Președintele PSD a sărbătorit în alt fel ziua de 1 Decembrie. Oricum o zi diferită față de ceilalți ani, fără festivități și băi de mulțime, politicienii au făcut fiecare ce au considerat că îi reprezintă sau, pur și simplu, au transmis mesaje mai mult sau mai puțin inspirate pe Facebook. Și Marcel Ciolacu a vorbit pe rețeaua de socializare despre Ziua Națională a României, însă totodată a scris că azi a adus un omagiu eroilor țării. Omagiu, omagiu, dar povestea lui Ciolacu nu s-a oprit aici, dat fiind că, totuși, vin alegerile, iar lupta între formațiunile politice devine din ce în ce mai înverșunată.
„Am plantat astăzi acești stejari în onoarea eroilor noștri căzuți pentru patrie în Războiul de Întregire Națională. Fiecare stejar simbolizează o poveste. Este povestea celor care au pus idealul național mai presus decât propria viață. Ei s-au jertfit pentru ca noi astăzi să trăim #uniți într-o singură țară.
Asta ar trebui să înțeleagă și cei care continuă să propage ură și dezbinare chiar și de Ziua Națională. În timp ce – culmea! – vorbesc despre unitate! În timp ce vorbesc în piețe pustii, pentru că prin eșecul lor le-au răpit românilor până și bucuria de a sărbători împreună 1 Decembrie!
Ura și dezbinarea nu vor câștiga niciodată! Momentul în care românii vor triumfa din nou și își vor lua viețile înapoi este foarte aproape!”, promite președintele PSD.