Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

În decurs de doar 3 zile, o tânără din Arad a furat mai multe bijuterii care, ulterior, au fost găsite de polițiști în apartamentul acesteia, în urma unei percheziții.

Potrivit polițiștilor din Arad, prejudiciul se ridică la aproximativ 15.000 de lei.

Cheia de la magazinul de bijuterii ar fi fost lăsată în sistemul de închidere al uşii de acces

Jaful a avut loc în același magazin. Inițial, în data de 15 august, persoana în cauză a sustras mai multe bijuterii, în valoare de peste 3.000 de lei.

Două zile mai târziu, pe 17 august, arădeanca a revenit și a furat bijuterii de aur, în valoare de peste 11.500 de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, suspecta are 24 de ani şi este din localitatea Hălmăgel, precizează Observator.

Tânăra este cercetată pentru furt calificat

Sub coordonarea procurorului de caz, în ziua de 29 august a fost efectuată o percheziţie domiciliară la adresa persoanei bănuite, unde au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor o parte din bijuteriile sustrase, verificările ulterioare stabilind că celelalte ar fi fost amanetate pe raza municipiului”, Tânăra este cercetată pentru furt calificat şi urmează să fie recuperat prejudiciul estimat la 15.000 de lei”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Articolul precedentPutin nu va merge la înmormântarea lui Mihail Gorbaciov
Articolul următorDeputatul Daniel Florea părăsește PSD: ”Nu plec la alt partid”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time