Sursa Foto: montreal.mae

Ioana-Gabriela Costache își încheie misiunea de consul general, șef al Consulatului General al României la Montreal, Canada, conform unei hotărâri semnate de premierul Florin Cîțu și publicate ieri în Monitorul Oficial. Consulul general ar trebui, conform actului, să revină „la bază” în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare actului, misiunea acesteia la Montreal începând conform Hotărârii Guvernului nr. 385/2017.

Din ce se arată în nota de fundamentare, „în conformitate cu prevederile art. 108 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară, Ministerul Afacerilor Externe propune rechemarea doamnei Ioana-Gabriela Costache din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Montreal, Canada. Față de cele prezentate, a fost promovată prezenta Hotărâre a Guvernului privind rechemarea unui consul general”.

În vârstă de 53 de ani, doctor în științe politice și absolventă de drept, Ioana Gabriela Costache este prezentată ca fiind diplomat de carieră: „În cei 28 de ani de carieră, a deținut toate gradele diplomatice până la gradul actual de ministru plenipotențiar (începând cu 20 decembrie 2016). Anterior, între decembrie 2013 și iulie 2017, a îndeplinit funcția de consul general, șef al Consulatului General al României la New York, iar în perioada iulie 2012 – mai 2013, funcţia de însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei României în Republica Polonă, fiind membră a colectivului diplomatic al ambasadei din octombrie 2010.

În perioada 2007 – 2010, a fost consilier, respectiv ministru consilier în cadrul Direcţiei ONU şi Instituţii Specializate, iar în 2005 – 2007 a fost prim colaborator în cadrul Ambasadei României în Irlanda. Prima misiune în exterior a fost aceea de diplomat – responsabil pentru Comisia Juridică a Adunării Generale a ONU – în cadrul Misiunii Permanente a României la ONU, în New York, în perioada 1999 – 2003.

În Centrala Ministerului Afacerilor Externe, a deţinut funcţia de director al Direcţiei Resurse Umane (1998 – 1999) şi şef serviciu Imunităţi şi Privilegii Diplomatice, în cadrul Direcţiei Protocol (1995 – 1997). Succesiv, în 1998 şi 2003-2004 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Direcţiei Drept Internaţional şi Tratate”.

Articolul precedentPSD se revoltă, după ce Cîțu a spus că românii sunt mai fericiți
Articolul următorANFP anunță că există echipamente pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la concursuri