Sursa: ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici promite că persoanele cu handicap nu vor mai fi discriminate în fața altor candidați la concursuri, dat fiind că a achiziționat „5 pachete de echipamente asistive integrate, destinate facilitării accesului persoanelor cu dizabilități la concursurile de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice”.

Aceasta în condițiile în care avem legislație care ar trebui respectată încă de acum 2 ani, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului 57/2019, potrivit căreia autoritățile şi instituţiile publice au obligația să asigure accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la concursul pentru ocuparea unei funcţii publice.

Potrivit anunțului, este vorba despre pachete care conțin imprimantă Braille, display Braille, software asistiv JAWS, lector şi lupă video de birou, toate achiziţionate în cadrul proiectului cu finanţare externă „Dezvoltarea unui sistem de management unitar al resurselor umane din administrația publică”.

Proiectul este co‐finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, beneficiar fiind Secretariatul General al Guvernului, în timp ce Agenția Națională a Funcționarilor Publici este partener, alături de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Aceste echipamente vor genera capacitatea de adaptare a procedurilor de concurs, astfel încât să fie permisă, dar şi facilitată participarea persoanelor cu diferite tipuri de dizabilităţi vizuale la concursurile organizate pentru ocuparea de funcţii publice. Ne dorim accesibilizarea concursurilor, pentru că sistemul de recrutare și selecție trebuie să fie unul transparent și incluziv.

La solicitarea autorităţilor şi instituţiilor publice, le vom putea pune la dispoziţie aceste echipamente. În acest scop, am înaintat către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației un proiect de Hotărâre de Guvern, prin care am propus reglementarea posibilității Agenției de a pune la dispoziția instituțiilor publice organizatoare a concursurilor, echipamentele de accesibilizare, în situația în care la concursuri se înscriu persoane cu dizabilități vizuale”, a precizat Liviu Mălureanu, preşedintele ANFP.

Articolul precedentCîțu renunță la șeful Consulatului General al României la Montreal. Ioana Costache era consul general aici din 2017
Articolul următorMAE a dat-o în bară! Ambasada Greciei corectează România