Cu o experiență limitată în Parlament, dar cu studii economice, deputatul Claudiu Năsui critică planul propus de guvernul liberal pentru relansare. Năsui consideră că niciuna din măsurile scoase la înaintare de PNL nu va funcționa, totul fiind doar pentru imagine în fața electoratului. Deputatul USR ar trebui să știe ce spune: până să obțină primul mandat în 2016, acesta era economist și ONG-ist, fiind absolvent al Universităţii Paris-Dauphine, cu un Master în Finanțe de la Universitatea Bocconi din Italia.

Este chiar trist să te uiți peste planul de „relansare” propus de PNL. Practic este o salată plină cu scheme de subvenții din banii contribuabililor, combinată cu veșnica ciorbă reîncălzită a „investițiilor” în prag de alegeri. Se reiau și teme vechi precum salvarea de la faliment a unor corporații din banii românilor. O idee extrem de proastă pentru România, dar extrem de bună pentru corporații care au făcut pierderi și ar vrea să le verse în contul statului român.

Se înființează încă o bancă de stat. Statul român avea 2 bănci acum un an, a mai cumpărat una, iar acum guvernul PNL vrea să mai înființeze încă una.

Se reia chiar și ideea eșuată a domnilor Dragnea și Vâlcov a unui fond suveran de investiții. Când îl făcea PSD nu era bun. Dar acum că mâna pe robinetul de bani e de la PNL, fondul devine bun. O să ne spună că nu e la fel. De fapt e fix la fel, exact cu aceleași companii pe care voiau și Dragnea-Vâlcov să le pună la căpușare.

Din ce bani vom face toate astea? Vorbim de zeci de miliarde de lei. Evident din banii noștri. Statul ne ia în fiecare lună jumătate din salariu. România are printre cele mai mari impozitări ale muncii pe salariile mici din toată Europa. Ca să nu mai vorbim despre faptul că apoi ne ia TVA și accize la tot ce cumpărăm. Tot românii care muncesc în economia reală vor suporta costurile. Iar pe ei nu-i ajută nimeni.

Mediul privat autentic, adică acela care nu e branșat la bani publici, nu va beneficia de nimic. Dimpotrivă, statul le va lua bani, va face deficit și îi va direcționa către firmele mari. Românii din economia reală vor fi sărăciți iar cei branșați la banii statului vor rămâne pe linia de plutire.

Din tot planul PNL singurul lucru bun sunt investițiile. Dar promisiunea aceasta am tot auzit-o de peste 10 ani. Mai ales în prag de alegeri. Fonduri europene nu accesăm. Suntem codașii Europei la absorbția de fonduri absolut gratuite. De ce? Pentru că la noi, guvernul a preferat să folosească programe corupte și eșuate de tip PNDL (program înființat chiar de Liviu Dragnea). Iar UE nu ne lasă să ne batem joc de banii lor, așa cum e și normal. Dacă vrem să facem investiții în bătaie de joc o facem din banii noștri.

Dar știți care este cel mai trist lucru? Că din 32 de pagini de măsuri a unui guvern așa-zis liberal, una singură nu este liberală. Niciuna. Nici vorbă de vreo reducere fiscală pe muncă. Acolo ni se va spune că nu sunt bani. În schimb să folosim banii contribuabililor pentru a susține pierderile corporațiilor străine sunt bani. Nici vorbă de vreo reducere a birocrației. Planul PNL este doar să luăm bani de la unii și să-i dăm la alții, evident prin pixul lor”.