Transalpina se redeschide pe 1 iunie. Ce restricții de circulație vor fi în vigoare

CNAIR anunță care sunt restricțiile de circulație.

Transalpina se deschide începând cu data de 1 iunie, circulaţia fiind permisă doar pe timpul zilei, între orele 7.00 şi 21, a comunicat Centrul Infotrafic. Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia autovehiculelor este închisă pe timpul nopţii, în intervalul orar 21,00-7,00, pe sectorul de drum DN 67C km. 34+800 – km. 58+800. Pe sectorul rutier se va circula permanent, cu limită de viteză de 30 km/h şi restricţie de tonaj de maxim 3,5 tone, precizează Centrul Infotrafic.

Redeschiderea circulaţiei se va face însă în anumite condiţii

Decizia privind redeschiderea circulaţiei începând cu 1 iunie, ora 8,00, a fost luată în urma verificărilor efectuate de către o Comisie de Revizie Specială, formată din reprezentanţi ai administratorului drumului, a comunicat Instituţia Prefectului Gorj. Redeschiderea circulaţiei se va face însă în anumite condiţii.

„Circulaţia rutieră va fi închisă/restricţionată pe durată limitată în funcţie de condiţiile meteorologice (ceaţă, ploi torenţiale, furtună etc.) şi ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanşele sau căderile de stânci; circulaţia rutieră va fi închisă/restricţionată, pe durată limitată, în cazul executării unor lucrări în zona drumului; circulaţia rutieră va fi închisă pe timpul nopţii, în intervalul orar 21,00-7,00 pe sectorul de drum DN 67C km. 34+800 – km 59+800; instituirea permanentă a restricţiilor de tonaj de 3,5 tone şi de viteză de 30 km/h.”, se precizează în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului Gorj.

Gazprom a sistat furnizarea gazelor către Danemarca și o parte din Germania

Articolul precedentGazprom a sistat furnizarea gazelor către Danemarca și o parte din Germania
Articolul următorȘeful Secţiei de Chirurgie Generală Oncologică din Timișoara, acuzat pentru luare de mită