Un polițist în civil a fost lovit în Bucureşti, în momentul în care a încercat să intervină într-un conflict în trafic.
În urma scandalului, trei persoane au fost reținute.
Incidentul a avut loc ieri, 31 mai
”În data de 31.05.2022, in jurul orei 22.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 18 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul ca a fost victima unei agresiuni, in urma unui conflict in trafic. La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti, care au depistat şi identificat bărbatul reclamat, care era însoţit de mai multe persoane. Având în vedere că aceştia manifestau un comportament agresiv, a fost solicitat sprijin echipajelor din zonă”, relatează Poliţia Capitalei, citată de news.ro, potrivit G4 Media.
Polițistul lovit a fost transportat la spital
Până la venirea echipajelor, au intervenit doi polițiști care acționau în zonă. Cei doi agenți fac parte din cadrul Secţiei 24.
Deși conflictul a fost aplanat, în sprijinul agresorului a sosit un autoturism în care se aflau 3 persoane. Una dintre acestea l-a lovit pe unul dintre poliţiştii în civil, mai arată sursa citată. Prin urmare, poliţistul agresat a fost transportat la spital.
Persoanele implicate au fost duse la sediul Secţiei 24 Poliţie
”Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, cu trei bărbaţi în stare de reţinere”, precizează Poliţia Capitalei.