Cu ocazia Zilei Copilului, zi sărbătorită de mai multe țări din lume, Poliția Română a abordat subiectul meseriilor pe care le pot alege cei mici, în momentul în care vor deveni adulți.
Conform textului publicat pe pagina de Facebook, este important ca adulții să se implice și să-i susțină, în permanență, pe copii.
Poliția Română: ”Este vârsta la care, dacă vrei să ajungi la lună, cu siguranță o să poți”
”Tot ce îți dorești este posibil!
Este vârsta la care, dacă vrei să ajungi la lună, cu siguranță o să poți. Dacă vrei să porți halat alb și să ajuți lumea, și asta se poate. Dar dacă îți place uniforma și dorești să fii un sprijin pentru cei din jurul tău, fără discuție se poate. Chiar și super erou!
Sănătoși și voioși să vă avem! De restul ne ocupăm noi, adulții! Nu renunțați să visați, dragii noștri! La mulți ani!”, este mesajul Polției Române postat pe pagina de Facebook.
Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, în august 1925
Ziua Copilului a început în a doua duminică a lunii iunie, în 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard.
Leonard a fost pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts.
La acea dată, pastorul a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii.
Inițial, această zi a fost numită Ziua Trandafirului
Mai târziu, ziua a fost numită Duminica de flori și, apoi, Ziua Copilului. Ziua Copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925. Atunci, 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copiilor.
După această conferință, multe guverne au introdus Ziua Copilului. În Turcia, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920.