Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, s-a poziționat de partea lui Florin Cîțu imediat după ce acesta a anunțat ceea ce se știa deja, anume că își dorește șefia PNL.
Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, decizia sa de a-l susține pe Cîțu are legătură cu rezultatele ultimelor alegeri, Turcan recunoscând că PNL a cam pierdut parlamentarele.
Din ceea ce a detaliat Raluca Turcan la Antena 3, preluată de HotNews, conducerea actuală a PNL – din care totuși face parte – nu se mai bucură de încrederea oamenilor. Cumva este o mirare pentru liberali, dat fiind că, înainte de alegerile parlamentare, PNL avusese un „puseu” de creștere, ba chiar reușise să obțină guvernarea, în urma unei moțiuni.
„Partidul Naţional Liberal a pierdut alegerile parlamentare după ce a trecut, totuşi, cu bine România prin cea mai grea criză sanitară, urmată de o criză economică şi după un PSD arogant şi incompetent.
Asta înseamnă că oarecum mesajele şi strategia PNL nu au mai prins la oameni, nu au avut suficientă încredere în noi astfel încât să putem să formăm singuri guvernarea şi de multe ori bazine electorale puternice, cum este cel de la Sibiu, de unde provin, au fost afectate de lipsa de încredere în direcţia pe care merge PNL la nivel naţional”, a spus aseară ministrul Muncii, potrivit sursei citate.