Sursa Foto: Facebook

Se încing spiritele în interiorul PNL, dat fiind că în cursa pentru șefia partidului sunt doi candidați, motiv pentru ca taberele să se atace încă din primul moment în care Florin Cîțu a anunțat că se înscrie în cursă.

Atât Ludovic Orban cât și Florin Cîțu au făcut băi de mulțime printre susținători și s-au afișat pe Facebook, iar mai departe au început acuzele și, deloc surprinzător, jignirile.

După ce a scris pe Facebook că îl susține fără rezerve pe Cîțu, deputatul Florin Roman a revenit aseară cu o postare, dat fiind că „și-a auzit vorbe” cum că ar fi o lichea. Cel care a făcut aprecierile este Antonel Tănase, președinte PNL Sector 3 și deputat, pe care Florin Roman afirmă că l-a și sunat, aproape prietenește. În paralel, Roman îl roagă pe Orban să își țină „Bădălăii” în frâu.

Văd că din păcate, cedează nervii la unii din echipa lui Ludovic Orban, cel care a rostit apăsat că “începe festivalul democrației”.
Eu am spus că va fi luptă și una urâtă, pentru că știu cine s-a cățărat în spatele succesului lui Orban. A-i numi “lichele” pe Boc, Flutur, Rareș Bogdan, Robert Sighiartău, Raluca, Alina, Dinu Iancu Sălăjan, Nicolae Ciucă, Ion Lungu, Monica Anisie, Mara Calista, Pavel Popescu, Dan Vîlceanu, Ionel Bogdan, Ștefan Stoica, Hubert Thuma, Marcel Romanescu, Daniel Buda, Daniela Cîmpean, Virgil Popescu, Lucian Bode, Virgil Chițac, și ultimul pe listă, cu voia Dvs, Florin Roman și alți liberali care au câștigat bătălii pentru PNL mi se pare deja prea mult.

Sper ca Ludovic Orban să-și trezească “Bădălaii” și să le dea obligatoriu lectură despre Brătieni! Poate își amintesc de PSD și de bucuria lor la astfel de declarații.
L-am sunat pe Antonel Tanase și i-am spus că nu mă regăsesc în “aprecierile” lui de susținător al lui Ludovic Orban. Poate nu este timpul trecut să îndrepte ce mai este de îndreptat și să ceară scuze pentru aprecierile triviale la adresa unor oameni, care l-au trimis ministru în guvernul liberal, și cu voturile aduse de “lichele”. Așa nu se face, Ludovic Orban!
”, atrage atenția deputatul Roman.

Sursa „inspirației” lui Roman, Antonel Tănase, scrisese mai aplicat despre parte din echipa care s-a strâns în jurul lui Florin Cîțu, aprecieri deloc măgulitoare.

… nu te poți numi un “om nou”, un om “care o ia de la capăt într-un nou proiect politic” dacă tot ce ai făcut până la “noul proiect” a fost să ștergi pantofi pentru putere, să te guduri pentru 5 minute la știri, să lingușești, să cerșești poziții, să juri loialitate când nu ți-a cerut-o nimeni, să faci compromisuri ca să pari relevant, să fentezi munca, să minți că ești capabil când de fapt nu știi diferența între Pepsi și Plexi, în sfârșit, un om nou este acela care nu caută cu disperare să se facă de râs arătându-și duplicitatea pentru a rămâne pe scena politică.

Cât despre inițiatorul “proiectului politic nou” ei bine, eu, dacă aș fi în locul lui, m-aș delimita pe cât posibil de oameni care acum 1 lună voiau să-i care plasele lui Ludovic Orban pentru puțină atenție.
Când ești cu adevărat nou și vrei să faci cum nu au făcut alții, să te îndepărtezi de practicile vechi, să începi de la 0, atunci nu aduna lângă tine în poza de grup oportuniști, lichele și șmecheri.

Revenind la “expiratul” politician Orban, ei bine, el a fost singurul care s-a opus formării USL, decizie în urma căreia a suferit politic ani la rând, singurul care a reușit să îndepărteze PSD de la guvernare înainte ca toată România să devină proprietatea privată a lui Liviu Dragnea și a prietenilor lui și singurul care a repus PNL pe harta politicii, pe vremea când cei care stau acum în poza de grup a “noului proiect politic” îl duseseră în derizoriu.

În plus, liberalismul nu este o declarație de 3 minute, cât durează să te filmeze la știri, liberalismul este o atitudine, o stare de spirit, un crez, dacă vreți, iar Ludovic Orban îl practică încurajând orice competiție în interiorul partidului.
Voi vota Ludovic Orban la congresul din toamnă al PNL pentru toate motivele expuse mai sus dar mai ales pentru că domnul Orban este un lider, nu un șef
”, atrăgea atenția Tănase.

Articolul precedentRaluca Turcan îl vrea pe Florin Cîțu președinte PNL
Articolul următorMircea Geoană se implică în scandalul din Belarus și cere, de urgență, eliberarea lui Roman Protasevici