Prefectul Capitalei, mesaj pentru iubitorii de cluburi și discoteci

Reguli pentru cei care se vor duce, începând de astăzi, în cluburi și discoteci

Sursa Foto: USR PLUS

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, le-a transmis un mesaj tuturor celor care vor profita de ocazia noilor eliminări de restricții, în București. Astfel, toți cei care își doresc să revină la normal și, implicit, la viața de noapte, vor trebui să aibă asupra lor dovada de vaccinare. Rapelul (acolo unde este cazul) trebuie să nu fie mai recent de 10 zile. În lipsa acestui document, accesul oamenilor în discoteci și cluburi de noapte va fi restricționat. Angajații cluburilor și discotecilor vor trebui să verifice, la intrare, dacă respectivii clienți au dovada vaccinării.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica: „Cei care vor să participe la astfel de evenimente trebuie să aibă cu dumnealor dovada vaccinării, fie în format printat, fie în format electronic, o pot prezenta de pe telefon”

Astfel, simpla verificare a existenţei acestui document o face persoana care asigură accesul în incintă, adică organizatorul sau agentul economic este responsabil să verifice că toţi cei care intră posedă un astfel de document şi fac dovada că îl au, a mai spus Prefectul, adăugând că veridicitatea documentului ar putea fi verificată de organele de control. „Poliţia poate veni într-un club şi să verifice aleatoriu participanţii şi să verifice dacă documentele pe care aceştia le au sunt valabile. Există o bază de date cu vaccinarea şi pot fi verificaţi oricând”, a explicat prefectul Alin Stoica.

Tone întregi de gunoaie din România au ajuns în Ungaria

De astăzi, 1 iunie, în urma deciziei Guvernului de săptămâna trecută, este permisă desfăşurarea activităţii în baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, însă numai în intervalul orar 5:00-00:00, cu o capacitate de până la 50% din cea totală a locației. Măsura este valabilă pentru localitățile unde incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Textul Hotărârii de Guvern poate fi consultat AICI.

Articolul precedentTone întregi de gunoaie din România au ajuns în Ungaria
Articolul următorRareș Bogdan vrea „reîmprospătare” în PNL
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.