O ursoaică dintr-o localitate din Harghita, obișnuită să coboare în oraș după hrană, a fost mutată cu succes, în sanctuar.
După o lungă perioadă în care animalul a fost ținta multor violențe, s-a reușit capturarea ei și mutarea în sanctuarul de la Zărnești.
Animalul cobora seara de pe dealuri și se obișnuise să intre chiar în curțile localnicilor.
Ca să reușească să o alunge, localnicii au încercat, în repetate rânduri, să o sperie. După mai bine de o lună, ursoaica a fost luată din zonă și mutată în sanctuar.
Medicii spun că are puțin peste doi ani și cântărește 70 de kilograme. Nu prezintă semne de boală, dar este foarte slăbit și deshidratată, din cauza lipsei de hrană, arată Știrile Pro Tv.
După ce va rămâne o perioadă în carantină, animalul va fi eliberat în pădure.
A fost alungată, hăituită, dar și bătută de localnici
”În fiecare seară era alungată cu bâte, hăituită și speriată cu sunete puternice, ba chiar a și fost bătută…totul pentru că venea să caute câte-o bucată de pâine sau ceva să-i potolească foamea cumplită”, au povestit, pe pagina de Facebook, reprezentanții AMP Libearty – Bear Sanctuary.
Aceștia au explicat că ursoaica venea de pe dealuri și intra prin curțile oamenilor care o speriau îngrozitor. Este calvarul prin care a trecut timp de o lună o puiuță de urs, în localitatea Subcetate – Harghita.
”Din fericire, tot chinul a luat sfârșit azi-noapte, când micuța a ajuns în Sanctuarul AMP Libearty”, au mai adăugat”, reprezentanții.
Pădurea de la Libearty: locul ideal pentru ursoaică
Ursoaica are puțin peste 2 ani și nu cântărește mai mult de 70 de kilograme. Deși nu prezintă semne de boală, medicul veterinar spune că este extrem de slăbită și deshidratată, foarte mică pentru vârsta ei și se vede clar că nu a avut ce mânca.
Conform declarațiilor, a fost vaccinată antirabic, deparazitată și microcipată.
”Deocamdată, va petrece un timp în zona de carantină a sanctuarului pentru a se întrema, iar atunci când va fi pregătită, va fi eliberată în pădurea de la Libearty unde se va putea juca în voie, va putea să se cațere în copaci și să înoate în piscină și nu va mai simți niciodată foamea!”, a mai precizat AMP Libearty – Bear Sanctuary.