Dacă președintele PNL, Florin Cîțu, „va considera că trebuie să își dea demisia, și-o va da”, a declarat vineri secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu. Dan Vilceanu, care a fost unul din susținătorii liderului PNL, a mai precizat că cei patru prim-vicepreședinți liberali i-au solicitat lui Florin Cîțu să convoace o ședință statutară pentru organizarea unui congres care să aleagă o nouă conducere. El a mai precizat că nu a văzut nicio declarație oficială care să solicite schimbarea din funcție a lui Florin Cîțu, precizând că și el poate cere demiterea oricărui coleg dar acest lucru nu înseamnă că acest lucru se va și realiza.
„Am avut o discuție în care cei patru prim-vicepreședinți au solicitat președintelui convocarea unei ședințe statutare ale partidului în vederea unui congres care să aleagă o nouă conducere. Evident, dacă în urma acestor discuții, Florin Cîțu va considera că trebuie să își dea demisia, și-o va da. Nu e niciun fel de problemă.
Eu trebuie să am documente. Trebuie să convoc ședințe după comunicate de presă? Eu sunt secretar general, nu discut pe comunicate sau știri pe surse. Eu discut pe documente oficiale”, a declarat Dan Vîlceanu.
Dan Vilceanu: „Am avut un congres. Anul trecut am avut o procedură statutară”
Dan Vilceanu a mai declarat că a avut loc un congres anul trecut, Florin Cîțu fiind ales președinte al PNL de mii de membri, după ce au avut loc alegeri în toate filialele. El a mai declarat că nu a primit nicio solicitare de convocare a unui birou național.
„Am avut un congres. Anul trecut am avut o procedură statutară. Alegeri în toate filialele. Florin Cîțu a fost ales de mii de membri. Acum e o situație specială. Dumneavoastră îmi cereți să comentez niște comunicate de presă. E o chestiune statutară. Nu am primit nicio solicitare de convocare a unui Birou național”, a mai declarat Dan Vîlceanu.
La doar șapte luni de la schimbarea lui Ludovic Orban, Florin Cîțu se confruntă cu o revoltă serioasă în partid, unde cei patru prim-vicepreședinți au început o acțiune în forță de debarcare. Ei i-au cerut joi președintelui PNL să demisioneze, invocând și sprijinul președintelui Iohannis pentru demersul lor, dar Florin Cîțu a refuzat.
Principalul reproș adus lui Florin Cîțu sunt criticile constante la adresa PSD, a miniștrilor și chiar a premierului. Al doilea reproș e legat de încrederea extrem de scăzută în rândul populației a lui Florin Cîțu (5% încredere), care l-ar fi transformat într-o frână pentru partid. Al treilea motiv e promovarea premierului Ciucă într-o poziție de putere și la partid, pentru a-i crește vizibilitatea.