Călin Georgescu, președintele de onoare al AUR, îi pune pe un „piedestal” pe liderul legionarilor Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu, despre care a declarat, la Antena 3, că „au făcut și fapte bune”. Mai mult, acesta susține că „față de martiri” nu poate avea păreri, dar „sunt din istoria noastră și rămân în istoria noastră”.
De altfel, Georgescu, al cărui nume a fost propus pentru funcția de premier, de câte ori a fost ocazia de la alegerile din 2020, consideră că istoria a fost mistifiată.
„Toți au făcut și fapte bune și altele mai puțin bune, dar în general un lider autentic este cel care spune adevărul și dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider. Istoria a fost mistificată și sunt foarte mulți oameni fabricați, iar puterea a fost luată pe bani în ultima perioadă, în ultimii 30 de ani. Sub acest aspect, referitor la întrebare, trebuie să păstrăm un echilibru. Au fost și fapte bune, și fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să demonstreze acest lucru. Față de martiri nu pot să am păreri, dar sunt din istoria noastră și rămân în istoria noastră”, a declarat Georgescu, în privința unei „izolări” ca urmare a admirației pe are o are față de Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu. Mai mult decât atât, spune despre Zelea Codreanu că „s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”.
Întrebat care ar fi primele trei măsuri pentru a salva România din criză, Călin Georgescu, expert în dezvoltare durabilă, a început cu o vorbă de a patriotului Nicolae Bălcescu, „viaţa nu merită trăită dacă este trăită în genunchi în faţa altora”, aceasta fiind o trimitere subtilă spre ceea ce înseamnă deschiderea României spre Europa.
Astfel, Georgescu a precizat că printre măsuri se numără eliminare pierderilor, „ca să nu se mai scurgă printre degete bogăția națiunii române”, un învățământ autentic, „care să creeze oameni de valoare” și o siguranță materială pentru toți românii. „Şi faptul că atunci când te așezi pe un asemenea scaun de mare responsabilitate îl vezi pe ultimul amărât din această ţară, iar după ce l-ai văzut și pe acesta, de a doua zi nu mai trebuie să mai fie amărât. Construcţia începe cu tine însuți”, a mai explicat Georgescu.
La întrebarea dacă este filorus, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, dar mai ales în contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, Călin Georgescu a precizat că este o persoană care a apreciat întotdeauna cultura lumii. „În primul rând sunt românofil. Cunosc de Anna Plavova, Ceaikovski. Îl admir pe Dostoievski etc. Trebuie admirată dorința de pace și pacea ca să o construiești, nu ca să o distrugi. Noi suntem într-un ceas istoric al lumii. Pacea vine din modul în care facem pace cu noi înșine”, a mai spus Georgescu.