Doar 15% dintre clădirile unităților de învățământ au autorizație la incendiu

Școlile și spitalele, extrem de vulnerabile în această privință

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a precizat că unitățile de învățământ din România se află într-o situație delicată, doar 15% dintre clădiri având autorizație de securitate împotriva incendiilor, deși necesită acest document. Totodată, acesta a menționat faptul că numai 15% dintre clădiri au autorizație la indendiu.

Şcolile din România, cele aproape 17.000 de şcoli cu personalitate juridică şi structuri arondate funcţionează în 26.471 de clădiri în total. Dintre acestea 15% au autorizaţie la incendiu, aproape 20% sunt în curs de obţinere a acestei autorizaţii, aproape 50% nu necesită, conform legii autorizaţie. Confrom legii care prevede exigențele pentru obținerea autorizației la incendiu, pentru că sunt clădiri cu o anumită vechime, cu o anumită specificitate. Pentru că sunt în curs de modificări. De exemplu, o clădire care autorizație la securitate la incendiu și care se extinde, cu grup sanitare, ar trebui să obțină în momentul de față o nouă autorizație de securitate la incendiu. Și sunt 15% care conform legii au nevoie de autorizaţii de securitate la incendiu şi nu au această autorizaţie

Sorin Cîmpeanu, la Digi 24

Ministrul a menţionat că acest număr include căminele, cantinele şi sălile de sport, pe lângă, imobilele în care se desfăşoară actul didactic. Sorin Cîmpeanu a precizat că aceste clădiri şcolare sunt în administrarea autorităţilor locale şi acestea sunt responsabile de obţinerea autorizaţiilor de securitate la incendiu.

Totodată, acesta a precizat că în urmă cu 5 ani, când era interimar, numărul clădirilor fără autorizație era și mai mic, de numai 7%.  Ministrul a subliniat că de la preluarea portofoliului Educaţiei încearcă să „accelereze” procesul obţinerii autorizaţiilor de către unităţile didactice care  nu le deţin.

De altfel, pe 2 februarie se va decide dacă semestrul al doilea al acestui an, care va începe pe 8 februarie, va fi cu copiii în bănci. Potrivit unei declarații a președintelui Iohannis, în funcție de evoluția epidemiologică din ultimele două săptămâni va fi stabit concret modul în care elevii vor reveni la la școală, după care dintre cele trei scenarii.  

Situaţia unităţilor sanitare din punct de vedere al avizării/autorizării privind securitatea la incendiu, în 16 noiembrie 2020

În raportul făcut public de către Minsiterul Sănătății, duminică, din cele 1.392 de clădiri ale unităților sanitare 302 sunt fără autorizare de securitate la incendiu, adică 31,59% din total.

„Număr unităţi sanitare de stat şi private cu paturi (cu personalitate juridică) – 553; Număr clădiri ale unităţilor sanitare cu paturi, dintre care: – 1392; Număr clădiri autorizate privind securitatea la incendiu 310 (autorizaţia a vizat întreaga clădire); Număr clădiri autorizate parţial privind securitatea la incendiu – 52; Număr clădiri care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu – 302; Dintre clădirile care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu de la nr. crt. 5, deţin aviz: – 120; Număr clădiri care nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu – 728.”, se arată în raportul Ministerului Sănătății.

Articolul precedentCum a încurcat funcția cu politica un consilier parlamentar al Autorității Electorale Permanente
Articolul următorVoiculescu vs. Cîțu: Au fost sau nu irosite dozele? Și care a fost ”prețul”?