Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției l-au trimis în judecată pe fostul primar al orașului Focșani, precum și pe șefa Serviciului Investiții, Administrarea Fondului Locativ din cadrul primăriei. Cei doi sunt anchetați din 2017, în legătură cu atribuirea unor contracte pentru instalațiile de Crăciun.

Decebal Gabriel Bacinschi este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în timp ce Maria Cristina Costin va fi judecată pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, inculpatul Bacinschi Decebal-Gabriel, în calitate de primar al municipiului Focșani, cu intenție, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalații de iluminat ornamental în Piața Unirii – Municipiul Focșani” și ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deși știa că prețul acestora este supraevaluat. În ambele situații, edilul a acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă.

În demersurile sale, edilul a beneficiat de ajutorul inculpatei Costin Maria-Cristina, care, în calitatea de șef Serviciu Investiții, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, a întocmit și avizat mai multe documente pentru atribuirea contractului respectiv și ulterior pentru efectuarea plăților. De menționat este faptul că, la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată. Primăria Municipiului Focșani a comunicat că nu se constituie, la acest moment, parte civilă în prezentul dosar penal. În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile ce aparțin celor doi inculpați”, se arată în rechizitoriu.

Articolul precedentPromoția BAC ratat. Cum au dispărut aproape 30.000 de elevi de liceu din sistem
Articolul următorALDE îl vede aproape câștigător la prezidențiale pe Călin Popescu Tăriceanu