-2.3 C
București
vineri, 26 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 89

Nicușor Dan crede în programul lui Nicolae Ciucă

Sursa: Facebook

Chiar dacă au existat disensiuni permanente între primarul general al Capitalei și liberali, acum, dacă tot am intrat în campanie electorală pentru prezidențiale, pare că Nicușor Dan este încrezător în planurile candidatului Nicolae Ciucă.

Liderul PNL, ca ales al liberalilor drept candidat, și-a prezentat planurile, planuri în care Nicușor Dan are încredere. Cel puțin în ceea ce privește Bucureștiul, primarul general subliniind că Ciucă l-a „convins”.

Nicușor Dan a dezvăluit că a avut acces la planul lui Ciucă pentru Capitală, descoperind astfel că este „unul foarte serios, ambițios, de anvergură și care, în sfârșit, după 35 de ani, propune un urbanism corect”.

Cu toate acestea, primarul General al Capitalei a lăsat să se înțeleagă în intervenția sa la B1 TV că nu este atât de încântat încât să încurajeze românii să pună ștampila pe Nicolae Ciucă:

Eu sunt un om de dreapta și o să am un Consiliu General în care o să fie o majoritate de dreapta formată din cinci partide. Am spus doar că proiectul pentru București cu care domnul Nicolae Ciucă a venit este unul foarte serios și benefic pentru București (…). Domnul Ciucă e un om foarte serios”, a explicat primarul.

Contextul a fost creat după ce Nicușor Dan a făcut publică o listă proprie de 20 de puncte pentru candidații la președinție, legate de lucruri pentru București:

L-am sunat pe domnul Ciucă să ne întâlnim să îi vorbesc de asta, și mi-a spus, uite, am eu un program pentru București pe care l-am făcut cu oamenii din echipa mea. (…)

Am fost foarte curios și am descoperit un program foarte serios, care vorbește de un nou cartier administrativ pe terenul dintre Senat, dintre Casa Poporului și clădirea Academiei Române, de mutarea ministerelor și, astfel, de eliberarea unor spații care să fie foarte necesare universităților, care, după cum știți, sunt cam depășite ca spațiu.

Pe scurt, un proiect ambițios, de anvergură și care, în sfârșit, după 35 de ani, propune un urbanism corect și pe care primăria nu poate să îl realizeze fără sprijinul Guvernului. Deci, da, m-a convins”, a subliniat Nicușor Dan pentru sursa citată.

Medic şef al unui spital, mită de 200 de lei pentru un certificat de concediu medical

Sursa: Google maps

Control judiciar pentru o doctoriță, medic șef al unui spital din Caraș-Severin, în urma unui flagrant.

Doctorița, care conduce una dintre secțiile Spitalului Orăşenesc Oţelu Roşu, este cuzată de luare de mită, dar și de fals informatic.

Potrivit procurorilor, doctorița făcea bani în plus pe lângă salariu, profitând de funcția pe care o deținea. Și, pentru a proba acuzațiile, săptămâna trecută i s-a organizat un flagrant.

Ancheta a fost derulată timp de câteva luni de ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, iar zilele trecute, medicul şef din cadrul Secţiei Medicină Internă a Spitalului Orăşenesc Oţelu Roşu a aflat oficial acuzațiile:

Pentru probarea activității infracționale, joi, 24 octombrie 2024, ofițerii DGA –  Caraș-Severin au desfășurat o acțiune de flagrant, moment în care medicul în cauză a fost prins în timp ce primea suma de 200 de lei pentru eliberarea unui certificat de concediu medical.

În perioada martie – octombrie 2024, inculpata a eliberat atât certificate de concediu medical, cât și rețete medicale care atestau date neconforme cu realitatea, existând suspiciunea că acestea au fost eliberate contra unor sume de bani.

În continuarea cercetărilor, au fost efectuate 3 percheziții domiciliare, atât la Spitalul Orășenesc Oțelu Roșu, cât și la domiciliul și la cabinetul individual al medicului. Totodată, a fost pus în executare un mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Începând cu data de 24 octombie 2024 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, iar, în urma audierilor efectuate, s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpată pentru o perioadă de 60 de zile”.

400 de milioane de euro, despăgubiri acordate fermierilor români afectați de seceta severă

Vin banii de la Comisia Europeană pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă severă.

Se pare că totul este stabilit, CE aprobând în acest sens o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 400 de milioane de euro, despăgubirile vizând pagubele suferite perioada septembrie 2023 – august 2024.

Astfel, sunt luați în calcul producătorii agricoli de 39 de culturi selectate (cum ar fi grâu, triticală, secară, orz, ovăz, rapiță, mazăre, floarea-soarelui și porumb). Și, potrivit unui comunicat de presă, pentru a beneficia de ajutor, producătorii agricoli trebuie să fi pierdut mai mult de 30% din culturile lor din perioada vizată, strict ca urmare a secetei.

În cadrul schemei, ajutoarele se vor acorda sub formă de granturi directe, în sumă de maxim 200 de euro (1.000 lei) pe hectar pentru o pierdere de 100%, nedepășind 30% din costurile eligibile. Schema de ajutoare se va încheia la 31 decembrie 2024.

Comisia a evaluat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat (…). Comisia a constatat că schema este necesară și adecvată pentru a compensa fermierii români pentru pierderile suferite din cauza acestui fenomen meteorologic extrem.

În plus, Comisia a constatat că schema este proporțională, deoarece se limitează la minimul necesar, și are un impact limitat asupra concurenței și a schimburilor comerciale dintre statele membre.

Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se precizează în comunicatul de presă.

Orban crede că mulți candidați la prezidențiale sunt „iepuri” ex-PSD

Sursa: Facebook

Ludovic Orban, lider al partidului Forța Dreptei și candidat la prezidențiale, își critică contra-candidații.

Iar pentru mulți dintre cei 14 candidați Orban are și un apelativ: „iepuri”.

Opiniile lui Ludovic Orban au fost împărtășite publicului larg ieri, la B1 TV, acesta afirmând sus și tare că scopul „iepurilor” este unul singur: de a-l face pe Marcel Ciolacu, președintele PSD, să câștige alegerile prezidențiale.

Nu vi se pare ciudat că în afară de Ciolacu sunt atâția iepuri printre candidați? Geoană, fost PSD-ist, Cristi Diaconescu, fost PSD-ist, Ana Birchall, fostă PSD-istă, ministră a Justiției în guvernele lui Dragnea, nu zic de Ciucă, care e cel mai mare iepure, și iepurele adevărat, Simion, care e prevăzut să intre în turul doi, să-l ajute pe Ciolacu să câștige, că altfel îi va fi foarte greu.

Misiunea lui Geoană în acest joc e foarte simplă. El nu poate să păstreze voturile PSD-iștilor, că PSD e un partid disciplinat și votanții PSD-iști votează candidatul PSD.

Misiunea lui Geoană e să rupă cât mai multe voturi din bazinul de centru, centru-dreapta, astfel încât să reducă șansele unui candidat autentic din bazinul de centru-dreapta să intre în turul 2. De fapt, să-l ajute pe Simion să intre în turul 2”, și-a explicat varianta Orban, pentru sursa citată.

Primarul din Ploiești, acuzat de trafic de influenţă, ultraj și purtare abuzivă

Sursa: Facebook

Multiple acuzații aduse de procurorii ploieșteni primarului municipiului reședință de județ, Andrei Volosevici, printre care trafic de influenţă, ultraj și purtare abuzivă.

Iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împreună cu ofiţeri din cadrul S.G.A. Dâmboviţa, D.G.A. – Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploieşti au efectuat 7 percheziţii domiciliare, inclusiv la sediile sociale a mai multor societăţi comerciale şi S.C. HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti, pentru a proba acuzațiile.

Însă primarul Volosevici nu este singurul acuzat. Pentru că, din anchetă a rezultat că „în perioada mai – octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie on-line locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale”.

Ba, mai mult, „în aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC. MASPECS SRL”.

În ceea ce îl privește pe primarul Volosevici, acesta este acuzat că „în perioada aprilie – septembrie 2021, în calitate de primar al Municipiului Ploieşti, a adresat înjurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC HALE şi PIEŢE S.A. Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale”.

Iar toate actele de procedură efectuate în teren ieri s-au finalizat la parchet, unde „au fost conduşi, în vederea audierii, un număr de 14 persoane”.

Fost parlamentar, Andrei Volosevici a fost ales de două ori primar al Ploieștiului – începând cu 2020 și între 2008 – 2012. Volosevici însă și-a încheiat mandatul în curs, în condițiile în care alegerile au fost câștigate în acest an de Mihai Polițeanu – USR.

Adieu Armand, bine ai venit, Tuță

George Tuță - Foto zin.ro

Smiorcăiala bilingvă s-a terminat, începe epopeea în care personajul principal, noul Primar ales al Sectorului 1, George Tuță a început deja să bage spaima în useriștii stătători degeaba pe mulți bani publici.

De două zile, Palatul Parlamentului s-a transformat în loc de pelerinaj al directorilor useriști de la Sectorul 1 la chemarea lui Tuță. Omul pare pus pe treabă, a luat-o cumva înaintea lucrurilor și a vrut să-i cunoască și să le transmită că vor fi schimbări.

Așa cum se știe, în general ”perla coroanei” este ADP-ul. Lucrări mari, scumpe, și, să fim serioși, ce face (sau nu face) ADP-ul într-un sector, se vede imediat. Pare că Răzvan Drăghia, fostul coleg de la Distrigaz al pierzătoarei de funcție o să fie și el ”restructurat”. Dar cu ADP-ul se va începe. Schimbările pe care George Tuță deja le-a făcut (nu încă publice) acoperă aproape toată Primăria Sectorului 1.

Mișcarea prin care i-a forțat pe directorii Primăriei, pentru că fiecare în parte a trebuit să-și miște fizicul important către Palatul Parlamentului, arată premeditare din partea lui Tuță. O mișcare din care toți trebuie să înțeleagă cine este noul șef!

Chiar dacă doamna Mădălina Haidemak a venit cu șoferul despre care se spune că ajutat-o asiduu la construirea gardului de la casa din Domnești, și a cărui soție a semnat (evident, pentru că avea experiență și recomandări și merita și etcetera) cu direcția condusă de Haidemak un contract în valoare de 139.886,88 de lei pentru curățarea câtorva ”module stradale supraterane”, pare că nu a fost prea crezută. Înțeleg că femeia s-a apucat să se vaite că muncește singură acolo. Este și nu este bine, pentru că atunci când va citi Tuță în zin.ro despre ”minunile” de la mediu, pe cine o să mai dea vina doamna Mădălina?

Mădălina, nu-ți face probleme, toți știm că ”butoanele” pe care le ai tu, nu le au mulți, probabil nu vei rămâne fără job! Și, chiar dacă ai refuzat să răspunzi întrebărilor adresate pe vremea lui Clotilde, Ziarul de Investigații avea răspunsurile. Însă, am senzația că va trebui să răspunzi pe vremea lui Tuță!

Schimbările care încep de marți, de când George Tuță a zis că va convoca ședința de Consiliu Local vor marca începutul dezvoltării Sectorului 1, ieșirea din amorțeala care a posedat fără milă, timp de patru ani nenorociți administrația cu cel mai mare buget.

Panica s-a instalat de pe data de 9 iunie printre useriști, însă această perioadă de așa zisă acalmie i-a făcut pe unii să creadă că ziua de marți nu va mai veni! Ghinion! A venit. Așa au fost mereu useriștii, creduli…

Poate că sub noua administrație Serviciul Imagine va învăța să numere corect până la 10, respectiv 30 și să răspundă întrebărilor adresate, nu să-l roage pe chat gpt să o facă într-o bătaie de joc vecină cu nesimțirea.

Pare, cel puțin până acum, uitându-mă la acțiunile lui Tuță, că rotițele vor începe să se miște, piețele să-și recapete viața, străzile curățenia, Poliția locală demnitatea, funcționarul public impotanța iar oamenii din sector speranța!

Adieu Armand, bine ai venit, Tuță!

COMUNICAT DE PRESĂ – Pe drumul longevității: provocări și bune practici în îmbătrânirea activă

Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

La evenimentul, care a avut ca scop promovarea îmbătrânirii active și a unui stil de viață sănătos pentru seniorii din România au participat în calitate de speakeri: Alexandra Dobre, Președinta Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, gazdă, inițiator și organizator, Alexandru Mihai Ghigiu, Șef al Cancelariei Prim-Ministrului, Simona Oprescu Bucura, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Rareș Hopincă, primarul ales al Sectorului 2, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu – Cercel, Senator, Președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, Petre Florin Manole, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Rodica Nassar, Senator, binecunoscutul prezentator Octavian Ursulescu, Măriuca Ivan, Președinta Fundației Crucea Alb-Galbenă România, Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose, Președinta Societății Române Alzheimer, Cerasela Măciucă, Președinta Asociației Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici – A.D.I.V. și Dr. Iulia Enache, Vicepreședinte Asociația pentru Calitatea Vieții a Persoanei Vârstnice ”Acad. Nicolae Cajal”.

Moderator a fost Cristina Herea, prezentator și realizator România TV

Alexandra Dobre, Președinta Asociației Îmbătrânire Activă, a subliniat în deschiderea conferinței: „Longevitate nu înseamnă neapărat să trăim mai mult, ci înseamnă să trăim mai bine, mai frumos, mai prosper, mai independent, să putem călători. E necesar să fim conștienți de fenomenul îmbătrânirii, să îmbătrânim activ și să nu vedem vârsta a treia ca pe finalul vieții. Vrem să înființăm Agenția Națională a Persoanei Vârstnice, care să se ocupe de activități de îmbătrânire activă, de accesare de fonduri, de seniori”.

În cadrul conferinței, discuțiile au vizat principalele provocări și soluții pentru a susține o îmbătrânire activă și sănătoasă

Alexandru Mihai Ghigiu, Șef al Cancelariei Prim-Ministrului, a accentuat importanța infrastructurii destinate seniorilor: „În PNRR avem incluse mai multe centre de zi pentru seniori și pentru persoanele cu dizabilități. Până în august 2026, aceste centre trebuie să fie finalizate. Vorbim despre câteva sute de centre care se vor face în România. Mai mult decât atât, Guvernul va interveni punctual pentru că este important să avem astfel de centre de îngrijire, dar care să aibă și activități care să-i mențină activi”.

Simona Oprescu Bucura, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a abordat importanța unei îmbătrâniri demne și a sprijinului intergenerațional: „Premierul Marcel Ciolacu, viitorul președinte al României, ne-a întrebat pe fiecare în parte ce ne dorim de la România. Eu îmi doresc să se nască cât mai mulți românași, cât mai mulți copii și cât mai mulți dintre ei să aibă bunici ca dumneavoastră. Îmi doresc să avem locuri de muncă pentru tineri, să câștige bine, să poată plăti contribuțiile așa încât să susțină niște pensii decente. Eu îmi doresc, pentru mine și pentru copilul meu, să trăim bătrânețea ca pe o a treia tinerețe”.

În intervenția sa, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel, Senator, Președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României, a vorbit despre soluțiile tehnologice care pot contribui la o viață sănătoasă: „Au apărut acum niște aparate care măsoară glicemia, pulsul, oxigenul, tot. Sunt bazate pe inteligența artificială. Am testat pe pielea mea aparatul, făcându-mi și analizele. Și funcționează. Și nu sunt foarte scumpe. Sunt dispozitive care ne pot ajuta și prin care noi vă putem ajuta. Deci ce trebuie să consolidăm noi? Trebuie să ne fie bine, să avem ce mânca, să ne mișcăm, să ne bucurăm de viață”.

Rareș Hopincă, Primarul ales al Sectorului 2, a subliniat necesitatea valorificării experienței seniorilor în proiectele locale: „La Sectorul 2, alături de Alexandra Dobre, am preluat o serie de proiecte dedicate vârstnicilor. Unele vechi și reactivate, altele noi. Trebuie să ne uităm la statele nordice, care sunt adevărate modele de bune practici și care au un cult al respectării seniorilor. Noi, indiferent de vârstă, putem face lucruri mărețe. Cele mai bune sfaturi, eu, la primăria sectorului 2, au fost de la seniorii cetății”.

În cadrul discuțiilor, Măriuca Ivan, Președinta Fundației Crucea Alb-Galbenă România, a atras atenția asupra izolării sociale a seniorilor: „Ce ne lipsește? Sănătatea socială, pentru că bătrânețea aduce foarte multă singurătate. Persoana în vârstă singură își pune foarte multe întrebări: ce rost mai am eu pe lume? Copiii au plecat… de ce să mă duc la spital? Oamenii se tem de spitale. Vârstnicii ajung astfel în declin. Vârstnicii se lovesc și de tehnologie. Merg la spital și sunt certați că nu s-au programat online. Dar i-am pregătit noi pentru asta?”.

Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru – Președinte, Fundația Ana Aslan Internațional a transmis de la Geneva unde se defășoară lucrările Congresului Internațional de Medicină a Longevității, un mesaj video: ”Felicitari pentru organizarea acestui eveniment care, într-adevăr, este de o maximă importanță pentru noi toți, nu doar pentru pacienții noștri, pentru cei care sunt interesați de modul în care vor să îmbătrânească sănătos și activ. Am convingerea că medicina longevității trebuie să-și aibă locul ei în panoplia numai a cercetării în domeniu, dar și a tot ceea ce trebuie să facem cu toții pentru a schimba percepția legată de interdisciplinaritate, de abordare holistică, integrată, dar cu soluții personalizate. Aș vrea să nu uitați că succesul, așa cum este el perceput din exterior, nu este întotdeauna echivalent cu starea interioară de bine și asta depinde doar de fiecare dintre noi. Și dacă noi suntem bine și societatea noastră este bine. Cea mai mare bogăție este sănătatea mentală, cum spunea Dalai Lama!”

Conferința a subliniat necesitatea colaborării între administrația publică locală, organizațiile non-guvernamentale și sectorul privat pentru dezvoltarea unui mediu favorabil îmbătrânirii active și sănătoase. Printre principalele concluzii s-au numărat:

  • Înființarea Agenției Naționale a Persoanei Vârstnice, o instituție dedicată seniorilor României
  • Dezvoltarea infrastructurii pentru centre de zi dedicate seniorilor, cu activități care să-i mențină activi și implicați;
  • Promovarea inovațiilor tehnologice în domeniul sănătății și îngrijirii persoanelor vârstnice;
  • Crearea unui cadru de sprijin social pentru combaterea singurătății și facilitarea accesului la servicii pentru seniori;
  • Educația privind îmbătrânirea activă și informarea corectă a publicului despre beneficiile acesteia.

Conferința ”Pe drumul longevității: provocări și bune practici în îmbătrânirea activă” a creat un cadru de dialog deschis, unde participanții au avut ocazia să împărtășească bune practici și să discute despre soluții concrete pentru a sprijini îmbătrânirea activă și sănătoasă în România.

Toți cei prezenți, marea majoritate seniori, au participat activ și interactiv la discuții și dezbateri, venind la rândul lor, cu propuneri și soluții privind oportunitatea de a trăi activ fiecare moment al zilei

La începutul lunii septembrie Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă a organizat cea de-a II-a ediţie a Congresului Național de Îmbătrânire Activă, un eveniment de succes, cu peste 600 de participanți, 60 de speackeri și moderatori la cele 5 panel-uri, cu zeci de invitați speciali și laureați ai Galei de premiere a modelelor de bune practici. A fost un veritabil „maraton al cunoașterii”, al împărtășirii de experiențe și al schimbului de idei despre cum să trăim o viață frumoasă și activă pe măsură ce înaintăm în vârstă și are ca obiectiv principal continuarea drumului către realizarea unui sistem național care susține, încurajează și informează persoanele vârstnice privind implicarea în diferite activități sociale şi să descopere cheia unei îmbătrâniri active și sănătoase.

            Biroul de Presă al Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

            Email:  imbatranire.activa@yahoo.com

       Website: https://institutulpentruimbatranireactiva.ro/

             FB: https://www.facebook.com/AsociatiaInstitutulRomanPentruImbatranireActiva/  

Comisia de disciplină din Primăria Capitalei, coada de topor a primarului Nicușor Dan

Nicușor Dan - Foto zin.ro

Comisiile de disciplină joacă un rol esențial în cadrul autorităților și instituțiilor publice, având responsabilitatea de a analiza și soluționa sesizările privind abaterile disciplinare ale funcționarilor publici. Iată o prezentare detaliată a structurii și funcționării acestora:

Componența comisiei de disciplină
  1. Membrii titulari:
    • Comisia este formată din trei membri titulari, care trebuie să fie funcționari publici definitivi, numiți pe perioadă nedeterminată.
    • Doi membri sunt desemnați de către conducătorul instituției publice, iar al treilea membru este desemnat de organizația sindicală reprezentativă.
    • În absența unui sindicat reprezentativ, cel de-al treilea membru este ales de majoritatea funcționarilor publici prin vot secret.
  2. Membrii supleanți:
    • Pentru fiecare membru titular se desemnează un membru supleant, cu același statut de funcționar public definitiv, numit pe perioadă nedeterminată.
    • Membrii supleanți preiau atribuțiile membrilor titulari în cazurile în care aceștia nu își pot exercita mandatul.
  3. Durata mandatului:
    • Mandatul membrilor, atât titulari cât și supleanți, este de trei ani, cu posibilitatea de reînnoire.
    • Dacă un membru este înlocuit, noul membru își exercită mandatul doar pe perioada rămasă din mandatul inițial.
Funcționarea și organizarea comisiei
  1. Președintele comisiei:
    • Președintele comisiei este desemnat din rândul membrilor titulari și este ales pe baza vechimii în specialitatea juridică sau administrativă. Dacă nu există un membru cu specializare, se ia în considerare vechimea în funcția publică.
    • În lipsa președintelui, un supleant va prelua atribuțiile acestuia.
  2. Secretarii comisiei:
    • Comisia include un secretar titular și un secretar supleant, care sunt numiți de conducătorul instituției pentru a coordona activitățile administrative.
    • Secretarii nu sunt membri ai comisiei și nu au drept de vot în deciziile acesteia.
Rolul și competențele comisiei de disciplină
  • Comisia de disciplină este responsabilă de analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare și de propunerea unei soluții. Aceasta poate recomanda sancțiuni disciplinare sau poate decide clasarea sesizării dacă faptele nu justifică aplicarea unor măsuri disciplinare.
  • Prin activitatea sa, comisia contribuie la menținerea disciplinei și respectării normelor de conduită în rândul funcționarilor publici, asigurând aplicarea corectă a legislației și regulamentelor interne.
Importanța reglementării și funcționării comisiilor

Structura și funcționarea comisiilor de disciplină sunt reglementate strict pentru a garanta imparțialitatea și corectitudinea proceselor disciplinare. De asemenea, prin stabilirea unor reguli clare privind desemnarea membrilor și durata mandatelor, se urmărește evitarea influențelor externe și asigurarea unei continuități în gestionarea cazurilor disciplinare.

Comisiile de disciplină sunt un instrument esențial pentru menținerea integrității și profesionalismului în cadrul instituțiilor publice, fiind necesar ca acestea să funcționeze conform principiilor de transparență și legalitate.

De la vorbe la fapte în Primăria lui Nicușor Dan

În ceea ce privește comisia de disciplină din Primăria Capitalei pare din ce în ce mai plauzibil că aceasta nu este altceva decât un mod prin care Nicușor Dan îi îndepărtează pe cei care nu îi ascultă dorințele, de multe ori ilegale. Surse din Primărie susțin că atunci când cineva care contează (aici mă refer în principal la funcționarii publici cu vechime și experiență) nu cântă aceeași arie cu Primarul, are toate șansele să se trezescă băgat în comisia de disciplină. Gurile rele vorbesc că în principal pesediștii sunt cei care riscă asemenea sancțiuni.

Este foarte important de știut că odată ajuns în fața comisiei șansele să ieși ”curat” sunt aproape nule. Funcționând după principiile unei instanțe de judecată aceasta poate dispune după propria interpretare a legii că ești doar vinovat ori foarte vinovat.

Aici, desigur intervin membrii comisiei care sunt obedienți sau au coloană vertebrală, propriile idei și păreri, propriile judecăți.

Dar nici măcar comisia de disciplină nu este de capul ei, și, atunci când legiuitorul s-a gândit la ea, a luat în calcul faptul că poate la un moment dat să încapă pe mâini despotice. Și aici intervin Prefectura, Agenția Națională a Funcționarilor Publici ori chiar instanțele de judecată! Și bine că este așa!

Ce este Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) este o instituție publică din România, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, care se ocupă de gestionarea și reglementarea funcției publice și a funcționarilor publici din țară.

Rolul principal al ANFP este de a asigura respectarea legislației în ceea ce privește funcția publică, de a supraveghea modul în care funcționarii publici își desfășoară activitatea și de a contribui la dezvoltarea profesională și eficientizarea administrației publice.

Funcțiile și atribuțiile ANFP
  1. Gestionarea funcției publice:
    • ANFP se ocupă de evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici la nivel național, menținând un registru al acestora.
    • Elaborează și propune reglementări pentru îmbunătățirea cadrului legal privind funcția publică.
  2. Monitorizare și control:
    • Instituția are responsabilitatea de a monitoriza și controla modul în care se aplică legislația referitoare la funcția publică și funcționarii publici.
    • ANFP verifică respectarea normelor de conduită, a criteriilor de angajare și a procedurilor de evaluare și promovare.
  3. Recrutare și selecție:
    • Coordonează și supraveghează procesele de recrutare și selecție pentru funcționarii publici, asigurându-se că acestea se desfășoară în mod corect și transparent.
    • Instituția poate organiza concursuri naționale pentru anumite categorii de funcții publice.
  4. Dezvoltarea profesională:
    • ANFP promovează și coordonează activități de formare și dezvoltare profesională pentru funcționarii publici.
    • Colaborează cu alte instituții pentru a organiza cursuri și programe de instruire menite să îmbunătățească competențele personalului din administrația publică.
  5. Emiterea de avize și soluționarea litigiilor:
    • ANFP emite avize pentru anumite acte administrative legate de funcția publică și poate interveni în litigiile administrative care privesc raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
    • Instituția are legitimitate procesuală activă pentru a contesta în instanță acte administrative care încalcă legislația funcției publice.
Importanța ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici joacă un rol crucial în menținerea standardelor de profesionalism și integritate în sectorul public din România. Prin reglementările și controalele efectuate, ANFP asigură că funcționarii publici își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația, asigurând o administrație eficientă și transparentă, capabilă să răspundă nevoilor cetățenilor.

De asemenea, ANFP contribuie la modernizarea și reformarea administrației publice, promovând politici de resurse umane moderne și eficace, care să atragă și să păstreze personal bine calificat în funcțiile publice.

ANFP-ul este condusă în momentul de față de către Vasile Felix Cozma un pesedist asumat cu un CV corect, plin de activități administrative și din care rezultă faptul că are și experiență și știe și carte.

ANFP vs Primăria Capitalei

Despre faptul că Nicușor Dan conduce Primăria Capitalei după chipul și asemănarea sa s-a tot scris, nu am să detaliez, e internetul plin. Tot despre faptul că un număr inexplicabil de tineri frumoși și liberi l-au votat pentru a-i reprezenta încă patru ani, au scris alții tone de articole. Deci restul bătrânilor urâți și ne-liberi sunt datori să se supună majorității, asta este frumusețea Democrației.

Dar, frumusețea Democrației este și faptul că trebuie să-și ghideze acțiunile după LEGI. Revenind la comisia de disciplină din Primăria lui Nicușor Dan, cumva, aceasta pare (cel puțin în primă instanță) că a încălcat flagrant legea.

La sesizarea ANFP-ului, Primăria lui Nicușor este chemată în judecată pentru nerespectarea procedurilor.

”Pe fondul cauzei reclamanta a menționat că, urmare a unei activități de control realizată de către A.N.F.P. la nivelul Primăriei generale a municipiului București, a fost emis Raportul de control al A.N.F.P. nr. 453/25.07.2023, anexat la prezenta, prin care s-au constatat aspecte de nelegalitate cu privire la emiterea unor acte administrative de către Primarul General al Municipiului București (Nicușor Dan, n.r.), indicate în cele ce preced, la obiectul cererii, având în vedere următoarele considerente (a se avea în vedere concluziile din raportul de control menționat, de la pct. 5.2.3 și 5.3.4)

Prin Dispoziția primarului general al municipiului București nr. 1027/19.10.2021 s-a constituit comisia de disciplină din cadrul Primăriei Municipiului București. Conform anexei acestui act administrativ, în comisia de disciplină au fost desemnați următorii membri: (………).

Evident, în continuare Instanța explică de ce a ajuns la următoarea concluzie

”Admite cererea principala astfel cum a fost completata, formulată de reclamanta AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI, cu sediul în sector 3, Bucureşti, Bd. Mircea Vodă, tronsonul III, nr. 44, bl. M17, în contradictoriu cu pârâţii UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, cu sediul în sector 5, Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 47, Cod postal 050013, şi PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, cu sediul în sector 5, Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 47, Cod postal 050013, intervenienţii MARINESCU MARIA-MAGDALENA, cu domiciliul în (), IORESCU VIRGINICA, cu domiciliul în (), TUDOR CORNEL CRISTIAN, cu domiciliul în (), şi DUMITRESCU IRINA, cu domiciliul în (). Dispune anularea dispoziţiilor Primarului General al Municipiului Bucureşti

nr.197/25.02.2022,

nr.672/01.04.2022,

nr.49/18.01.2023,

nr.1041/16.06.2023.

nr.659/22.03.2028,

nr.1414/14.07.2022,

nr.653/20.03.2023,

nr.1835/06.10.2022,

nr.654/20.03.2023

Dispune si repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii tuturor acestor dispozitii.”

Asta înseamnă că NOUĂ dispoziții date de Nicușor Dan sunt nule! Asta mai poate însemna că Nicușor Dan ori folosește comisia de disciplină în folos propriu, așa cum am presupus și mai sus, ori nu cunoaște legea atât de bine pe cât se chinuie de ani de zile să ne facă să credem.

Sursele mele susțin că Nicușor Dan știe foarte bine ce face, însă modul lui de acțiune pare să semene cu anii 1950. Și, tot aceleași surse susțin că ținta finală pentru acest mandat nu este nicidecum scoaterea Bucureștiului din mizeria în care se află și nici candidatura primarului la Presedinția României, ci ținta ar fi mult mai pragmatică și…fizică de care dacă Nicușor Dan ar putea să dispună ca de Comisia de Disciplină, Bucureștiul ar putea deveni proprietate personală…dar mai bine las pentru data viitoare subiectul.

Comunciat de presă – WTTA – Women in Transport & Tourism Association și-a ales Consiliul Director

Asociatia Femeilor din Transport si Turism - WTTA

WTTA își propune să ofere o mai mare vizibilitate și o voce mai puternică tuturor profesionistelor din transport si turism, să promoveze excelența și echitatea și să contribuie la creșterea și dezvoltarea celor două industrii, prin întărirea colaborării și a parteneriatului cu reprezentanții și actorii principali ai sectorului public și privat.

WTTA își asumă misiunea de a contribui la crearea unui mediu economic și social care să conducă la creșterea profesională a femeilor care își construiesc cu pasiune si dedicare o carieră în cele două domenii de activitate, încurajând în același timp un mediu organizațional care susține promovarea unui leadership feminin în poziții cheie în cadrul companiilor.

WTTA își propune de asemenea să ofere o platformă pentru:

  1. Promovarea dezvoltării carierei profesionale a femeilor din cele două domenii – facilitarea accesului la oportunități profesionale și programe de dezvoltare personală, precum seminarii, ateliere și alte programe.
  1. Dezvoltarea culturii organizaționale – încurajarea practicilor care susțin echilibrul dintre viața profesională și cea privată, promovând în același timp o cultură organizațională mai inclusivă.
  1. Vizibilitatea contribuțiilor femeilor, evenimente și campanii – organizarea de evenimente, întâlniri și discuții axate pe realizările acestora, precum și campanii de promovare și evidențiere a contribuțiilor semnificative în dezvoltarea și sustenabilitatea acestor industrii; organizarea de campanii de publicitate, seminarii și simpozioane cu participare națională și internațională, precum și campanii educaționale, călătorii și vizite de lucru.
  1. Reprezentarea intereselor – reprezentarea și protejarea interesele profesionale ale membrilor WTTA, pledând pentru drepturile acestora în relațiile cu autoritățile centrale și locale. Consilierea în carieră și crearea de materiale digitale precum grafică și conținut audio-video.
  1. Activități caritabile, strângerea de fonduri – implicarea activă în activități caritabile pentru a sprijini atingerea obiectivelor WTTA (procese de formare pentru diferite persoane sau grupuri, acordarea de burse).
  1. Studii de diagnosticare – efectuarea de studii socialogice, analize și anchete pentru a identifica și evalua nevoile femeilor din cele două industrii.

Prima Adunare Generală a WTTA, care a avut loc la șfârșitul lunii Iunie 2024, la emblematicul hotel Cișmigiu din București, a decis structura de conducere a WTTA prin alegerea Consiliului Director și a Președintelui WTTA.

Noul Președinte WTTA, ales cu unanimitate de voturi, este Claudia Țapardel, membru fondator al asociației și figură publică recunoscută la nivel european în domeniul transporturilor și turismului, fost Europarlamentar – membră în Comisia de Transporturi și Turism a Parlamentului European și Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European din Parlamentul European.

Am convingerea fermă că WTTA va scrie o poveste de succes și că vocea, profesionalismul, experiența și pasiunea a tot mai multor femei absolut excepționale din transport și turism vor contribui la dezvoltarea, creșterea și succesul celor două industrii. Cred cu tărie în colaborare și parteneriat și sunt convinsă că împreună suntem mai puternici.„ – Claudia Țapardel – Președinte WTTA

În acest moment WTTA are un Consiliu Director format din 11 doamne cu o experiență profesională remarcabilă, care și-au asumat rolul de a promova și susține femeile care activează și își construiesc o carieră de succes în transport și turism, atât în România cât și la nivel european:

  • Claudia Țapardel – Președinte & membru fondator WTTA
  • Anca Apahidean – Prim-Vicepreședinte Transport & membru fondator WTTA, Director Europa de Est IATA
  • Mirela Cojocaru – Prim-Vicepreședinte Turism & membru fondator WTTA, Director Hotel Cișmigiu, București
  • Otilia Demian – Vicepreședinte WTTA Membership, membru Comitet Director FIHR & Director of Business Development Bacolux Hotels
  • Camelia Gheorghe – Vicepreședinte WTTA Educație, Decan Facultatea de Turism și Managementul Ospitalității, Universitatea Româno-Americană
  • Cristina Huzum – Vicepreședinte WTTA Sustenabilitate & CSR, Deputy General Manager Hotel Sheraton Bucuresti
  • Alexandra Huzuneanu – Vicepreședinte WTTA Finanțe, Presedinte CA Romanian Airport Services
  • Katina Moldovan – Vicepreședinte WTTA Relații Internaționale, Fondator & CEO Ruuts.travel
  • Alina Răpan – Vicepreședinte WTTA Proiecte Speciale, Consultant afaceri și investiții în turism
  • Natalia Vîrciu – Vicepreședinte WTTA Marketing & Evenimente, Senior Marketing Representative Turkish Airlines
  • Ileana Savu – Secretar General WTTA, Manager & Consultant Sailor Cons

Consiliul Director a desemnat și două doamne distinse ca Membre de Onoare WTTA:

  • Sanda Almășan – Director Executiv Grand Hotel Continental
  • Anita Huzum – Director Executiv Hora.

La acest eveniment special, WTTA s-a bucurat de participarea și susținerea doamnei Simona Constantinescu – Președinte FIHR (Federația Industriei Hoteliere din Romania).

De asemenea, WTTA se bucură de suportul și altor nume proeminente din industria transporturilor și turismului, precum Călin Ile – Președinte Onorific FIHR, Dragoș Anastasiu – CEO

Cine este Claudia Țapardel

Claudia Țapardel a fost o politiciană română cunoscută în special pentru activitatea sa ca europarlamentar. A fost membră a Parlamentului European (PE) din partea României, reprezentând Partidul Social Democrat (PSD). A fost aleasă europarlamentar în 2014 și a activat în PE până în 2019, făcând parte din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D), care este al doilea cel mai mare grup politic din PE.

În timpul mandatului său, Claudia Țapardel a fost membră a Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN), unde s-a implicat activ în probleme legate de dezvoltarea infrastructurii de transport, mobilitate și turism la nivel european. De asemenea, a fost co-președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului în Parlamentul European, promovând inițiative pentru susținerea și dezvoltarea sectorului turistic european. A susținut proiecte de infrastructură și transport durabil, accentuând importanța conectivității între statele membre și îmbunătățirea serviciilor pentru călători.

Claudia Țapardel are studii în economie și administrație publică, iar înainte de a deveni europarlamentar, a activat în cadrul Consiliului General al Municipiului București. A avut un rol activ în promovarea turismului și a infrastructurii în România, atât la nivel național, cât și european. În timpul mandatului său, a organizat și a participat la diverse evenimente și conferințe pe teme legate de transport, mobilitate urbană, digitalizare în domeniul transporturilor și dezvoltarea turismului european. A promovat colaborarea între statele membre ale Uniunii Europene pentru creșterea competitivității în turism și a subliniat importanța acestui sector pentru economiile naționale și pentru piața forței de muncă.

Claudia Țapardel a fost recunoscută pentru eforturile sale de a susține inițiative legislative care să îmbunătățească sectorul transporturilor și turismului, punând accent pe sustenabilitate și cooperare europeană.

Pe locuri, fiți gata, start: mâine începe campania pentru prezidențiale, într-o lună se votează în primul tur

Pregătiți sau nu, mâine este ziua „z” în alegerile prezidențiale.

La ora 00.00 începe campania pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și, timp de o lună, candidații vor încerca să convingă electoratul că merită să intre în turul II.

Campania electorală se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7.00, iar pe 24 noiembrie mergem la urne, pentru a vota unul dintre cei 14 candidați.

Potrivit calendarului alegerilor, pe 24 noiembrie este primul tur de scrutin, iar pe 8 decembrie – turul al doilea, și rămâne de văzut cine va rămâne în cursă.

De ales, avem 10 candidați în numele unor formațiuni politice mai mult sau mai puțin cunoscute, dar și 4 independenți. Potrivit ordinii de pe buletinele de vot așa cum a fost votată în Biroul Electoral Central, la poziţia nr. 1, pe buletinul de vot se va afla Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvaţi România, la poziţia nr. 2 – George-Nicolae Simion – Alianţa pentru Unirea Românilor, iar la poziţia nr. 3 – Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat.

Aceștia sunt urmați de Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Naţional Liberal; Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România; Mircea-Dan Geoană – candidat independent; Ana Birchall – candidat independent; Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională; Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie; Ludovic Orban – Forţa Dreptei; Călin Georgescu – candidat independent; Cristian Diaconescu – candidat independent; Cristian-Vasile Terheş – Partidul Naţional Conservator Român și Silviu Predoiu – Partidul Liga Acţiunii Naţionale.

Ciucă: „Eu cu PSD nu mai fac guvernare”

Sursa: gov.ro

La câteva zile distanță după ce liderul PSD Marcel Ciolacu și-a prezentat programul, și președintele PNL Nicolae Ciucă și-a făcut curaj și a anunțat în fața colegilor cam ce va face dacă va fi șef al statului.

Ciucă este încrezător în șansele sale la prezidențiale și în procente, iar la lansarea programului prezidențial a subliniat că nu i-a trecut supărarea pe social democrați.

Brusc, după ani de guvernat împreună cu PSD, șefului PNL pare că i s-a ridicat un văl. Iar Ciolacu nu mai este un partener de încredere, nu mai are ce să îi spună, și nu mai vrea să guverneze împreună.

Nu este vorba despre vreo retragere din coaliția actuală, pentru că ar fi „păcat”. Dar pe viitor, Ciucă nu mai vrea să audă de PSD, pentru că, a spus acesta la lansarea programului „România prosperă și sigură”, „încredere fără sinceritate nu poate exista”. În plus, președintele PSD ar avea „un scenariu clar, împreună cu AUR și George Simion”.

Vom duce până la capăt acest program de guvernare, dar nu mai există niciun fel de încredere în Partidul Social Democrat. De altfel, Partidul Național Liberal va prezenta săptămâna viitoare propriul program de guvernare pentru ciclul 2024 – 2028, care este total opus gândirii etatiste a PSD.

Am întrerupt dialogul cu PSD în momentul în care Marcel Ciolacu și-a schimbat total comportamentul în coaliție. Acum se poate vedea limpede de ce, pentru că avea un scenariu clar, împreună cu AUR și George Simion. În consecință, am mai spus de câteva ori, eu cu PSD nu mai fac guvernare. (…)

Vedem ascensiunea populismului și extremismului în Europa și în lume. Valorile democratice sunt amenințate, ordinea mondială e în pericol. În România această amenințare are un nume – coaliția toxică dintre PSD și AUR, un PSD aurit, care deschide ușa influențelor străine și aduce declin economic țării noastre.

E rolul nostru, cel mai mare partid liberal de dreapta, să oprim acest lucru!”, a atras atenția Ciucă.

ITP-urile, rezolvate cu sume cuprinse între 50 și 200 de lei într-un oraș din Vâlcea

Foto: Economica.net
Foto: Economica.net

Un inginer auto din cadrul unei stații ITP Horezu, județul Vâlcea, este cercetat pentru dare și luare de mită, în legătură cu modul în care a înțeles să efectueze inspecțiile tehnice periodice ale mașinilor.

Inculpat într-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, inginerul este acuzat că, timp de mai multe luni, a solicitat și primit bani pentru a trece cu vederea problemele depistate la autovehicule.

Iar pentru probarea acuzațiilor, ofițerii de judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea au efectuat două percheziții domiciliare la sediul unei societăți comerciale și la domiciliul unei persoane fizice, din județ, fiind totodată ridicate înscrisuri de la instituții publice.

De aici, la modul concret, anchetatorii arată că „în perioada aprilie – iunie 2024, în cadrul aceleiași rezoluții infracționale, un inginer auto din cadrul unei stații ITP Horezu a pretins și primit sume de bani cuprinse între 50 și 200 de lei sau a acceptat promisiunea unor astfel de foloase de la posesorii autovehiculelor care solicitau verificarea tehnică periodică, fie pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul constatării respectării cerințelor tehnice specifice reglementate la art. 1 alin. 2 din OG 81/2000, modificată prin Legea nr. 260/2017, fie pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu cu privire la efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor rutiere, consemnând în mod necorespunzător adevărului în certificatele de inspecție tehnică faptul că, în urma verificărilor, nu a depistat nereguli”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-2.3 ° C
-1.7 °
-4 °
89 %
0.5kmh
41 %
S
3 °
D
5 °
lun
5 °
mar
7 °
mie
-1 °

Ultimul articol

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Ciprian Ciucu, primarul ales al Capitalei, așa cum au decis prin vot bucureștenii, a ajuns în noul său birou. Și pare că ce a găsit...

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

S-ar părea că, dincolo de declarațiile referitoare la o eventuală demisie, ministrul Educației, Daniel David, ia totuși în calcul să își depună mandatul. Nu „pe...