3.1 C
București
duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 29

Contre între CSM și președintele țării. Nicușor Dan: „Ce este cu această debandadă?”

Lucrurile sunt departe de a se liniști pe parte de sistem juridic, dat fiind că „garantul independenței” magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii, se simte extrem de atacat atât de președintele, cât și de premierul țării.

Așa că reacționează. Des, cu multe comunicate, vizavi de toate criticile care au apărut în spațiul public vizavi de beneficiile de care beneficiază magistrații.

Cea mai recentă temă care pare o luptă fără final între președinte/ premier pe de o parte și Consiliul Superior al Magistraturii pe de alta o reprezintă pensionarea judecătorilor și procurorilor.

Am trecut peste salarii, chirii ieftine veșnic și alte beneficii, dar pare că punctul culminant este atins de cea mai recentă idee lansată de premierul Ilie Bolojan – creșterea vârstei de pensionare a magistraților și ca valoarea pensiei să fie de maxim 70% din ultimul salariu net.

Tema pensiilor din din stemul judiciar nu e nouă, iar în urmă cu ceva timp înainte CSM chiar l-a acuzat pe Nicușor Dan că blochează pensionările, deoarece nu semnează decretele înaintate. Însă Nicușor Dan a explicat că nu semnează „ca primarul”, ci că studiază atent fiecare dosar.

Iar ieri, într-o conferință de presă, șeful statului a explicat că a observat o serie de lucruri care i-au ridicat semne de întrebare. Nicușor Dan a detaliat că au fost „mai multe cereri de pensionare de analizat, 76 mai precis”, ulterior numărul acestora scăzând la 74, după ce două cereri au fost retrase.

Şi lucrul important pe care vreau să-l transmit este că analiza e finalizată pe aceste 74 de dosare care au rămas. Ele vor fi publicate vineri după-amiază în Monitorul Oficial.

Din analiza acestor 74 de cereri de pensionare ne rezultă o întrebare către CSM: ce este cu această debandadă? Pentru că 70% din cererile de pensionare nu indică o dată precisă de pensionare. (…)

Şi, când se indică, uneori e foarte, foarte aproape: „vreau să mă pensionez peste două săptămâni”, sau „vă rog să mă programați în ședința de peste trei zile a CSM, ca să prind ședința”, ceea ce nu e normal. (…)

Care e consecința? Consecința este că nimeni nu prevede când va fi momentul acesta al pensionării – și colegii mei sunt asaltați de telefoane: „hai, când semnează Președintele, că noi nu știm cum să ne constituim completul”- , dacă oamenii rămân sau pleacă, nu e normal așa ceva, și Președintele nu este un notar, asta a spus Constituția, adică Președintele să ia o hârtie, să vadă că e semnătura doamnei Costache de la CSM și să semneze și el, să contrasemneze, nu ăsta este rolul Președintelui.

Constituția i-a dat rolul de a da decretul de eliberare din funcție prin pensionare tocmai pentru a veghea la corectitudinea acestui proces. Deci, cum vreau să lucrăm din momentul ăsta? Vreau ca – în acord evident cu reglementarea CSM (…) – vreau ca un magistrat care dorește să se pensioneze să anunțe cu cel puțin 90 de zile înainte, în aceste 90 de zile și CSM, și Președintele să poată să facă toate verificările necesare, și, în acele 90 de zile, magistratul să fie scos din completuri, să poată să-și redacteze, și, în momentul în care își termină mandatul, să nu mai aibă nicio obligație.

În felul ăsta există – și ăsta este rolul nostru, al politicienilor, să dăm predictibilitate, și o să revin la subiectul ăsta, pe măsurile administrative din justiție, dar și in interiorul structurilor din justiție să existe această predictibilitate.

Studiind aceste dosare, am observat, nu cunoșteam, o prevedere care este în Legea 303 privind statutul magistraților, o prevedere care, în opinia mea, este incorectă, și voi solicita Guvernului ca modificarea acesteia să fie inclusă în pachetul 2 de măsuri, care vorbește de pensionarea magistraților, anume reîncadrarea magistraților deja pensionați.

Ce spune articolul ăsta de lege? Spune că un magistrat care s-a pensionat, în interval de trei ani de la momentul pensionării, se poate reangaja în sistemul de justiție – în fine, e un algoritm, la ce instanțe mai aglomerate – dar, în momentul în care face asta, primește și indemnizația de judecător, și 15% din pensia lui, şi asta nu e corect. (…)

Deci voi solicita ca această posibilitate să fie scoasă din legea privind statutul magistraților, și propunerea mea – evident că putem să discutăm pe marginea ei – propunerea mea este ca să dăm un termen nu de trei ani, ci de cinci ani, tocmai pentru că mai ales în acești ultimi cinci ani a fost toată această discuție, niciodată foarte clară, despre ce se va întâmpla cu pensiile magistraților, cinci ani în care judecătorul pensionat, fără condiții, să poată să revină doar cu indemnizația lui la aceeași instanță de unde a plecat.

Și, în fine, ultimul lucru, Prim-ministrul a anunțat componenta de pensia ale magistraților în cuprinsul acestui al doilea pachet, și ați văzut și dumneavoastră principalele măsuri de acolo. Vreau să avem o discuție cu toții factorii interesați, mă interesează subiectul acesta, exact din perspectiva a ce v-am spus mai devreme, că calitatea actului de justiție dintr-o țară e foarte important, deci în zilele imediat următoare vor avea loc discuții cu toții reprezentanții magistraților, ministrul justiției, Prim-ministrul, toată lumea, astfel încât o dată pentru totdeauna să închidem acest subiect și să existe predictibilitate în meseria asta de magistrat”, a subliniat șeful statului.

Oprea, fost vicepremier, premier și ministru: „Pensiile militare sunt pensii ocupaționale din vremea lui Cuza”

Gabriel Oprea, fost vicepremier, premier și ministru, acum doar general în retragere, intervine pe tema pensiilor militare, despre care spune că nu ar trebui asimilate pensiilor speciale.

Oprea a condus inclusiv Ministerul Apărării în vremurile sale bune, dar și un partid real. Acum conduce doar Uniunea Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul” și ceva ce se numește Partidul pentru Patrie, Militari și Polițiști. Iar din această postură, a transmis un comunicat.

Pe pagina Uniunii Militarilor și Polițiștilor „Mihai Viteazul”, Gabriel Oprea, ca președinte, arată că pensiile militare sunt un drept câștigat „din vremea lui Cuza”, ca pensii ocupaționale și nu sunt nicidecum speciale.

Și, cum Oprea a fost inclusiv parlamentar, ține să reamintească faptul că s-a ocupat de legi. Legi bune, respectiv „legea pe care acesta a inițiat-o în anul 2015 și care a fost aplicată aproape 2 ani”.

În anul 2015, din poziția de vicepremier pe probleme de apărare și ministru de Interne, apoi de premier, împreună cu mai toate sindicatele și asociațiile militarilor și polițiștilor, am creat legea 223, pe care am trecut-o prin Senat, în calitate de senator și de prim-ministru în funcție, fără niciun vot împotrivă.

Legea a funcționat de la 1 ianuarie 2016 până la 15 septembrie 2017. Legea 223, în varianta ei inițială a fost măcelărită mai întâi de guvernul Cioloș, dar și de celelalte guverne. Tot ceea ce cer astăzi asociațiile militarilor și polițiștilor se regăsește în această lege, trebuie eliminate 3 OUG-uri.

Actul normativ a fost modificat prin OUG nr. 57/2015, OUG nr. 59/2017 si OUG nr. 114/2018. În momentul în care se revine la legea 223, se vor rezolva toate aceste probleme,” este declarația care i se atribuie lui Gabriel Oprea.

Aceeași sursă precizează că Uniunea lui Oprea „susține în continuare revenirea la forma inițială a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Pensiile militare nu sunt privilegii. România are datoria de a-și trata militarii, polițiștii cu respect și recunoștință. Țara merge înainte dacă instituțiile care formează sistemul de securitate națională sunt respectate, mai ales în vremuri ca acestea”.

Primarul Toma din Buzău: „În situația în care va ieși Sorin Grindeanu președinte, nu mă mai văd în PSD”

Sursa: Facebook

Constantin Toma, primarul PSD al municipiului Buzău, ar putea renunța la partidul care i-a oferit câteva mandate de edil… sau ar putea fi convins să renunțe.

Ipoteza a fost avansată chiar de acesta, în contextul în care în ultima perioada Toma a fost extrem de critic la adresa PSD și a conducerii formațiunii.

Ales prima oară primar al Buzăului în iunie 2016, Constantin Toma nu s-a ferit să critice direct și „pe față” partidul. Inclusiv pe fostul lider al PSD, Marcel Ciolacu, cel la invitația căruia intrase în partid în 2015.

Și, pentru că atitudinea critică a lui Toma a continuat și în ceea ce îl privește pe actualul lider interimar al PSD, Sorin Grindeanu, social democratul a admis că ar fi posibil să părăsească formațiunea.

Iar aceasta înseamnă automat și să nu mai candideze pe listele PSD la următorul tur de alegeri locale, a explicat edilul Buzăului, pentru Agerpres.

Mă văd în PSD dacă nu mă dau afară. Problema este că, în situația în care va ieși la congresul din toamnă, sper să se țină, domnul Sorin Grindeanu președinte, nu mă mai văd în PSD.

Este vorba de ce a făcut și ce face actuala conducere, care este și vechea conducere. Patru rânduri de alegeri pierdute, suntem la 13% în sondaje, cel mai prost rezultat din istorie, în continuare chiar dacă este să mai propună ceva care ar putea să ajute la ieșirea țării din această zonă periculoasă, nu mai sunt credibili, nici în rândul pesediștilor, nici în rândul oamenilor care votau PSD.

Nu renunț, nu plec eu. Vorbim de ce se va întâmpla înainte de 2028, voi rămâne primar, dacă mă dau afară, rămân primar pe lege, dacă aș pleca eu aș pierde mandatul, ori nu este cazul pentru că acest mandat mi l-au dat buzoienii pe rezultatul muncii și al echipei pe care am format-o în jurul meu, inclusiv cu membri ai PSD.

Dacă mă dau afară ei, voi ieși și mâine din partid că nu ține de voința mea. Eu zic că aș putea merge în continuare ca independent, nu cred că este o problemă nici pentru mine, nici pentru buzoieni. (…)

Lumea este nemulțumită în PSD, nemulțumiri legate de rezultatele proaste, inclusiv de această gaură de 30 miliarde de euro în care actuala conducere a PSD a decis să ne împrumutăm, uitați în ce situație suntem acum că trebuie să ne salvăm țara, să nu ajungem într-o situație proastă economic”, a explicat Constantin Toma pentru sursa citată.

Ca o paranteză, primarul PSD Toma s-a numărat printre persoanele invitate oficial pe 26 mai 2025 la Palatul Cotroceni, la Ceremonia Militară și Recepția organizate cu prilejul învestirii în funcție a președintelui țării, Nicușor Dan.

Nu doar că a fost invitat, ci chiar a postat pe Facebook câteva fotografii, punctând în postare că a constatat „că onestitatea și bunul simț sunt calitățile oamenilor inteligenți, iar peste 6 milioane de români au ales un om foarte inteligent să-i conducă în următorii 5 ani”.

Sunt convins că domnul președinte Nicușor Dan, împreună cu un Guvern responsabil, vor putea scoate țara din criză! Este nevoie de multe reforme, care din păcate nu s-au făcut în ultimii 35 de ani și pentru asta este nevoie inclusiv de PSD să intre la guvernare pentru a le realiza”, scria social democratul care conduce Buzăul.

Alertă în SUA și Japonia după ce un cutremur de 8,8 grade a lovit Rusia și a generat valuri de tsunami

Cutremur devastator în Rusia, cu magnitudinea de 8,8 grade declanșând alerte de tsunami.

Din acest motiv, este panică nu doar în anumite părți ale Rusiei, ci și în Japonia și Statele Unite ale Americii.

Cutremurul cu magnitudinea de 8,8 s-a produs la aproximativ 126 km de Petropavlovsk-Kamchatsky, Rusia, la o adâncime de 18 kilometri, generând un tsunami de 3-4 metri în Kamchatka. Potrivit guvernatorul Kamchatka, Vladimir Solodov, „cutremurul a fost grav și cel mai puternic din ultimele decenii de seism”.

Ulterior, trei valuri de tsunami au lovit orașul portuar rus Severo-Kurilsk, ultimul dintre acestea avariind infrastructura portuară și smulgând mai multe nave ancorate în strâmtoare, iar valurile au inundat o parte a orașului.

Japonia a îndemnat, de asemenea, locuitorii din zonele afectate să evacueze imediat, iar avertismentele de evacuare se întind pe sute de kilometri de-a lungul unei largi zone a regiunilor sale de coastă. Totodată, și oficialii din Hawaii au ordonat „evacuarea imediată” a unei mari părți din insula Oahu, inclusiv a capitalei statului Honolulu.

De dimineață, printr-un mesaj pe platforma Truth Social, și Donald Trump a anunțat populația să se pună la adăpost:

Din cauza unui cutremur masiv produs în Oceanul Pacific, este în vigoare o alertă de tsunami pentru locuitorii din Hawaii. O atenționare de tsunami este în vigoare pentru Alaska și Coasta Pacificului a Statelor Unite. Japonia este în cale. Vă rugăm să vizitați tsunami.gov pentru cele mai recente informații. RĂMÂNEȚI PUTERNICI ȘI ÎN SIGURANȚĂ!”, arată liderul de la Casa Albă, în mesajul către populația SUA.

Afacerist din Vrancea, judecat după ce a împușcat mortal un bărbat la o partidă de vânătoare

Sursa: pixabay.com

Un afacerist din Vrancea a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, inclusiv pentru uciderea unui bărbat, în timpul unei partide de vânătoare ilegale.

Faptele au avut loc la finele anului trecut, moment din care afaceristul a fost plasat sub control judiciar. Acum, acesta este acuzat de ucidere din culpă, nerespectarea regimułui armelor şi munițiilor, braconaj și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Final de anchetă a procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, care au dispus trimiterea în judecată a patru persoane, pentru infracțiuni legate de organizarea și participarea la o partidă de vânătoare ilegală.

Cea mai gravă infracțiune este ucidere din culpă, pentru care va răspunde Victor Roman, afacerist vrâncean din domeniul lucrărilor de infrastructură, care totodată, spun procurorii, este și membru vânător al unei asociații de vânătoare de pe raza județului Vrancea.

Alături de afacerist, în judecată au fost trimise și alți trei inculpați, printre care și administratorul unei asociații de vânătoare, dar și un paznic de vânătoare, ambii pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

La data de 27.12.2024, în intervalul orar aproximativ 15:00 – 17:00, în timp ce se afla în fondul cinegetic nr. 27 „Mărăşti”, jud. Vrancea, neavând eliberate autorizații individuale de vânătoare (acestea fiind eliberate în fals ulterior evenimentului de către inculpatul C.V. şi semnate de către inculpata M.A.) şi cu nerespectarea condițiilor prevăzute în autorizația de vânătoare colectivă Tip A seria ACA nr. 561527/03.12.2024, respectiv practicarea vânătorii fără a fi însoțit de către numitul R.R. ori de către inculpatul C.V., a deţinut şi purtat, fără drept, două arme cu glonţ împreună cu muniția aferentă.

În aceste împrejurări privind practicarea vânătorii, în jurul orei 15:00, a executat un foc cu o armă de vânătoare în punctul „Aluna” asupra unui câine, iar în jurul orei 17:00 a executat un foc cu o altă armă de vânătoare asupra numitului D.M., pe care l-a confundat cu un porc mistreț, provocând decesul victimei.

De asemenea, la data de 27.12.2024, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla în fondul cinegetic nr. 27 „Mărăşti”, jud. Vrancea, a deținut şi purtat, fără drept, în încărcătorul pistolului marca GLOCK 19, pe care îl avea asupra sa: şapte cartuşe cal. 9×19 marca Sellier&Bellot care au proiectilul (glonțul) parțial cămăşuit şi care se încadrează în categoria „A” a armelor şi munițiilor interzise, respectiv muniții pentru pistolete şi revolvere cu proiectile expansive, conform punctului 5 din Anexa Legii nr. 295/28.06.2004 rep. privind regimul armelor şi al munițiilor.

La data de 27.12.2024, în timp ce se afla în pădurea din extravilanul com. Răcoasa, județ Vrancea, după producerea incidentului în urma căruia victima D.M. a decedat prin împuşcare, la ora 17:13 a efectuat două apeluri telefonice către paznicul de vânătoare C.V. anterior apelului către 112 şi l-a instigat pe acesta să completeze în fals o autorizație de vânătoare individuală din care să rezulte în mod nereal că aceasta ar fi fost eliberată anterior incidentului şi că el (inculpatul R.V.) s-ar fi aflat în mod legal în cadrul unei partide de vânătoare şi că va trimite pe cineva să o ia de la C.V., iar în data de 28.12.2024, inculpatul R.V. a şi prezentat organelor de poliție autorizația individuală de vânătoare seria AI nr. 220378/15.12.2024 emisă în fals pentru a-şi justifica prezenţa în ziua anterioară în fondul de vânătoare.

La data de faptei, 27.12.2024, victima decedată a fost însoţită de către inculpatul F.V., cercetat în stare de libertate, recidivist postexecutoriu, care s-a deplasat împreună cu aceasta în pădurea situată în extravilanul com. Răcoasa, sat Verdea, județ Vrancea, unde au transportat şi tranşat un cerb despre care a declarat că a fost găsit împuşcat în pădure, după care F.V. a tăiat capul cerbului în scopul însuşirii ca trofeu şi l-a transportat prin pădure, abandonându-l la scurt timp după producerea incidentului, la o distanță de aproximativ 1 km faţă de locul în care a decedat victima D.M.”, detaliază procurorii.

Aceste acuzații vin după ce în cauză au fost efectuate cercetări ample, inclusiv un experiment judiciar și o serie de expertize, percheziții domiciliare și informatice. Totodată, procurorii au obținut mandate de supraveghere a inculpaților, fiind efectuate și teste cu aparatul poligraf. Acum, Judecătoria Panciu va analiza rechizitoriul, inclusiv o altă măsură luată de procurori.

Aceasta pentru că, la câteva luni de la demararea anchetei, procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare aparţinând afaceristului, până la concurenţa sumei de 1.800.000 de euro. Aceasta este suma cu care familia victimei ucise s-au constituit părți civile în cauză.

De altfel, arată procurorii, „prin procesul-verbal din data de 04.04.2025 organele de poliţie din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – I.P.J. Vrancea au dispus punerea în executare a sechestrului asigurător, instituindu-se în concret măsura sechestrului asigurător asupra a 78 de imobile cu diferite categorii de folosinţă: pădure, terenuri arabile, curţi construcții, apartamente, păşune, apă stătătoare, vie şi fâneaţă”.

Bolojan ia în calcul creșterea vârstei de pensionare a magistraților și ca valoarea pensiei să fie de maxim 70% din ultimul salariu net

Sursa: Administrația prezidențială

Premierul Ilie Bolojan a susținut astăzi o conferință de presă pentru a prezenta principalele măsuri pe care le are în minte vizavi de sistemul judiciar.

Mai precis, legat de vârsta de pensionare a magistraților și de cumulul pensiilor acestora.

Potrivit premierului, aceasta nu a fost însă o simplă discuție, ci există deja textele de lege, care urmează a fi publicate curând „cu toate detaliile, în așa fel încât să poată fi analizate”, mențiunea acestuia fiind că „au fost analizate deciziile Curții Constituționale în așa fel încât aceste propuneri să îndeplinească aceste decizii”.

Totodată, a punctat Bolojan, „vom purta discuții în zilele următoare cu toți cei interesați, în așa fel încât să explicăm, să discutăm, să vedem dacă sunt observații, dacă sunt propuneri de îmbunătățire, în așa fel încât săptămâna viitoare să putem avea acest pachet definitivat”.

Ilie Bolojan a precizat că este „o urgență legată de clarificarea modului în care se pensionează magistrații din România, pentru că rezolvarea acestei situații era prinsă într-unul din jaloanele care ne permit accesarea de fonduri europene și avem reţinute peste 800 de milioane de euro pentru trei cauze, dintre care peste 230 de milioane de euro reprezintă sumele care sunt reținute până la rezolvarea acestei soluții de către România”.

De aici au pornit explicațiile pe larg vizavi de pensionarea magistraților, inclusiv despre procesele intentate de aceștia privind drepturile salariale sau contestațiile de pensionare. Iar Bolojan a punctat că ține să mulțumească magistraților care „au preferat să rămână să lucreze”, „pentru că au optat să rămână în sistem și să lucreze după vârsta standard de pensionare”, deși este vorba doar despre „o mică parte”.

Rezolvarea acestei probleme are alte câteva elemente foarte importante, unul care ține de echitatea socială. De asemenea, rezolvarea acestei probleme, dar și a sistemului de salarizare din justiție ține de eficiența acestui sistem și ține de îmbunătățirea calității actului de justiție în România, pentru că se presupune și cred că este corect ca atunci când un om este la maturitatea vârstei profesionale, ceea ce cu siguranță înseamnă peste 45-50 de ani, după ce a acumulat o experiență importantă în profesie, să poată pune această experiență în serviciul public și cu siguranță când vom avea un corp de magistrați, care va rămâne în activitate până la vârsta standard de pensionare, dacă clarificăm cadrul legal, dacă îmbunătățim și calitatea legislației, cu siguranță vom avea o calitate a serviciului de justiție din România mult îmbunătățită.

Una din problemele majore este ieșirea la pensie prea repede. Din cazurile pe care le avem în ultimii ani, și am avut posibilitatea ca timp de trei luni de zile, la începutul acestui an, să semnez pensionări de magistrați, suntem în situația în care două treimi, de exemplu, dintre magistrații din România ies la pensie la 47, 48, 49 de ani, ceea ce este o vârstă foarte redusă, este o vârstă a maturității profesionale în orice domeniu și e doar o problemă de calitate, dar nu doar una de calitate, este și o problemă de sustenabilitate în anii următori, pentru că nu mai avem oameni care să înlocuiască oamenii experimentați din sistemele noastre publice care se pensionează prea repede.

(…) această propunere vine să crească vârsta de pensionare și să elimine această problemă care s-a acumulat în acești ani. O a doua problemă care este acumulată în acești ani este faptul că valoarea pensiei este la nivelul ultimului salariu. (…) suntem în situația în care, dacă facem un calcul al unei pensii medii în sistemul de justiție, constatăm că aceasta se ridică la aproximativ 24.000-25.000 de lei, deci aproximativ 5.000 de euro net.

Dacă faceți o comparație cu o pensie medie din România, care este undeva între 500 și 600 de euro, deci ne dăm seama că este o diferență foarte mare și nicăieri în sistemele europene nu există o astfel de prevedere în care pensiile să fie mai mari decât salariile sau pensia să fie exact cât ultimul salariu.

Avem deci legi de salarizare care sunt interpretabile, care sunt neclare și care de multe ori au fost forțate în interpretarea lor. Această situație care ține atât de calitatea legislației, dar și de interpretarea ei ne-a dus în situația în care în ultimii ani am avut peste 20.000 de acțiuni în instanțele din România, generate de oameni din sistemul de justiție, pentru drepturi salariale, care s-au bazat pe aspecte care țin de discriminare salarială.

(…) în condițiile în care suntem practic în această criză bugetară, (…) e nevoie să intervenim și pentru a veni cu o lege de salarizare care să nu permită interpretări, care să fie clară. Nu se pune problema de a veni cu legi care, să spunem, reduc salarii, ci pur și simplu pentru a avea predictibilitate, pentru a avea stabilitate și a evita aceste zeci de mii de procese care, oricum, sunt nelalocul lor.

Ce propunem pentru primele două probleme, care înseamnă acumulări negative din acești ani: în primul rând, legat de vârstă și de vechime, propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea și în sistemul de justiție în pensie, la vârsta de pensionare standard de 65 de ani. De asemenea, față de vechimea pe care astăzi o prevede legea de 25 de ani, ceea ce permite, deci, pensionarea la 48 de ani, propunem o creștere a vechimii după care te poți pensiona, la 35 de ani.

Asta înseamnă că există posibilitatea ca un magistrat, care lucrează de la început în sistemul de magistratură din România, să iasă la pensie mai repede, dacă dorește, dar nu la 48 de ani, ci la 58 de ani. În aceste condiții, ar urma ca pentru fiecare an, pentru care optează să iasă mai repede la pensie, să pierdă două procente din pensie, în așa fel încât, pe logica de contributivitate de-a lungul întregii cariere, să existe, deci, această formulă. Și aceste prevederi, deci, sunt de natură să crească vârsta de pensionare, să elimine această inechitate și să avem toți magistrații.

(…) propunerea este ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maxim 70% din ultimul salariu net, subliniez, deci nu 80% din brut, cum este astăzi, ceea ce depășește salariul net, ci maxim 70% din ultimul salariu net, o valoare care oricum este la marja superioară a situației din țările Uniunii Europene. Calculul efectiv se face raportându-se la veniturile brute”, a mai spus premierul.

Polițist din Gorj, închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual

Sursa: Poliția Română

Un fost agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj are de executat peste 7 ani de închisoare, aceasta fiind sentința definitivă într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită în variantă agravată, abuz în serviciu și fals intelectual.

Omul legii a fost trimis în judecată în anul 2023, iar prima sentință a fost pronunțată în februarie anul acesta. Ulterior, în apel, instanța l-a condamnat la 7 ani și 10 luni cu executare.

Infracțiunile puse în sarcină fostului agent de poliție gorjean datau din perioada anilor 2020 – 2023. Iar în acel an, 2023, a și fost trimis în judecată.

Potrivit probatoriului administrat în cauză, în data de 24 august 2020, agentul de poliție din cadrul IPJ Gorj – Poliția Municipiului Târgu Jiu – Secția 1 Poliție Rurală – Postul de Poliție Peștișani, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Peștișani, județul Gorj, a oprit pentru control un autovehicul care tracta un motocompresor fără inspecție tehnică periodică valabilă.

Cu toate că situația impunea aplicarea sancțiunilor legale, respectiv amendă contravențională și reținerea certificatului de înmatriculare, agentul nu a dispus aceste măsuri și nici nu a consemnat în documentele operative aspectele constatate, pretinzând în schimb, cu titlu de mită, remiterea unei sume de bani prin intermediul unei angajate a unei stații de alimentare cu carburanți din zonă.

Astfel, suma de 500 de lei a fost lăsată la respectiva locație de către alte persoane contactate de conducătorul auto.

Ulterior, la data de 9 martie 2023, același agent, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza comunei Peștișani, județul Gorj, a oprit pentru control un alt autoturism și a pretins o sumă de 850 de lei pentru a nu dispune măsura suspendării dreptului de a conduce, deși conducătorul auto efectuase o depășire neregulamentară, prin trecere peste linia continuă.

Pentru a acoperi fapta, agentul a întocmit în mod fals un proces-verbal contravențional, consemnând în mod nereal că fapta ar fi constat într-o traversare neregulamentară în calitate de pieton”, detaliază Direcției Generale Anticorupție.

Aceasta în condițiile în care ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Gorj au fost cei care au desfășurat acte de urmărire penală, în baza ordonanțelor de delegare emise de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

De aici, după judecarea cauzei, agentul de poliție a fost găsit vinovat, iar la Tribunalul Gorj s-a dispus condamnarea acestuia
la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în variantă agravată – fapta din data de 24.08.2020.

Condamnă inculpatul Luca Ion la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în variantă agravată – fapta din data de 09.03.2023. Condamnă inculpatul Luca Ion la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual – fapta din data de 24.08.2020.

Condamnă inculpatul Luca Ion la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual – fapta din data de 09.03.2023. Contopeşte pedepsele principale stabilite în cauză şi aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul de 2 ani reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 6 ani închisoare.

Alături de pedeapsa principală aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a ocupa funcţia de agent de poliţie, pentru o perioadă de 4 ani.

Alături de pedeapsa principală aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului reţinerea de 24 de ore din data de 04.05.2023 până la data de 05.05.2023.

Confiscă de la inculpat suma de 850 lei primită cu titlu de mită. Dispune desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate constând în raport întocmit la data de 24.08.2020 de către agent şef Luca Ion din cadrul Postului de poliţie Peştişani privind oprirea pentru control a unor autovehicule şi proces-verbal de contravenţie seria PGJW nr. 0119793 din data de 09.03.2023 întocmit de către agent şef Luca Ion din cadrul Postului de poliţie Peştişani.

Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 14.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 12.000 lei cheltuieli judiciare corespunzătoare fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

Sentința de mai sus a fost atacată nu doar de inculpat, ci și de procurori. Iar luna aceasta, Curtea de Apel Craiova a admis doar apelul procurorilor:

Respinge apelul declarat de inculpatul Luca Ion ca nefondat. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Desființează în parte sentința penală nr. 24 din data de 19 februarie 2025 și în parte încheierea din data de 20.11.2024, pronunţate de Tribunalul Gorj și rejudecând, înlătură dispoziția de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu.

Descontopește pedeapsa principală rezultantă și pedepsele complementare şi accesorii rezultante a interzicerii exercitării unor drepturi în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate. Menține pedepsele principale aplicate inculpatului pentru săvârșirea celor două infracţiuni de fals intelectual.

Condamnă inculpatul Luca Ion la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în variantă agravată – fapta din data de 24.08.2020. Condamnă inculpatul Luca Ion la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în variantă agravată – fapta din data de 09.03.2023.

Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de câte 2 ani şi 9 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracțiuni de abuz în serviciu comise. Aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea – de 4 ani închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 7 ani şi 10 luni închisoare, care se va executa în regim de detenție.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa funcția de agent de poliție, pentru o perioadă de 4 ani.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b, g Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară. Înlătură dispoziția de desființare a raportului întocmit la data de 24.08.2020 de inculpat, privind oprirea pentru control a unor autovehicule.

Menține restul dispozițiilor care nu sunt contrare prezentei decizii. Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Celelalte cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea apelului declarat de parchet, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului. Definitivă”.

Vi se promit investiții avantajoase, garantate de Ministerul Finanțelor? Totul e înșelătorie, avertizează autoritățile

În epoca clikului distanță și pe fondul naivității multor dintre utilizatorii platformelor de socializare, apar tot mai multe scheme de înșelătorii.

Cea mai recentă avertizare, lansată de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), vizează anumite investiții sigure și profitabile care folosesc imaginea Ministerului Finanțelor.

Cei care înclină să dea curs invitațiilor privind anumite campanii legate de investiții de stat, mai ales că sunt asociate cu Ministerul Finanțelor, ar fi bine să se gândească de două ori.

Sunt, într-adevăr, campanii, însă sunt frauduloase, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică, care arată că mesajele, „care promit randamente nerealiste de până la 150%, reprezintă tentative de înșelăciune și nu sunt asociate cu vreo inițiativă guvernamentală reală”.

Promisiunile de câștiguri rapide și sigure sunt o tactică des întâlnită în fraudele de tip „investiții miraculoase”. Recomandări:

Verificați întotdeauna informațiile din surse oficiale.
Fiți vigilenți atunci când navigați în mediul online, în special atunci când întâlniți o ofertă mult prea bună ca să fie reală!
Nu furnizați date personale sau bancare pe platforme necunoscute.
Evitați accesarea linkurilor din reclame sau mesaje nesolicitate care promovează investiții rapide.
În cazul în care suspectați o fraudă, raportați incidentul către autoritățile competente.

În cazul în care ați introdus date financiare, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliția Română și notificați DNSC (telefon 1911 sau pnrisc.dnsc.ro).

DNSC reiterează importanța unei informări corecte și responsabile în fața amenințărilor cibernetice. Protejați-vă datele și acționați cu prudență în fața ofertelor care par prea bune pentru a fi adevărate”, este avertismentul DNSC.

Groapa de gunoi Vidra: epicentrul poluării cu metan din România. Ancheta unei crime ecologice confirmate cu sateliți NASA

Groapa gunoi Vidra Sintești EcoSud - Foto Ziarul de Investigații zin.ro

Investigația începe cu mirosul: Asociația „Iar Miroase” și criza reclamată de cetățeni

Asociația Civică Iar Miroase a fost fondată de aproximativ 30 dintre cei mai activi utilizatori ai platformei iarmiroase.ro din comunitățile Vidra, Berceni, Jilava, Popești-Leordeni și sectoare ale Bucureștiului, ca reacție la mirosurile toxice și la disconfortul resimțit de zeci de mii de oameni din sudul Capitalei.

Platforma online, lansată pe 4 martie 2023 de un inginer IT și coordonată local, permite transmiterea automată a sesizărilor către Garda Națională de Mediu și Direcția de Sănătate Publică Ilfov. În primele șase luni, au fost trimise 11.580 de sesizări, cu vârfuri de peste 4.700 doar în luna iulie 2023. Majoritatea vin din Berceni (peste 8.800), Popești-Leordeni (863) și Vidra (427).

Statisticile arată un tipar: cele mai multe sesizări sunt transmise seara (20:00–23:00) și dimineața devreme (4:00–7:00), sugerând că eliberările de gaze au loc când instituțiile nu sunt la program. Autoritățile au cerut limitarea sesizărilor la una colectivă, dar asociația a refuzat, menținând presiunea publică.


Sateliții NASA expun ce ascund autoritățile: Metan la cote record, cartografiat din spațiu

În februarie 2025, presa publică date fără precedent: sateliții EMIT (NASA), Tanager-1 și sistemul Carbon Mapper au identificat la Vidra–Sintești scurgeri de peste 2.500 kg/oră de metan – un record pentru România și printre cele mai mari din Europa.

Cum funcționează detecția satelitară:

  • Spectrometria hiperspectrală permite identificarea gazelor la rezoluție de până la 30 de metri.
  • Norii de metan sunt cartografiați cu dată, oră, coordonate și nivelul de eroare.
  • Datele sunt publice și validate independent, folosite oficial în investigații ONU, EPA SUA, Agenția Europeană de Mediu.

De ce nu pot fi negate datele:

  • Măsurătorile nu depind de declarațiile operatorului sau statului, ci de tehnologie validată internațional.
  • Orice țară din UE folosește Carbon Mapper ca sursă pentru sancțiuni de mediu.
  • Fiecare detecție include coordonate precise și imagini publice.
Date satelitare groapa de gunoi Vidra EcoSud – Sursa carbonmapper.org

Cine operează bomba ecologică Vidra – Sintești

Groapa Vidra – Sintești este operată de Eco Sud SA. Zona de depozitare acoperă peste 60 de hectare, cu opt celule principale – însă doar o parte au sisteme de captare a biogazului. Zilnic, aici ajung între 2.500 și 3.000 de tone de deșeuri din București și localitățile limitrofe. În perioada 2023–2025, operatorul a primit amenzi de peste 200.000 de lei pentru poluare și nereguli, dar sancțiunile au fost plătite la jumătate, iar activitatea nu a fost suspendată niciodată.

De-a lungul timpului, relația dintre autorități și operatorul Eco Sud a rămas ambiguă: fie instituțiile statului evită confruntarea cu una dintre cele mai influente companii de salubritate din țară, fie între cele două părți există o înțelegere tacită, care permite ca activitatea gropii să continue, indiferent de sancțiuni sau scandaluri.

Indiferent de cauză, rezultatul este același: poluarea continuă, iar cei responsabili scapă fără consecințe reale.


Ce riscuri aduc gazele de la Vidra: boli, suferință, costuri invizibile

Metanul în sine nu e toxic, dar, în groapa de gunoi, vine cu un cocktail letal:

  • Sulfura de hidrogen (H₂S): iritații, leziuni neurologice, poate fi letal.
  • Amoniac: atacă ochii, pielea, plămânii.
  • Mercaptani: extrem de agresivi pentru sistemul respirator.
  • COV (compuși organici volatili): cancerigeni confirmați – benzen, formaldehidă.
Efecte gaze groapa de gunoi Vidra

Expunerea cronică duce la:
Astm bronșic, crize de sufocare, cancer pulmonar, tulburări cognitive la copii, depresie, AVC și infarct la vârstnici.


Vidra, poluatorul legalizat: cum scapă de sancțiuni

Rapoartele oficiale admit: pe celula 7, unde scurgerile sunt cele mai mari, nu există sistem de captare a gazului. Garda de Mediu documentează băltiri de levigat și barbotări de gaz, care ajung la localnici, noapte de noapte. Groapa afectează direct peste 300.000 de oameni din sudul Capitalei și Ilfov.


Cine profită, cine tace, cine mimează controlul

În iulie 2025, ministra mediului a anunțat amenzi de 2 milioane de lei, dar majoritatea sunt simbolice și nu schimbă nimic. Operatorii tratează amenzile ca pe o taxă de funcționare. USR cere monitorizare și publicarea datelor în timp real la Vidra, fără răspuns real.


Ce ascund rapoartele și anchetele de presă


Întrebările care acuză sistemul

Cum e posibil ca tehnologia satelitară să indice sursa poluării, dar nimeni să nu răspundă pentru creșterea cazurilor de boli grave? Cine răspunde pentru copiii dependenți de inhalator? Ce valoare mai are sănătatea publică, într-un sistem în care operatorii „bugetează” amenzile ca pe o simplă taxă?


Vidra – Sintești, o crimă ecologică în plină desfășurare

Groapa Vidra – Sintești nu e doar un dezastru local, ci proba că sănătatea publică și legea sunt sacrificate cinic pentru profit și complicitate. Datele satelitare, investigațiile civice și anchetele de presă arată clar: cine tace, consimte. Cine nu acționează, devine complice.
Sudul Bucureștiului trăiește sub amenințarea unei bombe ecologice legiferate.

Scandal la Centrul de Arși de la Spitalul Floreasca; ministrul Sănătății asigură că face controale

Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Anchetă la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, după ce o pacientă tratată timp de 53 de zile în Centrul de Arși a fost transferată în Belgia infectată cu o bacterie periculoasă.

Conform Europa Liberă România, sora unei femei cu arsuri grave, internate la Floreasca, a publicat informații legate de mizeria de la centrul de arși, dar și despre demersurile repetate pe care le-a făcut timp de zeci de zile pentru ca sora sa să aibă o șansă la viață.

Pe lângă multele intervenții pe care a încercat să le facă în fața autorităților, fără succes, sora femeii în cauză a reușit într-un final să obțină transferul acesteia la un spital din străinătate.

În urmă cu câteva zile, aceasta publica fotografii din momentul transferului – „imaginea unei mame, unei fiice, unei soții, unei surori, unei prietene, care după 53 zile de luptă, de chinuri îngrozitoare, de lacrimi izvorâte din cele mai întunecate coșmaruri pe care vi le puteți închipui, pleacă într-un sac către ultima ei speranță.

(…) Verdictul din Belgia: drumul va fi mai lung decat au estimat inițial. Drumul va fi plin de durere, anestezii, curățări, operații. DAR, la final, Lavinia va păși pe ușa spitalului și ne vom întoarce acasă”.

Ulterior acestui moment, femeia i-a transmis ministrului Sănătății o scrisoare deschisă, pe Facebook, explicând că nu o face „ca soră a pacientei din rezerva nr 5 de la Centrul de Arși-Floreasca”, ci în calitate de „cetățean care a primit îngrijiri medicale în spitalul Floreasca în perioada 16-25.06.2025”, dat fiind că îi donase surorii sale piele.

Am stat 7 zile într-un pat de spital, așteptând să se termine timpul cu durere. Știam că nu va fi la nesfârșit. Mi se spusese că durerile vor fi prezente pentru 1-2 saptamani. Apoi vor fi înlocuite de disconfort, iar ulterior va trece cu totul. Mi se spunea, de către o parte dintre cei ce formează echipa medicală auxiliară, “Dacă tu te vaiți, săraca aia de sor-ta ce să zica dincolo? Dincolo e iadul!”.

Când mi se aducea aminte de iadul pe care îl trăiește Lavinia, la câteva uși distanță, când mi se aducea aminte că eram acolo pentru a îi da ei o șansă la viață, strângeam din dinți și încercam să rezist. Dl Rogobete, durerea fizică a fost mai puternică decât dorința mea de a îmi salva sora. Au fost momente când nu am putut strânge din dinți suficient și am plans, am rugat să mi se dea ceva. O luam razna!

Ma dobora durerea și nu puteam accepta că singurul mod în care Lavinia poate trăi este să trecem amândouă prin iad. Dădusem deja pielea de pe mine, chiar să fie nevoie să mă zbat în acel carusel al unei dureri cum nu mai întâlnisem? Nu puteam accepta și am plâns, i-am deranjat și i-am “stresat” pentru că ceream îndurare, ceream să ni se dea ceva și nouă, să putem gestiona durerile.

Dl Rogobete, nu ceream opioide. Ceream ceva, orice, atât cât să putem trăi cu durerea care mă sfârteca. Simțeam cum cineva mă face bucățele, cum ard și cum se desprind părți din mine. Și asta nu în timpul intervenției. Eu vă vorbesc despre zilele de după. Zilele alea în care aștepti să cadă pansamantele hemostatice și să crească pielea la loc.

În fișă aveam notat să primim Paracetamol la 8 ore și Algocalmin la nevoie. Acest “la nevoie” în primele zile (probabil 5-6) era permanent. Paracetamolul mă ajuta să respir și să nu mai tremur de durere pentru 3-4 ore. Până la următoarea doza, care era la 8 ore de la cea anterioară, rămâneau 4-5 ore de îndurat. Așa că ceream algocalmin. Nu ca să irosesc resursele spitalului, ci că să nu înnebunesc de durere, ca să pot rezista.

Am intrat în sala de operații miercuri și cumva, până vineri am reușit să rezist cu durerea. Cu această combinație de paracetamol și algocalmin, combinate cu faptul că mi se amintea mereu că trebuie să tac și să îndur pentru că sor-mea e mai rău. Vineri, după ce medicii au plecat acasă, am ramas doar cu asistenții și odată cu medicii, au dispărut și dozele de paracetamol și algocalmin. A rămas doar durerea să ne însoțească.

Probabil e notat în proceduri, dl Rogobete, că dacă vrei să ajuți un pacient să uite de o durere, îi provoci una mai mare. Într-adevar, atunci când mi se amintea constant că NU am dreptul să mă vait pentru că Lavinia arde într-un iad la propriu și că nu mă gândesc la durerea ei, reușeam să tremur și să plâng fără să mai deranjez fonic echipa medicală. Mă simțeam egoistă că cer un calmant și încercam să rezist. (…)

Pentru că starea mea era una care începea să îi îngrijoreze, au apărut și medicii de gardă. Am aflat astfel că nu primisem calmante deoarece NU aveau. (…) Odată aduse perfuziile, deși s-a cumpărat EXACT ce mi s-a comunicat că avem nevoie, am ajuns într-un alt impas. Nu se puteau folosi și nu ne puteau fi administrate deoarece erau aduse din afara spitalului.

Când efectul perfuziei puse la ora 9.00 a început să se ducă, când am început, din nou, să tremur, mi s-a propus să mi se aducă un calmant de la critic. Adică să se ia o perfuzie de la sora mea, sau de la ceilalți care se aflau la acel moment în rezervele cu pacienți în stare CRITICĂ și să mi se pună mie. AM REFUZAT CATEGORIC (…).

Dl Rogobete, v-aș întreba dacă dvs credeți că un om întreg la cap ar fi acceptat așa ceva. (…) Într-un final am reușit să primesc calmante, din punga cu cele cumparate de familie. (…)

Am să revin cu o continuare, într-o nouă scrisoare publică, să vă povestesc despre durerile Laviniei, pacienta de la rezerva nr 5. Poate vă vor ajuta experiențele trăite de ea să înțelegeți câtă durere există în spitalele publice și câtă durere există într-un centru de arși autorizat.

Cu respect și încredere, pentru schimbările pe care încă mai sper să le aduceți.
Un pacient, un donator, un aparținător
”, era o parte din postare.

Ei bine, date fiind toate cele de mai sus, dar și a faptului că povestea a apărut în mai multe publicații, astăzi ministrul Alexandru Rogobete a răspuns public, pe Facebook.

În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la situația de la Centrul de Arși al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București, Ministerul Sănătății face următoarele precizări:

Am dispus încă de săptămâna trecută un control amplu prin Inspecția Sanitară de Stat, care vizează aspectele semnalate privind igiena, infecțiile asociate asistenței medicale și respectarea protocoalelor de dezinsecție. În paralel, Corpul de Control al Ministerului Sănătății efectuează o anchetă administrativă privind contractele de curățenie, dezinsecție, deratizare, precum și situația stocurilor de analgezice.

Am citit cu mare atenție scrisoarea deschisă a pacientei. Mărturia ei este cutremurătoare. Este inacceptabil, inadmisibil, ca în România anului 2025 un pacient să sufere de durere strigând după ajutor. Nu există scuză care să justifice lipsa empatiei și a unui tratament corespunzător al durerii.

Am sesizat oficial Colegiul Medicilor din România și am cerut declanșarea unei anchete disciplinare privind aplicarea protocolului terapeutic de analgezie în acest caz. Sunt hotărât să iau toate măsurile necesare. Nu accept nicio explicație fără argumente și nu tolerez abateri de la obligația fundamentală a oricărui cadru medical: grija față de pacient.

Controlul este în desfășurare, iar la finalizarea acestuia vom face public raportul complet. Pacienții trebuie protejați, ascultați și tratați cu demnitate. Nu voi face niciun pas înapoi”, promite ministrul Sănătății.

Prima demisie din Guvernul Bolojan; vicepremierul Anastasiu pleacă, după informațiile legate de implicarea sa într-o afacere cu mită

Sursa: gov.ro

Dragoș Anastasiu, unul dintre cei cinci vicepremieri din Guvernul Bolojan, și-a făcut aseară bagajele, oficial.

Anastasiu, unicul vicepremier fără culoare politică tradusă într-un carnet de partid, a fost zilele acestea în mijlocul unui scandal legat de o afacere cu mită, iar ieri, acesta și-a anunțat demisia într-o conferință de presă.

Medic și om de afaceri, inițial consilier onorific al lui Ilie Bolojan, pe când era președinte interimar al României – pentru relația cu mediul de afaceri, în Departamentul Politici Economice și Sociale, Dragoș Anastasiu a fost numit vicepremier – fără portofoliu, dar pentru reformă.

Acum, Anastasiu a lăsat însă locul liber. La finele săptămânii, în presă au apărut informaţii conform cărora, în urma cu ceva timp, acesta recunoscuse în fața anchetatorilor că a dat mită unei funcţionare ANAF, care a fost şi condamnată, într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție.

Mai precis, timp de 8 ani, în perioada 2009-2017, companiile lui Dragoş Anastasiu au mituit un inspector ANAF pentru a nu avea probleme la controale, potrivit unei anchete DNA, finalizată în urmă cu doi ani cu o condamnare definitivă a funcţionarului care a luat şpagă.

A apărut în spațiul public implicarea mea într-un dosar mai vechi, care era public și acum cinci luni, și acum doi ani, și atunci când am fost chemat să fiu consilier la Cotroceni, și pe perioada în care am rămas benevol pentru a asigura tranziția cu noii consilieri ai președintelui Nicușor Dan. Acest dosar era în spațiul public și era cunoscut. (…)

Am luat câteva zile de gândire, o dată pentru a acumula cât mai multe informații, pentru a avea răspunsurile la cât mai multe întrebări și pentru a reflecta cu privire la cea mai bună decizie pentru a nu periclita Guvernul României și chiar și pe persoana mea fizică. (…)

Cred că, din punct de vedere juridic, lucrurile sunt încheiate. Din punct de vedere moral, trag consecințele. Asta e”, a spus Anastasiu.

Dincolo de aceste lucruri, Anastasiu nu a plecat totuși fără să își exprime viziunea cu privire la măsurile pe care ar trebui să le ia Guvernul Bolojan.

Trebuie să mergem mai departe cu planul de reformă. Suntem în faza pachetului 2, care are mult de-a face cu lipsa de echitate din societate, are de-a face cu risipa și cu eficiența. Sunt măsuri care se iau în zona de sănătate, în zona administrației publice locale și, de asemenea, măsuri de eficientizare a companiilor de stat.

Aici a apărut persoana mea în joc, într-un grup de lucru cu mai multe ministere, proprietarii multor companii de stat, 1.337 de companii, câteva foarte performante, unele care se țin pe linia de plutire și foarte multe care au probleme foarte mari”, a punctat fostul vicepremier.

Cetățean italian, judecat pentru o mită de 200 de euro

Sursa: 123rf.com

Un cetățean italian cu ceva afaceri în Botoșani a crezut că poate rezolva aproape toate problemele cu bani, inclusiv să obțină bunăvoința polițiștilor.

Mai precis, să scape de consecințele unei încălcări ale legii, oferind mită.

Tribunalul Botoșani trebuie să se pronunțe în ceea ce privește dosarul unui cetățean italian acuzat de dare de mită, după ce acesta a oferit 200 de euro unui polițist care se pregătea să îi aplice sancțiunea prevăzută de lege pentru o abatere rutieră.

S-a întâmplat în februarie anul acesta, pe raza localității Miorcani, comuna Rădăuți – Prut, județul Botoșani, când, potrivit Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani, cetățeanul italian, „după ce a fost oprit de un echipaj de poliție, pe raza localității Miorcani, județul Botoșani, a oferit agentului de poliție constatator suma de 200 euro cu titlu de mită, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 105 km/h (+55 km/h) peste limita legală”.

Numai că agentul de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția Orașului Darabani nu s-a lăsat „momit”. Omul legii a formulat un denunț, în cauză fiind pornită o anchetă.

Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a cetățeanului italian, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
3.1 ° C
3.3 °
2.8 °
98 %
1.5kmh
100 %
D
6 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
8 °
J
1 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...