4 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 25

Pachetul 2 de măsuri fiscale ar putea trece tot prin angajarea răspunderii

Guvernul României

Guvernul Bolojan ar avea în intenție să ducă la bun sfârșit punerea în aplicare a celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale.

Primul pachet, adoptat în urmă cu mai bine de o lună, a intrat deja în vigoare. Și, date fiind criticile vizavi de măsurile care au fost deja implementate, acest al doilea pachet este așteptat.

Pachetul al doilea de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar ar putea trece prin asumarea răspunderii de către guvern, adică aceeași procedură aplicată și în cazul primelor măsuri.

În iulie, premierul Ilie Bolojan vorbea despre primul pachet ca fiind caracterizat de „măsuri nepopulare”, dar necesare, asigurând că acestea vor fi luate pe o perioadă limitată.

De această dată, pachetul conține reforme privind pensiilor magistraților, a administrației publice, în sănătate, dar și modificări privind Legea insolvenței.

Chiar în discuții de ceva vreme, măsurile au stârnit controverse. Aceasta pentru că se propune, pe de o parte, ca magistrații să se pensioneze la 65 de ani, cu 35 ani vechime în muncă, dintre care 25 de ani vechime exclusiv în magistratură, iar cuantumul net al pensiei de serviciu să nu mai depășească 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate.

Pe de altă parte, reforma administrației publice ar aduce tăieri de mii de posturi la cabinetele demnitarilor, în instituțiile prefectului, în poliția locală, dar și limitarea unor salarii sau de reducerea membrilor din consiliile de administrație. În același timp, s-ar dori ca funcționarii publici să fie evaluați după performanță.

În ceea ce privește sănătate, ar fi vorba despre proiecte-pilot prin care se introduce salarizarea în funcție de performanță, iar fondurile pentru spitale se vor acorda în funcție de cazurile efectiv tratate. Nu în ultimul rând, modificarea Legii insolvenţei presupune interdicția de a fonda societăți timp de 5 ani și printr-o durată mai mică în procedura insolvenței, dar și creşterea gradului de recuperare a impozitelor şi taxelor ce revin societăţilor aflate în insolvenţă.

Primarul din Mangalia, reținut pentru luare de mită și spălare a banilor

Sursa: Facebook

Primarul din Mangalia, Cristian Radu, este oficial inculpat instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.

Acesta este acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, dar și de o infracțiune de spălare a banilor, în legătură cu fapte comise începând cu anul 2020.

Cristian Radu a fost reținut astăzi, iar procurorii au solicitat și arestarea sa preventivă, la Tribunalul Constanța. Anterior, ieri, au fost derulate o serie de percheziții domiciliare „în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una (…) sediul unei instituții publice, iar restul (…) domiciliile unor persoane fizice”.

În perioada 2020 – 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins și primit, atât direct cât și printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice și cu inițierea unor hotărâri de consiliu local, precum și în legătură cu alte demersuri ce țin de activitatea de primar.
Astfel, în schimbul sumelor de bani menționate anterior, inculpatul Radu Cristian ar fi întreprins următoarele:

  • în perioada 2022 – 2024, ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfășoare activități de comerț pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendați sau închiși de către Poliția Locală Mangalia. Suma de bani menționată anterior ar fi fost primită sub forma achizițiilor unor obiecte vestimentare de lux;
  • în cursul anului 2020, ar fi pretins suma de 70.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 20.000 de euro, pentru a emite un certificat de urbanism și ulterior o autorizație de construire pentru o clădire de locuințe P+12 în stațiunea Neptun;
  • în cursul anului 2023, ar fi pretins și ar fi primit un folos, respectiv echivalentul sumei de 500.000 euro prin reducerea prețului de achiziție a activului unei societăți comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia;
  • în cursul anului 2023, ar fi pretins suma de 50.000 de euro din care ar fi primit suma totală de 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcționarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în stațiunea Neptun;
  • în cursul lunilor ianuarie-februarie 2025, ar fi pretins și ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta din urmă să obțină de la Primăria municipiului Mangalia un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcției realizate fără autorizație de construire pentru un imobil situat în stațiunea Saturn.

Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat și ascuns mare parte din sumele de bani menționate anterior, prin achiziția în anul 2023 a unui hotel din stațiunea Cap Aurora”, precizează DNA.

Municipiul Mangalia, pe care primarul PNL îl conduce de 13 ani, are în componența sa 7 stațiuni: Mangalia, Saturn, Venus, Jupiter, Cap Aurora, Neptun și Olimp. Adică aproape toate stațiunile cunoscute de pe litoral.

Traian Băsescu a primit o nouă locuință de la stat

Chiar dacă Traian Băsescu nu mai este „în serviciul” țării, acesta a cerut și primit o reședință de la stat.

Una nouă, după ce pe prima repartizată o pierduse, după ce se dovedise că fusese un colaborator al Securității.

Fostul președinte Traian Băsescu este cel mai nou locatar al unei reședinte care aparține RA-APPS. Conform legii, inclusiv foștii președinți au dreptul la astfel de locuințe din fondul locativ al statului, numai că în cazul lui Băsescu, lucrurile au fost ceva mai complicate.

În primăvara anului 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, că fostul președinte al României, Traian Băsescu, a colaborat cu Securitatea.

Potrivit CNSAS, Băsescu și-a turnat colegii și a păstrat legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până la căderea regimului comunist, având numele de Petrov. Petrov i-a adus lui Băsescu în vremurile comunismului gradul de locotenent-colonel, mai ales că ar fi furnizat informații prin care denunța activitățile împotriva regimului comunist, precum și intenția mai multor persoane de a părăsi țara și relații cu cetățeni din afara granițelor.

Așa s-a ajuns ca, prin decizia de colaborare cu Securitatea, Băsescu să își piardă toate beneficiile de fost președinte, inclusiv dreptul pentru tot restul vieții la locuință de protocol.

Ulterior însă, Curtea Constituţională a stabilit că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român este neconstituţională, așa că Băsescu a solicitat RA-APPS atribuirea unei locuinţe în calitate de fost preşedinte al României.

Ceea ce s-a întâmplat azi, conform purtătoarei de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu. Însă, deși Guvernul a aprobat deja hotărârea prin care lui Băsescu i se atribuie o reşedinţă, informațiile sunt clasificate.

A fost adoptată hotărârea de guvern prin care i se atribuie o reşedinţă preşedintelui Traian Băsescu. La solicitarea domniei sale nu a fost vorba de o vilă, ci de un apartament într-un bloc de locuinţe.

De asemenea, tot la solicitarea domniei sale, hotărârea de guvern are regim clasificat. (…) A fost solicitarea fostului preşedinte Traian Băsescu şi a fost acceptată„, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului,

Profesor de religie, acuzat de viol asupra unei adolescente de 14 ani

Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Anchetă în curs în ceea ce privește faptele unui cadru didactic, mai precis un profesor de istorie, care este acuzat de viol asupra unei adolescente de 14 ani, dar și de lovire.

Dosarul este instrumentat de procurorii specializați în cauzele de abuzuri sexuale împotriva minorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, iar inculpatul a și fost reținut.

Faptele imputate profesorului de religie ar fi fost comise în perioada ianuarie-mai 2025 când, conform procurorilor, „a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, în imobile situate în București și pe raza județului Teleorman”.

În plus, profesorul, care are 45 de ani, este acuzat și că, în aceeași perioadă, „a exercitat asupra persoanei vătămate acte de violență fizică, în două rânduri”.

Din ce explică procurorii, inculpatul „a comis infracțiunea de viol în condițiile în care, din cauza vârstei, persoana vătămată nu putea să exprime un consimțământ valabil, dar și profitând de poziția sa de autoritate asupra minorei, în calitate de profesor de religie”.

Cristian Popescu Piedone: ”Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii”

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigatii zin.ro

Fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a făcut astăzi, 21 august, o declarație publică în care a vorbit despre relațiile personale și principiile sale de viață.

Discursul, publicat pe rețelele de socializare, a fost centrat pe prietenie, responsabilitate și experiențele acumulate în cariera publică.

”Prietenia și principiile rămân neclintite”

Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpânește toate bunurile lumii. Asta-mi spunea tata, deseori, în adolescență”, a declarat Piedone, fostul președinte al ANPC și fost primar al Sectorului 5 din București.

Mai mult, a adăugat că experiențele personale i-au demonstrat că adevărata valoare a prieteniei se descoperă în momentele dificile.

Fostul oficial a subliniat că, deși a ocupat funcții publice și a avut responsabilități importante, principiile sale morale au rămas constante.

Indiferent cât de impunătoare au fost scaunele publice și private pe care m-am așezat, am rămas același om… creat de oameni, pentru oameni!”, a spus Piedone.

În declarația sa, fostul edil a reflectat și asupra greșelilor și dezamăgirilor întâmpinate în relațiile personale.

Din tiribombe și tobogane, n-am învățat să-i evit pe cei care mă abandonau la oricare furtună sau îmi goleau mereu cana cu apă. Chiar dacă le-am simțit blănile de lupi și de vulpi și de iepuri, nu m-a lăsat sufletul să le încui poarta”, a afirmat el.

Cristian Popescu Piedone: ”Continui să cred că imposibilul este mereu posibil! Și las povestea să meargă mai departe”

Piedone a concluzionat cu un mesaj de optimism și recunoștință: ”Până la urmă, am priceput ce și-a dorit tata să pricep: niciodată singur, mereu între oameni! Și-am cunoscut mii de sate și de orașe cu oameni buni!”.

Declarația fostului președinte ANPC vine într-un moment în care publicul urmărește cu atenție opiniile și reflecțiile liderilor anteriori ai instituțiilor publice, oferind o perspectivă personală asupra responsabilității și legăturilor umane care influențează deciziile în funcțiile publice.

Ministrul Fondurilor Europene, despre proiectele prin PNRR: „Șantierele nu se închid, doar ne uităm la sursa de finanțare”

Sursa: gep.com

Ieri, Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, ce se întâmplă cu proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Practic, membrii coaliției de guvernare PSD&PNL&USR&UDMR și minorități par să fie căzut la un acord, în ciuda replicilor acide care au tot venit în spațiul public de la o… parte a eșicherului politic.

Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene a intervenit cu declarații după ședința de Guvern, explicând care va fi mecanismul pe baza căruia vor fi selectate proiectele care vor continua cu bani prin PNRR și pentru care vor fi căutate alte surse de finanțare.

Pe scurt, „lucrăm intern și ne facem ordine la noi acasă, stabilind ce proiecte rămân pe banii pe care i-am agreat”, a asigurat ministrul, pentru că „proiectele acestea nu sunt ale MIPE, nu sunt nici măcar ale Guvernului, sunt proiectele României”.

Într-un termen de 15 zile de la adoptarea prezentei ordonanțe de urgență, fiecare minister trebuie să-mi spună: pentru proiectele care sunt mai puțin de 30% progres fizic și pe care le consideră ministerele că le pot termina până pe 31 august 2026, să spună cât costă proiectul respectiv, care e bugetul, care este componenta rambursabilă sau nerambursabilă, cât costă din bani publici TVA-ul și toate celelalte cheltuieli, de ce îl termină la timp, adică care este justificarea, grafic de lucrări sau ce o fi, pentru că îl termină până pe 31 august 2026, și, evident, un lucru care este foarte important, să ne asigurăm că acel proiect îndeplinește jaloanele și țintele, adică care sunt indicatorii care sunt îndepliniți prin acel proiect, și, bineînțeles, să-mi spună și care sunt riscurile asociate neimplementării.

Și atunci, pentru toate acele proiecte care, altfel, conform ordonanței de urgență, s-ar opri, ministerele au o ultimă șansă, o ultimă ocazie să zică, da, aceste proiecte noi le păstrăm în PNRR, sunt contracte care ne ajută la îndeplinirea țintelor și pe ele trebuie să ne concentrăm până anul viitor.

Pentru proiectele care sunt peste 30% progres fizic, trebuie iarăși să-mi dea bugetul, să știm exact care sunt sursele de finanțare și, în momentul în care vom avea această informație, noi vom avea în 15 zile de la adoptarea OUG, pentru fiecare minister, vom avea lista integrală a proiectelor care intră în anvelopa financiară (…), astfel încât, în sfârșit, vom avea în România, la 4 ani după adoptarea PNRR, o transparență referitoare proiectele, bucată cu bucată, care sunt implementate.

Nu numai informații, cum am avut până acum, da, autostrada, segmentul cutare rămâne sau spitalul cutare rămâne, toate proiectele care se vor implementa. Cu această informație o să facem un tablou de bord, transparent, astfel încât, în luna septembrie, oricine din această țară, evident, mass media cu atât mai mult, să poată să vadă transparent care sunt proiectele. (…)

Însă cu siguranță vor fi proiectele care, evident, nu mai pot fi finanțate din PNRR, pentru că, odată, nu încap în plafonul bugetar și, doi, nu se pot termina în 31 august 2006 și, trei, proiecte care au avut probleme legate de achiziții publice. (…)

Șantierele nu se închid ca urmare a acestui OUG, ceea ce facem este doar ne uităm la sursa de finanțare și stabilim că dacă avem o sumă de bani, pe suma respectivă de bani trebuie să ne concentrăm ca să putem să o folosim”, a precizat ministrul Pîslaru.

Patronul Nordis a scăpat de controlul judiciar

Sursa: Facebook

Ancheta în cazul suspiciunii de fraudă cu apartamente Nordis continuă cu inculpații liberi.

După ce Laura Vicol a fost pusă în libertate, ieri, Curtea de Apel București a dispus ca și lui Vladimir Ciorbă să îi fie ridicat controlul judiciar.

Luna aceasta, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus prelungirea măsurii controlului judiciar pe numele lui Vladimir Ciorbă, patronul Nordis. Numai că acesta a contestat măsura, iar instanța i-a dat dreptate:

Admite plângerea formulată de inculpatul CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, împotriva ordonanței nr.1854/D/P/2022 din data de 11.08.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală – Secția de Combatere a Criminalității Organizate, prin care s-a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar, începând cu data de 13.08.2025 până în data de 11.10.2025 inclusiv.

Revocă măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN (*), prin încheierea nr.107/14.02.2025 a judecătorilor de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală (dosar nr. 652/2/2025), prelungită prin ordonanţele din datele de 14.04.2025, 13.06.2025 şi 11.08.2025, respectiv, modificată, prin încheierea din data de 19.06.2025, în dosarul nr. 3909/2/2025 al Curţii de Apel Bucureşti. Definitivă”, se arată în încheierea Curții de Apel București.

Aceasta în condițiile în care în februarie, aceeași instanță admitea propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată cu privire la mai mulți inculpaţi, printre care și cuplul Vicol-Ciorbă.

Ulterior, Laura Vicol a fost pusă în libertate la Înalta Curte de Casație și Justiție chiar de Ziua Îndrăgostiților, iar Vladimir Ciorbă a fost plasat atunci sub control judiciar.

Acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.

Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019-2024 liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).

Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale, plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii, în suma de aproximativ 346.000.000 lei și 2.400.000 euro”, detaliau procurorii.

Ulterior, în cursul anchetei, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 201 imobile (apartamente și case), 5 spații comerciale, 22 de terenuri, 11 autoturisme, părți sociale și acțiuni, fiind blocate și 48 de conturi bancare deschise pe numele unor persoane fizice și juridice.

Guvernul decide ce proiecte vor fi finanțate în continuare prin PNRR

Planurile lui Ilie Bolojan de a reduce deficitul bugetar merg mai departe.

Și, în ciuda criticilor, premierul pare decis să „taie” din finanțările pentru proiecte.

Așa că astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, va fi discutată inclusiv o ordonanță de urgență prin care se va clarifica situația proiectelor care vor fi finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Mai precis, un act normativ pentru „instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri publice naționale”.

Potrivit declarațiilor lui Ilie Bolojan, clarificarea situației proiectelor este necesară pentru a putea „continua derularea lor și să accelerăm absorbția celor care sunt în finanțare”.

Suntem în situația în care, prin această ordonanță, clarificăm în următoarele două săptămâni proiectele care vor rămâne în program și, după clarificarea tuturor aspectelor care țin de aceste proiecte, printr-o altă ordonanță care va fi publicată vom reglementa asigurarea finanțărilor și a fluxurilor financiare, în așa fel încât cea mai mare parte a acestor proiecte, care sunt începute atât prin autoritățile locale, dar și prin ministere, să poată fi continuate și până în a doua jumătate a anului viitor să închidem aceste proiecte”, a explicat premierul, înaintea ședinței.

Piedone spune ce alții se tem să recunoască: Gara de Nord e o rușine națională și cineva trebuie să răspundă

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

Cristian Popescu Piedone a făcut ce n-au avut curajul să facă nici miniștri, nici manageri, nici primari de fațadă. A ieșit public, direct, fără ocolișuri, și a cerut DEMISII. Cu nume. Cu responsabilități clare. Cu legea în mână.

Postarea sa de pe Facebook de astăzi nu e o simplă ieșire de imagine. E o declarație asumată, făcută „cu bună știință”, cum chiar el spune. Piedone nu se ascunde în spatele instituțiilor și nu pasează vina. Spune clar: cine are atribuții, să-și facă treaba. Cine n-a făcut-o, să plece.

Cine e responsabil de dezastrul de la Gara de Nord?

Într-o Românie în care toată lumea dă vina pe „sistem”, Piedone vine și explică negru pe alb cine are obligații legale în administrarea Gării de Nord:

  • CFR SA, prin Sucursala Regională CF București – administratorul oficial al gării. Ei trebuie să asigure curățenia, deratizarea, întreținerea. Ei trebuie să angajeze firme DDD autorizate și să verifice igiena în tot spațiul gării.
  • Chiriașii – magazine, fast-food-uri, restaurante – sunt obligați să respecte normele UE privind igiena (Regulamentul CE 852/2004) pe spațiile pe care le ocupă.
  • Ministerul Transporturilor – are, prin structurile sale, responsabilitate directă pentru tot ce se întâmplă în interiorul gării.
  • Primăria Generală – răspunde de exterior, prin Compania Municipală ECO Igienizare București SA. Aici, Piedone nu face scandal gratuit: recunoaște că instituția își face treaba corect.

Când alții bâjbâie, Piedone vine cu legea

Postarea sa nu e un pamflet. E o radiografie exactă a unei probleme sistemice. Piedone citează articole, hotărâri de guvern, ordine de ministru. Știe exact cine ce are voie, ce trebuie să facă și ce amenzi riscă.

Printre sancțiunile posibile pentru haosul de la Gara de Nord:

  • Amenzi de până la 30.000 de lei pentru lipsa deratizării sau prezența rozătoarelor.
  • Suspendarea activității comerciale, închideri temporare sau definitive.
  • Controale de la DSP, DSVSA, ANPC, toate cu puteri clare în legislație.

Piedone cere ce nu are curaj nimeni să ceară: DEMISII

Și nu oricum. Cere demiterea:

  1. Managementului stației București Nord – cei care ar trebui să se ocupe de igienă și întreținere.
  2. Conducerii Sucursalei Regionale CF București – cei care răspund regional.
  3. Șefilor de la nivel național din CFR SA – dacă problema persistă, e clar că nu mai vorbim de neglijență, ci de complicitate.

Piedone nu strigă în gol. El cere măsuri concrete, legale, clare. Și e printre puținii care mai au curajul să vorbească despre responsabilitate nu doar ca slogan, ci ca obligație legală.

1.000 de lei, mită oferită de un șofer din Botoșani pentru o dovadă cu drept de circulație

Un șofer din județul Botoșani s-a ales cu dosar penal, cu permisul de conducere reținut, dar și cu o amendă de mii de lei, după ce a încercat să mituiască doi polițiști pentru a-i elibera o dovadă cu drept de circulație.

S-a întâmplat în urmă cu câteva zile, „ghinionul” șoferului în vârstă de 51 de ani fiind că oamenii legii au denunțat tentativa de mită ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciului Județean Anticorupție Botoșani.

Așa a început ancheta, iar în cauză a fost organizat un flagrant. Anterior, agentul de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția orașului Darabani relata că, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu împreună cu un coleg pe raza localității Smârdan, comuna Suharău, au depistat și oprit în trafic un autoturism condus de inculpat, întrucât acesta depășise limita legală de viteză pentru acel sector de drum, circulând cu 122 km/h (+72km/h ) peste limita legală.

Iar „planul” șoferului de a scăpa de rigorile legii nu a funcționat, detaliază DGA:

În momentul în care unul dintre agenții de poliție se afla pe bancheta din spate a autospecialei de poliție, conducătorul auto s-a deplasat în dreptul portierei din partea dreapta spate, ocazie cu care i-a promis și i-a oferit acestuia suma de 1000 de lei, cu titlul de mită, sumă de bani pe care a împăturit-o în procesul-verbal de sancționare a contravenției și a introdus-o în locașul portierei dreapta spate, pentru a-i determina pe agenții de poliție să-i elibereze o dovadă cu drept de circulație.

Agentul de politie a refuzat propunerea conducătorului auto și a sesizat Serviciul Județean Anticorupție Botoșani. Totodată acesta a luat măsura sancționării contravenționale cu amenda în cuantumul de 4.050 de lei și a aplicat măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 120 de zile”.

Garanţiile de securitate pentru Ucraina, gata „în termen de zece zile”

Întâlnirea de ieri de la Casa Albă, convocată de președintele SUA, se pare că a dus la primi pași concreți în ceea ce privește războiul declanșat de Rusia în Ucraina.

Conform declarațiilor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, aliaţii occidentali vor formaliza „în termen de zece zile” garanţiile de securitate pentru Ucraina, care ar trebui să poată preveni un alt atac rus asupra acestei ţări în cazul unui acord de pace cu Moscova.

Ieri au fost discuții între Volodimir Zelenski și mai mulți alți lideri europeni, care s-au întâlnit la Casa Albă cu Donald Trump. Întâlnire în cadrul căreia – a subliniat Zelenki – a avut „o conversaţie foarte bună cu preşedintele Trump”:

A fost cu adevărat cea mai bună – în fine, scuze, poate că cea mai bună va avea loc în viitor, dar a fost cu adevărat bine, şi am vorbit despre lucruri extrem de sensibile”, a punctat acesta.

Anterior, duminică seară, același Zelenski nu a fost tocmai încântat de propunerile pe care Vladimir Putin le transmisese după summitul din Alaska cu Donald Trump, adică inclusiv ca Ucraina să renunțe la restul regiunii Donețk din est, din care controlează în prezent un sfert.

Garanţiile de securitate vor fi probabil decise de partenerii noştri şi vor exista din ce în ce mai multe detalii, deoarece totul va fi aşternut pe hârtie şi oficializat (…) în termen de o săptămână până la zece zile. (…)

Este important ca Statele Unite să transmită un semnal clar că vor face parte dintre ţările care vor asista, coordona şi vor fi, de asemenea, participanţi la garanţiile de securitate pentru Ucraina. Cred că acesta este un pas mare înainte”, a declarat aseară liderul de la Kiev.

Percheziții la polițiști și la sedii de poliție din Vâlcea

Sursa: Captură video

Județul Vâlcea, mai precis oameni ai legii din această zonă, sunt în vizorul procurorilor, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Există suspiciuni privind „comiterea mai multor infracțiuni de corupție în legătură cu atribuțiile de serviciu ale unor agenți de poliție rutieră”, iar pentru probarea acuzațiilor, astăzi au loc peste 10 percheziții.

Mai exact, oamenii legii sunt bănuiți că nesocoteau prevederile legale referitoare la implementarea în sistemul informatic a mențiunilor privind perioada în care unor persoane le a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule ca sancțiune contravențională complementară.

Concret, precizează DGA, „sunt puse în executare un număr de 12 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor agenți de poliție și ale unor persoane fără calitate specială, precum și la două birouri dintr-o structură a Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

De asemenea, sunt efectuate percheziții auto asupra autovehiculelor utilizate de mai multe persoane implicate în cauză”.


În plus, aceeași sursă menționează că „sunt puse în executare 3 ordonanțe de ridicare de înscrisuri și bunuri de la sediul IPJ, precum și 4 mandate de aducere, două dintre acestea vizând agenți de poliție. Persoanele urmează a fi conduse pentru audieri la sediul parchetului, în vederea continuării cercetărilor

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
4 ° C
4.1 °
4 °
100 %
2.1kmh
100 %
S
6 °
D
9 °
lun
8 °
mar
8 °
mie
6 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...