0 C
București
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 23

Fals preot, acuzat că a înșelat un pensionar care suferea de Alzheimer

Sursa: pixabay.com

Cinci persoane, inclusiv un bărbat care se prezenta ca fiind preot, au fost trimise în judecată pentru o serie de infracțiuni, legate de modul în care au profitat de vârsta înaintată și de afecțiunile medicale ale unor părți vătămate.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București au sintetizat toate faptele într-un dosar în care inculpații sunt acuzați de înșelăciune în formă continuată, tentativă la înșelăciune, furt, furt calificat, tentativă la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și mărturie mincinoasă.

În dosar sunt două părți vătămate, iar unii dintre inculpați ar fi „lucrat” împreună pentru inducerea acestora în eroare. Iar unul dintre inculpați este acuzat că, în martie anul acesta „a condus un autoturism pe raza jud. Giurgiu, în 11 ocazii diferite, de fiecare dată fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie auto”.

Cele mai multe acuzații îi sunt aduse însă falsului preot, concluzia fiind că, prin inducerea în eroare a unui bărbat, ar fi obținut zeci de mii de euro.

În perioada 13.06.2024-13.01.2025, inculpații R.F., L.F.A. și N.D.I., profitând de starea vădită de vulnerabilitate a unei persoanei vătămate, datorată vârstei înaintate (93 ani), la care se adaugă lipsa discernământului (diagnosticat cu „demență în boala Alzheimer formă moderatseveră”), dar și de avantajul câștigării încrederii obținut prin efectuarea unor lucrări la mormântul soției sale, și-au însușit diverse sume de bani aparținând persoanei vătămate ori, după caz, au indus-o în eroare pe persoana vătămată sub diverse pretexte și folosindu-se de calități mincinoase și mijloace frauduloase (respectiv calitățile de preot în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și de director pretinse de inculpatul L.F.A. și prin utilizarea unor certificate de moștenitor false), determinând-o să le remită diverse sume de bani, după cum urmează:

în data de 13.06.2024, inculpatul R.F. a indus-o în eroare pe persoana vătămată și a determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 1.024,00 euro din contul bancar personal, sumă pe care aceasta din urmă i-a remis-o inculpatului; determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 98.720,00 euro din contul bancar personal, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților în data de 27.06.2024;

în data de 20.09.2024, inculpații L.F.A. și N.D.I. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să încheie un contractul de împrumut cu o instituție financiară nebancară, în valoare de 5.000 lei și ulterior să le remită suma de bani obținută;

în data de 26.09.2024, inculpații L.F.A. și P.I., acesta din urmă instigat de inculpatul N.D.I., au participat în calitate de martori în fața unui notar public la dezbaterea masei succesorale a soției defuncte a persoanei vătămate, ocazie cu care cei doi au dat declarații mincinoase cu privire la inexistența altor moștenitori, fapt ce a condus la eliberarea unor certificate de moștenitori false, folosite ulterior pentru ca persoana vătămată să poată efectua retrageri bancare din contul soției defuncte, astfel cum va fi descris în următoarele paragrafe;

în data de 30.09.2024, inculpații R.F. și L.F.A. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 9.000 euro din contul bancar al soției defuncte, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților;

în data de 03.10.2024, inculpații R.F. și L.F.A. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 90.490 euro din contul bancar al soției defuncte, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților;

în data de 04.10.2024, inculpații R.F., L.F.A. și N.D.I. au indus-o în eroare pe persoana vătămată și au determinat-o să efectueze operațiunea de retragere în numerar în valoare de 105.319,39 lei din contul bancar al soției defuncte, sumă pe care aceasta din urmă le-a remis-o inculpaților;

în perioada 23.07.2024 – 01.10.2024, fără a se putea stabili cu exactitate data, la scurt timp după ce persoana vătămată a efectuat operațiunea de retragere în numerar a sumei de 99.500,00 USD, inculpatul R.F. și-a însușit pe nedrept suma respectivă din domiciliul persoanei vătămate;

în data de 13.01.2025, inculpatul L.F.A., fiind ajutat de inculpatul R.F., care a determinat-o pe persoana vătămată să părăsească locuința și i-a distras atenția acesteia, a pătruns în apartamentul acesteia împreună cu un bărbat necunoscut, prin folosire fără drept a unei chei adevărate, loc de unde a încercat să sustragă pensia acesteia în valoare de 8.400 lei, fără a reuși să o găsească. Câteva ore mai târziu, în cursul aceleiași zile, inculpatul R.F., fiind ajutat de către inculpatul L.F.A., care i-a asigura sprijinul moral și a distras atenția persoanei vătămate, a sustras o mare parte din suma menționată mai sus, fără a se putea stabili cu exactitate cuantumul”, precizează procurorii.

În plus, partea vătămată ar fi fost excrocată și de o femeie, care, în septembrie 2024, „prin folosirea calității mincinoase de nepoată a persoanei vătămate, s-a deplasat la un oficiu poștal, ocazie cu care a încercat fără succes inducerea în eroare a factorului poștal, cu scopul de a revendica pensia aceleiași persoane vătămate, aferentă lunii septembrie, în valoare de 8.400 lei”.

Planul i-a reușit, pentru că, în decembrie același an, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, descrisă anterior, inculpata C.G.A. a pătruns în domiciliul persoanei vătămate, de unde a sustras suma de 6.200 lei, reprezentând o parte din pensia lunii în curs, fiind ajutată de inculpatul D.F.N., care a transportat-o cu un autoturism la și de la locația respectivă, în acest context inculpatul conducând autovehiculul fără a poseda permis de conducere”.

Iar aceste acuzații nu sunt singure aduse falsului preot:

În data de 24.02.2025, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a altei persoane vătămate, datorată vârstei înaintate (91 ani) și sănătății precare (diagnosticată cu demență senilă și hipoacuzie), precum și prin folosirea calității mincinoase de preot la un anumit cimitir, inculpații L.F.A. și N.D.I. s-au deplasat la domiciliul persoanei vătămate și au indus-o în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în sensul că locul de veci ar fi suferit distrugeri ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile și necesită reparații urgente, sens în care i-au pretins persoanei vătămate suma de 8.000 lei, fără ca aceasta să le-o remită.

Ulterior, inculpatul L.F.A., în aceeași împrejurare, profitând de neatenția persoanei vătămate, de starea de vulnerabilitate descrisă anterior și pătrunzând în domiciliul acesteia prin vicierea consimțământului, i-a sustras suma de 1.464 lei”.

Culmea reducerilor bugetare: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%, în loc să scadă cu 5%

Sursa: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a venit astăzi în fața presei pentru a explica pe larg despre ce este vorba în pachetul 2 de măsuri, care a trecut ieri prin Parlament prin asumarea răspunderii.

Însă lucrurile nu merg tocmai conform planului, astfel că s-a ajuns ca o parte dintre reformele dorite de premier să nu fie incluse în acest pachet. Mai precis un proiect din cele 6 a rămas pe „dinafară”.

Totodată, premierul a explicat că pachetul cu numărul 2 „reduce privilegiile din sectorul public, de la salarii la pensii sau beneficii foarte mari, care nu aveau în spate performanță sau care sunt departe de ceea ce poate ţara noastră să suporte din punct de vedere financiar”. Privilegiile nu sunt reduse însă chiar complet.

Acest al doilea pachet, format din cinci proiecte, trebuia să fie completat de al șaselea, proiectul care ține de reforma administrației publice locale, dar pentru că nu am reușit să ajungem la o înțelegere și să aibă un acord al tuturor partidelor din această coaliție, el nu a mai fost depus”, a arătat Bolojan.

Și, chiar dacă se tot vorbește despre reduceri, s-a ajuns în situația în care, a arătat Bolojan, unele cheltuieli să crească – tocmai în sectorul care momentan a rămas de neatins. „Pe partea de administrație publică locală, reforma este absolut necesară”, a atras atenția premierul.

Pe primele șase luni ale acestui an, chiar dacă nu s-au făcut creșteri de personal, prin diferite anualizări, prin efecte ale administrației noastre, cheltuielile de personal au crescut cu 10% față de primele șase luni ale anului trecut, deși, teoretic, ar fi trebuit să scadă cu 5%, conform proiectului de buget. (…)

Pe de-o parte, nu am desființat nici măcar posturile vacante pe care trebuia să le desființăm, iar prin efecte de anualizare avem 7 miliarde de lei suplimentar pe primele șase luni cheltuieli de personal, care, așa cum v-am spus, în fiecare an, dacă nu sunt controlate, consumă o bună parte din resursele pe care le colectăm de la cetățeni. (…)

Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli, care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zonele de asistență socială, iar controlul cheltuielilor de personal este o miză importantă, pentru că dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului, mai ales acolo unde ele sunt inutile, riscăm ca tot ceea ce încasăm suplimentar în aceste zile sau în lunile următoare să se ducă pe aceste cheltuieli de personal și riscăm să ne întoarcem anul viitor, dacă nu le reducem, în situația în care ne găsim anul acesta

(…) mie, personal, nu mi se pare normal să luăm impozite suplimentare pe proprietate de la fiecare locuință din România și banii pe care îi luăm de la cetățeni – pe bună dreptate, pentru că s-au făcut multe investiții și trebuie cofinanțate și în continuare -, în loc să meargă la cofinanțarea investițiilor, nu cred că este normal să se ducă într-o gaură neagră care înseamnă cheltuieli inutile și nejustificate în administrația publică din România.

Dacă nu vom face acest lucru, este evident că e doar o problemă de timp până când structura de cheltuieli structurale, nefiind afectată, nu va face decât să înghită creșterile de venituri pe care le realizăm prin o colectare mai bună, prin o creștere de TVA și așa mai departe; și, din nou, vom ajunge într-o situație din care am plecat. În calitate de premier, știind aceste lucruri, nu pot să girez o astfel de situație”, a subliniat Ilie Bolojan.

Și, pentru că au tot fost discuții vizavi de faptul că premierul ar amenința destul de des cu demisia în cazul în care pachetele de reformă nu sunt agreate corect, Bolojan a dat de înțeles că, în cazul în care partenerii de coaliție nu își respectă angajamentele inițiale, este dispus să plece din funcție:

Nu era mare înghesuială pentru funcția de premier când s-a format Guvernul României, iar ca să poți să exerciți componenta de reducere de cheltuieli, inclusiv în administrație și solidaritatea guvernamentală sunt lucruri importante.

Este evident că dacă aceste lucruri sunt menținute, stabilitatea politică este un lucru important și trebuie ținut cont de el. Dacă aceste lucruri nu sunt respectate, adică să ne respectăm înțelegerile și să facem ceea ce trebuie pentru România, înseamnă că e greu să îți exerciți această poziție, altfel ocupi un post fără să îl pui în valoare pentru comunitate sau pentru țara noastră în cazul acesta. (…)

Atunci când ai un proiect foarte important, care este un jalon pentru a lua alte decizii asemănătoare, dacă el nu trece, e greu de presupus că un guvern mai are legitimitatea să vină cu măsuri asemănătoare în alte domenii”, a arătat premierul Bolojan.

Natalia Intotero, noul vicepreședinte al Camerei Deputaților

Natalia Intotero, cea care a condus Ministerul Culturii până la formarea Guvernului Bolojan, nu a rămas chiar fără nicio funcție.

Aleasă parlamentar de Hunedoara, Intotero a fost votată ieri vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Deputata PSD Natalia Intotero a prins de-a lungul timpului o serie de mandate de ministru, în funcție de legislaturi. Ultima oară ministru al Culturii, Intotero deținuse anterior portofoliul la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse. Până anul acesta, când activitatea sa de ministru a luat sfârșit. În schimb, ieri a primit o nouă funcție.

Camera Deputaţilor şi-a ales, în deschiderea sesiunii parlamentare, noua componenţă a Biroului permanent. Conform deciziei, Natalia Intotero i-a luat locul ca vicepreşedinte al Camerei lui Daniel Suciu, în timp ce Raluca Turcan a fost înlocuită cu deputatul PNL Adrian Cozma.

Le mulțumesc colegilor deputați pentru votul de încredere în urma căruia sunt vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Este o onoare deosebită și, în același timp, o responsabilitate pe care mi-o asum cu seriozitate și cu dorința de a contribui la buna desfășurare a activității parlamentare.

Îmi doresc să exercit acest mandat cu echilibru, dialog și respect pentru instituție, pentru colegii din toate grupurile parlamentare și, mai ales, pentru cetățenii pe care îi reprezentăm.

Stimați colegi, vă asigur de întreaga mea disponibilitate de a lucra împreună pentru atingerea acestor obiective. Vă mulțumesc încă o dată pentru încredere și susținere!”, a transmis Natalia Intotero pe Facebook.

Așa că vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor sunt Natalia Elena Intotero (PSD), Gianina Şerban (AUR), Adrian Felician Cozma (PNL), Cătălin Drulă (USR). Secretari sunt Silvia Claudia Mihalcea (PSD), Patricia Simina Arina Moş (PNL), Oana Murariu (USR), Ovidiu Victor Ganţ (Minorităţi).

Chestori în noua sesiune parlamentară sunt Romeo Daniel Lungu (PSD), Mitică Marius Mărgărit (PSD), Florin Bogdan Velcescu (AUR), Magyar Loránd Bálint (UDMR). Preşedintele camerei Deputaţilor rămâne Sorin Grindeanu, acesta fiind ales pentru un mandat de 4 ani, la începutul legislaturii.

Guvernul Bolojan merge astăzi în Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe pachetul 2 de măsuri

Sursa: gov.ro

Azi e ziua cea mare… în ceea ce privește mult așteptatul pachet de reformă fiscală cu numărul 2.

Pachetul va fi discutat astăzi în cadrul unei ședințe de Guvern, după care este stabilită o ședință în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Pachetul 2 de reforme fiscale pentru reducerea deficitului bugetar urmează același curs ca primul. Ședință de Guvern urmată de ședință în Parlament.

Aceasta dacă partidele din coaliție, care se reunesc la prânz pentru a discuta și depune eventualele amendamente, cad de acord. Urmează apoi ca de ora 16.00 Guvernul să decidă dacă le adoptă, apoi ședințele comune ale Senatului și Camerei Deputaților.

Acestea sunt programate a începe de la ora 19.00, și pe ordinea de zi sunt anunțate cinci astfel de ședințe comune:

L209/30.08.2025 – Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu; L210/30.08.2025 – Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii; L211/30.08.2025 – Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice; L212/30.08.2025 – Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome și L213/30.08.2025 – Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Momentan, a fost amânată reforma administrației locale, după ce în weekend a existat un blocaj între partenerii din coaliție. Pe 30 august, pe site-ul Camerei Deputaților au fost afișate cele 5 proiecte de lege, care au fost agreate.

Anterior, vineri, premierul Ilie Bolojan transmitea că „în momentul de față, sunt prea puțini umeri în economia reală pe care stă această țară. La nivelul Guvernului, vom continua să mergem pe direcțiile anunțate: reducerea cheltuielilor statului, corectarea nedreptăților, creșterea veniturilor încasate la bugetul de stat și eșalonarea investițiilor. Nu este ușor să luăm toate aceste măsuri, pe unele nu le luăm cu inima deschisă, însă, prin punerea lor în aplicare, vom crea condiții de dezvoltare a țării în perioada următoare”.

De astăzi, plătim mai mult pentru roviniete; și amenzile sunt mai mari

Sursa foto: Caraoutis

Modificări de tarife, începând de astăzi, în ceea ce privește rovinietele.

Și, odată cu acestea, a crescut exponențial și cuantumul amenzilor care pot fi aplicate șoferilor care circulă fără rovinietă.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că prețul rovinietei se modifică, în unele situații ajungând chiar aproape de o dublare a sumei.

Astfel, rovinieta de o zi va costa nu 2,5 euro, ca până acum, ci 3,5 euro; rovinieta de 10 zile – 6 euro, în loc de 3,3 euro; rovinieta de 30 zile – de la 5,3 euro la 9,5 euro; rovinieta de 60 zile – de la 8,4 euro la 15 euro; rovinieta de 12 luni – de la 28 de euro la 50 euro.

Totodată, CNAIR avertizează că „se schimbă și cuantumul amenzii pentru lipsa rovinietei pentru autoturisme, după cum urmează: de la 275 la 500 lei (valoarea minimă) și de la 550 la 1.000 lei (valoarea maximă)”.

Însă există și o veste bună, anume că tarifele achitate înainte de data de 1 septembrie 2025 rămân valabile pentru întreaga perioadă de valabilitate pentru care au fost emise.

CNAIR le reamintește conducătorilor auto că atât rovinieta, cât și peajul (tariful de trecere pentru utilizarea podurilor dintre Fetești și Cernavodă) pot fi achitate astfel:

pe portalul CNAIR www.erovinieta.ro și prin intermediul aplicației eTarife (destinată telefoanelor mobile); prin SMS, la numerele 7500 (rovinieta) si 7577 (peaj); la punctele de lucru ale CNAIR; la punctele de lucru ale partenerilor autorizați de către CNAIR; prin intermediul portalului www.ghiseul.ro plata putând fi efectuată exclusiv cu cardul bancar.

Pentru a evita posibile neplăceri, vă recomandăm să verificați valabilitatea rovinietei și să vă asigurați că respectați noile reglementări”, transmite instituția.

Instructor auto din Sibiu, prins în flagrant pe când dădea mită unui polițist

Sursa: 123rf.com

Control judiciar pentru un bărbat din Sibiu, instructor auto în cadrul unei școli de șoferi, care este acuzat de dare de mită.

Bărbatul a fost prins în flagrant pe când îi oferea unui polițist 500 de euro, iar procurorii spun că acesta nu ar fi la prima faptă de acest gen.

Mai precis, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu detaliază cum instructorul, acum inculpat, își ajutase o cursantă să obțină permisul de conducere prin practici ilegale.

Practici care au dus la prinderea acestuia în flagrant, pe 25 august, după care a fost reținut pentru 24 de ore, iar mai apoi plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Anchetată este și cursanta școlii de șoferi, în condițiile în care instructorul auto reușise să o ajute cu pentru proba practică, remițând bani din partea acesteia unui funcționar din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎ) Sibiu.

Nu a mers însă „rețeta” și cu polițistul examinator din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu – SPCRPCÎ Sibiu.

La data de 25 august 2025, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sibiu au fost sesizați de către un cu privire la faptul că în cursul dimineții respective, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost abordat de către un instructor auto, care i-a comunicat că o cursantă a acestuia urmează să susțină proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria „B, însă în scurt timp va părăsi teritoriul țării și are nevoie de ajutor pentru obținerea acestuia, precizând că își va arăta recunoștința față de polițistul examinator.

Ulterior, după ce instructorul auto a aflat că respectiva cursantă a promovat proba practică, a discutat din nou cu agentul de poliție, căruia, în semn de recunoștință, i-a promis suma de 500 de euro, remiterea urmând să aibă loc în cursul după-amiezii, la un restaurant din Municipiul Sibiu.

Agentul de poliție a denunțat fapta lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, fiind organizată, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, acțiunea de prindere în flagrant a instructorului auto, imediat după ce acesta a remis suma de 500 de euro, cu titlu de mită, agentului de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu.

Din cercetări a mai rezultat că în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria „B”, cursanta instructorului auto a remis acestuia, tot la data de 25.08.2025, suma de 1.000 de euro (900 de euro și 500 de lei), din care instructorul auto a remis mai departe funcționarului public din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu suma de 500 de euro, restul păstrând pentru el”, detaliază procurorii.

Plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tanasă pentru incitare la ură

Sursa: Facebook

Incidentul care a avut loc săptămâna aceasta în Capitală, când un tânăr a agresat un livrator din Bangladesh, capătă și alte valențe.

Agresiunea a fost asociată cu o postare a parlamentarului AUR Dan Tanasă, care acum este acuzat de incitare la ură.

Plângere între parlamentari, dar nu pentru chestiuni care țin de Parlament. Deputatul PNL Alexandru Muraru îl acuză pe deputatul AUR Dan Tanasă de incitare la ură, anunând că a înaintat „în atenția Procurorului General”, o „plângere penală (…) pentru infracțiunea de incitare la ură sau discriminare”.

Referirea la infracțiunile de mai sus au legătură cu postarea deputatului AUR, în care acesta soma românii să se trezească, să refuze „comanda dacă nu e livrată de un român” și să nu mai încurajeze „importul de muncitori necalificați din Asia și Africa”.

Aceste declarații constituie un discurs public de natură xenofobă, îndemnând la respingerea și marginalizarea persoanelor pe criterii de naționalitate, origine etnică și religioasă. Ca efect direct al acestui climat de instigare la ură, în București, un lucrător nepalez a fost agresat fizic, fiind lovit cu pumnul în plină stradă. Aceasta demonstrează că mesajele publice ale deputatului au creat o stare de pericol social concret, conducând la fapte de violență motivate de ură.

Este inacceptabil ca un parlamentar al României să folosească tribuna publică pentru a răspândi mesaje xenofobe care pun în pericol siguranţa oamenilor, iar acest tip de comportament trebuie sancţionat ferm de către justiţie.

În contrast flagrant cu această gălăgie xenofobă, atunci când o problemă de o gravitate excepţională apare în propria ogradă, reacţia este diametral opusă. În cazul minorei de 17 ani care acuză că a fost violată la şcoala de vară a partidului, AUR nu a cerut dreptate pentru victimă, ci a activat o veritabilă „maşinărie de linşaj” menită să sufoce adevărul. Pe grupuri private de WhatsApp, sub coordonarea unor lideri marcanţi, inclusiv a unei vicepreşedinte a partidului, membrii sunt instruiţi să raporteze în masă postările vocilor publice, precum Andreea Raicu, care îndrăznesc să vorbească despre acest caz, aşa cum au arătat jurnaliştii de la PressOne.

Acest mod de operare – zgomot asurzitor pentru a incita la ură împotriva străinilor şi operaţiuni de cenzură pentru a ascunde un caz de viol – dezvăluie adevărata faţă a AUR. Protecţia pe care o clamează nu este pentru români, ci exclusiv pentru imaginea şi membrii unui grup toxic, a cărui agendă este îndreptată împotriva intereselor naţionale şi a valorilor europene.

Solicit organelor de anchetă să trateze cu celeritate şi maximă seriozitate cazul de la şcoala de vară AUR şi să aducă vinovaţii în faţa justiţiei. Românii trebuie să vadă dincolo de discursul populist şi să respingă acest tip de politică toxică, ce ameninţă siguranţa cetăţenilor şi viitorul pro-occidental al ţării noastre”, explică Muraru pe Facebook.

Luni, președinta Comisiei Europene vine la Constanța; discuții despre cooperarea UE-NATO și amenințările maritime și hibride

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează România, în prima zi a lunii septembrie.

Este vorba de fapt despre un maraton de vizite în mai multe state europene, ultima pe listă fiind țara noastră.

Oficial, Ursula von der Leyen are programată o întâlnire în după-amiaza zilei de luni, 1 septembrie, atât cu președintele Nicușor Dan, cât și cu prim-ministrul Ilie Bolojan.

Potrivit comunicatului oficial, împreună cu aceștia „se va deplasa către zona Mării Negre, în apropierea orașului Constanța. Președinta von der Leyen va discuta cu oficiali guvernamentali și ai armatei despre cooperarea UE-NATO, precum și despre prevenirea, detectarea, apărarea împotriva și descurajarea amenințărilor maritime și hibride”.

Vizite sunt anunțate pentru zilele anterioare și în Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania și Bulgaria. Totul, începând de astăzi, se precizează în comunicat:

Vizita sa va evidenția sprijinul UE pentru statele membre care se confruntă cu provocări din cauza faptului că au frontiere comune cu Rusia sau cu Belarus. De asemenea, ea va discuta despre securitatea și apărarea Europei cu lideri de guvern și cu cadre militare.

Pe 29 august, președinta von der Leyen va ajunge la Riga, unde se va întâlni cu prim-ministra Letoniei, Evika Salina. Ele vor vizita o fabrică de drone care a primit sprijin din partea UE prin intermediul instrumentului NextGenerationEU.

Mai târziu în cursul aceleiași zile, președinta se va afla la Helsinki, unde se va întâlni cu prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo. Președinta și prim-ministrul vor fi informați cu privire la răspunsul Europei la flota fantomă a Rusiei și la amenințările reprezentate de războiul subacvatic care vizează infrastructuri submarine critice de pe fundul mării, precum cablurile de comunicații și de energie electrică și conductele energetice. Președinta von der Leyen va participa la un dineu de lucru găzduit de președintele Finlandei, Alexander Stubb.

Sâmbătă, 30 august, președinta se va afla în Estonia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Kristen Michal. Președinta va purta discuții cu forțele de apărare estone și cu personalul militar al NATO.

Duminică, 31 august, președinta von der Leyen va vizita Polonia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Donald Tusk. Împreună, se vor deplasa la frontiera cu Belarus pentru a vedea operațiunile instituite în scopul monitorizării și protejării frontierelor estice.

Mai târziu în cursul zilei, președinta se va afla la Sofia, unde se va întâlni cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov. Ei vor vizita o fabrică de apărare de prim rang deținută de stat și cel mai mare sit de producție de armament din țară.

Luni, 1 septembrie, președinta von der Leyen se va deplasa la Vilnius, unde se va întâlni cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. Ei vor vizita de asemenea frontiera acestei țări cu Belarus. Cei doi președinți vor asista la pregătirile împotriva amenințărilor hibride și convenționale.

După-amiaza, președinta va călători către România”.

Pachetul 2 de măsuri intră în Parlament săptămâna viitoare

La mai bine de o lună de la adoptarea primului pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar, pachetul 2 încă așteaptă.

Cel mai probabil, acesta va trece prin aceeași procedură în Parlament – asumarea răspunderii Guvernului, și, potrivit lui Ilie Bolojan, se dorește prezentarea acestuia săptămâna viitoare.

Explicațiile au fost oferite de premierul României aseară, la Antena 3, când acesta a detaliat și că cel de-al doilea pachet ar putea fi împărțit în cinci proiecte separate.

Este vorba despre administrație publică locală, sănătate, pensiile magistraților, companii și firme și modificări fiscale, „domenii diferite”, de aceea „e greu să cuplezi sănătatea cu administrația sau pensiile magistraților cu companiile de stat”.

Ne propunem ca la sfârșitul acestei săptămâni, vineri seara sau în cursul zilei de sâmbătă, să declanșăm această procedură, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare să existe posibilitatea, prevăzută în legislație, ca parlamentarii să depună observații și să vină cu completări.

Vom vedea ce propuneri vin din Parlament și dacă sunt fezabile și se pot integra în aceste pachete, le vom include, iar procedura de asumare va avea loc săptămâna viitoare. Ar trebui ca la finalul săptămânii viitoare să închidem această procedură. (…)

Trebuie să treacă de Parlament, iar după aceea va exista posibilitatea unor contestații la Curtea Constituțională. Deci va mai dura o perioadă de o săptămână, două sau trei, până când Curtea se va pronunța. Agenda este ca, la 1 octombrie, aceste propuneri să intre în vigoare”, a detaliat Bolojan pentru sursa citată.

Un livrator din Bangladesh, atacat în București după un mesaj al unui parlamentar AUR: „Ești un invadator”

Sursa: Captură video

Scenă violentă în Capitală, un livrator original din Bangladesh fiind agresat fizic de un bărbat.

Incidentul vine la scurt timp după ce un parlamentar AUR a avut o postare cel puțin controversată pe Facebook.

Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!!!”, scria în urmă cu câteva zile vicepreședintele AUR Dan Tanasă, deputat în Parlamentul României.

Postarea, datată 19 august, a făcut ceva „vâlvă”, Tanasă a fost criticat și a reacționat tot pe Facebook, explicând că, de fapt, a „ridicat o temă reală, una pe care o simte fiecare român pe pielea lui: avalanșa de imigranți din Asia, în timp ce șase milioane de români sunt plecați la muncă peste hotare”.

Tema ca tema, dar ulterior, un bărbat a lovit un livrator străin pe o stradă din București, după care îi strigă; „Du-te înapoi în țara ta” și „Ești un invadator”.

Tot pe Facebook a apărut un video cu acest incident, postat de polițistul Marian Godină, care explică faptul că „un tânăr a observat un livrator de mâncare asiatic pe un scuter. Tânărul a scos telefonul și a pornit filmarea. S-a apropiat de asiatic și, mișelește, l-a lovit cu pumnul în figură, fără ca acesta să aibă timp de reacție”.

A avut și explicații agresorul, așa cum rezultă din video. Acesta i-a explicat, în engleză, că este un invadator și că trebuie să se ducă înapoi în țara sa.

La incident a intervenit un tânăr agent de poliție în cadrul Secției 7 din Capitală, iar agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.

Un polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7 Poliție, aflat în timpul liber, a surprins în flagrant un tânăr, în vârstă de 20 de ani, în timp ce agresa fizic un alt tânăr, cetățean străin. Polițistul a intervenit prompt și eficient, iar bărbatul, bănuit de comiterea faptei, care a încercat să fugă, a fost prins imediat și imobilizat de polițist.

Ulterior, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 7, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care i-au acordat sprijin. Tânărul a fost condus la sediul Secției 7 Poliție, în vederea continuării cercetărilor. În urma administrării probatoriului, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând (…) să fie prezentat magistraților, cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Intervenția promptă și eficientă a polițistului aflat în timpul liber demonstrează încă o dată spiritul civic și profesionalismul angajaților Poliției Capitalei.

Siguranța comunității rămâne o prioritate, iar angajamentul polițiștilor Capitalei se reflectă în intervențiile rapide și ferme pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale”, arată într-un comunicat Poliția Capitalei.

În paralel, de câteva zile a fost anunțată și o cercetare, de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:

În contextul dezbaterilor din spațiul public privind postarea domnului deputat Dan Tanasă, publicată pe rețeaua de socializare Facebook, Colegiul director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis să demareze procedura de autosesizare. Este necesară precizarea că autosesizarea nu presupune constatarea în sine a unei fapte de discriminare.

Semnalarea de către mass-media a conținutului acestei postări este apreciată la justa sa valoare, cu atât mai mult cu cât acoperirea întregului spectru al rețelelor de socializare prin propriile resurse ale CNCD se lovește de limitări obiective”.

Toate ca toate, însă Dan Tanasă a ieșit astăzi cu o nouă postare, în care acuză presa și reclamă că totul este, nu-i așa, o „făcătură”:

Am citit relatările apărute în presa „independentă” despre presupusul „efect” al postărilor mele. Mă bucur să constat că, pentru unii jurnaliști, Dan Tanasă este o forță atât de mare încât ar putea genera instantaneu incidente pe străzile din București. Poate, dacă aș avea o asemenea putere, aș folosi-o să aduc spitale în fiecare oraș, autostrăzi peste Carpați și salarii decente pentru români.

Din păcate, realitatea este mai simplă și mult mai tristă: violența stradală din București și din alte orașe nu are nevoie de postările mele ca să existe. Ea este rezultatul direct al politicilor falimentare ale guvernelor pe care presa obedientă le-a protejat ani de zile.

Ceea ce spun, și o voi repeta ori de câte ori este nevoie, este că România trebuie să fie o țară sigură pentru cetățenii săi. Pentru românii care muncesc cinstit aici, pentru copiii care merg la școală, pentru bătrânii care ies la plimbare. Iar când spun că nu putem accepta importul de nesiguranță și de practici sălbatice, nu atac pe nimeni pe criterii de origine, ci spun un adevăr de bun-simț: legea trebuie respectată, iar cine nu o respectă trebuie să plătească.

Jurnaliștii care încearcă să facă legătura între mesajele mele și un incident punctual ar trebui să fie preocupați mai degrabă de întrebările esențiale: de ce se ajunge ca un polițist aflat în timpul liber să fie singurul care intervine pentru a salva un om pe stradă? Unde sunt instituțiile statului? Unde sunt mecanismele de prevenție? Cine răspunde pentru faptul că în orașele României nu mai există siguranță, ci doar improvizație și noroc? Cum de legea funcționează pentru unii, dar pentru alții nu?

Eu, Dan Tanasă, nu voi tăcea atunci când românii sunt batjocoriți în propria lor țară. Nu voi înceta să denunț planurile guvernanților de a transforma România într-o colonie de forță de muncă ieftină, fără reguli și fără respect pentru cetățenii săi. Și dacă acest lucru deranjează, înseamnă că ating exact punctele nevralgice pe care unii încearcă cu disperare să le ascundă.

Am fost, sunt și voi rămâne un apărător al dreptului românilor de a trăi în siguranță, în demnitate și cu respect în propria lor țară. Restul e zgomot de fond”.

Ministra Mediului lansează „un call” pentru experții care vor să conducă gărzile forestiere

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Inițiativă neobișnuită la Ministerul Mediului, pentru găsirea celor mai potriviți șefi ai gărzile forestiere teritoriale din mai multe județe.

Ministra USR a Mediului a lansat „un call” în căutarea experților care vor să se înscrie la concursuri.

Diana Buzoianu explică astfel că merge pe transparență, deși putea să semneze ordinul de ministru „fără niciun fel de procedură”. Însă, în schimb, procedura va fi una publică.

Lansăm public un call prin care să se înscrie toți experții de bună credință care vor să fie inspectori șefi în gărzile forestiere teritoriale Brașov, București, Focșani, Oradea și Timișoara!

Ești un om integru? Un om care vrea să aducă eficiență în instituțiile publice? Un om care nu vrea ca infracțiunile de mediu din pădurile României să rămâne nesancționate? Atunci, acum e momentul să faci un pas în față! Te poți înscrie până pe data de 4 septembrie, la ora 16.30!

Toate detaliile sunt pe site-ul Ministerului Mediului”, tramsite ministra Buzoianu într-un reel pe Facebook.

De altfel, același îndemn este transmis și într-o postare anterioară, probabil pentru acei experți integri la care poate nu ajunge reel-ul. În Plus, Diana Buzoianu detaliază în postare și de unde a plecat demersul:

Pe 1 septembrie expiră aceste 5 mandate pentru inspectorii șefi în gărzile forestiere teritoriale. Am atribuții, în calitate de ministră, să desemnez prin ordin, fără nicio dezbatere, să fie numită o nouă persoană pentru un mandat interimar. Dar nu am vrut să fac asta. Vreau să găsim cei mai buni oameni posibili pentru aceste funcții.

Așadar, voi prelungi pentru 2 săptămâni mandatele celor aflați astăzi în funcție, timp în care vom face selecția transparent, așa cum v-am obișnuit: call public, 7 zile în care oamenii de bună credință se pot înscrie, analiză de dosare, interviuri înregistrate și publicate pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Urmează, ulterior, lansarea și concursurilor pentru a se ocupa cu mandat deplin aceste posturi care au stat în interimate mulți ani de zile”.

Instituțional, ni se transmite că „Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor deschide procedura pentru desemnarea funcționarului public care va exercita cu caracter temporar funcția publică de conducere vacantă de inspector șef al Gărzilor Forestiere teritoriale, respectiv Brașov, București, Focșani, Oradea și Timișoara”.

Totodată, pe site-ul ministerului se mai precizează și că „informațiile cu privire la documentele necesare, calendarul de desfășurare a procesului și alte informații relevante se regăsesc în documentele atașate”.

Există astfel postat anunțul public, precum și formularul de înscriere și o notă de informare.

Ana Birchall și protestele magistraților: „Românii sunt furioși pentru că dosarele zac în sertare iar corupții și infractorii profită și scapă nepedepsiți”

Fost ministru al Justiției, Ana Birchall intervine în cele mai recente evenimente din acest sector: protestele inițiate de judecători și procurori, după ce legea privind mărirea vârstei de pensionare a magistraților și plafonarea pensiilor acestora a devenit realitate.

Judecătorii și procurorii din țară, aproape la unison, au anunțat că demarează de astăzi proteste. Iar Ana Birchall nu scapă ocazia de a critica deciziile acestora.

Justiția există pentru oameni, nu pentru privilegii!”, atrage atenția Ana Birchall într-o postare pe Facebook, cu referire la protestele declanșate în sistemul judiciar din întreaga țară.

Iar într-un comentariu, fosta ministră a Justiției și fostă candidată la alegerile prezidențiale de anul trecut ține însă să nuanțeze și să explice că nu are nimic cu magistrații:

Voi susține această categorie socială atâta timp cât își ia în serios rolul pe care trebuie să îl aibă în societate, rol care nu se reduce doar la bani”.

Însă, referitor la ce se întâmpla acum în sistem, Ana Birchall nu găsește scuze:

E surprinzător cât de creativi pot deveni unii magistrați când vine vorba să ocolească legea. Legea spune clar: «Magistraților le este interzis să facă grevă.» Răspunsul? «Nu facem grevă, doar suspendăm activitatea… pe termen nedeterminat»…. și eventual și cu salariul plătit, nu?!

Exact grevă, doar că botezată „suspendare” și livrată cu aerul că dacă îi schimbi numele, dispare și problema. Bravo, Sherlock! Magia juridică prin care schimbi eticheta, dar lași realitatea identică: justiția blocată. Dacă îi spui altfel, sigur nu se prinde nimeni că… e fix același lucru!

Românii sunt furioși pentru că dosarele zac în sertare iar corupții și infractorii profită și scapă nepedepsiți. Justiția întârzie, tace, iar cetățeanul se simte singur, neputincios și dezamăgit. Dacă justiția ar fi cu adevărat de partea oamenilor, nu pensiile și salariile magistraților ar fi în prim-plan.

Când banii devin mai importanți decât legea, când Lia Savonea, președinta ÎCCJ, afirmă cu tupeu că „independența magistratului” ține de cât este salariul sau pensia iar CSM, Inspecția Judiciară sau Ministrul Justiției tac complice, încrederea românilor în justiție se prăbușește.

Am respect pentru magistrații care își fac treaba cu onoare și responsabilitate – ei sunt adevărații stâlpi ai justiției. De la zeita Themis, protectoarea dreptății și echității, magistratul este mai mult decât un garant al legii – este un pilon al adevărului și un simbol al integrității în societate. Este vocea celor fără glas, apărătorul legii și temelia încrederii în sistem.

Onoarea, curajul și responsabilitatea nu sunt doar cuvinte, ci esența unei profesii care modelează destinul unei națiuni. Și trebuie să rămână așa și astăzi: un reper al dreptății funcționale, recâștigând încrederea oamenilor prin fapte concrete care să arate că justiția este cu adevărat de partea lor și îi apără.

Pentru o justiție credibilă și independentă, magistrații trebuie să revină la esența profesiei: să slujească cetățeanul, nu interesele proprii. Are nevoie de ONOARE, RESPONSABILITATE și EXEMPLU – nu de greve mascate sau scandaluri. Respectul, încrederea și susținerea românilor se câștigă prin fapte, nu prin revendicări care dezamăgesc. Fii și tu vocea care cere responsabilitate”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
1.2 °
0 °
100 %
2.6kmh
100 %
S
9 °
D
8 °
lun
7 °
mar
8 °
mie
6 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...