Deranjat, se pare, de faptul că nu el, ci altcineva, „primeşte laurii” afacerii Băneasa, Traian Băsescu a recurs, pe când era primar general al Capitalei, la un artificiu de neînchipuit – s-a dat singur în judecată! La data de 8 iunie 2004, el a chemat în Justiţie, în numele municipiului Bucureşti, pe… acelaşi municipiu Bucureşti, reprezentat însă de Consiliul General. Miza era anularea hotărârii de consiliu prin care Băneasa Investments, firma păstorita de Gabriel (Puiu) Popoviciu dona „cu folos” aproape zece hectare de teren municipiului Bucureşti, care urma să se ocupe ulterior de asfaltare, canalizare, gaze, apa etc pentru practic întregul complex Băneasa.
Pe Traian Băsescu nu l-a deranjat acest aspect, ci, cel puţin oficial, faptul că proiectul de hotărâre de acceptare a donaţiei nu avea avizele unor comisii. Pentru viitorul preşedinte al României nu a contat, se vede, că acţiunea sa în instanţă era absurdă, chiar penibilă, nici că practica primarilor de a-şi da în judecată proprii cetăţeni, chiar reprezentaţi de Consiliul local, fusese declarată nelegala de Curtea Constituţională! El a beneficiat de sprijinul Mioarei Mantale, noul preşedinte al Consiliului General după alegerile locale, care cunoştea că acţiunea primarului este nelegala, dar a solicitat Tribunalului să aprobe reclamaţia lui Traian Băsescu, aşa cum a fost formulată. Hotărârea de donaţie a fost anulată după ce judecătorul i-a dat câştig de cauză primarului Capitalei în procesul cu… Municipiul Bucureşti !!!. Astfel că după această mascaradă judiciară, donaţiile de terenuri (în total 37 de hectare) au fost aprobate prin hotărâri supervizate de apropiaţi ai preşedintelui Băsescu, precum Mioara Mantale şi Răzvan… Restul articolului îl puteţi citi în „JURNAL DE INVESTIGAŢII”, revista apărută astăzi pe piaţă.
Ioan Neculaie, fruntaşul milionarilor braşoveni, este în pericol să rămână fără perla Coroanei, fostele uzine Roman, cel mai mare parc industrial din România la momentul de faţă. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe, luna viitoare, dacă omul de afaceri plasat pe locul 63 în topul Forbes România a „confiscat” legal, în contul unui împrumut de numai 50.000 de dolari, 80% din acţiunile „Pro Roman” SA, firmă care administrează averea de sute de milioane de euro a parcului. Până în prezent, instanţele au constatat că Neculaie, fost candidat PDL pentru Senat, nu a dobândit legal acţiunile, o eventual? confirmare venită din partea judecătorilor Înaltei Curţi urmând a-l scoate irevocabil din societate. Încă un miliardar de carton? Privatizarea platformei Roman Braşov, realizată pe metoda vânzării „pe un euro”, a fost finalizata în urmă cu aproape 6 ani, când Guvernul Năstase a stabilit structura acţionariatului companiei „Pro Roman” SA, societatea ce urma să administreze cea mai mare platformă industrială din România. Hotărârea de guvern 24/2004 a stabilit că principalul acţionar să fie asociaţia „Pro Braşov“, cu 80% din acţiuni, compania malaeziană Pesaka Astana deţinând 10%, restul de zece procente fiind împărţite între Camera de Comerţ şi Industrie, UGIR 1903 şi Universitatea Transilvania, toate din Braşov. La rândul ei, asociaţia „Pro Braşov”, acţionarul majoritar al „Pro Roman” SA, era formată din mai mulţi oameni de afaceri, preşedintele asociaţiei fiind Ioan Neculaie.
Contract „de milioane”
Abia se goliseră sticlele
de şampanie desfăcute pentru succesul afacerii, că membrii asociaţiei
s-au lovit de prima problemă, cea a vărsării capitalului social, mai
precis a primei jumătăţi a acestuia – 1,65 miliarde de lei. Preşedintele
asociaţiei, Ioan Neculaie, a vărsat el suma, dar nu oricum, ci în baza
unui contract în care figurează că ar fi convenit, că persoană fizică,
cu Asociaţia, că împrumutul să fie garantat taman cu pachetul de acţiuni
deţinut de aceasta la Pro Roman SA. La o primă vedere, contractul pare
de-a dreptul ridicol – cum să accepţi să garantezi un împrumut de 50 de
mii de dolari cu pachetul de acţiuni care asigură afaceri de zeci de
milioane de dolari anual, mulţi ani de atunci înainte? Viciul de logica
este evident în acest caz: dacă ceilalţi membri ai asociaţiei ar fi fost
nişte calici ori profitori politici, ştiind că l-au prins pe Dumnezeu
de un picior cu afacerea „Roman”, n-ar fi riscat în veci, ar fi negociat
garanţia „la sânge” cu Neculaie. Ar fi acceptat, să garanteze cu 10%,
poate cel mult 20% pentru întregul vărsământ, nu doar pentru jumătate,
cât le împrumuta Neculaie. Altfel, nu-i aşa, era mult mai rentabil să ia
bani cu camăta! Invers, nişte oameni cu bani, ar fi râs, mai mult ca
sigur, de pretenţiile lui Neculaie, din moment ce sumă împrumutată abia
de ajungea de-o limuzină mai de „Doamne ajută”.
Contul „Fata Morgana”
Dealtfel, Asociaţia a contestat, vehement, cu orice ocazie, valabilitatea contractului, motivând c? vicepreşedintelui asociaţiei îi era interzis, prin statut, să semneze astfel de angajamente, de unul singur. Cert este că oamenii de afaceri din „Pro Braşov” au simţit că pericolul plutea în aer, astfel ca la data de 30 aprilie 2004, cu o zi înainte de scadenta din „contract” au încercat să vireze suma de la BCR sucursala Titulescu la BCR Braşov în contul ce le fusese indicat, telefonic, de un om al lui Neculaie. Contul indicat nu figura însă că aparţinându-i omului de afaceri dar, dat fiind că era vorba de o persoană publică, cunoscută, funcţionarii BCR Braşov i-au localizat cu uşurinţă numărul contului personal, suma ajungând la Neculaie vineri la ora 17, cu o zi înainte de termenul limită, 1 mai 2004. Ce a urmat însă ţine de Kafka. Fie că a ştiut, fie că nu, că membrii asociaţiei au reuşit să-i dea banii înapoi, luni 3 mai 2004, Neculaie s-a dus glonţ la Registrul Comerţului unde a cerut nici mai mult nici mai puţin decât că judecătorul delegat să înscrie ca el este noul acţionar majoritar, cu 80% din acţiunile „Pro Roman” Brasov.
Judecătorul „Să trăiţi”
În mod normal, un
asemenea demers ar fi fost dinainte sortit eşecului, din moment ce nicio
executare silită nu se poate face bătând din palme, fără executor
judecătoresc şi restul de proceduri legale. Mai mult, contractul
prezentat de Neculaie era unul de împrumut, nu de cesiune a acţiunilor,
iar o cesiune se realizează numai prin declaraţia făcută în registrul
acţionarilor, semnnata de ambele părţi! Chiar şi aşa, singurele
hârtii cu care s-a dus patronul FC Braşov la judecătorul delegat la
Registrul Comerţului au fost contractul cu bucluc şi o cerere de
înregistrare a menţiunii că, gata, el este noul acţionar majoritar!
Hârtiile nu demonstrau nici măcar că nu a primit banii, deoarece în
contract nu era stipulata modalitatea de plata: un număr de cont sau
cash. Este un mister, în această situaţie cum de a înţeles judecătorul
Daniela Elena Urs să dispună, chiar a doua zi (4 mai 2004) înregistrarea
menţiunii că Neculaie este noul proprietar a celor 80% din acţiunile
Pro Roman SĂ, în locul asociaţiei Pro Braşov! Ilegalitatea a fost
sesizată de Curtea de Apel Braşov care consemnează: „Potrivit art. 36
din Legea 31/1990, judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului
realizează controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit
legii, se înregistrează în registrul comerţului. (…) Prin urmare,
procedând la înscrierea unei menţiuni neprevăzute de dispoziţiile
legale, judecătorul delegat şi-a depăşit atribuţiunile prevăzute de
lege, operaţiunea efectuată fiind astfel nelegala„. Remarcaţi câtă
gingăşie în exprimarea Curţii de Apel: „şi-a depăşit atribuţiunile”, în
loc de, spunem noi, gravă neglijenta ori de alţi termeni care ţin, însă,
de competenta procurorilor. Cacealmaua
Foarte
important! În cele două zile în care Asociaţia a fost deposedată de
acţiuni prin fapta (!) ilegală (spune Curtea de Apel) a judecătorului
Registrului Comerţului, banii au stat în contul lui Neculaie, potrivit
documentelor oficiale ale BCR, aflate în posesia noastră. Acesta nu
şi-a ridicat însă suma, ajunsă înapoi la Asociaţia Pro Braşov, care i-a
retrimis-o, în mod repetat lui Ioan Neculaie, acesta returnând-o,de tot
atâtea ori. Ca atare, la data de 27 iulie 2004, acesta a fost notificat
prin executor (oferta reală de plată) să se prezinte pentru a-şi ridica
suma. Nu a făcut-o! A trimis însă o adresă prin care anunţa că a intrat
deja în posesia acţiunilor „având în vedere că suma de bani datorată a
fost virata într-un alt cont decât cel indicat”. Afirmaţia şi acţiunile
lui Neculaie au fost criticate şi de judecătorii Curţii de Apel din Albă
Iulia, reprezentanţii „Pro Braşov” susţinând că acestea „dovedesc
reaua credinţa manifestată de parat (n.n. Ioan Neculaie) şi dezvăluie
intenţia acestuia de a obţine prin abuz proprietatea acţiunilor deţinute
de reclamantă (n.n. asociaţia Pro Braşov), cu atât mai mult cu cât
acesta nu susţine că nu a plătit în termen, ci doar că suma de bani
datorată a fost virata într-un alt cont decât cel indicat”. Dealtfel, în
toate hotărârile pronunţate în procesele de care avem cunoştinţă,
judecătorii au fost cu toţii de aceiaşi părere, că Asociaţia Pro Braşov
şi-a plătit datoria la termen, ca plată este legală şi că Neculaie ar fi
obţinut acţiunile, practic, într-un mod abuziv.
Toamna se număra acţiunile
Menţiunea
a fost radiată la Registrul Comerţului, dar povestea nu s-a încheiat
aici. Neculaie a speculat faptul că nu s-a solicitat şi radierea
menţiunii privind cesiunea de acţiuni din registrul acţionarilor
societăţii (care nu putea fi făcută, amintim, decât dacă ar fi existat
acordul şi semnăturile celor două părţi). Proaspăt numit preşedinte al
consiliului de administraţie al Pro Roman SA pe baza celor 33.002
acţiuni „ executate” de la asociaţie, Ioan Neculaie a solicitat, o dată
în plus, Registrului Comerţului să consemneze structura acţionariatului,
potrivit celei din registrul acţionarilor. Zis şi făcut! Ce mai
contează, încă un judecător care a „uitat” să facă verificarea
legalităţii!? Şarada pare a se apropia însă de sfârşit!
„Procesul-mama”, cel care vizează esenţa afacerii, început în 2004 la
Tribunalul Braşov, urmează a se judeca luna viitoare la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie. Acolo, avocaţii Asociaţiei Pro Braşov nu solicită
doar radierea menţiunilor ci că judecătorii să constate cine este
adevăratul proprietar al celor 80% din acţiunile Pro Roman SA. Dacă
magistraţii vor recunoaşte că cererea „Pro Braşov” este întemeiată,
Neculaie şi-ar putea lua adio de la vaca de muls „Pro Roman” SA şi va
trebui să dea socoteală despre o groază de decizii şi afaceri
controversate, pe care le vom aborda începând din numărul viitor
Deşi catalogată drept cel mai mare „business” imobiliar, chiar o
revoluţie în domeniu, „Afacerea Băneasa” este cel mai mare tun dat
vreodată în acest domeniu în România. Un „tun” în care un rol extrem de
important l-au avut, culmea, un grup de profesori ai Universităţii de
Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV), care au ales să-şi
rişte cariera academică, devenind autorii unor delapidări fără precedent
în istoria învăţământului românesc. Cu toate că erau doar salariaţi ai
Universităţii de stat, profesorii de la Agronomie s-au comportat
premeditat ca proprietari ai acesteia, devenind principali autori ai
jefuirii patrimoniului USAMV! Timp de mai bine de trei ani, ei au votat
alături de studenţii membri ai Senatului Universităţii, dezmembrarea,
lotizarea şi înstrăinarea pe nimic a sute de hectare de teren, prea
valoroase în ochii rechinilor imobiliari, pentru a mai fi folosite în
procesul de învăţământ.
Vom desluşi, în continuare, un episod relevant din filmul operaţiunii,
aşa cum a avut loc de fapt, numai pe baza documentelor certificate.
Documente care, ele însele, demonstrează nelegalităţi trecute cu
vederea, până acum de organele de anchetă. Dat fiind că s-au scris multe
până acum pe marginea acestui subiect, majoritatea articolelor fiind
bazate pe informaţii sau doar comunicate parţiale, vom proba fiecare
afirmaţie relevanta cu documente doveditoare, prezentate în premieră.
Astfel vom reuşi, speram, să facem lumină asupra a ceea ce s-ar putea
dovedi că fiind grave acte de abuz şi corupţie, comise premeditat de
membri de vază ai comunităţii academice. Acte care au contribuit în mod
ilegal, veţi constata, la realizarea celui mai mare proiect imobiliar
din România!
Rectorul Alecu a promis terenul de când era în domeniul public
După cum se ştie, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină
Veterinară Bucureşti (USAMV) a intrat în posesia celor 230 de hectare de
teren care fac obiectul afacerii, în urma unui decret regal dat în
1929, de Regele Mihai I, odată cu promulgarea Legii de înfiinţare a
Academiilor de Înalte Studii Agronomice. Atunci „Scoala Superioară de
Agricultură dela Herăstrău“, actuala Universitate de Ştiinţe Agronomice
şi Medicină Veterinară a fost înzestrată, printre altele, cu Ferma
Experimentală Băneasa, pe care urma să o utilizeze şi administreze
exclusiv în scop didactic. ”Urmaşa” acesteia, Universitatea de
Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară a demarat procedurile de
reconstituire a dreptului de proprietate asupra celor 230 hectare ale
Fermei Experimentale Băneasa. Demersurile pentru redobândirea dreptului
de proprietate au fost încheiate la mijlocul anului 2001, când
universitatea a primit titlul de proprietate asupra celor 230 de
hectare. La acea oră însă, conducerea universităţii antamase deja
terenul în favoarea rechinilor imobiliari! Cu un an înainte de a primi
titlul de proprietate, conducerea universităţii, în frunte cu Ioan
Niculae Alecu, rectorul universităţii, acceptase asocierea cu două
companii (International Business and Trading Corporation şi General
Logistics Corporation) aflate sub controlul indirect a unor importanţi
investitori în domeniul imobiliar. Mai mult, Universitatea intrase deja
în structura acţionariatului companiei Băneasa Investments, aducând ca
aport dreptul de folosinţă al terenului fermei Băneasa şi cel de
proprietate al clădirilor de pe acesta. Ea a primit, la data de 28 iunie
2000, în schimbul concesionarii terenului, pe 49 de ani, 49,88% din
acţiunile Băneasa Investment.
La acea dată, terenul era în
proprietate publică şi nu putea fi adus ca aport în natură. O dată cu
semnarea asocierii şi concesiunii, conducerea universităţii a comis şi
primele încălcări ale legii: concesionarea nu se făcuse în urma unei
licitaţii iar asocierea nu avea drept scop „desfăşurarea de activităţi
de producţie, industrializare, comercializare, prestaţii de servicii şi
consultanta în domeniul (n.n. agricol)” cum prevedea, imperativ,
legislaţia în vigoare la acea dată (articolul 12 din Legea privind
proprietatea publică 213/1998 şi articolul 4 din HG 47/1999). Foarte
important însă, rectorul de atunci, Nicolae Alecu, a comis şi primul
mare abuz: a semnat că se obliga să aducă terenul ca aport la capitalul
social imediat ce Universitatea urma să intre în posesia acestuia!
Abuz – Înstrăinarea terenurilor, hotărâtă de studenţi şi profesori
Deşi
grave, flagrante chiar, încălcările legii au fost mizilicuri pe lângă
ceea ce a urmat, după ce USAMV a primit titlul de proprietate, în iunie
2001! În urmă cu mai bine de şapte ani, un grup de oameni care se
pretind respectabili, profesori universitari, academicieni,
conferenţiari, lectori, (îşi mai zic şi oameni de ştiinţă), au pus mâna
de la mâna şi au început să voteze o serie de acte halucinante. Abia
de trecuse jumătate de an de când primiseră titlul de proprietate, ca
profesorii Universităţii au şi hotărât înstrăinarea pământului, aşa cum
promisese rectorul Alecu. Ei au adoptat, în lunile februarie şi
decembrie 2002, doua hotărâri prin care au adus aproape 110 hectare
aport la capitalul social al Băneasa Investments. Atunci s-au produs,
practic primele mari infracţiuni, să nu ne temem de cuvinte! Odată cu
primirea titlului de proprietate de către universitatea de stat, terenul
trecuse din proprietatea publică în cea privată a statului.
Înstrăinarea oricărui teren sau alt bun imobil nu putea fi făcută,
legal, fără aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar despre
această aprobare nu avem cunoştinţă să fi existat vreodată (a fost
menţionată o singură dată, apoi … tăcere).
În lipsa avizului legal al Ministerului Educaţiei, înstrăinarea terenului s-a făcut prin votul şi aprobarea Senatului Universităţii. Pentru cei care nu au cunoştinţă, rolul Senatului unei instituţii de învăţământ superior este unul pur academic, de îndrumare a procesului de învăţământ şi a celui de cercetare. Senatul nu este o adunare a acţionarilor sau a reprezentanţilor proprietarilor ci doar un grup de profesori, oameni de ştiinţă (şi câţiva dintre liderii studenţilor), care se presupune că au maximă competenţă în a lua acele decizii care să contribuie la un proces educaţional performant. Acest organism nu are niciun drept să ia decizii, de capul lui, cu privire la patrimoniul Universităţii!!! Membrii Senatului sunt salariaţi sau elevi ai Universităţii, nu au dreptul să se manifeste ca proprietari. Altfel ar avea dreptul, nu-i aşa, să vândă clădirile, laboratoarele…? Absurditatea este evidentă! La fel este şi caracterul infracţional, deoarece toate hotărârile de acest tip au fost adoptate în unanimitate iar „METODĂ” s-a dovedit o practică, nu o întâmplare sau un simplu accident. Revenind la anul 2002, să remarcăm faptul că primele încercări de a înstrăina terenul au fost un eşec major. Terenul nu putea fi folosit în scop imobiliar (anii au dovedit că acesta era obiectivul) şi trebuia scos din circuitul agricol. Mai mult, o mică parte a acestuia (puţin mai mult de un hectar) era revendicat legal de foşti proprietari, iar faptul că la Registrul Comerţului era deja înscrisă majorarea capitalului social cu terenul aportat de Băneasa era o mare problemă. Astfel că s-a pus la cale o nouă şedinţa a Senatului Universităţii unde studentă la „Agricultura” Eugenia – Otilia David, şi studenţii Cornel Teodorescu şi Costel Pohrib (astăzi om de afaceri) au votat, alături de profesorii lor şi de actualul rector Stefan Diaconescu, să scoată 100 de hectare din circuitul agricol şi să lotizeze terenul de 167,4 hectare, pe care urma să-l aducă aport la capitalul social al Băneasa Investments. După ce bineînţeles, rectorul Niculae Alecu a fost mandatat de studenţii săi să voteze anularea hotărârii AGA din 2002 a Băneasa Investments (în care se hotărâse majorarea capitalului social) şi totodată radierea menţiunii la Registrul Comerţului. Se întâmplă la data de 19 februarie 2003.
Infracţiunile capătă forme agravante
La
data de 30 iunie 2003, aceiaşi studenţi au semnat tabelul care atestă
că au votat, împreună cu Ioan Niculae Alecu, Stefan Diaconescu,
profesorul Namolosanu dar şi alături de Oana Ţurţoi şi Marius Brezeanu,
studenţi, la rândul lor, lotizarea a încă 50 de hectare de teren din
Băneasa, care se mai aflau, încă, în proprietatea USAMV. Ce rol
putea avea dezmembrarea decât o mai bună organizare a terenului, pe
culturi agricole, utile în cadrul activităţii de practică pentru
studenţi.Împărţirea terenului agricol, a fost făcută însă într-o
asemenea manieră, încât ar părea lipsită de logică, dacă excludem
premeditarea, a ceea ce s-a întâmplat ulterior – scoaterea terenului de
către USAMV (veţi vedea, tot ilegală) din circuitul agricol,
dezmembrarea în continuare pe loturi mai mici, înstrăinarea acestuia
către firmă imobiliară Băneasa Investments şi construirea apoi de vile,
blocuri, clădiri de birouri şi centre comerciale! Trei luni mai
târziu, la data de 7 octombrie 2003, AGA extraordinară a SC Băneasa
Investments a aprobat, de principiu, majorarea capitalului social,
majorare la care Universitatea trebuia să participe cu restul de 53 de
hectare de teren din fosta ferma Băneasa. În aceeaşi şedinţa s-a
stabilit ca o parte dintre terenurile aduse în societate să fie donate
către Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru că acesta să se
ocupe, pe bani publici, de executarea de drumuri şi utilităţi
(canalizare menajeră şi pluviala, alimentare cu energie electrică, reţea
de distribuţie şi instalaţii gaz metan, etc). Această operaţiune, pe
care o vom dezvălui ulterior, are aparenţa de legalitate, dar pojghiţa
este atât de subţire încât o dată străpunsă … .
Noiembrie, ultimul bal
Sfârşitul
toamnei anului 2004 este o perioadă – cheie a afacerii, în care totul
se precipită, cel mai probabil pentru a se profita şi de alegerile
generale care aveau loc chiar atunci. La data de 9 noiembrie 2004,
profesorii-salariati şi studenţii facultăţii s-au jucat din nou de-a
proprietarii şi au aprobat înstrăinarea şi a restului de 53 de hectare,
teren pentru care aprobaseră deja, la data de 15 octombrie 2004,
dezmembrarea în zeci de parcelute, cu evidente intenţii imobilare.
Evidente deoarece, potrivit schiţelor de la Cartea Funciară, multe
dintre formele noilor loturi reprezintă mai degrabă, străzi, clădiri şi
intersecţii, iar din câte cunoaştem, în programa USAMV nu a fost inclusă
şi disciplina „construcţie de drumuri publice”. A doua zi, 10
noiembrie 2004, AGA Băneasa Investments a aprobat majorarea de capital,
cu condiţia că Universitatea să scoată din circuitul agricol, în cel
mult trei ani, 32,47 hectare din totalul de 53, pe care nu se puteau
construi, altfel, imobilele de astăzi. „Lucrarea” era însă aproape
finalizată, certificatul de urbanism „ieşind” în aceeaşi zi cu hotărârea
AGA a Băneasa Invest, 10 noiembrie 2004. O lună mai târziu, Florin
Ciobanu, directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi
Publicitate Imobiliară şi-a dat acordul pentru scoaterea celor 32,47
hectare din circuitul agricol. Ultimul care şi-a pus semnătură pe avizul
de scoatere definitivă a terenului din circuitul agricol a fost Petre
Daea, ministrul agriculturii. A făcut-o cu două zile înainte de Crăciun!
Cine a mituit autorităţile?
Aici
trebuie menţionat că Alecu Ioan Niculae, rectorul Universităţii de
Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, a obţinut avizul prin fals şi
uz de fals. Potrivit documentelor oficiale, el a cerut aprobarea
scoaterii terenului din circuitul agricol „în scopul realizării
obiectivului de investiţii «Ansamblu de construcţii cu funcţiune mixtă»,
beneficiar Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară”.
Acelaşi document menţionează că avizul nu este valabil decât dacă
investiţia se realizează pe amplasamentul şi cu soluţiile constructive
menţionate în documentaţie. „În caz contrar se va solicita un nou aviz
în baza documentaţiei refăcute”, se menţionează în document. Dar ce
proiect de investiţii şi ce documentaţie a prezentat USAMV? Din câte
cunoaştem, niciunul, în afară de cel întocmit, pentru acelaşi teren, de
Băneasa Investment, sub forma unui raport de evaluare aprobat de …
Senatul Universităţii la data de 9 noiembrie! Actualul rector al USAMV a
refuzat, la rândul lui, să ne răspundă la această întrebare, sub
motivaţia penibilă că se afla sub ancheta. Chiar aşa, oare ce putea să
ne spună Diaconescu, doar a semnat şi el hotărârea Senatului din 9
noiembrie! Apare însă un alt mare semn de întrebare. Cum de nu a văzut
NIMENI ca proiectul are un alt beneficiar? Nici funcţionarii de la
Primărie, nici cei de la Cadastru, nici cei din Ministerul Agriculturii?
Cum sunteţi de acord cu noi, suntem siguri, că este practic exclusă
ipoteza unei ”neglijente colective” şi deasemenea că, deşi posibil, este
puţin probabil că Alecu sau altcineva să fi plastografiat mai multe
copii ale proiectului făcut pentru Băneasa, ar mai rămâne doar ipoteza
darii de mită. Numai cu buzunarele pline sau la ordinul şefului cu
buzunarele pline ar fi putut un funcţionar să închidă ochii şi să se
facă astfel complice la infracţiunea comisă de reprezentantul USAMV!
Cine a dat mită, cât de „grasă” a fost, după caz, şi mai ales ai cui
erau banii daţi mită, nu mai este treaba noastră să aflăm.
Bijuteriile coroanei, cedate la preţ de tinichele
Revenind
la scoaterea terenului din circuitul agricol, să precizăm ca USAMV a
primit în schimb, pentru cele 53 de hectare, acţiuni în valoare de 122,1
miliarde de lei vechi. Aceasta însemna, la cursul valabil în noiembrie
2004, mai puţin de 11 USD/m.p. Dacă terenul ar fi fost evaluat ca
intravilan, valoarea ar fi fost de zeci de ori mai mare. Foarte
interesant! De fapt, USAMV nu a adus, practic, în Băneasa Investment
nici măcar un metru pătrat de teren agricol. Aceasta deoarece 32, 47
hectare de teren au fost scoase de UASMV, pe propria-i cheltuiala şi
păcăleală, iar restul a fost aportat ca teren agricol, dar
„funcţionează” ca teren construibil, pe o altă mare păcăleală, trasă de
această dată contribuabililor bucureşteni, cu sprijinul Consiliului
General al Municipiului Bucureşti (şi aceasta este o poveste la fel de
interesantă!). Să recapitulăm! Universitatea lui „conu’ Alecu” a
adus în „Băneasa Investments” 32,47 hectare de teren construibil, care
valora peste 100 de milioane de euro, pentru care a primit acţiuni de
numai 3,5 milioane de dolari. Cum se putea evita această situaţie?
Simplu ca bună ziua! Se făcea evaluarea terenului după ce era scos din
circuitul agricol, dar înainte, bineînţeles, de a fi aportat la
capitalul social al Băneasa Investments. Ne este greu să credem că nişte
minţi „luminate” (fără nici cea mai mică umbră de ironie) precum cele
ale profesorilor doctori şi academicienilor din Senatul USAMV nu au
sesizat hoţia! Probabil că unii dintre ei, nu ştim câţi, au fost
stimulaţi, poate doar academic, să voteze „pentru” şi asiguraţi,
totodată, că vor primi o catedră în Universitate, în loc de o celulă la
Puşcărie. Celula la care, altfel, şi-au câştigat dreptul din momentul
în care au început să se comporte ca proprietari ai bunurilor unei
universităţi de stat! Să punem şi bomboană pe coliva! Dacă tot au
înstrăinat un teren a cărui valoare depăşea sută de milioane de euro,
după scoaterea din circuitul agricol, dar la preţul de dinainte de a-l
scoate, de zeci de ori mai mic, de ce nu ar mai şi fi plătit pentru
asta? Doar nu-i costa nimic, nu-i aşa, nu erau proprietari sau
acţionari, cum se „vopseau” la şedinţele Senatului USAMV! Astfel ca
nimeni n-a crâcnit, nici până în ziua de azi, ca USAMV a plătit taxe la
stat, pentru scoaterea terenului din circuitul agricol, 5,5 miliarde de
lei vechi (200.000 USD)!!! Nici măcar Curtea de Conturi!
Despre Popoviciu şi partenerii săi
Nu
am pronunţat în cuprinsul acestui material, numele unor persoane deja
arhicunoscute, pentru că altfel nu am mai fi reuşit să „creionăm” fidel
rolul în care au fost distribuiţi profesorii în Marele Jaf! Cei al căror
nume nu a fost rostit îşi au „locul de onoare”, alături de nume sonore
ale vieţii publice. Le vom spune şi pe acestea şi le vom însoţi cu
documente care să vină în sprijinul organelor de anchetă, pentru că
acestea să poată întregi tabloul „Afacerii Băneasa”. Câteva repere: cum
de a „tăcut” Ministerul Educaţiei, cum s-a constituit patrimoniul
Băneasa Investments şi cine a tras clopotele la Primăria Capitalei.
Toate pigmentate de încălcări flagrante, multe penale, ale legilor
României!
În urma articolului „Deputatul Mihail Boldea, cercetat pentru spiritism penal”, publicat de ziarul nostru în data de 10.03.2009, deputatul Mihail Boldea, viceliderul grupului PD-L la Camera Deputaţilor ne-a transmis următorul drept la replica pe care îl publicam integral, alături de comentariile autorului dat fiind faptul că multe din obiecţiile ridicate de deputatul Boldea „deraiază” de la conţinutul articolului Urmare articolului publicat în „Ziarul de Investigaţii„ şi reluat apoi în nr.1 in Jurnal de Investigaţii, sub titlul „Deputatul Mihail Boldea cercetat pentru spiritism penal„ material apărut sub semnătura domnului Tudor Bălănescu, vă solicit publicarea următorului DREPT LA REPLICĂ : – în procesul la care faceţi referire, l-am reprezentat pe domnul Postelnicu Tudorache şi nu pe defuncta Letiţia Bârlădeanu. Nu intră în atribuţiile şi nici în obligaţiile mele de avocat angajat să obţin informaţii personale despre partea adversă. De altfel, în acest proces, numită Letiţia Bârlădeanu a fost reprezentată de domnul avocat Chiper Laurenţiu, realitate ignorată intenţionat de semnatarul articolului.
–
dat fiind cele de mai sus nu înţeleg de ce se face o legătură între
numele meu şi decedata Letiţia Bârlădeanu, sau între mine şi adresa unde
aceasta a fost citată în proces.
– şi în cazul martorului Marian
Andres, autorul articolului lansează o informaţie falsă : este adevărat
că această persoană este, în prezent decedată, dar în momentul
procesului trăia şi a depus mărturie personal în faţa instanţei.
–
referitor la autenticitatea documentelor prezentate pe perioada
procesului : acestea au fost puse la dispoziţia instanţei de către
clientul meu, domnul Postelnicu Tudorache, prin intermediul meu în
calitate de avocat angajat. Insinuarea Dvs. precum că aş fi autorul unor
adrese oficiale emise de Primărie sau de Consiliul Judeţean este falsă;
în cazul oricăror dubii asupra autenticităţii lor instanţa având
posibilitatea să solicite o expertiză sau alte probe.
– tot legat
de acest subiect semnatarul articolului face o altă afirmaţie falsă :
aceea că, la cererea Primăriei, Serviciul Investigaţii Criminale din
cadrul IPJ Galaţi, mi-a deschis dosarul de anchetă nr. 5408/2009. Vă
remit alăturat adresa nr. 908.538/23.03.2009 prin care Inspectoratul de
Poliţie al Judeţului Galaţi confirmă că nu există nici un fel de dosar
sau plângere pe numele subsemnatului.
– şi ca să nu mai existe
dubii legate de presupusele mele dosare sau plângeri vă remit alăturat
adresa nr. 4024/24.03.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Galaţi precum şi adresa nr. 746/11.06.2009 emisă de Parchetul de pe
lângă Judecătoria Galaţi prin care se confirmă faptul că la nici una
dintre aceste instituţii nu există plângeri sau dosare deschise pe
numele meu.
– referitor la „Afacerea AVIASAN„ din nou reporterul
Dvs. omite să meargă cu adevărul până la capăt : dosarul este vechi şi a
fost închis acum 2 ani cu rezoluţia NUP.
– referitor la „Cazul Str. Domnească 24„ : procesul este pe rol şi normal ar trebui să lăsăm întâi justiţia să decidă.
Având
în vedere dreptul cititorilor la o informare corectă, şi în ideea
respectării onoarei şi demnităţii mele precum şi pentru respectarea
adevărului, vă solicit public acest drept la replică.
Cu stimă
Avocat Boldea Mihail
Deputat în Parlamentul României
Precizările Ziarului De Investigaţii
1. În
articol nu se spune că avocatul Mihai Boldea ar fi autorul documentelor
falsificate ci doar ca aceste probe au fost administrate instanţei de
avocatul Mihai Boldea:
“Mai multe din probele administrate
instanţei de Mihail Boldea sunt cercetate pentru a se stabili dacă nu
cumva sunt false. Cele mai flagrante par a fi două adrese eliberate de
Primărie şi de Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi, în care se spunea că
imobilul din Cuza Voda 43 nu ar fi nici în proprietatea municipalităţii,
nici în aceea a CJ Galaţi. Este straniu că tocmai Primăria Galaţi să
îşi nege dreptul de proprietate asupra unui teren din centrul oraşului,
pe care îl avea în gestiune”
2. În articol nu se face nici o
afirmaţie cu privire la faptul că avocatul Mihai Boldea ar fi
reprezentat-o în instanţă pe defuncta Letiţia Barladeanu şi nici
afirmaţia că avocatul Mihai Boldea ar fi avut obligaţia să verifice date
personale ale Letitiei Barladeanu. În articol se face precizarea ca
“pe data de 18 mai 2007, acesta a încheiat la cabinetul notarial al
deputatului PC Bogdan Ciuca o procura prin care l-a împuternicit pe
avocatul Mihail Boldea, deputat PD-L în colegiul 9 Galaţi, să îl
reprezinte în toate demersurile de revendicare a imobilului”.
În
articol se face precizarea: “Acţiunea a fost deschisă în numele
reclamantului Postelnicu în contradictoriu cu parata Letiţia Barladeanu,
decedata însă, de 7 ani (certificatul de deces nr 60, din 8 ianuarie
2000)”.
3. În articol nu se face afirmaţia că la Inspectoratul de
Poliţie al Judeţului Galaţi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Galaţi sau Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi ar fi fost depusă
vreo plângere împotriva sau pe numele avocatului Mihai Boldea. În
articol se spune doar ca deputatul Mihai Boldea este implicat, în
calitatea sa de avocat, într-un caz în care Poliţia Galaţi efectuează
cercetări penale.
„este printre cei cercetaţi penal de poliţiştii de la Investigaţii Criminale Galaţi într-un dosar halucinant”
4. Într-un pasaj din articol se fac următoarele afirmaţii:
„Viceliderul
grupului PD-L de la Camera Deputaţilor, este protagonistul unui scandal
la finalul căruia ar putea ajunge în cercetarea procurorilor de la DNA.
Motivul, un teren de 640 mp (în valoare de 224.000 RON) din centrul
Galaţiului, (strada Cuza Voda nr 43), aflat în proprietatea Municipiului
Galaţi până a ajuns în posesia unui personaj (fără rol în piesă)
asistat în instanţă de avocatul Boldea”
Aceste afirmaţii sunt
justificate prin faptul că dl Mihai Boldea este o persoană publică, un
formator de opinie, iar în acest caz este justificată preocuparea mass
media fata de implicarea să într-un caz în care este posibil ca la
finalul cercetărilor anchetatorii să descopere că au fost lezate
interese publice sau încălcări ale legii, sub rezerva precizării, la
momentul încheierii cercetărilor, a amănuntelor relevante în legătură cu
implicarea sau neimplicarea dlui Mihai Boldea în unele din faptele din
acest caz
5. Avocatul Mihai Boldea a refuzat cu ostentaţie să
prezinte punctul său de vedere în legătură cu acest caz. El a precizat,
în prezenţa unui grup de jurnalişti de la ProTV, “România liberă”,
“Viaţa Liberă” Galaţi, “Acţiunea” şi postul local de televiziune RTV, că
va face anumite comentarii după ce materialele vor fi date
publicităţii. În articol este menţionat refuzul avocatului Mihai Boldea: „La
conferinţele de presă ale PD-L Galaţi, deputatul Mihail Boldea este
asaltat de întrebările jurnaliştilor, dar refuza cu ostentaţie să
răspundă la ele. Pe 25 februarie, a avut un ton arogant, foarte potrivit
unui deputat al majorităţii guvernamentale: “Scrie mai întâi şi o să
comentez în funcţie de ce ai scris”.
Oferirea unor date relevante
sau a unui punct de vedere în legătură cu un subiect de interes public
ce face obiectul unui material jurnalistic este o obligaţie a
instituţiilor publice, persoanelor care deţin şi funcţii publice, dar
normele deontologice prevăd ca lipsa unor asemenea date şi informaţii nu
poate împiedica a fi dat publicităţii un subiect de interes public dacă
este menţionat expres refuzul instituţiei sau persoanei de a prezentă
datele solicitate.
Obligaţia instituţiilor şi persoanele publice
de a furniza informaţii de interes public sunt prevăzute de Legea 544.
În baza spiritului acestei legi, care obliga la transparenta atunci când
sunt prezentate opiniei publice subiecte de interes public, prin
calitatea sa, de persoana cu importante responsabilităţi publice, de
formator de opinie, avocatul Mihai Boldea ar fi trebuit să prezinte
detaliile solicitate de reprezentanţii instituţiilor din presă locală şi
centrala atunci când i-au fost solicitate.
Agenţia Naţională a Medicamentului continua să ignore avertismentele
făcute de specialiştii europeni şi nu numai în legătură cu riscurile
administrării algocalminului. Retrase de pe piaţa de majoritatea ţărilor
lumii, medicamentele care folosesc metamizol că substanţa activa
continua să se vândă la liber în farmaciile romaneşti. Un posibil
răspuns la lipsa de reacţie a Agenţiei Naţionale a Medicamentului ar
putea fi imensul interes financiar. Algocalminul aduce anual profituri
uriaşe companiilor farmaceutice care îl produc şi îl desfac în Europa
doar pe piaţa românească. Specialiştii susţin că şi alte medicamente, la
fel de periculoase pentru pacienţii romani, ar trebui interzise la
vânzare.
Medicamentul săracului
Piaţa
algocalminului din România este estimată la peste 11 milioane de dolari
anual. Preţul mic l-a transformat în calmantul nr. 1 pentru romani. Un
adevărat medicament al săracului, spun medicii. Licenţa pentru denumirea
de „algocalmin” este deţinută de fosta fabrica de medicamente SICOMED.
Preluarea acesteia, în 2005, de către cehii de la Zentiva a crescut
vânzările companiei ceheşti cu peste 1.000 de procente. În mare parte
datorită banalului algocalmin. Potrivit surselor medicale, dintre toate
medicamentele fabricate de compania de medicamente Zentiva, calmantul pe
bază de metamizol aduce, de departe, cele mai substanţiale profituri. Din
această piaţă, au reuşit să prindă felii importante şi alte companii
farmaceutice care produc algocalmin, dar sub o altă denumire. Este vorba
de algozone, produs de Ozone România, parte a Grupului Ozone
Laboratories, companie care a intrat pe piaţa farmaceutică românească în
2001. Managerii de la Ozone au fost convinşi de „potenţialul”
metamizolului, iar unul dintre primele medicamente scoase pe piaţa
românească a fost Algozone.
Liber la vânzare
În
această situaţie, nu e de mirare că Agenţia Naţională a Medicamentului
(ANM) refuza să restricţioneze folosirea algocalminului. Asociaţia
Romana pentru Studiul Durerii a solicitat de nenumărate ori
autorităţilor să introducă noi reglementări legate de prescrierea şi
eliberarea metamizolului. Ultima oară când s-a întrunit Consiliul
Ştiinţific al ANM pentru a lua în discuţie problema algocalminului a
fost iulie 2007. Membrii săi au dat verdictul: în România nu au fost
raportate reacţii adverse la metamizol, prin urmare poate fi folosit.
Consiliul ANM a mai argumentat că, deocamdată, Agenţia Europeană de
Evaluare a Produselor Medicale, de recomandările căreia suntem obligaţi
să ţinem cont, nu a restricţionat folosirea algocalminului. Cu toate
acestea, majoritatea ţărilor europene l-a interzis de mai mulţi ani. Dacă
nu a interzis algocalminul, Ministerul Sănătăţii nici măcar nu a
iniţiat o campaniei de informare a populaţiei cu privire la riscuri.
Asta pentru că lipsa de educaţie medicală şi mai ales ignoranţa pot
deveni fatale. În alte state, autorităţile au deschis site-uri pe
Internet cu avertizări pentru medicamentele riscante eliberate fără
prescripţie medicală. În România, nici vorbă de aşa ceva. În schimb,
abundă reclamele publicitare agresive ale companiilor producătoare de
calmante cu metamizol. Singura atenţionare emisă de ANM este legată
de folosirea formelor lichide ale metamizolului, considerate şi mai
toxice pentru organism decât substanţa solidă. Urmare a acestei
avertizări, farmaciilor le-a fost interzis să vândă fiole de algocalmin
fără reţetă medicală. Asta doar în teorie, pentru că în practică
situaţia este cu totul alta. Din 10 farmacişti aleşi la întâmplare, opt
au acceptat să ne vândă medicamentul fără să întrebe de reţeta. Un al
nouălea ne-a dat fiole, dar ne-a rugat totuşi să-i aducem prescrierea
medicală. Doar unul singur ne-a refuzat cererea, susţinând că legea îi
interzice să vândă algocalmin-fiole fără prescrierea medicului. Combinaţii periculoase
Studiile
au demostrat că metamizolul poate provoca o boală fatală, numită
agranulocitoza, o boală letală care debutează că o infecţie supraacută.
Boala distruge celulele din măduva osoasă, precursoarele celulelor
sanguine. Cu alte cuvinte, tratarea durerilor de cap cu algocalmin duce
la distrugerea sângelui. Mai periculoase decât algocalminul, susţin
medicii, sunt calmantele de durere care folosesc în componenta, alături
de metamizol o a doua substanţă activă. De departe, piafenul (metamizol
şi antispastic) este cel mai riscant de administrat. Altul este
benalgin, un calmant pe bază de matamizol şi cofeină. Ambele se vând la
liber în farmaciile romaneşti, fără niciun fel de restricţii. Ce scuză
are ANM pentru această situaţie? aceeaşi ca şi în cazul algocalminului.
În România nu au fost semnalate reacţii adverse. Preşedintele Asociaţiei
Romane pentru Studiul Durerii, Elena Copaciu susţine însă că reacţiile
negative asupra pacienţilor există şi sunt cunoscute de cei mai mulţi
dintre medici. „Din anumite considerente, medicii romani au reţineri în a
raporta cazurile de alergie la metamizol. Se întâmplă foarte rar acest
lucru”, ne-a declarat Elena Copaciu. Nu puţine au fost cazurile când
pacienţii trataţi la spital cu algocalmin au decedat din cauza şocului
anafilactic. Cei mai norocoşi au suferit doar forme uşoare de alergie –
urticarie sau alte erupţii pe piele. Niciunul dintre aceste cazuri nu a
ajuns în atenţia ANM. Principalul motiv pentru care medicii nu
raportează cazurile de intoxicare cu algocalmin, susţine Elena Copaciu,
este acela de a nu fi acuzaţi de malpraxis. De ce se mai folosesc
totuşi masiv în spitale calmantele bazate pe metamizol? Răspunsul ni l-a
dat tot medicul Elena Copaciu: foarte simplu, pentru că sunt ieftine. A
nu se înţelege de aici ca medicamentele care au în componenţă altă
substanţa activa ar fi cu mult mai scumpe. Potrivit estimărilor, peste
95 la sută dintre pacienţi primesc metamizol intravenos împotriva
durerilor postoperatorii.
Medicamentul care ucide
Pe
lista analgezicelor considerate nocive de occidentali, dar care se
folosesc frecvent în România, se mai regăsesc Dipyrone, Novalgin etc.,
medicamente care au la baza substanţa denumită noramidopirina
metansulfonat şi Fenilbutazona, Butazolidine, Rheopirin R, Reumopiryrine
etc., care au la baza fenilbutazona. În plus, pe piaţa românească se
găsesc şi combinaţii ce conţin Scobutil Compus sau aminofenazona –
Aminofenazona L, Lizadon. Piroxicamul şi aulinul sunt şi ele pe lista
neagră a Agenţiei Europene a Medicamentului. Vândut la liber până anul
trecut, piroxicamul (indicat în tratarea reumatismului, artrozei,
inflamaţiilor şi edemelor posttraumatice) este disponibil acum doar cu
reţeta medicală. Restricţionarea sa a venit în urma numeroaselor cazuri
de hemoragii digestive fatale, victime căzând mai ales persoanele în
vârstă. Ca şi în cazul fiolelor de algocalmin, cei mai mulţi farmacişti
nu solicită la vânzare reţeta medicală. Asociaţia Romana pentru Studiul
Durerii a criticat publicitatea făcută tratamentului cu piroxicam, în
condiţiile în care medicamentul a fost restricţionat. Organizaţia a
considerat neetica atitudinea producătorului, care promova mesajul
„tehnologie de premiul Nobel în terapia durerii”.
Atac la ficat
Aulin
este un alt medicament care poate ucide, vândut la liber în farmaciile
romaneşti. Mai grav, Aulin este vândut şi în formele pediatrice, cu
toate că riscul pentru copii este şi mai mare. El este interzis în ţări
precum Spania, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, SUA, Australia sau
Japonia, deoarece poate provoca insuficienţă hepatică letală. Produs de
societatea Helsinn Birex Pharmaceuticals Ltd. din Irlanda şi
comercializat în România de CSC Pharmaceuticals Handels Gmbh din Austria
, Aulin este recomandat pentru tratamentul durerii şi inflamaţiei
asociate osteoartritelor, entorselor şi luxaţiilor, durerilor
menstruale. Aulin se număra printre cele mai căutate şi utilizate
medicamente în România, datorită efectelor sale calmante imediate.
Puţini însă ştiu că substanţa activa conţinuta de Aulin, denumită
„nimesulid”, poate fi mortală. Mai ales atunci când se abuzează de acest
calmant. Agenţia Europeană de Evaluare a Produselor Medicale a
interzis administrarea medicamentului copiilor sub 12 ani. De asemenea,
Comisia Europeană a Medicamentului a reluat, spre analiză, nimesulidul,
în vederea retragerii sale de pe teritoriul întregii Uniuni Europene.
Aulinul a fost restricţionat chiar şi în ţara producătoare, Irlanda.
Consiliul Irlandez pentru Siguranţa Medicamentelor a atras atenţia
asupra pericolului pe care îl prezintă nimesulidele.
Algocalminul în ilegalitate
Occidentalii
vorbesc la timpul trecut despre derivatele pirazolonice, din care face
parte şi metamizolul. Primii care au interzis metamizolul, indiferent de
numele său comercial, au fost americanii, încă din 1977. Din aceeaşi
perioadă datează şi decizia statului sudez de interzicere a calmantului.
În urma unei contraofensive a producătorilor de medicamente care au
prezentat unele rapoarte favorabile, Danemarca a cedat şi a reintrodus
produsul pe piaţa în 1995. Patru ani mai târziu însă a fost interzis din
nou, de data aceasta definitiv. Belgia a reglementat, din 1987,
folosirea metamizolului numai cu prescripţie medicală şi a impus
păstrarea sa la secţiunea otrăvuri. Germania, prin hotărâri emise în
1987, a restricţionat utilizarea preparatelor conţinând metamizol,
retrăgând de pe piaţa combinaţiile ce conţineau această substanţă.
Spania a retras, de asemenea, combinaţiile de metamizol, cu excepţia
celor spasmolitice, în 1989. În 1990, Olandaa luat hotărârea de a
retrage de pe piaţa produsul, în diverse combinaţii. Au mai procedat la
fel Grecia, Irlanda, Israel, Pakistan, Ghana, Arabia Saudită, Kuweit etc
Numele lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, este folosit,
ilegal, ca factor de presiune în dosarele grele ale justiţiei, potrivit
unei plângeri la Parchetul General. Una dintre marile societăţi de
avocatură din România este acuzată că foloseşte numele ministrului
justiţiei pentru a-i intimida pe judecători. Predoiu are cunoştinţă de
cele de mai sus, dar nu s-a agitat să-i determine pe avocaţii firmei de
unde a plecat în funcţia de ministru să renunţe la a-şi mai crea,
astfel, avantaje în instanţă.Presiuni în instante
Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat, încă
din luna august, că o celebra casa de avocatură foloseşte ilegal numele
ministrului justiţiei în procese cu greutate, cu scopul, potrivit
reclamanţilor, de a-i intimida pe judecători. Casa de avocatură
reclamată este tocmai ultima societate în care a lucrat actualul
ministru al justiţiei – Zamfirescu, Racoti, Predoiu. Deşi ministrul a
plecat, cel puţin oficial, cu arme şi bagaje, din societatea de
avocatură respectivă, aceasta nu a operat schimbări, nici în antetul,
nici în stampila aplicată pe documentele oficiale înaintate instanţelor
în dosare „cu greutate”.
Numele ministrului, folosit pentru a intimida judecătorii
Potrivit declaraţiei de interese a ministrului Cătălin Marian Predoiu, acesta a cesionat părţile sociale pe care le deţinea la „SCA Zamfirescu-Racoti-Predoiu”. De cealaltă parte, dacă luăm în considerare aparenţele create de documentele depuse în instanţă, el pare a fi în continuare avocat asociat al casei de avocatură menţionată mai sus. „SCA Zamfirescu – Racoti – Predoiu prezintă cu un tupeu rar întâlnit, în orice litigiu în care sunt angajaţi avocaţi ai acestei societăţi, ca titlu de marcă şi numele Predoiu, inclusiv prin aplicarea stampilei, pentru a face cunoscut instanţelor şi părţilor în litigiu că în calitate de apărător este angajată o personalitate importantă de înalt rang guvernamental, nimeni altul decât ministrul justiţiei (…) Reprezentanţii societăţii folosesc ostentativ, pe tonuri sentenţioase, numele proprietarilor societăţii, accentuând numele domnului C.M. Predoiu, cu scopul vădit de a timora instanţă, respectiv făcând-o să înţeleagă/să ţină seama/să fie atentă împotriva cărei personalităţi urmează să se pronunţe”, se arata într-o plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Între lege şi cumetrie
Rezultă, potrivit celor
de mai sus, că ne aflăm într-una din următoarele două situaţii de
conflict cu legea romana în vigoare. Fie ministrul Predoiu continua să
susţină interesele societăţii de avocatură din care s-a lansat în
funcţia de demnitate publică, fie societatea de avocatură foloseşte
ilegal numele ministrului. Legea romană (161/2003) interzice „folosirea
sau permisiunea de a folosi imaginea publică, numele, vocea sau
semnătura persoanei care exercita demnităţi publice şi funcţii publice,
pentru orice formă de publicitate privitoare la o activitate care aduce
profit, cu excepţia publicităţii pentru scopuri caritabile”. Este de
domeniul evidentei că activitatea de avocatură nu este de natură
caritabilă, ci una aducătoare de profit, ba chiar de profituri
substanţiale. Astfel că Predoiu, ca ministru al justiţiei, este dator să
respecte legea şi să îndrăznească să-şi jeneze foştii asociaţi, chiar
dacă unul dintre ei, fost decan al baroului (!) îi este şi socru „în
funcţiune” (?!).
Unora nu le plac surprizele
Nominalizarea
lui Predoiu a venit, în lună martie, după aproape două luni de dispute
între premier şi preşedinte pe tema numirii unui ministru la Justiţie.
După demisia lui Tudor Chiuariu, anchetat de DNA în dosarul Poştă,
Tariceanu a propus-o pe Norica Nicolai, propunere refuzată categoric de
preşedinte, care a argumentat cu … mapa profesională a acesteia. După o
perioadă în care interimatul a fost asigurat de ministrul Apărării
Teodor Melescanu, premierul a încercat o „rotaţie a cadrelor”: l-a
propus pe ministrul Apărării, Teodor Melescanu că titular la Justiţie
iar la Ministerul Apărării l-a propus pe Radu Stroe. Mutarea de răspuns a
preşedintelui a fost să dea de înţeles că nu va accepta schimbarea
ministrului Apărării cu doar o lună înaintea summitului NATO de la
Bucureşti. Numirea lui Predoiu, acceptată fără rezerve la Cotroceni, a
trezit nemulţumiri în toate partidele. Dacă unii membri ai conducerii
PNL şi-au acuzat şeful că a luat decizia în consens cu Băsescu, fără
acordul Biroului Politic, preşedintele PD-L, Emil Boc, a făcut trimiteri
la subţirimea ofertei PNL despre care a sugerat că duce lipsă de
candidaţi pentru funcţii de ministru.
Unul dintre cele mai vechi branduri de ţară, Navrom Constanța, s-a volatilizat printr-un proces ce poate pune în umbra celebrul experiment Philadelphia… dacă în cazul Philadelphia este vorba despre dispariţia unui vas, în cazul nostru a dispărut… o flotă întreagă!
Înființată prin decret regal în 1905 – Navrom Constața – companie ce avea să devină una dintre cele mai mari din lume(!) – locul 18 la mijlocul anilor ‘80 – a dispărut fără ca măcar ultimul oftat al răposatului să mai fie auzit de cineva… Navigatorii – O breaslă întreagă a dispărut, iar tăcerea aşternută a dat naştere la speculaţii… Speculaţii născute şi din faptul că singurele zgomote ce au marcat naufragiul Navrom au fost acoperite de voci de politicieni. Cifrele dau la iveală lucruri mai sadice: Cu 360 de vase maritime înregistrate în anii ‘80, România avea una dintre cele mai mari flote comerciale. Ceea ce denumesc astăzi specialiştii „mare marketing”, se îndeplinea atunci, poate fără mari cunoştinţe în domeniu, prin faptul că tricolorul era văzut de la Londra, Hamburg sau New York şi până la Beirut sau Havana. La mijlocul anilor ‘60, România începea un vast program naval, care avea să facă din compania Navrom – Constanța una dintre cele mai mari din lume.
Liniştea de după furtună…
Astăzi, din toate acestea, nu a mai rămas mare lucru. O zi de lucru în portul Constanța, al optulea din lume. Totul este încremenit. Mai nimic nu aminteşte de ceea ce a fost până nu demult tumultosul port. Spre bucuria turiştilor, pe faleză, cineva le poate face caricaturi. Este unul dintre cei ce au trăit legaţi de mare. Marea şi activitatea portului i-au rămas amintiri… „Era activitate. Toţi trăiau, şi nu rău. Acum, flota s-a dus şi am ajuns să trăim din te miri ce. Nimeni nu ne mai angajează… nu mai suntem tineri”… Nu-ţi vine să crezi că face caricaturi la cât de pesimist este. Îl cheamă Florin Hristu şi acum trăieşte din caricatură. Nu bine, dar măcar cu talent. Portul Constanța a traversat şi el ciudată tranziţie românească. Adiministratiile, în loc să unifice zonele unuia dintre cele mai mari porturi din lume, au concesionat danele, iar acum portul Constanța este un labirint de porţi, lacăte şi bodyguarzi. Asta, fără a mai pune la socoteală taxele de dană care descurajează orice oprire… Docherii aproape că au dispărut şi ei că breaslă. Cei tineri s-au reprofilat şi pun tavane false ori termopane. Ofiţerii care au reuşit să se angajeze la companii străine, îşi vor aduce aminte despre aceste vremuri la bătrâneţe când nu vor primi pensie.
“În fiecare lună ieşea câte o navă…”
Nu a rămas decât marotă intitulată generic „Afacerea Flota”, pe care numai politicienii o agita atunci când au chef. Acum, la atâţia ani după, exact ca în neverosimilele povesti marinăreşti, vom vedea că pe fir apar nume uimitoare ce transforma totul, dintr-un eşec într-o mare excrocherie naţională… După ce a început cu achiziţionarea unor nave din străinătate (Yugoslavia, Japonia sau URSS), s-a demarat construcţia de vase maritime în şantierele romaneşti. După 1970, Flota Navrom se mărea văzând cu ochii, iar Navrom anunţa că va deveni o mare companie navală. „În fiecare lună ieşea câte o navă… ba de la Galaţi, ba de la Brăila. Oricum, simţeam efectiv că dăm de lucru la mii de oameni. Chiar dacă sunt unii care vor râde, chestia asta te încarcă cu o responsabilitate imensă”, Vlad Cristache, şef de echipaj rămas fără echipaj care a rămas fără vapor… Flota se mărea cu multe vapoare, de care nu ne mai aduc astăzi aminte decât unele fotografii… Cele mai multe fotografii ne-au rămas de la o catastrofă. Un incident cumplit ce avea să anunţe lumii că România construia vapoare mari…
Independenţa
Ziaristul Constantin Cumpănă a fost impresionat de catastrofa navei Independența în care au murit 42 de marinari romani. Lansat la apă în 1977, vasul amiral al Navrom-ului a explodat în Bosfor, în urma unei coliziuni cu o navă grecească. Tragedia a fost un şoc ce a cutremurat nu numai familiile ori compania. Constantin Cumpănă a scris o carte despre catastrofa Independenţei – „Am găsit un om care, după 20 de ani de la dispariţia fiului său, refuza să-l considere mort. Tragedia a afectat întregul minister şi chiar clasa politică, oricât de cinici ne-ar place să-i credem pe comunişti”. El povesteşte că la inaugurarea navei ceva nu a mers cum trebuia… Sticlă de şampanie nu s-a spart. „Nicolae Ceauşescu ştia despre superstiţia marinărească şi chiar a făcut reproşuri în sensul ăsta, după ce protocolul se încheiase”. Nenorocirea navei amiral a fost un semn funebru a ceea ce avea să urmeze cu întreaga flotă. Atunci, nenorocirea a îndoliat multe familii, neexistând decât trei supravieţuitori. Independenţa a ars 29 de zile în Bosfor iar câteva resturi au fost aduse, la Tuzla, pe câmp, pentru ancheta. Vrem, nu vrem, toate acestea trimit, involuntar la incredibila dispariţie ce avea să urmeze…
Mai multe nume în loc de unul
Sindicatul
navigatorilor este singura structură vie a ceea ce a mai rămas după
dispariţia Navrom Constanța. Adrian Mihalcioiu este lider şi spune
că…” Navrom Constanța a avut o istorie destul de lungă Azi păcat că
s-a întrerupt destul de brusc. Din păcate nici acum lumea nu poate afla
adevărul din cauză că unul dintre protagonişti a ajuns preşedinte. Dar
el nu a fost singurul. Ce înseamnă „Afacerea Flota?” De ce când se
deschide discuţia se face referire doar la contractul Minerva – Petromin
? Acolo nu au fost decât vreo 40 de nave. Nimeni nu se întreabă ce s-a
întâmplat cu restul. Şi vorbim despre un rest de trei sute”… Între
1994 şi 1996, Traian Băsescu a sprijint inființarea unei companii mixte
în Cipru, la care Navrom, neavând bani, urma să participe cu vasele –
atâtea câte mai avea – bune. Asta deoarece – nu se ştie de ce – unii
politicieni se fac a nu vedea, vânzarea flotei începuse încă din 1990 cu
o primă transă de 10 vase bune. Aprobarea vânzării poartă numele unui
cetăţean, Văcăroiu pe nume. Un alt nume este Mihăilescu. Şerban
Mihăilescu. Cu o poreclă mai puternică decât chiar renumele
scandalurilor prin care a tot fost menţionat, prezenţa lui Şerban
Mihăilescu nu face decât să legitimeze faptul că absolut tot ce se
întâmplă se întâmplă cu un rost. Un rost politic. Deoarece aşa cum
afirma respectivul, într-unul dintre foarte rarele sale interviuri
(iunie 2002 – Adevărul – De unde până unde Michi Şpaga? se întreabă
Şerban Mihăilescu) rolurile sale în cariera au fost mai mult politice…
Altfel, nimeni nu poate justifica oprirea lui, chiar dacă meteorică în
scaunul de inspector la Registrul Naval Roman. Competentele l-au
propulsat până în postul de director de Marketing. Şi-a adus aportul
chiar implicându-se în cazul Rostok – nava ce a blocat canalul Sulina
aproape 10 ani. Dacă despre Nicolae Văcăroiu sau Şerban Mihăilescu a
auzit toată lumea atât de mult încât te miri să existe un domeniu în
care ei să nu fie experţi, despre Aurel Ionescu nu au auzit prea mulţi.
Este unul dintre puţinii experţi în litigii maritime pe care îi are
ţara. El susţine că politicul dacă îşi bagă coada numai politic,
Navrom-ul ar fi putut să reziste.”A lipsit o decizie politică. O decizie
care ar fi trebuit să vină în primul an”… Un mic amănunt: Navrom nu
mai ţinea (aşa cum a fost intotdeuna) de Ministerul Transporturilor, ci
de FPS. Fodul Proprietăţii de Stat a fost instituţia ce a dus flota pe
ultimul drum. Iar FPS-ul, în istoria să cât s-a chemat el aşa a fost
condus de către un unic partid…
Adevărul despre „specialişti”
Adrian Mihalcioiu: „FPS-ul
şi apoi AVAS-ul se pot lăuda la această oră ca fiind singurii
responsabili din lume de soarta unei flote care nu au numit în
consiliile de administraţie nici măcar un singur specialist”… FPS-ul
îşi motiva optică prin faptul că navele flotei erau vechi şi prost
construite şi nu mai aveau nici un viitor. „Un morman de fiare vechi”,
cum ar spune unii. Curios e faptul că vânzarea mormanului a început cu
fierul mai puţin vechi. Iar un lucru elementar a fost omis: aşa cum
despre rujuri trebuie să vorbeşti cu o femeie, iar despre băuturi cu un
bărbat, despre vapoare trebuia vorbit şi cu un marinar. Iată ce spune
el: „Navele erau rudimentare… atâta putea ţară. Dar erau bine
întreţinute. Toate navele au fost trecute pe dreapta. Au venit
operatori… unii serioşi, alţii neserioşi… s-a abandonat, efectiv,
toată flota…Au fost vândute nave pe nimic, ni se spunea că sunt duse
la tăiere, iar după o lună ne trezeam cu ea la Constanța, cu numele şi
pavilionul schimbate. Vine şi acum…”
Scandalul Petromin
În
condiţiile în care flota era prinsă în chingile birocatiei, La Petromin
s-a încercat o asociere care avea să genereze scandalul ce a acoperit
tot restul dispariţiei flotei. Din tot contractul, după ani de scandal,
au rămas doar şapte vapoare. Adrian Mihalcioiu: ”E
vorba despre cele şapte, ultimele din Petromin, pentru care s-au încasat
banii, plasate într-un off-shore 100% tot proprietate Petromin.
Practic, acest transfer i se reproşează unui om politic care a acceptat
că acest transfer să se facă…Dintotdeauna se procedează aşa… Nimeni
nu naviga sub pavilioanele ţărilor lor şi nimeni nu-şi ţine 18-20 de
vapoare în aceeaşi companie…Fiecare are o singură companie, că
datoriile unei nave să nu meargă şi spre celelalte..”. Din toată
afacerea, astăzi, nu au rămas decât aceste două vase, înţepenite, şi ele
la un cheu părăsit, la Agigea. Navigatorii sunt sceptici la perspectiva
repunerii lor în funcţiune. Afacerea a eşuat din cauze multiple, dintre
care nu pot fi ignorate lipsa unei legislaţii adecvate dar şi din cauze
politice. Justiţia a pus nu un punct, ci două – dând două verdicte
contradictorii. Chiar şi în aceste condiţii de ceaţă, afacerea este
repusă pe tapet sub numele generic FLOTA, atunci când politicienii
doresc…
Sfârşit… …la care au participat
prin contribuţiile lor oameni nepomeniţi de politicieni, tot aşa cum nu
se vorbeşte decât despre câteva vase, nu despre toate…
Iată câteva nume: – Nicolae Văcăroiu, director general în Consiliul de Stat al Planificării – Şerban Mihăilescu, director Registrul Naval Roman şi Secretar de Stat la Ministerul Transporturilor – Emil Dima, preşedinte FPS – Paul Teodoru, ministru al Transporturilor – Aurel Novac, ministru al Transporturilor – Radu Sârbu, preşedinte FPS – Traian Băsescu, ministru al Transporturilor – Călin Marinescu, director Petromin
O scurtă cercetare politică a listei de mai sus va dezvălui că
lista este împărţită suspect aşa cum au dispărut şi navele – majoritatea
sunt membrii unui partid care când spune flota se referă la doar o mână
de vase, nu la toate.
În octombrie 2007, o mână de muncitori de la CFR au început să dărâme cu târnăcoapele şi pikamer-ele un corp al gării. Scandalul declanşat atunci a dus la oprirea acestei acţiuni iresponsabile. Regionala Căi Ferate Bucureşti, somata să restaureze monumentul, a promis că în cel mai scurt timp se va conforma. A trecut mai bine de un an de atunci şi CFR nu a pus la loc nici măcar o piatră din zidul distrus. În plus, ploile şi ninsoarea au degradat monumentul şi mai mult.
Legea târnăcopului
Acţiunea de demolare a corpului vestic de clădire a Gării Regale din
Sinaia a început la sfârşitul lunii octombrie 2007. O duzină de
muncitori, înarmaţi cu târnăcoape, răngi şi pikamer-e s-au apucat de
lucru. Au dărâmat mai întâi acoperişul, apoi primele rânduri de pietre.
Demolarea nu a trecut neobservată şi scandalul s-a declanşat. Cei mai
vehemenţi au fost membrii Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). Ei
au susţinut că lucrările de demolare nu au avut la baza niciun document
legal: certificat de urbanism, autorizaţie de desfiinţare cu avizele
aferente etc. Acelaşi lucru l-a constatat, ulterior, şi o comisie
formată din reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor,
Inspectoratului Teritorial în Construcţii, poliţiei şi administraţiei
locale din Sinaia, care s-a deplasat la faţa locului. Faptul este cu
atât mai grav cu cât Direcţia de Patrimoniu din cadrul CFR a avizat
operaţiunile de demolare, cu toate că avea cunoştinţă de statutul de
monument istoric al clădirii.Pentru a se disculpa, CFR SA a pretins că,
de fapt, muncitorii care dădeau de zor la târnăcop, nu dărâmau zidul,
ci…îl consolidau. „Din cauza şocurilor şi a vibraţiilor produse de
traficul greu care se derulează pe DN 1, câteva cărămizi din zidul de
împrejmuire a fostei remize de locomotive şi din acoperişul postului
trafo al staţiei CF Sinaia au căzut peste un autotren care se deplasa în
direcţia Braşov. Angajaţii CFR au scos din zid şi alte cărămizi care
riscau să se prăbuşească (…)”, se arata într-un comunicat de presă al
Ministerului Transporturilor.
Câinii latră, caravana…CFR trece
Regionala CF Bucureşti a fost amendată de autorităţi, în decembrie
2007, şi somata că în termen de 30 de zile să restaureze monumentul. La
mai bine de un an de la incident, nu s-a făcut nimic, iar clădirea se
afla într-o stare avansată de degradare.
Inspectoratul Teritorial în Construcţii (ITC) Sud Muntenia a
constatat că CFR nu vrea cu nici un chip să intre în legalitate. Motiv
pentru care i-a mai aplicat o contravenţie. „Cu ocazia controlului s-a
constatat că CNCF CFR SĂ-Regionala CF Bucureşti nu a finalizat
demersurile de intrare în legalitate a obiectivului de construcţii
(…), în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991”, se arătă în
adresa 3406/25.07.2008. Totodată, ITC Sud Muntenia a dispus expertizarea
construcţiei demolate pe jumătate, precum şi punerea în siguranţă a
imobilului. Primăria Sinaia este cea care trebuie să suprevegheze dacă
CFR respecta sau nu legea. „Primăria o să acţioneze în conformitate cu
prevederile legale în vigoare pentru intrarea în legalitate a
obiectivului de investiţie”, ne-au declarat surse din cadrul ITC. Deşi
CFR a fost somata să repare stricăciunile aduse monumentului istoric în
termen de 30 de zile, culmea tupeului, Direcţia de Patrimoniu a CFR SĂ
susţine, la un an de la incident, că „vor fi întreprinse măsurile
necesare pentru respectarea prevederilor înscrise în procesul verbal de
control nr. 2673/31.10.2007”. Cu alte cuvinte, CFR mimează respectarea
legii, sperând că…timpul le va rezolva pe toate.
Ministerul Culturii nu înţelege „scandalizarea” arhitecţilor
Instituţia care trebuia să reacţioneze cel mai prompt la
ilegalităţile CFR, a avut cea mai bizară atitudine. Ministerul Culturii
şi Cultelor (MCC) nu înţelege „scandalizarea” membrilor Ordinului
Arhitecţilor. „Faptul că dumneavoastră v-aţi scandalizat de brutalitatea
şi ilegalitatea intervenţiei (…) reprezintă doar evaluări personale”,
se arata într-o adresă emisă de Direcţia Generală Patrimoniu Cultural
Naţional, din MCC. Reprezentanţii ministerului minimizează incidentul
din octombrie 2007 şi susţin, nici mai mult nici mai puţin, că clădirea
distrusă nu ar face parte din ansamblul monumentului istoric.
Replica
arhitecţilor nu s-a lăsat aşteptată. „Ceea ce s-a demolat nu este doar
un transformator sau un perete, aşa cum, în mod uluitor, sugerează
Ministerul Culturii şi Cultelor. Este un element arhitectual component
al unui ansamblu gândit unitar şi integrat de către arhitect”, ne-au
declarat surse din OAR.Mai mult, acelaşi ton indulgent l-au adoptat şi
autorităţile locale.“Dărâmarea unei bucăţi din zidul unei anexe a Gării
Regale, în care a funcţionat un punct de transformare electrică a
degenerat prin declaraţiile OAR în aşa zise abuzuri şi nereguli privind
demolarea staţiei CFR Sinaia”, au ţinut să precizeze reprezentanţii
primăriei. Edilul Vlad Oprea nu ascunde faptul că ar vrea ca vechiul
imobil distrus pe jumătate de târnăcoapele muncitorilor să intre în
patrimoniul primăriei, pentru a fi transformat în muzeul oraşului
Sinaia. Administraţia locală a făcut deja demersuri în acest sens pe
lângă Ministerul Transporturilor, dar deocamdată nu a primit nici un
răspuns.
Monument istoric de importanţă naţională şi universală
Sinaia este singurul oraş din România care are atât o gară regală,
cât şi una prezidenţială. Ambele clădiri, care sunt grupate în jurul
Pieţei Democraţiei, figurează pe lista monumentelor istorice clasate,
publicată în Monitorul Oficial. Potrivit legislaţiei, aceste monumente
au un regim special şi nu pot fi demolate sau modificate. Mai mult,
proprietarii lor sunt obligaţi să le întreţină şi chiar să le restaureze
dacă este cazul.
Construită între anii 1930 şi 1939, Gara Prezidenţială este opera
celebrului arhitect Duiliu Marcu. Gara era rezervată doar familiei
regale şi a oaspeţilor deosebiţi. De numele acestui monument se leagă
nenumărate evenimente din istoria României. Pe peronul gării vechi şi-a
găsit sfârşitul, în 1933, primul ministru al României de atunci, I. Gh.
Ducă. El a fost asasinat de membrii Gărzii de Fier. În 1975, un tren
special i-a adus aici pe preşedintele american Gerald Ford şi pe
dictatorul Nicolae Ceauşescu. Din 1999, a fost reeditat traseul trenului
Orient Express cu oprire în Gara Regală Sinaia.
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, a fost trimis în judecată de Direcția de Investigare a...
Oficial, se schimbă regulile „jocului” în ceea ce privește pensionarea magistraților.
Astăzi, președintele Nicușor Dan a anunțat că a promulgat Legea privind pensiile magistraților, măsură...
Mandat de arestare pentru un bărbat din județul Tulcea, care este acuzat că, în mai multe rânduri, ar fi pescuit în perioada de prohibiție.
Ancheta...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
