Foştii acţionari ai BIR au reclamat la CSM ceea ce ei apreciază ca
fiind un „jaf la drumul mare”, acuzându-i pe unii magistraţi de
complicitate la jaf.
„Cioclii” băncilor au cheltuit o avere
Lichidatorul Băncii Internaţionale a Religiilor, a făcut cheltuieli din fondurile acestei bănci de peste 753,1 miliarde lei vechi din care :
Salarii, bonusuri de performanţă (personal lichidator) ………… 375,6 miliarde
Remuneraţia (onorariul lichidatorului)…………………………………. 154,1 miliarde
Onorarii şi comisoane avocaţi (aceştia fiind general cunoscuţi ca
stând, în cea mai mare parte, în aceeaşi barcă cu
lichidatorii)…………..144,4 miliarde
Alte cheltuieli (mijloace transport, consumabile etc.)……………………… 8,2 miliarde
După cum se poate observa, din totalul sumei de peste 1.697 miliarde
lei, încasată de la data declanşării procedurii de lichidare a băncii şi
până în luna septembrie 2010, pretinsul lichidator al Băncii
Internaţionale a Religiilor a cheltuit, în diverse forme, mai mult de
753 miliarde lei, pentru sine şi în interesul său. Banii s-au dus pe
propriile salarii, bonusuri de performanţă, pe (propriile) onorarii
avocaţiale şi bineînţeles pe propriul onorariu de „lichidator”. Orice
truditor în economia românească ar avea toate motivele, spunem noi,
să-şi exprime îndoia faţă de corectitudinea şi mai ales faţă de
randamentul sumelor descrise mai sus. Este de-a dreptul scandalos, ar
spune majoritatea absolută a contribuabililor, să scurgi în propriile
buzunare aproape jumătate din banii recuperaţi, chiar dacă respectivele
cheltuieli ar putea fi justificate, cu acte, până la ultimul leuţ.
Situaţia înregistrată în luna august a acestui an este chiar mai
dramatică: lichidatorul a încasat suma de 12,2 miliarde lei din care a
făcut cheltuieli de 11,2 miliarde lei, reţinându-şi ca onorariu de
lichidare 9, 9 miliarde lei.
Semnele de întrebare capătă accente tot mai acute atunci când citim acuzaţiile aduse lichidatorului de către fosta conducere a BIR, aflate acum în dezbaterea Consiliului Superior al Magistraturii. Aceştia susţin că suma recuperată trebuia să fie cu mult mai mare.
Potrivit reclamaţiei depuse la CSM, reprezentanţii băncii critică
faptul că lichidatorul a acordat, la creanţele BIR, discount-uri de
peste 200 miliarde lei, deşi aceste creanţe erau asigurate cu garanţii
solide ce puteau fi valorificate la preţuri de piaţă şi că active
(sedii, alte clădiri) proprietatea BIR ar fi fost valorificate la
preţuri între 10-40% faţă de valoarea reală.
Pietre preţioase şi terenuri de lux „topite” de lichidatori
La acestea se adaugă alte „afaceri” reclamate, unele dintre acestea tratate şi de către „Ziarul de Investigaţii”. Afacerea pietrelor preţioase este una dintre cele mai spectaculoase şi vizează modul în care au fost „valorificate cele mai mult de 10 kilograme de smaralde, rubine şi safire, depozitate în băncile belgiene de „falimentara” Bancă Internaţională a Religiilor. Ziarul de Investigaţii a relatat pe larg cazul pietrelor preţioase şi despre acţiunile „discutabile”, să nu spunem dubioase, ale lui Arin Octav Stănescu în acest caz. Din păcate, la acest caz se adaugă alte şi alte necunoscute, care s-au aflat sau se află, de prea mult timp, în atenţia procurorilor. Între acestea, un caz aparte îl constituie valorificarea scandaloasă a terenurilor deţinute de BIR la Breaza, caz despre care veţi putea citi, pe larg”, în ediţiile viitoare ale „Jurnal de Investigaţii”. „În realitate, Banca Internaţională a Religiilor a fost supusă unui adevărat jaf al fondurilor şi patrimoniului său, sub pretextul lichidării, conducând la concluzia săvârşirii unor acte de mare corupţie, fapt pentru care se nasc întrebări dacă acestea nu s-au produs cu complicitatea / co-autoratul unor magistraţi ?, se arată în sesizarea depusă la CSM.
Conflict de interese
O adevărată anchetă nu poate avea însă vreun rezultat cât timp nu se
elucidează o problemă fundamentală – conflictul de interese în care este
acuzat că se află nimeni altul decât ministrul justiţiei – Cătălin
Marian Predoiu, al cărui nume este strâns legat de toţi actorii de pe
scena lichidării Băncii Internaţionale a Religiilor. Iar distribuţia
este una pe alese:
Doi dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din România Călin Andrei Zamfirescu şi Stan Târnoveanu sunt asociaţi atât în „RVA Insolvency” cât şi în „Zamfirescu Racoţi Predoiu”, ultimul enumerat fiind ministrul Predoiu! Acesta şi-a cesionat acţiunile la numirea în funcţia de ministru, de la Guvernul Tariceanu 2, dar a permis şi permite folosirea, ilegală, a numelui său, ca factor de presiune în dosarele grele ale justiţiei. Deşi împotriva sa a fost înregistrată şi o plângere penală (instrumentată de subalternii Laurei Codruţa Kovesi), Predoiu nu a mişcat un deget pentru a-i determina pe avocaţii firmei de unde s-a lansat în politică şi în funcţia de ministru să renunţe la posibilitatea de a-şi crea avantaje incorecte în instanţă prin folosirea numelui său. „SCA Zamfirescu-Racoti-Predoiu prezintă cu un tupeu rar întâlnit, în orice litigiu în care sunt angajaţi avocaţi ai acestei societăţi, ca titlu de marcă şi numele Predoiu, inclusiv prin aplicarea stampilei, pentru a face cunoscut instanţelor şi părţilor în litigiu că în calitate de apărător este angajată o personalitate importantă de înalt rang guvernamental, nimeni altul decât ministrul justiţiei (…). Reprezentanţii societăţii folosesc ostentativ, pe tonuri sentenţioase, numele proprietarilor societăţii, accentuând numele domnului C.M. Predoiu, cu scopul vădit de a timora instanţă, respectiv făcând-o să înţeleagă/să ţină seama/să fie atentă împotriva cărei personalităţi urmează să se pronunţe”, se arătă în plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În distribuţie…
Societatea de avocatură Zamfirescu – Predoiu apără şi încasează onorarii de la BIR, prin RVA Insolvency Specialists SPRL, societatea care se pretinde lichidatorul urmaş de drept al „Moore Stephens” (dar actele contrazic „moştenirea”). Zamfirescu şi Târnoveanu au încălcat, deatfel, legea (OUG 86/2006), în luna iunie 2007, când şi-au exercitat, în dosarul falimentului Băncii Internaţionale a Religiilor, atât calităţile de avocat cât şi pe cele de lichidatori: „Un practician în insolventa nu poate avea simultan ori succesiv, într-o perioadă de 2 ani, pentru aceeaşi persoană (Banca Religiilor – n.n.), şi calitatea de avocat, (…). Interdicţia se extinde şi la asociaţii, colaboratorii şi salariaţii societăţii civile profesionale de practicieni în insolventa” (art. 30). Aceeaşi lege interzice exercitarea profesiei de practician în insolvenţă la tribunale, tribunalele specializate şi curţile de apel, precum şi la parchetele de pe lângă aceste instanţe unde funcţia de judecător sau procuror este îndeplinită de o rudă sau un afin până la gradul al III-lea al practicianului: „Interdicţia se aplică şi practicianului în insolventa care se foloseşte de formă de organizare profesională (…) în scopul eludării acestor interdicţii.” Or, Călin Andrei Zamfirescu, asociat şi şi practician în insolvenţă la RVA Insolvency Specialists SPRL, este socrul ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu. Predoiu nu este însă nici judecător, nici procuror, dar legiutorul a introdus interdicţia exercitării profesiei de practician în insolvenţă la tribunalele unde acesta are o rudă judecător sau procuror, tocmai pentru că „ruda” ar putea exercita o influenţă, de orice fel, asupra cazului. Or ministrul justiţiei este mai mult decât atât, poate cineva să pretindă că ministrul justiţiei nu poate avea o astfel de influenţă la o instanţă românească, indiferent care ar fi aceasta?! Surse din cadrul sistemului susţin că, în realitate, ministrul Predoiu poate avea o influenţă DIRECTĂ şi NEMIJLOCITĂ la orice tribunal sau curte de apel de pe teritoriul României, deoarece toate acestea sunt, practic, subordonate financiar- administrativ ministrului Cătălin Predoiu, ordonator principal de credite pentru toate instanţele. În cazul procurorilor, influenta este la fel de clară deoarece „procurorii îşi desfăşoară activitatea (…) sub autoritatea ministrului justiţiei”, iar procurorul general este numit, se ştie, la propunerea ministrului… Deşi solicitaţi să elucideze aspectele de mai sus, nici reprezentanţii RVA, nici ministrul Predoiu, nu au răspuns demersului nostru jurnalistic. În cazul ministrului Predoiu situaţia este mai delicată, acesta depăşind şi de 5-6 ori termenul limită pentru a răspunde cererilor formulate în temeiul Legii 544, privind liberul acces la informaţiile publice.
Primarul comunei Snagov, Apostol Muşat, este pe cale să devină
autorul, împreună cu consilierii locali, ai unuia dintre cele mai mari
jafuri din domeniul public, care a a avut loc, vreodată, în România.
Edilii au pus la cale un plan urbanistic general prin care mai mult de
50 de hectare din lacul Snagov, cunoscute drept domeniu public al
statului, de către toate autorităţile române, au fost „vopsite” drept
terenuri proprietate privată, taman bune pentru a găzdui o puzderie de
vile P+1 care să bage sute de milioane de euro în buzunarele
„proprietarilor” de pe domeniu public.
Principalii beneficiari ai tranzacţiei sunt Remus Truică, fostul şef al
cancelariei primului ministru Adrian Năstase şi jurnalistul Sorin Roşca
Stănescu, care ar putea fi şi principalii păgubiţi dacă organele
statului vor acţiona pentru respectarea legilor şi Constituţiei
României.
Deşi lacul Snagov aparţine domeniului public al statului, pe care
nimeni nu are vreun drept să devină proprietar („domeniul public este
inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil” – Constituţia României),
Primăria comunei Snagov a împărţit domeniul public la mai mulţi cetăţeni
ai comunei, pe care i-a împroprietărit cu mai mult de 50 de hectare din
lacul Snagov, în două „loturi” aflate la graniţa dintre comunele Snagov
şi Gruiu. Primul lot, cel în care au devenit proprietari Truică şi
Roşca Stănescu, este o insulă de stufăriş, redenumită, şmechereşte,
„teren agricol”. Cel de-al doilea, în suprafaţă de peste 30 de hectare, o
ravenă în care era depozitat mâlul rezultat din decolmatarea lacului, a
fost vopsit pe ascuns, tot „teren agricol”, fără ca autorităţile să
bage de seamă că un întreg „colţ” al lacului a dispărut peste noapte de
pe hartă.
Dispariţia lacului Snagov, spectacol de magie la Palatul Victoria
Primul spectacol de iluzionism în care s-a executat dispariţia
insulei din domeniul public al statului a avut loc, în 2002, în faţa
spectatorilor de la Palatul Victoria, când Adrian Năstase şi membrii de
atunci ai Guvernului României au aprobat o hotărâre (930) care
cuprindea, printre altele, inventarul domeniului public al comunei
Snagov. Inventar în care a fost strecurat şi lacul Snagov, ca aparţinând
domeniului public al comunei. Cum mâna este mai iute ca ochiul, o ştiu
bine toţi scamatorii, niciunul dintre membrii Executivului nu a băgat de
seamă, nici până astăzi, că lacul Snagov figurează la toate
instituţiile statului – Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului şi
cel de Interne, ca aparţinând domeniului public al statului, nicidecum
al comunei Snagov.
Întrebat cum crede că s-a putut aproba hotărârea de guvern fără ca
nimeni să observe eroarea, unul dintre membrii comisiei de inventariere a
domeniului comuniei Snagov, Niculae Dima, astăzi secretar al primăriei
Snagov ne-a spus : „Fiţi serios, domnule! N-a fost greu de loc. Puteam
trece în inventar şi Casa Poporului şi tot se aproba”. Aşa să fie oare,
chiar nimeni? Nici măcar Remus Truică, şeful Cancelariei primului
ministru? Din păcate, niciunul dintre cei care au cunoştinţă de caz nu
ne-a putut lămuri dacă la show-ul din august 2002, când s-a „aplaudat”
HG 930, Remus Truică, şeful cancelariei, s-a aflat în public sau nu
cumva el a fost cel care a „prestat” cu bagheta la joben.
De ce a trebuit însă făcută această scamatorie? Simplu, pentru că
numai aşa puteau dispune, fraudulos, edilii comunei, de lac, păstrând o
aparenţă de legalitate. Altfel, trecând în registrul legal, hotărârea
care a aprobat inventarul domeniului public al comunei nu constituie
nicidecum un act de proprietate al comunei asupra Lacului Snagov care
este cunoscut şi astăzi doar ca domeniu public al statului.
Cum a scos primarul Muşat din pălărie iepuraşul de 22 de hectare
Cinci
ani mai târziu, la data de 27 septembrie 2007, Consiliul Local Snagov a
„aprobat”, la propunerea primarului Apostol Muşat, diminuarea
suprafeţei „luciu de apă” a lacului Snagov, cu 22 de hectare. Hotărârea
Consiliului Local este din start în afara legii, deoarece, după cum
ne-au confirmat juriştii consultaţi de „Ziarul de investigaţii”, acesta
nu poate opera asupra domeniului public, chiar dacă edilii Snagovului
aveau în spate, cum am arătat mai sus, o hotărâre de guvern „strâmbă”!
Consilierii comunei au mai aprobat includerea în inventarul din
Hotărârea de Guvern a suprafaţei de 22 ha, dar la poziţia „TEREN”, fără
să aibă vreo aprobare în acest sens de la „Apele române”,
administratorul lacului! O lună mai târziu, la data de 31 octombrie
2007, Consiliul Local a recidivat, hotărând trecerea imobilului de 22
hectare (tarlaua 10, parcela 117 Snagov) din domeniul public al
statului, în domeniul privat al comunei (evident că ei au continuat să
afirme că terenul în domeniul comunei). Găina cu ouă de aur fusese deja
pregătită…
Predica lui Apostol Muşat: Roşca Stănescu şi Truică, unicii beneficiari
În urmă cu mai puţin de doi ani, în luna iunie 2009, primarul comunei
a împroprietărit pe insulă mai mult de o sută de cetăţeni ai comunei
ori moştenitori ai acestora. Toţi cei puşi în posesie au vândut
terenurile către „vecinii” Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu. Toate
contractele de vânzare – cumpărare au fost încheiate la doi notari (unul
din Bucureşti, altul din Snagov), preţul vânzării fiind acelaşi – 15
euro pe metrul pătrat!
Terenurile din domeniul public au fost preluate pe două tipuri de
contracte: de vânzare – cumpărare (sfârşitul anului 2009 – începutul lui
2010) sau contracte de cesiune a drepturilor încheiate încă din 2008,
înainte de „împroprietărire”. În toate aceste contracte se regăseşte o
clauză interesantă: „Dau mandat expres cesionarului (Sorin Roşca
Stănescu sau Remus Truică – n.n.) pentru obţinerea documentelor cu
privire la acest teren”. Ceea ce s-a şi întâmplat, toţi cei care au
încheiat astfel de contracte cu Roşca Stănescu sau Remus Truică primind
terenul taman pe „insulă”.
Insula comorilor
La
data de 19 aprilie 2010, partenerii Remus Truică şi Roşca Stănescu
şi-au dat planurile pe faţă când au cerut certificat de urbanism pentru
un PUZ (plan urbanistic zonal) pentru „Ansamblu rezidenţial + Dotări”,
pentru întreaga insulă. Remus Truică a depus atunci un memoriu
justificativ cu propunerea de trecere a terenului în intravilan cu
scopul construirii unui ansamblu rezidenţial de lux. „Funcţiunea
principală este de locuire individuală (în regim izolat şi cuplat), dar
se propun şi funcţiuni complementare precum agrement şi
servicii/comerţ/alimentaţie publică (…) Terenul este înconjurat de
Lacul Snagov, reprezentând o insulă ce are vecini în sud şi vest zone
rezidenţiale privilegiate (de cand poate avea o insulă alţi vecini decât
apa? – n.n.). Accesul în zonă se va realiza prin două poduri, unul în
partea de sud şi al doilea în est”. Cererea pentru emiterea
certificatului de urbanism a fost deja avizată de primarul Muşat
Apostol, care a calificat stufărişul şi mâlul aferent drept „teren
agricol” dar ancheta de atunci a „Ziarului de Investigaţii” i-a făcut pe
edilii comunei să facă pasul înapoi, retrăgând cererea de emitere a
certificatului de urbanism!!! Retragerea cererii ne-a fost confirmată de
către Cristache Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.
Retragerea a fost una doar strategică, edilii Snagovului promovând
„planul B”, ceea ce o anchetă a Parchetului ar putea califica, spun
juriştii, drept o „infracţiune în formă continuată”. Planul B este de
fapt un nou Plan Urbanistic General (PUG) al comunei în care insula este
trecută direct drept teren construibil cu vile P+1. Potrivit PUG
terenul este „vopsit” drept locuinţe individuale + servicii publice, iar
din proiect nu pare a lipsi niciun amănunt al afacerii „retrase” anul
trecut. Toate vilele sunt la locul lor şi tot la „locul lor” sunt în
noul PUG şi cele două poduri (la sudul şi la estul insulei) care vor
permite curioşilor accesul pe insula „Truică – Roşca Stănescu”.
Golful furat
Cercetarea
PUG-ului, care a fost depus spre avizare la Consiliul Judeţean Ilfov la
data de 21 decembrie 2010, ne-a dezvăluit încă o scamatorie mai mare
chiar decât insula. Un întreg golf al Lacului Snagov (mai mult de 30 de
hectare) a dispărut de sub ochii guvernanţilor, fapt ce se poate vedea
chiar şi din satelit („Google Earth” – n.b.) dar numai de la Palatul
Victoria nu! Astfel toate hărţile legale în vigoare (fie
că sunt la Consiliul Judeţean Ilfov, la „Apele Române” sau la Guvern
ori Preşedinţie) arată că în colţul de Nord-Vest al Lacului Snagov apa
pătrunde, într-o formă de „U” aproximativ în terenul de la Siliştea
Snagovului. Aşa arată toate hărţile oficiale din România. Situaţia din
teren este cu totul alta – colţul lacului, mai mult de 30 de hectare, a
dispărut cu totul, iar în noul PUG figurează, la fel ca insula, drept
teren construibil vile P+1 şi servicii publice. Fotografiile făcute de
satelitul menţionat mai sus arată că acea parte din lac a dispărut cu
totul. O fi mâna aceluiaşi grup de prestidigitatori? Cert este că, odată
aprobat noul PUG, vilele vor putea fi construite, în condiţii de
pseudo-legalitate, pe baza unor simple autorizaţii de construire,
eliberate de Primăria Snagov, instituţia care, dealtfel, a regizat toate
cele de mai sus. Aceasta în pofida faptului că toate autorităţile
competente ale statului, susţin că intervenţiile asupra domeniului
public sunt, în cazul de faţă, ilegale. Mai puţin prefectul judeţului
Ilfov, Dan-Cornel Baranga, care se eschivează mai ceva ca un gestionar
de băcănie.
Arhitecta PUG-ului: „Am lucrat cu materialul clientului”
Firma
de arhitectură responsabilă de toate minunile PUG Snagov, „Arua Create
Design” a primit lucrarea prin încredinţare directă. Firma are ca unic
asociat şi administrator pe arhitectul Aura Huluba, consilier personal,
pe probleme de urbanism, al preşedintelui CJ Ilfov, Cristache Rădulescu.
Aura Huluba ne-a declarat că a lucrat strict cu materialul clientului –
Primăria Snagov şi că se acolo a luat la cunoştinţă că ambele terenuri
ar fi proprietate privată. Ea a promis că va solicita clarificări asupra
regimului de proprietate a celor două terenuri, inclusiv ca urmare
documentaţiei (corespondenţă oficială MAI- Apele Române – Consiliul
Judeţean Ilfov – Prefectura Ilfov) pe care „Ziarul de Investigaţii”, i-a
prezentat-o. Până una-alta o credem pe cuvânt…
Apele Române secate
Conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), susţine
sus şi tare că întregul lac este domeniu public al statului. „Lacul
Snagov, în suprafaţă de 592 hectare aparţine în întregime domeniului
public al statului având nr. MF 64094 şi este administrat de către
noi”, ne-a declarat Dávid Csaba, directorul general al instituţiei.
Dealtfel Csaba şi Petru Diacon, director în cadrul administraţiei au
semnat o adresă prin care contestau un proiect de hotărâre de guvern, la
începutul anului trecut, prin care Lacul Snagov urma să fie transferat
din domeniul public al statului în cel al judeţului Ilfov, iar „Apele
Române” să renunţe la administrarea lacului în favoarea Consiliului
Judeţean Ilfov. Urmare a adresei semnate de cei doi, MAI a refuzat să
promoveze hotărârea de guvern, deoarece prin efectul legii, se arată în
adresă, Lacul Snagov „nu poate fi decât domeniul public al statului”. De
acest fapt au luat la cunoştinţă atât Consiliul Judeţean Ilfov, cât şi
Prefectura, ne-au confirmat surse din ANAR!
După cum lesne se poate observa, în toate documentele oficiale (mai
puţin cele ale Prefecturii Ilfov), Lacul Snagov continuă să figureze
drept domeniul public al statului, deşi mai mult de 50 de hectare au
ajuns în poprietatea lui Truică şi Roşca Stănescu.
Cristache Rădulescu promite vigilenţă
Preşedintele Consilului Judeţean Ilfov s-a declarat consternat de
prevederile PUG, mai ales că aflase şi de prima tentativă, când edilii
Snagovului încercaseră să promoveze un Planul Urbanistic Zonal, dar au
retras demersurile de obţinere a unui certificat de urbanism. „În
conformitate cu dispoziţiile legale în materie, transferul unui bun din
domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Ilfov sau al
unei comune se poate face numai prin hotărâre de guvern dedicată, la
cererea Consiliului Judeţean sau a consiliului local al comunei. Nu ştiu
să existe aşa ceva pentru Lacul Snagov”, ne-a declarat Cristache
Rădulescu, preşedintele CJ Ilfov. El crede că PUG-ul ar fi putut fi
încredinţat consilierei sale, tocmai pentru a fi trecut mai uşor prin
Consiliul Judeţean. Voi solicita Comisiei de urbanism vigilenţa maximă,
ne-a mai spus Rădulescu. El a mai afirmat că solicitarea nulităţii
hotărârilor de consiliu local sunt un atribut al prefectului judeţului.
Baranga o ţine langa
Legea confirmă spusele lui Rădulescu – Prefectul judeţului Ilfov este
persoana care nu are cum să nu ştie că Lacul Snagov nu mai este în
proprietatea exclusivă. Deşi este prefect de Ilfov de numai un an,
Dan-Cornel Baranga nu a mişcat un deget prin care să apere, aşa cum a
jurat, Constituţia României. Deşi a fost sesizat de problemă de
redactorii „Ziarului de Investigaţii”, Baranga nu a atacat nici până
astăzi în instanţă hotărârile Consiliului local Snagov, nule de drept –
spun juriştii, care au permis scamatoriile cu Lacul Snagov.
Grătarul lui Apostol
Apostol Muşat, primarul comunei Snagov ne-a spus, încă de la prima
tentativa cu Planul Urbanistic Zonal, că nu era primar în 2002 (era
viceprimar -n.n.) iar hotărârile (ilegale) aprobate în 2007, la
propunerea sa, prin care edilii din Snagov au dispus de lac în dispreîul
legilor şi a
Constituţiei au fost avizate de Prefectura Ilfov. Mai mult, Muşat ne-a
declarat că hotărârile din 2007 nu au fost atacate în instanţa de
contencios în termen de 6 luni, aşa că… Greşit, spun juriştii
consultaţi de noi, răspunderea penală înlătură prescripţia sugerată de
Muşat iar aici este limpede un caz de natură penală. Mai mult, legea
contenciosului prevede ca nulitatea unui act administrativ poate fi
invocată oricând. Despre cei doi proprietari ai insulei, Muşat ne-a spus
că îl stimează pe Remus Truică iar cu Sorin Roşca Stănescu este chiar
prieten – „mai facem un grătar împreună, mai bem un vin roşu”.
Problemele pentru Muşat ar putea apărea, spun sursele noastre, dacă
faptele sale vor fi cercetate de Parchet, iar Justiţia ar hotărî, în
cazul dovedirii vinovăţiei, chiar dispunerea grătarului pe verticală,
ne-au declarat specialişti în contenciosul administrativ.
Truică ne-a urat succes. El are deja!
Cunoscută fiind reticenţa sa în relaţia cu presa, Remus Truică a fost
cel mai greu de abordat. Am reuşit, în cele din urmă, să-l contactăm
prin intermediul asistentei sale, Daniela Spoială. Aceasta ne-a spus că
Remus Truică nu se află în ţară (este rezident în statul Monaco – n.n.)
dar că a vorbit cu el, şi nu doreşte să prezinte niciun punct de vedere
referitor la acest caz. „Domnul Truică v-a transmis mult succes în
investigaţie”, ne-a spus Spoială. Deh, unii cu succes la investigaţii,
alţii cu afaceri (tunuri?) de succes!
Numele lui Truică a perforat conştiinţele românilor când presa a
relatat „succesul” afacerilor sale dar şi opulenţa acestora. „În pădurea
Snagov, la câţiva kilometri de Bucureşti, omul de afaceri şi-a ridicat
un palat de vis. În faţa palatului, ridicat pe trei etaje, se întinde o
piscină mare cât să ancorezi un iaht. Lângă, sunt amplasate două
terenuri sportive, unul de tenis şi altul de fotbal. Dar proprietatea de
la Snagov, care se întinde pe câteva hectare, nu e singura agoniseală a
lui Remus Truică în cei 8 ani de când a părăsit funcţia de şef al
Cancelariei premierului Adrian Năstase. La diferite evenimente mondene
Truică devine subiect de discuţie, fiind admirat pentru apartamentul său
din Monte Carlo, unde ar avea ancorat şi un iaht în valoare de 7
milioane de euro, dar şi pentru vila din Caraibe, de pe insula St.
Martin. Pe uscat, Truică a fost văzut la volanul mai multor maşini,
valoarea colecţiei auto depăşind un milion de euro: Ferarri (330 de mii
de euro), Mercedes S 500 (aproximativ 90 de mii de euro), Mercedes SLR
(aproximativ 500 de mii de euro), Range Rover Supercharged (peste 100 de
mii de euro) şi un Aston Martin (aproximativ 150 de mii de euro). Remus
Truică nu stăpâneşte doar apa şi uscatul. El a cucerit şi aerul,
înfiinţându-şi, alături de un asociat, o companie aeriană de transport
de pasageri cu elicoptere”, relata, recent, cotidianul „Adevărul”.
Personaje, vinovăţii, instituţii, complicităţi şi (in)competenţe
Oficiul de Cadastru Ilfov – de departe cea mai
apropiată ţintă de răspunderea penală. Acesta a permis intabularea
terenurilor proprietate publică în favoarea unor persoane private, cu
încălcarea legilor şi a Constituţiei României.
Prefecţii judeţului Ilfov – Dan Cornel Baranga,
prefectul în funcţie, nu a acţionat pentru respectarea Constituţiei şi a
domeniului public, după ce a fost înştiinţat de încălcarea amândurora.
El va avea ultimul cuvânt, când va trebui să dea viza de legalitate,
dacă PUG-ul va fi aprobat în Consiliul local. Fostul prefect, Nicolae Jecu, este cel care a avizat hotărârile prin care lacul a fost subtilizat din domeniul public. Înaintea sa, un alt prefect, Teodor Filipescu,
a aprobat împroprietăriri pe terenul care a dispărut din obiectivul
sateliţilor dar figurează şi acum, în toate hărţile oficiale, drept
Lacul Snagov, domeniul public al statului.
Consiliul Judeţean Ilfov – comisia de urbanism trebuie să dea avizul pentru noul PUG al Snagovului. Cristache Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean, a promis „vigilenţă maximă”
Aura Huluba – consilerul preşedintelui CJ Ilfov,
arhitectul care a realizat noul PUG, spune că a tratat terenurile ca
proprietate privată, pentru că aşa i-au fost prezentate de către
primarul Snagovului şi de oamenii acestuia. Este de văzut dacă va
solicita şi obţine lămuririle necesare, aşa cum ne-a declarat, sau va da
măsura complicităţii sale.
Truică Remus – de departe cel mai interesant
personaj al afacerii. El va fi cel mai câştigat sau păgubit, de pe urma
acesteia. Nu se ştie în ce măsură şi dacă a jucat cumva şi rolul lui
Iozefini.
Apele Române – administratorul Lacului Snagov, trebuie să revendice, proprietatea publică asupra domeniului pe care îl administrează
Sorin Roşca Stănescu – potenţial mai bogat cu zecile
de milioane de euro pe care le-ar câştiga din afacerea cu vile sau doar
păgubit cu banii pe care i-a plătit pe insulă dacă se dovedeşte că
afacerea este nelegală.
Primăria Snagov (primarul) Apostol Muşat – competenţa este, probabil, doar a DNA, sau a DIICOT, spun sursele noastre
„Ziarul de Investigaţii” va reveni cu numele celor care au obţinut
terenurile în „golful pierdut” de 31 de hectare, cu rolul jucat de
fostul prefect Filipescu în afacere şi de alte personaje „de soi”.
Dosarul personal de colaborator cu Securitatea al
preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost
readus în atenţia presei de către edilul devean, Mircia Muntean. În mai
mult de 30 de pagini, este prezentat angajamentul preşedintelui CJ
Hunedoara de colaborator cu securitatea, caracterizările acestuia făcute
de alţi informatori şi ofiţeri ai
securităţii, precum şi numele conspirative ale acestuia.
Dosarul, scos la iveală de edilul devean, nu diferă cu mult faţă de
dezvăluirile din primăvara acestui an, făcute de istoricul Marius Oprea,
referitoare la activitatea de informator a lui Mircea Moloţ. Mircia
Muntean a promis că vor mai urma să fie dezvăluite şi alte documente
care vor atesta colaborarea lui Moloţ cu Securitatea, astfel de date
fiind stocate pe o dischetă care va fi scoasă la iveală „la timpul
potrivit”.
Dosarul a fost din nou scos la iveală
Mircia Muntean a convocat o conferinţă de presă cu teme politice, în
care, fără prea multe declaraţii, a înmânat reprezentanţilor mass-media
dosarul de informator al preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea
Moloţ. Primarul Devei a declarat că a intrat în posesia dosarului la sfârşitul
lunii octombrie şi este hotărât să lupte în continuarea pentru
viziunile sale liberale, însă nu alături de astfel de „colaboratori”.
„Am rezistat zece luni în care am fost atacat şi acuzat că plâng după
funcţie, că inventez lucruri şi sunt mincinos. Acum, vă pun la
dispoziţie dovada clară că tot ce s-a spus de către Marius Oprea nu sunt
invenţii. Sunt hotărât să merg până la capăt şi să mă lupt cu întreaga
structură. Constatările le va face cine este în drept. La o demisie din
funcţie nu ne putem aştepta pentru că nu-l caracterizează (pe Mircea
Moloţ – n.red.). Dacă aş fi în locul lui aş merge la biserică să mă rog
pentru cei care au suferit, de la femei de serviciu până la profesori şi
elevi”, a declarat Mircia Muntean.
Mircea Moloţ figurează în arhivele Securităţii
În cele peste 30 de pagini din dosar, scrise de mână sau
dactilografiate sunt prezentate aspecte ale colaborării preşedintelui CJ
Hunedoara Mircea Moloţ cu Securitatea. Din documente reiese că în
relaţiile lui Moloţ cu poliţia politică au existat două perioade,
respectiv 1967 – 1969 şi 1974 – 1977. Referitor la prima perioadă de
colaborare cu securitatea, dosarul conţine mai multe referate şi
rapoarte întocmite de locotenentul major Ştefan Mathe în care este
relatată procedura de recrutare a elevului Mircea Moloţ, la data de 27
aprilie 1967, pseudonimele acestuia, caracterizarea şi încetarea
colaborării odată cu absolvirea cursurilor liceale. Din raportul de
recrutare, ca agent, a lui Moloţ, reiese că a fost recrutat în casa de
întâlniri „Trandafirul” din Orăştie. La prima întâlnire, Moloţ a
discutat despre activitatea didactică a profesorului Ioan Dumitru,
despre care spune că „are o comportare oarecum necorespunzătoare faţă de
elevi”. În acelaşi raport sunt specificate următoarele informaţii
„Candidatul a acceptat colaborarea cu organele noastre şi de comun acord
s-a fixat numele conspirativ „Mureşan Mircea”, cu care va semna
materialele furnizate”. Colaborarea lui Moloţ cu Securitatea a luat
sfârşit în momentul în care acesta a absolvit cursurile liceale.
„Panţuru Viorel” lua bani împrumut şi „uita” să-i returneze
Colaborarea
lui Mircea Moloţ nu se rezumă doar la perioada în care era elev de
liceu. Din documente reiese că acesta a fost reactivat în calitate de
colaborator. Dosarul conţine şi informări despre Moloţ, care datează din
perioada decembrie 1973, în care sunt specificate următoarele: „(…)
se achită de sarcini în mod satisfăcător. Ca pedagog mai are însă multe
lipsuri în procedurile de a lucra cu elevii. (…) Obişnuieşte să ia
bani cu împrumut pe care uită să îi înapoieze la timp sau chiar deloc”.
Moloţ a fost reactivat, ca şi colaborator cu Securitatea, în ianuarie
1974, acesta activând până în 1977 sub numele conspirativ Viorel
Panţuru. Din această perioadă, sunt cuprinse în dosar mai multe
documente. Astfel, există o notă olografă în care „colaboratorul”
enumeră persoanele despre care poate oferi relaţii. În aprilie1974,
Mircea Moloţ a fost „avansat”, printr-un raport cu propunere de trecere
în categoria „informatorilor”. O activitate mai intensă este sugerată
pentru perioada satisfacerii stagiului militar în 1975. În
caracterizarea activităţii din această perioadă se arată că „în această
perioadă el a desfăşurat o activitate informativă utilă, semnalând la
timp deficienţele din evidenţa, păstrarea şi paza documentelor secrete,
armamentului muniţiei şi substanţelor toxice de luptă, a informat despre
comentariile ce se purtau cu privire la evenimentele interne şi
externe, aspecte negative care influenţau starea de spirit (…) a
unităţii”. O notă de caracterizare a informatorului Panţuru Viorel, din
1977, arată că „pe perioada cât a activat ca informator a desfăşurat o
activitate utilă organelor noastre, furnizându-ne materiale valoroase în
legătură cu starea de spirit din cadrul Grupului Şcolar CSH. Mai mult,
dosarul conţine şi un anagajament semnat de Moloţ prin care îşi ia
sarcina de a furniza „informaţii obiective şi cât mai reale”.
Moloţ îl ameninţă pe Muntean cu excluderea din partid
Ca
urmare a conferinţei organizată de Mircia Muntean, preşedintele CJ
Hunedoara a fost de acord să-şi susţină cauza într-o întâlnire cu presa.
Despre gestul edilului devean, de a prezenta documentele care dovedesc
colaborarea lui Moloţ cu Securitatea, preşedintele PNL Hunedoara a
declarat: „Mi-a dat posibilitatea excluderii sale din partid. Astăzi
avem şedinţa Biroului Permanent Teritorial şi o să cer excluderea lui şi
luni, la Bucureşti”.
De altfel, Mircea Moloţ a negat orice colaborare cu Securitatea,
totodată menţionând că Mircia Muntean nu a venit cu nimic nou la acest
dosar. „Acest dosar l-am citit în 2007, la CNSAS. Nu ştiam până atunci
că am aşa ceva. Eu nu am colaborat cu Securitatea, iar ca dovadă stă
sentinţa CNSAS, care specifică în mod clar că nu am colaborat cu
Securitatea făcând poliţie politică. Mircia Muntean trăieşte într-o lume
paralelă, de mincinoşi, şi se ocupă de dosare în loc să atragă fonduri
pentru Deva”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ
Dezbaterile legate de nu trebuie să-i ocolească pe
reprezentanţii bucureştenilor în administraţia locală. Autorităţile din
administraţia publică poartă cea mai mare parte din vina naşterii monstruozităţilor arhitectonice, care distrug Capitala din punct de vedere urbanistic. Edilii sunt cei care emit autorizaţii de construcţie fără respectarea prevederilor legale şi închid
ochii atunci când beneficiarii lăbărţează construcţiile mai mult decât prevăd aprobările.
Parchetul a început deja cercetarea penală pentru săvârşirea de
infracţiuni de corupţie a funcţionarilor publici într-un astfel de caz,
la Primăria sectorului 2, după recepţionarea „penală” a unui bloc construit de fraţii Ghiţă, fiii unui fost portar al Ambasadei României la Paris.
Inspecţii făcute în globul de cristal
La
data de 7 iunie 2007, Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat
construirea unei clădiri de locuinţe de 7 etaje şi 27 de apartamente pe
malul de nord-vest al Lacului Tei, într-un loc în care Planul Urbanistic
General al Capitalei şi Planul Urbanistic Zonal al Sectorului 2 (aprobat în 2003) prevedeau că nu se pot construi decât locuinţe individuale şi colective mici, cel mult cu 2 etaje.
Investitori sunt fraţii Ghiţă (Răzvan Valentin şi Bogdan Daniel) fiii
lui Ion Ghiţă cunoscut drept consul MAE (Ministerul Afacerilor Externe)
de Gigi Becali şi alţi investitori imobiliari, deşi este de notorietate
că ar fi fost doar portar al Ambasadei României la Paris şi ulterior
doar referent III la Direcţia Consulară.
În timpul derulării procesului în care s-a cerut anularea
autorizaţiei de construire a blocului, fraţii Ghiţă au depus la dosarul
cauzei un proces verbal de recepţie de terminare a lucrărilor de
construcţie, vrând, probabil, să prezinte instanţei „faptul împlinit”,.
Procesul verbal de recepţie, încheiat la data de 29 decembrie 2008 de
către inspectori ai Primăriei Sectorului 2 a consemnat finalizarea
construcţiei de şapte etaje, deşi aceasta abia de avea terminată
structura de rezistenţă.
Semnatarele procesului verbal de recepţie sunt subalterne ale
primarului Neculai Onţanu, cel care a promovat hotărârile de consiliu
local care au permis ridicarea construcţiei ilegale pe malul Lacului
Tei. Anca Ailenei, specialist în cadrul biroului „Disciplina în
Construcţii” şi Elena Bolboacă (şef serviciu „Impunere Domeniu Public”)
au continuat pe linia şefului lor. Ele au semnat recepţia finală a
clădirii de 7 etaje şi 27 de apartamente stbilind chiar şi valoarea
construcţiei, ca şi cum aceasta ar fi fost „la cheie”. Manevra
subalternelor primarului sectorului 2 a permis „investitorilor” să
înscrie imobilul în Cartea Funciară şi la organul fiscal şi intabularea
dreptului de proprietate asupra clădirii. Cum or fi calculat oare
inspectoarele Primăriei valoarea unei investiţii care nici astăzi nu
este finalizată este de domeniul globului de cristal sau poate al
„valizei lui Becali”, dacă aşa vor stabili procurorii.
Anchetă pentru corupţie la Primăria sectorului 2
Inspectoratul de stat în Construcţii a sesizat nelegalitatea comisă
l-a somat pe Onţanu să anuleze procesul verbal de recepţie a lucrărilor.
„Recepţionarea construcţiei din strada Intrarea Chefalului nr. 12 H
(…) s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale. Datorită faptului că
procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 29.12.2008 a
intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice , veţi dispune
măsurile prevăzute de lege în în vederea anulării acestuia”, se arată în
adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) către Primăria
sectorului 2. Onţanu a ignorat demersul ISC, ba mai mult a continuat să
susţină în instanţă legalitatea construcţiei fraţilor Ghiţă. Procurorii
de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au început
urmărirea penală împotriva inspectoarelor Ailenei şi Bolboacă pe care le
cercetează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupţie.
Bloc lăbărţat peste normele legale
Vinovăţia celor două subalterne ale lui Onţanu este greu de pus la
îndoială. Ridicarea ilegală a clădirii nu este flagrantă numai din acte,
ea reiese
şi la o simplă vizită în teren. Construcţia „îngrămădeşte”, practic,
clădirile vecine şi ocupă o suprafaţă de teren mai mare decât cea
legală. Planul Urbanistic General al Capitalei prevede că orice clădire
din zonă trebuie să ocupe la sol cel mult 45% din suprafaţa de teren
(Procent de Ocupare a Ternului). În 2007 însă, Neculai Onţanu a promovat
o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat, ilegal (cu viza lui
Toma Şutru, secretarul Consiliului), majorarea POT la 70%, de care au
beneficiat şi fraţii Ghiţă. Aceştia au îngroşat din nou obrazul –
potrivit unei expertize tehnice construcţia ocupă la sol 452,81 metri
pătraţi din totalul de 560 metri pătraţi, aproape 81%. Or, POT-ul maxim
legal în România este de 80% şi este acceptat numai în centrul
Bucureştiului sau al marilor oraşe dar, după cum se vede, funcţionarii
din administraţia locală pot să închidă ochii chiar şi la mai mult!
Consiliul General, driblat „à la Obor”
Cum de au putut fraţii Ghiţă să „traducă” legislaţia în domeniul
urbanismului este o poveste la fel de interesantă, măcar pentru
procurori. La data de 7 iunie 2007, când Consiliul Local al Sectorului 2
a aprobat construirea clădirii de locuinţe de 7 etaje şi 27 de
apartamente, în Planul Urbanistic General al Capitalei şi Planul
Urbanistic Zonal al Sectorului 2 (aprobat în 2003) se prevedea că pe
malul de nord-vest al Lacului Tei nu se pot construi decât locuinţe
individuale şi colective mici, cel mult cu 2 etaje. Construirea unui
bloc care să depăşească aceşti indicatori nu putea fi aprobată decât
printr-un Plan Urbanistic Zonal, aprobat de Consiliul General al
municipiului Bucureşti (CGMB)! Consilierii locali ai sectorului 2 au
fentat CGMB şi au aprobat construcţia votând, la propunerea primarului
Neculai Onţanu şi pe baza avizului de urbanism al arhitectului şef, un
plan urbanistic de detaliu (PUD), act de rang inferior celui unui plan
de urbanism zonal.
Judecătorii, păcăliţi de Onţanu
Fraţii
Răzvan şi Bogdan Ghiţă au fost daţi în judecată de vecinii afectaţi
direct şi nemijlocit (lipsa însoririi, accesul stradal, distrugerea
împrejmuirii) de construirea ilegală a blocului. Reclamantul SC Ciad SRL
a cerut instanţei să anuleze, pe linie, avizul de urbanism, hotărârea
de Consiliu local prin care s-a aprobat, pe baza avizului, PUD-ul care
permitea construirea blocului şi autorizaţia de construire a blocului pe
fraţii Ghiţă. La data de 2 iulie 2009, Tribunalul Bucureşti a repus
situaţia pe făgaşul normal anulând avizul de urbanism, hotărârea de
aprobare a PUD-ului şi autorizaţia de construcţie a blocului. Nouă luni
mai târziu, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au întors situaţia în
favoarea fraţilor Ghiţă, declarând drept legale hotărârea prin care s-a
aprobat PUD-ul şi autorizaţia de construcţie, dar menţinând decizia de
nelegalitate a avizului de urbanism. Decizia judecătorilor este demnă de
Farfuridi al lui Caragiale: „să se revizuiască, primesc, dar să nu se
schimbe nimic”. Specialiştii în drept consultaţi ne-au spus că dacă
avizul de urbanism a fost nelegal, atunci hotărârea Consiliului prin
care s-a aprobat PUD este nulă de drept, iar autorizaţia de construire
trebuie, de asemenea anulată. „Hotărârea de aprobare a unui PUD nu poate
rămâne legală cât timp avizul care a stat la baza ei este nul”, susţin
specialiştii. Dar ce i-a determinat pe judecători să comită această gafă
(care urmează a fi analizată la judecarea contestaţiei în anulare)? Ei
au fost induşi în eroare de o altă hotărâre de consiliu local (13/1007)
fabricată în laboratoarele subalternilor lui Onţanu şi a lui Toma Şutru,
secretarul Consiliului Local, şi el un „meşter” în domeniu. Hotărâre
care ar fi trebuit să mute nasul judecătorilor cu mirosul acid de
„făcătură”!
Metoda „Maradona” cu legile României
Nu este prima oară, din păcate, când o autoritate votează sau adoptă
pe tăcute o lege mincinoasă, care are drept scop să pună bazele pentru
alte şi alte legi abuzive pentru care a creat aparenţa de legalitate.
Hotărârea 13/2007 pe care primarul a invocat-o în instanţă este însă
mult mai parşivă, falsul fiind evident atât sub aspectul logicii
juridice cât şi sub aspect formal, ne-au confirmat specialiştii în drept
consultaţi. Iată de ce ce!
Potrivit legiii privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
(350/2001) o construcţie nu are voie să depăşească prevederile Planului
Urbanistic General în ceea ce priveşte înălţimea maximă, funcţiunea
zonei (ex. locuinţe, industrială, comercială) sau coeficientul de
utilizare a terenului (CUT).
Acestea nu pot fi modificate decât printr-un plan de Urbanism Zonal
(PUZ), un proiect deosebit de complex, care include o multitudine de
avize şi documentaţii, plus un regulament local de urbanism care
stabileşte noile reglementări cu putere de lege (înălţime maximă, CUT
etc). Consiliul local al sectorului 2 a aprobat un astfel de PUZ în
2003, regulamentul PUZ-ului fiind clar pentru clădirea fraţilor Ghiţă:
înălţime maximă 10 metri, clădiri de cel mult 2 etaje şi CUT max. 1,3.
Odată cu creşterea investiţiilor imobiliare în zonă edilii sectorului
doi au fost puşi sub o mare presiune (dacă au fost corupţi e treaba
procurorilor) să aprobe înălţimi mai mari pentru clădiri (mai multe
etaje înseamnă mai mulţi bani!). În 2006 însă, Parlamentul a modificat
legea urbanismului şi a luat dreptul sectoarelor de a mai aproba
PUZ-uri, singura instituţie abilitată prin lege să aprobe PUZ-uri în
Capitală fiind Consiliul General al Municipiului Bucureşti (tocmai din
cauza aberaţiilor imobiliare). Cum nu mai putea aproba, în 2007, un PUZ
şi fără PUZ nu puteau aproba construcţii mai înalte, subalternii
primarului Onţanu au recurs la o şmecherie – au propus Consiliului Local
să aprobe modificări la PUZ-ul vechi. „Nu are voie să modifice sau să
completeze o lege decât acea autoritate care este abilitată să aprobe
legea. Cum un consiliu judeţean, de pildă, nu are voie să modifice, de
capul lui, o lege, care se adoptă de Parlament, nici Consiliul local al
unui sector nu are voie să modifice prevederi ale Planului urbanistic
general, deoarece competenţa este numai a Consiliului General”, ne-au
declarat surse din cadrul CGMB.
Au votat hotărâri pe bază de legi nule sau abrogate
Curios este că judecătorii nu au remarcat şi ei acest fapt! Că scopul
era acela de a se aproba construirea de clădiri înalte reiese şi din
intervenţia unui consilier consemnată ţn procesul verbal al şedinţei din
21 martie 2007: „Aş dori să fac câteva precizări. Se modifică un PUZ,
(…) trebuie să actualizăm toate documentaţiile de urbanism, dar
trebuie făcut conform procedurilor legale în vigoare. Pentru a face asta
trebuie să avem o fundamentare solidă, care în opinia mea nu există. În
momentul în care vreau să schimb reglementările anumitor zone, schimb
în sensul în care urmăresc să dau liber la construcţii înalte. Când s-a
făcut PUZ-ul (în 2003 – n.n.) s-au făcut diferite studii. Acum venim
fără aceste studii şi fără o fundamentare (…) Putem ajunge la un
blocaj al utilităţilor în câţiva ani”.
Mai grav este (aici graniţa penalului pare a fi periculos de
aproape), că hotărârea Consiliului Local al lui Onţanu (facsimil) era
lovită de nulitate încă de la adoptare. Potrivit textului acesteia,
hotărârea 13/2007, are ca temei de drept o hotărâre a CGMB (242/2001)
lovită de nulitate, ni s-a spus la Consiliul General, din 2006, tocmai
de legea care nu a mai dat voie sectoarelor să aprobe PUZ-uri. Nici
celălat temei menţionat în hotărârea 13, adoptată la 21 martie 2007, nu
este legal, deoarece Ordinul MLPAT 1107/2001 fusese abrogat cu trei luni
înainte de Ordinul 22/2007. Acesta nu mai slujea însă „intereselor”.
Opinia juriştilor este că instanţa trebuie să constate nulitatea
hotărârii 13/2007 deoarece are ca temei de drept prevederi legale nule
sau abrogate! Pe cale de consecinţă, toate actele sunt lovite de
nulitate, inclusiv autorizaţia de construire eliberată „la şmecherie”,
fraţilor Ghiţă. Cum de a putut da viza de legalitate secretarul
sectorului, Toma Şutru (doctorand în drept!?) trebuie să analizeze
Parchetul!
De ce avem nevoie de urbanism
Urbanismul nu este nicidecum un moft al vreunei autorităţi şi nu are
drept scop limitarea dezvoltării ori a iniţiativei. Urbanismul
reprezintă o sinteză a normelor de bun simţ, dar mai ales a concluziilor
care au fost trase timp de secole în planificarea construirii oraşelor.
Nu trebuie să ai voie, de pildă, să ridici fabrici poluante sau chiar
benzinării între blocuri, dar este recomandat să ai aproape de casă
magazine de unde să poţi cumpăra cele necesare cotidian, spaţii verzi,
locuri de joacă pentru copii. Grădiniţa şi şcoala trebuie să fie în
apropiere tot aşa cum este bine să ai în cartier poştă, filiale bancare,
dispensar, farmacii şi instituţii de cultură.
Este normal, chiar dacă nu şi la noi din păcate, să ai casele şi
gardurile armonios aliniate, cu străzi accesibile, nicidecum îngrămădiri
haotice de construcţii, să păstrezi vechea arhitectură în centrul
oraşului şi să nu faci zgârie-nori printre case. Pentru ca toate acestea
să fie posibile, guvernanţii stabilesc reguli cuprinse în legi , cum
este „Regulamentul general de urbanism” care spun când, unde, cât şi cum
poţi construi sau să-i laşi pe alţii să construiască. La rândul lor,
autorităţile locale aprobă şi votează planuri locale, care au forţă de
lege: Plan Urbanistic General (PUG), Plan Urbanistic Zonal (PUZ), Plan
Urbanistic de Detaliu (PUD). Acestea spun ce, cum şi unde se poate
construi, ce destinaţie pot avea terenurile şi construcţiile, ce
materiale se pot folosi, înălţimi, dotări şi altele asemenea.
După mai bine de un an de procese, rudele minerilor morţi în explozia
de la mina Pertrila, ce a avut loc în data de 15 noiembrie 2008, spun
că s-a făcut dreptate. În data de 17 noiembrie, judecătorii de la Târgu
Jiu s-au pronunţat în acest proces, inculpaţii Aurelian Necula (fostul
director al EM Petrila), Gheorghe Roşu (fost inginer şef cu securitatea
şi sănătatea în muncă) şi Ştefan Dan Ungur (fostul şef al sectorului
aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră) au fost condamnaţi la 7
ani şi 6 luni închisoare, respectiv 6 ani şi 6 luni închisoare pentru
ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea
normelor de protecţia muncii.
Daune de sute de milioane de lei vechi
Pe lângă anii de închisoare, cei trei inculpaţi mai trebuie să achite şi daune morale destul de consistente.
„Obligă inculpaţii Necula Aurelian , Roşu Gheorghe şi Ungur Dan
Ştefan în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH S.A.
Petroşani şi E.M. Petrila la plata a 342.429,44 lei despăgubiri civile
către Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică şi Repartorie şi
Arsuri Bucureşti, 120.410,49 lei despăgubiri civile către Spitalul
Clinic de Urgenţă Bucureşti, 14.098,08 lei despăgubiri civile către
Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu dobânzile legale aferente până la
achitarea integrală a debitelor.
Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente
CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a câte 100.000 lei daune
morale către părţile civile Alecsa Liviana, Moş Maria, Vişan Ana
Violeta, Stoian Nadia Rodica, Şipoş Elena, Măţan Mihaela, Bîlbă Silvia
Adriana, Mateş Liliana, Elekeş Ofelia, Frăţilă Cristina, Puian Ana, la
câte 50.000 lei daune morale către părţile civile Socolescu Alexandru,
Loghin Constantin ( Loghin Adriana Petronela ), Alecsa Nicolae, Matei
Petru şi la plata a câte 20.000 lei daune morale către Vişan Adelina
Ioana, Frăţilă Daniela Oana, Elekeş Robert şi Puian Adrian .
Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente
CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a câte 3.500 lei despăgubiri
civile către părţile civile Alecsa Nicolae, Matei Petru, Loghin
Constantin ( Loghin Adriana Petronela) şi Socolescu Alexandru,
reprezentând contravaloarea diferenţei de concediu medical şi a
diferenţei de salariu realizat de părţile civile până la data de
15.11.2008 şi cel realizat în prezent. Obligă inculpaţii în solidar şi
cu părţile responsabile civilmente CNH S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la
plata sumei globale de câte 4.800 lei şi a unei prestaţii lunare de câte
200 lei către Alecsa Lavinia Oana, Alecsa Flavius Adrian, Vişan Adelina
Ioana, Stoian Bogdan Gabriel, Loghin Nicoleta Daniela, Loghin Irina
Loredana, Frăţilă Daniela Oana, Puian Adrian, Şipoş Antonia Elena, la
plata sumei globale de câte 3.600 lei şi a unei prestaţii lunare de câte
150 lei către Alecsa Iris Nicole, Stoian Cătălina Mihaela, Bîlbă Dacian
Cristia, Bîlbă Rareş Alexandru şi Loghin Mihai, cu titlu pensie de
întreţinere, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe până la
majoratul minorilor, iar în cazul continuării studiilor până la vârsta
de 25 ani .
Ia act că părţilor civile le-au fost acordate despăgubiri civile de
către Guvernul României, CNH S.A. Petroşani, E.M. Petrila, Consiliul
Local Petroşani, Consiliul Local Petrila, Prefectura Judeţului
Hunedoara, Sindicatul Liber E.M.Petrila şi Federaţia Română de Fotbal.
Obligă inculpaţii în solidar şi cu părţile responsabile civilmente CNH
S.A. Petroşani şi E.M.Petrila la plata a 1120 lei către partea civilă
Matei Petru, 3.000 lei către partea civilă Vişan Ana Violeta, 3.000 lei
către partea civilă Mateş Liliana, 3.000 lei către partea civilă Elekeş
Ofelia, 3.000 lei către partea civilă Puian Ana, 4.000 lei către partea
civilă Moş Maria, 4.000 lei către partea civilă Socolescu Alexandru şi
4.000 lei către partea civilă Loghin Adriana Petronela, cheltuieli de
judecată reprezentând contravaloarea onorariu avocaţi şi la plata a
40.000 lei cheltuieli judiciare statului”, se arată în sentinţa
pronunţată ieri la Judecătoria Târgu Jiu.
Rudele minerilor morţi, nemulţumite de valoarea daunelor morale
Mihaela Matei, soţia lui Petru Matei – unul dintre minerii care a
fost grav rănit, stând în comă mai bine de trei săptămâni – şi sora lui
Adrian Puian – decedat în urma exploziei, este de părere că sentinţa a
fost prea blândă.
“Este pentru prima dată când victimele unei explozii nu sunt ele
găsite vinovate şi asta ne mulţumeşte. Ne mulţumeşte că au primit
închisoare, însă sunt prea puţini, trebuia să le dea mai mult, să sufere
cum am suferit şi noi”, a declarat femeia.
Mai mult, aceasta spune că nu este de acord cu daunele morale,
deoarece suferinţa familiei ei nu poate fi redusă la câteva sute de
milioane de lei vechi.
“Nu sunt de acord cu valoarea daunelor morale, sunt prea mici.
Suferinţa soţului meu nu costă 500 de milioane de lei vechi, cât am
primit noi. Nu mi se pare corect. Dacă îţi rupi piciorul într-un
accident de maşină primeşti mai mult, dar soţul meu care va suferi toată
viaţa nu merită atât de puţin”, este de părere Mihaela Matei.
De asemenea, Daniel Tomescu, avocat al unora dintre familiile
victimelor de la Petrila, a precizat că este mulţumit de partea penală,
dar va face apel în ceea ce priveşte partea civilă.
“Sentinţa dată de judecători este una bună, s-a făcut dreptate. În
ceea ce priveşte partea penală, părţile pe care eu le reprezint sunt
mulţumite, dar pe părţile civile vom face apel, deoarece este mai puţin
decât ceea ce am cerut”, a declarat Daniel Tomescu.
De cealaltă parte a baricadei se află avocatul apărării, Ovidiu
Filipescu, care spune că nu se aştepta la acest rezultat.“Este o
sentinţă total nedreaptă. Nu mă aşteptam. Am făcut deja apel la
Tribunalul din Gorj”, susţine avocatul.
Mai mult, Constantin Jujan, directorul general al Companiei Naţionale
a Huilei (CNH), nu a vrut să comenteze sentinţa dată de magistraţii
gorjeni. “Mă surprinde această sentinţă, nu pot să comentez”, a spus el.
Ioan Temneanu, liderul Sindicatului Liber şi Independent de la EM
Petrila, spune că nu este normal ca trei oameni să plătească greşelile
unui întreg sistem.
Procesul intentat de familiile victimelor de la Petrila a început în
15 septembrie 2009 şi de-a lungul vremii avocaţii acuzării au semnalat
încercările disperate de tergiversare a cauzei, acesta fiind amânat de
mai multe ori din diferite motive.
Mărturii de-a lungul vremii
De-a lungul vremii, martorii au scos în evidenţă în faţa
judecătorilor faptul că la mina Petrila ani de-a rândul au fost ascunse
problemele şi că în perioada premergătoare zilei de 15 noiembrie au fost
obligaţi să intre în mină, deşi au fost destui ortaci care au semnalat
conducerii de atunci pericolul de explozie.
“Nu puteam să spun nimănui că am văzut cum curgea jar şi foc din
abataj, pentru că a doua zi eram trimis la suprafaţă şi asta însemna că
nu mai iau bani. De exemplu, dacă luam 15 milioane de lei, la suprafaţă
aş fi luat 10. Am acasă trei copii de crescut. Pe data de 13 noiembrie
2008, lui Marcel Alexa i s-a făcut rău în subteran de la căldură. Nu era
nevoie să le raportez eu, simplu miner, lui Ungur şi lui Roşu
neregulile din mină, pentru că ei intrau în subteran. Noi, minerii,
vorbeam între noi despre probleme şi pericole, dar nu aveam forţa să le
spun directorilor că iese foc. Nu am bani şi nu îmi permit să îmi pierd
locul de muncă. Ştia toată lumea de foc şi de jar, se încerca să se
stingă. Au mai existat sectoare în care era foc şi se stingea şi se
lucra în continuare. În abatajul 431 s-a încercat stingerea, era şi
flacără deschisă şi jar”,declara în proces unul dintre ortaci.
De altfel, de la producerea tragediei, foştii şefi de la mina Petrila
au fost “sancţionaţi” de către conducerea CNH cu promovări în alte
funcţii. Astfel, în prezent, fostul director EM Petrila, Aurelian Necula
a fost transferat la Salvamin, fiind adjunct al staţiei de salvare
minieră, Gheorghe Roşu – fost inginer şef securitate minieră – lucrează
la Serviciul Control Urmărire Producţie din cadrul Companiei, iar Ştefan
Dan Ungur a fost concediat în primăvara acestui an şi a primit salarii
compensatorii.
In mod oficial, România este împărţită pe judeţe și,
tradiţional, pe provincii istorice: Moldova, Ardealul, Banatul, Muntenia
și Dobrogea. Dar, după 1989, a apărut și s-a dezvoltat și o altfel de
împărţire a ţării: după numele unor indivizi care au acaparat regiuni
întregi din ţară prin afacerile lor oneroase. Afaceri care nu s-ar fi
putut dezvolta dacă nu ar fi beneficiat de suportul logistic esenţial al
unor șefi ai administraţiilor locale, indiferent de culoarea politică
pe careaceștia din urmă au avut-o. Fiecare regim
politic de după 1989, fiecare guvern, din 90 încoace, a avut, fără
excepţie, ploșniţele sale, în toate zonele ţării. După un timp, acestea
și-au cumpărat onorabilitatea, inclusiv prin făţuite, dar ridicole
topuri ale bogaţilor, continuând însă feudalizarea teritoriilor în care
s-au înfipt în anii 90. Din care nici măcar Justiţia nu reușește să-i
clintească. Ziarul de Investigaţii vă relatează despre acești adevăraţi
Nași regionali, poate mai puţin cunoscuţi, dar extrem de puternici.
Lider, de ani buni, al Uniunii Sindicatelor Miniere din Oltenia
(USMO) și al Federaţiei Naţionale Mine și Energie (FNME), Marin Condescu
este unul dintre cele mai controversate personaje din judeţul Gorj,
detronându-l la scandaluri chiar și pe celebrul baron Mischie.Etern
câștigător al funcţiilor de conducere în USMO și FNME și șef peste
milioanele de euro alocate din banii minerilor din Oltenia pentru
fotbal, bilete de tratament și alte afaceri catalogate de inamicii săi
drept dubioase, Marin Condescu a avut, totuși, începuturi modeste.
De la probleme disciplinare la tunuri cu butelii
Despre
istoria lui vorbesc Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a
Muncii (FNM), Radu Voina, liderul Sindicatului Vulturul, și Valter
Cojman, liderul Departamentului Vlad Tepeș din cadrul Sindicatului
Minier Libertatea Valea Jiului (SMLVJ) 2008.Marin Condescu a început ca
șofer la Intreprinderea Română de Transport Auto (IRTA) Târgu Jiu, cu
câţiva ani înainte de Revoluţie. După doi ani în care a lucrat ca șofer,
i-a fost desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare și
băutură. S-a angajat mai apoi tot ca șofer, la o altă firmă de
transport, unde a mai lucrat câţiva ani, după care i-a fost iar desfăcut
contractul de muncă din motive disciplinare, a declarat Constantin
Creţan.
Liderul FNM mai povestește despre Condescu că și-a început cariera în
minerit la Rovinari, înainte de 1990, de unde a început propulsarea lui
în funcţii înalte, datorită afacerilor dubioase pe care le-a încheiat
de-a lungul anilor, din care a câștigat mulţi bani, și a prieteniilor cu
oameni aflaţi în funcţii înalte în stat.
In anul 1989 a absolvit școala de maiștri la aceeași unitate minieră, iar în anul următor, după căderea lui Ceaușescu, a ajuns lider de sindicat peste un sector de 200 de oameni, pentru ca, din 1991, să ocupe funcţia de președinte de sindicat la EM Rovinari.
Anul 1991 îi aduce și prima afacere din care va
câștiga mulţi bani, Marin Condescu fiind primul care s-a ocupat de
afacerea cu butelii. Afacerea cu butelii a fost primul lui mare tun
financiar, având în vedere că la vremea aceea se găseau foarte greu. A
făcut-o împreună cu fraţii Păunescu și cu generalul Stănculescu. Prima
afacere cu butelii i-a vizat pe minerii din Oltenia, cărora li se
vindeau buteliile la preţuri astronomice, mai precizează Constantin
Creţan.
Staţii Motorola, restaurante si bilete de tratament
După afacerea cu buteliile, a urmat o alta, cu electrocasnice și ,
preţurile fiind, și de această dată, mai mari decât cele de pe piaţă
dar le permitea minerilor să le ia în rate.televizoare pentru mineri
In perioada 1993-1994,
cu banii administraţiei de la EM Rovinari, Marin Condescu a cumpărat
restaurantul de la mănăstirea Orșova, plătind niște sume mari din fondul
de salarii Mitropoliei Oltenia. In anul următor a urmat o altă afacere
bănoasă, cu staţii de emisie-recepţie Motorola, provenite din Statele
Unite ale Americii. Acestea au fost băgate în subteranele minelor din
Oltenia și din Valea Jiului, deși nu sunt dintre cele mai bune și au
costat și mult. Cert este că a reușit să le impună în minerit, ajutat,
din nou, de generalul Stănculescu, a declarat Radu Voina, liderul
Sindicatului Vulturul.
Radu Voina și Constantin Creţan mai povestesc și despre afacerile cu bilete de tratament și odihnă, afaceri începute la mijlocul anilor 90.
Pe atunci, la fel ca și în prezent, administraţia Societăţii Naţionale a
Lignitului Oltenia (SNLO) plătea un bilet în proporţie de 75 la sută,
iar angajatul numai 25 la sută. Dacă în altă parte un bilet de odihnă
sau de tratament pentru o familie costă 12 milioane de lei vechi,
biletele luate prin sindicatul lui Condescu ajung și la 47 de milioane
de lei vechi unul. Diferenţa de 75 la sută este suportată de administraţia SNLO,
care este societate cu capital de stat, iar circuitul banilor este
realizat printr-una dintre agenţiile de turism, SC Turism Sind Min, pe
care o deţine, și prin alte două sau trei firme intermediare de casă,
precizează Radu Voina.De altfel, și ziarele din Gorj susţin aceste
declaraţii ale liderilor sindicali care nu sunt pe placul lui Condescu.
Sunt ani de zile în care unicul câștigător al licitaţiilor pentru
biletele de tratament și odihnă ale minerilor din Societatea Naţională a
Lignitului Oltenia este liderul de sindicat Marin Condescu. (…)
Ultima licitaţie câștigată de firma Turism Sind Min la SNLO pentru
biletele de tratament și odihnă acordate minerilor a fost în 5 aprilie 2010. Pentru cei 6.737 410 de
lei s-au „bătut” patru firme de turism. Cum se știa deja, câștigătoare a
fost declarată firma sindicalistului Condescu. De fapt, în fiecare an
aceste licitaţii sunt atribuite doar firmei Turism Sind Min. Ceea ce se
schimbă în contractele dintre SNLO și societatea lui Condescu, de la an
la an, este doar suma. Anul acesta, Turism Sind Min a reușit să obţină 120.000 de lei mai mult decât anul trecut. Anul trecut, în 5 mai 2009, SNLO a încheiat cu firma Turism Sind Min un contract în valoare de 6.617.390
milioane lei, pentru achiziţionarea biletelor de odihnă și tratament
pentru salariaţii unităţii. Deși la negociere au participat încă trei
societăţi, contractul a fost câștigat tot de Condescu.Ultima modificare
făcută la Registrul Comerţului București și publicată în Monitorul
Oficial din 6 aprilie 2009 arată clar cine controlează firma Turism Sind
Min din București. Federaţia Naţională Mine și Energie este acţionar
unic al societăţii de turism, iar Marin Condescu este președintele
Federaţiei și al Consiliului de Administraţie.De precizat că din 2007 și
până în prezent s-au cheltuit, în fiecare an, în jur de 6-7 de milioane
de lei pentru aceste bilete, bani care au intrat în conturile firmei
conduse de Condescu. Doar acești ani au putut fi consultaţi, până atunci
se spune că tot sindicatele au beneficiat de acești bani prin
contracte-cadru încheiate din patru în patru ani, scrie Gabriela Mladin,
în Gorjeanul.
Afacerea Săcelu
In anul 1996, Marin Condescu, împreună cu
administraţia SNLO, a încheiat afacerea Săcelu.In presa vremii, din luna
iunie a anului 1998, e consemnat un raport al Curţii de Conturi, care
arată cum fosta Regie Autonomă a Lignitului
Oltenia, împreună cu Centrala Naţională Confederativă a Sindicatelor
Miniere din România, condusă de Marin Condescu, a cumpărat patrimoniul
staţiunii Săcelu, aflată la 40 km de Tg. Jiu, având în vedere că fosta
regie prevăzuse încă din 1990 construirea unui centru de recuperare a
forţei de muncă. a solicitat, în luna februarie a anului 1996,
Ministerului Industriei și Comerţului acordul pentru a cumpăra unele
efective scoase la vânzare de către Societatea Comercială de Turism
Gorjul SA.MIC a răspuns, în 13 februarie 1996, cererii formulate de RAL
Oltenia, acordul pentru cumpărarea activelor venind din partea Direcţiei
Generale de Strategie a Industriei Miniere și Geologiei, condusă de
Gheorghe Rancea.La licitaţia organizată a participat numai Centrala
Naţională Confederativă a Sindicatelor Miniere din România, condusă de
Marin Condescu, care și-a și adjudecat activele scoase la licitaţie.
Actul de vânzare-cumpărare a fost perfectat ulterior, iar pe lista
CNCSMR, în calitate de cumpărător, apare și fosta regie a lignitului,
potrivit Mediafax.RALO Tg. Jiu a achiziţionat astfel opt active,
inclusiv terenurile aferente, în suprafaţă de peste 10.000 de metri
pătraţi, cu suma de 2,6 miliarde de lei vechi. Centrala condusă de
Condescu a cumpărat bazinele și terenurile aferente, în suprafaţă de
peste 10.000 de metri pătraţi, la preţul de aproape o jumătate de
miliard de lei.Curtea de Conturi a stabilit că achiziţionarea activelor
respective s-a făcut cu încălcarea Legii 58/1991, cu privire la
privatizarea societăţilor comerciale.Fosta RALO
Despre această afacere, Marin Condescu a precizat că tranzacţia a
fost realizată cu acordul scris al Ministerului Industriei și
Comerţului, al Curţii de Conturi și al Gărzii Financiare Gorj.
Inchiderea minelor, o mină de aur
Din
anul 1996 a început preocuparea legată de închiderea minelor și
conservarea lor. Astfel, prin firmele de casă ale lui Condescu, minele
din Gorj au fost închise, iar utilajele din subteran au fost revopsite,
facturate și vândute ca noi minelor din Valea Jiului, având și preţuri
peste cele ale pieţei, spune Valter Cojman, liderul Departamentului Vlad
|epeș din cadrul SMLVJ 2008.
Ziarul Ziua scria, în urmă cu trei ani, despre rolul
de vacă de muls al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor
Miniere (ANDZM), rol îndeplinit cu conștiinciozitate de
democrat-liberalul Marcel Hoară, care pe atunci era șef.Zeci de milioane
de euro din finanţările statului și din cele ale unor instituţii
financiare internaţionale au fost risipite pe proiecte care vizau vezi
Doamne! ajutorarea minerilor rămași fără loc de muncă după închiderea
minelor. Purtând nume pompoase, cum ar fi „Inchiderea minelor și
atenuarea impactului social” sau „Inchiderea minelor, refacerea mediului
și regenerarea socio-economică”, proiectele respective au băgat sume
mari în buzunarele multor „băieţi deștepţi” din cadrul Agenţiei sau în
cele ale unor apropiaţi ai acestora.
„Revitalizată” prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 72 din iunie 2005,
ANDZM se afla de ceva timp în centrul unui mare scandal
politico-financiar cu iz penal. Concret, actualul director al Agenţiei,
Marcel Hoară, membru PD, este acuzat de sindicaliștii din instituţie,
precum și de cei din domeniul mineritului, că a pus agenţia la
dispoziţia fostului se-cretar de stat de la Industrii, Ionel Manţog,
membru de vază al PD, obligat să se retragă în urma unor anchete pe care
DNA le-a deschis pe numele său. Hoară este ghidonat nu numai de
Manţog, el dovedindu-se a fi și marioneta lui Marin Condescu, șeful
Federaţiei Naţionale Mine și Energie, unul dintre cei mai influenţi
lideri sindicali din minerit, după arestarea lui Miron Cozma. Sub oblăduirea fostului ministru Sereș și, acum, a lui Varujan Vosganian, Hoară a transformat ANDZM în feuda cuplului Manţog-Condescu, scria Marian Ghiţeanu în cotidianulZiua.
Tovărășie cu DIP și cu Berceanu
Constantin Creţan, liderul FNM, a mai făcut dezvăluiri și despre
prieteniile dintre Marin Condescu și Dan Ioan Popescu sau Radu Berceanu,
cei care l-au ajutat de-a lungul anilor.In 1996 a
început prietenia cu ministrul Radu Berceanu, care a avut grijă de-a
lungul anilor să-l protejeze în orice scandal. Prietenia celor doi a
debutat, bineînţeles, cu o afacere, cea legată de ordinele de compensare
de energie electrică, Berceanu dând la un moment dat și un ordin prin
care nimeni din companie nu putea da ordine de compensare în afară de
ei. Imprietenindu-se și mai tare, a venit și rândul rudelor lui Berceanu
să profite de pe urma mineritului din Gorj. Astfel, cumnata acestuia a
venit și a tăiat toate vagoanele de fier vechi și le-a vândut.Un alt
potentat cu care Condescu a fost prieten la cataramă în domeniul
afacerilor din minerit este fostul ministru al Industriilor, Dan
Popescu, explică liderul FNM.
Cel dintâi strămutat de lux
Sfârșitul anilor 90 îl găsește pe liderul minerilor
gorjeni într-un nou scandal, cel al strămutaţilor de lux.Primul
strămutat de lux a fost chiar Marin Condescu, care a avut informaţia,
din companie și din minister, că oamenii din mai multe zone expropriate
vor fi despăgubiţi și a profitat de situaţie. A cumpărat proprietatea
unui lider de sindicat pe bani puţini, după care el a fost despăgubit
însutit chiar de către administraţia SNLO. In acest scandal au fost
implicaţi mai mulţi strămutaţi de lux, printre care Marian Uruc fostul
director comercial al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia,
condamnat la doi ani de închisoare pentru trafic de influenţă , Ion Vulpe, fostul director general al Companiei Naţionale a Lignitului Oltenia și Ionel Manţog, actualul director economic al Complexului Energetic Turceni.Astfel,
dacă anul acesta unii dintre strămutaţii de lux au fost condamnaţi,
Marin Condescu nu a călcat într-o sală de judecată în timpul întregului
scandal.Alţi strămutaţi celebri, dar care nu au fost trimiși în
judecată, procurorii considerând că nu au existat încălcări ale legii în
dobândirea caselor, sunt Marin Condescu, liderul minerilor din Oltenia,
și Ion Călinoiu, titra ziarul Gorjeanul în 28 mai 2010.
Fotbal de milioane de euro
Cea
mai scandaloasă afacere a ultimilor ani este, susţin sursele noastre,
cea a echipelor de fotbal susţinute exclusiv din fondul de salarii al
minerilor și din bani proveniţi de la administraţiile publice din Gorj
și de la Consiliul Judeţean Gorj, preconizându-se că anual sunt
cheltuite peste 6 milioane de euro. Astfel, pentru echipele Minerul
Motru, Pandurii Târgu Jiu și Rovinari, se decontează orice cheltuială
legată de salariile fotbaliștilor și primele de relaxare, la care se mai
adaugă miliarde bune de lei vechi de la fiecare exploatare minieră a
SNLO.In data de 12 ianuarie 2010, democrat-liberalul Marcel Hoară,
în calitatea sa de președinte al Consiliului de Administraţie al
Complexului Energetic Rovinari, a sponsorizat bugetul clubului de fotbal
Pandurii Târgu Jiu cu 10 miliarde de lei vechi,
înainte ca bugetul instituţiei să fie aprobat, în timp ce alte 5
miliarde de lei vechi au ajuns în conturile Clubului Sportiv Energia
Rovinari (facsimil).Constantin Creţan, liderul
Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM), a vorbit pentru Ziarul de
Investigaţii despre modalităţile prin care banii minerilor din Gorj
ajung în conturile cluburilor de fotbal păstorite de Condescu.Bugetul
total alocat fotbalului, care înseamnă nu numai Pandurii Târgu Jiu, ci
și Minerul Berbești, Minerul Rovinari, Minerul Motru, Pandurii 2 Târgu
Jiu, ajunge la 1 sau 2 milioane de euro pe an și, din câte știu, nu cu mult timp în urmă Pandurii a primit din partea SNLO alte 3 milioane de euro.
Cei mai mulţi bani ajung la Condescu, ale cărui structuri sindicale
primesc 8,5 la mie din fondul de salarii, susţine Constantin Creţan.O
mare necunoscută este averea președintelui USMO și FNME, apropiaţi ai
acestuia susţinând că ar fi milionar în euro, având bani depuși în , și
că ar avea două apartamente în București și vila din cartierul
Primăverii, din Târgu Jiu, din cazul strămutaţilor de lux.Totuși, anul
trecut, Marin Condescu spunea că averea lui se ridică la numai 100.000
de euro și că are un salariu de 6500 de lei. Eu am case în valoare de numai o sută de mii de euro.
Asta este toată averea pe care o am, iar de la sindicate am un salariu
de 6500 de lei. De la echipa de fotbal nu încasez niciun leu și nu am
luat niciodată, a declarat Marin Condescu.De menţionat că, atât în 2004,
cât și în 2009, Condescu a susţinut public candidatura lui Traian
Băsescu la Președinţie, îndemnându-i pe mineri să voteze cu
democrat-liberalii, încercând să-i convingă că doar PD-L va avea grijă
de minerit și energie. Astfel, anul trecut, în campania de la
prezidenţiale, Marin Condescu a organizat mitinguri pentru susţinerea
lui Băsescu, în timp ce la Rovinari a urcat pe scenă alături de
președinte.conturi din Elveţia
Deși reporterii Ziarului de Investigaţii i-au trimis întrebări referitoare la aspectele prezentate mai sus, liderul minerilor nu a vrut să răspundă.
Câteva zeci de familii sărace din Lupeni trăiesc la limita
subzistenţei într-un bloc fără niciun fel de utilităţi, aparţinând
primăriei. Culmea, pentru “privilegiul” de a locui acolo, municipalitatea percepe săracilor o chirie
cuprinsă între 40 de lei şi 100 de lei. Ilegal, susţin unii consilieri
locali, deoarece blocul este dezafectat, nefiind racordat nici măcar la
curent electric.
Dacă pe săraci îi dijmuieşte “la sânge”,
primarul localităţii, Cornel Resmeriţă (PSD), se arată generos faţă de o
firmă apropiată intereselor sale. Prestcom Hercules SRL, ameninţată cu
falimentul, a fost împrumută de municipalitate cu un milion de lei,
pentru a-şi putea plăti dările către Fisc.
Fără curent, fără apă, fără canalizare, la un loc cu şobolanii şi
gândacii. Aşa sunt obligaţi să trăiască de ani întregi locatarii
blocului M1 din
cartierul Viitorului. Deşi trăiesc în aceste condiţii, locatarii
blocului dezafectat sunt obligaţi să plătească primăriei o chirie destul
de mare, între 40 şi 108 lei, în funcţie de mărimea apartamentelor.
Oamenii sunt nevoiţi să ia apă de la o conductă amenajată chiar de ei la
parterul blocului, nu au curent, iar venitul lor este format din
ajutoarele sociale sau din ce mai câştigă din vânzarea fierului vechi.
Primarul Cornel Resmeriţă a recunoscut în ultima şedinţă de consiliu
local că acel bloc este dezafectat, ceea ce, din punct de vedere legal,
nu justifică perceperea chiriilor.
„Ne încălzim cu sobe vechi sau din acelea improvizate, cu lemne sau
cu ce cărbuni strângem de la halda de steril. Ajung oamenii să moară de
frig în case. Nu avem condiţii, nu avem nimic. Am o fetiţă care învaţă
la lumânare şi are note foarte bune. Mai am în îngrijire un frate care
are handicap. Îl spăl într-o cădiţă şi are doi metri. Nu se poate să
stăm în asemenea condiţii şi să mai şi plătim”, spune Angela T.
Elena D., din acelaşi bloc, spune că sunt trataţi de către
administraţia locală „de parcă am fi nişte păduchioşi”. „Am fost şi am
făcut reclamaţii de sute de ori. Primarul nu a fost niciodată de găsit
pentru noi. Ştie să vină să ceară voturi, dar altceva nu ştie. Totul
este un focar de infecţie aici, te poţi îmbolnăvi. Este groaznic, îşi
bat joc de noi”, spune femeia.
Constantin Brânduşe, consilier local PNL, a declarat că atât anul
trecut, cât şi anul acesta, blocul M1 a fost inclus în buget pentru
reparaţii, dar nu au fost alocaţi bani.
„Oamenii au avut din 2009 până acum câteva luni contract de închiriere, deşi ei stau acolo de mai mulţi ani. Imobilul este dezafectat de mult timp şi este o problemă dacă a fost închiriat aşa. Când au semnat procesele verbale de primire, oamenii au fost foarte bucuroşi că au casă, nu şi-au pus problema faptului că nu au uşi, geamuri, canalizare sau apă. Este şi vina lor că nu s-au gândit, că nu au venit în consiliul local să reclame. După ce eu am fost la ei, le-am văzut situaţia, unul nu a mai venit să spună care este realitatea. Aici deja nu mai este vina mea, eu am făcut tot ceea ce am putut”, a mai spus Constantin Brânduşe.
Chirie pe sărăcie
Deşi
nu au niciun venit legal, unii locatari sunt obligaţi să plătească o
chirie de peste 100 de lei pe lună, pentru un apartament cu două camere
fără niciun fel de utilităţi, care este inundat la fiecare ploaie.
Astfel, conform documentelor prezentate de locatari, Eduard Remus
Toma, care are un venit lunar pe familie de 276 de lei, are de plătit
41,40 de lei, iar Catalina Ruja, care a declarat că are un venit lunar
pe familie de 42 de lei, are de plată 6,30 de lei. În conformitate cu
aceste venituri, se poate crede că altgoritmul de calcul ar putea fi
corect. Este însă inexplicabil cum un alt locatar, Albert Vass, care
declară că nu are niciun fel de venit, are de plată o chirie de 107, 50
de lei, pentru o locuinţă de 43 de metri pătraţi, aceeaşi suprafaţă ca
şi a celorlalţi chiriaşi.
„Nu înţeleg care au fost criteriile după care s-au stabilit aceste
sume. Îi rog pe cei de la Universal Edil să mă lumineze, în funcţie de
ce au stabilit ei aceste sume pentru chirie, într-un bloc dezafectat,
având în vedere că mai sunt unele contracte care sunt valabile şi anul
acesta. Să nu uite că acele contracte, încheiate pentru un bloc declarat
dezafectat, sunt ilegale. Apartamentele acelor oameni nu au uşi,
ferestre sau alte obiecte de inventar pe care Universal Edil, care cere
chirie, ar fi trebuit să le aibă.”, a mai spus consilierul local
Constantin Brânduşe.
Primăria Lupeni se împrumută pentru a salva o firmă privată
Intransigent faţă de săracii oraşului, primarul Cornel Resmeriţă se
arată mărinimos cu firma de salubritate Prestcom Hercules. Această societate,
condusă de Ioan Haţegan, supranumit şi „Regele gunoaielor”, a obţinut
aproape un milion de lei din partea Consiliului Local Lupeni, pentru
a-şi putea achita datoriile către Fisc. Asta în condiţiile în care
datoria publică a municipiului Lupeni este estimată la nu mai puţin de
25 de milioane de lei. Banii pentru salvarea Prestcom Hercules au fost
obţinuţi de municipalitate în urma unui împrumut de la stat.
„În momentul de faţă, Municipiul Lupeni înregistrează faţă de
societatea solicitantă un debit restant până la data de 31 decembrie
2009 de 968.359,25 lei, iar la rândul ei SC Prestcom Hercules SRL a
acumulat datorii faţă de Ministerul Finanţelor, motiv pentru care este
în prezent în faza de executare silită, urmând ca, în cazul neachitării
cât mai urgente a unei sume însemnate să fie deschisă chiar procedura de
faliment şi lichidare a societăţii cu toate implicaţiile legale”, se
arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, iniţiat de
către primarul Resmeriţă. Proiectul a primit numai votul consilierilor
social-democraţi, suficient însă pentru a fi aprobat.
De altfel, justificarea acestui gest, considerat nesăbuit de
consilierii din opoziţie, apare tot în nota de fundamentare, având în
vedere că edilii Primăriei Lupeni refuză orice contact cu presa pe tema
„delicată” a gunoaielor din localitate. „Din punctul de vedere al
oportunităţii consider că obţinerea unui împrumut cu o dobândă
avantajoasă acordată de stat conform prevederilor OUG nr 51/2010 pentru
stingerea unei datorii certe şi exigibile este în interesul
autorităţilor locale. În cazul de faţă, obţinerea acestui împrumut
pentru stingerea datoriei ne permite practic realizarea unei eşalonări
efective a datoriei restante la o dobândă mică, dar permite de altfel şi
evitarea unei executări silite”, se mai motivează în nota de
fundamentare.
Datoria municipalităţii, ţinută la secret
Consilierul local PNL Constantin Brânduşe susţine că nu înţelege cum
se pot acorda asemenea sume unei societăţi care practic nu face nimic,
în condiţiile în care datoria municipiului Lupeni ar fi pe undeva la 25
de milioane de lei.
„Am înaintat o cerere luna trecută în care am cerut, printre altele, să mi se spună care este datoria publică a municipiului Lupeni şi cât s-a plătit firmei Hercules în perioada 2007 – 2010. Am primit răspuns că aceste date nu-mi pot fi furnizate, chiar dacă, din câte ştiu eu, sunt publice, fiind vorba de bani publici, deoarece acestea privesc acele societăţi şi nu publicul larg! Mi se pare strigător la cer aşa ceva. Nu înţeleg de ce acest primar nu vrea să spună care este datoria publică a municipiului Lupeni, după cum nu pot înţelege nici de ce, în loc să-şi ajute societatea subordonată, preferă să dea 10 miliarde de lei altuia, care nu a fost în stare să-şi plătească dările. Mi-e greu să cred că SC Hercules a fost înfiinţată doar pentru a avea contracte cu Primăria Lupeni. Cât despre felul în care arată oraşul, veţi avea surpriza să constataţi că este plin de gunoaie”, mai spune consilierul local.
Angajaţii Universal Edil, tot mai aproape de greva generală
În timp ce primarul din Lupeni se împrumută pentru a salva SC
Hercules, societatea de gospodărire a Consiliului Local trece prin
momente grele. Salariaţii Universal Edil, neplătiţi de mai multe luni,
sunt decişi să iasă în stradă.
„Nu ştiu dacă şi şefii au restanţe la salarii cum avem noi. Mi-e greu
să cred că au, chiar dacă ei spun asta. Oameni cu atâta carte cum au ei
nu pot să stea fără salariu atâtea luni. Cu ce îşi întreţin maşinile
scumpe, casele şi copiii în facultăţi? Noi, care avem profesionala şi
poate nici pe aia, mai stăm, că nu avem alte posibilităţi, că e criză,
dar ei ce aşteaptă? Eu cred că îşi primesc banii de fiecare dată”, ne
spune Ioan Lupu, unul dintre salariaţii Universal Edil.
„Nu
ştiu ce aşteaptă. Să intrăm în grevă generală defintivă? Să nu mai
lucrăm deloc? Chiar dacă facem, ne ameninţă, cum au mai făcut-o. Noi
ne-am săturat, dar nu avem unde să ne ducem şi conducerea se foloseşte
de neputinţa noastră. Este păcat că îşi bat joc de noi în felul ăsta. Să
se gândească că şi ei au datorii, au copii la şcoală, au tot felul de
greutăţi”, spune un alt angajat al societăţii de gospodărire.
Marcel Rad, unul dintre consilierii locali ai PDL Lupeni, a declarat
că situaţia grea în care se află Universal Edil nu este o noutate.
„Nu este ceva nou ca Universal Edil să dea salariile cu asemenea
întârziere. Noi, consilierii din opoziţie, nu prea avem ce să facem,
întrucât nu suntem ascultaţi când ridicăm aceste probleme în consiliul
local. Degeaba am cerut rapoarte ale situaţiei financiare, că nu ne-au
fost date şi atâta timp cât nu va voi Resmeriţă, nici că le vom primi.
Talentul lui este de a sfida legea. Dar, din câte ştiu eu, şefii
societăţii au salariile la zi, asta din sursă sigură”, a precizat Marcel
Rad
Terenurile și casele a peste 30 de proprietari din Pipera sunt izolate din cauza unui dig de pământ ridicat ilegal de angajaţii lui Gigi Becali. Din cauza ridicării ilegale a digului au fost inundate nu numai drumul de acces către cele 30 de proprietăţi, care a dispărut sub apele bălţii Pipera, ci și bucăţi din terenurile proprietarilor. Ingineria hidro-funciară ar fi fost pusă la cale de patronul Stelei cu un singur scop, spun surse din piaţa imobiliară locală, determinarea proprietarilor să-și vândă terenurile cu un preţ foarte mic sau chiar să le abandoneze. Cât se poate de previzibil, având în vedere că nivelul apei a crescut și crește în continuare, transformând proprietăţile în terenuri inundate. Proprietarii cu care am stat de vorbă spun că nu este nicio deosebire între metoda Becali – Pandele și filmele western ale anilor 30, în care bandiţii furau proprietăţi prin îngăduinţa sau cu sprijinul șerifului sau primarului.
Constituiţi în Asociaţia Proprietarilor de Imobile din Pipera (APIP), proprietarii se luptă, de mai bine de zece ani, pentru ca drepturile să le fie respectate.
De când îndură acest calvar, proprietarii s-au adresat cu petiţii și
plângeri la toate autorităţile care ar fi trebuit să le rezolve
situaţia: ministrului Vasile Blaga, de la MAI, președintelui Consiliului
Judeţean Ilfov, dr. Cristache Rădulescu, Prefecturii Ilfov,
Administraţiei Naţionale Apele Române, Robertei Anastase, președinta
Camerei Deputaţilor, premierului Emil Boc. si, bineînţeles, s-au adresat
de nenumărate ori, în scris și verbal, în audienţe, primarului orașului
Voluntari, celebrul și controversatul Florentin Costel Pandele.
Numai că primarul Pandele, care este și finul latifundiarului Becali,
tergiversează, tot de ani de zile, rezolvarea situaţiei grave a celor
30 de proprietari.
Prin tot felul de adrese cu răspunsuri alambicate, Pandele continuă
să-l avantajeze pe nașul său, precum și pe alţi investitori imobiliari
din zonă.
Cei 30 de membri ai APIP au devenit proprietarii respectivelor
terenuri prin punerea în posesie, în perioada 1992-1994, în urma
aplicării Legii 18/1991. Proprietăţile sunt situate între Câmpul Pipera
și malul drept al Bălţii Pipera (Valea Babei-Neacșei, afluent al Văii
Saulei), respectiv pe partea dinspre Aeroportul Băneasa. La acea dată
exista un drum de pământ pe malul Bălţii Pipera, drum care le permitea
proprietarilor accesul, inclusiv cu mașina, la terenurile lor. Trebuie
să menţionăm aici că drumul acela exista de foarte mult timp. Evident,
atunci când comisiile de fond funciar i-au pus în posesia terenurilor
respective pe proprietari, au avut în vedere existenţa respectivului
drum, acest lucru fiind evidenţiat în actele de proprietate, în ele
figurând drum de acces la extremitatea sudică a proprietăţilor cu
pricina. Trebuie spus aici că Balta Pipera a avut și are în prelungire
Balta Roșia 1, care face parte tot din Valea Saulei. Balta Roșia 1 este
în patrimoniul orașului Voluntari, are o suprafaţă de aproape 13 hectare
luciu de apă și este concesionată lui Gigi Becali, pe persoană fizică,
prin contractul nr. 64 din 26 mai 1999. Prin 1997, în mod ciudat, drumul
a fost parţial inundat, prin construirea unui dâmb de pământ pe albia
bălţii, între Valea Babei și Roșia 1, în aval de terenurile oamenilor.
Drum sub ape
Respectivul
dâmb de pământ a fost înălţat treptat, de-a lungul anilor, ducând la
obturarea comunicării între Balta Pipera și Balta Roșia 1 și, evident,
la împiedicarea curgerii naturale a apei în direcţia Roșia 1. In timp,
Balta Pipera s-a lăţit, iar nivelul apei a crescut în mod artificial,
culminând cu inundarea integrală a drumului de acces de pe malul Bălţii
Pipera. Ulterior acestei inundări, în 1999, ceea ce mai rămăsese din
respectivul drum de acces a fost obturat la unul din capete de către
unul dintre proprietarii de teren din zonă, scriu membrii APIP într-unul
din numeroasele memorii adresate autorităţilor. In fapt, spun cei din
zonă, este vorba de Gigi Becali. Drept urmare a ingineriilor becaliote,
drumul de acces a devenit imposibil de utilizat de către proprietarii a
căror viaţă de zi cu zi depinde de existenţa acestuia. De atunci, am
făcut nenumărate demersuri pe lângă Primăria Voluntari pentru
recuperarea și redeschiderea drumului nostru de acces, toate fără niciun
rezultat. Am primit de mai multe ori promisiunea rezolvării situaţiei;
mai mult decât atât, în cadrul a două audienţe, această promisiune ne-a
fost făcută personal de dl primar Pandele, de asemenea fără niciun
rezultat, scriu proprietarii în memoriul adresat redacţiei noastre.
In acest moment, ne-au declarat reprezentanţii proprietarilor,
accesul la propriile lor terenuri se face doar pe jos și trecând peste
terenurile altor proprietari, acces care a devenit aproape imposibil,
deoarece, pe bună dreptate, unii dintre aceștia și-au împrejmuit
proprietăţile cu garduri.
Digul trebuie dărâmat, spun specialistii
Unul dintre răspunsurile primite de Asociaţia Proprietarilor de
Imobile din Pipera de la Administraţia Naţională Apele Române Ð Sistemul
de Gospodărire a Apelor Ilfov-București, lămurește situaţia existentă:
Valea Babei este o vale locală, nu este un curs de apă cadastrat, nu
face parte din domeniul public al statului și nu este în administrarea
Administraţiei Naţionale ÇApele RomâneÈ (ANAR), fiind în administrarea
Consiliului Local al orașului Voluntari. Tot prin această adresă vă
comunicăm că între barajul lacului de acumulare Pipera 2 și confluenţa
cu Valea Saulei nu figurează niciun baraj autorizat. Lucrarea de barare
menţionată de dvs. în sesizare ca Çmal de pământ cu un tubÈ a fost
executată, conform declaraţiilor reprezentanţilor Primăriei Voluntari,
în perioada 1996-1998. Așadar, specialiștii de la ANAR știu despre
lucrarea ilegală chiar de la oamenii primarului Pandele. Mai mult, cei
de la ANAR i-au indicat categoric lui Pandele ce are de făcut: Prin
adresa nr. 3622/14.04.2009, primăria a fost înștiinţată de faptul că
această traversare barează cursul Văii Babei și împiedică curgerea
apelor mici, medii și mari, având ca efect negativ colmatarea albiei
văii, ridicarea nivelului apei în amonte, inundări ale malurilor și
apariţia fenomenului de eutrofizare (proliferarea într-un lac sau baltă a
materiilor organice, care duce la înmulţirea vegetaţiei, a cărei
descompunere diminuează oxigenul necesar vieţii animale ( n.red.).
Deoarece nu are aviz de gospodărire a apelor și nici autorizaţie de
gospodărire a apelor, aceasta trebuie demolată, până la data de
30.06.2009.
Finul Pandele îsi bate joc de proprietari
Numai că finul Pandele nu-l poate supăra nu-i așa? taman pe nașu Gigi. Astfel încât îi poartă cu vorba pe bieţii proprietari, probabil până când terenurile și casele lor vor fi inundate și mai mult și vor vinde pământul la preţul cuvenit. Si mai grav, Pandele vrea să facă un eventual drum de acces tăind din terenurile celor 30 de proprietari.Intr-un răspuns extrem de alunecos, Pandele apără cu măiestrie tubul lui Becali din barajul ilegal, încercând să dea vina ba pe Consiliul Judeţean Ilfov, ba pe Autoritatea Aeronautică, ba pe Ministerul Culturii, pentru imaginare situri arheologice, ba pe lipsa banilor, ba pe procedurile legale, dar greoaie etc. Pentru a veni în întâmpinarea intereselor legitime ale cetăţenilor, Instituţia Primarului a demarat toate demersurile necesare realizării acceselor la aceste loturi. Crearea unor drumuri publice se poate realiza numai respectând legislaţia în vigoare. Astfel, primul pas întreprins de Instituţia Primarului oraș Voluntari a fost iniţierea elaborării unei documentaţii de urbanism de tip PUZ care să stabilească traseul tramei stradale împreună cu zonificarea funcţională și finanţarea acestei documentaţii. Documentaţia vizează atât terenuri proprietate privată și publică aflată în administrarea Consiliului Local al orașului Voluntari, cât și terenuri proprietate privată. (…) Instituţia Primarului oraș Voluntari nu poate urgenta și nu poate fi responsabilizată de întârzierile survenite în procesul de avizare a PUZ-ului. Instituţia Primarului nu poate crea drumuri de acces în lipsa unor documentaţii legal întocmite, avizate, aprobate (având inclusiv acordul proprietarilor afectaţi) și fără identificarea surselor de finanţare. Aiuritorul răspuns, dat cu siguranţă în bătaie de joc, a fost trimis nu numai proprietarilor din APIP, ci și șefilor celorlalte instituţii cărora aceștia li se adresaseră și care le-au trimis plângerile tot la Pandele. De fapt, Pandele nu urmărește decât protejarea intereselor nașului său, Gigi Becali, și ale altor câţiva speculatori imobiliari din zonă, prin determinarea celor 30 de proprietari ori să-și micșoreze proprietăţile, ori, de-a dreptul, să le vândă, pe nimic, cui trebuie. Pentru că dacă dorea într-adevăr să-i ajute pe oameni, și dacă Gigi Becali nu i-ar fi naș, i-ar fi fost foarte simplu lui Pandele să rezolve problema: ar fi desfiinţat construcţiile ilegale dintre cele două bălţi! Iar restul rezolvau natura și oamenii, lăsând liber și curăţind vechiul drum!
Deşi legea nu le-o permite, conducerea Academiei Române a început să vândă din terenurile şi bunurile primite, de-a lungul a sute de ani, prin donaţii sau testamente. Procurorii verifică în prezent cum a vândut conducerea Academiei, instituţie de drept public, cu numai 1,5 milioane de euro, drepturile pentru un teren (42,5 hectare de teren din fosta moşie Dămăroaia), care valora 536 milioane de euro, potrivit Curţii de Conturi a României. Documentaţia încropită de şefii Academiei pentru a vinde şi apoi a justifica vânzarea în faţa Adunării Generale, este înţesată de dezinformări, date incorecte, ba chiar şi semnături contrafăcute. Procurorii de pe lângă Înalta Curte verifică şi modul în care conducătorii Academiei au putut să vândă mai multe terenuri, deşi legea nu permite.
Ioan Păun Otiman, secretarul general al Academiei Române, şi-a pus semnătura, la data de 1 februarie 2008, pe un contract de cesiune prin
care Academia Română renunţa la drepturile pe care le deţinea pentru un
teren în valoare de peste 530 de milioane de euro în schimbul unei sume
de numai 1,5 milioane euro!. Terenul, 42,5 hectare în cartierul
Dămăroaia, reprezintă cota de ¼ din moşia Dămăroaia – Băneasa, lăsată,
prin testament, Academiei Române de către fosta proprietară, Iosefina
Stoicescu.
Valoarea acestuia, la momentul vânzării drepturilor, era, potrivit
Curţii de Conturi a României, de circa 1300 de euro/metru pătrat, de 350
de ori mai mare decât preţul încasat de samsarii Academiei Române.
Semnături false pe avioane de hârtie
Biroul prezidiului Academiei Românea
hotărât vânzarea terenului după ce ar fi primit un document, fără dată
sau număr de înregistrare, în care un profesor de istorie – Bucium
Marian Romică, şi-ar fi exprimat intenţia de a cumpăra drepturile asupra
terenului pentru suma dce 1,5 milioane de euro. „Mai primisem şi alte
oferte până atunci, dar sumele fuseseră ridicole”, ne-a declarat Ioan
Păun Otiman, secretarul general al Academiei.
Deşi
nu i s-a dat un număr de înregistrare, de vede că scrisoarea
profesorului Bucium a fost discutată şi aprobată în Biroul Prezidiului
Academiei, toţi cei şase membri ai Biroului Prezidiului, inclusiv
preşedintele Ionel Haiduc
şi secretarul general Otiman, semnând, aparent la data de 19 decembrie
2007 (spunem „aparent” dată fiind lipsa elementelor de înregistrare
oficială), aşa-numita scrisoare de intenţie. Este un mister cum de şase
academicieni au aprobat aşa tam-nesam un document fără număr, semnat de
Bucium-profesor de istorie, document la fel de oficial ca un avion de
hârtie intrat din greşeală pe fereastra preşedintelui Haiduc.
O
lună şi jumătate mai târziu, în prima zi de Făurar a anului 2008, Păun
Otiman, nu Otoman, a semnat contractul de cesiune de drepturi, dar nu cu
profesorul Bucium, ci cu Buciu, tot profesor de istorie. Am putea fi
acuzaţi acum că facem din ţânţar armăsar şi că insistăm prea mult asupra
unei greşeli de literă, dar nu doar numele diferă, ci şi semnăturile.
Semnătura de pe scrisoarea de intenţie de sub numele Bucium (oare
câţi dintre noi ne-am pune semnătura sub numele greşit?) diferă total de
cea dată, în faţa notarului, sub numele real – Buciu Marian Romică.
Nume care dezleagă şi enigma „profesorului de istorie”, Buciu Romică
fiind cunoscut drept un investitor dibaci pe piaţa imobiliară.
Rugat să explice cum de au apărut numele şi semnătura false pe
scrisoarea de intenţie, secretarul general al Academiei nu a putut
furniza un răspuns coerent. Cornel Ionescu, directorul general al
Academiei Române, a încercat totuşi o scuză: „poate nu a semnat-o omul, o
fi pus pe altcineva s-o semneze…”. Să mai consemnăm o gafă – în
contractul de cesiune (act oficial), Ioan Păun Otiman a semnat ca
reprezentant al Academiei Române în conformitate cu aprobarea unei
instituţii care nu există – Biroul Permanent, când aprobarea îi fusese
dată de Biroul Prezidiului, chiar pe scrisoarea de intenţie
neînregistrată legal. „Este doar o eroare materială, eu am semnat ştiind
că documentul a fost verificat mai întâi de jurişti”, spune Otiman.
Explicaţie destul de greu de digerat, dat fiind că tocmai juriştii, mai
ales cei ai Academiei, verifică atent tocamia forma actului, mai ceva
decât conţinutul. Să consemnăm totuşi că sunt cam multe erori, mai ales
pentru un teren de jumătate de miliard de euro…
Graur se răsuceşte în mormânt – „respect” pentru academicienii români
Vânzarea a fost ţinută în mare secret faţă de restul membrilor
Academiei Române, inclusiv de Adunarea Generală şi de Prezidiu, cele mai
importante
organe de conducere ale Academiei Române, potrivit legii. Prezidiul a
fost informat la mai mult de zece luni de la vânzare (19 decembrie
2008), iar Adunarea Generală după încă o lună, la 14 ianuarie 2009. În
darea de seamă către Adunarea Generală se menţionează: „Biroul şi
Prezidiul Academiei Române, în mod fortuit („fortuit” înseamnă
„întâmplător” – greşeala este penibilă, mai ales pentru nişte
academicieni! – N.N.), a aprobat vânzarea unor drepturi litigioase
pentru terenuri agricole sau intravilane (donaţia Stoicescu, incertă şi
care nu a fost niciodată în patrimoniul Academiei române)”. Parafrazând o
reclamă televizată pentru o marcă populară de băuturi alcolice: „Pentru
cei ce ştiu ce însemnă cuvântul «fortuit», numai respect”.
Cum au fost îmbrobodiţi academicieni să aprobe o vânzare veche de un an
Revenind la afirmaţia de mai sus, prin care Adunarea Generală a fost
îmbrobodită să aprobe vânzarea drepturilor asupra terenului de jumătate
de miliard de euro, trebuie să subliniem că „musteşte” de neadevăruri.
În primul rând, Prezidiul nu a aprobat vânzarea, deoarece a aflat de
aceasta abia la 10 luni după ce aceasta s-a produs (potrivit raportului
Curţii de Conturi). Nu este adevărat nici că s-au vândut drepturi
litigioase, fapt confirmat chiar de Mihai Şandru, şeful servicului
juridic al Academiei: „nu exista niciun litigiu la acel moment”. Nici
faptul că donaţia era incertă şi că nu fusese niciodată în patrimoniul
Academiei Române nu corespunde întrutotul adevărului – donaţia Stoicescu
figurează explicit în Hotărârea Consiliului de Miniştri din 1948, ca
preluată de la Academia Română, şi trebuie restituită Academiei, conform
legii 752/2001, în natură, prin compensare sau despăgubire. Dealtfel,
Academia întreprinsese deja primele demersuri legale, fapt menţionat şi
în contractul de cesiune semnat cu Buciu, în care Academia îşi
subliniază dreptul cert de proprietate!!!
Din
două – una, fie că preşedintele Haiduc (decorat recent, la Moscova, de
Vladimir Putin), Otiman şi ceilalţi „baroni” ai Academiei sunt sinceri
şi cred în dreptul real de proprietate, cum scrie în contractul de
cesiune (caz în care preţul obţinut este suspect de DNA), fie ştiu că
Academia nu are vreun drept real, şi l-au vândut „la şmecherie”. Oare
ce-ar putea avea şmecheria, să nu spunem înşelătoria, de tip
dâmboviţean, cu ţinuta la care ne aşteptam de la o Academie?
Academicienii români au mai fost dezinformaţi şi cu privire la scopul
pentru care a fost vândut terenul. Haiduc şi Otiman le-au spus
academicienilor că au nevoie de banii din vânzarea moşiei Dămăroaia
pentru a putea păstra Clubul Oamenilor de Ştiinţă (COŞ) din Piaţa
Lahovary, prin răscumpărarea drepturile litigioase plătite urmaşilor
proprietarilor care revendică COŞ. Fapt imposibil, deoarece urmaşii
familiei Assan nu au vândut drepturi litigioase, astfel că Academia nu
le poate răscumpăra, fapt despre care secretarul otiman şi directorul
Ionescu susţin că nu au cunoştinţă.
Legea nu permite vânzarea terenurilor Academiei
Întrebarea cea mai importantă, pe care desigur că şi-au pus-o deja
mulţi dintre cititorii rândurilor de mai sus este: „Are dreptul Academia
Română, instituţie de drept şi de interes public, să vândă bunurile
primite, de-a lungul secolelor, prin testamente sau donaţii? Doar nu
este agenţie imobiliară sau societate comercială?”.
Legea
752/2001 privind organizarea Academiei Române nu lasă loc de
interpretări: „Finanţarea activităţii Academiei Române şi a unităţilor
din subordine se asigură, pe bază de programe proprii aprobate de
Adunarea generală a Academiei Române, de la bugetul de stat,
utilizându-se în completare şi venituri extrabugetare”. Veniturile
extrabugetare legale enumerate în lege nu cuprind venituri din vânzarea
bunurilor din patrimoniu sau a drepturilor aferente acestora. „Academia
Română nu poate să vândă bunuri imobile sau drepturile aferente
acestora, deoarece enumerarea susrselor de finanţare din lege este
limitativă, pot fi obţinute doar veniturile legale enumerate, obţinerea
oricărui alt tip de venit nefiind posibilă decât după modificarea legii
în acest sens”, ne-au declarat juriştii. Dacă şi procurorii vor ajunge
la aceeaşi concluzie, actualii mahări ai Academiei vor avea o mare
problemă deoarece au mai vândut şi alte terenuri în ultimii ani.
Problemă care pare a-i preocupa destul de serios: potrivit noului
statut, adoptat în luna septembrie 2009, Prezidiul Academiei „ia
hotărâri cu privire la patrimoniul Academiei” hotărâri care pot fi
aprobate sau doar validate de Adunarea Generală. După cum lesne
observaţi, formularea este amibugă – nu se vorbeşte nicăieri de hotărâri
de valorificare sau vânzare a bunurilor din patrimoniu, ar fi sărit în
ochi o posibilă gravă încălcare a legii!
Curtea de Conturi a verificat o parte dintre aspectele de mai sus şi a
constatat că Academia a fost prejudiciată prin faptele conducătorilor
acesteia. Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie
Motto:“Scoala românească nu îşi mai poate permite să fie
codaşa clasamentelor internaţionale şi producător de şomeri pe bandă
rulantă şi de diplome pe bandă rulantă, aproape la fel de vizibil şi în
sistemul privat şi în sistemul de stat. Ultimele abordări publice se
îndreptau către un unic blam, direcţionat către sistemul privat.(…) Vă
pot spune că victime ale falsului în diplome, în doctorate, în masterate
sunt şi cei de la stat, nu numai cei din sectorul privat. Iar Oradea,
Târgu Jiu, mai nou Alexandria, Universitatea de Medicină din Iaşi sunt
echivalentele lui Spiru Haret, oricât nu v-ar plăcea să auziţi acest
lucru.” (din discursul preşedintelui Romaniei, Traian
Băsescu, rostit în deschiderea dezbaterii „Reforma structurală a
Societăţii Româneşti. Modernizarea României prin Educaţie” – Bucureşti,
18 august 2009)
Recent, pe numele lui Daniel Morar, procurorul şef
al DNA, au fost depuse două plangeri, una la Procurorul General al
Parchetului de pe langa
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cealaltă la Consiliul Superior
al Magistraturii. Seful DNA este acuzat de prof. dr. Mircea Ifrim că
tergiversează soluţionarea impresionantului dosar al diplomelor false
eliberate de Teodor Maghiar, fostul rector al Universităţii Oradea, şi
de fiul acestuia, Traian Maghiar, fost prodecan al Medicinei de la
aceeaşi Universitate. Mai mult, Daniel Morar este acuzat că prin
deciziile sale date în dosarul respectiv, practic, îi face scăpaţI pe
membrii clanului Maghiar, prin intervenţia prescripţiei asupra faptelor
acestora. De aproape patru ani, procurorii DNA au fost informaţi ăi
“cercetează“ o periculoasă reţea, cu ramificaţii internaţionale, care
vindea diplome universitare false, reţea patronată de Teodor Maghiar,
fostul rector al Universităţii Oradea. Teodor Maghiar şi ciracii săi,
printre care şi Traian Maghiar, fiul fostului rector, au eliberat peste
200 de diplome false, marea majoritate date unor cetăţeni străini care
acum practică medicina în Uniunea Europeană pe baza unor falsuri
eliberate în Romania. Având în vedere faptele deosebit de grave, la
vremea respectivă a fost întocmit, de către procurorii DNA, dosarul
163/P/2006. După aproape patru ani în care, după cum vom vedea, s-a
mimat, doar, cercetarea faptelor lui Maghiar şi ale clanului condus de
el, instituţia condusă de Daniel Morar a trimis voluminosul dosar al
faptelor penale comise de Teodor Maghiar către Parchetul de pe langă
Tribunalul Bihor, adică acolo unde familia Maghiar îi are pe toţi la
degetul mic! Mai mult, la Parchetul Bihor, Teodor Maghiar va fi
cercetat, conform adresei DNA nr. 159/21.04.2010, numai pentru 26 de
diplome false, faptele sale fiind încadrate la “fals intelectual”. Or,
faptele clanului Maghiar sunt mult mai grave, cu implicaţii
transfrontaliere şi aduc prejudicii imense întregului învăţămant
universitar medical romanesc. Ca să nu mai vorbim de prejudiciile pe
care le au de tras pacienţii din Uniunea Europeană care sunt trataţi de
“medici” cu diplome eliberate de Maghiar. Peste toate acestea, se impune
o întrebare de bun-simţ: cine sau ce l-a determinat pe Daniel Morar,
procurorul şef al DNA, cel care şi-a construit imaginea, alături de
instituţia pe care o conduce, de intransingent faţă de marea corupţie,
să îngroape dosarul lui Teodor Maghiar, trimiţandu-l la Oradea, acolo
unde nimeni nu se va atinge nici măcar de un fir de păr de-al fostului
rector al Universităţii bihorene?! Mai ales că ştia cu siguranţa că
şeful procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, adică
prim-procurorul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Oradea, este
decanul Facultăţii de drept de la Universitatea Oradea!
Peste 200 de diplome orădene false au infestat UE
In altă ordine de idei, pentru sutele de diplome false eliberate,
clanul Maghiar de la Universitatea Oradea este acuzat că ar fi încasat
milioane de euro. Lucru pe care procurorul şef al DNA îl ştie foarte
bine din dosarele întocmite de subalternii săi. Mai mult, Daniel Morar
are cunoştinţă de faptul că numărul diplomelor false eliberate sutelor
de cetăţeni din Uniunea Europeană, în special din Italia, este mult mai
mare decat 26. Si spunem asta pentru că în februarie 2007, tocmai DNA a
făcut o comisie rogatorie cu autorităţile italiene pentru încă 76 de
diplome false, descoperite tot în Italia. In plus, în eventualitatea că
Daniel Morar n-ar mai fi în stare să gestioneze, din punct de vedere al
cercetărilor, avalanşa de diplome false vandute de clanul Maghiar care
încep să vină din multe zone ale Uniunii Europene, ar putea să-i facă o
întrebare subordonatei sale, procuror Carmen Simona Gruescu, care ştie
foarte exact că numărul diplomelor “marca” Maghiar este mult mai mare.
Astfel, în februarie 2008, unuia dintre martorii importanţi în acest
dosar al diplomelor false, prof. univ. dr. Mircea Ifrim, i-au fost
arătate, de către procurorul Carmen Gruescu, 124 de diplome false,
dintre care 43 diplome de licenţă în stomatologie şI farmacie! De faţă
era şI comisarul şef Ion Todea, judiciarist al DNA. Si atunci, cum rămane cu dosarul întocmit doar pentru 26 de diplome false?
Autorităţile italiene confirmă
Si pentru că şeful DNA ar putea să spună că l-a lăsat memoria, ceea
ce ar fi foarte grav pentru campionul “mani pulite” din Romania, merită
să aducem la cunoştinţa opiniei publice o serie de alte probe
irefutabile. Astfel, în luna martie 2008, într-o discuţie personală cu
prof. Ifrim, procurorul şef al DNA îi spunea acestuia că “autorităţile
judiciare italiene nu au trimis comisiile rogatorii şi mă îndoiesc de
faptul că autorităţile italiene vor
învinovăţi propriii cetăţeni”! Replica prof. Ifrim a fost atunci că nu
poate fi vorba de o asemenea îndoială, mai ales avand în vedere
avantajul evident care reiese din scrisoarea Institutului Tehnologic din
San Marino către rectorul de la Oradea Teodor Maghiar. Acolo
universitatea de stat românească era ameninţată, practic, că dacă
anulează diplomele false, fiecare dintre “beneficiari” ar putea cere
daune de 200.000 de euro. Ce altceva să se înţeleagă de aici decât că
acesta este “preţul” primit pentru fiecare diplomă falsă, bani
împrăştiaţi pe traseul Oradea – San Marino?
Mai
mult, “îndoiala” lui Morar că italienii ar vrea, într-adevăr, să ajute
la soluţionarea complexului dosar penal al clanului Maghiar, a fost
spulberată în septembrie 2008 şi în noiembrie, acelaşi an, când au venit
toate comisiile rogatorii, pentru peste 200 de diplome emise în fals de
conducerea Universităţii de stat Oradea. Tot atunci s-a efectuat şi
traducerea autorizată a documentelor italiene în limba romana, documente
care, în afară de volumul mare şi greutatea lor judiciară
impresionante, arată, fără putinţă de tăgadă, înşelaciunea, abuzul în
serviciu şI mita de care se fac vinovaţi emitenţii diplomelor false,
decontul acestora de milioane de euro putând fi urmărit în averile şi
afacerile semnatarilor diplomelor în cauză.
Circuite infracţionale de spălare a banilor
După cum se ştie, procurorii DNA au acces direct la tot felul de
informaţii secrete, pot apela la orice instituţie a statului pentru a le
obţine şi pot cere aproape orice i-ar putea ajuta în probarea unor
fapte de mare corupţie. Cu atât mai mult Daniel Morar, şeful DNA. Si în
cazul clanului Maghiar, Daniel Morar a avut pe birou informaţii de
“calitate extra”. Astfel, în decembrie 2008, Oficiul Naţional pentru
Prevenirea şi
Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) i-a transmis procurorului şef al
DNA date despre circuitele de spălare a banilor de către membrii
reţelei, cu referiri, din câte avem cunoştinţă clanului Maghiar, prin
intermediul firmei “Pelican”, ai căror patroni sunt. Clanul Maghiar este
proprietarul mai multor firme iar pentru deschiderea uneia dintre ele,
aceeaşi “Pelican”, a contractat un împrumut de 15 milioane de euro,
împrumut ce trebuia garantat cu cel puţin 20 de milioane de euro, în
condiţiile în care infractorii aveau sechestru pe avere pus, chiar de
instituţia condusş de Daniel Moraru, se aratş într-o plângere adresată
chiar şefului DNA.
Daniel Morar se tratează la clinica Pelican ?
De asemenea, şeful DNA ştie şi de ramura elveţiană pe care clanul
Maghiar a pus-o pe picioare în ţara Cantoanelor (facsimil). Astfel,
Daniel Morar a primit toate informaţiile şi datele necesare despre
diplomele false în specializarea “Osteopatie”, eliberate de o aşa-zisă
Universitate din Lugano, a cărei inexistenţă, ca unitate de învăţămant, a
fost confirmată de însăşI ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, al cărui
răspuns scris a fost pus pe biroul lui Morar. Mai mult, ambasadorul
Elveţiei a solicitat autorităţilor romane să ia măsuri în acest caz. Cu
toate aceste informaţii extrem de grave, Daniel Morar refuză să solicite
comisie rogatorie cu Elveţia dar şi cu Germania, o altă ţară unde
clanul Maghiar şi-a întins tentaculele. Astfel, în ciuda evidenţei că
documentele şi informaţiile de necontestat din dosarul întocmit de
procurorii DNA membrilor clanului Maghiar, atestă în mod clar existenţa
unei reţele de crimă organizată în scopul eliberării de diplome false,
procurorul şef Daniel Morar n-a catadicsit să mişte un deget pentru
rezolvarea acestui complex dosar! Ba, mai mult, putem spune că l-a
muşamalizat prin expedierea lui la Parchetul de pe langa Tribunalul
Bihor şi, pentru existenţa a doar “26 de diplome false” şi o încadrare
minoră a faptelor, deosebit de grave în realitate, aceea de “fals
intelectual”! Iar în acelaşi context nu putem să omitem să consemnăm că
prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,
instituţie în subordinea căreia, conform legii, se află Parchetul de pe
langa Tribunalul Bihor
este decan al Facultăţii de drept de la Universitatea Oradea! Astfel
încat faptul că Valentin Mirişan, şeful Parchetului de pe langa Curtea
de Apel Oradea, este şi decanul de la Drept al Universităţii Oradea,
controlată de clanul Maghiar, pune extrem de serios sub semnul
întrebării, ca să nu zicem altfel, soluţionarea legală şi la timp a
acestui dosar! Cum de şeful DNA nu a făcut aceste conexiuni logice şi
perfect întemeiate?
Dar cine ştie ce alte “raţiuni” or mai sta la baza gestului straniu
al temutului şef al DNA de a-i uşura de vină pe membrii celei mai
celebre şi puternice reţele de diplome false din Romania (încat pană şi
preşedintele Băsescu a remarcat-o în discursul său)! Poate chiar să se
trateze acum sau în viitor, la luxoasa clinică Pelican din Oradea,
făcută de Maghiari cu bani despre care nimeni nu se mai străduie să afle
dacă sunt albi sau negri!
Pesedistul Gheorghe Bunea Stancu, din 2004 preşedinte al Consiliului
Judeţului (CJ) Brăila, le râde în nas procurorilor DNA şi inspectorilor
ANI, încheind cu nonşalanţă contracte prin negociere directă şi
licitaţii aranjate între instituţia administrativă pe care o conduce şi
firma la care este acţionar, Concivia SA Brăila. În ultimele luni, CJ
Brăila, Primăria Brăila, condusă de subordonatul său la PSD Aurel
Simionescu şi primăriile din judeţ, au contribuit la profiturile
Concivia SA cu contracte de 23 milioane de lei, fără TVA! “Holdingul” Stancu – Bursagrirom – Concivia
Legăturile lui Bunea Stancu cu Concivia sunt “la vedere”. Stancu a
înfiinţat în 1995 firma SC Bursagrirom SA Brăila, la care deţine 51% din
acţiuni. Alţi acţionari sunt Sorin Costin (23%), Ciprian Stan, Paul
Vasilache şi Cristina Grigorescu. Bursagrirom SA are ca obiect de
activitate un domeniu la care se pricepea Bunea Stancu în 1995, “comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”.
Dar Bursagrirom este acţionarul principal la firma de construcţii SC
Concivia SA Brăila, la care deţine 70,64 % din acţiuni. Un acţionar
nesemnificativ e SIF 2 Moldova, care deţine 11,58% din acţiuni, iar
restul sunt cuponari. Bursagriromul lui Stancu este unicul decident în
administrarea Concivia, pentru că atunci când se iau deciziile,
Bursagrirom are 721.809 voturi, SIF 2 Moldova are 118.337 voturi, iar
“cuponarii” au câteva mii de voturi. Mecanismul ilustrează perfect că
tot ce se întâmplă la Concivia este dictat de Bunea Stancu.
Stancu mută banii CJ la Concivia, prin negociere directă!
Gh Bunea Stancu îşi trimite banii de la bugetul CJ Brăila în propriile
conturi cu un tupeu incredibil, prin „filiera profitului”, Concivia-
Bursagrirom –Stancu. Unele din contracte sunt atribuite prin proceduri
de încredinţare directă, adică prin licitaţie deschisă cu un singur
participant la licitaţie (Concivia) sau prin „negociere fără un anunţ de
participare”, la care CJ-ul condus de Stancu negociază contractul cu
reprezentantul firmei lui Stancu. Aşa a fost „negociat” şi atribuit de
CJ contractul nr 192/15/12/2009, în valoare de 794.112, pentru
“întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul
2009-2010 Lot II”. Un contract câştigat de Concivia în urma unei
licitaţii deschise organizate de CJ Brăila şi la care, ia să vezi
minune!, Concivia a fost unicul participant, este cel de “execuţie
închidere terasă cabinet etaj I Corp D Palatul Administrativ”. E
contractul nr 23/05.02.2010, de 565.000 lei, fără TVA. Practic, Stancu
şi-a chemat propria firmă să-i facă o lucrare la biroul de la CJ, iar
pentru asta şi-a plătit firma cu peste jumătate de milion. Alte afaceri ale lui „Stancu de la CJ” cu „Stancu de la Concivia”
Concivia SA este unul din clienţii „de casă” ai CJ-ului condus de
Stancu. Prin contractul 47/24.03,2010, Concivia a primit 535.361 lei din
fondurile CJ, pentru lucrările de reabilitare, amenajarea şi
modernizarea spaţii medicale la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie
Brăila. Prin contr nr 198/23.12.2009, încheiat în ajun de Crăciun,
preşedintele CJ Brăila Gh Bunea Stancu i-a făcut cadou de Crăciun lui Gh
Bunea Stancu, acţionarul stategic de la Concivia o lucrare de 835.860
lei fără TVA, pentru reparaţii şi amenajări interioare la imobilul
situat pe Soseaua Buzăului nr. 3, Brăila. Adică şi-a făcut singur un
cadou de Crăciun, din banii CJ!
Contractele cu Primăria Brăila, pe ierarhia PSD
Firma lui Stancu lucrează bine şi cu subordonaţii lui Stancu. Unul din
cei care îi stau în faţă cu căciula-n mână atunci când e vorba de
politică este primarul Brăilei, Aurel Simionescu (PSD), care îi este
dator preşedintelui PSD Brăila Bunea Stancu pentru că l-a pus pe listă
şi l-a susţinut în campanie. Recunoştinţa lui Simionescu este exprimată
prin contractele încheiate de Primăria Brăila cu Concivia lui Stancu: 1.
Contractul nr 2668/25.01.2010, de 1.584.587 lei, pentru reabilitarea
Scolii nr 18 “Mihu Dragomir”. Prin acte adiţionale, Concivia va încasa
valoarea estimată a lucrărilor, de 3.020.221 lei, fără TVA. 2.
Contractul nr 1204/08.05.2010, de 404.605 lei, pentru reabilitarea
Corpului A la Grupul Scolar “Edmond Nicolau”. 3. Contractul nr
7116/02.09.2009, de 4.625.411 lei, pentru lucrări de reabilitare la
Spitalul „Sf Pantelimon”. 4. Contractul nr 42.452/03.12.2009, de
2.315.940 lei, pentru reabilitarea a trei corpuri de clădire de la
Centrul „Sf Maria”. În total, ar fi contracte de peste 10 milioane de
lei, încheiate de primarul Simionescu cu firma şefului său de la PSD
Brăila.
„Naşul”
Nu puteau lipsi din portofoliul contractelor Conciviei SA cele
încheiate cu primăriile din judeţul Brăila. Conform Legii 215, relaţia
primăriilor din judeţ cu un preşedinte CJ nu e una de subordonare, dar
preşedintele CJ este cel care propune alocările de bugete, fonduri,
proiecte, iar dacă are şi o majoritatea confortabilă, cum se întâmplă la
Brăila, se poate spune că preşedintele CJ este “naşul” primarilor din
judeţ. Iar primarii “cotizează” prin contracte încheiate cu Concivia.
Iată-le pe cele din ultimele luni: 1. cu Primăria Grădiştea – contr
2471/11.06.2009, de 724.639 lei pentru alimetare cu apă a satelor
Ibrianu şi Maraloiu. Valoarea la care se poate ajunge prin acte
adiţionale este de 1,5 milioane lei. 2. cu primăria Stăncuţa – contr
2114/16.07.2009 de 2.463.300 lei, pentru canalizare şi staţie de epurare
în comună. 3. cu Primăria Romanu – contr 2460/01.09.2009, de 1.543.694
lei, pentru extinderea alimentării cu apă. Prin acte adiţionale,
Concivia poate încasa 2,5 milioane lei. 4. cu Primăria Siliştea – contr
7273/28.12.2009, de 130.745 lei, pentru extinderea reţelei de alimentare
cu apă. 5. cu Primăria Berteştii de Jos – contr 2787/25.09.2009, de
643.810 lei, pentru extindere alimentare cu apă. 6. cu primăria Traian –
contr 1641/17.03.2010, 287.002 lei, valoarea unor lucrări suplimentare
la alimentarea cu apă. 7. cu Primăria Stăncuţa – contr 2114/16.07.2009,
de 2.070.000 lei, pentru construirea canalizării şi a staţiei de
epurare.
Tancrad
În hăţişul afacerilor pe bani publici orchestrate de Bunea Stancu, ar
mai fi şi cele ale firmei Tancrad Construct SRL, care are sediul în
sediul
Concivia SA, pe Calea Călăraşilor nr 161, et 3. Ca şi Concivia, a
obţinut de la CJ-ul lui Bunea Stancu un contract prin “negociere directă
fără publicarea unui anunţ”. E vorba de contractul 193/15.12.2009,
pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în
sezonul 2009-2010 Lot I”. În aceeaşi zi, CJ a dat prin negociere directă
două contracte pentru întreţinerea drumurilor, contractul 192
Conciviei, iar contractul 193, Tancradului. Povestea e mai complicată,
pentru că mai există şi o “firmă tată” la Galaţi, iar contractele celor
două CJ, din Galaţi şi Brăila, se încheie uneori şi în “cross”.
Important e “profiterolul”!
Valoarea totală a acestor contracte este de vreo 23 de milioane. Cu
TVA, ar fi vreo 26 milioane. Prin uzuala majorare prin acte adiţionale a
valorii la care a fost semnat contractul cu 20-50%, se ajunge la valori
consistente. În 2009, Concivia SA a avut o cifră de afaceri de
45.204.894 lei, cu 57,09% mai mare decât prevederile bugetare ale anului
2009. În plină criză, lui Bunea i-au “duduit” afacerile cu 60% mai tare
decât se aştepta. Profitul net a fost de 1.686.948 lei. Ce-i drept, a
încheiat anul cu datorii către furnizori în valoare de 9.339.677 lei şi
creanţe de la clienţii neîncasaţi de 8.521.163 lei, dar asta înseamnă ca
clienţii şi furnizorii firmei preşedintelui CJ Brăila trebuie să dea la
pace între ei. “Important e profiterolul”, cum îi place să spună
preşedintelui CJ. În 2008, Concivia lui Stancu a avut un “profiterol” de
2.476.641 lei.
Legea lui Stancu
Preşedintele CJ Brăila, Gh Bunea Stancu e convins că este perfect legal
să plătească din banii instituţiei publice pe care o conduce
contractele pe care el, ca preşedinte CJ, le încheie cu firma la care
este acţionar. Chiar lasă să se înţeleagă că îl încearcă o părere de
rău, că firma sa nu poate încheia mai multe contracte pe bani publici:
„Concivia are 1.000 de oameni şi toată lumea are un dinte împotriva ei.
Deoarece sunt eu acţionar acolo nu ar trebui să mai vină la nici o
licitaţie, zic unii. Păi, ce e asta? Dacă vine la licitaţie în
condiţiile în care apar pe SEAP anunţurile respective, orice societate
se poate înscrie la licitaţie. Concivia nu poate să le câştige pe toate,
că nu are cum să le caştige pe toate şi nici nu le poate face pe toate, dar aceasta nu înseamna să le iau dreptul să vină la licitaţie”.
Pretendent la banii UE
În 2010, Gh Bunea Stancu are planuri mari. Vrea să ia o finanţare
europeană. Conform Procesului Verbal al AGA de la Concivia SA, din
15.04.2010, o să fie vorba de un contract de 5.000.000 euro, din care
2,5 milioane va fi cofinanţarea Concivia. De aia trage tare acum, să
facă de-o “cofinanţare”!
Aventura libanezo-americanului Hassan Awdi la compania Rodipet SA, se apropie de sfârşit. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Hassan Awdi şi a celorlalţi vinovaţi de devalizarea reţelei naţionale de difuzare a presei.
În total, nouă persoane sunt acuzate de iniţiere, constituire şi
aderare la un grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de
bani. Awdi deţine o avere uriaşă, realizată în România, în mare parte
prin afaceri ilicite, susţin surse apropiate anchetei. În 2003,
privatizarea Rodipet a stârnit un imens scandal. Rodipet a fost un
„cadou” pentru Hassan Awdi, cabinetul Năstase emiţând o ordonanţă
specială, prin care libanezul a reuşit să devină proprietarul reţelei de
difuzare a presei. El a apelat la o schemă financiară complexă, prin
care a reuşit să îndatoreze Rodipet şi, în acelaşi timp, să câştige sume
uriaşe.
Urmăriţi penal
Privatizarea Rodipet SA s-a făcut la 23 decembrie 2003, când între
Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
(AVAS) şi SC Magnar System Com SRL Otopeni s-a încheiat un contract
pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni. La momentul
privatizării, Rodipet avea un capital social de 2.264.350.000 lei,
împărţit în 90.574 acţiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare.
Societatea avea 42 de sucursale pe întreg teritoriul ţării, deţinând
clădiri, terenuri şi puncte de vânzare.
Prin contract, cumpărătorul se obliga ca pe o perioadă de 5 ani de la
data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor să nu facă
disponibilizări, să nu înstrăineze sub orice formă, să nu închirieze şi
să nu greveze cu sarcini activele proprietatea societăţii, iar pentru
susţinerea activităţii curente a Rodipet se obliga să realizeze o
infuzie de capital circulant în valoare de 2 milioane de dolari, dar şi
investiţii pentru dezvoltare în valoare de 3.750.000 de euro.
Investiţiile au fost garantate prin instituirea unei garanţii reale
mobiliare asupra acţiunilor. De asemenea, cumpărătorul se obliga să nu
schimbe destinaţia punctelor de vânzare şi nici să le închidă. Pe
perioada realizării obligaţiilor contractuale, Magnar System nu avea
dreptul să cesioneze către o altă persoană fizică sau juridică acţiunile
Rodipet.
Nerespectarea contractului de privatizare a Rodipet SA a făcut
obiectul dosarului penal nr.390/D/P/2006, înregistrat la Direcţia de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –
Structura Centrală. Anchetatorii suspectau operaţiuni de spălare a
banilor, desfăşurate de reprezentanţii mai multor societăţi comerciale,
controlate de fraţii Hassan şi Mehdi Awdi, dar şi de acoliţii lor,
printre care Lopsan Investment LTD Cipru, Uni Export Plus SRL,
Restaurant Mioriţa SRL, Miati Prod SRL, Bucharest Confort Suites SRL,
Mirelle Company SRL şi multe altele.
Prima încălcare a contractului de privatizare s-a produs la 19 august
2004, când Magnar System a cesionat 60.220 din acţiunile Rodipet către
Supremo Corporation SRL şi Monalisa Investments SRL, firme controlate
tot de familia Awdi.În 2007, contrar dispoziţiilor contractului de
vânzare-cumpărare a acţiunilor, la Registrul Comerţului au fost
înregistrate SC Rodipet Abonamente SRL, SC Rodipet Courier SRL, SC
Rodipet Business Solution SRL şi SC Star Collection Agency SRL. Aceste
societăţi, care erau controlate de clanul Awdi, au preluat părţi din
obiectul de activitate al Rodipet SA.
Politică de falimentare
Încă de la privatizare, susţin procurorii DIICOT, Hassan Awdi ar fi
dus o politică de falimentare a Rodipet, profitând de inexistenţa
controalelor din partea AVAS şi ANAF, dar şi de poziţia dominantă în
Adunarea Generală a Acţionarilor. Astfel, reprezentanţii Rodipet au
încheiat o serie de contracte de împrumut, consultanţă, reprezentare,
vânzare, prestări de servicii, defavorabile societăţii. Aceste contracte
erau încheiate de fiecare dată cu firme controlate sau deţinute, direct
sau prin interpuşi, de către membrii grupului Awdi.
În 2004, Rodipet SA a împrumutat SC Supremo Corporation SRL
(controlată de Hassan Awdi) cu 280 miliarde lei vechi, pe o perioadă de
10 ani. În 2008, Rodipet SA, transformată între timp în Network Press
Concept SA, a încheiat cu SC Best Consult SRL mai multe contracte de
consultanţă şi reprezentare, în valoare de câteva milioane de lei,
pentru vânzarea de chioşcuri şi imobile (lucru interzis prin contractul
de privatizare). Ulterior, aceste chioşcuri se vor regăsi în patrimoniul
SC Rodikiosk SRL, societate controlată, de asemenea, de grupul Awdi.
Tot în 2008, Rodipet SA a încheiat cu Rodipet Courier SRL,
reprezentată de fratele lui Hassan Awdi, Mehdi, un contract păgubos
pentru recepţionarea, prelucrarea, ambalarea şi transportul
publicaţiilor la diferite destinaţii din reţeaua naţională de
distribuţie a presei. Prin acest contract, susţin procurorii,
activitatea de distribuţie a Rodipet SA a fost externalizată
nejustificat, în contradicţie cu obligaţiile asumate prin contractul de
privatizare.
Contracte fictive
Hassan Awdi a încheiat numeroase contracte fictive, prin care au fost
scoase din Rodipet sume mari de bani. Unul dintre acestea atestă un
împrumut de 1.000.000 de euro făcut de Rodipet de la SC Balbec Retail
SRL. În contul datoriei fictive neachitate, Balbec Retail (controlată de
Awdi) a devenit proprietara a cinci spaţii comerciale şi a unui spaţiu
de depozitare, aparţinând Rodipet.
Contracte fictive au fost încheiate şi cu SC Agroindcom Chitila SA şi
SC Ecogreen SA, în valoare de 3 milioane de lei, pentru achiziţionarea
de materiale de construcţii, în condiţiile în care prima firmă avea ca
obiect de activitate creşterea animalelor, iar cea de-a doua, servicii
de consultanţă.În 2006, Rodipet a recepţionat un imobil, pentru
construcţia căruia a plătit firmei Terasanta SRL (controlată de Awdi)
1,8 milioane de lei. Cu toate că era proprietara clădirii, Rodipet a
plătit, ulterior, firmei Supremo Corporation, cu titlul de chirie,
127.000 de lei/lunar.Una dintre ultimele lovituri date de către fraţii
Awdi a fost la 12 ianuarie 2009, când interpuşii acestora au închiriat
de la Rodipet 28 de imobile (apartamente şi vile situate în zone
centrale din mai multe oraşe). Contractul a fost încheiat pe 49 de ani,
la o chirie lunară de 50 de euro pentru fiecare locaţie. Prin contract,
s-a interzis în mod expres locatorului să facă orice demersuri pentru
rezilierea actului înainte de termenul de 49 de ani. Practic, prin acest
contract, proprietatea imobilelor a fost înstrăinată în favoarea unei
firme controlată de grupul Awdi.
Decapitalizarea Rodipet
În mai 2009, AVAS a activat clauza de reziliere a contractului de
privatizare, pentru nerespectarea obligaţiilor, devenind acţionar
majoritar. Câteva luni mai târziu, Rodipet SA a intrat în procedură de
insolvenţă, fiind numit un lichidator judiciar al societăţii.
Hassan Awdi a semnat însă acte în numele Network Press Concept SA,
ulterior datei la care AVAS reziliase contractul de privatizare. Astfel,
la trei zile după anularea privatizării, Awdi, prin interpuşi, a
încheiat un contract de franşiză cu SC Westland Investment SRL, prin
care se transmitea dreptul de a desfăşura activităţi de vânzare a presei
în toate punctele de vânzare ale Network Press Concept.
Prin acest contract s-a realizat decapitalizarea Rodipet. Practic,
importante lichidităţi au fost transferate din conturile acesteia către
alte societăţi deţinute sau controlate de membrii grupului Awdi,
urmărindu-se ca, prin transferuri succesive, să se piardă urma banilor,
susţin surse judiciare.Tot după reziliererea privatizării, Awdi a
încheiat ilegal, în numele Rodipet, mai multe contracte de prestări
servicii şi de închiriere cu propria firmă, SC Rodikiosk SRL, în valoare
totală de aproape 4 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, din
grupul infracţional organizat iniţiat de Hassan Awdi mai făceau parte
fratele său Mehdi, Istambouly Bassam, Matly Marwan Georges, El Mokdad
Bilal Mohamad, toţi cetăţeni libanezi şi românii Iordan Bădeanu, Florin
Lungoci şi Angela Coman. Procurorii au stabilit că Awdi a adus un
prejudiciu Rodipet SA în valoare de peste 35,5 milioane de euro.
Probarea infracţiunilor a fost extrem de dificilă, din cauza
complexităţii operaţiunilor financiare şi a implicării unor persoane
care se bucură de poziţii sociale şi profesionale dintre cele mai bune,
susţin sursele judiciare.
Percheziţii domiciliare
În 22 iunie, procurorii DIICOT, însoţiţi de poliţişti şi de jandarmi,
au făcut 24 de percheziţii în locaţii din Bucureşti şi din judeţele
Constanţa
şi Ilfov, aparţinând grupului Awdi. Cea mai mare desfăşurare de forţe a
fost la sediul Rodipet, din Piaţa Presei Libere. Timp de câteva ore,
anchetatorii au scotocit prin birourile Rodipet, sigilând mai multe
încăperi şi ridicând saci cu documente. În faţa anchetatorilor a fost
adus doar Mehdi Awdi, fratele său Hassan, creierul grupării, fiind
plecat din România de mai multă vreme. Pentru recuperarea prejudiciului,
anchetatorii au pus sechestru
asigurator pe cinci hoteluri, dintre care trei în Bucureşti (în Piaţa
Kogălniceanu, în Colentina şi în zona Batiştei) şi alte două pe litoral
(Mamaia şi Venus), precum şi pe 20 de apartamente. Totodată, au fost
sechestrate peste 150 de maşini şi utilaje agricole, în dosarul privind
falimentarea Rodipet.
Afaceri ilegale
Grupul iniţiat de Hassan Awdi este implicat în numeroase afaceri
ilegale. Membrii grupării Awdi sunt libanezi cu mai multe cetăţenii,
stabiliţi în România imediat după Revoluţie, iar primele afaceri au fost
cu electronice. Awdi este acţionar, direct sau prin interpuşi, la sute
de firme. Afacerile i-au adus lui Awdi nu numai bani, dar şi sprijin
politic. Cu ajutor politic, libanezii au reuşit mai multe privatizări
frauduloase, printre care Rodipet, Mesagerie SA, Aluniş SA etc. Potrivit
surselor judiciare, cea mai mare parte a banilor a fost spălată prin
intermediul unor firme-fantomă, înfiinţate în paradisul fiscal Delaware
(SUA).
Tunul de la Casa Bucur
O altă lovitură a clanului Awdi a fost la Casa Bucur. În 2000, firma
Monalisa Trading Co SRL, ai cărei acţionari sunt Hassan Awdi şi soţia
acestuia, a cumpărat de la de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS)
pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Aluniş SA. Tranzacţia a fost
perfectată pentru aproximativ trei miliarde de lei vechi, în condiţiile
în care activele societăţii valorau de zeci de ori mai mult.
Patrimoniul imobiliar al Aluniş SA totaliza 20 de braserii şi
restaurante. Printre activele societăţii a fost inclus, în mod abuziv,
monumentul istoric Casa Bucur (transformat în restaurant), aflat doar în
administrarea Aluniş SA, nu însă şi nu în proprietatea acesteia. Deşi
proprietarii de drept ai imobilului, care erau în litigiu cu statul, au
făcut numeroase notificări, Casa Bucur a fost înstrăinată în favoarea
lui Hassan Awdi pentru numai 15.000 de dolari. Ulterior, Awdi a vândut
activul altei firme pe care o controla, pentru 500.000 de dolari.
Mesagerie SA, pusă pe butuci
Prin aceeaşi firmă, Monalisa Investments SRL, clanul Awdi a reuşit să
dea o altă lovitură. În 2004, firma libanezului a cumpărat CFR
Mesagerie SA, care se ocupa cu transportul coletăriei şi presei pe calea
ferată, pentru 7,27 miliarde de lei vechi. La scurt timp, după metoda
“Rodipet”, Awdi a reuşit să falimenteze societatea în mod deliberat.
După un an de la privatizare, 500 din cei 800 de angajaţi ai societăţii
au fost concediaţi. Ceilalţi nu şi-au mai primit salariile luni la rând.
Hassan Awdi a stopat şi plăţile altor drepturi băneşti conexe, deşi reţinuse, prin stopaj la sursă, contribuţiile individuale ale salariaţilor Mesageriei.
În actul de vânzare al CFR Mesagerie SA s-a stipulat clar că toate
drepturile salariaţilor existente înaintea privatizării vor fi menţinute
de noul proprietar, contractul colectiv de muncă şi contractele
individuale de muncă pentru angajaţii Mesageriei fiind anexe la
contractul de vânzare.Nerespectarea clauzei contractuale privind
pastrarea întregului personal ar fi trebuit să atragă, de drept,
anularea contractului de privatizare, ceea ce nu s-a
întâmplat.Nenumăraţi angajaţi ai Mesageriei au câştigat procesele
intentate patronatului pentru neplata drepturilor salariale. Cu toate
acestea, nici până în ziua de azi aceştia nu şi-au văzut banii
În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...
Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului
Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...
După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...
Utilizăm cookie-urile pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. De asemenea, utilizăm cookie-uri pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare si integrarile cu reţele de socializare.DA, ACCEPTPolitica cookies
