„Preşedintele jucător” al CJ Brăila mută banii publici în conturile firmei sale

Autor

-

1 octombrie 2010

Pesedistul Gheorghe Bunea Stancu, din 2004 preşedinte al Consiliului Judeţului (CJ) Brăila, le râde în nas procurorilor DNA şi inspectorilor ANI, încheind cu nonşalanţă contracte prin negociere directă şi licitaţii aranjate între instituţia administrativă pe care o conduce şi firma la care este acţionar, Concivia SA Brăila. În ultimele luni, CJ Brăila, Primăria Brăila, condusă de subordonatul său la PSD Aurel Simionescu şi primăriile din judeţ, au contribuit la profiturile Concivia SA cu contracte de 23 milioane de lei, fără TVA! “Holdingul” Stancu – Bursagrirom – Concivia

Legăturile lui Bunea Stancu cu Concivia sunt “la vedere”. Stancu a înfiinţat în 1995 firma SC Bursagrirom SA Brăila, la care deţine 51% din acţiuni. Alţi acţionari sunt Sorin Costin (23%), Ciprian Stan, Paul Vasilache şi Cristina Grigorescu. Bursagrirom SA are ca obiect de activitate un domeniu la care se pricepea Bunea Stancu în 1995, “comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat”. Dar Bursagrirom este acţionarul principal la firma de construcţii SC Concivia SA Brăila, la care deţine 70,64 % din acţiuni. Un acţionar nesemnificativ e SIF 2 Moldova, care deţine 11,58% din acţiuni, iar restul sunt cuponari. Bursagriromul lui Stancu este unicul decident în administrarea Concivia, pentru că atunci când se iau deciziile, Bursagrirom are 721.809 voturi, SIF 2 Moldova are 118.337 voturi, iar “cuponarii” au câteva mii de voturi. Mecanismul ilustrează perfect că tot ce se întâmplă la Concivia este dictat de Bunea Stancu.

Stancu mută banii CJ la Concivia, prin negociere directă!

Gh Bunea Stancu îşi trimite banii de la bugetul CJ Brăila în propriile conturi cu un tupeu incredibil, prin „filiera profitului”, Concivia- Bursagrirom –Stancu. Unele din contracte sunt atribuite prin proceduri de încredinţare directă, adică prin licitaţie deschisă cu un singur participant la licitaţie (Concivia) sau prin „negociere fără un anunţ de participare”, la care CJ-ul condus de Stancu negociază contractul cu reprezentantul firmei lui Stancu. Aşa a fost „negociat” şi atribuit de CJ contractul nr 192/15/12/2009, în valoare de 794.112, pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010 Lot II”. Un contract câştigat de Concivia în urma unei licitaţii deschise organizate de CJ Brăila şi la care, ia să vezi minune!, Concivia a fost unicul participant, este cel de “execuţie închidere terasă cabinet etaj I Corp D Palatul Administrativ”. E contractul nr 23/05.02.2010, de 565.000 lei, fără TVA. Practic, Stancu şi-a chemat propria firmă să-i facă o lucrare la biroul de la CJ, iar pentru asta şi-a plătit firma cu peste jumătate de milion.
Alte afaceri ale lui „Stancu de la CJ” cu „Stancu de la Concivia”

Concivia SA este unul din clienţii „de casă” ai CJ-ului condus de Stancu. Prin contractul 47/24.03,2010, Concivia a primit 535.361 lei din fondurile CJ, pentru lucrările de reabilitare, amenajarea şi modernizarea spaţii medicale la Spitalul de Obstretică şi Ginecologie Brăila. Prin contr nr 198/23.12.2009, încheiat în ajun de Crăciun, preşedintele CJ Brăila Gh Bunea Stancu i-a făcut cadou de Crăciun lui Gh Bunea Stancu, acţionarul stategic de la Concivia o lucrare de 835.860 lei fără TVA, pentru reparaţii şi amenajări interioare la imobilul situat pe Soseaua Buzăului nr. 3, Brăila. Adică şi-a făcut singur un cadou de Crăciun, din banii CJ!

Contractele cu Primăria Brăila, pe ierarhia PSD
Firma lui Stancu lucrează bine şi cu subordonaţii lui Stancu. Unul din cei care îi stau în faţă cu căciula-n mână atunci când e vorba de politică este primarul Brăilei, Aurel Simionescu (PSD), care îi este dator preşedintelui PSD Brăila Bunea Stancu pentru că l-a pus pe listă şi l-a susţinut în campanie. Recunoştinţa lui Simionescu este exprimată prin contractele încheiate de Primăria Brăila cu Concivia lui Stancu: 1. Contractul nr 2668/25.01.2010, de 1.584.587 lei, pentru reabilitarea Scolii nr 18 “Mihu Dragomir”. Prin acte adiţionale, Concivia va încasa valoarea estimată a lucrărilor, de 3.020.221 lei, fără TVA. 2. Contractul nr 1204/08.05.2010, de 404.605 lei, pentru reabilitarea Corpului A la Grupul Scolar “Edmond Nicolau”. 3. Contractul nr 7116/02.09.2009, de 4.625.411 lei, pentru lucrări de reabilitare la Spitalul „Sf Pantelimon”. 4. Contractul nr 42.452/03.12.2009, de 2.315.940 lei, pentru reabilitarea a trei corpuri de clădire de la Centrul „Sf Maria”. În total, ar fi contracte de peste 10 milioane de lei, încheiate de primarul Simionescu cu firma şefului său de la PSD Brăila.

„Naşul”

Nu puteau lipsi din portofoliul contractelor Conciviei SA cele încheiate cu primăriile din judeţul Brăila. Conform Legii 215, relaţia primăriilor din judeţ cu un preşedinte CJ nu e una de subordonare, dar preşedintele CJ este cel care propune alocările de bugete, fonduri, proiecte, iar dacă are şi o majoritatea confortabilă, cum se întâmplă la Brăila, se poate spune că preşedintele CJ este “naşul” primarilor din judeţ. Iar primarii “cotizează” prin contracte încheiate cu Concivia. Iată-le pe cele din ultimele luni: 1. cu Primăria Grădiştea – contr 2471/11.06.2009, de 724.639 lei pentru alimetare cu apă a satelor Ibrianu şi Maraloiu. Valoarea la care se poate ajunge prin acte adiţionale este de 1,5 milioane lei. 2. cu primăria Stăncuţa – contr 2114/16.07.2009 de 2.463.300 lei, pentru canalizare şi staţie de epurare în comună. 3. cu Primăria Romanu – contr 2460/01.09.2009, de 1.543.694 lei, pentru extinderea alimentării cu apă. Prin acte adiţionale, Concivia poate încasa 2,5 milioane lei. 4. cu Primăria Siliştea – contr 7273/28.12.2009, de 130.745 lei, pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă. 5. cu Primăria Berteştii de Jos – contr 2787/25.09.2009, de 643.810 lei, pentru extindere alimentare cu apă. 6. cu primăria Traian – contr 1641/17.03.2010, 287.002 lei, valoarea unor lucrări suplimentare la alimentarea cu apă. 7. cu Primăria Stăncuţa – contr 2114/16.07.2009, de 2.070.000 lei, pentru construirea canalizării şi a staţiei de epurare.

Tancrad

În hăţişul afacerilor pe bani publici orchestrate de Bunea Stancu, ar mai fi şi cele ale firmei Tancrad Construct SRL, care are sediul în sediul Concivia SA, pe Calea Călăraşilor nr 161, et 3. Ca şi Concivia, a obţinut de la CJ-ul lui Bunea Stancu un contract prin “negociere directă fără publicarea unui anunţ”. E vorba de contractul 193/15.12.2009, pentru “întreţinerea curentă pe timp de iarnă a drumurilor judeţene în sezonul 2009-2010 Lot I”. În aceeaşi zi, CJ a dat prin negociere directă două contracte pentru întreţinerea drumurilor, contractul 192 Conciviei, iar contractul 193, Tancradului. Povestea e mai complicată, pentru că mai există şi o “firmă tată” la Galaţi, iar contractele celor două CJ, din Galaţi şi Brăila, se încheie uneori şi în “cross”.

Important e “profiterolul”!

Valoarea totală a acestor contracte este de vreo 23 de milioane. Cu TVA, ar fi vreo 26 milioane. Prin uzuala majorare prin acte adiţionale a valorii la care a fost semnat contractul cu 20-50%, se ajunge la valori consistente. În 2009, Concivia SA a avut o cifră de afaceri de 45.204.894 lei, cu 57,09% mai mare decât prevederile bugetare ale anului 2009. În plină criză, lui Bunea i-au “duduit” afacerile cu 60% mai tare decât se aştepta. Profitul net a fost de 1.686.948 lei. Ce-i drept, a încheiat anul cu datorii către furnizori în valoare de 9.339.677 lei şi creanţe de la clienţii neîncasaţi de 8.521.163 lei, dar asta înseamnă ca clienţii şi furnizorii firmei preşedintelui CJ Brăila trebuie să dea la pace între ei. “Important e profiterolul”, cum îi place să spună preşedintelui CJ. În 2008, Concivia lui Stancu a avut un “profiterol” de 2.476.641 lei.

Legea lui Stancu

Preşedintele CJ Brăila, Gh Bunea Stancu e convins că este perfect legal să plătească din banii instituţiei publice pe care o conduce contractele pe care el, ca preşedinte CJ, le încheie cu firma la care este acţionar. Chiar lasă să se înţeleagă că îl încearcă o părere de rău, că firma sa nu poate încheia mai multe contracte pe bani publici: „Concivia are 1.000 de oameni şi toată lumea are un dinte împotriva ei. Deoarece sunt eu acţionar acolo nu ar trebui să mai vină la nici o licitaţie, zic unii. Păi, ce e asta? Dacă vine la licitaţie în condiţiile în care apar pe SEAP anunţurile respective, orice societate se poate înscrie la licitaţie. Concivia nu poate să le câştige pe toate, că nu are cum să le caştige pe toate şi nici nu le poate face pe toate, dar aceasta nu înseamna să le iau dreptul să vină la licitaţie”.

Pretendent la banii UE

În 2010, Gh Bunea Stancu are planuri mari. Vrea să ia o finanţare europeană. Conform Procesului Verbal al AGA de la Concivia SA, din 15.04.2010, o să fie vorba de un contract de 5.000.000 euro, din care 2,5 milioane va fi cofinanţarea Concivia. De aia trage tare acum, să facă de-o “cofinanţare”!

Jaful de la Rodipet sare de 35 de milioane de euro

Autor

Andrei Sidorov

-

14 septembrie 2010

Aventura libanezo-americanului Hassan Awdi la compania Rodipet SA, se apropie de sfârşit. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Hassan Awdi şi a celorlalţi vinovaţi de devalizarea reţelei naţionale de difuzare a presei.

În total, nouă persoane sunt acuzate de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani. Awdi deţine o avere uriaşă, realizată în România, în mare parte prin afaceri ilicite, susţin surse apropiate anchetei. În 2003, privatizarea Rodipet a stârnit un imens scandal. Rodipet a fost un „cadou” pentru Hassan Awdi, cabinetul Năstase emiţând o ordonanţă specială, prin care libanezul a reuşit să devină proprietarul reţelei de difuzare a presei. El a apelat la o schemă financiară complexă, prin care a reuşit să îndatoreze Rodipet şi, în acelaşi timp, să câştige sume uriaşe.

Urmăriţi penal

Privatizarea Rodipet SA s-a făcut la 23 decembrie 2003, când între Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (AVAS) şi SC Magnar System Com SRL Otopeni s-a încheiat un contract pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni. La momentul privatizării, Rodipet avea un capital social de 2.264.350.000 lei, împărţit în 90.574 acţiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare. Societatea avea 42 de sucursale pe întreg teritoriul ţării, deţinând clădiri, terenuri şi puncte de vânzare.

Prin contract, cumpărătorul se obliga ca pe o perioadă de 5 ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor să nu facă disponibilizări, să nu înstrăineze sub orice formă, să nu închirieze şi să nu greveze cu sarcini activele proprietatea societăţii, iar pentru susţinerea activităţii curente a Rodipet se obliga să realizeze o infuzie de capital circulant în valoare de 2 milioane de dolari, dar şi investiţii pentru dezvoltare în valoare de 3.750.000 de euro. Investiţiile au fost garantate prin instituirea unei garanţii reale mobiliare asupra acţiunilor. De asemenea, cumpărătorul se obliga să nu schimbe destinaţia punctelor de vânzare şi nici să le închidă. Pe perioada realizării obligaţiilor contractuale, Magnar System nu avea dreptul să cesioneze către o altă persoană fizică sau juridică acţiunile Rodipet.

Nerespectarea contractului de privatizare a Rodipet SA a făcut obiectul dosarului penal nr.390/D/P/2006, înregistrat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală. Anchetatorii suspectau operaţiuni de spălare a banilor, desfăşurate de reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, controlate de fraţii Hassan şi Mehdi Awdi, dar şi de acoliţii lor, printre care Lopsan Investment LTD Cipru, Uni Export Plus SRL, Restaurant Mioriţa SRL, Miati Prod SRL, Bucharest Confort Suites SRL, Mirelle Company SRL şi multe altele.

Prima încălcare a contractului de privatizare s-a produs la 19 august 2004, când Magnar System a cesionat 60.220 din acţiunile Rodipet către Supremo Corporation SRL şi Monalisa Investments SRL, firme controlate tot de familia Awdi.În 2007, contrar dispoziţiilor contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor, la Registrul Comerţului au fost înregistrate SC Rodipet Abonamente SRL, SC Rodipet Courier SRL, SC Rodipet Business Solution SRL şi SC Star Collection Agency SRL. Aceste societăţi, care erau controlate de clanul Awdi, au preluat părţi din obiectul de activitate al Rodipet SA.

Politică de falimentare

Încă de la privatizare, susţin procurorii DIICOT, Hassan Awdi ar fi dus o politică de falimentare a Rodipet, profitând de inexistenţa controalelor din partea AVAS şi ANAF, dar şi de poziţia dominantă în Adunarea Generală a Acţionarilor. Astfel, reprezentanţii Rodipet au încheiat o serie de contracte de împrumut, consultanţă, reprezentare, vânzare, prestări de servicii, defavorabile societăţii. Aceste contracte erau încheiate de fiecare dată cu firme controlate sau deţinute, direct sau prin interpuşi, de către membrii grupului Awdi.

În 2004, Rodipet SA a împrumutat SC Supremo Corporation SRL (controlată de Hassan Awdi) cu 280 miliarde lei vechi, pe o perioadă de 10 ani. În 2008, Rodipet SA, transformată între timp în Network Press Concept SA, a încheiat cu SC Best Consult SRL mai multe contracte de consultanţă şi reprezentare, în valoare de câteva milioane de lei, pentru vânzarea de chioşcuri şi imobile (lucru interzis prin contractul de privatizare). Ulterior, aceste chioşcuri se vor regăsi în patrimoniul SC Rodikiosk SRL, societate controlată, de asemenea, de grupul Awdi.

Tot în 2008, Rodipet SA a încheiat cu Rodipet Courier SRL, reprezentată de fratele lui Hassan Awdi, Mehdi, un contract păgubos pentru recepţionarea, prelucrarea, ambalarea şi transportul publicaţiilor la diferite destinaţii din reţeaua naţională de

distribuţie a presei. Prin acest contract, susţin procurorii, activitatea de distribuţie a Rodipet SA a fost externalizată nejustificat, în contradicţie cu obligaţiile asumate prin contractul de privatizare.

Contracte fictive

Hassan Awdi a încheiat numeroase contracte fictive, prin care au fost scoase din Rodipet sume mari de bani. Unul dintre acestea atestă un împrumut de 1.000.000 de euro făcut de Rodipet de la SC Balbec Retail SRL. În contul datoriei fictive neachitate, Balbec Retail (controlată de Awdi) a devenit proprietara a cinci spaţii comerciale şi a unui spaţiu de depozitare, aparţinând Rodipet.

Contracte fictive au fost încheiate şi cu SC Agroindcom Chitila SA şi SC Ecogreen SA, în valoare de 3 milioane de lei, pentru achiziţionarea de materiale de construcţii, în condiţiile în care prima firmă avea ca obiect de activitate creşterea animalelor, iar cea de-a doua, servicii de consultanţă.În 2006, Rodipet a recepţionat un imobil, pentru construcţia căruia a plătit firmei Terasanta SRL (controlată de Awdi) 1,8 milioane de lei. Cu toate că era proprietara clădirii, Rodipet a plătit, ulterior, firmei Supremo Corporation, cu titlul de chirie, 127.000 de lei/lunar.Una dintre ultimele lovituri date de către fraţii Awdi a fost la 12 ianuarie 2009, când interpuşii acestora au închiriat de la Rodipet 28 de imobile (apartamente şi vile situate în zone centrale din mai multe oraşe). Contractul a fost încheiat pe 49 de ani, la o chirie lunară de 50 de euro pentru fiecare locaţie. Prin contract, s-a interzis în mod expres locatorului să facă orice demersuri pentru rezilierea actului înainte de termenul de 49 de ani. Practic, prin acest contract, proprietatea imobilelor a fost înstrăinată în favoarea unei firme controlată de grupul Awdi.

Decapitalizarea Rodipet

În mai 2009, AVAS a activat clauza de reziliere a contractului de privatizare, pentru nerespectarea obligaţiilor, devenind acţionar majoritar. Câteva luni mai târziu, Rodipet SA a intrat în procedură de insolvenţă, fiind numit un lichidator judiciar al societăţii.

Hassan Awdi a semnat însă acte în numele Network Press Concept SA, ulterior datei la care AVAS reziliase contractul de privatizare. Astfel, la trei zile după anularea privatizării, Awdi, prin interpuşi, a încheiat un contract de franşiză cu SC Westland Investment SRL, prin care se transmitea dreptul de a desfăşura activităţi de vânzare a presei în toate punctele de vânzare ale Network Press Concept.

Prin acest contract s-a realizat decapitalizarea Rodipet. Practic, importante lichidităţi au fost transferate din conturile acesteia către alte societăţi deţinute sau controlate de membrii grupului Awdi, urmărindu-se ca, prin transferuri succesive, să se piardă urma banilor, susţin surse judiciare.Tot după reziliererea privatizării, Awdi a încheiat ilegal, în numele Rodipet, mai multe contracte de prestări servicii şi de închiriere cu propria firmă, SC Rodikiosk SRL, în valoare totală de aproape 4 milioane de lei. Potrivit anchetatorilor, din grupul infracţional organizat iniţiat de Hassan Awdi mai făceau parte fratele său Mehdi, Istambouly Bassam, Matly Marwan Georges, El Mokdad Bilal Mohamad, toţi cetăţeni libanezi şi românii Iordan Bădeanu, Florin Lungoci şi Angela Coman. Procurorii au stabilit că Awdi a adus un prejudiciu Rodipet SA în valoare de peste 35,5 milioane de euro.

Probarea infracţiunilor a fost extrem de dificilă, din cauza complexităţii operaţiunilor financiare şi a implicării unor persoane care se bucură de poziţii sociale şi profesionale dintre cele mai bune, susţin sursele judiciare.

Percheziţii domiciliare

În 22 iunie, procurorii DIICOT, însoţiţi de poliţişti şi de jandarmi, au făcut 24 de percheziţii în locaţii din Bucureşti şi din judeţele Constanţa şi Ilfov, aparţinând grupului Awdi. Cea mai mare desfăşurare de forţe a fost la sediul Rodipet, din Piaţa Presei Libere. Timp de câteva ore, anchetatorii au scotocit prin birourile Rodipet, sigilând mai multe încăperi şi ridicând saci cu documente. În faţa anchetatorilor a fost adus doar Mehdi Awdi, fratele său Hassan, creierul grupării, fiind plecat din România de mai multă vreme. Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au pus sechestru asigurator pe cinci hoteluri, dintre care trei în Bucureşti (în Piaţa Kogălniceanu, în Colentina şi în zona Batiştei) şi alte două pe litoral (Mamaia şi Venus), precum şi pe 20 de apartamente. Totodată, au fost sechestrate peste 150 de maşini şi utilaje agricole, în dosarul privind falimentarea Rodipet.

Afaceri ilegale

Grupul iniţiat de Hassan Awdi este implicat în numeroase afaceri ilegale. Membrii grupării Awdi sunt libanezi cu mai multe cetăţenii, stabiliţi în România imediat după Revoluţie, iar primele afaceri au fost cu electronice. Awdi este acţionar, direct sau prin interpuşi, la sute de firme. Afacerile i-au adus lui Awdi nu numai bani, dar şi sprijin politic. Cu ajutor politic, libanezii au reuşit mai multe privatizări frauduloase, printre care Rodipet, Mesagerie SA, Aluniş SA etc. Potrivit surselor judiciare, cea mai mare parte a banilor a fost spălată prin intermediul unor firme-fantomă, înfiinţate în paradisul fiscal Delaware (SUA).

Tunul de la Casa Bucur

O altă lovitură a clanului Awdi a fost la Casa Bucur. În 2000, firma Monalisa Trading Co SRL, ai cărei acţionari sunt Hassan Awdi şi soţia acestuia, a cumpărat de la de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Aluniş SA. Tranzacţia a fost perfectată pentru aproximativ trei miliarde de lei vechi, în condiţiile în care activele societăţii valorau de zeci de ori mai mult.

Patrimoniul imobiliar al Aluniş SA totaliza 20 de braserii şi restaurante. Printre activele societăţii a fost inclus, în mod abuziv, monumentul istoric Casa Bucur (transformat în restaurant), aflat doar în administrarea Aluniş SA, nu însă şi nu în proprietatea acesteia. Deşi proprietarii de drept ai imobilului, care erau în litigiu cu statul, au făcut numeroase notificări, Casa Bucur a fost înstrăinată în favoarea lui Hassan Awdi pentru numai 15.000 de dolari. Ulterior, Awdi a vândut activul altei firme pe care o controla, pentru 500.000 de dolari.

Mesagerie SA, pusă pe butuci

Prin aceeaşi firmă, Monalisa Investments SRL, clanul Awdi a reuşit să dea o altă lovitură. În 2004, firma libanezului a cumpărat CFR Mesagerie SA, care se ocupa cu transportul coletăriei şi presei pe calea ferată, pentru 7,27 miliarde de lei vechi. La scurt timp, după metoda “Rodipet”, Awdi a reuşit să falimenteze societatea în mod deliberat. După un an de la privatizare, 500 din cei 800 de angajaţi ai societăţii au fost concediaţi. Ceilalţi nu şi-au mai primit salariile luni la rând. Hassan Awdi a stopat şi plăţile altor drepturi băneşti conexe, deşi reţinuse, prin stopaj la sursă, contribuţiile individuale ale salariaţilor Mesageriei.

În actul de vânzare al CFR Mesagerie SA s-a stipulat clar că toate drepturile salariaţilor existente înaintea privatizării vor fi menţinute de noul proprietar, contractul colectiv de muncă şi contractele individuale de muncă pentru angajaţii Mesageriei fiind anexe la contractul de vânzare.Nerespectarea clauzei contractuale privind pastrarea întregului personal ar fi trebuit să atragă, de drept, anularea contractului de privatizare, ceea ce nu s-a întâmplat.Nenumăraţi angajaţi ai Mesageriei au câştigat procesele intentate patronatului pentru neplata drepturilor salariale. Cu toate acestea, nici până în ziua de azi aceştia nu şi-au văzut banii

Inundarea Galaţiului şi Brăilei mizată la “ruleta rusească” a intereselor clientelei politice

Autor

Dănilă Chirovici

-

11 septembrie 2010

Teroarea inundaţiilor catastrofale pe care o trăiesc la fiecare viitură de pe Dunăre locuitorii din Galaţi şi Brăila, adică un total de 527.000 de locuitori are un preţ: protejarea afacerilor clientelei politice. Soluţiile hotărâte de specialişti, de eliminare a viiturilor prin reabilitarea ecosistemelor din zona IC Brătianu – Isaccea şi cea a Lacului Brateş, sunt înlocuite cu soluţiile „gândite” de politicienii în foame de imagine , pentru care ţelul suprem este să dea declaraţii în direct la TV printre jandarmii şi pompierii care fac diguri din saci de rafie umpluţi cu nisip.

“Plagiat” la CNSU

O lovitură mediatică a acestei crize a inundaţiilor a fost organizarea la Galaţi, a şedinţei extraordinare a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), întrunit pentru a lua o decizie care să salveze Galaţiul din calea celor trei viituri devastatoare, de pe Dunăre, Siret şi Prut. S-a discutat despre practicarea unor breşe controlate, dar nu s-a luat nici o decizie. În schimb, a fost plagiată una, la botul calului. Ministrul Vasile Blaga a anunţat că CNSU a hotărât construirea unui dig de 4,5 km pe străzile din Cartierul Portului. De fapt, salariaţii regiilor Primăriei Galaţi lucrau de 10 zile la acest dig. Mai întâi a fost de de 2,5 km, apoi de 4,5. La ora 12.52, cu 4 ore înainte ca CNSU să se întrunească la Galaţi pentru a găsi “soluţia salvatoare”, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a transmis un comunicat de presă în care era vorba exact de digul de 4,5: “Peste 350 de persoane, angajate în societăţi din subordinea Consiliului Local Galaţi, au lucrat la sfârşitul acestei săptămâni la ridicarea unui dig lung de 4,5 km, care să apere Valea Oraşului de apele Dunării”, se spunea în comunicat (vezi facsimil). De fapt, rolul CNSU a fost de a pune în scenă o operetă stahanovistă, cu 1.400 de salariaţi ISU şi jandarmi aduşi la Galaţi din toate colţuri ţării ca să încarce sacii cu nisip, sub conducerea unui “comandament” format din secretarul de stat MAI Mihai Capră, generalul maior Liviu Viorel Nemeş, prim-adjunct la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi colonelul Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată.

Specialişti supuşi deciziei politice

Tehnocraţii din CNSU au votat pentru decizia politicienilor ce conduc “Comitetul”, construirea digului. În locul unei soluţii care să ducă la scăderea debitelor şi presiunii apelor asupra digurilor printr-o deversare controlată, au acceptat varianta politicienilor, de a mai construi un “zid de nisip” în calea viiturii. La CNSU s-a discutat despre 3 breşe controlate. Prima ar fi spargerea digului la Călăraşi – Râul, dar asta nu rezolvă nimic în zona Galaţi-Brăila. A 2-a variantă este o breşă în zona Borcea, dar nu se va face pentru că în acest caz nivelul apelor Dunării va fi de 15 cm atât pe Autostrada A2, cât şi pe calea ferată Bucureşti-Constanţa şi astfel s-ar înjumătăţi numărul autostrăzilor din România şi nu s-ar mai putea ajunge pe Litoral nici cu trenul, în plină guvernare a Elenei Udrea la Turism. A 3-a variantă, care ar elimina riscul revărsării Dunării la Galaţi şi Brăila, este executarea unei breşe în digul de pe malul tulcean, vizavi de Galaţi, între localităţile tulcene IC Brătianu şi Garvăn. E soluţia optimă, pentru că s-ar inunda incinte cu terenuri agricole, unele cultivate, altele nu. Ministrul Blaga a promis că va fi făcută această breşă atunci când Dunărea va ajunge la 690 cm la Galaţi. Dar cine garantează că nu se va produce dezastrul când Dunărea va ajunge la 688 sau 689 cm?

Nu se dau breşe clientelei UNPR

A 4-a variantă, inundarea Insulei Mari a Brăilei (IMB) a fost eliminată înainte de şedinţa CNSU din 4 iulie. Pe 3 iulie, autorităţile din Brăila anunţau că se reactualizează planurile inundării IMB. Asta presupune evacuarea a 3.486 de locuitori din Măraşu şi 1.650 din Frecăţei, dar această deversare ar prelua 2 miliarde mc de apă. Foarte mulţi brăileni sunt de acord cu inundarea permanentă a Insulei Mari, pentru că prin revenirea zonei la ce a fost odată, o deltă de 70.000 ha, ar creşte potenţialul turistic al oraşului şi l-ar relansa economic din sărăcia cronică în care se zbate. În urmă cu 11 ani, au fost transmise la guvern astfel de planuri, dar şi atunci au contat şi contează şi acum afacerile pe cele 69.015 ha ale arendaşilor politici, pe atunci Reen-ul lui Fernando Enciu – client CDR, acum TCE 3 Brazi, firma lui Culiţă Tărâţă, deputatul UNPR. Susţinător al guvernului Boc. Anul trecut, IMB-ul a fost vizitat de preşedintele Traian Băsescu, care a avut numai cuvinte de laudă pentru arendaşul Culiţă Tărâţă. Aşa că după ce Tărâţă a înroşit telefoanele protectorilor politici, varianta breşei la IMB, despre care sâmbătă discutau ISU şi Prefectura Brăila, duminică a fost eliminată din posibilele soluţii discutate de CNSU. Pentru a-şi marca victoria, Culiţă Tărâţă a ieşit cu două ştiri de presă. În prima dădea lecţii de hidrologie, iar în a 2-a recunoştea că afacerea sa clientelară este o investiţie de 4 miliarde de euro! A statului român, desigur, dar pe care el o “mulge”, fără ca Brăila să se aleagă cu mare lucru din asta.

Delta de la marginea Galaţiului

Singura soluţie viabilă pentru eliminarea inundaţiilor în zona Galaţi-Brăila este renaturarea zonei, adică refacerea ecosistemelor. S-a pus această problemă la inundaţiile din 2006, când Galaţiul şi Brăila erau, ca şi acum, ameninţate de Dunăre. Atunci, ministrul Mediului Sulfina Barbu şi ministrul Administraţiei, acelaşi Vasile Blaga, declarau la Galaţi că peste Dunăre va fi înfiinţat un polder, care să preia viiturile de pe Dunăre. Tot atunci au promis renaturarea Luncii Dunării şi a zonei Lacului Brateş, ceea ce ar însemna refacerea ecosistemului din anii 40. În 1932, Lacul Brateş, situat la marginea Galaţiului, avea 7.428 ha, dar împreună cu Lacul Covurlui, Lacul Crapina, bălţile şi grindurile din zona de vărsare a Prutului în Dunăre, forma, la marginea Galaţiului, o deltă de 18.000 ha. În 1948, a fost înfiinţat Santierul “Ana Pauker”, al cărui scop era desecarea zonei, pentru ca zeci de mii de hectare să fie transformate în teren arabil. Suprafaţa Lacului Brateş a fost redusă la vreo 2.000 ha.

Strategii de sertar

Un comitet interministerial a stabilit planurile şi etapele pentru renaturarea întregii lunci a Dunării. După ce în 2006-2007 au fost etapele de studii, în perioada 2008-2012 trebuia realizată renaturarea Luncii Dunării. Proiectul renaturării zonei IC Brătianu-Isaccea, face parte din Programul „Redimensionarea ecologică şi economică a incintelor amendajate din Lunca şi Delta Dunării”, elaborat de Institutul Naţional de Cercetări Delta Dunării (INCDD) Tulcea şi la care au colaborat 5 institute de cercetări. Programul viza reabilitarea ecosistemelor de-a lungul a 2.840 km de Dunăre, de la Porţile de Fier la Isaccea şi viza renaturarea prin înfiinţarea de zone umede a 530.000 ha de terenuri din Lunca Inferioară a Dunării, despărţite acum de apele fluviului de peste 1.200 km de diguri. Suprafaţa e echivalentă cu cea a Deltei Dunării sau cu cea a Complexului Razelm-Sinoe.

„Clientelismul” a învins la dezbaterea publică?

Ar fi trebuit ca acum să existe deja polderul de la IC Brătianu. Locuitorii satelor de pe malurile Lacului Crapina, Luncaviţa, IC Brătianu, Grindu şi Văcăreni, doresc reînfiinţarea lacului, pentru că s-au săturat de agricultura de subzistenţă. Din pensiuni şi pescuit ar câştiga mai mult. Primarul din Luncaviţa, Ilie Stefan, a înfiinţat în 2006 Aociaţia „Natura Zâmbeşte”, ce are ca obiectiv reînvierea Lacului Crapina. În 2007 şi în 2008, în bugetul CL Luncaviţa au fost alocate fonduri pentru studiul de fezabilitate. În aprilie 2008, a avut loc dezbaterea publică pentru aprobarea proiectului. ONG-urile de mediu, specialiştii, localnicii şi primarii localităţilor din zonă au fost de acord cu reînfiinţarea polderului şi Lacului Crapina. S-a opus Gheorghe Tornea, primarul altei comune tulcene, Turcoaia, de la 30 km distanţă. “Omul era vehement împotrivă, pe urmă am aflat că are vreo 800 ha luate în concesiune de la ADS, în zona respectivă. Sigur, sunt alte interese”, declara prefectul de atunci al Galaţiului, Mihai Capră. Am mers pe fir şi am aflat detalii. Prin anul 2000, primarul Gh Tornea (PSD) a preluat cu vreo 2,5 miliarde de lei SC Piscicola Măcin, care avea o baltă de 700 ha la Jijila, o alta mai mică la Turcoaia şi vreo 750 ha de teren pe malul dobrogean al Dunării, vizavi de Brăila. Acolo face agricutură şi l-ar cam deranja un polder. Acum, Tornea nu mai e primar ci consilier PSD şi i-a pasat afacerile fiului său. Tornea Tiberiu Alexandru este acţionarul şi administratorul SC Piscicola Măcin şi administratorul AMP Tornea Brăila Filiala Turcoaia SRL, care are sediul la Măcin, pe str Grivitei nr 5, adică la sediul Piscicolei Măcin. Practic, întregul proiect a “picat” la dezbaterea publică din cauză că “n-a vrut Tornea” şi asta nu-i decât o nouă poveste românească despre inconsecvenţa conducătorilor şi clientelism. Apar interese mai importante decât cele ale locuitorilor din Galaţi şi Brăila, care sunt iarăşi terorizaţi de ameninţarea viiturilor devastatoare de pe Dunăre, dar mai importante şi decât cele ale Uniunii Europene, care a declarat zona Arie de Protecţie Specială Acvafaunistică şi Sit de Importanţă Comunitară.

Lumea interlopă merge în Paradis, trecând prin politică

Autor

Tudor Bălănescu

-

5 septembrie 2010

Foştii interlopi, deveniţi “oameni de afaceri” cărora nu le place să li se ceară amănunte despre cum au făcut “primul milion”, sponsorizează campaniile electorale, îşi pun găştile de cartier să lipească afişe, se încuscresc cu politicienii după reţeta cumetriei dintre familia Băsescu şi Bercea Mondialul. Iar după toate aceste favoruri făcute “scrobiţilor” cu gulerele albe le cer şi deconturile în afaceri pe fonduri bugetare, funcţii publice şi uneori “titluri”.

Vasile Dănăilă “Pazvante” a devenit cetăţean de onoare al Tecuciului, “Gelu Ţăranu” a devenit consilier municipal, Andrei Lişinschi – condamnat penal pentru speculă şi furt era să ajungă primarul Galaţiului, iar politicienii din Brăila dezbat tema colaborării cu lumea interlopă în campaniile electorale.

“Jurnal de Investigaţii” a mai scris despre legăturile dintre primarul Tecuciului, Eduard Finkelstain (PDL) şi Vasile Dănăilă (Partidul Verde), cunoscut în lumea interlopă sub numele “Pazvante”. Mai nou, cu prilejul aniversării a 575 de ani de atestare documentară a Tecuciului, primarul Finkelstain i-a acordat lui Pazvante Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci. Iniţiativa a fost lansată de consilierul PDL Costică Florea, cu care Finkelstain a fost asociat la Floro Fin Grup SRL Tecuci. Aşadar, acordarea titlului a fost o iniţiativă politică a PDL.

Vasile Dănăilă este unul din cei trei consilieri ai Partidului Verde din Consiliul Local Municipal (CLM) Tecuci. El a fost şi contracandidat al lui Finkelstain în cursa pentru primărie şi pentru că prin oraş lumea îl ştia mai mult de „Pazvante” decât de Dănăilă, înaintea campaniei electorale şi-a schimbat cartea de identitate, devenind Vasile Dănăilă Pazvante.

Au refuzat sa voteze

Legea Administraţiei Locale prevede că CLM poate acorda titlul de cetăţean de onoare unor persoane „cu merite deosebite”. Prevederea e evazivă şi, spre exemplu, CLM Ploieşti a întocmit un regulament special pentru acordarea titlului, în care e detaliat ce înseamnă „merite deosebite”. În cazul Tecuciului, nu există aşa ceva şi opoziţia formată din patru consilieri PSD şi patru de la PNL nu a avut curajul să se pună rău cu Finkelstain şi Dănăilă Pazvante. Iar de aici a ieşit un pic de circ. Pazvante a condus personal şedinţa CLM în care trebuia votată atribuirea Titlului de Cetăţean de Onoare. Când s-a ajuns la punctul respectiv de pe ordinea de zi, Pazvante şi-a încurajat colegii de consiliu: „Aşa a fost să fie. E un moment mai special, mai emoţionant, da cum viaţa m-a învăţat şi m-a forţat să fiu bărbat trebuie să spun: Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci domnului Dănăilă Vasile Pazvante. Aş dori să supunem la vot şi cu toată dragostea şi încrederea să nu vă abţineţi, decât ce vă dictează inima şi sufletul”, a spus Pazvante în aplauzele majoritarilor. Primarul Finkelstain a susţinut meritele lui Pazvante: “Parcul central nu a venit de la sine, ci e rezultaul muncii unui om!”. Asta nu i-a înduplecat însă pe doi consilieri PNL, Petru Papuc şi Vasile Diaconu, să aprobe proiectul. Dar nici nu aveau chef să se pună rău cu Pazvante, aşa că au adoptat o poziţie neprevăzută de Legea 215, nici vot „pentru”, nici „contra”, nici „abţinere”, ci „refuz”! „Am spus că refuzăm, nu vă supăraţi pe noi!”, s-au justficat cei doi. La final, lui Vasile Dănăilă Pazvante i-a fost acordat Titlul de Cetăţean de Onoare cu 10 voturi „pentru”, unul „împotrivă”, o „abţinere” şi două „ieşiri intempestive”.

Săru’ mâna, “profesore “Pazvante!

La şedinţa CLM Tecuci a participat şi preşedintele filialei gălăţene a Partidului Verde (PV), Pompiliu Comşa. Acesta a susţinut acordarea „titlului” printr-un discurs de şapte minute, în care nu a uitat să amintească de aventurile în afara legii ale lui Vasile Dănăilă Pazvante: „A luat paşaportul cu nr 1. Pe 11 ianuarie 1990 era deja la Budapesta. A continuat să strângă bani. Nu numai de la unguri, ci şi de la germani, apoi în Belgia, Suedia, Franţa, Grecia, iar în cele din urmă în America. Nu-i este ruşine de tot ce a făcut (…) După ce a umblat ceva vreme cu <<nazbataia>> prin toată lumea, le-a luat banii celor curioşi să-l păcălească la alba-neagra şi a investit toţi banii în parc”. Discursul s-a fost încheiat cu pupăturile de mâini adresate lui Pazvante: „În faţa lui Pazvante, noi toţi trebuie să ne ridicăm pălăria, în semn de respect. Personal, cu plecăciune, îi transmit un << Săru’ mâna, profesore!>>’’.

“A plecat de la 2 veceuri…”

Noul Cetăţean de Onoare al Tecuciului are parte de o companie selectă. La fel de “cetăţeni de onoare” ca Pazvante sunt col. aviator Leonid Sotropa, I.P.S. dr. Casian Crăciun, Arhiepiscop al Dunării de Jos, actriţa Tamara Buciuceanu, scriitorii George Arion şi Dionisie Duma, sculptorul Patrichi Smulţi şi seismologul George Purcaru. Spre deosebire de Pazvante, un alt tecucean, prof .dr. Mihai Sergiu Jalbă, doctor în ştiinţe medicale, stabilit în SUA, nu a avut aceleaşi merite, pentru a deveni cetăţean de onoare. Se ştie că Dănăilă Pazvante a preluat în administrare WC-ul public de lângă Parcului Central, pe care a construit un pavilion de café bar, după care a luat în concesiune o parte din parc, pe care a plantat gazon şi trandafiri, a adus mobilier urban, sculpturi, minerale şi colivii cu păsări exotice. Dar nu a făcut-o de amorul artei. Prin contractul de concesiune 5647/03.02.2003 SC Vivas SRL o obţinut în concesiune pentru 49 de ani, 285mp de teren, pentru care plăteşte o redevenţă de numai 54 lei/lună. Apoi, prin contractul 22918/25.01.2006 a obţinut concesionarea, pe 49 de ani, a 562mp din Parcul Central, în vederea „amenajării şi realizării unor spaţii moderne destinate recreerii şi odihnei”. În acest contract, redevenţa e de 233 de lei/lună. Aşa că terasa “Colţ de rai” a lui Pazvante din parc este o afacere extrem de profitabilă, iar partea cu trandafirii şi papagalii ţine de marketing. Faptul că întreţine parcul, dar în cadrul unei tranzacţii cu primăria, e notabil, poate fi extraordinar, dar nu justifică “titlul”. Meritele lui Pazvante au fost explicate în “discursul de susţinere a candidaturii” de acelaşi preşedinte PV Galaţi, Pompiliu Comşa. Iată cum sună unul dintre argumente: „A plecat de la două veceuri publice şi trei hectare de teren, apoi a făcut urbanism particular…”.

Ţup în politică!

Atragerea foştilor interlopi în clientelă sau de-a dreptul în partid poate fi considerată o strategie de “human resources” a PDL Galaţi. La alegerile locale din 2008, candidatul PDL la Primăria Galaţi a fost Andrei Lişinschi, un apropiat al lumii interlope. Lişinschi era chiar naşul la prima căsătorie a fostului lider a lumii interlope din Galaţi, Marian Ivan, ai cărui oameni au pus umărul la campanie. Ivan a fost răpus într-o reglare de conturi, care a avut loc în timpul campaniei. Lişinschi a pierdut în turul al doilea, după ce adversarii săi au dezvăluit că prin sentinţa 1356/21.05.1982, Judecătoria Galaţi a fost condamnat la un an şi opt luni pentru speculă, iar prin sentinţa 239/26.01.1983, a fost condamnat la un an de închisoare pentru furt în dauna avutului privat. În prezent, PDL Galaţi are în administraţia locală doi reprezentanţi despre care surse din organizaţie susţin că şi-au făcut banii “afară”, prin mijloace la fel de neortodoxe ca “nazbataia” lui Pazvante. În CLM Galaţi, PDL îl are pe consilierul Radu Gheorghe, cunoscut sub numele de “Gelu Ţăranu” din vremea când făcea bani în Germania. Acum este un prosper om de afaceri, are plasamente la Vinton SRL Galaţi (50% – 5,4 milioane RON), Robotron SRL (50%), Level Five SRL (33%) şi Vuksek Sere Solarii Buzău (99%) şi 3 maşini la scară: Bentley, Porsche Cayenne şi Audi A8. În CJ Galaţi, PDL e reprezentat de un “self made man” identic, consilierul judeţean Mircea Cadar.

Nici cele sfinte nu-s de lepădat

La Brăila, cunoscut ca citadelă a lumii interlope, liderul de vocaţie, Dumitru Oprea, zis “Titel Crăcănatu”, nu ar da doi bani pe titlul de Cetăţean de Onoare, dar şi-a dorit un pic din cele sfinte. La Boboteaza din 2007 s-a aruncat primul în Dunăre după crucea sfinţită aruncată de arhiepiscopul Casian. “Adversarii” au înotat şi ei după cruce, dar mai cu fereală şi astfel Titel Crăcănatu a salvat crucea din ape.

La Brăila, interlopii – agenţi electorali

Implicarea interlopilor în viaţa politică a devenit o temă de dezbatere foarte serioasă pentru politicienii din Brăila. Deschiderea a făcut-o fostul senator PSD, acum deputat PDL, Viorel Balcan, care într-un interviu a recunoscut că e prieten vechi cu Titel Crăcănatu şi a spus că ceea ce presa numeşte “interlop” el ar numi “om de afaceri”. Balcan a făcut şi o declaraţie fulminantă, că în campanie ar apela la ajutorul prietenilor din lumea interlopă, dezvăluind modul în care a ajuns Aurel Simionescu primar al Brăilei în 2008: “Aşa l-am scos pe Aurică Simionescu primar, apelând la lumea interlopă, să nu se uite acest lucru!”. Simionescu a răspuns evaziv că nu ştie de aşa ceva întrebând retoric dacă există “o formulă să spunem că X este interlop, Y este interlop”. La onomastica şi aniversarea fostului primar PNL Constantin Cibu, acum senator UNPR, au participat fraţii Sgârcitu şi Titel Crăcănatu. Acum, Cibu admite că îi cunoştea, dar neagă legăturile cu ei spunând că dacă au venit nu putea să-i dea afară de guler. Preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, susţine că nu-şi doreşte colaborarea cu interlopii, dar admite că în campanie e nevoie de “lideri de opinie” în cartiere: „Că uneori ai nevoie de nişte să le spunem lideri de opinie în diferite zone, şi asta este foarte adevărat”. Un lider PDL, Stănel Necula, recent revocat din funcţia de viceprimar al Brăilei a fixat problema: “Interlopii, înainte de toate, sunt cetăţeni, au drept de vot şi fiecare vot contează”! Şeful Organizaţie de Tineret a PDL Brăila, Ştefan Gurgu, a abordat subiectul vorbind despre acţiunea partidului de a “aduce pe calea cea bună baieţii de cartier”, invitaţi la partid pentru consiliere. “Întâi îi educăm şi după aceea îi aducem în campanie!”, a spus Gurgu.

Rechinii de autostradă, încă un tun între Arad şi Timişoara

Autor

Dănilă Chirovici

-

31 august 2010

Un exemplu foarte bun în acest sens este Autostrada Arad – Timişoara, ale cărei lucrări au demarat în luna august 2009. Din start, această autostradă a fost privită ca o pradă extrem de suculentă de mai mulţi afacerişti din vestul ţării, bine legaţi la conductele cu bani publici. Iar când este vorba de sute de milioane de euro, miza este într-adevăr foarte mare. Rezultatul: costuri mai mari şi întârzieri în execuţie.

La începutul lunii iulie, scăpând de o remaniere care i se fluturase în faţă, ministrul Transporturilor Radu Berceanu a descins într-o nouă vizită la şantierul autostrăzii Arad – Timişoara. În stilul deja caracteristic a lansat câteva ameninţări în stânga şi în dreapta – atent ca acestea să fie prinse de camerele de luat vederi – întorcându-se la Bucureşti cu sentimentul datoriei împlinite. Nu înainte de-a ameninţa cu rezilierea contractului cu constructorii autostrăzii. Este vorba de o asociere dintre firmele Astaldi (Italia) şi FCC Construccion (Spania) care au câştigat licitaţia pentru execuţia respectivului tronson, în contul sumei de 135 milioane de euro. Ce a uitat ministrul să spună este faptul că aceşti constructori au fost de multe ori în imposibilitatea de a-şi face treaba din cauza unor dispute pe marginea degrevării de sarcini a terenului pe unde urmează să treacă autostrada. De menţionat că lucrările au demarat în luna august 2009, aproape simultan cu cele de pe Autostrada Szeged – Mako (la 8 km de graniţa cu România) din Ungaria, dându-se astfel startul la o adevărată competiţie. Nu mai trebuie probabil spus în ce stadiu avansat sunt ungurii în acest moment.

Un pont pentru Indiana Jones

La început, în mai puţin de o lună, aproape întreaga lungime a viitoarei autostrăzi (32 de km) a fost decopertată într-un adevărat tur de forţă al celor două firme. Dar lucrările au intrat în impas din cauza certificatului de descărcare arheologică. Certificat care a ajuns miza unor dispute dintre unele firme de măsurători cadastrale care şi-au descoperit subit mari aptitudini pentru arheologie. De menţionat că lucrările de descărcare arheologică sunt atributul exclusiv al arheologilor, iar nu al unor firme cu spate politic. Şi nu este puţin să te trezeşti pe cap cu o pleaşcă de cîteva milioane de euro, doar pentru că te pui să cauţi nişte cioburi, pe care, dacă le găseşti, trebuie să le muţi câţiva metri.

Astfel în septembrie 2009, la o întâlnire pe tema descărcării arheologice, între reprezentanţi ai constructorilor, beneficiarilor şi finanţatorilor lucrării, a participat şi Florin Draşovan, arheolog în cadrul Muzeului Banatului, membru al Comisiei Naţionale de Arheologie, adică exact forul care dă „verde” pentru descărcările arheologice. Draşovan a venit însoţi de Mircea Stoian, director şi co-acţionar al firmei Gauss din Timişoara. De remarcat că al doilea acţionar al acestei firme cu topografie şi cadastru este deputatul liberal de Timiş, Claudiu Ţaga. Draşovan a prezentat firma în cauză drept singura în măsură să execute lucrările de descărcare arheologică. Întrebat care este preţul, Stoian a spus sec: 2,8 milioane de euro. Chestionat în cît timp ar putea finaliza lucrarea, el a avansat termenul de un an. Ori termenul de execuţie al întregii lucrări este de doi ani. Întrebat dacă nu poate executa lucrarea mai rapid, Stoian a înmărmurit asistenţa: „Da, se poate dar cu 10 milioane de euro”. Constructorii italieni şi spanioli erau în pragul de-a face atac de panică la auzul acestei sume care sfida bunul simţ. Era exact preţul a doi km de autostradă. Ulterior acestei discuţii au apărut în presă declaraţiile virulente ale ministrului Radu Berceanu, ulterior ale preşedintelui Traian Băsescu împotriva arheologilor. Numai că, între timp, pe fir intrase firma de esenţă PD-L, Geolink, care a avansat preţul de şapte milioane de euro pentru aceeaşi lucrare. Acţionar neoficial al acestei firme este, spun surse neoficiale, Horaţiu Moldovan, membru PD-L şi şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Timiş. Fiindcă nu avea arheolog angajat, Geolink a pierdut lucrarea, pe fir revenind Gauss. Care şi-a depus o ultimă ofertă: 1,5 milioane de euro. O „mică” diferenţă faţă de zece milioane! De menţionat că toate aceste aranajamente au avut loc la Bucureşti prin cabinetele şi holurile din Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Culturii.

Comoara piraţilor

În timpul acestor discuţii, evident că lucrările au fost lăsate baltă. Pentru a termina aceste dispute s-a luat decizia ca această lucrare să fie executată, în urma unei licitaţii, de o instituţie agreată de Ministerul Culturii. În fine, lucrarea a fost obţinută de Muzeul Callatis din Mangalia, pentru 900.000 de euro. Lucrurile nu s-au oprit aici, firma Gauss făcând în continuare presiuni. Asta şi fiindcă lucrarea câştigată de muzeul din Mangalia purta denumirea de „cercetări arheologice preventive”, nefiind vorba de „descărcare arheologică”. În luna aprilie a acestui an, Gauss a obţinut din nou o blocare a lucrărilor pentru două săptămâni. Mai multe surse afirmă că acest lucru s-a întâmplat în urma unei întâlnirei cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, totodată preşedinte al PD-L Timiş. Chiar şi în acest moment, lucrurile sunt în coadă de peşte, iar pe traseul viitoarei autostrăzi au început să-şi facă apariţia tot felul de arheologi şi căutători de oale vechi, în speranaţa că lucrările se vor amâna din nou. Evident, în contul unor bani. „Da, avem probleme cu aceste descărcări care pot bloca lucrările la autostradă. Sumele care se vehiculează sunt aberante”, ne-a declarat un şef din cadrul Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Regele exproprierilor

În timp ce guvernanţii se plâng că bugetul e mai sărac ca niciodată şi trebuie tăiat tot ce se poate tăia (lefuri, pensii etc) există zone unde se face o adevărată risipă de bani publici.. Pe data de 3 iulie, statul i-a virat în contul deschis la CEC nu mai puţin de 9 milioane de euro, contravaloarea unui teren pe care va trece centura de ocolire a Aradului, care va avea şi rol de autostradă. Terenul lui a fost evaluat, în mod suspect la 134 euro/mp, în timp ce toate celelalte parcele, învecinate cu ale Luca, au fost evaluate la doar 17 euro/mp. Chiar şi terenul secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, soţul viceprimarului Aradului, Gianina Pistru, a fost evaluat la preţul mic. Diferenţa cea mare ar putea fi căutată în prietenia pe care Luca o are cu Gheorghe Seculici, preşedintele PD-L Arad, rudă prin alianţă cu preşedintele Traian Băsescu. Ca să nu mai spunem că Luca se laudă peste cu tot cu prietenia pe care ar avea-o cu familia Cocoş-Udrea. La o săptămână după ce i-au intrat banii în cont, Luca s-a căsătorit la Monte Carlo, naş fiindu-i senatorul PD-L Gheorghe David, totodată secretar al Senatului. Luca mai este în proces cu CNADR pentru un alt teren peste care va trece autostrada, teren pentru care a solicitat 15 milioane de euro. Un alt beneficiar este Marţian Doroş, şef al Direcţiei de Prestări Servicii din Cadrul CJ Timiş, cumnat cu Mircea Purceld, şef de departament din cadrul DRDP Timişoiara. El a ridicat deja 455 de mii de lei (peste 100 de mii de euro). Pentru o altă parcelă evaluată la 233 de mii de lei n-a acceptat preţul şi se judecă cu statul

PIDU Bucureşti, ingineria de 6 milioane de euro a lui Sorin Oprescu

Autor

Catalin Antohe

-

18 august 2010

La data de 8 mai 2008 Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat asocierea dintre Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Spaţiu Urban Bucureşti (ASUB), care cuprindea un grup de 14 birouri de arhitectură. Scopul asocierii, aprobată de CGMB în unanimitate (35 de voturi) a fost cel de realizare a proiectului TransCentral Urban Bucureşti (TUB) (care prevede organizarea centrului Bucureştiului pe camere şi realizarea unei uriaşe alei pietonale, de 6 km.. Potrivit primarului general de atunci, Adriean Videanu, “scopul final al acestei activităţi este cel al asumării de către comunitate (cetăţeni, administraţie locală, specialşti, dezvoltatori, alte părţi interesate) a proiectului TUB ca proiect viabil şi coerent de dezvoltare urbană pentru zona centrală a municipiului Bucureşti”.

Un an mai târziu, la data de 15 septembrie 2009, edilii municipiului Bucureşti au cumpărat de la ASUB planul director al proiectului TUB pentru suma de 399.000 RON (100.000 euro). Serviciile de urbanism au fost cumpărate prin negociere, fără publicarea unui anunţ de participare, motivul oficial fiind că serviciile puteau fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate. Gheorghe Pătraşcu, arhitectul şef al Capitalei a confirmat acest lucru: “L-am achiziţionat prin încredinţare directă, deoarece este vorba de drepturi de autor. Nu puteam face licitaţie pe ideea lor”.

La data de 19 februarie 2010 oamenii lui Sorin Oprescu au anunţat organizarea unei licitaţii deschise pentru realizarea unui Plan Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU), necesar, chiar obligatoriu pentru accesarea fondurilor europene (Planul Operaţional regional Axa 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor). Proiectul a cărui realizare a fost scoasă la licitaţie se numea PIDU – TUB, edilii neascunzându-şi, nici cu această ocazie, intenţia fermă de a urma linia proiectului TUB, al cărui contract de vânzare – cumpărare era şi consemnat în caietul de sarcini. Suma maximă în care trebuiau să se încadreze ofertanţii era de 819.000 RON, câştigătorul urmând a fi declarat cel care avea cea mai bună ofertă financiară.

Uite TUB-ul nu e TUB-ul

Licitaţia trebuia să aibă loc la data de 13 aprilie 2010, dar la data de 25 martie, Primăria municipiului Bucureşti a anunţat anularea procedurii de licitaţie, motivul invocat fiind că nu ar fi fost stabilite un algoritm de calcul şi o metodologie de punctare clare. Astfel că, la data la care ar fi trebuit să aibă loc licitaţia, subordonaţii primarului Oprescu au revenit cu un nou anunţ pentru realizarea PIDU (proiect obligatoriu, reamintim, pentru accesarea fondurilor europene).

Noul anunţ avea însă o serie de surprize! In primul rând nu s-a mai solicitat doar întocmirea PIDU ci şi elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectele individuale prin care planul urma să fie implementat. A doua mare surpriză a fost scoaterea proiectului Transcentral Urban Bucureşti din documentaţia de licitaţie, fostul PIDU-TUB numindu-se acum doar PIDU. Apoi şi suma pe care s-a arătat dispusă primăria să o cheltuie din banii bucureştenilor a crescut şi ea spectaculos – de la 800.000 ron până la peste 6 milioane de euro. Mai mult, a fost schimbată şi metoda de atribuie – de la cea mai bună ofertă financiară (cel mai mic preţ) la cea mai bună ofertă tehnico – economică, cea tehnică fiind punctată de patru ori mai bine decât cea financiară (80% faţă de 20%). Metoda de punctare este cu atât mai curioasă în vremuri de criză, deoarece ea „permite” câştigarea licitaţiei sau concursului cu cel mai mare preţ posibil, preţ de plată pentru contribuabil. Ceea ce s-a şi întâmplat consorţiul desemnat câştigător pentru PIDU urmând să primească din buzunarul locuitorilor Capitalei (dacă licitaţia va fi declarată legală) toţi cei 27 de milioane de lei puşi la bătaie de Sorin Oprescu.

Revenind la concursul propriu-zis, este esenţial să subliniem dispariţia proiectului TUB din caietul de sarcini. Apelăm la logica cititorilor: renunţând la introducerea obligatorie a TUB în proiectul PIDU, oamenii lui Oprescu şi-au asumat (cel puţin la prima vedere) riscul de a pierde cei 400.000 de lei plătiţi pentru TUB la sfârşitul anului trecut. Dacă ar fi ieşit câştigător un PIDU care făcea imposibilă aplicarea TUB atunci cei 400.000 de RON plătiţi pentru planul director TUB ar fi fost bani aruncaţi pe fereastră, nu-i aşa? Greu de înţeles ce-a fost în mintea arhitectului şef când a scos TUB-ul din caietul de sarcini…

Doar dacă nu cumva proiectul câştigător ar conţine şi pe cel al TUB!? Asta da inginerie – ar însemna că toţi cei 400.000 de RON ar mai fi plătiţi încă o dată prin victoria în cadrul licitaţiei! Chiar dacă o astfel de faptă ar antrena şi alte cheltuieli, cele ale investigaţiei DNA, atâtea milioane de lei (27 mai precis) par a merita un astfel de risc.

Juriul fantomă şi un succes anunţat

Cum ofertantul declarat câştigător al licitaţiei este tocmai ASUB, asociaţia care a vândut planul TUB municipiului Bucureşti şi care a semnat şi acordul din mai 2008 cu CGMB, suspiciunea părea a fi cu atât mai plauzibilă. Mai mult, surse din cadrul juriului care a analizat ofertele tehnice ale participanţilor (ASUB şi un consorţiu al cărui lider este Proiect Bucureşti) ne-au mărturisit, sub protecţia anonimatului, că ingineria s-a şi produs. „Oferta tehnică a ASUB conţine nenumărate similitudini cu proiectul TUB, cumpărat deja de municipiul Bucureşti”, ne-au declarat sursele. Dar cine au fost membrii juriului? Dacă dăm citire ordonanţei de urgenţă 34/2006 (privind achiziţiile publice) atunci observăm că era obligatorie publicarea componenţei juriului încă de la anunţul de licitaţie. Atunci oricare dintre participanţii la licitaţie ar fi putut verifca criteriile obligatorii pentru un membru al juriului: „persoane fizice independente faţă de concurenţi, cu pregătire profesională şi experienţă relevantă în domeniu, precum şi cu probitate morală recunoscută” (art. 134). Adică urbanişti, arhitecţi, ingineri de trafic, peisagişti, economişti specializaţi (cu experienţă) în accesare de fonduri europene.

Oprescu a încălcat însă legea încă de la publicarea anunţului de participare, trecând la rubrica „Numele membrilor juriului selectaţi „Numirea juriului se va face ulterior prin Dispoziţia Primarului General al Capitalei”. Aşa s-a ajuns ca nici componenţa juriului să nu mai fie cuşer – , ne-a profesorul Sandu Alexandru, preşedintele Registrului Urbaniştilor din România şi membru al juriului din care au făcut parte, din profesiile cerute, doar arhitecţi şi urbanişti la care se mai adaugă istoricul Răzvan Theodorescu şi Sorin Ioniţă, preşedintele „Transparency International. Nici vorbă de ingineri de trafic, peisagişti sau economişti. Care au putut studia proiectele (2200 de pagini) care cum au putut, 6 sau 8 sau 10 ore în total (Sandu Alexandru ne-a mărturisit că el a studiat documentaţia circa 8 ore cumulat (în medie, două pagini pe minut!).„Unii membri ai juriului mi-au făcut impresia că nu prea aveau ce căuta pe acolo”

Minciunile arhitectului şef

Posibilitatea premeditării licitaţiei în favoarea proiectului ASUB, cel care a ieşit câştigător, în cele din urmă i-a scăpat arhitectului şef al Capitalei, într-un interviu acordat hotnews.ro la începutul lunii iulie 2010, înainte de anunţarea câştigătorului. El dădea ca sigură atunci integrarea TUB în noul PIDU, proiect despre care recunoştea că Primăria l-a cumpărat pentru 100.000 de euro!!! Confruntat cu gafa pe care a făcut-o, Pătraşcu a răspuns Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor că întregul interviu ar fi fost o reluare a altuia acordat de domnia sa în urmă cu un an. Fals în declaraţii! La data la care Pătraşcu susţinea că a acordat cu adevărat interviul (iunie – iulie 2009), nu avea cum să ştie că a cumpărat TUB –ul cu 100.000 de euro, acţiunea având loc abia la 15 septembrie 2009!

Probele halucinante ale DNA în cazul primarului de Ramnicu-Valcea

Autor

Dănilă Chirovici

-

18 august 2010

“Doar pe mine au vrut să mă frigă!”Într-un interviu pe care l-a acordat , fostul edil al capitalei vâlcene, condamnat definitiv pentru luare de mită şi aflat acum în penitenciarul Colibaşi, relatează povestea halucinantă a “probelor” pe care procurorii DNA le-au folosit pentru a-l aresta. Practic, din ceea ce povesteşte fostul edil vâlcean dar şi din probele efective aflate la dosar, reiese că Mircia Gutău a fost condamnat pe baza unor halucinaţii ale anchetatorilor.ZiarulDeInvestigatii.ro Practic, nu există nimic în dosarul “mitei lui Gutău” care să dovedească clar, fără echivoc, faptul că primarul municipiului Ramnicu-Valcea ar fi primit sau ar fi cerut, măcar, mită denunţătorului său. Un dosar nici măcar extrem de subţire din punct de vedere al probelor, care reprezintă o ruşine pentru anchetatorii DNA, l-a trimis după gratii pentru ani pe Mircia Gutău. Citiţi şi rugaţi-vă să nu i se pună, pur şi simplu, pata vreunui procuror DNA pe Dumneavoastră, că nu mai aveţi scăpare în România!

Rep: Chiar dacă s-a întâmplat de mult, povestiţi-mi cum s-a ajuns la arestare şi condamnare

MG: Totul a plecat de la un om de afaceri, Popescu, care a cerut o autorizaţie de construcţie în Parcul Central, la km 0, pe un teren obţinut în instanţă, terenul fiind de 340 de metri pe care voia să construiască un bloc P+7. Legal nu putea să construiască decât P+2. Am intuit că este vorba de faptul că vrea să închirieze spaţii uneia sau mai multor bănci. Au urmat câteva discuţii în care i-am spus să urmeze calea legală, adică să facă un PUZ (plan urbanistic zonal – n.n.), o cerere de aprobare către CL (consiliul local) şi dacă acesta îi aprobă eu nu voi avea cum să mă opun. După ce a făcut PUZ-ul am cerut departamentului de Urbanism din cadrul primăriei să se respecte întrutotul legea cu aprobări de la Ministerul Lucrărilor Publice şi ministerul Culturii. Numai după aceste două avize PUZ-ul putea fi aprobat de către CL. Evident, cele două avize nu erau, iar eu am cerut să se scrie pe material acest lucru. În condiţiile acestea, Popescu face cerere cu o zi înainte şi retrage cererea de aprobare. În disperare de cauză vine la mine în birou cu încă două persoane şi îmi zice “mai şefule îţi dau un etaj, numai daţi-mi autorizaţie să fac”. Mi-a sărit ţandăra şi i-am zis că poate să-mi dea şi două etaje dar nu pot să încalc legea! Asta se întâmpla prin februarie, martie. Este de precizat că prima întâlnire cu el am avut-o în urmă cu aproximativ un an, după ce am ieşit Primar, când, a venit în biroul meu, prezentându-se, şi spunându-mi că vrea să avem o relaţie bună, chiar dacă el face parte din grupul PSD-ului. Tot atunci mi-a lăsat pe birou un plic. Evident că l-am refuzat. Acesta a insistat spunându-mi ca el provine din mediul privat, şi că este bine să avem un început de relaţie bun. În timpul ăsta se îndrepta către uşă. Văzând că vrea să plece şi să lase plicul pe birou, i-am spus să îşi ia plicul, în caz contrar am să chem poliţistul. A luat plicul şi dus a fost. Din momentul ăsta, trei luni de zile nu m-a mai sunat, nu m-am mai întâlnit cu el. În astea trei luni, l-am tot văzut intrând la viceprimar. Am aflat că cei doi erau cunoştinţe vechi, încă de pe vremea lui Ceauşescu.

Rep:Spuneti-mi cum a avut loc flagrantul de mită

MG: Undeva pe la începutul lunii iulie 2006, m-a sunat şi m-a invitat la masă, la un hotel din Râmnicu Vâlcea. Neagreându-l, ca persoană, am declinat invitaţia. Eu nu am ştiut că în acelaşi timp îl sunase şi pe viceprimar. Acesta a acceptat invitaţia. Acolo, la bar, erau două fete îmbrăcate destul de provocator, despre care am aflat apoi că erau procuroare DNA. După ce au mâncat felul întâi, îl invită la toaletă unde totul era pregătit pentru flagrant şi îi dă plicul. El (viceprimarul – nn) desface plicul, şi numără banii. În timpul ăsta apar mascaţii şi îl leagă, moment în care una din procuroare, doamna Sutimanu, da cu pumnul în masa zicând “Am pierdut peştele cel mare”. Aceste lucruri le-am aflat după ce m-am eliberat din arestul preventiv de la barmanul care a fost prezent. Vrând în continuare să ajungă la mine, îl echipează pe denunţător, şi îl trimite la primărie. În jurul orei 14.20 eram aşezat la biroul meu studiind nişte acte. El intră pe uşă, eu auzind uşa deschizându-se mă adresez celui care a intrat fără să-mi ridic privirea, deci neştiind cu cine vorbesc, şi îi zic :Spuneţi, vă rog!” “Ştiţi, aşa cum m-am înţeles cu domnul Dicu, am un avans de 20.000” Eu am rămas blocat. Răspunsul meu a venit fără echivoc şi pe un ton destul de tare: “NU!”. Lucrul ăsta se aude clar pe casetă. Ce am mai spus mai departe nu se mai aude dat fiind faptul că distanţa între noi era de aproximativ 7 metri. După ce i-am zis NU, am lăsat capul în jos către actele de pe birou. El insistă şi spune că urmează să plece în concediu şi încă ceva ce nu am înţeles. Dacă a văzut că nu primeşte alt răspuns, îmi spune “Să trăiţi, v-am pupat, pa”. Replica mea a fost una la fel “V-am pupat, pa”. Asta este tot ce este pe bandă.

Rep:Vinovăţia a fost probată?

MG: Nicăieri! Procurorul a recunoscut că “Primarul Gutău a spus NU, dar a făcut din mână un semn afirmativ că DA”. Atunci când am zis NU am ridicat şi mâna. Atunci când am lăsat mana în jos, procurorul a zis că ăla a fost gestul afirmativ din mână. Plus de asta, procurorul susţine că între mine şi denunţător exista un grad de apropiere pentru că i-am răspuns la salut cu “V-am pupat”. Ce nu a vrut să înţeleagă procurorul este că eu am câştigat cu peste 70%, şi că este normal să vorbesc aşa cu toată lumea. Se pare că nu trebuia să vorbesc aşa chiar cu toată lumea. Astea sunt toate probele care sunt la dosar. Timp de aproape trei luni de zile am avut telefonul interceptat. Nu am avut nici o convorbire cu denunţătorul. Nici o convorbire cu mine şi cu Dicu, viceprimarul pe tema asta. În schimb există convorbiri intre denunţător şi Dicu unde se discută punctual despre afacere. În convorbirile dintre ei se aude clar faptul că denunţătorul îl întreabă pe Dicu dacă a vorbit cu mine despre afacere, iar acesta îi spune clar că nu, că “primarul este un om dificil”, dar să nu-şi facă probleme că se rezolvă. Discuţiile dintre ei sunt multe şi ample, se discută despre “avansul” de care Dicu nu mi-a spus. La Tribunalul Albă Iulia – care m-a şi achitat de altfel, am aflat cât de strânse erau legăturile între cei doi, aceştia împrumutându-se intre firme atunci când trebuia să le intre un cec la plata şi nu aveau acoperire. Ba mai mult, atunci când situaţia o cerea, îşi dădeau bani şi în mână.

Rep : În contextul ăsta care era interesul lui Constantin Popescu să îl înfunde pe Dicu?

MG: Păi planul nu era asta. Planul era să “mă frigă” numai pe mine numai că Dicu nu a mai avut scăpare. Dar interesant este că în momentul în care a fost întrebat direct “ V-a cerut primarul 50 000 de euro?” denunţătorul a răspuns “Nu, dar mi-a dat de înţeles.” Cum v-a dat de înţeles?” “Prin gesturile pe care le-a făcut”

Rep: In spatele „afacerii” se afla numai Popescu? Sau asta este numai o interfaţă?

MG: El are o verişoară care era procuror PNA şi care acum este consilier la o bancă comercială din Bucureşti. Se pare că tot ce a făcut în Vâlcea a făcut cu ocolirea legii şi vă pot da exemple. Undeva în Vâlcea, unde nu avea PUZ, şi-a făcut o vilă pe timpul celuilalt primar. După ce a terminat de construit s-a dat singur în judecată şi să constate instanţă ca nu firma a construit, ci el, ca persoana fizică. A câştigat, şi în baza hotărârii judecătoreşti a putut să-şi facă intabularea. A fost unul dintre cei care au dezafectat CET-ul de la Slatina şi tot fierul recuperat de acolo, l-a vopsit şi l-a vândut Primăriei pentru a-l folosi ca gărduleţe pentru a împiedica maşinile să urce pe trotuar. Evident mi-a făcut şi mie oferta asta numai că l-am refuzat. Motivul este evident: după două ploi, rugina ieşea la iveală. Este evident că treaba asta cu blocul a fost picătură care a umplut paharul. Dacă a fost cineva în spatele lui nu ştiu.

Rep: Sunteţi convins că acest Popescu este “cheia”?

MG: Nu neapărat. Nu. Dar dacă a fost cineva, nu ştiu cine.

Lumea mă apreciază

Rep: Poate fi o grupare economică, poate una politica?

MG: Aş înclina mai mult către una economică. Popescu, dacă este paravanul unei asemenea grupări, nu va avea viaţă lungă în Vâlcea. După arestarea mea, s-au strâns în şapte zile 25.000 sau 28.000 de semnături pentru a mă face cetăţean de onoare. Şi asta în lipsă. Cred că asta spune că eram foarte apreciat în Vâlcea. Singurul de care am auzit că s-ar fi bucurat că am fost arestat este unul Haiduc de la Deva. El s-a ocupat de canalizarea unui cartier pe vremea Primarului Săbău. Evident că nu şi-a făcut treaba aşa cum trebuia. Ne-am judecat şi din aproape 7 milioane de euro cât era lucrarea atunci, după ce firmă lui Haiduc a înlocuit ţevile, noi am câştigat un 1 ,3 mld. (lei vechi). Ar mai putea fi firma Broadhurst care deţine magazinul Cozia. În Vâlcea povestea este notorietate.

Am stricat multe jocuri

Rep : Circulă legende cum că în spate ar fi fost grupuri de interese din zona asfaltărilor, a salubrizării.

MG : În Vâlcea, licitaţia a fost câştigată de firma Urban, e adevărat, după un mare tam tam. O firmă de aici, din Vâlcea. Din păcate această firmă, înainte de a fi eu luat în puşcărie, avea o datorie de vreo 80 mld (lei vechi). Bănuiesc că o fi fost deranjat că i-am notificat asupra problemelor. Problema lui însă pleacă de la faptul că şi-a gajat în cascadă utilajele. Cât despre Prigoană, vreau să vă spun că este un om serios şi bun de business. Asfaltările în Râmnicu Vâlcea sunt făcute cu Administraţia Domeniului Public. Aici, când am devenit primar, toate utilajele erau închiriate de la mai multe persoane fizice, ceea ce costa bugetul aproximativ 60 mld (lei vechi) pe an. Nu mi s-a părut normal şi am reziliat contractele. Atunci am luat hotărârea de a face licitaţie pentru cumpărare. Suma pe care am plătit-o a fost de 32 miliarde de lei vechi. Amortizarea s-a făcut în jumătate de an.

Noul primar e un tip promiţător

Rep: Ce se întâmplă cu noul primar?

MG: Deşi relativ tânăr, noul primar este un tip promiţător. Sper ca locuitorii municipiului să fie cel puţin la fel de mulţumiţi de el pe cât au fost de mine.

Rep : Spuneţi-mi, cu trei patru luni înainte de arestare, care a fost relaţia dumneavoastră cu conducerea centrală a partidului?

MG : Foarte bună. În campania electorală am fost pe străzi, am convins lumea să îl voteze pe Traian Băsescu. Asta s-a văzut foarte clar şi în procentele câştigate – 50%-, aproximativ 108 000 de voturi, asta în condiţiile în care Vâlcea era considerat un judeţ “roşu”. O spun cu toată răspunderea, nu au fost nici un fel de divergenţe. Nu am vorbit cu nimeni despre problemele mele, nu am cerut nimănui ajutorul. Am avut o relaţie foarte bună cu partidul. Eu nu cred că Preşedintele Traian Băsescu are vreo implicare.

Georgică Cornu, campionul Banatului la contracte cu statul

Autor

Dănilă Chirovici

-

18 august 2010

In mod oficial, România este împărţită pe judeţe şi, tradiţional, pe provincii istorice: Moldova, Ardealul, Banatul, Muntenia şi Dobrogea. Dar după 1989, a apărut şi s-a dezvoltat şi o altfel de împărţire a ţării: după numele unor indivizi care au acaparat regiuni întregi din ţară prin afacerile lor oneroase. Afaceri care nu s-ar fi putut dezvolta dacă nu ar fi beneficiat de suportul “logistic” esenţial al unor şefi ai administraţiilor locale, indiferent de culoarea politică pe care aceştia din urmă au avut-o. Fiecare regim politic de după 1989, fiecare guvern, din ’90 încoace, a avut, fără excepţie, “ploşniţele” sale, în toate zonele ţării. După un timp, acestea şi-au cumpărat onorabilitatea, inclusiv prin făţuite dar ridicole “topuri ale bogaţilor”, continuând însă feudalizarea teritoriilor în care s-au înfipt în anii ’90. Din care nici măcar Justiţia nu reuşeşte să-i clintească. Ziarul de Investigaţii începe un serial despre aceşti adevăraţi “Naşi” regionali, poate mai puţin cunoscuţi, dar extrem de puternici.

Continuam serialul „Nasilor” din Romania cu episodul despre Georgica Cornu, patronul grupului Izometal din Timisoara. Supranumit „regele asfaltului din Banat”, Georgică Cornu a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai influenţi oameni din vestul ţării. Averea lui este cotată la peste 110 milioane de euro, o avere strânsă doar din afaceri cu statul. De altfel, firmele lui Cornu se situează pe locul III într-un top al companiilor care au contracte cu statul român.

Nu este niciun alint, pe Georgică Cornu chiar îl cheamă Georgică, iar nu Gheorghe sau George, probabil nu s-a sesizat cacofonia. El s-a născut în urmă cu 54 de ani într-un sat din judeţul Mehedinţi. Este absolvent a două facultăţi, Electrotehnică şi Ştiinţe Economice. A lucrat până în 1991 la AEM, o cunoscută fabrică timişoreană la secţia de aprovizionare. În 1991 a intrat în zona privată, ocupându-se cu comerţul de materiale de construcţii. În 1994 achiziţionează firma Izometal, împreună cu doi asociaţi, iar în anul 2000 cumpără societatea de construcţii Confort. Până la începutul anilor 2000 firmele sale Confort şi Izometal nu spuneau mare lucru timişorenilor. A prosperat însă în perioada guvernării PSD, fiind un apropiat al lui Dan Ioan Şipoş, lider PSD şi preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş în perioada 2001-2004. E o perioadă în care achiziţionează mai multe firme din vestul ţării, din Arad până în Mehedinţi. Chiar el îşi face un titlu de glorie prin faptul că a achiziţionat mai multe firme falimentare, apelând la credite bancare.

De la PSD la PD-L

Marele boom al lui Cornu apare însă după 2005, perioadă în care îl regăsim apropiat de PD-L. El este de altfel bun prieten din tinereţe cu Mihai Stănişoară, un membru foarte influent în partidul de guvernământ, actual senator, fost ministru al Apărării şi consilier pe Probleme de Apărare al preşedintelui Traian Băsescu. Contractelşe cu statul se înmulţesc de la o zi la alta, având clienţi precum Enel Distribuţie Banat, Hidroelectrica, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri etc. Deţine lucrări pe bani publici în Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi chiar Bucureşti. Serviciile oferite de firmele sale s-au lărgit de la construcţii civile la drumuri şi poduri, canalizări, linii de tramvai, îmbunătăţiri funciare etc. Probabil că s-ar pricepe şi la construcţii de nave spaţiale, dacă ar primi contracte de la stat. De altfel, firmele lui Cornu se situează pe locul trei într-un top al companiilor care au contracte cu statul român, fiind devansat doar de Spedition UMB Bacău, patronată de familia Umbrărescu, şi Romstrade Giurgiu, patronată de Nelu Iordache. Topul fiind puţin mai vechi este foarte probabil ca magnatul timişorean să fi avansat cel puţin pe poziţia a II-a. Asta în condiţiile în care Cornu a mai luat câteva contracte mari de atunci, inclusiv deponeul de gunoi al judeţului Timiş, iar Iordache a pierdut un puternic susţinător prin plecarea lui Ludovic Orban din fruntea Ministerului Transporturilor.

Deponeu ecologic cu iz de Cocoş

Cornu a reuşit în facerile sale datorită unei practici arhi-cunoscute, mai ales în rândul clientelei politice. Respectiv participarea la licitaţii cu preţuri de dumping, contractele fiind ulterior „umflate” cu limita legală de 50%. În pofida faptului că afacerile îi mergeau foarte bine, pe la finele anului 2008, începutul lui 2009 firmele lui Cornu întră un recul şi din cauza marilor credite luate. În mediul de afaceri se vorbea de altfel că va urma un spectaculos faliment. Pe la mijlocul anului trecut însă, o informaţie şoc circulă prin toată Timişoara: Cornu şi-a cedat o parte din acţiuni lui Dorin Cocoş, soţul mult mai celebrei Elena Udrea. Cornu dezminte însă aceste afirmaţii. Ce-i drept, nu apar modificări nici la Registrul Comerţului. La puţin timp de la apariţia acestei informaţii, Cornu câştigă cea mai mare lucrare din bani publici făcută în Timiş: construcţia deponeului ecologic de gunoi amplasat în comuna Ghizela. Miza iniţială este de 28 de milioane de euro, dar se poate ajunge până la 50 de milioane, având în vedere că firma care a câştigat licitaţia pentru deponeu este favorită pentru a obţine construirea a încă patru staţii ecologice de transfer al gunoiului amplasate în oraşele Sânnicolau Mare, Făget, Buziaş şi Deta. Per total alte 22 de milioane de euro. De remarcat că licitaţia pentru deponeu a fost coordonată de Consiliul Judeţean Timiş, instituţie condusă de preşedintele PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc, prieten al lui Cornu. Mai mult, licitaţia în cauză a fost extrem de suspectă, fiind amânată de trei ori, iar o dată anulată. Să mai spunem că în perioada în care participa la licitaţie, firmele lui Cornu erau în întârzire cu un alt contract gras de la CJ Timiş, respectiv construcţia unul nou corp de clădire al Consiliului Judeţean.

De altfel, imediat după zvonul cu Udrea-Cocoş, Cornu începe să câştige contracte pe bandă, în special reabilitări de drumuri păstorite de consiliile judeţene din Arad, Timiş şi Caraş-Severin. Să mai spunem că toate aceste instituţii sunt conduse de lideri PD-L? Mai nou a prins o lucrare şi în Vama Moraviţa, unde se va ocupa şi de construcţia unor noi magazine duty-free, aflate pe un teren al unui alt membru al Top 100, româno-sirianul Ahmad Jabri Tabrizi, un alt prieten foarte bun al lui Ostaficiuc. În paranteză fie spus, despre măsurile anunţate de Guvernul PD-L de oprire a traficului de ţigări din vămi râd şi curcile.

În război cu Primăria Timişoara

Dacă lui Cornu îi merg bine afacerile cu instituţiile conduse de oameni PD-L, nu acelaşi lucru se poate spune de relaţia sa cu Primăria Timişoara, păstorită de ţărănistul Gheorghe Ciuhandu. Cornu a intrat într-un conflict deschis cu Ciuhandu după ce a pierdut câteva licitaţii organizate de primărie. Disputa este mai veche, însă, de anul trecut. Atunci, Primăria a refuzat să recepţiuoneze o amplă lucrare executată de firmele lui Cornu. Este vorba de reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu, contract de două milioane de euro. Ce-i drept, la câteva zile după finalizarea lucrărilor, bulevardul arăta ca după război, plin de gropi. După ultimele licitaţii pierdute de Cornu, un angajat al primăriei, Culiţă Chiş, şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi, s-a plâns că a fost ameninţat noaptea la telefon. De asemenea, primarul Ciuhandu a devenit ţinta unor atacuri dure ale postului de televiziune patronat de Cornu. Ciuhandu a depus de altfel o plângere la DNA din acest motiv

Fotbal şi mass-media

În anul 2008 Cornu a patronat, pentru o perioadă de timp, echipa de fotbal de Liga a II-a CFR Timişoara. S-a speculat atunci că miza nu era echipa ci un teren evaluat la zece milioane de euro, aflat în administrarea clubului. A început însă criza imobiliară, iar Cornu s-a retras din fotbal. Totuşi, în perioada în care a patronat echipa, CFR s-a remarcat nu printr-un joc sau rezultate extraordianre, ci pentru că a fost cea mai suspectată echipă că ar fi participat la „blaturi” legate de Mafia pariurilor sportive. Să mai spunem că la această echipă şi-a găsit locul pe un contract de invidiat şi în Divizia A, ginerele lui Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timişoara, unul dintre cei mai influenţi oameni din oraş, precum şi fiul unui director de la Finanţele timişene. Cornu mai deţine la această oră postul de televiziune TVT 89. În trecut a deţinut un săptămânal şi un cotidian în Timişoara, respectiv un săptămânal la Turnu Severin.

Jaf din banii contra inundaţiilor

Autor

Dragoș Bogdan

-

30 iunie 2010

Peste o sută de milioane de euro au fost aruncaţi pe apa Sambetei de Guvernul Tăriceanu pentru lucrări de înlăturare a efectelor inundaţiilor din perioada 22 iulie – 5 august 2008. O notă de documentare întocmită de controlorii Curţii de Conturi a Romaniei face o radiografie exactă a modului cum a fost, realmente, furată imensa sumă, cum a crescut, peste noapte şi fără nici o justifcare, numărul de kilometri de diguri şi maluri rupte, cum a fost umflată şi valoarea lucrărilor, efectuate de firme abonate la banii publici de la Mediu. Mai mult, firmele respective sunt incriminate că au mai realizat şi în anii trecuţi lucrări de mantuială. Făptaşii acestui adevărat jaf asupra banului public sunt ministrul de atunci al Mediului, udemeristul Attila Korodi şi directorul general al Administraţiei Naţionale “Apele Romane” (ANAR), liberalul argeşean Marius Dorel Postelnicescu.

In urma inundaţiilor din vara anului 2008, guvernul Tăriceanu, prin două hotărari de guvern – nr. 833 şi nr. 834, ambele din 13 august 2008, a alocat 8,122 milioane de euro, pentru înlăturarea în regim de urgenţă a primelor efecte ale inundaţiilor. Prin HG 833, s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Mediului cu 13.300 mii lei (3,244 milioane euro) din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, iar prin HG 834 s-a alocat din Fondul pentru Mediu suma de 20.000 mii lei (4,878 milioane euro) către ANAR. Ulterior, după intrarea în vigoare a prevederilor celor două hotărari de guvern, au fost promovate, în regim de urgenţă, 41 de obiective de investiţii pentru înlăturarea efectelor calamităţilor: 20 de obiective de investiţii în bazinul hidrografic Someş-Tisa (toate în judeţul Maramureş), 12 obiective în bazinul Siret – în judeţele Bacău (3), Iaşi (3), Neamţ (3) şi Suceava (3), şi 9 obiective în bazinul Prut, în judeţele Botoşani (2), Galaţi (1), Iaşi (3) şi Vaslui (3).

Ulterior, la nivelul ANAR au fost analizate şi centralizate propunerile tehnice şI financiare transmise de către cele trei direcţii zonale de ape unde se produseseră inundaţiile – DZA Someş-Tisa, DZA Siret şi DZA Prut, pe baza cărora a fost stabilit necesarul real de fonduri băneşti care, apoi, a stat la baza elaborării de către Ministerul Mediului a proiectelor de hotărari de guvern avand ca scop înlăturarea efectelor produse de inundaţii. Valoarea estimativă a fondurilor băneşti necesare a fost stabilită la 436.510 mii lei, adică 106.465.854 euro. Aşadar, s-a dispus deschiderea finanţării şI începerea execuţiei lucrărilor pe bază de liste de lucrări estimate cantitativ şi valoric, decontarea lucrărilor executate urmand a se efectua pe baza situaţiilor de lucrări însuşite de beneficiari. Acum, să vedem cum s-au “însuşit” lucrările şi, mai ales, banii bugetului.

La Tisa, găurile din mal cresc peste noapte

Astfel, controlorii Curţii de Conturi constată o sumedenie de grave furăciuni. “Pentru realizarea obiecitvului de investiţii “Conslidare de mal rau Tisa la Săpanţa, jud. Maramureş“, în procesul verbal de calamitate nr. 87/31.07.2008 a fost înscrisă de către comisia de constatare existenţa unei breşe întinse pe o lungime de aprox. 380 m, pentru remedierea căreia s-a apreciat că sunt necesare lucrări de construcţii-montaj în valoare de 510.000 RON, echivalent a 141.670 euro. In situaţia transmisă de ANAR la Ministerul Mediului, acelaşi obiectiv figurează cu o lungime de 1200 m şi cu o valoare estimată de 11.870.650 RON, adică 3.359.930 euro.” Un alt exemplu, tot de la Tisa: “Pentru obiectivul de investiţii “Consolidare de mal râu Tisa la Lacul Raţelor, Maramureş”, s-a transmis iniţial necesitatea refacerii consolidării malului pe o lungime de 240 m., pentru care au fost solicitate fonduri în sumă de 590.000 RON. In situaţia centralizatoare transmisă ulterior la Ministerul Mediului, s-a solicitat efectuarea operaţiunii de refacere şI consolidare a malului pe o lungime totală de 2,250 Km., valoarea acesteia fiind de 10.509.890 RON (2.974.780 euro).”

Si la Prut diguri de lux

O altă furăciune este consemnată de controlorii Curţii, la Prut: “La obiectivul de investiţii “Supraînălţare dig mal stang Jijia amonte confluenţă cu raul Prut”, de pe raza de responsabilitate a Direcţieide Ape Prut, pentru care iniţial a fost alocată suma de 880.000 RON, echivalent a 249.000 euro, în vederea realizării lucrării “reprofilare şi supraînalţare dig” pe o lungime de 1,470 km., ulterior s-au solicitat fonduri în valoare de 17.617.067 RON (4.986.433 euro), pentru realizarea aceleiaşi lucrări dar pe o lungime de 38,100 km”!

Râul Suceava a furat si el bani

Hoţiile n-au ocolit, cum spuneam, nici o DZA. Astfel, la Direcţia Apelor Siret, “pentru obiectivul de investiţii “regularizare râu Suceava, tronson Vicovul de Sus, Frătăuţii Vechi, judeţul Suceava”, comisia pentru situaţii de urgenţă a transmis date cu privire la necesitatea efectuării unor lucrări de reparaţii la digul de apărare şi protecţie din zona respectivă pentru o suprafaţă de 0,250 km şi s-a alocat suma de 900.000 RON, echivalentul a 262.391 euro. Această lucrare, care în prima fază trebuia efectuată în termen de trei luni, potrivit celor două acte normative, a fost extinsă în etapa a II-a, pe baza aprobărilor ulterioare, pe o suprafaţă de 0,350 km, efectuată pe o durată de 10 luni şI cu o valoare aproape triplă de cea a lucrării efectiuate în prima etapă, 2.100.000 RON, echivalentul a 612.245 euro, deşi diferenţa cantitativă de lucrări este nesemnificativă.”

Căpuşele bugetului de Mediu

Controlorii Curţii de Conturi notează şi alte situaţii, care reliefează cardaşia pusă la cale de autorităţile centrale special pentru a spolia bugetul statului. “Negocierile directe purtate pentru contractarea serviciilor de proiectare, a lucrărilor de construcţii-montaj şi a serviciilor de supraveghere tehnică de şantier s-au purtat, în majoritatea situaţiilor, cu aceleaşi firme de profil care au mai executat astfel de lucrări în anii anteriori, lucrări care s-au dovedit a fi de o calitate îndoielnică şI care nu au rezitstat la calamităţile survenite ca urmare a inundaţiilor produse în anii anteriori. De exemplu, în cazul Direcţiei de Ape Someş-Tisa, lucrările au fost încredinţate pentru execuţie aceloraşi constructori “tradiţionali”: Repcon SA Oradea, Hidroconstrucţia SA Bucureşti şi Socot SA Targu-Mures. In unele situaţii nu a fost vorba de contractarea şi executarea unor lucrări noi de construcţii-montaj, ci de obiective teoretic executate şI plătite în anii anteriori. De exemplu, lucrările efectuate la obiectivele “Amenajare curs Iza şi Baicu la Dragomireşti”, “Amenajare râu Vişeu în zona Petrova-Leordina, valea Vişeului” sau “Regularizări şI îndiguiri ale raului Vişeu la Vişeul de Jos şI Petrova”, care au fost executate şi in anii anteriori cu importante sume de bani de la bugetul statului, de către aceeaşi firma – Repcon SA Oradea. Pentru executarea unor lucrări, unele direcţii de ape au contractat firme de profil cu sedii şi locaţii de lucru situate la mare distanţă de zonele calamitate, fapt care ridică suspiciuni privind posibilitatea intervenţiei rapide şI executarea lucrării în timp oportun pentru îndepărtarea urmărilor inundaţiilor. Exemple sunt firma Lescaci Com SRL din Negreşti-Oaş, care a primit obiectivul “Apărare dig Sagna, două breşe, judeţul Neamţ”, şi firma Vega ’93 SRL din Galaţi, căreia i-au fost încredinţate lucrările la obiectivul Dig Rachiţeni Breşe, judeţul Iaşi.”Controalele Curţii de Conturi continuă şi vor fi finalizate printr-un Raport care va ajunge, cu siguranţă, şi pe birourile procurorilor.

Programul strategic DESWAT, distrus de miniştrii Mediului

Autor

Andrei Sidorov

-

30 iunie 2010

De peste cinci ani, şefii care s-au perindat la conducerea Ministerului Mediului şi ai Apelor Romane nu au fost în stare să pună la punct un proiect strategic pentru preîntampinarea, limitarea sau chiar stoparea unor fenomene extrem de grave care au afectat Romania în ultimul “cincinal”, cum sunt inundaţiile şi poluările accidentale. Si au risipit, în această perioadă, 46 de milioane de dolari. Este vorba de realizarea unui sistem informaţional hidrologic integrat, de detecţie şi monitorizare la nivelul întregii ţări, pentru prevenirea şI reducerea efectelor dezastrelor naturale în domeniul apelor. Acest sistem este considerat o investiţie strategică, de siguranţă naţională, determinată, pe de o parte, de poziţia geografică a ţării noastre, care este traversată de cursuri de apă cu traseu transfrontalier şi, pe de altă parte, de angajamentele internaţionale asumate de Romania.

Programul se numeşte DESWAT (ape distructive), a fost achiziţionat de la concernul strategic american Lockheed Martin şi de el s-a ales praful. Cu menţiunea că nu din vina americanilor ci exclusiv a miniştrilor Mediului din 2005 încoace – Sulfina Barbu şi Attila Korodi (guvernul Tăriceanu), Nicolae Nemirschi şi Laszlo Borbely (guvernele Boc). Toţi aceştia ar trebui traşi la răspundere nu numai pentru risipirea banului public, ci şi pentru, mai ales, sabotarea intereselor României.

Tehnologie americană pentru apărarea românilor

Implementarea sistemului de detecţie şi monitorizare DEStructive WATer (DESWAT) pe tot teritoriul Romaniei a fost încredinţat în 2005, de către Ministerul Mediului şI Dezvoltării Durabile, firmei Lockheed Martin. DESWAT urma să asigure creşterea timpului de intervenţie pentru entităţile cu responsabilităţi în intervenţia urgentă din comunităţile locale, astfel încat acestea din urmă să se poată apăra eficient împotriva inundaţiilor şi deversărilor accidentale, prin implementarea unor tehnologii extrem de sofisticate şi la fel de eficiente. Pentru contractarea şi achiziţionarea proiectului DESWAT a fost emisă HG 12/2003 pentru garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui credit extern de 46 milionae dolari pentru Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. Contractul pentru achiziţionarea şi implementarea proiectului a fost semnat pe 6 noiembrie 2003. Demararea efectivă a contractului a avut loc pe 15 ianuarie 2005, etapă care a constat în asigurarea finanţării şi programarea privind începerea şi demararea graficului de livrare a aparaturii şi echipamentelor specifice programului. Potrivit componentei de bază a contractului, urmau să fie achiziţionate următoarele echipamente de înaltă tehnologie: 625 staţii hidrologice automate (AHSS), pentru efectuarea măsurătorilor de niveluri, temperatură a apei/aerului; 67 staţii automate pentru determinarea calităţii apei; 250 de staţii automate pluviometrice (APSS) pentru măsurarea cantităţii de pricipitaţii, introduse ulterior în contract la solicitarea părţii romane; 80 de senzori de viteză pentru determinarea debitelor, şi aceştia achiziţionaţi tot la solicitarea românilor. Ei bine, de toate aceste adevărate bijuterii tehnologice şi-au bătut joc toţi cei implicaţi, de la conducerile Ministerului Mediului la cele ale Apelor Române şi direcţiilor zonale de ape.

Apasco la caşcaval

Autorităţile române au invitat la un asemenea caşcaval, în calitate de subcontractor, o firmă cunoscută ca un cal breaz pentru abonamentele la banii Mediului şi lucrările dubioase efectuate– Apasco SA din Măneciu, Prahova, controlată de controversatul afacerist Marian Sterian. Un control al Curţii de Conturi a României începe să facă lumină în această afacere de-a dreptul penală. Iata ce au constatat, într-o fază preliminară a controlului ce se desfăşoară în continuare: “Incepând cu anul 2006 pană la sfarşitul anului 2008, au fost efectuate operaţiuni de recepţionare parţială a echipamentelor livrate în cadrul programului DESWAT. In toate situaţiile, materialele care au făcut obiectul procesului de predare-primire şi a recepţiei parţiale nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a Ministerului Mediului şI Dezvoltării Durabile, a Administraţiei Naţionale “Apele Române” şi nici a direcţiilor de ape zonale, neîncheindu-se procese verbale de predare-primire cu stabilirea strictă a destinaţiei bunurilor materiale achiziţionate. De fiecare dată, staţiile şi echipamentele livrate de furnizor au fost preluate din vamă la termen sau cu întarziere, dar au fost puse la dispoziţia subcontractorilor Lockheed Martin fără documente justificative, în vederea montării acestora pe locurile de utilizare stabilite de comun acord cu Apele Romane. In alte situaţii, preluarea staţiilor şI a echipamentelor specifice din vamă nu s-a efectuat de către reprezentanţii beneficiarului, ridicarea şi transportul acestora direct în depozitul firmei Apasco din localitatea Măneciu, efectuându-se de către reprezentanţii firmei respective, costurile aferente activităţilor respective fiind suportate de către beneficiar – Administraţia Naţională “Apele Române” pe baza facturilor fiscale. Au existat situaţii în care unele transporturi de staţii, calculatoare şi echipamente de comunicaţii nu au fost ridicate din vamă de către beneficiar la termenele stabilite, provocand întarzieri cu impact grav asupra graficului de execuţie precum şi achitarea unor taxe şi penalităţi suplimentare.”

Staţii hidrologice defectate, aruncate de-a valma sau vandalizate

O analiză, numai asupra situaţiei staţiilor hidrologice automate cu senzori (AHSS) arată dezastrul penal de care se fac vinovaţi cei implicaţi. Iată ce scriu controlorii Curţii: “Din cantitatea totală de 633 de bucăţi prevăzută în contract (prin acte adiţionale) pana la data întocmirii situaţiei – aprilie 2010, au fost livrate către furnizor 580 de staţii. Din acestea au fost instalate efectiv 312 de staţii, din care 170 sunt funcţionale, 61 prezintă probleme în exploatare, 46 nu au racordul electric realizat, 14 sunt vandalizate iar 21 sunt fără soluţii de realizare a comunicaţiilor. Am constatat, de asemenea, că 289 de astfel de staţii se află în prezent în custodie într-un depozit al firmei Apasco SA din localitatea Maneciu-Ungureni, judeţul Prahova, firmă subcontractantă a Lockheed Martin, acestea urmand a fi redistribuite pentru a fi instalate în bazinele zonale.”

Cele mai scumpe refugii montane din România sunt în judeţul Hunedoara

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

24 iunie 2010

Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale a aruncat aproape 30 de miliarde de lei vechi anul trecut, pentru construirea a şapte refugii Salvamont în Parcul Naţional Retezat. Controversele acestui proiect se datorează sumelor mari folosite pentru construirea unor refugii de câţiva zeci de metri pătraţi.

Astfel, din datele furnizate de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara, un refugiu de 94 de metri pătraţi ajunge la peste 4 miliarde de lei vechi, fără documentaţie şi avize, chiar dacă materialele de construcţie sunt dintre cele mai banale, în timp ce un astfel de refugiu în alte părţi montane ale ţării costă de aproape 20 de ori mai puţin, cu proiect cu tot.

În concluzie, o asemenea construcţie este de aproape 7 ori mai scumpă decât un apartament din municipiul Lupeni, zona A. Astfel, experţii imobiliari ai Judecătoriei Petroşani apreciază că în municipiul Lupeni, de pildă, un apartament cu 3 camere, în zonă ultracentrală, cu toate dotările, cu gaz metan şi anexe, de peste 100 de metri pătraţi, ajunge la puţin peste 600 de milioane de lei vechi.

Sau, dacă vom calcula construcţia propriu zisă la metru pătrat, observăm că suma pe metru pătrat este cea mai mare din Europa, de peste 1.000 de euro pentru un refugiu alpin.

De 4 ani se roagă salvamontiştii pentru refugii decente…

„Proiectul a fost depus la minister în anul 2006 de către Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR), proiect ce a prevăzut refacerea, reamenajarea şi construirea refugiilor de altitudine. În judeţul Hunedoara au intrat în acest proiect şapte puncte de instalare. Astfel, au fost construite refugii la Stâna de Râu, Baleia, Buta, Pietrele şi Râuşor, iar refugiile de la Poiana Pelegii şi Bucura au fost refăcute şi reamenajate. Valoarea proiectului se ridică la suma de 30 de miliarde de lei vechi”, a declarat Ovidiu Bodeanu, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont (SPJS) Hunedoara.

Costel Avram, repetent la cunoştinţele despre banii veniţi de la Udrea

În prezent, lucrările mai au până să fie finalizate, anunţându-se chiar probleme cu tranşele de bani ce urmau să vină. “Refugiile sunt construite în proporţie de 90 la sută unele, în timp ce altele sunt finalizate. Nu mă pot pronunţa cu privire la faptul dacă sumele ar fi mari sau mici, deoarece aici ar trebui să punem în calcul şi documentaţia necesară. În plus, am înţeles că mai sunt tranşe de bani de venit de la Ministerul Turismului, dar nu pot spune exact ce sume, fiindcă nu ştiu”, a declarat Costel Avram, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara.

Făgăraşul e mai ieftin

Totuşi, problema ce se pune este legată de sumele exorbitante înghiţite de nişte refugii cu două sau patru camere, construite din materiale ieftine. Numai în Hunedoara un refugiu poate costa aproape 5 miliarde de lei vechi cu tot cu documentaţia necesară, în timp ce alte judeţe le-au construit mai repede şi de 18 ori mai ieftin, fiind inclus şi transportul cu elicopterul.

„Un refugiu care a fost ridicat în Zârnei, în Făgăraş la dimensiunea de 5 pe 4 pe schelet metalic şi panouri sandviş, a costat 250 de milioane. Cu transport cu elicopterul şi cu montaj, s-a ajuns la 300 de milioane de lei”, a declarat Mircea Opriş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

Astfel, refugiile din judeţul Hunedoara sunt cele mai scumpe din ţară, chiar dacă surse apropiate CJ Hunedoara ne-au declarat că lucrările au fost prost executate, având în vedere că la numai câteva luni de la construcţie, acoperişurile de pe unele refugii au fost luate de vânt, la fel ca banii publici ce au fost alocaţi pentru acest proiect.

Când nu salvează vieţi, salvatorii montani sunt salahori pe moşia lui Moloţ

Mai mult, firma care a câştigat licitaţia a tot subcontractat lucrările, până când s-a ajuns ca acestea să fie executate chiar de către salvatorii montani din judeţul Hunedoara.

“Salvatorii montani au fost plătiţi la negru chiar de către ginerele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, pentru a lucra la construcţia refugiului de la Buta, unde şeful de echipă ne-a obligat să lucrăm. Am cărat materialele tot noi, tot noi am şi tencuit, iar la câteva luni după iarnă, acoperişul refugiului a fost smuls. Asta este, noi nu suntem constructori, ci salvăm vieţi. Părerea mea este că a fost o bătaie de joc la adresa Salvamontului şi construirea refugiilor a fost doar o modalitate de a fi spălaţi banii, fiindcă anul trecut, când s-au dat, era campanie electorală”, au declarat surse din cadrul Salvamont Hunedoara.

CJ Hunedoara se justifică…

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara susţin însă că proiectul “Dezvoltarea infrastructurii în zona montană înaltă – construcţii baze Salvamont şi refugii montane în masivul Retezat – Râuşor, Poiana Pelegii, Bucura, Paltina, Stâna de Râu, Baleia”, care cuprinde 4 baze Salvamont şi 3 refugii montane are preţul perfect justificabil.

“Proiectele au fost întocmite de S.C. Incerc Proiect S.A. Petroşani, iar achiziţia de lucrări a fost realizată pe baza caietului de sarcini întocmit de Biroul de Achiziţii Publice al Consiliului Judeţean Hunedoara, respectând proiectul tehnic.Finanţarea proiectului tehnic a fost realizată prin HG 1762/2006 cu suma de 517.000 lei, suma contractată fiind de 368.722 lei, rezultând o diferenţă de 148.278 lei.

Finanţarea lucrărilor este realizată prin HG 426/2009 cu suma de 3.084.000 lei, modificată cu HG 1206/2009 la valoarea de 2.400.000 lei”, se arată într-o înştiinţare remisă de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Potrivit aceleiaşi surse, valoarea contractată pentru realizarea investiţiei a fost împărţită pe cele şapte obiective. Astfel, la Poiana Pelegii s-au dus 283.179 lei pentru o suprafaţă construită de 94,08 mp (suprafaţa desfăşurată: 186,21 mp). La Râuşor au fost acordaţi 1.057.960 lei pentru o suprafaţă construită de 320 mp (suprafaţa desfăşurată: 546 mp.) Bucura- 410.025 lei, suprafaţă construită: 94,08 mp (suprafaţa desfăşurată: 186,21 mp), Baleia-54.552 lei, suprafaţa construită: 35 mp (suprafaţa desfăşurată: 50 mp), Stâna de Râu: 61.568 lei, suprafaţa construită: 35 mp (suprafaţa desfăşurată: 50 mp), Pietrele: 426.824 lei, suprafaţa construită: 106,52 mp; (suprafaţa desfăşurată: 167,00 mp), Paltina: 77.901 lei suprafaţa construită: 35 mp (suprafaţa desfăşurată: 50 mp). Adică un total de 2.372.009 lei.

“Diferenţa până la suma totală a proiectului, de 2.400.000 lei, este reprezentată de plata taxelor şi avizelor necesare la lucrările menţionate”, mai spun reprezentanţii CJ Hunedoara.

Udrea susţine turismul prin intermediul blogului

La rândul ei, afectată fiind de scandalurile legate atât de refugiile Salvamont cât şi de alte proiecte turistice controversate, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a certat cu ziariştii prin intermediul blogului personal.

“În ultima perioadă, în mass-media au fost exprimate opinii ale unor jurnalişti şi ale unor lideri politici referitoare la criteriile de alocare a fondurilor de investiţii în infrastructura turistică gestionate de Ministerul Turismului, afirmându-se în câteva rânduri, în mod absolut eronat, că împărţirea acestor fonduri se face pe criterii politice, că proiecte dintre cele nominalizate pentru finanţare nu ar fi oportune.

Adevărul este că alocarea fondurilor de către Ministerul Turismului se face pe baza unei liste de proiecte aparţinând unui număr de 32 de administraţii publice locale aprobată de Guvernul Tăriceanu prin Hotărârea de Guvern nr. 1726/2006, listă deschisă, în limita bugetului disponibil, ce a fost completată în 2009 cu alte 3 proiecte ale consiliilor locale Alba Iulia, Constanţa şi Piatra Neamţ.

Nu ne putem aroga meritul de a fi elaborat lista proiectelor care ţin de cele patru direcţii majore de finanţare a infrastructurii turistice (direcţii materializate în programele de investiţii aprobate şi acestea în 2006, “Schi în România”, “Dezvoltarea infrastructurii turistice în zona montană înaltă”, “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a staţiunilor turistice balneoclimaterice” şi “Dezvoltarea echilibrată şi integrată a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor turistice de pe litoralul Mării Negre”). Noi am reuşit însă să alocăm bani pentru respectivele proiecte, în contextul în care am găsit turismul românesc aproape de colaps, inclusiv din cauza lipsei de finanţare a proiectelor de infrastructură specifice. Voi continua să sprijin aleşii locali, indiferent de coloratura lor politică, pe proiecte de dezvoltare a comunităţilor lor, dar şi să îi combat pe politrucii care susţin că turismul este un moft, în timp ce turismul ar putea alimenta consistent bugetul de stat, reducând astfel presiunea fiscală ce se exercită în prezent asupra populaţiei şi întreprinderilor mici şi mijlocii”, a ţinut să precizeze Elena Udrea pe blogul personal

Roşca Stănescu şi-a tras insulă, pe şest, la Snagov

Autor

Catalin Antohe

-

5 iunie 2010

Este greu de înţeles cum de s-a putut ca Roşca Stănescu şi Remus Truică să poatăajunge proprietari pe o insulă din domeniul public, pe lacul Snagov. Ba pare de-a dreptul imposibil, deoarece legea română şi Constituţia nu lasă loc de întors. La mijloc sunt însă fărădelegi strigătoare la cer. Acumulările de apă, precum lacul Snagov aparţin domeniului public al statului iar legea spune că insulele formate pe acestea sunt considerate luciu de apă şi aparţin, de asemenea domeniului public, pe care nimeni nu poate deveni proprietar. Cu toate acestea, Primăria comunei Snagov a reuşit anul trecut să împartă domeniul public la mai mulţi cetăţeni ai comunei, pe care i-a împroprietărit cu 22 de hectare din lacul Snagov, o întreagă insulă de stufăriş, redenumită, şmechereşte, „teren agricol”.

„Puteam băga şi Casa Poporului, nu se prindea nimeni”

Imediat dupa reconstituirea dreptului de proprietate, cetăţenii puşi în posesie pe aşa – zisul teren (în realitate este stufăriş!) au vândut terenurile către două persoane extrem de influente şi cunoscute în zonă: ziaristul Sorin Roşca Stănescu şi Remus Truică, fostul şef al cancelariei primului ministru, pe vremea când premierul se numea Adrian Năstase. De menţionat că Truică a fost îndepărtat din funcţie în urma scandalului privind modul dubios în care acesta a intrat în posesia a zece hectare din pădurea Snagov!

Cum de s-a putut face o asemenea grozăvie? Simplu! Prin încălcarea grosolană şi premeditată a legilor ţării, de către un grup de aleşi şi/sau membri ai aparatului guvernamental. Ingineria a debutat în anul 2002, când Guvernul Năstase a aprobat o hotărâre (930) care cuprindea, printre altele, inventarul domeniului public al comunei Snagov. Inventar în care a fost strecurat, hoţeşte, lacul Snagov, ca aparţinând domeniului public al comunei. Falsul este evident – şi astăzi, la fel ca în 2002, lacul Snagov figurează la toate instituţiile statului – Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului şi cel de Interne, ca aparţinând domeniului public al statului, nicidecum al comunei Snagov.

Întrebat cum crede că s-a putut aproba hotărârea de guvern fără ca nimeni să observe eroarea, Niculae Dima, secretarul primăriei Snagov ne-a spus : Fiţi serios, domnule! N-a fost greu de loc. Puteam trece în inventar şi Casa Poporului şi tot se aproba”. De ce a trebuit însă făcută această manevră? Simplu, pentru că numai aşa putea udispune, fraudulos, edilii comunei, de lac, păstrând o aparenţă de legalitate.

Cum a „secat” lacul primarul Snagovului

Următorul pas a fost făcut abia după cinci ani, la data de 27 septembrie 2007, când Consiliul Local Snagov a „aprobat”, la propunerea primarului Apostol Muşat, diminuarea suprafeţei „luciu de apă” a lacului Snagov, cu 22 de hectare. Hotărârea Consiliului Local este din start în afara legii, deoarece, după cum ne-au confirmat juriştii consultaţi de „Ziarul de investigaţii”, acesta nu poate opera asupra domeniului public, chiar dacă edilii Snagovului aveau în spate, cum am arătat mai sus, o hotărâre de guvern „strâmbă”! Consilierii comunei nu s-au oprit însă aici, deoarece, prin aceeasi hotărâre, au aprobat includerea în inventarul din Hotărârea de Guvern a suprafaţei de 22 ha, dar la poziţia „TEREN”, fără să aibă vreo aprobare în acest sens de la „Apele române”!
O lună mai târziu, la data de 31 octombrie 2007, Consiliul Local a recidivat, hotărând trecerea imobilului de 22 hectare (tarlaua 10, parcela 117 Snagov) din domeniul public al statului, în domeniul privat al comunei (evident că ei au continuat să afirme că terenul în domeniul comunei).

Roşca Stănescu şi Truică, unicii beneficiari

Pasul cel mare a fost făcut însă la data de 7 aprilie 2009, când primarul comunei a trimis o adresă OCPI (oficiul de cadastru) Ilfov „în vederea scrierii titlurilor de proprietate”! A urmat, începând din luna iunie, împroprietărirea (reconstituirea dreptului de proprietate) pentru mai mult de o sută de cetăţeni ai comunei ori moştenitori ai acestora. Nici nu s-au văzut bine proprietari ai terenurilor că le-au şi vândut şi nu la licitaţie ci către „vecinii” Remus Truică şi Sorin Roşca Stănescu. Toate contractele de vânzare – cumpărare au fost încheiate la doi notari (unul din Bucureşti, altul din Snagov), preţul vânzării fiind acelaşi – 15 euro pe metrul pătrat!

Terenurile din domeniul public au fost preluate pe două tipuri de contracte: de vânzare – cumpărare a stufărişului (pardon, terenului) pentru cei proaspăt împroprietăriţi (sfârşitul anului 2009 – începutul lui 2010) sau contracte de cesiune a drepturilor încheiate încă din 2008, înainte de „împroprietărire”. În toate aceste contracte se regăseşte o clauză interesantă: „Dau mandat expres cesionarului (Sorin Roşca Stănescu sau Remus Truică – n.n.) pentru obţinerea documentelor cu privire la acest teren”. Ceea ce s-a şi întâmplat, toţi cei care au încheiat astfel de contracte cu Roşca Stănescu sau Remus Truică primind terenul taman pe „insulă”.

Insula e vecină cu „zone rezidenţiale privilegiate
La data de 19 aprilie 2010, Remus Truică a cerut certificat de urbanism pentru un PUZ (plan urbanistic zonal) Ansamblu rezidenţial + Dotări, pentru întreaga insulă. El a depus un memoriu justificativ cu propunerea de trecere a terenului în intravilan cu scopul construirii unui ansamblu rezidenîial de lux. „Funcţiunea principală este de locuire individuală (în regim izolat şi cuplat), dar se propun şi funcţiuni complementare precum agrement şi servicii/comerţ/alimentaţie publică (…) Terenul este înconjurat de Lacul Snagov, reprezentând o insulă ce are vecini în sud şi vest zone rezidenîiale privilegiate (de cand poate avea o insulă alâi vecini decât apa? – n.n.). Accesul în zonâ se va realiza prin două poduri, unul în partea de sud şi al doilea în est”. Cererea pentru emiterea certificatului de urbanism a fost deja avizată de primarul Muşat Apostol, care a calificat stufărişul şi mâlul aferent drept „teren agricol”!!!

Muşat nu a suflat o vorbă, Baranga e fudul de urechi

Insistăm asupra faptului că în toate documentele oficiale (mai puţin cele ale Prefecturii Ilfov) Lacul Snagov continuă să figureze drept domeniul public al statului deşi cele 22 de hectare au ajuns în poprietatea lui Truică şi Roşca Stănescu.

David Csaba, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, ne-a confirmat că întregul lac este domeniu public al statului : „Lacul Snagov, în suprafaţă de 592 hectare aparţine în întregime domeniului public al statului având nr. MF 64094 şi este administrat de către noi”. Csaba ne-a dezvăluit însă că ar fi existat o propunere de hotărâre de guvern, la începutul acestui an, prin care Lacul Snagov să fie transferat din domeniul public al statului în cel al judeţului Ilfov, iar „Apele Române” să renunţe la administrarea lacului în favoarea Consiliului Judeţean Ilfov. David Csaba ne-a spus că nu are cunoştinţă să se fi împroprietărit cineva pe suprafaţa lacului: „Nici măcar nu-mi pot închipui aşa ceva”.

La Consilul Judeţean Ilfov, am întâlnit aceeaşi consternare. Cel puţin preşedintele Consiliului a rămas „mască” la aflarea subiectului. „Nu pot să cred că s-au putut face împroprietăriri acolo, fără o bază legală”, ne-a declarat Cristache Rădulescu, preşedintele CJ Ilfov. El ne-a spus că a iniţiat, într-adevăr, o hotărâre de Consiliu Judeţean prin care s-a aprobat propunerea de trecere a lacului Snagov din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului. „Hotărârea de consiliu reprezintă acordul acestuia de preluare a lacului numai dacă şi după ce Guvernul aprobă acest lucru prin hotărâre de guvern. |n conformitate cu dispoziţiile legale în materie, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Ilfov se poate face numai prin hotărâre de guvern, la cererea Consiliului Judeţean”, ne-a mai spus Rădulescu.

Aici trebuie să-i dăm crezare preşedintelui şi să remarcăm că dacă există o persoană care nu avea cum să nu ştie că Lacul Snagov nu mai este în proprietatea exclusivă a statului, acea persoană este prefectul judeţului Ilfov. El este cel care are cadastrul în subordine şi tot subordonaţii domniei sale dau viza de legalitate hotărârilor de consiliu local. Este adevărat, Dan-Cornel Baranga a fost numit prefect abia la data de 8 ianuarie 2010, dar la fel de adevărat este că Baranga a avizat proiectul de hotărâre de guvern de trecere a lacului din domeniul public al statului în cel al judeţului Ilfov. Altfel spus, Dan Cornel Baranga, trebuia să afle de la subalternii săi despre „bulboana” de pe lacul Snagov. Atitudinea lui Baranga a fost mai mult decât contradictorie. El a părut a fi mai degrabă deranjat şi interesat de provenienţa documentelor aflate în posesia noastră, atrăgându-ne atenţia că documentele noastre nu au nicio valoare dacă „nu au fost obţinute legal”. Cât despre problema lacului, prefectul ne-a spus că nu crede că va lua vreo măsură până nu-l sesizăm în scris, lucru pe care-l facem prin articolul de faţă. Sperăm ca măcar acum, când Ministerul Internelor a refuzat să promoveze hotărârea de guvern deoarece „întregul lac este domeniu public al statului”, Baranga să ia toate măsurile legale şi să nu se împiedice cumva, spunem asta fără răutate, de faptul că are o casă de vacanţă proprietate personală taman în comuna Snagov. Potrivit declaraţiei sale de avere, în 2008, când a cumpărat-o, a contractat credite bancare substanţiale sau pur şi simplu i-or mai fi rămas ceva bani din creditul preferenţial obţinut odinioară, de la defuncta Bancorex.

„Mai facem un grătar, mai bem un vin roşu”

Pe Apostol Muşat, primarul comunei Snagov, l-am găsit chiar în Primărie. El ne-a spus că nu era primar în 2002 (era viceprimar -n.n.) iar hotărârile (ilegale) aprobate în 2007, la propunerea sa, prin care edilii din Snagov au dispus de lac în dispretul legilor şi a Constituţiei au fost avizate de Prefectura Ilfov. Mai mult, Muşat ne-a declarat că hotărârile din 2007 nu au fost atacate în instanţa de contencios în termen de 6 luni, aşa că… Greşit, spun juriştii consultaţi de noi, răspunderea penală înlătură prescripţia sugerată de Muşat iar aici este limpede un caz de natură penală. Despre cei doi proprietari ai insulei, Muşat ne-as pus că îl stimează pe Remus Truică iar cu Sorin Roşca Stănescu este chiar prieten – „mai facem un grătar împreună, mai bem un vin roşu”.

Cât despre cei doi proprietari, Sorin Roşca Stănescu şi Remus Truică, să spunem că ei ar putea fi marii păgubiţi, dacă de bună credinţă au dat atâţia bani pe insulă, deoarece NIMENI nu poate deveni proprietar pe domeniul public al statului. Nu o spunem noi, o spune Constituţia României. Altfel, am stat de vorbă cu oameni cu experienţă în afaceri imobiliare care ne-au spus că astfel de scenarii, care includ şi hotărâri de guvern strâmbe sunt făcute mai mereu cu direcţie şi cu dedicaţie pentru anumite persoane. Persoane care acum par a fi Sorin Roşca Stănescu şi Remus Truică, dacă nu or mai fi alţii în aşteptare. Dar aceasta nu mai este treaba noastră, ci a procurorilor anticorupţie!

Ziarul de Investigații

„Preşedintele jucător” al CJ Brăila mută banii publici în conturile firmei sale

Jaful de la Rodipet sare de 35 de milioane de euro

Inundarea Galaţiului şi Brăilei mizată la “ruleta rusească” a intereselor clientelei politice

Lumea interlopă merge în Paradis, trecând prin politică

Au refuzat sa voteze

Săru’ mâna, “profesore “Pazvante!

“A plecat de la 2 veceuri…”

Ţup în politică!

Nici cele sfinte nu-s de lepădat

La Brăila, interlopii – agenţi electorali

Rechinii de autostradă, încă un tun între Arad şi Timişoara

Un pont pentru Indiana Jones

Comoara piraţilor

Regele exproprierilor

PIDU Bucureşti, ingineria de 6 milioane de euro a lui Sorin Oprescu

Uite TUB-ul nu e TUB-ul

Juriul fantomă şi un succes anunţat

Minciunile arhitectului şef

Probele halucinante ale DNA în cazul primarului de Ramnicu-Valcea

Georgică Cornu, campionul Banatului la contracte cu statul

Jaf din banii contra inundaţiilor

Programul strategic DESWAT, distrus de miniştrii Mediului

Cele mai scumpe refugii montane din România sunt în judeţul Hunedoara

Roşca Stănescu şi-a tras insulă, pe şest, la Snagov

Rămâi conectat

Ultimul articol

Kelemen Hunor: „Cred că din ianuarie-februarie vom avea o scădere a inflaţiei”

Moțiunea AUR împotriva ministrului USR al Mediului, adoptată cu votul PSD

CSM cheamă judecătorii la consultări