5.9 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Facebook RSS
Acasă Blog Pagina 1372

Tunuri de 150 milioane de euro la MApN

Autor
Darius Martinescu
-

În plină criză, Ministerul Apărării Naţionale aruncă pe fereastră milioane de euro, fără ca vreun responsabil din cadrul Armatei să fie tras la răspundere. Numai dacă socotim câţi bani am plătit pentru blindatele inutile Mowag Piranha III C şi cele două fregate britanice, care sunt nave de luptă doar cu numele, rezultă un deviz cât o treime din ultima tranşă acordată României de FMI Dacă până în 1989 tehnica de luptă era produsă exclusiv în ţară iar posibilitatea de a încasa comisioane era zero, începând cu anii 90 factorii de decizie din Armată au primit undă verde la şpagă.

Primul contract încheiat după 1989 pentru achiziţa de tehnică militară s-a transformat în primul scandal de corupţie în MApN. Denumit Afacerea Motorola, cazul, înstrumentat de altfel de procurori, a fost în fapt primul tun dat cu banii statului. Ministerul, condus pe atunci de Victor Atanasie Stănculescu, a cheltuit peste şase milioane de dolari pentru achiziţia unor staţii de emisie recepţie care, dacă ar fi fost cumparate direct de la producătorul Motorola, ar fi costat doar 600.000 de dolari. Afacerea a fost intermediată de patru firme private iar fostul ministru şi alte nouă persoane acuzate de producerea unui prejudiciu de 6,1 milioane de dolari au scăpat basma curată, pentru simplul motiv că fapta s-a prescris. La 20 de ani distanţă lucrurile nu s-au schimbat deloc în MApN.

23 milioane de euro pentru blindate de paradă

În timp ce soldaţii români mor sfârtecaţi în Afganistan în anticele TAB 77, nu mai puţin de 17 transportoare elveţiene de ultimă generaţie Mowag Piranha III C zac în curtea Armatei.

Prezentată cu mare pompă drept „Programul de înzestrare a Forţelor Terestre din cadrul MApN cu 31 de transportoare de trupe Piranha” afacerea s-a transformat într- un fiasco. Programul ar fi trebuit să se încheie anul trecut, prin punerea în exploatare a întregului lot de maşini blindate, însă Armata a parcurs doar două etape din cele patru convenite conform contractului. Mai exact, au fost cumpărate doar 17 unităţi, pentru care s-au plătit peste 23 milioane de euro.

Adevărată problemă nu este însă întârzierea programului. După recepţia primului lot de 10 Piranha, în 2008, după ce a fost plătită integral factura de 17.361.000 de euro fără TVA, oficialii Armatei au descoperit că blindatele nu asigură protecţia optimă a echipajului în teatrele de operaţiuni. Este vorba despre aceeaşi problemă cu care se confruntă şi TAB-urile autohtone, respectiv podeaua insuficient protejată împotriva dispozitivelor explozive improvizate.

Prin urmare, s-a propus montarea unui blindaj suplimentar, operaţiune care a costat încă un milion de dolari pentru întregul lot. Al doilea lot a avut de asemenea probleme de ordin tehnic şi blindaj. Nimeni nu poate explica însă de ce nu s-au sesizat membrii comisiei de recepţie înainte de a plăti blindatele, şi nu după achiziţia acestora. Nimeni nu ştie nici de ce reprezentanţii români care au negociat afacerea au optat pentru această variantă de blindaj cu totul insuficientă în cazul utilizării blindatelor în teatrele de operaţiuni.

De altfel, MApN tace mâlc în problema blindatelor elveţiene, iar la trei ani de la recepţia primului Piranha, militarii români luptă tot în TAB-uri. Noroc cu partenerii americani de coaliţie, care, în lipsa unei reacţii a MApN, au decis să transfere 60 de noi vehicule blindate rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor (demunite generic MRAP) către contingentul român din Afganistan. Ca o ironie a sorţii, în timp ce familiile îşi plâng soţii şi fraţii morţi în nisipul afgan, pe site-ul Forţelor Terestre Române tronează imaginea artistică a unui Piranha III însoţită de un text pe măsură: „Piranha III C este vehiculul de lupta blindat pe roţi intrat în dotarea batalioanelor de infanterie din Forţele Terestre. Produs în Elveţia, Piranha III C are un design deosebit (n.r.- se pare că acest aspect i-a încântat cel mai tare pe generalii de la minister, din moment ce aceste blindate sunt prezentate cu fală la orice paradă), cu o protecţie balistică variabilă crescută, blindaj performant şi dotat cu kituri de protecţie împotriva minelor si a armelor de nimicire în masă. Înzestrat, ca armament, cu o mitraliera de calibru 12,7mm, Piranha III C poate executa cu succes misiuni în teatrele de operaţii, acolo unde militarii români desfăşoară misiuni de stabilitate şi în sprijinul păcii”.

120 milioane de euro pentru două hârburi plutitoare

Participarea fregatei „Regele Ferdinand” la operaţiunile NATO împotriva Libiei readuce în atenţia opiniei publice o altă afacere dubioasă marca MApN. Pentru cele două fregate, statul român le-a plătit britanicilor peste 120 milioane de euro, deşi aceste nave erau recuperate de la fier vechi şi, probabil, urmau să fie utilizate pe post de ţinte navale de către marina regală britanică (în 2002, în timp ce partea română negocia cu reprezentanţii BAE Systems, Ministerul Apărării din Marea Britanie a aprobat un plan de utilizare a fregatelor de tipul 22 drept ţinte navale pentru antrenamentul celorlalte nave militare, două dintre aceste nave fiind scufundate).

Mai mult, în afară de singurul tun de calibru 76 milimetri operaţional, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maira” nu sunt înarmate conform standardului NATO pentru această categorie de navă. Cele două sisteme de apărare antiaeriană Sea Wolf de la bord, care dispun de o rezervă de 72 de rachete, precum şi cele două lansatoare Harpoon, fiecare cu câte patru rachete navă-navă au rămas la englezi, urmând ca pentru dotarea cu rachete să fie plătite alte zeci de milioane de lire sterline.

Valoarea totală a programului de înzestrare cu fregatele tip 22, inclusiv etapa a doua de modernizare cu rachete, în prezent abandonată din lipsa fondurilor, se ridică la 600 milioane de dolari. Suma vehiculată în scandalul comisionului plătit pentru fregate este de şase milioane de lire sterline. Nici în acest caz, nimeni nu a fost tras la răspundere.

Avion second hand de două ori mai scump decât unul nou

Anul trecut România a fost la un pas de o nouă afacere păguoasă. Blocată temporar de criza financiară, achiziţia de către ţara noastră a 24 de avioane de vânătoare F16 second hand de la americani este noul tun pregătit de mai marii Armatei.

Suma vehiculată pentru această tranzacţie este de un miliard de dolari, situaţie în care fiecare F16 românesc va costa 41,6 milioane de dolari. Şi asta în condiţiile în care pe site-urile de specialitate costul per unitate al unui F16 este între 14,6 şi 26,9 milioane de doari, în funcţie de variantă şi performanţe.nou

Ultimul preţ corespunde celui mai performant F16 (varianta E/F sau block 60) livrat de americani la export în 2005 pentru Emiratele Arabe Unite. Potrivit unor surse neoficiale, avioanele pe care ar urma să le cumpere România au cel puţin zece ani de serviciu. În consecinţă, se va ajunge la situaţia în care România va schimba MiG-urile 21 LanceR obosite cu alte avioane obosite.

Şi dacă asta nu era de ajuns, oferta americanilor a fost singura din cele patru pe care le-au analizat oficialii români care priveşte achiziţia de aeronave second- hand. Se pare că cei care negociază contractele de înzestrare a Armatei române au făcut o fixaţie pentru produsele la mâna a doua.

Cum s-a tras primul tun în aviaţie

Şi dacă tot am amintit de aviaţie, contractul pentru F16 nu este prima afacere păguboasă încheiată pe banii statului. În urmă cu 17 ani, Aerostar Bacău a încheiat un contract cu Elbit Systems din Israel, în valoare de 350 milioane de dolari, care avea ca obiect modernizarea a 110 aeronave MiG 21.

Ulterior, firma israeliană a încasat un supliment de 50 milioane de dolari. Redenumit LanceR, vechiul MiG 21 a fost de fapt modernizat doar la capitolul sistemelor de comunicaţii şi pilotaj, fără ca aparatului să-i crească în vreun fel performanţele operaţionale. Şi, culmea, decizia de modernizare a acestui sicriu zburător a fost luată în detrimentul celor 19 aeronave Mig 29, cantonate la fosta baza aeriană Mihail Kogălniceanu, avioane mult mai moderne şi care ar fi asigurat pe termen lung capacităţi operaţionale ale forţelor aeriene.

În prezent, MiG-urile 29, arhicunoscute în occindent pentru performanţe, ruginesc la Kogălniceanu, pentru că din 2003 le-a expirat resursa de zbor, iar aviaţia trage cu dinţii de cele câteva LanceR rămase în explotare şi care mai au puţin şi se dezintegrează în aer. Şi tot ca o ironie a sorţii, pentru a doua oară şefii Armatei, în loc să aloce fonduri pentru repunerea în exploatare a MiG-urilor 29 de la Kogălniceanu, au optat pentru achiziţia unui avion inferior acestora, respectiv F 16.

Strategia lui Oprea… la bucătărie

Cum fiecare ministru vrea să-şi lase amprenta asupra instituţiei pe care o conduce, MapN, condus acum de Gabriel Oprea, trece prin modificări majore. Operaţiunea „Popota”, declanşată începând cu luna trecută pentru o perioadă de trei ani, prevede realizarea unor economii la bucătăria armatei.

MApN a anunţat că va renunţa la firmele care asigură în prezent serviciile de pază şi de hrană în unităţile militare din ţară şi va înfiinţa două filiale specializate în cadrul Romtehnica, ce vor prelua aceste activităţi, măsura fiind luată pentru a face economii la buget. „În opinia specialiştilor din Armată, noua concepţie vizează îmbunătăţirea acestor tipuri de servicii şi va conduce la reducerea cheltuielilor, în contextul în care situaţia economică a ţării şi bugetul alocat MApN impun adoptarea de măsuri concrete pentru utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor financiare bugetare” a precizat ministerul.

Iniţiativa vine după ce, anul trecut, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a dispus efectuarea unei analize temeinice a modului de realizare a hrănirii personalului şi de asigurare a pazei unităţilor prin prestări de servicii din partea unor firme private. Trecerea unităţilor militare din Armata României la hrănirea în sistem propriu, prin filiala specializată a Romtehnica, reprezintă o strategie pe termen lung, care se va desfăşura în trei etape, susţine MApN.

În prima etapă, pentru aproximativ 200 de unităţi militare în care îşi desfăşoară activitatea 26.000 de militari, se vor asigura centralizat, printr-o singură achiziţie publică, produsele agroalimentare necesare. Interesant este faptul că Armata română are o groază de specialişti în hrănire şi cheltuieli cu popota, însă atunci când vine vorba despre afacerile de sute de milioane de euro cu tehnica militară, specialişti dispar subit iar statul este excrocat cu sume de-a dreptul incredibile.

Numai în cazul blindatelor elveţiene şi a celor două fregate s-au aruncat pe fereastră peste 150 de milioane de euro, sumă ce reprezintă o treime din a doua tranşă alocată României prin noul acord încheiat cu FMI, de peste 480 milioane euro

Afacerea Algele, milioanele din ograda lui Borbely

Autor
Darius Martinescu
-

Orice turist, fie el român sau străin, care şi-a petrecut vacanţa pe litoralul românesc, s-a declarat dezgustat dacă a avut ghinionul să dea de munţii de alge pe care echipele de muncitori nu reuşeau să le adune peste noapte de pe mal.Puţini îşi pot însă imagina că dezgustul mizeriei verzi, care taie pofta turiştilor de a mai reveni pe litoral bagă milioane în buzunarele unui SRL, SC Socum Trans, care câştigă, an de an, licitaţia pentru curăţarea plajelor, la care este singurul participant. Ecuaţia este simplă: SRL –ul curăţă plaja cu mijloace rudimentare (tractoare şi oameni cu lopeţi), transportă algele putrezite pe străzile Constanţei şi apoi este plătită, din bani publici, de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (fosta Direcţia Apelor Dobrogea Litoral). Administraţia are grijă ca Socum SRL să nu-şi piardă cumva sursa de venituri – contractele grase pe banii ministerului condus de Laszlo Borbely. Aceeaşi Administraţie „îngroapă” orice iniţiativă sau metodă care ar putea rezolva problema algelor şi ţine sub cheie utilajele performante pe care le-a cumpărat în trecut pentru curăţarea plajelor.

Aproape toate statele cu deschidere la mare şi industrie hotelieră pe litoral s-au lovit de problema algelor. Denumit în termen ştiinţifici „înflorire algală”, acest fenomen le provoacă mari neplăceri turiştilor. În timp ce în statele civilizate s-au aplicat soluţii mult mai simple şi ieftine pentru limitarea accesului algelor în zonele de îmbăiere, pe litoralul românesc flora marină se strânge cu lopata. Toate acestea pentru ca o firmă privată să beneficieze de contracte bănoase plătite de stat.

În pragul fiecărui sezon estival Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral organizează licitaţii pentru igienizarea plajelor şi curăţarea acestora de alge pe perioada verii. Licitaţiile au, invariabil, acelaşi câştigător şi unic participant: SC Socum Trans SRL din Constanţa.

Cum au fost tocaţi 800.000 euro

Dacă, în 2007 a fost în pragul dizolvării, Socum Trans, a devenit în prezent un client fidel al contractelor cu statul având ca obiect plajele. Firma îl are ca asociat unic pe Mihail Adrian Badiu, un apropiat al conducerii Apelor Române Dobrogea dar şi al lui Claudiu Iorga Palaz, actualul prefect al Constanţei. Badiu nu este un necunoscut nici la Oil terminal SA, unde presa a relatat ca Socum SRL ar fi încasat, în ultimii ani, aproape 20.000.000 lei cu titlul de chirie pentru câteva utilaje, multe dintre ele nefiind niciodată folosite de angajaţii companiei.

Revenind la afacerea algelor să menţionăm că anul acesta, pe 14 februarie, firmei i s-a atribuit contractul numărul 59 – Lucrări de „Pregătire a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre”, în valoare de 745.944 lei iar pe 16 mai contractul numărul 120 – Servicii de curăţare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre în sezonul estival 2011, în valoare de peste 2, 2 milioane lei. Tot anul acesta, pe 25 iulie, Socum a primit şi un „mărunţiş”, respectiv contractul 148 – Servicii Reparaţii Pompe, în valoare de 34.980 lei.

În 2010 pregătirea suprafeţelor de plajă a costat 875.936 lei, iar curăţarea plajelor de alge s-a ridicat la peste 2,2 milioane lei. Dintr-o firmă propusă spre desfiinţare, Socum Trans a ajuns pe primul loc în „Top Profit România 2010” pe judeţul Constanţa. Comparativ cu anii precedenţi, valorile contractelor încheiate cu Socum au crescut constant, astfel că 2012 ar putea fi anul în care afacerea plajelor să depăşească pragul de un milion de euro.

Utilajele statului stau degeaba

Mai grav este că în timp ce Apele Române Dobrogea atribuie contracte grase unei firme private, are la dispoziţie propriile utilaje, mult mai performante, achiziţionate în perioada 2000 – 2006.

Potrivit ABADL, în perioada amintită au fost achiziţionate şase noi utilaje performante pentru sfărâmat scoici, colectare alge la ţărm, dar şi un utilaj de evacuare a algelor din apă cu sistem de separare a materialului solid de lichid. Costurile pentru aceste utilaje au depăşit suma de 1,5 milioane de lei. Toate aceste noi mijloace tehnice s-au adăugat celor pe care instituţia le deţinea deja în baza auto, parc care numără câteva zeci de utilaje. În această situaţie, este cel puţin curios cum ABADL nu poate asigura igienizarea plajelor prin forţe proprii.

S-a ales praful de proiectul francez

Pentru profitul Socum, Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (actuala Administraţie Bazinală de Apă Dobrogea Litoral) a abandonat şi proiectul-pilot privind procesarea algelor care invadează litoralul, iniţiat în 2008. Conducerea de atunci a instituţiei a trimis mostre de alge în Franţa pentru expertiză, s-a apelat chiar şi la un specialist francez în domeniu, iar turiştii şi constănţenii deopotrivă au fost înştiinţaţi despre ceea ce trebuia să devină o premieră pe litoralul românesc – prima instalaţie de procesat alge marine. Franţa nu a fost desemnată întâmplător drept colaborator în acest proiect, ci pentru că este liderul european în procesarea vegetaţiei acvatice. La acea dată s-a vehicul ideea construcţiei unei fabrici de procesat alge în apropierea litoralului, precum şi atragerea unui investitor francez care să suporte costurile achiziţiei unor utilaje speciale pentru recoltarea algelor. La începutul lui 2009, şefii DADL au fost înlăturaţi, iar proiectul abandonat.

Plasele anti-alge ar băga profitul la apă

La fel s-a întâmplat şi cu proiectul privind amplasarea unor plase anti-alge în largul mării. Potrivit organizaţiei ecologiste Oceanic Club, o soluţie pe termen scurt pentru stoparea asaltului algelor este instalarea unor plase din material plastic semirigid sau a altor tipuri de plase în largul coastelor în perioada 30 aprilie-15 septembrie. Ecologiştii au indicat chiar un model de plasă utilizat cu succes în Africa de Sud, Australia şi Statele Unite ale Americii pentru protectia plajelor turistice contra invaziilor de meduze periculoase.

Cu aceste plase se pot închide, la costuri reduse, golfurile turistice ale staţiunilor din sudul litoralului şi se pot constitui baraje de masa algală în zona de nord a litoralului. De altfel, şi patronii hotelurilor de pe litoral au solicitat ABADL  amplasarea unor plase de protecţie, însă conducerea administraţiei bazinale susţine că este imposibil. În lipsa unei expertize pe această temă, nu se ştie cu exactitate dacă plasele pot constitui o soluţie. Un lucru este însă cert: montarea plaselor de protecţie împotriva algelor ar baga rău la apă afacerile Socum, care astfel ar rămâne fără obiect de activitate.

Hotelierii sunt disperaţi: „Suntem la nivelul furcilor şi lopeţilor”

Hotelierii au făcut nemunărate demersuri pentru montarea unor plase de protecţie contra algelor, însă până în prezent nu s-a intreprins nici o măsură în acest sens. „Problema algelor există peste tot în lume, chiar şi la Miami. În străinătate, autorităţile similare cu ABADL acţionează foarte repede, spre deosebire de noi, care suntel la nivelul furcilor şi lopeţilor”, a declarat Nicole Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Acesta a explicat că în mod normal se intervine cu utilaje speciale amfibii, care au capacitatea să colecteze algele într-un timp scurt, astfel încât să nu deranjeze turiştii. Dacă în fiecare staţiune ar acţiona câteva astfel de mijloace tehnice, litoralul ar scăpa de problema algelor. Referitor la costurile de achiziţie a acestor utilaje, Nicolae Bucovală susţine că „nu sunt atât de scumpe pe cât încasează ABADL de la agenţii economici din turism”. „Nu vă pot spune oficial care sunt preţurile, însă un utilaj nu cred că poate să coste mai mult de 100.000 de euro. Nu este nevoie de o alocaţie bugetară suplimentară la ABADL. Un agent economic plăteşte între 15 şi peste 20 de lei pe metrul pătrat de plaja”, a conchis reprezentantul hotelierilor.

Străinii scot bani din flora marină

În timp ce România aruncă la gunoi, în fiecare vară, zeci de mii de tone de alge, în Occident din flora marină se fabrică biocombustibil şi curent electric. Uscate şi prelucrate, algele pot fi arse în termocentrale.

Un exemplu în acest sens este oraşul italian Veneţia. Aici, autorităţile se confruntă cu aceeaşi problemă ca la Mamaia, faimosul oraş, situat în capătul unei lagune, fiind invadat de alge. Soluţia găsită de autorităţi este colectarea acestor alge şi folosirea lor pentru alimentarea unei noi termocentrale cu o putere de 40 MW, care să alimenteze oraşul şi portul cu energie electrică.

Dezvoltarea biocombustibililor din alge începe să înregistreze primele succese în industria aeronautică. Compania americană Continental Airlines a efectuat cu succes primul zbor al unui avion propulsat cu un amestec de biodiesel obţinut din alge şi combustibil convenţional. Zborul aeronavei Boeing 737-800 a durat 90 de minute şi a decurs fără incidente.

De asemenea, Marina SUA a prezentat la sfârşitul anului trecut conceptul Command Boat (RCB-X), o barcă de 16,5 metri care funcţioneaza cu un amestec în proportii egale dintre un combustibil NATO şi biocombustibil obţinut din alge.

Biodieselul prezintă interes şi pentru industria auto. În prezent, există câteva companii care cercetează biodiesel-ul obţinut din alge marine. Una dintre acestea, Solazyme, a demonstrat deja viabilitatea ideii, cu un prototip Mercedes C320 alimentat cu biodiesel din alge marine. Aceste proiecte ar fi cu atât mai utile pentru România cu cât în ultimii zece ani s-a înregistrat o creştere a cantităţilor de alge aduse la mal de curenţi. În vara care tocmai s-a încheiat, echipele de muncitori au ajuns să colecteze până la 1.000 de tone de alge pe noapte.

Drept la replica publicat in nr. 21 „Jurnal de Investigatii”:

Socum Trans nu a fost în insolvenţă

Urmare articolului „Afacerea Algele” publicat în numărul 19 al Jurnal de Investigaţii, SC Socum Trans SRL ne-a solicitat să facem următoarele precizări:

„1 Din eroare, Jurnalul de investigaţii a publicat, în numarul 19/septembrie 2011 informaţia că ”…dezgustul mizeriei verzi, …,bagă milioane în buzunarele unui SRL, SC Socum Trans, care câştigă an de an, licitaţia pentru curăţarea plajelor, la care este singurul participant”.

Afirmaţia susmenţionată este neconformă cu realitatea, întrucât cu excepţia anului 2011, în anii anteriori, la licitaţia organizată de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, pentru „Servicii de curăţare a suprafeţelor de plajă aferente litoralului Mării Negre”, au participat mai mulţi ofertanţi, şi numai în anul acesta societatea noastră a fost singurul ofertant al contractului (evident nu din vina subscrisei).

Menţionăm că, în fiecare an, procedura de atribuire a contractului în cauză a fost prin ”licitaţie publică”, fiind derulată, cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în acest domeniu, iar subsemnata şi-a îndeplinit corect şi cu bună credinţă toate obligaţiile asumate contractual.

2. De asemenea, aţi afirmat că „Dacă în 2007 a fost în pragul dizolvării, Socum Trans a devenit în prezent un client fidel al contractelor cu statul având ca obiect plajele”.

Afirmaţia de mai sus este falsă şi tendenţioasă, deoarece susţineţi nefondat că:

– societatea subscrisă s-ar fi aflat , în anul 2007, în pragul falimentului, şi doar cu sprijinul material substanţial, obţinut în urma contractelor avantajoase încheiate cu statul, subscrisa ar fi reuşit să se salveze de la faliment.

Susţinerea dvs. este neconformă cu realitatea, deoarece subscrisa nu a fost niciodata în incapacitate de plată sau în procedura insolvenţei (faliment sau reorganizare judiciară), nici în anul 2007 şi nici în altă perioada, aspect probat cu bilanţurile contabile ale societăţii pentru aceşti ani şi facil de stabilit prin consultarea Buletinului procedurilor de insolvenţă (documente publice pe care le-aţi fi putut consulta dacă aţi fi manifestat un mimim de bună credinţă).

Subliniem faptul că subscrisa nu a fost niciodată în incapacitate de plată sau în procedura insolvenţei (faliment sau reorganizare judiciară)”.

Nota Redacţiei: Am fost de acord cu publicarea celui de-a doilea punct din precizări, chiar dacă (aşa cum puteţi constata chiar din afirmaţia Socum Trans), redactorul nostru a consemnat că Socum s-a aflat în pragul dizolvării, nicidecum al falimentului sau al insolvenţei. Consemnăm  totuşi şi această precizare pentru a ne dovedi buna credinţă şi pentru că este o bună ocazie, inclusiv pentru cei care ne-au trimis replica, să facă diferenţa între dizolvare

Contracte de zeci de milioane de euro pentru mafia portuară

Autor
Dănilă Chirovici
-

Zeci de milioane de euro s-au drenat în ultimii ani către mafia lucrărilor din exploatarea portuară, pe vremea când la conducerea Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi se afla Mihai Ochialbescu. Ministrul Anca Boagiu l-a demis din funcţie şi l-a înlocuit cu George Petcu, fost barman şi vânzător de ziare la firma lui Radu Mazăre.

Demiterea directorului Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, Mihai Ochialbescu, a readus în atenţie mafia lucrărilor din exploatarea portuară şi lucrările hidrotehnice de la Dunăre, sub „cupolla” căreia sunt reunite clientelele tuturor partidelor.

Ochialbescu, numit de PD-L la conducerea APDM, a fost demis de ministrul Anca Boagiu, după ce a recidivat, atribuind fără licitaţie lucrări de 15 milioane de euro unor firme din clientela PSD, Vega 93 SA şi Tancrad SRL Galaţi. Lucrările de modernizări portuare erau în avantajul unor personaje din clientela PSD, respectiv al preşedintelui PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, ce controlează Portul Hercules Brăila, şi al omului de afaceri Corneliu Găvăneanu, proprietarul porturilor Docuri şi Bazinul Nou din Galaţi.

Acum în locul lui Ochialbescu, la conducerea APDM a fost numit George Petcu, fost absolvent al Institutului de Marină, care a fost, pe rând, barman şi carmangeriu la Hotelul „Măgura” din Eforie Sud, sloter la Hotelul „Venus”, vânzător la Compres Holding Constanţa (înfiinţată şi controlată de primaru Radu Mazăre) şi angajat a unei firme de agenturare.

“Negociere cu anunţ” în portul PSD, cu firma PSD

Oficial, lui Mihai Ochialbescu i s-a reproşat faptul că s-ar fi opus ca APDM să cedeze Faleza din Tulcea în administrarea municipalităţii, dar, potrivit unor surse din exploatarea portuară, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a fost nemulţumită de faptul că şeful APDM a dat unor firme PSD, fără licitaţie, prin simplă negociere, contractele unor lucrări în valoare de 15 milioane de euro în porturile din Galaţi şi Brăila.

Partenerele de afaceri ale lui Ochialbescu sunt firme celebre din clientela PSD, Vega 93 SA, Tancrad SRL şi Hidrotehnica SA Galaţi. Unul din cazurile pe care Anca Boagiu i le-a reproşat lui Mihai Ochialbescu a fost prezentat de „Jurnalul de Investigaţii” în articolul „Udrea şi Boagiu investesc 9,5 milioane euro în afacerile Trezorierului”, al cărui subiect erau modernizările efectuate de APDM, condus de Ochialbescu, în Portul Hercules din Brăila, al cărui principal acţionar este preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Reamintim că Stancu deţine 62% din acţiunile Bursagrirom SA Brăila, prin care controlează 85,5% din acţiunile portului SC Hercules SA. „Cuponarii” controlează  13,4%, iar statul, prin AVAS, are o participaţie de 0,7%.

După ce în 2010 a fost modernizată Dana 40 din Portul Hercules SA, anul trecut APDM Galaţi a anunţat noi investiţii, prin modernizarea danelor 23 şi 25. Proiectul „Modernizarea cheului în Portul Brăila, în danele 23 şi parţial 25”, este finanţat în principal prin fonduri europene, în cadrul Programului Operaţional Sectorial (POS) Transporturi, Axa Prioritară 2.

Prin Fondul European de Dezvoltare Regională este alocată 69,25 % din finanţare, iar restul, din bugetul Ministerului Transporturilor. Valoarea estimată este de 7,5 milioane de euro. În decembrie 2010, când au fost demarate procedurile de selectare a firmelor, şeful APDM, Mihai Ochialbescu, a ales procedura ideală pentru o afacere clientelară, adică „negociere cu publicarea unii anunţ de participare”.

Evident că a fost şi o singură ofertă depusă, aceea a consorţiului Vega 93 SA Galaţi & Consitrans SRL Bucureşti. Aranjamentul dintre Ochialbescu şi prietenul său de la Vega 93, Corneliu Istrate,  a mers ca la carte şi pe 28.02.2011 lucrările au fost atribuite consorţiului, iar a două a zi a şi fost semnat contractul nr 72/01.03.2011. Valoarea estimată a lucrărilor era de 30.557.000 lei fără TVA, iar contractul a fost semnat la valoarea de 29.785.095 lei.

Găvăneanu, moşierul de porturi

Similar s-au petrecut lucrurile şi în atribuirea contractului pentru modernizarea unui cheu din Portul Bazinul Nou din Galaţi. Proprietarul portului este Corneliu Găvăneanu, fost ofiţer de Securitate care călătorea prin diaspora înainte de 1989 şi a devenit un prosper om de afaceri în timpul guvernărilor lui Văcăroiu şi Năstase.

În 1997, Găvăneanu a devenit proprietar al Portului Docuri SA Galaţi, cu sprijinul unor funcţionari rămaşi în aparatul FPS din guvernarea PSD, dar şi cu complicitatea preşedintelui de atunci al FPS, Sorin Dimitriu. S-au întâmplat nişte lucruri foarte ciudate, pentru că la licitaţia de vânzare de către FPS a 40% din acţiunile Docuri SA, firma Romanel închisese în plic o ofertă de 125 lei/acţiune, adică de 5 ori preţul unei acţiuni nominale. Deşi ofertase mult mai puţin şi a pierdut licitaţia, în numai câteva luni, Găvăneanu a cumpărat acţiuni de la cuponari şi micii acţionari şi a reuşit să obţină şi pachetul de 40% deţinut de Romanel.

În preluarea controlului i-a fost de mare ajutor directorul de atunci al Portului Docuri, Eugen Chebac, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean şi unul din cei mai influenţi lideri ai PSD Galaţi. Găvăneanu a început să cumpere acţiuni şi la portul de cherestea şi laminate, Port Bazinul Nou SA Galaţi, a reuşit numirea ca director al aceluaşi Eugen Chebac, cu ajutorul căruia a obţinut şi controlul asupra acestui port.

Contract de 30 de milioane, pe ochi frumoşi

În 2010, directorul APDM, Mihai Ochialbescu, a trecut în strategiile companiei pentru anul 2011 şi lucrările de modernizare a Danei 31 din Portul Bazinul Nou, dar şi ranfluarea epavei cargoului Slatina, care blochează trei dane ale portului.

Contractul pentru „proiectare şi execuţie cheu vertical la Dana 31 Port Bazinul Nou” fusese estimat de specialiştii APDM la o valoare de 45.634.950 lei fără TVA. Cu tot cu TVA, urca spre aproape 15 milioane de euro. La o asemenea valoare, ar fi trebuit să fie organizată o licitaţie pentru atribuirea contractului, dar directorul Ochialbescu a mers pe o metodă la fel de clientelară ca şi în cazul celuilalt contract, adică pe simpla „negociere”.

Iar prin „negociere” a fost desemnată să efectueze lucrările Tancrad SRL Galaţi, un fel de „number one” al clientelei PSD la Galaţi şi Brăila, fiind firma cu care obţine aproape toate contractele de modernizări de drumuri, plombări, asfaltări, atât de la CJ Brăila, condus de Gheorghe Bunea Stancu (PSD), cât şi de la CJ Galaţi, condus de Eugen Chebac (tot PSD).

Ochialbescu a încheiat cu Tancrad SRL contractul nr 69/19.05.2011, la o valoare de 30.370.700 lei, fără TVA. Nu e nici o pleaşcă, pentru că diferenţa de 15 milioane lei până la valoarea estimată va fi acoperită prin acte adiţionale. Evident, pentru aceste acte adiţionale APDM şi Tancrad SRL vor mai avea câte o „negociere”.

Un „cadou” pentru firma lui Găvăneanu

În acelaşi context, al afacerilor pe bani publici în lucrările hidrotehnice de la Dunărea Maritimă, ar mai trebui să amintim şi un contract mai mic ca valoare, dar mult mai important prin semnificaţii.

Firma de exploatare portuară a lui Corneliu Găvăneanu, care are pe schema de personal docheri şi macaragii, a primit de la APDM, prin Ochialbescu, contractul pentru „execuţia lucrărilor de consolidare şi apărare a malurilor în Portul Isaccea, în vederea eliminării efectelor inundaţiilor”. Valoarea estimată a lucrărilor era de 3.449.665 lei şi nici în acest caz nu s-a recurs la licitaţie. Ochialbescu a preferat să combine „cea mai mică ofertă” cu faptul că el şi Găvăneanu se ştiau destul de bine şi au bătut palma semnând contractul nr 60/18.01.2011, dintre SC Metaltrade International SRL şi APDM, la valoarea de 1.986.113 lei fără TVA.

Mecanismul ar fi trebuit să fie acelaşi, cu acoperirea prin acte adiţionale a diferenţei până la valoarea estimată, dar între timp scenariul a fost schimbat. Nemulţumită de faptul că Ochialbescu împarte firmelor din mafia portuară contracte de valori de milioane de euro, prin „negociere”, ministrul Anca Boagiu l-a demis de la conducerea APDM. Dar nu dispare din peisaj. Mihai Ochialbescu rămâne în continuare membru al CA la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, unde a fost director în două rânduri, în perioadele 1999-2001 şi 2005-2007.

Scandal internaţional

În 2006, când era director la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ), Mihai Ochialbescu a provocat un scandal european. El a anulat rezultatele unei licitaţii internaţionale pentru lucrările de consolidare a malurilor Canalului Sulina în baza unui credit BEI de 30 milioane de euro, licitaţie câştigată de firma germană Reinhold Meister GMBH, cu ofertă de 24 milioane de euro.

Ochialbescu a atribuit abuziv contractul consorţiului Vega 93- Hidrotehnica–Navrom, care avea o ofertă mult mai scumpă, de 31 milioane de euro. Reinhold Meister a reclamat ilegalităţile la DNA şi la OLAF, Oficiul Antifraudă a Uniunii Europene şi a sesizat Ambasada Germaniei la Bucureşti, Banca Europeană pentru Investiţii şi Comisia Europeană.

Firma germană a dat în judecată AFDJ, cerând daune de de 500 milioane de lei vechi pe zi. În dosarul 8024/121/2007, instanţa de la Tribunalul Galaţi a admis cererea firmei germane şi Ministerul Finanţelor ar fi trebuit să plătească firmei germane sume colosale. Simultan, BEI a blocat creditul. Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Ludovic Orban, a reuşit să reconcilieze situaţia dintre AFDJ şi Reinhold Meister GMBH.

APDM, condusă de un fost angajat al lui Mazăre

În locul lui Ochialbescu, Anca Boagiu l-a numit la conducerea APDM pe un oarecare George Petcu, care, ce-i drept, are studii superioare în domeniul navigaţiei, dar nu are experienţă în domeniul exploatării portuare.

Acest aspect este foarte important, în condiţiile APDM administrează porturile de la Dunărea Maritimă, din Galaţi, Brăila şi Tulcea şi are în derulare mai multe proiecte europene de optimizare a exploatării portuare pe Dunăre în contextul dezvoltării de către Uniunea Europeană a „Strategiei Dunării”. Potrivit CV-ului postat pe site-ul „Best Jobs”, noul director al APDM a absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, dar nu a prea navigat, având mai multe joburi pe malul mării.

El a fost, pe rând, barman şi carmangeriu la Hotelul „Măgura” din Eforie Sud, sloter la Hotelul „Venus”, vânzător la Compres Holding Constanţa, după care s-a ocupat de agenturare nave la Trans Canal Constanţa şi de achiziţii cereale la Agroport SA Brăila. El s-a mai ocupat de agenturare nave în zona Constanţa Port pentru Trans Europa SA Galaţi, firmă la care deţine un mic pachet de acţiuni deputatul Mircea Toader, liderul grupului PD-L din Camera Deputaţilor şi preşedinte al PD-L Galaţi.

Întrebat dacă a fost consultat în legătură cu numirea lui Petcu şi dacă o consideră oportună, Mircea Toader a confirmat că i s-a cerut părerea şi a explicat că noul director al APDM a fost barman, carmangiu şi sloter în tinereţe, ca toţi tinerii din Constanţa. În opinia sa, numirea acestuia este bună, are şi un avantaj, pentru că acesta nu are legătură cu lumea afacerilor din lucrările portuare.

Monica Iacob-Ridzi: „Un procuror DNA mi-a spus, rânjind: «Poate mai torni un copil»”

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Pentru prima oară de la retragerea ei în planul secund al scenei politice şi după ce a devenit mamă, fostul minister al Tineretului şi deputat de Valea Jiului, Monica Iacob-Ridzi îşi deschide sufletul într-un interviu acordat Jurnalului de Investigaţii. Fostul ministru al tineretului şi sportului povesteşte despre patimile îndurate odată cu anchetarea în dosarul „2 Mai” (în care a fost trimisă în judecată pentru prejudicierea ministerului pe care îl conducea cu 2,7 milioane de lei cu ocazia organizării spectacolelor de Ziua Tineretului) dar şi de calvarul prin care a trecut ca mamă, soţie, femeie şi politician. O adevărată lecţie despre putere, decădere, umilinţă dar şi despre voinţa de a răzbate.

Reporter: Aţi fost un om politic de succes, un exemplu pentru femeile care nu credeau că ar avea şanse să aibă o carieră în acest. Care au fost motivele care v-au îndemnat să alegeţi politica?

Monica Iacob-Ridzi: Nu ştiu dacă mă pot caracteriza drept un om politic de succes, dar un om politic, da, asta da, admit că sunt! Am intrat în politică fără a avea veleităţi carieristice. Eu m-am născut şi am crescut în Valea Jiului, o zonă cu oameni excepţionali, însă mult prea mult izolaţi şi nedreptăţiţi de Centrul deciziilor politice şi economice. Când am ales să fac politică, mi-am spus că Valea Jiului trebuie să fie “văzută” mai des şi mai mult cu părţile ei bune, că aici trebuie să se întoarcă investiţii, soluţii pentru viitor, că şi noi trebuie să fim pe harta de viitor a unei Românii moderne. Era acum 15 ani şi… amintiţi-vă percepţia negativă de atunci despre Valea Jiului… Era nedreaptă, eu am crescut lângă oamenii din Vale, lângă mineri, le ştiam tăria de caracter, voinţa, frumuseţea spiritului şi era nedrept să fie desconsideraţi pentru conjuncturi care le erau străine. Acesta a fost motorul meu în politică. Şi a mai fost ceva: a fost dorinţa tatălui meu, pe care îl moştenesc în spirit, de a face bine comunităţii în care am trăit. Ştiu, o să vi se pară cuvinte mari, de politician, însă vă rog să mă credeţi că aşa au stat lucrurile. Nimic altceva nu a fost, nimic sofisticat.

Reporter: Ce aţi sacrificat de-a lungul acestor ani?

Monica Iacob-Ridzi: Chiar vorbeam cu soţul meu zilele trecute şi constatam că în cei 10 ani de căsnicie, am fost doar de două ori plecaţi în concediu. Nu aveam altă variantă, au fost problemele de consolidare a statutului politic în Valea Jiului, activitatea de vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret PD Hunedoara pe care am constituit-o, apoi de preşedinte al acestei organizaţii, apoi funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional al Departamentului de Relaţii Internaţionale al Organizaţiei de Tineret a PD, apoi preşedinte al organizaţiei, apoi, activitatea mea de deputat între 2004-2005, observator în Parlamentul European între 2005 şi 2007, europarlamentar între 2007 şi 2008, apoi deputat din 2008 până acum, şi, în cazul soţului meu, de consilier local, viceprimar şi apoi primar în Petroşani. Am parcurs fiecare etapă, de jos. Ne-am implicat cu credinţă în tot ceea ce am făcut şi… asta a fost.

Reporter: Consideraţi că a meritat?

Nu mă plâng. Mie şi soţului meu ne-a plăcut ceea ce am făcut, cu toate greutăţile, provocările, mizeriile şi atacurile pe care le-am suportat în tot aceşti ani. Ştiţi, mai este un lucru pe care trebuie să îl spun: eu nu am fost proiectată în vârful piramidei politicii. Am început de foarte de jos, am pus afişe, am stat în umbra celor cu experienţă, am învăţat de la ei, am ascultat când a fost cazul şi am urcat fiecare treaptă la timpul ei. Am participat la multe programe de pregătire politică în ţară şi străinătate, iar faptul că vorbesc foarte bine engleza şi franceza m-a ajutat semnificativ. Nu am devenit peste noapte nici deputat, nici europarlamentar. Am muncit mult pentru asta, dar mi-a şi plăcut să văd că în urma mea rămân lucruri bune pentru Valea Jiului.

„Am auzit atâtea lucruri nedrepte de nu le puteam face faţă”

Reporter: Regretatul Octavian Paler este unul dintre autorii Dvs. preferaţi

Monica Iacob-Ridzi: Vă referiţi probabil la unul dintre citatele mele prferate, care îi aparţine: „Viaţa unui om poate fi schimbată în câteva ore de oameni care nici măcar nu te cunosc”.

Reporter: Exact. Faceţi cumva vreo asociere între acesta şi  scandalul „2 Mai”, în care aţi fost implicată la scurt timp după ce aţi fost numită ministru?

Monica Iacob-Ridzi: Vă rog să mă credeţi că după declanşarea scandalului “2 Mai”, cum îi spuneţi dumneavoastră, am auzit atâtea lucruri nedrepte, neadevărate despre mine, încât, la un moment dat, nu le-am mai putut face faţă. În acea perioadă, oameni care niciodată nu mă cunoscuseră, nu-mi ştiau viaţa concretă, evoluţia personală şi politică, familia, casa, sufletul, m-au atacat doar pentru că eram plasată într-o conjunctură politică diferită de a lor. Mi-au atacat soţul, părinţii, au batjocorit numele meu de familie, mi-au ironizat problemele de sănătate şi chiar sarcina pe care mi-a dat-o Dumnezeu.

Reporter: Care dintre aceste atacuri v-a şocat mai mult?

Eram însărcinată în şapte luni şi, la una dintre prezenţele mele la DNA, unde, apropo, nu am lipsit niciodată, indiferent cât de rău mă simţeam, unul dintre anchetatori mi-a spus, rânjind, că nu îl interesează starea mea fizică, mai ales că “poate mai torn un copil” după ce o să nasc.

Lecţia de umilinţă

Reporter: Ce i-aţi răspuns procurorului?

Vă spun sincer, nici nu am avut glas să replic. Toţi oamenii ăştia nu mă cunoşteau, însă mă zugrăveau într-o manieră care mi-a schimbat viaţa, percepţia în rândul opiniei publice. În acea perioadă am făcut şi cele mai mari greşeli de comunicare. Răspundeam tuturor, uneori agresiv, iar acest lucru a fost imediat speculat. Însă frustrarea de a fi terfelit pe nedrept, de a-ţi fi fost batjocorit numele, de a-ţi fi fost călcate în picioare valorile în care credeam cu sinceritate, a fost, credeţi-mă, foarte mare.

Abandonată de colegii de partid

Reporter: Revenind la cazul „2 Mai”, s-au vehiculat nume sonore chiar şi din cadrul PD-L, ce ar fi fost deranjate de ascensiunea dumneavoastră..

Monica Iacob-Ridzi: Adevărul legat de 2 Mai începe, încet-încet, să se clarifice. Ascult de sfatul avocaţilor şi nu voi comenta nimic din ceea ce este în dosar şi, recunosc, chiar şi acest lucru îmi creează o altă frustrare pentru că aş avea multe de spus. O voi face la instanţă şi, mai ales, voi aduce probe care să dovedească nevinovăţia mea. Nu cred că în spatele “linşajului mediatic” s-ar afla colegi de ai mei, aşa cum nu cred că cineva ar fi fost deranjat de ascensiunea mea politică, însă, da, au fost momente când m-am simţit foarte singură în faţa tuturor acestor atacuri.


Reporter: În ce stadiu se află acum acest dosar? Cum credeţi că se va finaliza?

Monica Iacob-Ridzi: Procurorii au înaintat cauza instanţei de judecată. Sper ca judecătorii de la Înalta Curte se vor apleca atent asupra acestei cauze. Am încredere în discernământul şi echilibrul lor.

“Oamenii din Vale ştiu cum este când eşti lovit”

Reporter: Soţul, Tiberiu Iacob-Ridzi este primarul municipiului Petroşani. Cât de afectate au fost carierele dvs?

Monica Iacob-Ridzi: Maturitatea unui om politic se formează şi din confruntări de acest gen. Ştiţi, oamenii îşi pun baza în politicienii care nu cedează la prima furtună. Iar cei din Valea Jiului ştiu să strângă din dinţi şi să meargă înainte şi să nu fugă sau să se ascundă la prima lovitură. Oamenii din Vale ştiu cum este când eşti lovit, când viaţa te încearcă. Iarăşi veţi spune că spun cuvinte mari, însă, dincolo de familie, oamenii de acasă, din Vale, mi-au fost alături. Când ies cu Andrei, fiul meu, în parc, oamenii mă opresc şi-mi spun “să nu vă lăsaţi doborâtă, doamnă Monica! Noi ştim că nu aţi greşit cu nimic”. Dacă nu erau ei, cedam, poate. Ei m-au ridicat, şi lor le rămân datoare. Oamenii simt, orice li s-ar spune…

Reporter: Care a fost lecţia de viaţă învăţată în urmă acestui scandal urât?

Monica Iacob-Ridzi: M-am bazat prea mult pe oameni care nu îmi meritau încrederea. Am avut prea multă încredere în oameni şi am crezut prea mult în buna-credinţă a lor. Eu am crezut că pot face bine şi că toţi sunt bine intenţionaţi, că putem schimba mentalitatea tinerilor şi le putem oferi alternative frumoase de viaţă, de preocupări, de personalitate. Cred şi acum asta, însă am crezut că toţi cei care m-au înconjurat erau purtătorii aceloraşi valori. Şi m-am înşelat. Pe viitor voi fi mai atentă de cine mă voi înconjura. Şi, mai ales, cum voi comunica.

Cursă infernală pentru sănătatea unicului fiu

Reporter: Cum este Monica Iacob-Ridzi ca mamă, soţie, femeie şi politician? Cât de greu este să combini toate aceste patru calităţi?

Monica Iacob-Ridzi: Nu îmi este mai greu decât oricărei alte femei din România. Soţii, mame, femei de carieră sau femei politician sunt în România şi, cu adevărat, sunt exemple de succes. Trăiesc normal, îmi cresc copilul normal, am dorinţe şi nevoi ca ale oricărei alte femei care îşi doreşte mai binele pentru familia sa şi pentru copilul ei. Dar am şi ambiţia de a continua activitatea de deputat şi de a mă dedica Văii Jiului. V-am mai spus, oamenii din Vale mi-au ridicat moralul când mi-a fost mai greu şi le sunt datoare. Oricât va trebui să muncesc pentru asta.


Reporter: Naşterea unui copil face minuni în viaţa unor familii. Cât de mult v-a schimbat şi v-a legat atât pe dvs cât şi pe soţul dvs apariţia pe lume a lui Andrei Carol?


Monica Iacob-Ridzi: Andrei este sufletul meu. Ştiţi, o să vă dezvălui ceva ce puţină lume ştie: după naştere, copilul meu a avut o afecţiune motorie, nu a putut mişca picioruşul şi mânuţa dreaptă. Un an şi trei luni, zi de zi, am fost cu el la kinetoterapie în Bucureşti, doar eu, singură, pentru că soţul meu era în Petroşani cu problemele din primărie. După ce plecam de la medic, fugeam la Parlament, apoi la diferitele întâlniri profesionale sau cu avocaţii, iar apoi ajungeam acasă şi alte ore şi ore îi masam picioruşul şi mânuţa, încercam să descleştez pumnul şi să îi redau mobilitatea de mişcare. I-am supravegheat fiecare mişcare fiului meu, şi eu şi soţul meu, şi asta ne-a legat ca familie şi mai mult. Când ne era greu sau simţeam că ne doboară oboseala, şi eu şi Tiberiu ne spuneam “facem pentru Andrei”. Şi o luam de la capăt.

Reporter: Aţi dori vreodată ca fiul dumneavoastră să calce pe urmele părinţilor săi, îmbrăţişând o carieră politică?

Monica Iacob-Ridzi: Nu ştiu ce vremuri vor mai fi atunci când el va dori o carieră. Da, poate că l-aş sfătui din experienţa mea, dar l-aş lăsa pe el să aleagă. Însă, dacă aş putea să îi transmit ceva, aş vrea să fie ambiţios. Deşi, cred că genetic asta se va transmite oricum…

România are nevoie de huila din Valea Jiului

Reporter: Aduceţi adesea în discuţie Valea Jiului, ca zonă unde aţi crescut, unde aţi candidat, o zonă de care sunteţi legată sufleteşte.  Ce se poate face cu mineritul, ori cu dezvoltarea turismului?

Monica Iacob-Ridzi: Sunt multe de spus pe tema asta. De ani buni mă zbat să conving autorităţile de toate culorile politice că mineritul nu este depăşit în actuala conjunctură de piaţă. Iată, pe 28 iunie 2011 am formulat o interpelare în Parlament pe această temă în care am atras atenţia că Proiectul de strategie energetică a României, pe perioada 2011 – 2035 este bazat pe previziuni total eronate. Strategia energetică a României nesocoteşte tendinţele UE şi în ce priveşte combustibilii fosili. E adevărat, Uniunea pune mare accent pe energia ecologică, însă încurajează valorificarea resurselor interne. UE este dependentă de importuri masive de gaz, petrol şi cărbune care provin din zone tensionate şi nesigure.

Reporter: Subvenţionăm mineritul sau închidem exploatările?

A închide minele, pornind de la un preţ de conjunctură, este o uriaşă eroare. Preţul unei tone de huilă de termocentrală, în decurs de opt ani, aproape că s-a triplat. Şi va continua să crească în următorii ani. Or, în actualul context, huila de Valea Jiului, după ultima ajustare a preţurilor, este  vândută beneficiarilor la un preţ de trei ori mai ieftin decât cea de import.  Subvenţionarea huilei nu este rezultatul proastei organizări şi a nemuncii minerilor, cum susţin numeroşi diletanţi în materie, ci rezultă, firesc, din depăşirea unor limite tehnologice. Mineritul huilei româneşti ar avea nevoie anul acesta de o subvenţie de 60 milioane de euro, din care până acum n-a primit nimic. Şi vi se pare mult, în condiţiile în care mineritul german primeşte anul acesta 1.512 miliarde euro subvenţie, şi în condiţiile în care rezervele de cărbune au o valoare de piaţă ce depăşeşte, azi, 15 miliarde de euro? Sigur, suntem datori să construim alternative mineritului din Valea Jiului. Dezvoltarea turismului, crearea celui mai mare domeniu schiabil şi turistic din ţară, cu infrastructura aferentă, sunt şanse pentru acea zonă. Sunt proiecte demarate deja. Şi, orice s-ar întâmpla, oamenii din Vale merită această şansă de dezvoltare.

Termocentrala Mintia, la un pas de închidere

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Termocentrala Mintia, din judeţul Hunedoara, riscă să-şi închidă porţile, din cauză că nu s-a reuşit realizarea anumitor investiţii de mediu, impuse de Comisia Europeană. Semnalul de alarmă a fost tras de către deputatul PNL de Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, care susţine că, la această dată, nu există un contract cert care ar putea asigura funcţionarea termocentralei pe parcursul anului 2011.

Deputatul liberal mai precizează că proiectul de realizare a staţiilor de desulfurare impuse de CE nu va putea fi finalizat sub nicio formă în termenul limită – anul 2013 – având în vedere că în momentul de faţă nu este întocmită nici măcat documentaţia necesară pentru demararea proiectului şi nici măcar nu se ştie dacă Uniunea Europeană va fi de acord să finanţeze acest proiect.

Instalaţiile vor fi închise una după alta

Prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, România s-a angajat să efectueze investiţii importante la toate termocentralele aflate în exploatare, pentru a îndeplini normele de mediu în vigoare la nivelul Uniunii. Aceste investiţii de mediu constau, la nivelul fiecărei termocentrale, în special în construirea de instalaţii de desulfurare în vederea reducerii conţinutului de SO2 din gazele de ardere şi realizarea de instalaţii de pompare şi transport a fluidului cu densitate crescută (şlam dens) care conţine zgura şi cenuşa rezultate din arderea minereului.  Pentru realizarea acestor investiţii au fost stabilite termene stricte, pe care Mintia nu le poate respecta, în opinia lui Bogdan Ţîmpău (foto).

„Astfel, IMA 1 (instalaţie mare de ardere – n.n.) a beneficiat de o derogare pentru un număr limitat de ore de exploatare (20.000 de ore) în perioada 01.01.2008 – 31.12.2015. Până la finalul anului trecut din cele 20.000 de ore de funcţionare au fost efectuate un număr de 14.103 de ore, instalaţia mai putând funcţiona fără realizarea instalaţiei de desulfurare un număr de maxim 5.897 de ore. Pentru IMA2 şi IMA3 curg în continuare termenele asumate prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ele nebeneficiind de derogări ulterioare. Astfel, în lipsa realizării investiţiei de mediu, IMA2 se va închide la finalul acestui an, iar IMA 3 la finalul anului 2013.

Cuptor modernizat cu 75 de milioane de euro, „stins” în acest an

O problemă deosebită o reprezintă IMA2, care este formată din blocurile 3 şi 4, deoarece blocul 3 este cuptorul retehnologizat cu puţin timp în urmă. Astfel, la sfârşitul acestui an va fi închis cel mai performant cuptor, care a fost dat în folosinţă în anul 2008 şi în care au fost investite 75 milioane de euro, ceea ce înseamnă că preţul energiei va creşte foarte mult. În momentul de faţă, Mintia nu are un proiect clar pentru realizarea staţiilor de desulfurare, nici măcar nu are idee de unde va putea atrage fondurile şi lucrările ar trebui începute la 1 ianuarie 2012. Dar conducerea termocentralei nu a luat în calcul faptul că trebuie perioade lungi de timp pentru realizarea documentaţiei, a proiectului tehnic, organizarea licitaţiilor şi eventual rezolvarea contestaţiilor. La ora actuală, Mintia nu are nici un proiect palpabil, de aceea spun că riscă să se închidă”, susţine Bogdan Ţîmpău.

Energia de la Mintia, cea mai scumpă din ţară

O problemă serioasă este legată de situaţia producţiei de energie pe anul 2011 a termocentralei de la Mintia, chiar şi ministrul Ariton fiind de părere că unitatea este una nerentabilă.

„Energia produsă de termocentrala de la Mintia este cea mai scumpă energie produsă în România, ea neavând căutare pe piaţa liberă a energiei. În acest context, ANRE a comandat o cantitate de energie insuficientă funcţionării termocentralei de la Mintia pe parcursul anului 2011, aşa cum reiese din răspunsul Ministerului Economiei la întrebarea pe care i-am adresat-o pe acest subiect. De asemenea, termocentrala mai beneficiază de un contract cu Hidroelectrica, contract care prevede că, în caz de secetă, o anumită cantitate de energie – nesemnificativă faţă de capacitatea de producţie a termocentralei – poate fi comandată de Hidroelectrica şi produsă de termocentrală. Totodată, termocentrala mai poate vinde energie folosind Piaţa Zilei Următoare (PZU), care este o piaţă a preţurilor, dar lipsa de competitivitate economică a termocentralei nu poate garanta o prezenţă constantă pe această piaţă. Energia produsă poate fi valorificată şi în cadrul Pieţei de Echilibrare, care este o piaţă a evenimentelor neprevăzute (în caz de avarie a unei terţe capacităţi de producţie). Ca şi concluzie, nu există un contract cert care să asigure funcţionarea termocentralei pe întreg parcursul anului 2011”, mai precizează deputatul PNL.

Directorul termocentralei se roagă la fondurile UE

În replică, directorul Termocentralei Mintia, Tiberiu Borca (PDL), susţine că Ţîmpău foloseşte date scoase din context şi că societatea este una performantă şi se va încadra cu proiectul staţiilor de desulfurare în termenele prevăzute de Comisia Europeană.

„Domnul deputat a luat date din context şi le-a prezentat separat. Termenele de conformare au fost pentru două unităţi, iar societatea noastră are şase. Unitatea noastră are grupuri cu care să funcţioneze şi are şi investiţii pe partea de mediu. Proiectul de desulfurare a blocului 3 are aprobarea Consiliului de Administraţie şi este trimis la Uniunea Europeană pentru aprobare. Acest proiect trebuie finalizat până în 2013 şi sperăm să primim fondurile europene necesare. Dacă proiectul nu va fi eligibil, noi avem şi partea noastră de finanţare pentru acest proiect şi vom lua credit. Dar eu vă spun că ne încadrăm în calendarul întocmit de noi”, a declarat Tiberiu Borca.

Cât despre faptul că Mintia vinde energie la cel mai mare preţ din ţară, Tiberiu Borca are şi o justificare. „Cel mai scump curent… este iarăşi o informaţie scoasă din context. Sunt unităţi care vând energie mai scump, dar nu aş şti să vă spun care sunt acelea. Curentul este scump la noi fiindcă şi huila este mai scumpă, acesta este motivul”, spune Borca.

Mintia arde huila din Valea Jiului

Termocentrala de la Mintia (SC Electrocentrale Deva SA) produce energie prin arderea huilei extrase din Valea Jiului, furnizată de Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani. Termocentrala exploatează şase grupuri energetice sau blocuri (cuptoare de ardere a cărbunelui), fiecare dintre ele având o putere instalată de 210 MW. Fiecare grup are două cazane de ardere, A şi B, motiv pentru care în tratatul de aderare, când se fac referiri la instalaţiile mari de ardere (IMA) se numără incintele de ardere. Grupurile au fost date în exploatare comercială începând cu blocul 1 în 1969, blocul 2 în 1970, blocurile 3 şi 4 în 1971, blocul 5 în 1978 şi blocul 6 în 1980.

Blocul 3 a fost retehnologizat în urma unei investiţii de peste 75 de milioane de euro, ajungându-se astfel la o putere instalată de 235 MW, fiind dat în exploatare comercială în anul 2008.

Termocentrala de la Mintia furnizează apă caldă şi căldură la 8.400 de gospodării din municipiul Deva şi consumă 70% din huila extrasă din subteranele exploatărilor miniere din Valea Jiului.

Scump, dom’le, dar … performant

De altfel, în declaraţia de pe site-ul societăţii, Tiberiu Borca precizează că unitatea pe care o conduce este una performantă, care se preocupă de îmbunătăţirea calităţii serviciilor furnizate.

Nu de aceeaşi părere este ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, care recunoaşte că Mintia este „cea mai costisitoare” unitate de producere şi se află „sub un risc major de nefuncţionare”, iar consumatorii din România vor fi obligaţi să plătească pentru managementul prost al acestei societăţi.

„… recunoaştem că în ceea ce priveşte costurile, termocentrala Mintia este printre cele mai costisitoare unităţi de producere. Piaţa unică europeană ce se doreşte a fi stabilită la nivelul Uniunii se bazează pe concurenţa între producători, unităţile marginale precum Electrocentrale Deva fiind sub un risc major de nefuncţionare.

Înţelegem că este o problemă socială menţinerea în activitate a mineritului din zona de extracţie a huilei, dar pe de altă parte subliniem faptul că energia electrică mai scumpă la termocentrala Mintia va trebui să fie plătită de consumatorii din România, cu riscul creşterii preţurilor”, precizează Ariton.

Ultimul JAF la Petromin

Autor
Darius Martinescu
-

Timp de 20 de ani, Petromin a fost spoliată de rechinii din Ministerul Transporturilor, patronii unor SRL- uri din shippingul românesc şi de companiile străine. Acum, ultimei companii de navigaţie maritimă de stat i s-a mai pregătit un “tun”. Falimentară şi înglodată într-un munte de datorii, Petromin mai poate fi stoarsă de câteva milioane de euro prin ţepuirea acţionarilor minoritari  cu ajutorul tertipurilor legislative.Pentru că s-au opus planului de falimentare a companiei pregătit de AVAS , directorii Petromin au fost la un pas să fie arestaţi

Compania Naţională Maritimă (CNM) Petromin  este pe cale să îşi încheie apoteotic cele două decenii de funcţionare. AVAS, acţionarul majoritar al societăţii constănţene şi, în acelaşi timp, instituţia de stat care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legii în cazul administrării speciale impusă companiei, a dat lovitura de graţie Petromin.

De ce vrea AVAS să îngroape Petromin?

Pentru majoritatea specialiştilor din shipping, Petromin este o companie condamnată, care nu va mai putea reveni niciodată ceea ce a fost. Scoasă de nenumărate ori la vânzare de către AVAS, Petromin a fost executată silit în zadar de către fiscul constănţean, care a redus la jumătate preţul activelor sechestrate fără însă ca vreun client să de prezinte la zecile de lictatii. De aceea, compania este considerată o problemă pentru statul român. Soluţia pentru rezolvarea problemei a fost un SRL specializat în lichidări la minut. Încapacitatea de plată cu care se confruntă de mai mult timp compania a fost confirmată oficial. Petromin a fost delistata de la bursă, iar pe 23 martie 2011 a intrat în insolvenţă. De lichidarea unei companii de renume nu se putea ocupa oricine, aşa că pentru această operaţiune a fost desemnată Societatea Civilă Profesională de Insolvenţă cu Răspundere Limitată (SPRL) Dăscălescu & Co, nume binecunoscut de altfel în acest domeniu la malul mării, pentru că aceeaşi societate s-a ocupat şi de falimentul companiei- soră a Petromin, Romline. La sfârşitul luni aprilie 2011, procesul de reorganizare a Petromin s-a transformat într- un veritabil circ. De o parte, stau conducerea Petromin, cei 50 de salariaţi care au mai rămas şi restul acţionarilor minoritari, iar de celalaltă parte firma de insolvenţă, AVAS şi împuternicita acesteia pe funcţia de administrator special, Irina Ionela Grigorescu.

Epavă de un milion de dolari

Conflictul dintre părţi a izbucnit atunci când directorul companiei, Florentin Chiforeanu, a prezentat în AGA un plan de reorganizare a companiei, e drept destul de îndrăzneţ, însă cu şanse de reuşită. În acel moment au început şicanele. AVAS şi-a arătat intenţia de a valorifica la fier vechi epava vrachierului „Ileana”, aflată în portul Constanţa Sud şi care nu a mai navigat de 15 ani. Miile de tone de fier vechi rezultate din tăierea navei ar putea aduce Petromin peste 1 milion de dolari, dar managerul AVAS intenţionează să cumpere cu aceşti bani mai multe ambarcaţiuni fluviale în vederea relansării activităţilor pe apă. Pe de altă parte,  prima măsură aplicată de administratorul special Grigorescu a fost aceea de a concedia personalul navigant al companiei.

Un scaun cald pentru fratele vicepreşedintelui AVAS

Complexul de vile de vacanţă din staţiunea Saturn, aparţinând Petromin, sechestrat de Fisc, pe care Florentin Chiforeanu vroia să- l închidă definitiv pentru că funcţionează pe pierdere, a intrat în atenţia Irinei Grigorescu. Deşi complexul produce doar pierderi, administratorul special vrea să mai angajeze personal şi să- l redeschidă. În luarea acestei decizii a cântărit greu şi faptul că directorul complexului turistic este Marian Florea, fratele lui Daniel Florea, vicepreşedintele AVAS.

Toate aceste măsuri controversate l-au făcut pe Andrei Horia Bud, directorul departamentului Nave Petromin, să depună o plângere penală împotriva Ionelei Irina Grigorescu.  „Planul de reorganizare al CNM Petromin SA nu a fost supus aprobării Comitetului Creditorilor şi Adunării Generale a Creditorilor, aşa cum cere expres Legea 85/2006. Ionela Irina Grigorescu se face vinovată de abuz în serviciu, deoarece prin emiterea unei noi organigrame se substituie ilegal Adunării Generale a Acţionarilor” se arată în plângere. La rândul său, Adrian Mihalcioiu, reprezentant al Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) – filiala România şi lider al Sindicatului Liber al Navigatorilor, susţine că „Intentia conducerii AVAS este clară:  lichidarea totală a Petromin, fără a se manifesta nici un fel de intenţie de reorganizare sau  reabilitare a companiei”.

“Tabloul creditorilor”

În ciuda contestaţiei în instanţă a calităţilor administratorilor judiciar şi special al CNM Petromin, pe 6 mai 2011, Dăscălescu SPRL a afişat la Tribunalul Constanţa – Secţia Comercială „Tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei SC Petromin SA- în insolvenţă”. Alături de principalului creditor, Direcţia Generală de Finanţe Publice Constanţa, care s- a înscris cu o creanţă de peste 26, 6 milioane de lei, figurează şi fostul partener de afaceri al Petromin, compania austriacă Voestalpine, care a sechestrat la Istambul vreachierul „Carmen Silva”). Austriecii au de recuperat de la Petromin peste 27, 7 milioane de lei. Potrivit directorului Florentin Chiforeanu, modul în care Petromin a ajuns să aibă datorii la Voestalpine este de domeniul penalului. „Scrisoarea de garanţie a fost semnată în august 2008 de către fostul director al Petromin Mihai Andrei pentru un împrumut de 11,8 milioane de dolari de la Voestalpine, însă Andrei nu mai era directorul companiei din luna mai a aceluiaşi an” susţine Florentin Chiforeanu. Documentul a fost ţinut departe de ochii noii conduceri, iar Chiforeanu reclamă faptul că administratorul judiciar ar fi trebui întâi să verifice condiţiile în care s-a semnat acest act şi abia apoi să accepte creanţa. Cazul este cu atât mai controversat cu cât nava „Carmen Silva” a fost reţinută la Istanbul pe 12 februarie 2011, în timp ce străbătea Bosforul, la cereea grupului austriac Voestalpine, pentru recuperarea datoriei. Voestalpine este cea care a finanţat lucrările de reparaţii ale navei, în valoare de 13 milioane de dolari, în condiţiile în care nava nu valora mai mult de 8- 9 milioane de dolari.

Arhiva „Flota” merge la gunoi

Dosar „Flota”, în care a fost implicat şi actualul preşedinte al României Traian Băsescu, va fi îngropat definitiv odată cu “decesul” Petromin. Cea mai păguboasă asociere a Petromin cu o companie străină a fost afacerea “Petroklav”, care a provocat prejudicii imense statului român. Asocierea dintre Petromin şi Klaveness Norvegia  a început în iulie 1991 şi a implicat în total 16 nave româneşti, care urmau să fie modernizate printr-un credit bancar internaţional. De aceea, în Liberia au fost înfiinţate Petromin Overseas Inc. şi Petroklav Management Inc., în care Petromin avea deţinea 100% din acţiuni. Cele 16 nave au fost transformate în tot atâtea societăţi comerciale de tip offshore, iar transferul navelor din patrimoniul Petromin către aceste companii s-a făcut la preţul de un dolar. Ce a urmat este binecunoscut opiniei publice. Petromin a pierdut toate navele, unele executate de banca creditoare, altele pur şi simplu vândute de către statul român pentru a acoperi găurile acestei afaceri păguboase. Dosarul „Flota” a fost închis cu scandal în 2007, cu toate că expertiza PNA indica un prejudiciu de 275 milioane de dolari.

Flota de stat, doar o amintire

Petromin a fost cea mai mare companie de stat, înfiinţată prin reorganizarea întreprinderii Navrom. Dintr-o flotă ce număra, după Revoluţie, 12 tancuri petroliere şi 70 de mineraliere, Petromin mai deţine în prezent doar epava vrachierului din portul Constanţa Sud  şi un împingător fluvial. Petromin are un capital social de 56, 21 milioane de lei iar datoriile, conform tabloului provizoriu al creditorilor, sunt cu mult peste această valoare. AVAS deţine peste 70% din acţiunile companiei , SIF Transilvania are 23,8% din acţiuni iar restul revine micilor acţionari. AVAS a încercat în repetate rânduri să privatizeze compania, însă datoriile imense au tăiat pofta oricărui investitor de a se angaja într-o asemenea afacere.

Acţiune in forţă

La sfârşitul lunii mai s-a consumat un nou episod în scandalul Petromin. În ultima zi a lunii mai procurorii însoţiţi de mascaţi au descins la sediul din port al socieţăţii şi au sigilat toate dosarele şi birourile din cadrul Companiei Naţionale Maritime Petromin. De asemenea, oamenii legii au sigilat şi autoturismele societăţii. Procurorii au precizat că acţiunea a survenit ca urmare a unei sesizări a administratorului special. Cei doi directori ai companiei au fost aduşi în faţa procurorilor, unde au fost audiaţi timp de mai multe ore. În cele din urmă Florentin Chiforeanu şi Horia Bud au fost eliberaţi, dar au primit interdicţie de a părăsi localitatea Constanţa, timp de 30 de zile. Cei doi directori ai companiei Petromin sunt cercetaţi în prezent de procurori pentru bancrută frauduloasă şi refuzul de a pune la dispoziţie documentele firmei. Nu se ştie cum se va termina această cercetare, cert este însă că cei doi nu au mai scos o vorbuliţă în faţa presei şi fix la expirarea celor 30 de zile de mandat, respectiv sfîrşitul lui iunie, toată afacerea AVAS va fi (fost) aranjată

Deputatul PDL Mihai Boldea, cercetat penal în cazul escrocheriei de 1.000.000 de euro

Autor
Dănilă Chirovici
-

Boldea s-a ales cu un nou dosar penal pentru cazul prezentat în articolul „Escrocherie de 1.000.000 de euro cu girul magistraţilor gălăţeni”, publicat în nr 16 al „Jurnalului de Investigaţii”. Ca urmare a articolului publicat de noi, procurorul Marius Iacob, şeful Secţiei Penale a Parchetului General, a deschis cercetările penale în acest caz, solicitând Tribunalului Galaţi copii ale dosarului în care firma Arcada Company SA fusese obligată să plătească 1.000.000 de euro lui Bogdan Boza, în baza unui contract de management pe care expertiza criminalistică l-a dovedit ca fiind un fals.

În dosarul 553/P/2011, procurorii Parchetului General au declanşat cercetările penale în ceea ce îi priveşte pe „Mihai Boldea şi alţii”. Altfel spus, avem de a face cu un lot de infractori, în fruntea cărora se află deputatul PDL. De altfel, am intrat în posesia unor noi probe, care dovedesc implicarea nemijlocită a lui Mihai Boldea în acest dosar.

Lotul Boldea

Reamintim că în acest caz e vorba de o escrocherie a cărei miză era suma de 1.000.000 de euro, pe care firma Arcada Company SA Galaţi ar fi trebuit să o plătească lui Bogdan Alexandru Boza, în baza unui fals contract de management. Boza devenise celebru în calitate de contracandidat al Elenei Băsescu, zisă Eba, la funcţia de secretar general al Organizaţiei de Tineret a PDL. După ce a fost eliminat din cursă de Răzvan Murgeanu, Boza a devenit un fel de idol al răzvrăziţilor din PDL. Cu siguranţă că la Organizaţia de Tineret a PDL s-au cunoscut cele două tinere speranţe ale politicii dâmboviţene, Bogdan Boza şi Mihai Boldea. S-au şi împrietenit, probabil, pentru că deşi avea domiciliul în Bucureşti şi o afacere la Suceava, Boza s-a stabilit o vreme la Galaţi, unde a reintrat în politică, înscriindu-se în PNL. În vara anului trecut, s-a produs atacul la conturile firmei Arcada Company. La vedere este Bogdan Boza, care pretinde ca Arcada să îi  plătească 1.000.000 de euro, în baza unui „Contract pentru servicii de management şi asistare pentru rezolvarea conflictelor”.

Un contract dubios

Contractul respectiv ar fi fost încheiat pe 01.11.2009, într-o duminică şi într-o perioadă în care administratorul Arcada, Spiru Mantu lipsea din Galaţi, fiind în altă zonă a ţării unde supraveghea finalizarea unor lucrări. Era un contract cu prevederi stranii. În primul rând, Boza, un oarecare de pe stradă, care nu avea în spate nici măcar un SRL care să presteze consultanţă economică, fiscală sau juridică, prelua managementul uneia din cele mai importante firme de construcţii în infrastructură feroviară şi transporturi. În al doilea rând, deşi contractul era valabil timp de 6 luni, 01.11.2009 – 31.05.2010, conform clauzelor Boza ar fi trebuit să primeacă toţi banii, adică 1.000.000 de euro, până pe 21.12.2009! Administratorul Arcada, Spiru Mantu a refuzat să ia în serios o astfel de „manoperă”, s-a ajuns în instanţă şi surprinzător, prin mai multe încălcări ale procedurii juridice, comise de judecătoarea Rodica Arhip de la Tribunalul Galaţi, firma a fost obligată la plata a 1.000.000 de euro către Boza. În acest caz mai este implicată Alina Arabella Marinca, psiholog la MAI şi cercetată penal de DNA în scandalul angajărilor de la ISU Buzău, care nu e expert autorizat de Ministeul Justiţiei, dar a produs o “Expertiza grafică şi analiza grafologică”, introdusă la dosar pe furiş, probabil cu complicitatea judecătoarei Arhip, care în baza acelei probe a şi obligat Arcada să plătească 1.000.000 de euro lui Boza. Asta în condiţiile în care cei de la Arcada dovedesc cu o expertiză criminalistică că semnătura lui Spiru Mantu a fost falsificată şi contractul este un fals, care are doar valoare penală. Aparent, în dosar, avocata lui Bogdan Boza era Mihaela Bolboceanu, colaboratoare foarte apropiată a lui Boldea. Noile probe descoperite de noi demonstrează că Bolboceanu era avocat de faţadă şi că avocatul lui Boza era chiar Mihai Boldea.

„Boldea şi alţii”, cercetaţi de Parchetul General

Zilele trecute, la Tribunalul Galaţi a fost primită adresa prin care procurorul şef al Secţiei Penale a Parchetului General, Marius Iacob, a solicitat copia dosarului 6067/121/2010, în care Arcada Company SA fusese obligată la plata milionului de euro către Bogdan Boza, dar şi a dosarului 13.223/121/2011, în care Arcada a deschis acţiune în anulare împotriva sentinţei Tribunalului. „În interesul soluţionării cauzei penale 553/P/2011, privind pe Mihai Boldea şi alţii, vă rugăm să ne trimiteţi în copii certificate înscrisurile din dosarele comerciale nr 6967/121/2010 şi nr 13.223/121/2010”, se spune în adresa semnată de procurorul Marius Iacob.

Deputatul PDL, avocatul lui Boza

Deşi aparent nu avea nici o treabă cu judecarea dosarului 6967, avocatul lui Boza fiind Mihaela Bolboceanu, implicarea lui Boldea în acest caz e dovedită prin mai multe înscrisuri aflate la dosar. În primul rând, prin faptul că pe data de 12.10.2010 a achitat taxa de timbru judiciar în numele lui Bogdan Boza. De ce a făcut-o? L-am întrebat în urmă cu trei săptămâni, dar nici până astăzi nu am primit răspunsul său. Am fi putut admite că i-a făcut un serviciu colaboratoarei sale, Mihaela Bolboceanu, dar după pronunţarea sentinţei 3735/25.11.2010 din acest dosar s-a întâmplat un fapt surprinzător care distruge o astfel de ipoteză. La dosar a fost depusă împuternicirea avocaţială nr 02/11.01.2011, încheiată între Bogdan Boza şi Boldea, prin care Boza îl deleagă pe avocatul său, Mihai Boldea, să obţină sentinţa. La dosar a fost depusă şi cererea adresată de Boldea preşedintelui Tribunalului Galaţi: „Subsemnatul av Mihai Boldea, în calitate de reprezentant al reclamantului Boza Bogdan, respectuos vă solicit eliberarea (comunicarea) sentinţei pronunţate în cauză de Tribunalul Galaţi”. Semnat avocat Mihai Boldea. Aşadar, Boldea e avocatul lui Bogdan Boza. Dar implicarea sa în acest caz nu se rezumă la simpla calitate de avocat, care cere eliberarea unei hârtii. Boldea a lucrat pentru Arcada Company şi cunoştea foarte bine firma din interior. A fost spus acest lucru chiar de c[tre administratorul Arcada, Spiru Mantu: „Avocatul Mihai Boldea a fost unul din oamenii cu care noi am avut contract de asistenţă juridică din 2006 până în 2008. În perioada aceea, el, ca jurist al nostru, a avut acces la ştampilă şi la documentele firmei”.

Încă o semnătură falsă

Întregul caz a fost construit pe falsificarea semnăturii lui Spiru Mantu pe contractul de management, un fals în baza căruia Boza pretindea 1.000.000 de euro. Ne permitem să spunem cu siguranţă că semnătura lui Mantu a fost falsificată pentru că dovedeşte asta expertiza extrajudiciară efectuată de expertul criminalist Gh Nicola, autorizat de Ministerul Justiţiei. Dar în acest dosar există şi o a doua semnătură, care ar putea fi falsificată. E vorba de semnătura lui Bogdan Boza de pe împuternicirea avocaţială nr 02/11.01.2011, prin care îl mandata pe Mihai Boldea, să obţină eliberarea sentinţei şi care nu seamănă chiar deloc cu semnătura lui Boza de pe contractul de management. Sunt semnături diferite! În aceste condiţii ne punem o întrebare pe care doar cercetările procurilor de la Parchetul General o vor putea clarifica: care din semnăturile lui Boza ar putea fi cea falsă, aceea de pe falsul contract de management sau cea de pe împuternicirea avocaţială?

Boldea, cercetat şi de ANI pentru încălcarea Legii Anticorupţie

Deputatul PDL ar trebui să fie luat la întrebări şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), pentru că prin implicarea sa în acest dosar, ca avocat, ar fi putut s[ încalce prevederile Legii nr.161/19.04.2003, celebrul pachet de legi anticorupţie, care impune măsuri de asigurare a transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Prin depunerea împuternicirii ce dovedeşte că este avocatul lui Boza, plata timbrului judiciar şi depunerea cererii de eliberare a sentinţei, deputatul PDL e posibil s[ fi încălcat prevederile art 821, care la aliniatul (1) impune că „deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, doreşte să exercite şi profesia de avocat nu poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţă juridică la parchetele de pe lângă aceste instanţe”. Aliniatul (2) enumeră şi lista infracţiunilor în care nu poate pleda un avocat care este şi parlamentar, de la corupţie şi trafic de droguri, la spălarea de bani. Devenind avocatul lui Boza, in acest caz, deputatul PDL ar fi putut intrat în incompatibilitate pe care ANI trebuie sa o investigheze.

Oprescu a inaugurat cel mai scump pod din lume

Autor
Dănilă Chirovici
-

Cel mai lat pod din Europa, după calculele Primăriei Bucureștilor. Recordul este discutabil, însă cu siguranță Pasajul Basarab este una dintre cele mai scumpe lucrări de acest fel din întreaga lume.

Fără niciun dubiu, bucureștenii aveau nevoie de închiderea inelului central de circulație printr-un pasaj care să supratraverseze liniile de cale ferată din zona Gării Basarab. Au demonstrat-o studii întocmite de experți internaționali în probleme de trafic și, acum, după ianugurarea mult așteptată, se dovedește că Pasajul Basarab este o investiție utilă.

Totuși, nu putem să trecem cu vederea durata mult prea mare de execuție și, mai ales, costurile exorbitante, de 250 milioane de euro pentru o construcție de numai 1.900 de metri. Adică 131,5 milioane de euro pe kilometru. Cu bani mai puțini și într-un timp mult mai scurt au fost construite în lume viaducte impresionante, demne de Cartea Recordurilor.

La chinezi era mai ieftin

O asemenea construcție monumentală este Podul Hangzhou Bay din China, care leagă, pe deasupra mării, orașele Jiaxing și Ningho din provincia Zheijiang. Este vorba de cel mai lung pod transoceanic din lume, străbătând o distanță de 35,673 km, iar lucrările de construcție au durat numai patru ani de zile (și nu cinci, ca în cazul Pasajului Basarab).

Toată această provocare inginerească a costat numai 1,4 miliarde de dolari, adică un cost mediu de 49,245 milioane de dolari pe kilometru. Municipalitatea bucureșteană, în frunte cu primarul Sorin Oprescu, a încercat să justifice costurile aberante ale Pasajului Basarab prin faptul că acestea includ și chltuielile pentru stația de tramvai amenajată pe pod.

Ei bine, și chinezii au avut cheltuieli suplimentare atunci când au construit podul Hangzhou Bay. La mijlocul podului se află un centru de servicii de 10.000 mp, numit Land Between the Sea and the Sky, care include un hotel, un restaurant, o sală de conferințe și o benzinărie.

Mai ieftin decât Pasajul Basarab a fost și un alt pod din China, Donghai Bridge din Shanghai. Cu o lungime de 32,5 km, podul leagă orașul Shanghai de portul Yangshang, iar construcția lui a durat numai doi ani și jumătate, fiind inaugurat în 2005.

Costurile de construcție au fost decente și în acest caz – 10 miliarde de yuani, adică 1,2 miliarde de dolari. Făcând media, rezultă un cost de 36,9 milioane de dolari pe kilometru.

Nici europenii nu fac risipă

Apărătorii municipalității bucureștene ar putea spune că ne referim numai la poduri din Asia, din China mai exact, unde costurile sunt mult mai reduse. Greșit. Și în Europa se poate mai ieftin.

Podul Erasmusbrug din Rotterdam are o lungime de numai 802 m. Ceea ce este însă spectaculos la el constă în faptul că este dotat cu o basculă de 89 de metri care se ridică atuncă când este nevoie ca pe sub el să treacă un vapor de dimensiuni mari. Podul, inaugurat în 1996 și supranumit “Lebăda” din cauza formei sale specifice, a costat numai 165 milioane de guldeni (110 milioane de dolari la cursul de la vremea respectivă). Rezultă deci un cost mediu de 137 milioane de dolari pe kilometru.

Tot în țările nordice (Danemarca) găsim o lucrare inginerească mult mai complexă, al cărei cost nu a fost deloc exagerat. Este borba de Storebæltsforbindelsen (Marea Centură), care unește insulele daneze Zealand și Funen. Lucrarea constă într-un pod suspendat și un tunel feroviar între Zealand și insula Sprogø, cărora li se adaugă un pod între Sprogø și Funen.

Podurile au 6,79 km, respectiv 6,611 km, iar tunelul are o lungime de 8,024 km. Ținând cont de costul lucrării, finalizate în 1997 (tunelul feroviar) și 1998 (podurile rutiere), de 21,4 miliarde coroane daneze, adică aproximativ patru miliarde de dolari, rezultă o medie de 186 milioane de dolari pe kilometru.

Un preț unitar mai mare (160 milioane de euro pe kilometru) decât cel al Pasajului Basarab îl are Viaductul Millau din Franța. Însă aici este vroba de o provocare tehnică deosebită. Podul are o lungime de 2,46 km și este cel mai înalt din lume – 343 de metri. Construit în perioada 2001-2004 (mult mai repede decât “minunea” care supratraversează liniile de cale ferată din București), viaductul a costat 394 milioane de euro. Podul francez, parte a autostrăzii A75-A71 Paris – Montpellier, este tot hobanat, ca Pasajul Basarab, însă se suține pe șapte piloni, și nu pe unul singur, a[a c[ nu suport[ compara]ia.

O istorie zbuciumată

Necesitatea fluidizării traficului în zona de nord a Capitalei, prin închiderea inelului central, a fost pusă pe tapet încă din perioada interbelică. O supratraversare a pachetului de șine de cale ferată din zona Gării de Nord se afla pe planșetele arhitecţilor bucureşteni încă din anii ’30. Cu toate acestea, în anii ’70 străpungerea s-a făcut ceva mai departe, pe inelul median, prin construcția Pasajului Grant.

În consecință, problema principală de trafic de pe inelul central nu a fost rezolvată. Apoi, în 1998, municipalitatea bucureşteană a primit un raport al Agenţiei Japoneze pentru Dezvoltare (JICA), referitor la problemele de transport din Capitală. Japonezii îi sugerau Primăriei Municipiului București să găsească o soluţie de traversare a zonei Basarab, fiind luată în calcul construirea unui pasaj suprateran între zonele Titulescu şi Plevnei.

Ideea a început să prindă contur în timpul mandatului lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. În 2001, bucureștenii erau anunțați de primar că lucrările la pasajul care ura să facă legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu – Şoseaua Orhideelor – Podul Grozăveşti – Bd Vasile Milea vor începe chiar la finele acelui an, urmând să fie finalizate pe 15 noiembrie 2004.  La vremea respectivă, suma avansată pentru construcție era de 67,8 milioane de euro.

Lucrările nu au început însă la data anunțată, proiectul fiind complet blocat până în 2004, din cauza disputei dintre Băsescu şi grupul consilierilor PSD din cadrul Consiliului General al Municipiului București.

Aceştia din urmă susţineau că proiectul nu va duce la descongestionarea traficului și că, în plus, este supraevaluat. În luptă a intrat și artileria grea a PSD, partid aflat atunci la guvernare. Premierul de la acea vreme, Adrian Năstase, a anunțat în 2003 Banca Europeană de Investiții că renunță la un credit de 700 milioane de euro pentru dezvoltarea Bucureștilor. Din această sumă, 38 de milioane ar fi fost destinați proiectului Pasajului Basarab.

Miron Mitrea voia să mute gara

Tot în acel an, au apărut protestele locuitorilor din zonă, alimentate de oamenii PSD. Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, a speculat rapid ideea, venind cu o inițiativă care a lăsat toată lumea cu gura căscată: decât să construim pasajul, mai bine mutăm Gara de Nord… În campania electorală pentru Primăria Capitalei, Mircea Geoană a preluat această idee năstrușnică. Mai ales că el l-a însoțit pe Mitrea în toate acțiunile cu presa ale ministrului Transporturilor.

Și totuși, în toamna anului 2004 proiectul a fost deblocat, grație apariției unui trădător în tabăra consilierilor PSD, pe numele lui Stelică Barna. Pe 25 septembrie 2004, proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului General. Ulterior, pentru trădarea sa, Barna a fost recompensat cu diferite funcții de conducere de către PD: director general al Societății Feroviare de Turism (dat afară de ministrul Radu Berceanu după ce a declarat în presă că vrea să scoată la mezat majoritatea activelor societății), manager la compania bucureșteană Aversa (demis de AVAS, pentru management defectuos) și, în prezent, comisar șef al Gărzii Financiare București.

O licitație controversată

După trădare, a fost anunțat și noul termen de finalizare a lucrărilor: 1 ianuarie 2007. În 2005, când fotoliul de primar general fusese deja preluat de Adriean Videanu, proiectul pasajului a fost modificat, trecându-se de la o lungime de 1.124 m la una de 1.900 m.

În același an, CGMB a plătit firmei Proiect București suma de aproape 1,1 milioane de euro pentru refacerea proiectului inițial. La elaborarea caietului de sarcini au apărut și surprizele, fiind stipulat faptul că firmele participante pot depune și oferte cu variante alternative. Nicăieri nu se preciza însă că aceste variante trebuie să fie mai ieftine decât cea de bază, pentru care i se plătiseră sume importante de bani proiectantului bucureștean.

Comisia de licitație a fost aceea de a alege o variantă alternativă propusă de consorțiul Astaldi S.p.A. (Italia) – FCC Construccion SA (Spania), cu mult mai scumpă decât alte oferte. La acea vreme, varianta propusă de consorțiul declarat câștigător costa 396 milioane de lei.

Pe lista de oferte se aflau altele mult mai atractive din punct de vedere financiar. De exemplu, compania elenă Mochlos propunea o variantă de baza la costul total de 363 milioane de lei. Varianta alternativă a grecilor era și mai ieftina, de aproape 346 milioane de lei. Oferte mai ieftine decat cea a italienilor de la Astaldi mai depusesera si alte consorții, cum ar fi JV Pizzarotti & CS – Tirrena Scavi S.p.A sau grecii de la Aktor SA.

Un mai târziu, estimarea de costuri ajungea deja la 222,4 milioane de euro, fără ca între timp să mai fi fost operată vreo modificare în proiect. La final, nota de plată a ajuns la apropate 250 milioane de euro, dintre care exproprierile au reprezentat numai 27 milioane.

Pasajul a “încurcat” și metroul

Disputele politice din cadrul Consiliului General din anii 2001-2004 au dat peste cap și planurile Metrorex. Societatea de exploatare a metroului bucureștean a fost nevoită să refacă în mai multe rânduri proiectul de construcție a tunelului pietonal de sub liniile de cale ferată, care leagă stația de metrou Basarab de gara omonimă. În final a fost aleasă varianta care permitea construcția ulterioară a pasajului suprateran.

Printre oponenții proiectului Pasajului Basarab din vremea razboiului de gherilă dintre consilierii PSD și primarul general Traian Băsescu s-a aflat și cel care acum se laudă că a finalizat lucrarea.

În 2002, senatorul Sorin Oprescu, actualmente primar general, a votat în Parlament pentru blocarea construcţiei Pasajului Basarab. Atunci, majoritatea PSD a decis reducerea creditului de la BEI de la 110 milioane de euro la numai 40 milioane de euro, a ținut să-i reamintească Gheorghe Udriște, directorul general al Metrorex, la vremea respectivă director responsabil cu infrastructura de transport în cadrul Primăriei Bucureștilor.

Inaugurat fără aviz

Punerea în funcțiune a Pasajului Basarab este ilegală, susține conducerea Inspectoratului de Stat în Construcții, deoarece nu s-a făcut recepţia finală. Oficialii ISC susţin că Primăria Capitalei nu le-a comunicat încheierea lucrărilor la pasaj, iar recepţia investiţiei este condiţionată de un raport de evaluare tehnică solicitat de ISC proiectantului structurii de rezistenţă. Primarul Oprescu a replicat în stilul său caracteristic: „S-ar putea să mă supere rău de tot. Să mă lase, să pună mâna pe carte, să cunoască legea. Le spun că sunt primarul bestial care face totul legal”.

Pod                                                                  Țara                                milioane dolari/km

Hangzhou Bay                                                China                                       49,245

Donghai Bridge Shanghai                               China                                       36,9

Erasmusbrug Rotterdam                                 Olanda                                      137

Storebæltsforbindelsen                                   Danermarca                             186

Pasajul Basarab                                               România                                  186,45

Muzeul Aurului, închis în Trezoreria Brad

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

În timp ce situaţia juridică a Muzeului Aurului din Brad pare să se fi aşezat după un scandal ce a durat mai bine de doi ani, peste 1.300 de exponate din aur pur încă nu pot fi vizitate de către turişti, acestea fiind încuiate în sertarele prăfuite ale Trezoreriei din Brad.

Reprezentanţii Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST Deva (actualul proprietar al imobilului – n.r.) susţin că soarta muzeului – unic în România – depinde de juriştii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care vor hotărî când vor debloca finanţarea pentru continuarea lucrărilor de reabilitare.

Continuarea lucrărilor, la mâna ministerului

Sumele necesare pentru executarea lucrărilor de reabilitare se învârt în jurul a patru milioane de lei, iar în această perioadă conducerea MINVEST şi juriştii ministerului de resort caută o posibilitate rapidă şi legală de a debloca finanţarea.

“Cei de la Primăria Brad şi-au retras plângerile în urmă cu aproximativ o lună, deoarece i-am somat să se hotărască mai repede ce fac, întrucât noi nu putem să ţinem banii de reabilitare blocaţi. Le-am atras atenţia că, dacă nu vor încheierea lucrărilor, fondurile vor fi redirecţionate în altă parte. La ora aceasta, juriştii ministerului analizează situaţia şi probabil că vor debloca finanţarea pentru ca lucrările să poată fi continuate. Muzeul nu poate fi vândut, iar ministerul va fi cel care va decide dacă, după finalizarea lucrărilor, îl va da spre administrare autorităţilor locale. Când se va redeschide nu ştiu, nu pot spune cu exactitate, deoarece nu depinde de noi”, a declarat, pentru Ziarul de Investigaţii, Ladislau Farcaş, directorul MINVEST.

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local Brad a dat în judecată Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST Deva, care obţinuse în urma unei noi licitaţii dreptul de proprietate asupra clădirii.

Consiliul Local a cerut să se respecte dreptul de preemţiune prin două plângeri, cu toate că MINVEST promisese printr-o adresă că, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, le va preda muzeul spre administrare.

Exponatele – neevaluate şi neincluse în patrimoniul naţional

Florin Cazacu, primarul Bradului, se declară optimist în această perioadă, fiind de părere că în vara acesta există posibilitatea ca Muzeul Aurului din Brad să îşi redeschidă porţile, însă totul depinde de perioada în care vor fi deblocate sumele de bani necesare pentru reabilitarea imobilului.

“În cazul în care se vor debloca fondurile într-un timp scurt, există posibilitatea ca lucrările să fie finalizate vara aceasta şi colecţia să fie expusă în clădirea muzeului. Colecţia se află acum în tezaurul Trezoreriei Brad, conservată, şi din păcate nu poate fi văzută, chiar dacă şi vara trecută au venit mii de turişti cu intenţia de a vizita Muzeul Aurului şi nu au putut s-o facă”, a precizat primarul Bradului.

Totuşi, până la momentul redeschiderii muzeului, preţioasa colecţie – unică în Europa – nu a avut parte nici măcar de evaluarea exponatelor şi includerea vreunei părţi în patrimoniul naţional.

Florin Cazacu explică faptul că evaluarea va putea fi făcută numai după ce vor reveni la muzeu, deoarece majoritatea pieselor sunt foarte fragile.“Piesele nu au fost evaluate şi nu au fost incluse în patrimoniul naţional, întrucât mare parte din ele sunt foarte fragile şi sensibile la transport. Evaluarea pieselor se va face după finalizarea lucrărilor, când acestea vor fi puse din nou la locul lor, în muzeu. Aşteptăm şi noi cu nerăbdare ca toate problemele să fie rezolvate şi să-l putem redeschide”,  mai spune Cazacu.

Şopârla de aur, de negăsit

Totuşi, surse din interiorul Trezoreriei Brad spun că unele piese au dispărut fără urmă. “Unele piese nu se mai regăsesc, ca de exemplu o şopârlă de aur. Nu ştie nimeni cine a luat-o şi cine ar fi avut acces în seif, dar sunt şi foşti paznici ai muzeului care ne-au spus că într-adevăr acea piesă lipseşte. De altfel este şi greu să ţii evidenţa la peste 1.300 de exponate. Probabil că acestea au fost vândute pe piaţa neagră şi nu mare mi-ar fi mirarea să izbucnească un scandal la fel cu cel legat de brăţările dacice”, spun aceste surse.

Florin Cazacu susţine însă că este imposibil ca piese din colecţia unică în Europa să dispară, din moment ce sunt trecute pe fişe de inventar şi nimeni nu a intrat în seif de la momentul depozitării lor acolo.

“Acel cineva care v-a spus că dispar piesele, a făcut această afirmaţie în necunoştinţă de cauză, deoarece acele piese sunt în cutii sigilate şi trecute pe inventar, cu multe semnături. Eu am fost acolo personal când au fost introduce în seif şi nu cred că a mai fost deschis de atunci”, a menţionat primarul Bradului.

Petiţie pentru salvarea muzeului

Tot în această perioadă, pe internet şi în localitate circulă o petiţie în care sute de români din ţară şi din străinătate cer ca muzeul să revină în administrarea Primăriei Brad. Petiţia a fost înaintată şi în forma unui memoriu Preşedenţiei, Guvernului României, Ministerului Economiei şi Ministerului Culturii şi Cultelor.Petiţia lansată de primărie se numeşte “Salvaţi Muzeul Aurului Brad” şi are până acum peste 6.000 de semnături.

“Au trecut peste 100 de ani (anul 1896) de când geologii şi inginerii mineri care lucrau la exploatările din zonă au avut ideea adunării, într-o colecţie, a celor mai frumoase exponate de minerale şi de aur native din zăcământul Barza. Acestea au fost aduse, mai apoi, cu grijă la suprafaţă de minerii brădeni şi expuse pentru ca şi ochii concetăţenilor lor să se poată bucura de minunile făurite de Dumnezeu în adâncuri.

Putem afirma, pe drept cuvânt, că fiecare exponat de aur nativ expus în Muzeul Aurului, înainte de a fi dăruit luminii şi lumii, a fost “botezat” cu sudoarea minerilor din Brad şi a celor din toţi munţii Apuseni. (…)

Ce a mai rămas, totuşi, în urma exploatărilor miniere aurifere, a fost spiritual solidarităţii minereşti, câteva clădiri în ruină şi minunata, unica, nepreţuita colecţie a Muzeului Aurului”, se precizează în petiţia pentru salvarea muzeului.Tot acolo se mai solicită ca Muzeul Aurului să rămână proprietate a statului roman şi să fie inclus în circuitul turistic.

 “Facem apel, pe această cale, la toate instituţiile abilitate ale statului, în a lămuri situaţia juridică a acestei clădiri şi ne exprimăm, fără echivoc, aşa cum am făcut-o întotdeauna, dorinţa ca Muzeul Aurului să rămână proprietate a statului roman în administrarea Consiliului local al municipiului Brad, în scopul introducerii acestuia într-un circuit turistic care să rescrie povestea aurului din Munţii Apuseni, relansând astfel zona din punct de vedere turistic.Considerăm că acest muzeu nu poate să aparţină altcuiva decât comunităţii brădene, pentru că aurul acestor munţi numai aici, la Brad, străluceşte într-un mod aparte”, mai scrie în petiţie.

Muzeului Aurului românesc, înfiinţat de un neamţ

În anul 1896 s-a înfiinţat Muzeul Aurului din Brad, datorită unui geolog neamţ care a strâns câteva piese găsite în minele din zonă. De atunci până în present, muzeul a adunat cea mai mare colecţie de piese din aur native din Europa, formele cele mai spectaculoase fiind steagul dacilor, şopârlele din aur şi un cristal pentagonal, unic în lume.

Colecţia are peste 1.300 de exponate din aur, care au fost descoperite în minele din ţară şi din toată lumea. De altfel, unul dintre elementele care arată unicitatea muzeului este că nici unul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meşter aurar ori bijutier.

800 de exponate, care provin din mai multe ţări, au fost organizate pe mai multe criterii ştiinţifice, cum ar fi noţiuni generale despre minerale, geneza acestora, proprietăţi fizice după care pot fi determinate, compoziţia chimică, câteva dintre minerale fiind identificate pentru prima dată în România (nagyagit, silvanit, telur, pseudobrookit).

Dintre eşantioanele deosebite se remarcă octaedri de fluorit de culoare verde deschis de la Cavnic, diamante din Africa de Sud, cristale cubice de pirit cu muchia de 10 cm, dar atracţia principală rămân eşantioanele de aur native de forme şi dimensiuni diferite.

Matrapazlâc imobiliar anulat

Muzeul şi-a închis porţile în urmă 2008, când, în urma demersurilor realizate de conducerea MINVEST, a fost inclus într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare.

Însă, la câteva luni de la demararea proiectului, lichidatorul societăţii Bradmin a vândut imobilul în care funcţiona muzeul fără ca Minvest să fi avut habar de acest lucru, la un preţ de nimic. Totul s-a întâmplat printr-o licitaţie extrem de controversată, Muzeul Aurului ajungând pentru suma de 120.000 de lei, plătibili în rate, în proprietatea unei organizaţii nonguvernamentale. Contractul a fost anulat anul trecut, iar muzeul a ajuns din nou în proprietatea MINVEST

Cum a furat şi vândut o instituţie a statului, o clădire de peste 3.000 de metri pătraţi

Autor
Dănilă Chirovici
-

Furtul, de către o instituţie a statului a unei proprietăţi a municipalităţii Băii Mari, evaluată în 1874 la valoarea a 120 de kilograme de aur de 24 de karate, şi vânzarea acesteia cu o sumă de 16 ori mai mică în favoarea unei firme înregistrate într-un paradis fiscal au fost facilitate de un cumul de acţiuni ilegale.

Cum a putut fi furată “instituţional” o clădire de peste 3.000 de metri pătraţi, inclusă pe lista monumentelor istorice de categorie A (de interes naţional), fără ca nimeni să fie sancţionat în vreun fel deşi există dovezi incontestabile a ilegalităţii?

Hotelul din căsuţa poştală

După 13 ani de la înstrăinarea clădirii, aceasta se află în patrimoniul unei societăţi cu sediul în… căsuţa poştală nr. 583 din Vaduz, capitala principatului Liechtenstein.

Hotelul, cunoscut astăzi de băimăreni sub denumirea “Minerul”, a fost construit în anul 1874, finanţarea construcţiei fiind făcută exclusiv din bugetul Primăriei Baia Mare. Clădirea, una cu arhitectură revoluţionară pentru sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost edificată în timpul mandatului de primar al lui Fésüs Menyhert (72 de ani), un medic pasionat de arheologie, care a şi murit la sfârşitul acelui an, după ce şi-a văzut visul împlinit: o clădire de lux, care includea un hotel, un restaurant şi un casino. Menyhert a inaugurat hotelul, botezat „Regele Stefan” (“Istvan Kiraly”), după ce a repartizat 92.728 de forinţi şi 72 de creiţari, echivalentul a aproape un milion de dolari aur.

Conform cotaţiilor bursei din New York din anul 1874, preţul plătit din bugetul oraşului Baia Mare pentru ridicarea clădirii echivala cu 120 de kilograme de aur de 24 de karate – astăzi, această cantitate de aur valorează peste 5,7 milioane de dolari. Robert Tökölyi, arhivist la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale, care a studiat toate documentele legate de Hotelul “Ştefan”, a precizat că decizia autorităţilor locale de a ridica un imobil de lux a fost determinată de creşterea în dimensiune a oraşului, precum şi a numărului călătorilor străini care tranzitau zona, până atunci opţiunile de cazare limitându-se la vechile hanuri “Fekete Sas” (Vulturul Negru) şi “Cerbul de Aur”. În 1874, clădirea a fost înscrisă în cartea funciară, proprietarul Hotelului „Regele Stefan” fiind Primaria oraşului Baia Mare.

123 de ani în proprietatea municipiului

Clădirea fost modernizată în 1901, Primăria investind încă 15.000 de forinţi, însă la 12 august 1905, a ars într-un incendiu devastator, fiind reconstruită. De la înscrierea sa, în Cartea Funciară, nu se mai operează niciun înscris, timp de 123 de ani, clădirea rămânînd mereu în proprietatea municipalităţii. Singurul transfer de proprietate, considerat astăzi abuziv, s-a făcut doar la naţionalizarea făcută de regimul comunist.

După decembrie 1989, imobilul din centrul fostei cetăţi medievale a fost administrat de SC Mara SA (fostul Oficiu Judeţean de Turism) apoi, din 1995, de SC Hotel Restaurant “Minerul” SA, rezultat din divizarea Mara.

Povestea vânzării ilegale a clădirii din patrimoniul Primăriei a început cu iniţierea procesului de privatizare. Conform Legii nr.58 din 1991, societatile comerciale din proprietatea statului intrau 70% în gestiunea unei instituţii nou-create, Fondul Proprietatii de Stat (FPS), iar 30% din acţiuni erau transfrate la cinci fonduri regionale ale proprietatii private (SIF-uri). Aşa s-a întâmplat şi cu SC Hotel Restaurant “Minerul” SA, numai că odată cu firma, FPS s-a considerat stăpân şi pe bunurile administrate de aceasta, deşi hotelul-restaurant era în proprietatea municipalităţii. Conform strategiei guvernamentale, FPS trebuia să vândă procentele deţinute la respectivele societăţi până la sfârşitul anului 1998.

Răpită şi vândută de FPS

În februarie 1998, FPS, condus la acea vreme de Sorin Dimitriu, anunţa scoaterea la vânzare a unor socieăţi printre care se regăsea şi Hotelul Restaurant „Minerul” Baia Mare. Hotelul a fost vândut în mai puţin de o lună, la 4 martie 1998, cumpăratorul celor 70% din acţiuni fiind SC Curitiba Invest Establishment, o firma inregistrata în Liechtenstein şi administrată de Uri Markuse (69 de ani), cu domiciliul în Tel Aviv, pe Sokolov nr. 86.

“Tranzacţia (întocmirea şi semnarea documentelor, precum şi achitarea sumei) s-a făcut la Bucureşti”, au precizat surse din cadrul FPS Maramureş. Conform contractului de vânzare-cumpărare, Markuse trebuia să plătească, pentru 70% din firma statului, suma de 1.2 miliarde de lei vechi (echivalentul a 351.000 dolari). Conform contractului, Curitiba trebuia să investească în reabilitarea clădirii suma de 1,2 milioane de dolari, defalcată pe parcursul a trei ani. “Las la o parte faptul că suma de vânzare a fost una extrem de mică, dar în contract se menţiona faptul că dacă aceste investiţii nu vor fi realizate, firma ar fi urmat sa plăteasca penalităţi de 300.000-350.000 de dolari, fără să se facă menţiunea ce urmează după acest demers. Investiţiile nu s-au făcut, firma Curitiba a plătit penalităţile statului român, adică FPS-ului, şi nu s-a mai întâmplat nimic până prin anul 2000-2001 când firma a solicitat o autorizaţie de construire Primăriei Baia Mare pentru refacerea acoperişului”, a explicat Vasile Barbul, city manager al Băii Mari.

Primăria, învinsă de propria-i neglijenţă

La 13 ani de la vânzare, fostul Hotel Ştefan este închis, imobilul golit – în interior au rămas doar pereţii şi structura de rezistenţă – şi până în urmă cu o lună când a fost refăcut acoperişul a fost lăsat pradă intemperiilor. Până atunci, timp de peste 10 ani a plouat şi a nins în interiorul clădirii monument istoric de importanţă naţională, clasa A. Autorităţile urbei recunosc astăzi că au fost incapabile să intervină, nereuşind să demonstreze evidenţa, că hotelul era al Primăriei, al oraşului, ca şi cum nimeni din instituţia care administrează Baia Mare nu a verificat timp de 18 ani inventarul municipalităţii.

În Cartea Funciară a Hotelului Ştefan, la 123 de ani de la înscriere, după vânzarea sa către firma Curitiba Invest Estabilishment, apar primele înscrisuri care atestă că proprietar este… SC Hotel Restaurant Minerul SA, la care acţionar majoritar, cu 70%, este Curitiba, iar acţionar minoritar este o firma de textile din Baia Sprie, Sauro Confex SRL, fosta Mifdar Com, administrată de Maria Fagi. Tardiv, autorităţile locale recunosc că “undeva s-a greşit”. De fapt, până la 17 ianuarie 2000, Primăria mai putea să conteste dreptul de proprietate asupra hotelului cerut de firma controlată de Uri Markuse, dar nimeni de la Primăria Baia Mare, care are un întreg compartiment juridic, nu s-a prezentat la procesul de la Judecătoria Baia Mare, fapt înscris în motivaţia deciziei judecătoreşti. Mai mult, sentinţa atribuirii dreptului de proprietate asupra Hotelului “Minerul” către firma controlată de Uri Markuse nu a fost atacată de Primăria Baia Mare cu recurs, aşa că în 12 aprilie 2000 sentinţa a devenit definitivă şi irevocabilă.

Dovezile proprietăţii, doar istorie

Studiind documentele oficiale ale vremii, cei de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale sunt fermi: hotelul a aparţinut mereu oraşului. „De la construirea sa din 1874 şi până la al doilea război mondial acest hotel s-a aflat în patrimoniul Primăriei Baia Mare. Deţinem documente oficiale care atestă, fără nicio îndoială, acest fapt”, a declarat arhivistul Robert Tokolyi, specialistul instituţiei în istoricul clădirii. Însă chiar dacă Hotelul Ştefan a fost construit de Primăria Baia Mare şi a aparţinut mereu oraşului, nefiind niciodată înstrăinat, de 13 ani are un alt proprietar: Curitiba Invest, care a plătit, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 52 din 4 martie 1998, încheiat cu FPS, de 16 de ori mai puţin decât valoarea sa însă nu proprietarului de drept, ci FPS, care a furat-o şi apoi a vândut-o fără să deţină niciun document de  proprietate în afară de un înscris în Cartea Funciară, determinat de o lege care preciza că imobilele din adminsitrarea unro societăţi de stat trec în proprietatea acestora.

În 30 noiembrie 2007, firma lui Markuse a ipotecat hotelul, pentru 400.000 de dolari, la Banca Sanpaolo Imi Bank Romania SA sucursala Baia Mare. Ipoteca a fost radiată în 11 octombrie 2010, în aceeaşi zi fiind instituită o altă ipotecă, de 500.000 de euro, la Banca CR Firenze Romania SA sucursala Satu Mare.

Astăzi, conducerea Primăriei Baia Mare, care a pierdut pe nimic un bun care aparţinea oraşului, se gândeste să… răscumpere hotelul! Pentru asta se vehiculează o sumă de 6-8 milioane de euro, plus alte câteva milioane de euro pentru reabilitare. Parcă era mai ieftin să-l fi păstrat gratis…

MIRCEA MOLOT:“Dacă cetățenii îmi dau girul, voi candida din nou la Consiliul Județean”

Autor
Anamaria Nedelcoff
-

Este considerat cel mai puternic om din județul Hunedoara. Este președintele Consiliului Județean și liderul PNL Hunedoara, filiala liberală care, în ciuda disputelor interne, controlează județul cu autoritate. Vorbim de Mircea Moloț, omul care-și dorește încă un mandat în fruntea Consiliului Județean, dar numai dacă va avea girul hunedorenilor.

Apoi, ar vrea să se retragă din toate funcțiile. Mircea Moloț a acceptat să stea de vorbă cu reporterii „Ziarului de Investigații“.

Rep: Ați fost acuzat că ați pus umărul la debarcarea primarului municipiului Deva, Mircia Muntean, și a celor patru consilieri care l-au sprijinit. Cât de mult ați „ajutat“ la excluderea lor din PNL?

M.M: Debarcarea și-au făcut-o singuri. Nu a pus nimeni umărul și chiar nu am dorit debarcarea nimănui. In primul rând, eu am respectat statutul partidului, care spune că orice membru PNL poate să adere la orice funcție.

Mi-am depus candidatura în februarie 2010, am câștigat și am crezut că lucrurile se încheie aici. Dar se pare că domnul Muntean a crezut că asta este o dinastie și se moștenește, sau că nu poate fi înlăturat de la conducere. Nu a acceptat ideea că poate fi și altcineva în locul lui, ca președinte al filialei județene, deși a fost primar în ’96 și abia în 2002 a fost președintele partidului. Deci, nu l-a dat nimeni afară și nimeni nu a făcut vreo scindare.

La semnarea protocolului Uniunii Social Liberale (USL), mai mulți membri PNL s-au opus. Este și cazul președintelui filialei PNL Lupeni, care nu vrea nici în ruptul capului să semneze cu PSD-ul…

Nici nu este nevoie să semneze, deoarece Constantin Brândușe nu mai este președintele organizației de acolo. ~n prima ședință din luna iunie vom numi interimarul de la Lupeni. Aș vrea să înțelegeți bine un lucru: eu sunt membru în Biroul Național, am votat pentru această uniune. Respect condițiile – nu puteam lăsa, la mine în județ, în filiala pe care o conduc, să vină oricine cu ce dorește. Este o linie clară și cine nu vrea să facă parte din această echipă și să susțină ideea e liber să meargă cu cine vrea. Independent, la alt partid sau dă un pas înapoi și își vede de treabă în continuare.

Rep:Firma viitorului dvs. ginere are mai multe contracte importante cu statul. Cum se face că aceste licitații au fost câștigate tocmai de către firma acestuia?

De o bună bucată de timp, licitațiile acestea nu se mai țin aici, se afișează pe site-ul SEAP. De exemplu, a fost acum licitație pentru parcul de afaceri de la Simeria. A venit o firmă care nu a participat, a contestat, iar cei de la București au hotărât să se reia licitația. Oricine din orice firmă se poate înscrie la licitație. Noi nu putem să spunem „tu participi, tu nu participi“. Vizavi de această firmă a viitorului meu ginere, cred că are două licitații câștigate aici. Firma nu s-a înființat de când îl cunosc eu, era firmă veche, cu mulți angajați, înainte de a ști eu despre cine e vorba. Eu nu-i pot spune nici să participe, dar nici să nu participe, că, vezi Doamne, tu ești ginerele meu și te omor, nu ai voie să participi la aceste licitații.

Rep:Rămâne, totuși, problema morală. Viitorul ginere al președintelui CJ Hunedoara are contracte cu această instituție.

M.MSigur, e vorba de moralitate, dar nu sunt eu cel care decide cine câștigă licitațiile. Ca orice firmă, are voie să participe la orice licitație. A participat la foarte multe licitații unde nu a câștigat, ba la primării, ba la Consiliul Județean. E o acuză așa, numai că e ginerele meu. Incă nu este, sper să fie, dar mai e până atunci.

Rep:In Valea Jiului există trei formații Salvamont, trei stațiuni montane, o telegondolă, 14 teleschiuri și două telescaune.Totuși, s-a decis ca Baza Salvamont să se facă într-o zonă-tampon a Parcului Național Retezat, Râușor, unde este un singur teleschi.De ce acolo și nu în zona unde este aflux mare de turiști, atât iarna, cât și vara?

M.M. Nu sunt eu cel care decide acest lucru. Decide Serviciul Salvamont, ei știu unde au nevoie, de ce au nevoie – că ei sunt în subordinea Consiliului Județean este altceva.

Eu sunt profesor de matematică, nu sunt în măsură să decid.

Rep:Aveți, totuși, un cuvânt greu de spus…

M.M. Hai să-l departajăm pe președintele Consiliului Județean de vechiul secretar de stat. Dom’le, nu știu! Nu mă pricep, dar dacă susțin un dialog cu un specialist din alt domeniu și are dreptate, merg pe mâna lui. Acolo se va face un centru de perfecționare, se vor școli oameni, care vor fi cazați acolo. Ca un argument, cei de la Salvamont au spus că în zona Râușor-Retezat sunt mai căutați decât cei din Straja sau Pasul Vâlcan. Lumea merge acolo numai iarna. Dar aici vin și vara, unde sute de oameni pe zi bat traseele turistice, și de aceea aceste refugii sunt în zonele pe care și le-au ales.

Rep:Deși în ultimii ani se bate monedă pe dezvoltarea turismului, mai ales în zona Văii Jiului,mai bine de jumătate din cabanele ori pensiunile din stațiuni funcționează ilegal. Să luăm ca exemplu Straja, unde s-a construit haotic, fără un plan arhitectural pus la punct, unde nu au canalizare, apă potabilă ori condiții minime de igienă. Ce poate face Consiliul Județean în acest caz?

M.M. Nu e problema mea, că eu le-am atras atenția. Eu, dacă aș fi avut putere nelimitată, în așa fel încât să-mi permit orice, aș fi băgat buldozerul în toate cabanele de acolo, după care aș fi făcut un PUG. Să ferească Dumnezeu de un incendiu, ar fi jale, mai ales că administrarea stațiunii n-o face Consiliul Județean – eu am făcut drumul până în capătul stațiunii.

Am încercat să facem acolo o parcare și, dacă aș fi administrator, nu aș da voie să intre cu mașini, să blocheze marginile drumului, că își rupe unul piciorul, că nu mai pot intra mașinile să facă deszăpezirea, că doi metri este centura de mașini – și lasă-i pe fiecare care are cabană să aibă parcare.

Rep:Straja este un exemplu pentru cum nu ar trebui să se construiască. In alte stațiuni hunedorene s-ar putea întâmpla la fel?

M.M I-am spus și lui Gheorghe Ile, primarul de la Vulcan, înainte de a face telegondolă, să ia Straja ca exemplu negativ, să facă un PUG și să nu permită construirea haotică, pentru că terenul este virgin, stațiunea este virgină. Intr-o stațiune trebuie să ai curent, canalizare – cum poți face canalizare în Straja? Fiecare e cu apa lui, acolo nu e talcioc, e stațiune. Când am semnat protocolul cu cei din Sardinia, am avut proasta inspirație să-i duc acolo. Se vedea pe fața lor dezamăgirea totală că e păcat de frumusețile alea.

Rep:Cine se face vinovat?

M.M Biroul Urbanism de la Lupeni. Numai cei de la Lupeni dau autorizație de construcție. Același lucru se va întâmpla și cu celelalte două stațiuni, Parâng și Vulcan, după ce se face telegondola, drumul, dacă nu se pleacă cu un PUG care să se respecte. E nevoie de străzi largi, de canalizări, nu de voturi obținute ușor.

Rep:Fiica dumneavoastră este proprietara unui puternic post de televiziune,care nu vă refuză apariția de câte ori solicitați. Vă întreb în spirit de glumă, cine este mogulul: dumneavoastră sau fiica?

M.M Fie-mea este mogulul. Eu apar destul de rar pe postul de televiziune al fiicei mele. Mai mult apar pe Antenă, și o fac numai atunci când sunt solicitat. Nu mă oprește nimeni să apar la televizor,pot să mă duc în fiecare zi la postul lu’ fie-mea. Dar Moloț nu are ce spune în fiecare zi la televizor. Dacă am ceva de spus, fac o conferință de presă.

Rep:Care sunt obiectivele politice ale dumneavoastră pentru următoarea perioadă?

M.M In primul rând, vreau să consolidez organizația pe care o conduc – de aceea, în această perioadă se desfășoară alegeri în toate organizațiile locale din județ. Mai vrem reînscrierea membrilor, să avem o evidență clară, că era o evidență haotică. Le-am spus când m-au pus că voi fi un președinte incomod.

Rep:Vă gândiți să mai candidați?

M.M Imi doresc încă un mandat, după care mă retrag din toate posturile și funcțiile politice. Dacă organizația teritorială va hotărî că sunt cel mai potrivit, în urma sondajelor, voi candida. Dar numai și numai în urma sondajelor. USL la Deva, de exemplu, are 60-67% din doleanțele populației. Eu nu m-am născut președinte, mi-am neglijat familia, am pierdut bani, timp, și totuși sunt aici, nu trebuie să mă plâng cât e de greu; dacă în sondaje cetățenii îmi dau girul, voi candida din nou la Consiliul Județean. Asta este democrația și trebuie să se înțeleagă că o funcție ține atâta timp cât e mandatul sau cât e guvernul tău la putere.

„Părintele gripei aviare“, repus în funcţie la ANSVSA

Autor
Dănilă Chirovici
-

Președintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor, liberalul Radu Roatiș Cheţan, a repus în funcţie un personaj extrem de controversat. Stefan Nicolae, cunoscut drept „părintele gripei aviare“, a fost protagonistul unui imens scandal, care s-a lăsat cu dosare penale. El este cercetat pentru că a favorizat firma fiului său în mai multe contracte de achiziţie a testelor pentru depistarea virusului H5. Tras pe linie moartă de fostul președinte al ANSVSA, Marian Zlotea, Stefan Nicolae a fost reactivat de Radu Roatiș, imediat după ce s-a reîntors la conducerea Autorităţii.

Si nu pe orice post, ci pe unul cheie în ANSVSA: director general al Direcţiei Generale Sanitare Veterinare.

Unicul liberal din guvernul PDL, secretarul de stat Radu Roatiș, încearcă să refacă nucleul PNL de la nivelul ANSVSA. Prin urmare, nu-l putea ignora pe +tefan Nicolae, un important sponsor al PNL, cu toate că acesta este cercetat penal pentru abuz în serviciu. In octombrie 2010, Stefan Nicolae a fost transferat de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) la Direcţia Generală Sanitară Veterinară. El a fost numit director general interimar, funcţie chiar mai importantă decât cea deţinută anterior. Prin numirea provizorie s-a ocolit organizarea concursului pentru ocuparea postului și, implicit, agitarea apelor. Manevra a reușit, iar numirea a trecut aproape neobservată.

Mutare politică

Fostul șef al IDSA, Stefan Nicolae, a fost tras pe linie moartă în momentul în care la ANSVSA a fost numit PDL-istul Marian Zlotea. Nu suntem convinși că la decizia de înlăturare a sa din funcţie au atârnat prea mult dosarele penale deschise pe numele acestuia. Mai degrabă, decizia lui Zlotea a fost una politică, acesta fiind recunoscut pentru politizarea excesivă a instituţiei. Aproape toţi subordonaţii săi aveau în buzunar carnete de membru PDL, iar cei care încă n-aveau s-au grăbit să semneze adeziuni la partidul de guvernământ, pentru a-și putea păstra posturile. Radu Roatiș nu poate proceda așa, pentru că PNL este în opoziţie. Actualul șef al ANSVSA încearcă însă cu discreţie să-i aducă în jurul său pe liberalii care au fost „vânaţi“ de Zlotea după ce PNL a ieșit de la guvernare.

Pentru că cercetarea penală trenează în continuare, directorul Stefan Nicolae nu a fost suspendat din funcţie.

„Părintele gripei aviare“

Activitatea lui Stefan Nicolae și a fiului său Bogdan a făcut obiectul mai multor dosare penale deschise la Parchetul General și la DNA. Procurorii anticorupţie mai au încă de lucru la acest caz. Potrivit surselor judiciare, modul de operare a tandemului tată-fiu era simplu: +tefan Nicolae elabora strategia naţională de luptă cu bolile animale, iar firma Omnivet Impex SRL, patronată de Bogdan Nicolae, importa în România medicamentele pentru combaterea lor. Licitaţiile erau organizate chiar la Institutul de Sănătate Animală, unde director general era tatăl, și câștigate de Omnivet Impex. Au fost cazuri în care chiar și procedura de licitaţie a fost sărită, achiziţiile făcându-se prin încredinţare directă – susţin anchetatorii. La un moment dat, Omnivet Impex a deţinut monopolul licitaţiilor organizate de IDSA pentru vaccinurile necesare combaterii gripei aviare și a pestei porcine.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2004-2005, Stefan Nicolae și-a încălcat atribuţiile de serviciu și prevederile legale privind achiziţiile publice. Procurorii au stabilit că „prin neutilizarea procedurilor stabilite privind achiziţiile publice, IDSA a cheltuit fonduri alocate de la bugetul de stat fără bază legală“.

In propriul Curriculum Vitae, +tefan Nicolae enumeră câteva dintre calităţile sale: „iniţierea, stabilirea și consolidarea unor relaţii interumane durabile, bazate pe respect, seriozitate și solidaritate, spirit constructiv și organizatoric, gândire pozitivă, optimistă“. Cu aceste abilităţi, nu e de mirare că Stefan Nicolae a reușit să stoarcă bugetul statului de sute de mii de euro.

Acces la „cașcaval“

După ce la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a dispus de fondurile publice după bunul plac, Stefan Nicolae are în continuare acces la „cașcaval“. In noua sa funcţie, Nicolae este implicat în derularea mai multor programe naţionale, finanţate din fonduri guvernamentale sau comunitare. Unul dintre acestea este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, iniţiat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. La sfârșitul lunii aprilie, directorul Direcţiei Generale Sanitare Veterinare, Stefan Nicolae, a transmis o circulară structurilor teritoriale ale ANSVSA, în care anunţa calendarul sesiunilor de depunere a proiectelor aferente anului 2011, precum și sumele alocate.

Este vorba de fonduri europene importante, alocate pe zece domenii diferite, care se ridică, în total, la peste 1,7 miliarde de euro.

Experienţă de nepreţuit

Am solicitat la ANSVSA o explicaţie pentru controversata promovare a directorului Stefan Nicolae. Președintele Radu Roatiș a invocat prevederile art. 86 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici. Astfel, Roatiș pretinde că mutarea lui Stefan Nicolae de la IDSA s-a făcut pentru ca funcţionarul public să nu poată influenţa cercetarea penală. „Pentru a elimina orice ingerinţă în influenţarea cercetării penale“, se arată în adresa ANSVSA.

Dar de ce a fost mutat pe o funcţie chiar mai importantă? Radu Roatiș are răspuns la toate întrebările: „Luând în considerare experienţa în domeniul sanitar veterinar și necesitatea instituţiei de a asigura actul de decizie la nivelul Direcţiei Generale Sanitare Veterinare (…)“. Cu alte cuvinte, ANSVSA nu se poate dispensa în ruptul capului de experienţa celui supranumit „părintele gripei aviare“ și care a făcut din combaterea virusului H5 o afacere de familie. Roatiș mai susţine că detașarea s-a făcut temporar, pentru o perioada de cinci luni. Cu toate acestea, de la numirea lui Nicolae la Direcţia Generală Sanitară Veterinară au trecut mai bine de șapte luni.

Nicolae sponsoru’

Prin reactivarea lui Stefan Nicolae pe o funcţie importantă în ANSVSA, familia acestuia a fost, practic, recompensată pentru serviciile aduse PNL, partidul din care provine Radu Roatiș. In ultima campanie electorală, din 2008, firma Omnivet Impex SRL, abonată la contractele cu statul în perioada guvernării liberale, a finanţat PNL cu aproape un miliard de lei vechi, conform datelor de la Monitorul Oficial. Omnivet nu s-a dovedit totuși prea generoasă. Suma donată PNL este o contribuţie ridicolă faţă de profiturile obţinute de familia Nicolae din contractele cu ANSVSA.

Afaceri prospere în ograda ANSVSA

„Viaţa merge înainte“, după cum spune cunoscutul proverb românesc. La fel și afacerile familiei Nicolae în domeniul sanitar-veterinar. PNL nu mai este la guvernare, dar Omnivet Impex continuă să facă afaceri pe bani publici. Cum este posibil? Foarte simplu, pentru că business-ul firmei de casă a liberalilor are loc tot în ograda lui Radu Roatiș și a lui Stefan Nicolae.

Obiectul de activitate al SC Omnivet Impex SRL este comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice. Activităţile secundare ale firmei au însă legătură directă cu atribuţiile de serviciu ale directorului Direcţiei Generale Sanitare Veterinare, Stefan Nicolae: „producţia și conservarea cărnii de pasăre, prelucrarea și conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea și conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume (…)“.

Numai într-o singură lună, Omnivet Impex SRL a obţinut două contracte, ambele pentru achiziţia reactivilor de laborator. Primul, în valoare de 12.000 de lei, a fost încheiat, pe 8 aprilie 2011, cu Direcţia Sanitară Veterinară Vâlcea. Al doilea a fost parafat la 29 aprilie 2011, cu Direcţia Sanitară Veterinară Harghita. Valoarea acestuia este de 25.000 de lei. Sumele par mici, dar adunate, zecile de contracte încheiate anual cu statul de către Omnivet Impex contribuie substanţial la bunăstarea familiei Nicolae.

Mai aproape de tată și de activitatea lui

Intâmplător sau nu, odată cu detașarea tatălui său la București, Bogdan Nicolae a deschis un punct de lucru pentru firma sa chiar în Capitală. Astfel, Adunarea Generală a Omnivet Impex a adoptat următoarea hotărâre: „Se declară punct de lucru situat în București, respectiv parterul imobilului din București, str. Cristofor Columb, nr. 10, sector 1, compus din hol, 4 camere, hol, 2 grupuri sanitare, bucătărie, hol, debara – în suprafaţă de 140 mp (…)“.

Bogdan Nicolae mai deţine o firmă cu sediul în Capitală, cu același obiect de activitate ca și Omnivet Impex SRL, comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice. Pharmachemichal Grup SRL îi are ca administratori pe Bogdan Nicolae și pe Violeta Blaj, conform datelor de la Registrul Comerţului.

Radu Roatiș, în malaxorul politic al PDL

Radu Roatiș a ajuns prima oară în fruntea ANSVSA în mai 2007, în timpul guvernării Tăriceanu. După ieșirea liberalilor de la guvernare, secretarul de stat a fost eliberat din funcţie (februarie 2009), printr-o decizie a premierului Emil Boc. Locul său a fost luat de democrat-liberalul Marian Zlotea, care a pornit o adevărată campanie de „pedelizare“ a ANSVSA. Cei care nu erau membri PDL ori erau puși pe liber, ori obligaţi de nevoie să adere la partidul lui Zlotea.

Radu Roatiș a dat Guvernul Boc în judecată, contestând actul de demitere din funcţie, iar instanţa Curţii Supreme i-a dat câștig de cauză. In iulie 2010, Emil Boc a fost nevoit să îl repună în funcţie pe Roatiș și, în același timp, să îl demită pe Marian Zlotea. Dar numai după ce acesta din urmă a fost implicat într-un imens scandal de corupţie. Odată reinstalat în fotoliul de șef al ANSVSA, Radu Roatiș și-a adus câţiva oameni de încredere, printre care și Stefan Nicolae.

Membru al filialei Mureș a PNL, Roatiș a avansat încet, dar sigur, în ierarhia liberală. Astfel, în 2009, el a candidat la europarlamentare, dar a pierdut alegerile

1...1.3711.3721.373...1.378Pagina 1.372 din 1.378

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
5.9 ° C
6.6 °
3 °
86 %
2.1kmh
1 %
vin
5 °
S
9 °
D
10 °
lun
9 °
mar
9 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

Sorin PREDA -
În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Ioana Mitrit -
Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

Ștefana Teodoreanu -
După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...
Nu, nu suntem „o echipa tânără și dornică de afirmare”! Suntem o echipă de jurnaliști cu experiență în investigații de presă și nu numai. Scriem dintotdeauna anchete jurnalistice. Avem un trecut bogat, am fost citați ca martori în multe procese de corupție. Nu ne este frică, am văzut multe, ne-au amenințat mulți. Suntem în continuare vii, scriem în continuare anchete. Suntem colaboratori la mai multe instituții de presă, ziare, televiziuni, radio-uri. Colaborăm, atunci când este nevoie, cu firme specializate în obținerea de informații sau pentru apărarea noastră în instanță. Interesul nostru este și al vostru: aflarea adevărului chiar dacă enervează, chiar dacă nu este cel așteptat. Experiență de mai bine de 20 de ani în presa din Romania ne dă putere. Noi suntem Ziarul de Investigații!
Contactați-ne: office@zin.ro
© Copyright 2020 - Zin.ro