Attila Korodi, fost ministru a Mediului, vrea să obțină un
mandat de parlamentar în județul Harghita. Reamintim cititorilor noștri
că numirea lui Korodi la Mediu a fost una controversată, având în vedere
că la data numirii lui, acesta era acționar în două firme, una dintre
acestea specializată în proiecte pe mediu.
În prezent, Attila Korodi se află în plin proces cu firma canadiană
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), fostul ministru fiind acuzat că ,
în timpul primului mandat la Mediu din perioada 2007-2008, a suspendat
procedura de evaluare a impactului exploatării aurului cu cianuri asupra
mediului din Roșia Montană.
În luna mai a acestui an, reprezentanții
mai multor organizații nonguvernamentale din județul Alba îl acuzau pe
Korodi de ”lașitate și atitudine duplicitară”. Aceștia au și protestat
în fața Ministerului Mediului, ca reacție la declarațiile legate de
faptul că așteaptă un audit judiciar cu privire la eventuala oprire a
analizei proiectului minier de la Roșia Montană.
”Noi, comunitatea
din Roşia Montană, în aceste vremuri atât de tulburi din punct de vedere
politic, venim la Bucureşti să sancţionăm comportamentul iresponsabil
al anumitor politicieni români. Este iresponsabil comportamentul dlui
fost ministru Attila Korodi, care preferă să îi arunce pe moţii din
Roşia Montană într-o nouă perioadă de incertitudine, chiar agonie.
Culmea, folosind aceleaşi replici de acum 4 ani, aceleaşi chichiţe
juridice menite să întârzie crearea locurilor noastre de muncă.
Interesele cetăţenilor români din toate comunităţile locale ar trebui să
primeze, nu interesele ascunse ale celor care ştiu doar să blocheze şi
să suspende. Interesul dumneavoastră nu este unul ministerial, să ne
salvaţi de sărăcie, foamete şi şomaj. Interesul dumneavoastră nu este
nici măcar protecţia mediului! Scopul dumneavoastră ne este clar: să ne
distrugeţi psihic şi fizic, adâncind sărăcia, foametea şi şomajul din
Apuseni. Pentru toate motivele de mai sus, 95% dintre roşieni – români,
unguri, romi, indiferent de etnie – nu îl pot ierta pe Attila Korodi
pentru laşitate şi atitudine duplicitară de care a dat dovadă în
ultimele zile din scurtul său mandat de ministru”, scriau reprezentanții
ONG-urilor, supărați pe Korodi.
Democrat liberalul preciza și el, pe
blogul personal, legat de numirea lui Korodi la mediu, că UDMR l-a ales
ca soluție pentru ca maghiarii să blocheze orice soluție până la
alegeri.
”Faptul că decizia în cazul Roșia Montană trenează de
aproape un deceniu și jumătate a decredibilizat autoritățile și a
descurajat actori economici importanți să se angajeze pe piața
românească în proiecte similare.
Numirea lui Attila Korodi e, în
acest sens, un risc. Noul ministru al mediului e în proces cu compania
care a propus proiectul de exploatare de la Roșia Montană. A fost dat în
judecată tocmai pentru că, într-un mandat anterior, tot ca ministru al
mediului, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatării
asupra mediului. N-ar fi fost rău ca el însuși să anunțe public acest
lucru, imediat după numire, precizând astfel care sunt limitele
conflictului de interese. Ca ministru, el va fi obligat să dea un
răspuns unui investitor potențial cu care se află în proces, nu ca
particular, ci ca fost ministru!
Oare de ce s-a legat la cap UDMR? Să
fie vorba despre dorința ca, și în această privință, maghiarii să
blocheze orice soluție până la alegeri? Așa cum au făcut și cu
revizuirea Constituției, și cu reforma administrativă, și cu reforma
sistemului de sănătate?”, se întreabă Cristian Preda.
Attila Korodi – barbat, laș și duplicitar
Banii surzilor, afacere de milioane pentru Grecu
La data de 9 noiembrie 1919 a luat fiinţă, sub patronajul Majestăţii Sale Regina Maria, Societatea Amicală a Surdomuţilor din România. Printre membrii fondatori s-au numărat Alexandru Clarnet, primul preşedinte, prinţul Henry, Vasile Dimitrie-Leonida, Ioan Pantazi, Constantin Ghica. În perioada comunistă a fost, bineînţeles, desfiinţată, considerându-se că în România nimeni nu are probleme şi că, aşa cum nu existau copii orfani, nici surzii nu reprezentau o categorie aparte. În anul 1995 a fost reînfiinţată sub denumirea de Asociaţia Naţională a Surzilor din România, care este afiliată la Federaţia Mondială a Surzilor (WFD) şi la Uniunea Europeană a Surzilor (EUD). La ora actuală ea numără 31.000 de membri împărţiţi în 30 de filiale şi şapte sucursale. Deşi în societatea de azi, zice-se, persoanele cu dizabilităţi sunt tratate cu deferenţa de cuviinţă, pe surzi nu-i aude nimeni. Nu numai că au probleme extraordinar de mari în momentul în care îşi caută un loc de muncă, dar nu sunt reprezentaţi cumsecade în instanţe sau la Poliţie, ca să nu mai pomenim despre cabinete notariale sau medicale. Şi asta în ciuda faptului că Asociaţia Naţională a Surzilor beneficiază de o infrastructură, aşa cum am arătat, bine pusă la punct şi de fonduri substanţiale care provin nu numai de la bugetul de stat.
Surzii sunt, practic, şi muţi, din cauză că nu îşi pot auzi vocea.
Unii dintre ei pot articula, cât-de-cât, cuvinte, dar asta numai în urma
unor tratamente costisitoare. Însă, în general, scot nişte sunete care
extrem de greu pot fi înţelese de către un om normal. Surzii nu pot auzi
ştirile şi unii dintre cei care s-au născut cu un astfel de handicap au
deficienţe şi cu cititul. De aceea în toate ţările cu care România are
parteneriatul euro-atlantic există un buletin de ştiri la televiziunea
publică în limbaj mimico-gestual. Şi TVR are unul, numai că nu este la o
oră de maximă audinţă ci aruncat, undeva, târziu în noapte.
În
România sunt 60 de interpreţi mimico-gestuali. Numărul lor a crescut ca
Făt-Frumos, peste noapte, câţi alţii-ntr-un an. Pentru că în 2008 erau
numai trei. Nimic de zis, foarte bine că s-a-ntâmplat aşa! Că există
încă oameni care să se dedice unei astfel de activităţi, fiindcă, în
cazul interpreţilor, beneficiile materiale sunt ca şi inexistente.
Pentru ca să devii un comunicator pentru surzi trebuie să faci nişte
cursuri autorizate şi să dai examen la Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap (ANPH).
Dar asta se întâmplă abia din 2008!!!
Până atunci erau nişte persoane care ştiau limbajul mimico-gestual,
învăţat, aşa, care cum a apucat, şi care se puneau la dispoziţia
autorităţilor şi a persoanelor cu acest handicap. Ceva-ceva s-a
recuperat dintr-o stare de indolenţă şi nepăsare care a durat până acu’
patru ani. Dar chiar şi în ziua de azi situaţia surzilor este una
nemeritat de grea. 60 de interpreţi la 31.000 de hipoacuzici… ce să
mai zici… În afară de asta, e uşor de imaginat că în instanţă, de
exemplu, ambele părţi, inclusiv judecătorul, trebuie să se bazeze
exclusiv pe faptul că interpretul traduce exact. Încă o dată, la 31.000
de surzi există 60 de interpreţi autorizaţi.
Între Codul Penal şi Legea 448
Noul Cod de Procedură Penală prevede că în cazul în care o persoană
este capabilă să scrie şi să citească nu mai are nevoie de interpret
dacă nu poate
să audă. Lăsând deoparte scenariul unei proceduri îngrozitor de greoaie
şi extrem de birocratice, prevederea din noul Cod Penal este în
contradicţie cu legea 448, care, la articolul 68, spune că instituţiile
publice trebuie să asigure interpret. Mai trebuie specificat ceva:
limbajul mimico-gestual diferă de la o ţară la alta, adică trebuie să
ştii româna prin semne, dacă eşti american, pentru că altminteri nu te
înţelegi cu nea Ion.
Cert este că persoanele care au acest handicap
auditiv în România, în număr de 31.000, sunt lăsate de izbelişte nu
numai de o legislaţie indiferentă ci şi de cei care, plătiţi fiind cu
bani frumoşi, ar trebui să le reprezinte interesele. Parlamentari,
guvernanţi, toţi la un loc şi deasupra lor Asociaţia Naţională a
Surzilor din România. Al cărei preşedinte este, din anul 2003 (!), Mihai
Grecu. Un personaj extrem de controversat. Este acuzat de faptul că e
distant şi „înfumurat” în relaţia cu membrii ANSR. Că nu poate fi găsit,
decât cu foarte mult noroc, la serviciu. Dincolo de aspectele astea,
poate subiective, rămâne realitatea faptului că pe seama surzilor şi a
limbajului mimico-gestual se fac bani frumoşi
Bani de care n-a auzit nimeni
Membrii Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România trebuie să
cotizeze cu câte 100 de lei anual. La 31.000 de contribuabili se adună
ceva bani.
La
care se adaugă subvenţiile de la bugetul de stat. Mihai Grecu a
descentralizat filialele ANSR, dar le impune o cotizaţie de 20% din
sumele încasate de la cei care au calitatea de membru al Asociaţiei.
Ceea ce seamănă cu un fel de bir luat pentru faptul că eşti surd. Însă,
chiar dacă nu este aşa, această decizie încalcă articolul 7 alineatul 5
al statutului ANSR care stipulează că fiecare persoană este ”liberă”
să-şi aducă, sau nu, contribuţia la îndeplinirea obiectivelor propuse de
organizaţie.
Carevasăzică nici vorbă despre obligaţia pe care o au
la ora actuală persoanele hipoacuzice din România care sunt membre ale
ANSR. Avantajele de care beneficiază pentru cotizaţia de 100 de lei sunt
incerte, având în vedere faptul că interpreţi, practic, nu au, iar
despre aparate auditive, teoretic, n-ar putea fi vorba atâta vreme cât
Asociaţia este a SURZILOR !!!!
Dar chiar şi dacă s-ar pune problema
asta, a dispozitivelor de amplificare a sunetelor, ele beneficiază de un
regim preferenţial la vânzare şi nu sunt schimbate ca tricourile. Mihai
Grecu, însă, se dă, continuu, într-o maşină de la ANSR. Tot el,
împreună cu preşedintele ANSR Cluj, Gelu Bogdan, şi cu soţia acestuia,
Rodica Bogdan, au înfiinţat Asociaţia Naţională a Interpreţilor în
Limbaj Mimico-Gestual. Care a intrat într-un proiect cu Universitatea
Babeş Bolyai.
Atestatele pe care le eliberează sunt sub semnul
întrebării, şi în urma proiectului cu UBB au rezultat nişte bani din
care s-au mai găsit „doar” 20.000 de lei, care ar reprezenta o parte din
onorariul lui Mihai Grecu. Mai departe, pe repede înainte: la data de
20 martie 2010 la Cluj a avut loc un protest la care au participat 100
(o sută!!!) de surzi care au încercat să-şi exprime opoziţia faţă de
Gelu Bogdan, partenerul de afaceri al lui Mihai Grecu. S-a lăsat cu
ieşit pe balcon şi primit delegaţii. Un protest de o asemenea amploare,
care are nevoie de un translator, greu de imaginat! Având în vedere că
cel care interpreta limbajul mimico-gestual era acreditat de către
asociaţia lui Mihai Grecu şi Gelu Bogdan nu se poate porni decât de la
prezumpţia de bună-credinţă.
În consecinţă, fără a pune la socoteală
subvenţiile de la stat şi accesarea fondurilor europene plus
sponsorizările, ANSR este o „afacere” de trei milioane de lei. Cu ce se
aleg din asta surzii? Cu tăcerea mormântală cu care îi întâmpină şi
autorităţile şi societatea şi cei care ar trebui să le apere interesele.
Grecu se apără
Să „stai de vorbă” cu un surd este o experienţă care te marchează. Prezenţa interpretului în limbaj mimico-gestual devine atât de importantă încât te face să te simţi mic, neputincios, inutil. Vocea ta nu există în urechile interlocutorului, e egală cu zero! Statutul ANSR prevede că preşedintele Asociaţiei trebuie să sufere de acelaşi handicap, însă ceilalţi angajaţi pot să provină din rândul persoanelor care aud. Preşedintele ANSR, Mihai Grecu, spune că subvenţiile pe care le acordă statul Asociaţiei Naţionale a Surzilor nu sunt suficiente. Că filialele acesteia sunt descentralizate şi că li s-a impus un plan de colectare a cotizaţiilor, pentru că trebuie întreţinut un aparat birocratic. Că a aplicat ordonaţa 26 de descentralizare a filialelor dar că filialele trebuie sprijinite „de la centru”. Că actuala criză economică a afectat şi ANSR şi că s-a făcut tot posibilul să se evite un impact major asupra membrilor şi a angajaţilor. Că toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. În fine, că un om care nici măcar nu poate să vorbească la telefon nu are de ce să stea toată ziua la birou.
Parcările-autobază ale lui Sorin Oprescu
Nu mai este un secret pentru nimeni că Bucureştii au un deficit enorm de locuri de parcare pentru autoturismele locuitorilor. Rezultatul nepăsării autorităţilor locale, care în 20 de ani au construit o singură parcare subterană, cea de la Universitate. În ultimii ani, primăriile de sector au încercat să mai remedieze problema, amenajând spaţii de parcare printre blocuri şi pe marginea marilor bulevarde. Multe dintre acestea au fost însă ocupate de camioane, microbuze, autocare, rulote sau chiar puncte de lucru ale unor firme. Toate acestea se întâmplă cu complicitatea Primăriei Capitalei, care, deşi are bază legală pentru a a readuce situaţia la normal, se face că plouă.
Şi aşa puţine pentru câte autoturisme sunt în oraş, parcările
bucureştene de pe marginea bulevardelor şi-au pierdut destinaţia
iniţială, trasformându-se în adevărate autobaze, unde sunt garate
camioane, dube, microbuze sau chiar autocare.
Ba sunt chiar cazuri în
care unele firme şi-au făcut puncte de lucru în rulotele parcate,
neregulamentar, evident, în aceste locuri. În majoritatea cazurilor de
acest fel, autorităţile invocă lacunele legislative, spunând că au
mâinile legate la spate, neputând acţiona în niciun fel. Ei bine, de
această dată lucrurile stau cu totul altfel. Baza legală există, însă
Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de Sorin Oprescu, refuză s-o
aplice, iar camioanele stau bine-mersi în parcările care ar trebui
ocupate de autoturisme. Ba, mai mult, camionagiii respectivi pot fi
suspectaţi şi de concurenţă neloială cu firmele de transport care
plătesc chirie pentru gararea vehiculelor pe care le operează.
Punct de lucru pe domeniul public
Spuneam că bază legală există. Ei bine, iată ce se stipulează la
articolul 1 al Hotărârii nr. 216 din 30 august 2006 a Consilului General
al Municipiului Bucureşti: „Pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei
traficului rutier şi pietonal, în scopul creşterii numărului de locuri
de parcare pentru
autoturisme şi a gradului de confort al cetăţenilor, se interzice
staţionarea voluntară a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai
mare de 3,5 t. pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului
public sau privat ale municipiului Bucureşti”. Mai clar de atât nu se
poate. Şi totuşi, nimeni nu pare să-şi amintească de prevederile
respectivei hotărâri, care mai stabileşte o interdicţie: „Se interzice
comercializarea de produse sau servicii direct din aceste vehicule”.
Nici
această prevedere nu este respectată. Şi nu mă refer aici la negoţul
sezonier, cum ar fi vândutul verzei pentru murat direct din camionul
parcat lângă piaţă. Sunt situaţii în care unele firme şi-au statornicit
în parcările de pe domeniul public puncte de lucru în adevăratul sens al
cuvântului. Un singur exemplu: în parcarea de pe marginea bulevardului
Nicolae Grigorescu, între intersecţia cu Liviu Rebreanu şi cea cu Baba
Novac, de ani buni funcţionează bine-mersi, într-o rulotă, un punct de
lucru al unei firme de tractări auto.
Dar ce sancţiuni ar trebui să
se aplice şi cine ar trebui să vegheze la respectarea legii, din moment
ce ea există? Ne lămureşte tot textul hotărârii menţionate: „Încălcarea
prevederilor art. 1 alin.1 şi alin.3 constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei. Pentru abateri repetate
se poate aplica şi măsura ridicării vehiculului. Constatarea
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1 se fac de
către ofiţerii şi agenţii de poliţie, personalul Poliţiei Comunitare şi
împuterniciţi ai Primarului General, conform competenţelor ce le revin,
potrivit legii”.
Poliţia arată spre ograda Primăriei
Ceva amenzi s-au mai dat, susţin cei de la Poliţia Rutieră, însă nu
se ştie dacă cei în cauză le-au şi plătit. În răspunsul trimis la
solicitarea Jurnalului de Investigaţii, oficialii Poliţiei Rutiere arată
că sunt la curent cu situaţia, însă nu pot face mare lucru pentru
remedierea ei: „Din verificările efectuate, s-a constatat că
utilizatorii ce deţin autovehicule de peste 3,5 tone (societăţi
comerciale sau persoane fizice) nu au posibilitatea practică de a parca
vehiculele în spaţii special amenajate care să asigure şi protecţia
bunurilor. De regulă, aceste vehicule de tonaj mărit sunt staţionate în
zonele unde se află sediile operatorilor de transport sau domiciliile
şoferilor”. Pe lângă casa omului, pentru ca să nu se mai deplaseze
şoferul până la autobază.
De ridicat autovehicule, nici vorbă, iar
Poliţia arată cu degetul către Primărie: „Această prevedere nu poate fi
pusă în aplicare deoarece autorităţile publice locale nu dispun de
mijloace tehnice destinate acestui scop”. În consecinţă, mingea este în
ograda Primăriei Capitalei, care, pe lângă faptul că nu a reuşit să se
doteze cu utilaje care să permită ridicarea sau tractarea vehiculelor de
mare tonaj parcate alandala, nu a respectat nici o altă prevedere a
Hotărârii de Consiliu din 2006. Este vorba de articolul 2 al actului
normativ, care prevede că „parcarea autovehiculelor cu o greutate mai
mare de 3,5 t este permisă numai în autobaze sau în locuri special
destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoare sau marcaje avizate
de către Comisia Tehnică de circulaţie a Municipiului Bucureşti”. Şi
aceste locuri special amenajate lipsesc cu desăvârşire, aşa cum se poate
constata dând o tură prin oraş, situaţie confirmată, cum am văzut mai
devreme, şi de oficialii Poliţiei Rutiere.
Alina Roman se spală pe mâini
Contactată telefonic de noi, Alina Roman, directorul general al
Administraţiei Străzilor, instituţie subordonată Consiliului General al Municipiului
Bucureşti, şi-a arătat iniţial întreaga disponibilitate de a ne lămuri
cum stau lucrurile. Apoi, în răspunsul scris pe care ni l-a furnizat,
s-a spălat pe mâini, aruncând pisica în ograda Poliţiei Rutiere:
„Administraţia Străzilor Bucureşti nu are atribuţii de sancţionare a
cetăţenilor care circulă pe drumurile publice cu autovehicule care
depăşesc masa total maxim admisă pe drumurile din Capitală. De asemenea,
ASB nu îi poate sancţiona pe şoferii bucureşteni care parchează în
locuri nepermise, aceste atribuţii revenind Poliţiei”.
Întrebată
câte sancţiuni a aplicat instituţia sa pentru nerespectarea HCGMB
216/2006, doamna Roman a susţinunt încă o dată, în răspunsul trimis
redacţiei noastre, că Poliţia Rutieră este singura care poate acest
lucru. Greşit! Domnia sa dă dovadă de o crasă necunoaştere a textului
actului normativ la care face referire, adoptat de însuşi Consiliul
General al Municipiului Bucureşti, instituţie căreia îi este
subordonată.
Aşa cum am arătat anterior, în textul hotărârii scrie
negru pe alb (sau pe galben, dacă luăm în calcul versiunea on-line,
prezentă pe site-ul www.pmb.ro) că atribuţii în acest sens au şi
personalul Poliţiei Comunitare, dar şi împuterniciţi ai primarului
general.
P.S. Deşi am trimis, încă din data de 4 septembrie, o solicitare către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, în care ceream lămuriri legate de această problemă, până la închiderea ediţiei reprezentanţii acesteia nu au binevoit să ne răspundă.
Concurenţă neloială
Dincolo de disconfortul indus bucureştenilor, parcările unor camioane pe domeniul public, fără a plăti niciun fel de taxe, ridică şi o problemă de concurenţă neloială, fiind puse în inferioritate firmele corecte, care-şi ţin vehiculele la autobază, fie ea proprie sau închiriată. „Eu am cheltuieli de 50 de euro pe lună cu parcarea fiecărui autotren, fie că el stă garat sau este în cursă. Este rolul autorităţii locale să rezolve această problemă”, a declarat pentru Jurnal de Investigaţii Ion Lixandru, patronul companiei Romtrailer şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). El a adăugat că, prin licenţiere, orice vehicul este obligat să aibă un loc de garare. Ce ne facem însă cu cei care nu şi-au licenţiat camioanele şi fac transporturi la negru? Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines România, una dintre cele mai mari societăţi de transport auto de persoane, nu se plânge de concurenţă neloială, dar subliniază faptul că este vorba de o lipsă acută de cultură antreprenorială. „Dacă asta au înţeles ei (cei care-şi parcheză camioanele şi autocarele pe domeniul public – n.red.) că trebuie să facă după 23 de ani de capitalism… E o lipsă a oraşului, nu a mea”, ne-a declarat el.
Baronii de Tulcea scârțâie la avere
Anişoara şi Ricu Radu pot fi uşor asimilaţi definiţiei de “baroni locali”. Ei formează una dintre cele mai influente familii din judeţul Tulcea. O familie care deţine trei funcţii publice cu greutate – consilier local, consilier judeţean şi director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Tulcea. Ambii sunt vizaţi de o investigaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate pentru numeroase neconcordanţe în declaraţiile de avere. Despre cei doi s-au interesat şi procurorii anticorupţie, după ce familia a concesionat fără licitaţie un teren de la Primăria Tulcea. Anişoara şi Ricu Radu sunt părinţii cunoscutei vedete TV Alina Radu, asistentă în cadrul mai multor show-uri de televiziune, devenită celebră după ce şi-a operat labiile.
Ea este consilier judeţean din partea Partidului Democrat-Liberal. Este şi preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Tulcea. Înainte de a fi numită la CJAS, Anişoara Radu a condus, pentru o perioadă scurtă de timp, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea. El este “doar” consilier local, din partea aceluiaşi partid. Împreună formează una dintre cele mai influente familii la nivel local. Şi în partid, Anişoara Radu este mai bine cotată decât soţul său. Femeia este vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Tulcea, secretar executiv în Biroul Permanent Naţional al Femeilor PDL şi preşedinte al Biroului Colegial Deputaţial PDL nr. 3 Tulcea. Luna trecută, Anişoara Radu a fost aleasă şi preşedinte al organizaţiei judeţene de femei PDL Tulcea. Ricu Radu este unul din cei 10 vicepreşedinţi ai Biroului Permanent Municipal PDL Tulcea.
Funcţiile politice şi administrative au adus familiei Radu nu numai satisfacţii profesionale, dar mai ales materiale. Afacerile le merg din plin, iar cei doi soţi au pierdut şirul proprietăţilor şi firmelor pe care le deţin. Aşa se face că în declaraţiile de avere ale Anişoarei şi Ricu Radu apar mai multe neconcordanţe. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi verifică averea familiei Radu.
“Jonglerii” cu firmele familiei
Anişoara şi Ricu Radu deţin nu mai puţin de cinci firme, cu obiecte de activitate diverse, de la construcţii şi fabricarea de mobilă, până la activităţi auxiliare intermedierilor financiare.
Anişoara Radu s-a retras din funcţia de administrator al Easy Credit la 10 ianuarie 2010, cedând funcţia soţului său. Cu toate acestea, în declaraţia de interese completată cu şase luni înainte de această modificare, în iunie 2009, consilierul judeţean a omis să treacă funcţia de administrator al Easy Credit. Anişoara Radu a menţionat în declaraţie că este asociat al acestei firme cu 50% din părţile sociale şi branch manager, adică director de filială. Această funcţie este însă cu totul altceva decât cea de administrator.
La data de 8 august 2008, Anişoara Radu a înfiinţat firma Office Credit SRL, având ca obiect de activitate activităţile auxiliare intermedierilor financiare. În declaraţiile de avere şi de interese din 16 octombrie 2008, Anişoara Radu nu a menţionat calitatea de unic asociat şi administrator al Office Credit SRL.
Narcisa Center SRL, o altă firmă a soţilor Anişoara şi Ricu Radu, nu a apărut niciodată în declaraţiile celor doi consilieri PDL. Înfiinţată în 2006, Narcisa Center a fuzionat, în 2009, cu o altă societate a familiei.
“Radu Ricu şi Radu Anişoara, în calitate de asociaţi în baza Adunării Generale, cu unanimitate de voturi au hotărât: fuziunea prin absorţie de către SC Narcisa Mob Design SRL, în calitate de societate absorbantă, a SC Narcisa Center SRL, în calitate de societate absorbită”, se arată în Monitorul Oficial nr. 177/04.06.2009.
“Amnezia” consilierului local
Consilierul local PDL Ricu Radu a omis şi el să treacă în declaraţiile de avere şi de interese toate firmele familiei. Deşi la 10 ianuarie 2010 el a devenit administrator al Easy Credit SRL, în declaraţia de interese din 3 noiembrie 2010 Radu nu a menţionat această funcţie. Nu este însă singura omisiune. În aceeaşi declaraţie, Ricu Radu a ascuns că este administrator al SC Narcisa Mob Design SRL şi asociat al firmei de construcţii Izo Construct SRL. Nici firmele Office Credit SRL şi Narcisa Center SRL nu au apărut vreodată în declaraţiile de interese şi de avere ale consilierului local.
În declaraţiile de avere depuse de soţii Radu apar şi alte neconcordanţe, care dau de lucru inspectorilor ANI. În 2006, Anişoara şi Ricu Radu au achiziţionat două terenuri agricole în Cataloi şi Somova în suprafaţă totală de 2,3 hectare. Dacă şefa CJAS Tulcea a declarat proprietăţile, soţul său a omis acest lucru. În declaraţia de avere din 10 aprilie 2008 a consilierului local nu apare niciun teren.
Nici în privinţa locuinţelor deţinute cei doi soţi nu cad de acord. În declaraţia de avere din 2009, consilierul judeţean PDL Anişoara Radu a menţionat trei apartamente şi o casă. Soţul său a consemnat în declaraţia de avere din 2008 o casă de vacanţă, una de locuit şi un singur apartament. De asemenea, în cele două declaraţii diferă anii de dobândire a proprietăţilor şi adresele. În declaraţiile de avere din 2009 domneşte aceeaşi confuzie. Anişoara Radu a menţionat trei apartamente şi o casă, iar soţul său două case şi un apartament, cu alte suprafeţe, adrese şi ani de dobândire. În 2010, şefa CJAS Tulcea a trecut la avere o casă şi două apartamente, în timp ce Ricu Radu, două case şi un apartament.
Economiile nevestei
O altă neconcordanţă o reprezintă numărul şi valoarea conturilor din bănci. Anişoara Radu a trecut în declaraţia de avere, din 2010, două conturi deschise la Volksbank, în valoare de 40.000 de euro, respectiv 100.000 de lei.
Ricu Radu nu ştia nimic de economiile nevestei din moment ce a menţionat doar un cont de 26.000 de euro, la aceeaşi bancă. În 2009, apar alte nepotriviri: Ricu Radu a declarat un cont (190.000 de lei), iar Anişoara Radu două conturi (70.000 de lei şi 45.000 de euro). Nici în privinţa datoriilor cei doi nu cad de acord: consilierul local susţine că are doar un credit în valoare de 45.000 de euro, iar soţia sa a declarat în plus un credit de 100.000 de euro.
În ultima declaraţie de avere depusă de Anişoara Radu pe 5 noiembrie 2010, nu mai apare un teren agricol, care nu a fost trecut nici la bunuri vândute. În schimb, în declaraţia de avere a soţului său cele două terenuri se numără printre proprietăţile familiei. Preşedinta CJAS Tulcea şi soţul său nu au putut fi contactaţi pentru a-şi susţine punctul de vedere. După ce a amânat discuţia, pe motiv că este ocupată, Anişoara Radu nu a mai răspuns la telefon.
A votat pentru propria concesiune
Influenţa politică în administraţia locală s-a tradus în beneficii materiale pentru familia de consilieri PDL. Încălcarea flagrantă a legii nu a fost o problemă nici pentru Ricu şi Anişoara Radu şi nici pentru Consiliul Local Tulcea.
La 5 august 2010, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Tulcea, a
fost adoptată hotărârea cu nr. 199, privind concesionarea, prin
încredinţare directă, a unui teren în suprafaţă de 2.525 de metri
pătraţi, din domeniul privat al municipiului, situat pe strada Barajului
nr. 4, Tulcea. Beneficiara acestei concesiuni a fost firma Narcisa Mob
Design SRL, patronată de familia Radu. Concesiunea s-a făcut pe o
perioadă de 25 de ani, consilierul local urmând să plătească doar 14.000
de lei/an. În flagrantă contradicţie cu legea, consilierul Ricu Radu a
participat la şedinţă şi a votat în favoarea concesionării terenului
către firma sa, potrivit surselor DNA.
Conform Legii nr. 393/2004
privind statutul aleşilor locali, consilierii locali care au interese
personale în problema supusă dezbaterii nu pot participa la deliberarea
şi adoptarea hotărârilor. Mai mult, actul normativ prevede că aleşii
locali sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul
personal pe care îl au în problema respectivă, ceea ce Ricu Radu nu a
făcut, conform procesului-verbal de şedinţă. Culmea, potrivit celor care
au asistat la şedinţă, la dezbaterea hotărârii în care avea interes
direct, consilierul a cerut chiar lămuriri asupra posibilelor
intervenţii ale operatorului de apă al municipiului pe terenul în cauză.
Celebritate tristă
Dacă Anişoara şi Ricu Radu şi-au dobândit notorietatea la nivel local, de fiica lor, Alina Radu, a auzit întreaga ţară. Tânăra nu a dat prea multe motive de mândrie părinţilor săi. După ce a renunţat la postul de director al firmei de mobilă deţinută de familia sa, Narcisa Mob Design SRL, Alina Radu a luat calea Bucureştiului, în căutarea afirmării. În urma unor castinguri în care a contat doar mărimea bustului şi cunoaşterea vocalelor elementare, Alina a fost aleasă asistentă în cadrul mai multor show-uri la televiziuni, printre care Kanal D şi Antena 2.
Ea a devenit celebră după ce presa a relatat că şi-a făcut labioplastie (operaţie de micşorare a labiilor). Tânăra a negat vehement această informaţie, care nu i-a bucurat deloc pe părinţi şi cunoscuţii familiei din Tulcea. Cert este că, în urma dezvăluirilor din presă, Curtea de Conturi a declanşat un control la Casă de Asigurări de Sănătate Tulcea, al cărui preşedinte este mama Alinei, Anişoara Radu. Inspectorii Curţii de Conturi suspectează că o parte din banii pentru operatia de labioplastie a Alinei Radu ar fi fost decontată de CJAS Tulcea.
Remorcajul maritim, o afacere de 100 milioane de euro căpuşată de statul român
Până la momentul în care va încăpea pe mâinile unei societăţi private de management, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa trage, cu acordul tacit al Ministerului Transporturilor, un ultim „tun” pe spatele firmelor private. Noul contract cadru privind activitatea de remorcaj în porturile maritime, aplicat de la 1 august anul curent, nu face altceva decât să mute milioanele de euro din conturile operatorilor din remorcaj în buzunarul statului.
Serviciu de siguranţă. Aşa este catalogată activitatea de remorcaj a
navelor în porturile maritime. Pentru că se supune reglementărilor
internaţionale, acest serviciu este aproape obligatoriu pentru orice vas
care intră sau iese din port.
Până la jumătatea acestui an, în
porturile maritime activau trei companii de remorcaj: Coremar SA, fosta
companie de stat de dinainte de 1989 şi două societăţi cu răspundere
limitată, Canal Service şi Black Sea Service. Prima dintre acestea
deţine 16 remorchere de diferite mărimi şi puteri, a doua are nouă
remorchere iar ultima şapte. Încasările prestatorilor serviciilor de
remorcaj se cifrează la peste 200.000 de euro în fiecare zi numai în
portul Constanţa, fără să luăm în calcul manevrele din porturile
Mangalia, Midia şi Agigea.
Dacă ne raportăm o medie de zece nave
care întră zilnic în portul Constanţa şi tot atâtea care ies şi calculăm
un cost de 2.000 – 2.500 de euro pentru fiecare manevră de remorcaj,
afacerea se ridică, numai în acest port, la peste 75 milioane de euro
anual. La această sumă se adaugă alte câteva zeci de milioane euro
reprezentând contravaloarea serviciului de remorcaj în celelate porturi
maritime, astfel că întreaga afacere urcă spre 100 milioane de euro.
Pe
1 august 2012, CNAPMC a anunţat în mod public faptul că „pentru
efectuarea serviciului de remorcaj nave maritime a fost încheiat un
contract cu SC Logistic Remo Services SRL”. Pe lângă societatea
nou-născută în remorcajul portuar (SC Logistic Remo Services SRL a fost
înfiinţată anul trecut pe 16 decembrie şi are un capital social de 3.000
de lei), CNAPMC a venit şi cun nou contract-cadru în remorcaj, care le-
a „mazilit” din capul locului pe cele trei companii de remorcaj
existente.
N-ai 17 remorchere? Nu lucrezi în port
Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA
Constanţa susţine că noile criterii minime impuse firmelor care vor să
încheie contracte cu administraţia portului nu fac decât să crească
gradul de siguranţă al portului.
„Considerăm că am reuşit să facem
ceea ce se impunea, desfăşurarea serviciilor de siguranţă într-un cadrul
legal”, a precizat Decebal Şerban,
directorul general al CNAPMC. Interesant este că una din clauzele
speciale impuse prin noul contract face referire la deţinerea unui număr
minim de remorchere, în speţă 17, de diferite puteri, specificaţie pe
care nici una dintre companiile deja existente pe piaţă nu le poate
îndeplini. Şi mai interesant este faptul că „pragul” de 17 remorchere a
fost stabilit cu fix un remorcher mai mult decât numărul de nave de
acest tip deţinut de cea mai mare firmă din domeniu, Coremar, care, aşa
cum am menţionat mai sus, are 16 remorchere.
Mai mult decât atât,
cele 17 remorchere, reprezentând standardul minim, nu trebuie musai să
fie proprietatea operatorului, ci pot fi închiriate sau utilizate în
leasing. Importante este să fie 17. Directorul general al administraţiei
porturilor a menţionat că există nemulţumiri din partea companiilor din
Portul Constanţa privind noul contract, însă el nu are nici un interes
personal în toată această afacere. „Interesul meu este legea. Legea
impune siguranţă”, a spus directorul general al CNAPMC.
Banii trec întâi pe la administraţie
.JPG)
Potrivit noului contract cadru, administraţia portului se ocupă din
această vară „personal”, dacă putem spune aşa, de gestionarea şi
încasarea sumelor pentru remorcaj.
Astfel,
bonurile de remorcaj, facturile şi contravaloarea serviciilor în
domeniu nu mai sunt contabilizate la companiile operatoare ca până acum,
ci direct la CNAPMC, urmând ca, după încasarea de către compania
deţinută de stat a contravalorii prestaţiilor de la terţi, aceasta să
plătească la rândul său banii către compania de remorcaj, minus o cotă
parte, respectiv 0,004 euro/unităţi tonaj brut navă maritimă remorcată.
De
asemenea, „plata facturii emisă de către Operator (n.r. compania de
remorcaj) va fi efectuată de către CN APM până la data de 20 a lunii în
curs numai dacă s-a operat încasarea sumelor de la agent/armator, în caz
contrar se vor efectua plăţi parţiale pe măsura încasării sumelor de la
agent/armator până la data de 20 a lunii următoare. Dacă
agentul/armatorul nu efectuază plata prestaţiilor de remorcaj, CN APM nu
va fi ţinută răspunzătoare faţă de Operator pentru neplata, plata
parţială sau refuzul la plata prestaţiilor de remorcaj”, se stipulează
în noul contract.
Altfel spus, administraţia portului nu răspunde cu
nimic în cazul unui diferend între părţi, însă îşi ia cota parte din
afacere. Potrivit unor surse neoficale din cadrul CNAPMC, operatorii de
remorcaj pot plăti până la 15% din contravaloarea facturii de remorcaj
emise pentru o navă către administraţia portului. Ar mai fi de menţionat
că acest contract a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu
posibilitatea prelungirii cu încă cinci ani, cu acordul părţilor.
O
altă prevedere contractuală face referire la faptul că societăţile care
asigură remorcajul sunt obligate să investească minimum 10% din venituri
pentru retehnologizarea navelor. De asemenea, CNAPMC a stabilit clar că
operatorul sau operatorii au dreptul „neexclusiv de a efectua serviciul
de siguranţă-remorcaj de manevră nave maritime în porturile Constanţa,
Midia şi Mangalia”, respectiv oricând poate veni altcineva, cel puţin
din punct de vedere teoretic, să încheie contracte de remorcaj. De
altfel, conducerea administraţiei portului şi-a arătat în mod public
disponibilitatea de a semna şi alte contracte de remorcaj cu oricine
îndeplineşte criteriile impuse, însă, cel puţin până în prezent, nu s-a
arătat nici un doritor.
Aceeaşi Mărie cu altă pălărie
.jpg)
Sub paravanul siguranţei portuare, invocate de conducerea CNAPMC, se mai ascunde o şmecherie.
SC
Logistic Remo Services SRL, noul prestator de servicii de remorcaj din
porturile maritime, este în realitate o asiociere între cele trei
companii care acţionau în port, Coremar SA, Canal Service şi Black Sea
Service. Potrivit unor surse neoficiale, cele trei funcţionează şi îşi
împart profitul după un algoritm simplu: la începutul lunii acţionează o
companie, la jumătatea luni alta, iar ultima desfăşoară activităţi de remorcaj la sfrârşitul lunii.
Aşadar,
în realitate nu este vorba de nici un nou operator şi cu atât mai puţin
de remorchere noi. Practic, în porturile maritime activează aceleaşi
firme, cu aceleaşi nave, situaţie în care siguranţa portului nu a avut
de suferit, dar nici nu a crescut. Singura utilitate, dacă putem să îi
spunem aşa, adusă de noul contract este faptul că, prin obligativitatea
depunerii la CNAPMC a bonurilor de remorcaj, operatorii acestui serviciu
nu mai pot „ciupi” la o manevră de remorcaj, respectiv să asiste gratis
o barjă sau o altă navă de dimensiuni mici, ca „bonus” pentru o comandă
mai mare. Bonurile de remorcaj pot fi imediat confruntate cu baza de
date VTMIS (sistemul integrat de management al traficului maritim operat
de căpitănie) şi astfel se pot depista manevrele efectuate, dar care nu
au fost înregistrate în bonurile de remorcaj.
Încă un dosar de înșelăciune pe numele lui Boldea
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îl cercetează pe fostul
deputat Mihail Boldea, într-un nou dosar de înșelăciune. În același
dosar este cercetat și fratele deputatului, Valentin Boldea, care este
acuzat că ar fi cauzat un prejudiciu de 450.000 de euro, înșelând trei
ministere: Mediu, Educație și Sănătate.
Miercuri dimineață au fost efectuate șapte percheziții domiciliare
la locuințele celor doi, precum și la sediul Direcției de Sănătate
Publică din municipiul Galați.
Ofițerii DIICOT arată că Mihail și
Valentin Boldea au constituit un grup infracţional organizat, la care au
aderat si învinuiţii Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin
Petrea şi Eugen Roșu, în scopul obţinerii de beneficii financiare
substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor
achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor
aferente bugetului de stat.
Astfel, membrii grupării au utilizat 8 societăţi comerciale, înregistrând operaţiuni comerciale fictive cu diverse mărfuri, cu societăţi aflate în lichidare sau firme tip ”fantomă”, fapt ce a avut drept consecinţa directa diminuarea cuantumului taxelor datorate bugetului de stat .
În sarcina învinuiţilor se mai reţine că au indus şi menţinut în eroare instituţii de stat – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Sănătații – cu ocazia încheierii unor contracte având ca obiect reabilitarea unor obiective de interes public de pe raza municipiului Galați (unități de învățământ și unități spitaliceşti), prin modificarea unilaterală a cuantumului cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale și a contravalorii prestaţiilor efectuate, inclusiv prin utilizarea unor documente contabile false emise de către societăți controlate direct sau indirect de către membrii grupării.
Învinuiţii au facturat lucrări şi prestări de servicii la preţuri supraevaluate şi au utilizat în mod ilegal sumele de bani, fără a respecta obligaţiile care le reveneau privind obţinerea şi folosirea acestor fonduri.
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de 450.000 de Euro.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi urmează a fi audiaţi învinuiţii, față de care, raportat la probatoriul administrat, se vor dispune măsurile legale.
Reţeaua de apă din Valea Jiului, capușată de firmele de partid
Proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canal, finanțate în general din fonduri europene, au devenit o adevărată mană cerească pentru firmele de partid. Licitații aranjate și câștigători aleși din start au ajuns lucruri cotidiene pentru acest gen de afaceri, dar ele au început să-i deranjeze din ce în ce mai tare pe oficialii de la Bruxelles. Ca un avertisment vizavi de modul în care sunt alocate și cheltuite aceste sume, Comisia Europeană a decis chiar suspendarea unor plăți și a obligat autoritățile române să ramburseze unele sume de bani. În prezent, proiecte de sute de milioane de euro destinate reabilitării și extinderii reţelelor de apă și colectare a apelor uzată sunt blocate la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și la diverse instanțe judecătorești, din cauza numeroaselor contestații depuse de firmele participante la licitațiile organizate pentru atribuirea acestor contracte. Invariabil, aceste contestații reclamă lipsa de transparență în organizarea licitațiilor. Mai pe românește, licitații trucate.
Conform unei analize realizate de Autoritatea de Management pentru
Programul Operaţional Sectorial Mediu care funcționează în cadrul
Ministerului Mediului și Pădurilor, semnarea și derularea celor 11
contracte din cadrul proiectului de extindere și modernizare a
infrastructurii de apă și colectare a apelor uzate în zona Văii Jiului
au reușit performanța să înregistrează întârzieri de aproape 300 de
zile.
În urma monitorizării referitoare la stadiul aplicării
proiectelor, la sfârșitul lunii iulie numai șase din cele 11 contracte
fuseseră semnate și acestea după îndelungi contestații. Consiliul
Național pentru Soluționarea Contestațiilor și Curtea de Apel Alba Iulia
au întors de mai multe ori din drum procedurile organizate de compania
Apa Serv Valea Jiului SA, după ce au constatat că ele fuseseră
organizate în favoarea unor firme sau asocieri de firme reprezentând
grupuri de interese din zonă.
Şi ultimele licitații organizate de
către compania Apa Serv au ajuns pe masa CNSC și a Curții de Apel Alba
Iulia. Este vorba despre procedurile derulate în cadrul proiectelor de
extindere și reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și de
canalizare în orașul Petroșani, proiect estimat la aproape 29 milioane
de lei, fără TVA, și cel de extindere și reabilitare a infrastructurii
de apă și canalizare în orașul Vulcan, a cărui valoare a fost evaluată
iniţial la aproximativ 20 milioane de lei, fără TVA. În vizor s-au aflat
firmele Rom Adria Prest Construct SRL şi Termogaz Company SA din Haţeg.
De altfel, cele două firme erau clienți mai vechi ai companiei de apă.
Astfel, Termogaz Company a reușit în acest an să mai obțină de la
compania de apă un contract de 13,3 milioane de lei, fără TVA, pentru
reabilitarea unei stații de tratare a apei, iar Rom Adria Prest
Construct a reușit să pună mâna, în cadrul unei asocieri, pe un contract
de 9,2 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea staţiei de
tratare a apei Jieţ şi sistemele de clorinare pentru localitatile
Lupeni, Vulcan şi Aninoasa.
Spaniolii încurcă aranjamentul
În mod normal, dacă putem spune aşa, și ultimele două licitații
organizate trebuia atribuite fără emoții celor două companii, dar
planurile aranjorilor au fost încurcate de compania spaniolă Tecnicas de
Desalinizacion de Aguas SA din Madrid, care au decis, pe ultima sută de
metri, să se înscrie în cursa pentru câștigarea contractelor
respective.
Evident, oferta înaintată de spanioli a fost respinsă
rapid, compania Apa Serv declarând câștigătoare asocierea formată din
firmele de casă Rom Adria
Prest Construct SRL şi Termogaz Company SA, în ciuda faptului că din
dosarul celor două firme lipseau mai multe documente solicitate chiar de
organizatorul licitației. Pentru a da însă o tentă de legalitate
respingerii ofertei venite din parte companiei spaniole, au fost
invocate tot felul de motive, printre care chiar și faptul că spaniolii
nu dețin un sediu secundar în România. Un motiv aberant, pentru că legea
achizițiilor publice nu impune așa ceva. Dar chiar și așa să fi stat
lucrurile, motivul invocat era o pură invenție, pentru că spaniolii
chiar aveau, încă din 2010, un sediu secundar în România.
Insistența
madrilenilor de a-și demonstra dreptatea a dat în final rezultat,
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și, ulterior,
Curtea de Apel Alba decizând refacerea licitațiilor, considerând că că
acestea au fost vădit părtinitoare. CNSC decidea pe data de 10 august
“anularea hotărîrii autorității contractante comunicate prin adresa
ASVJA Petroșani nr. 28166/16.07.2012 și a tuturor actelor subsecvente”
și “ obligarea autorității contractante să reia procesul de evaluare a
ofertelor”. Refacerea procedurilor de achiziţie publică la solicitarea
CNSC nu este o noutate petru compania Apa Serv Valea Jiului, ea fiind
obligată și anul trecut să reia un astfel de demers, după ce s-a
constatat că la licitațiile pentru modernizarea sistemului de canalizare
din Petrila și Aninoasa contractual a fost atribuit unei companii care
oferise un preț mai mare, iar punctajul de evaluare fusese calculat
greșit.
Termogaz, pe lista „campionilor”
Compania Termogaz Company se regăsește pe lista „selectă” a firmelor
care au beneficiat de contracte grase din partea Companiei Naționale de
Investiții în perioada în care Ministerul Dezvoltării Regionale și
Turismului era condus de Elena Udrea.
Primul contract, în valoare de
4,52 milioane de lei, a vizat construcția unui bazin de înot în cadrul
campusului Universităţii de Vest din Timişoara, iar al doilea, care se
ridica la 2,92 milioane de lei, a avut ca obiect construcţia unei săli
de sport şi a unui teren de handbal la Colegiul Naţional I.I.M. Călin
din Blaj. De altfel, acţionarul majoritar al companiei Termogaz, Miron
Gărdean este (sau a fost!) un susținător al PDL în perioada în care
formațiunea politică s-a aflat la guvernare.
Gărdean
este și un apropiat al primarului municipiului Petroșani, Florin
Tiberiu Iacob Ritzi, și a fost unul din principalii sponsori ai
campaniei sale electorale. O prietenie care i-a facilitat firmei
Termogaz Company obținerea mai multor contracte din partea Ministerului
Tineretului și Sportului, condus la acea vreme de Monica Iacob Ritzi,
soția primarului. Firmele familiei Gărdean nu au ratat în ultimii ani
nici afacerile cu Compania Națională Nuclearelectrica, cu Compania
Națională a Huilei sau pentru realizarea infrastructurii stațiunii
montane Straja din județul Hunedoara.
Cât de bine i-a mers firmei
Termogaz se poate vedea foarte ușor din bilanțurile contabile. Dacă în
2007 înregistra o cifră de afaceri de 26 milioane de lei, pentru 2011 a
raportat un rulaj de 58 milioane de lei. În tot acest interval însă,
profitul net al companiei s-a prăbușit (pe hârtie, evident) în mod
surprinzător de la 6,2 milioane de lei la 2,2 milioane de lei. Revenind
la contractele firmei, am putea spune serviciu contra serviciu, dacă
avem în vedere că familia Gărdean, prin intermediul companiei Aviația
Utilitară București, a donat PDL în anul 2008 suma de 40.000 de lei.
Contract fără licitație
La rândul, său firma Rom Adria Prest Construct a reușit să se facă
remarcată prin câștigarea unui contract din cadrul unui proiect care
viza reabilitarea clădirii unui liceu din orașul Hațeg.
Lăsând
la o parte faptul că această clădire este declarată monument istoric
și, în consecinţă, Primăria ar fi avut nevoie de o aprobare din partea
Ministerului Culturii înainte de a se apuca de lucru, atribuirea
contractului s-a făcut fără organizarea vreunei licitații publice.
Sprijinul fostului primar al orașului, pesedistul Nicolae Timiș, a fost
suficient pentru acordarea contractului de modernizare a clădirii, mai
ales că Rom Adria Prest Construct era cunoscută ca „firma de casă” a
fostului primar .
Sentinţe judecătoreşti, ignorate de Primăria Galaţi
Refuzul edililor Galaţiului de a lua în seamă cererile gălăţenilor a sărăcit oraşul cu aproximativ 5 milioane de euro. Nemulţumiţii s-au adresat instanţelor şi au fost despăgubiţi. Un gălăţean a încasat de la Primărie 125.000 de euro pentru că funcţionarii institu’iei au refuzat timp de trei ani să îi elibereze un număr poştal. A mai câştigat despăgubiri de 265.000 de euro după ce Primăria i-a refuzat eliberarea autorizaţiei de construcţie. Doi gălăţeni, cărora primarul şi consilierii municipali refuzau să le vândă terenul pe care aveau curtea şi grădina locuinţei, s-au ales cu terenul de 68.000 de euro atribuit gratuit şi un „bonus” de 12.000 de euro, plătit de municipalitate. Altor doi gălăţeni, instanţele le-au acordat despăgubiri de 4,2 milioane de euro, după ce Primăria a refuzat să le retrocedeze 1,5 ha de teren.
Cazul
lui Nicolae Popescu e ieşit din comun, deoarece a reuşit să obţină în
instanţe obligarea Primăriei Galaţi la plata despăgubirilor pentru că nu
i-au fost respectate drepturile.
În 1991, gălăţeanul a înfiinţat
firma Lorin SRL, care avea ca obiect de activitate confecţiile metalice.
Afacerea mergea bine, aşa că s-a gândit să o extindă prin construirea
unei hale. În 1999,
a
concesionat pentru 49 de ani o suprafaţă de 758 mp. Lucrurile s-au
complicat în momentul în care a solicitat Primăriei autorizaţia de
construcţie, iar cererea era tergiversată de funcţionari. Disperat, a
intrat în greva foamei, dar asta nu a făcut decât să-l înfurie pe fostul
primar Dumitru Nicolae. Aşa că cetăţeanul Popescu şi-a căutat dreptatea
în justiţie.
Situaţia era complicată din cauza faptului că terenul
concesionat nu avea o adresă poştală. Cum eliberarea numărului poştal
întârzia, gălăţeanul s-a adresat justiţiei şi pe 29.05.2008 instanţa a
obligat Primăria Galaţi să-i elibereze lui Nicolae Popescu numărul
poştal. Primarul Galaţiului nu a fost impresionat nici de această
sentinţă.
Au urmat noi procese. În dosarul 959/121/2009, instanţa de
la Tribunalul Galaţi a pronunţat sentinţa 379/25.03.2009, prin care
dădea câştig de cauză reclamantei SC Lorin SRL Galaţi. Primarul a
refuzat să execute şi această sentinţă. Popescu a insistat cu procesele,
solicitând şi plata unor daune , pentru că între timp firma sa devenise
falimentară şi îşi concediase angajaţii. Prin sentinţa nr
908/26.08.2009, Tribunalul Galaţi a obligat Primăria să-i plătească lui
Nicolae Popescu daune de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în
emiterea numărului poştal, începând cu data de 29.05.2008, când a fost
emisă prima sentinţă.
Penalizări pentru primar
A
urmat alt proces. Prin sentinţa pronunţată pe 2 decembrie 2008,
Tribunalul Galaţi a obligat Primăria „să emită certificatul de urbanism
în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru intrarea în
legalitate privind construcţia hala confecţii metalice şi prelucrări
mecanice”.
Nici de această dată primarul nu a pus în aplicare
sentinţa. Mai mult de atât, primarul a anulat concesionarea din 1999. O
nouă lovitură de teatru s-a produs în dosarul 2952/121/2010, în care,
prin sentinţa din 25 aprilie 2012, Tribunalul Galaţi a stabilit daunele
care trebuie plătite de Primărie pentru neeliberarea autorizaţiei.
„Obligă pe pârât (Primăria Galaţi – n red) să achite reclamantei suma de
500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de despăgubiri”, se
spune în sentinţă. Primarul Dumitru Nicolae a fost obligat de judecători
la plata unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere în anularea
concesiunii: „În baza art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, aplică
primarului mun. Galaţi, în calitate de conducător al pârâtei Primăria
Galaţi, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de
întârziere aferent perioadei 29.05.2008 până la repunerea în situaţia
anterioară cu suprafaţa de teren concesionată de 758 mp conform
contractului de concesiune nr. 9/30.04.1999”.
Între timp, Nicolae
Popescu şi-a văzut afacerea destrămată de ranchiuna primarului, dar a
încasat banii care să-i compenseze pierderile. Pentru refuzul de a i se
elibera numărul poştal, a încasat de la Primărie despăgubiri de 560.000
de lei. Pentru că Primăria a refuzat să îi lase liber terenul
concesionat în 1999, a mai încasat 420.000 de lei, iar pentru că aceeaşi
instituţie nu i-a eliberat o autorizație de construcție în termenul
prevăzut de lege a mai încasat 700.000 de lei. În total, 1,7 milioane
lei, adică aproape 400.000 de euro.
Bani jefuiţi de la gălăţeni
Aceşti bani sunt plătiţi din impozitele gălăţenilor, iar Nicolae Popescu e conştient de acest lucru: “Banii pe care i-am luat eu sunt bani jefuiţi de la gălăţeni. Sunt bani publici şi ei trebuie luaţi
de
la primarul Dumitru Nicolae. Primarul mi-a spus în faţă că nu va
executa niciodată hotărârile judecătoreşti şi îi voi face plângere
penală”, spune Popescu.
Nu este un caz unic la Galaţi. Primăria şi
Consiliul Municipal au suferit o înfrângere similară şi în cazul
cetăţenilor Vasile şi Costel Cucu. Ei i-au solicitat Primăriei aprobarea
de a cumpăra terenul de 548 mp, aferent locuinţei lor din str. Brăilei
nr. 204, respectiv curtea şi grădina casei, pentru care plăteau chirie
municipalităţii. Primăria nu le-a luat în seamă cererea, s-au adresat
instanţei şi în 2007 au obţinut o sentinţă ce obliga municipalitatea să
le vândă terenul.
Primăria a refuzat, a urmat un nou proces şi prin
sentinţa nr 1884/06.12.2010, Tribunalul Galaţi a obligat administraţia
locală să încheie cu cei doi contractul de vânzare-cumpărare pentru cei
548 mp şi i-a aplicat primarului Dumitru Nicolae „o amendă judiciară în
favoarea statului, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe
economie, pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei
prevăzute în titlul executoriu, din 07.07.2007”.
Juriştii Primăriei
au încercat revizuirea sentinţei, dar în dosarul 713/44/2011, instanţa
de la Curtea de Apel le-a respins acţiunea. În plus, Curtea de Apel a
obligat Primăria Galaţi la plata sumei de 500 de lei pentru fiecare zi
de întârziere în executarea sentinţei, începând de la data de
03.03.2010. În cele din urmă, terenul a fost vândut la preţul de 125 de
euro/mp. I-a costat pe cei doi 68.500 euro. Au făcut o afacere bună,
pentru că au încasat de la Primărie daune în valoare de 347.170 lei,
adică de aproximativ 81.000 de euro. Deci au primit terenul gratuit şi
12.500 euro cadou de la Primărie.
Neretrocedare de 4,2 milioane de euro
Ar mai fi de amintit şi un caz în care Consiliul Municipal Galaţi a fost obligat să plătească despăgubiri de 4,2 milioane de euro după ce funcţionarii Primăriei au refuzat să ia în consideraţie o
cerere de retrocedare.
În
2001, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5
hectare, în zona Fileşti. Cererea lor nu a fost luată în seamă nici de
funcţionari, nici de primar . În consecinţă cei doi au luat şi ei calea
justiţiei. Tribunalul a stabilit că terenul nu mai poate fi restuit pe
vechiul amplasament, pentru că acolo sunt blocuri, şi a dispus ca cei
doi să primească despăgubiri în bani. Expertul a supraevaluat terenul,
de la 300.000 de euro la 4,2 milioane euro. Cazul a fost prezentat de
Jurnal de Investigaţii în numărul din februarie 2011. Prin sentinţa
319/20.01.2011, dată în dosarul 2021/121/2009, Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie s-a pronunţat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă,
obligând CLM Galaţi la plata celor 4,2 milioane euro.
Marius Stan vrea casă de avocatură
Noul primar, ales pe 10 iunie, Marius Stan, vrea să limiteze dezastrul, prin angajarea unei case de avocatură. „Am constatat că cine vrea să facă bani dă în judecată Primăria şi câştigă. Este un pericol. Sunt situaţii care ne fac să apelăm la o casă de avocatură serioasă care să ne apere interesele”, a declarat Marius Stan. O idee care ar putea fi coroborată cu angajarea de avocaţi ar fi strunirea funcţionarilor din Primărie, pentru ca aceştia să ia în seamă petiţiile gălăţenilor şi să încercere să le şi rezolve.
Casa învăţătorilor şi Căminul Şcolii, tunuri de milioane de euro la Galaţi
Clădirea în care îşi are sediul Casa Corpului Didactic din Galaţi, Casa învăţătorilor după cum era cunoscută în anii ‘40, dar şi o altă clădire, Căminul Şcolii, aşa cum era denumită în perioada interbelică, în valoare de câteva milioane de euro, au devenit proprietatea lui Ovidiu Rădoi, un fost profesor de limba rusă. Ingineria acestuia pare copiată după scenariile tunurilor imobilare ale lui Boldea. Şi-a înfiinţat o banală a asociaţie, a reuşit, cu complicitatea celor de la Cadastru întabularea terenurilor de sub cele două imobile, după care a deschis mai multe acţiuni în instanţă. În 2008, asociaţia lui Rădoi a devenit proprietara imobilului care fusese Căminul Şcolii, de pe str Domnească nr 83, iar în aprilie a devenit şi proprietara Casei Învăţătorilor, imobilul de pe str Gării nr 35, sediul Casei Corpului Didactic. Ambele sunt imobile de patrimoniu şi sunt situate în centrul vechi al Galaţiului.
În aprilie, când toată lumea era
captată de bălăcăreala politicienilor, la Galaţi a fost pus punctul
final al unui tun imobiliar de milioane de euro, sediul Casei Corpului
Didactic (CCD) intrând în proprietatea unei asociaţii obscure.
În
ianuarie, directoarea CCD, Doiniţa Popa, încercase să împiedice
evacuarea instituţiei şi a făcut recurs, contestând executarea silită la
Judecătoria Galaţi. Primul termen în dosarul 1288/233/2012 era pe 9
aprilie 2012. În mod inexplicabil, pe 9 aprilie directoarea Popa nu a
mai avut grijă ca CCD să fie reprezentată în proces. Prin acest
non-combat, prin care Popa a acceptat ca imobilul să devină proprietatea
asociaţiei profesorului de limba rusă, s-au încheiat patru ani de
procese.
„În temeiul art 242, alin 1, pct 2 din Codul de procedură
civilă, instanţa suspendă judecarea cererii formulată de contestatoare
pentru lipsa părţilor”, se spune în sentinţă. În iunie, la conducerea
Casei Corpului Didactic a fost numit director profesorul Laurenţiu
Ichim. Noul director a fost pus în faţa faptului împlinit.
Imobile din patrimoniul naţional
Imobilul în care e sediul CCD Galaţi face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, fiind înregistrat în Lista Monumentelor Istorice sub codul GL-II-m-B-03049.
Terenul a intrat în proprietatea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui prin actul de donaţie al Primăriei Galaţi nr 515/17.02.1937.
Construcţia clădirii a fost finalizată în anul 1939, fiind realizată prin contribuţia financiară a Băncii Corpului Didactic şi a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui. A costat, la vremea aceea, 5,5 milioane de lei. Aici a funcţionat, până în anii 50, „Casa învăţătorilor din Galaţi şi judeţul Covurlui”. Apoi, imobilul a găzduit biblioteca judeţeană şi inspectoratul şcolar, până în 1990, când a fost reluată activitatea CCD.
Clădirea de pe str Domnească nr 83 este un alt imobil de patrimoniu care a aparţinut Asociaţiei Învăţătorilor. În 1924 a fost cumpărat cu două milioane de lei de către Primăria Galaţi, care l-a donat Asociaţiei Învăţătorilor. A devenit „Căminul Şcolii”, fiind destinat găzduirii învăţătorilor de la şcolile din judeţ care veneau la Galaţi, deseori cu famiile, fie în vacanţă, fie pentru a-şi rezolva diferite probleme profesionale sau susţinerea unor examene. După naţionalizare a intrat în patrimoniul locativ al Primăriei Galaţi, cu destinaţia locuinţă socială.
O „moştenire” extrem de dubioasă
În imobilul de pe str Gării nr 35, „Casa învăţătorilor”, funcţionează din 1990 Casa Corpului Didactic (CCD), redacţia revistei „Şcoala Gălăţeană”, Biblioteca Casei
Corpului Didactic, cu 32.000 volume, casa de ajutor reciproc şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar.
Acum,
aceste instituţii riscă să fie aruncate în stradă. Preşedintele
asociaţiei care a obţinut proprietatea imobilului este Ovidiu Rădoi,
fost profesor de limba rusă. După 1990, a înfiinţat Asociaţia de
Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ
(AIUPPI), care a preluat rolul Casei de Ajutor Reciproc a cadrelor
didactice. Rădoi susţine că asociaţia sa ar fi continuatoarea Asociaţiei
Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui şi a Băncii Cadrelor
Didactice. Este o „succesiune” dubioasă, pentru că între cele două
asociaţii nu este nicio legătură instituţională sau juridică.
La
începutul anilor 90, Rădoi a încercat pentru prima oară să obţină în
instanţă proprietatea asupra celor două imobile, dar în dosarul
6271/1992 magistraţii de la Judecătoria Galaţi i-au respins cererea ca
nefondată. În 2008, Ovidiu Rădoi a schimbat tactica, apelând mai întâi
la serviciile Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI),
condus la acea vreme de Nicolae Reti.
Acesta din urmă a servit
interesele mafiei imobiliare, fiind implicat în Afacerea „Aviasan”,
tunul imobilar de 70 milioane de euro despre care am relatat în Jurnal
de Investigaţii şi în care recent DNA a redeschis cercetarea lui Mihai
Boldea şi a complicilor săi. Rădoi s-a prezentat la OCPI cu o copie a
actului de donaţie din 1937, prin care Primăria Galaţi a donat
Asociaţiei Învăţătorilor terenul pentru construirea „Casei
Învăţătorilor”. A dat şi o declaraţie pe propria răspundere că asociaţia
sa, AIUPPI, este continuatoarea şi moştenitoarea Asociaţiei
Învăţătorilor. În aceste condiţii, OCPI a întabulat terenurile de pe
Domnească 83 şi Gării 35 pe numele AIUPPI. În 2008, Rădoi a obţinut, pe
Legea 10, proprietatea AIUPPI asupra imobilului de pe str Domnească nr
83, fostul Căminul al Învăţătorilor.
CCD, ameninţată cu evacuarea
Cu
întabularea în buzunar, Rădoi a revendicat şi imobilul de pe Gării 35. A
deschis acţiune „în constatare”, împotriva Primăriei Galaţi şi a
Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar, cerând instanţei să
constate că AIUPPI e proprietara imobilului. În dosarul 12092/233/2008,
instanţa de la Judecătoria Galaţi s-a pronunţat 2 martie 2010, admiţând
cererea lui Ovidiu Rădoi şi suspendând judecarea cauzei. Între timp, CCD
Galaţi a solicitat să fie inclusă în dosar ca intervenient, fiind parte
direct interesată în judecarea situaţiei juridice a imobilului, numai
că instanţa suspendase cauza. Astfel, procesul a fost câştigat de
Rădoi, a cărui asociaţie devenea proprietara imobilului.
În 2010,
directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu, a făcut recurs, în
dosarul 356/233/2010 solicitând rectificarea cărţii funciare, pentru că
întabularea s-a făcut în baza unor documente false. Judecătoria a
respins acţiunea, CCD a făcut din nou recurs şi dosarul a ajuns la
Tribunalul Galaţi. Pe 6 octombrie 2010, tribunalul i-a dat dreptate lui
Ovidiu Rădoi, respingând recursul CCD. Devenită proprietara imobilului,
în 2011 asociaţia lui Rădoi a cerut executarea silită a CCD. Practic,
asta însemna ca instituţia Casa Corpului Didactic să fie aruncată în
stradă.
În dosarul 24703/233/2011, executarea silită a CCD Galaţi se
baza pe sentinţa nr 6069/31.05.2010, pronunţată în dosarul de executare
nr 745/CDC/2011, prin care se dispusese titlul executoriu. Pe 5 ianuarie
2012, instanţa a aprobat executarea silită. Directoarea CCD, Doiniţa
Popa, a făcut recurs, în dosarul 1288/233/2012 contestând executarea
silită. Primul termen fixat în acest dosar era 9 aprilie 2012. În mod
inexplicabil, deşi a făcut recursul, directoarea CCD Galaţi, Doiniţa
Popa, nu a mai asigurat reprezentarea instituţiei sale la proces şi
instanţa a suspendat cauza pentru lipsa părţilor şi cazul s-a închis.
CCD Galaţi este pe punctul de a fi evacuată din sediu.
Intabulare cu iz penal
Cazul
are conotaţii penale. În primul rând, OCPI a intabulat terenul în
condiţii extrem de dubioase, pentru că numai o instanţă putea stabili
dacă există o legătură legală, inclusiv una succesorală, între Asociaţia
Învăţătorilor şi AIUPPI condusă de Rădoi.
De altfel, directorul
OCPI, Nicolae Reti, şi-a luat unele măsuri de prevedere, pentru că pe
decizia din 12.06.2008, emisă de OCPI în Dosarul 24795, nu există
semnătura sa, ci a unui funcţionar al instituţiei pe care o conduce.
Apoi, în cazul sediului CCD este vorba despre un bun patrimonial al
statului, în ultimii ani Ministerul Educaţiei alocând 700.000 de lei
pentru reparaţiile imobilului. „În ceea ce priveşte întabularea
terenului, noi am adus documente şi subalternii domnului Reti, de la
OCPI, ar putea să vă răspundă cum au procedat”, declara în 2010,
directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu.
Zeci de milioane de euro pentru mine închise de două ori
Din 2004 până în prezent, statul român a cheltuit pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere din țară nu mai puțin de 637.975.585 de lei, iar pentru conservarea acestora 143.089.668 de lei. În timp ce guvernanții – indiferent de culoarea politică pe care o au – susțin că nu există bani pentru investiții care ar duce la dezvoltarea mineritului (sector care încă mai dispune de resurse naturale importante), statul român se pregătește ca de anul acesta până în 2035 să cheltuiască alți 54.117.080 lei pentru lucrările de conservare a perimetrelor miniere și 2.325.449.542 lei pentru cele de închidere și ecologizare. Iar pentru activitatea de ”monitorizare postînchidere”, același stat se pregătește să scoată din buzunar din 2012 până în 2035 peste un miliard de lei. Și, pentru că mineritul din România încă mai prezintă pentru băieții deștepți o vacă grasă de muls, nu întârzie nici scandalurile.
Nu o dată Conversmin, firma subordonată de
Ministerul Economiei, care se ocupă de toate activitățile legate de
ecologizare, închidere și conservare a perimetrelor miniere din țară,
s-a aflat în plin scandal. Motivul? S-au cheltuit fonduri pentru
conservarea, închiderea și ecologizarea unor mine care mai fuseseră
închise pe la începutul anilor 90, când guvernanții de atunci au hotărât
că trebuie să pună cruce mineritului românesc.
Cele mai recente
scandaluri sunt legate de alocarea a zeci de milioane de euro pentru
închiderea unor mine din județul Gorj și Hunedoara, mine despre care
foști angajați jură cu mâna pe inimă că au participat la închiderea lor
la începutul anilor 90.
Bani pentru băieţii deştepţi
Vinovată
de toate neregulile din sfera minerească se face ”toată lumea politică
de la nivel central”, este de părere Constantin Crețan, liderul
Federației Naționale a Muncii.
În județul Gorj, acolo unde activează
el, s-au dat anul trecut zeci de milioane de euro pentru trei mine care
mai fuseseră închise o dată. ”Este vorba despre trei mine din județul
Gorj, Albești, Timișeni și Dragoteși. Minele acestea fuseseră închise o
dată în producție, iar acum se închideau în acte. Au fost alocate vreo
10 milioane de euro pentru niște guri de mină care fuseseră închise
înainte de 2000. Eu vorbesc acum de Gorj, dar la nivel de țară au fost
mult mai multe nereguli, pentru că oamenii de la Conversmin așa
lucrează”, a declarat Crețan pentru Jurnal de Investigaţii.
Mai mult,
liderul sindical susține că utilajele rămase în minele considerate
închise au ajuns, revopsite, în subteranul exploatărilor miniere din
Valea Jiului. ”Și pe unde s-au făcut închideri de
mină,
au rămas utilaje. Iar acele utilaje au ajuns revopsite în Valea Jiului,
prin societăți ale sindicatelor și ale oamenilor de casă ai acestora.
La aceste nereguli cel mai mult a lucrat Conversmin, dar din punctul meu
de vedere ar trebui să fie verificate și societățile care au lucrat la
închiderile, ecologizările și conservarea minelor din toată țara”, mai
spune Crețan.
Pentru lucrările de închidere și ecologizare ale minei
Albeni II, din județul Gorj, Conversmin a alocat 4.553.811 lei, pentru
mina Dragotești- Mătăsari s-au dat nu mai puțin de 36.693.548 de lei,
iar pentru închiderea minei Timișeni, Conversmin dă încă 1.209.677 lei.
Constantin
Crețan susține că aceste alocări de fonduri nu reprezintă decât bani
pentru ”băieții deștepți ai PDL”, în frunte cu democrat-liberalul Marcel
Hoară și sindicalistul Marin Condescu: ”Sumele acestea enorme se dau,
repet, pentru niște guri de mină care au fost închise practic în urmă cu
mulți ani. Aici este mâna lui Marin Condescu și a lui Marcel Hoară, a
cărui nevastă este juristă la Conversmin și ei știu toate mișcările. Mă
uimește că nimeni nu se sesizează în aceste cazuri”.
Hunedoara, pe urmele Gorjului
În
județul Hunedoara, la prima vedere, dracul nu pare atât de negru atunci
când vine vorba de închiderea, ecologizarea și conservarea minelor. La
Petroșani, spre exemplu, Conversmin a atribuit Companiei Naționale a
Huilei, prin încredințare directă, un contract de 234.028 lei în data de
28.05.2012, pentru lucrările de ”închidere subterană pentru obiectivul
Mina Livezeni Est”.
De ce a primit CNH contractul? În motivarea lor,
cei de la Conversmin precizează că respectivele servicii ”pot fi
furnizate numai de un anumit participant, din motive tehnice”. Radu
Voina, lider sindical și fost miner, susține că el a participat la
efectuarea lucrărilor respective în 1994, pe vremea când figura ca ortac
la Livezeni. ”Acel perimetru este închis din 1994, acolo am lucrat și
eu la închiderea lui, fiidcă se surpase și nu mai aveai ce să-i faci,
trebuia să-l închizi. Cu mâna mea am ajutat la închiderea acelui
obiectiv. Acum este vorba doar de spălare de bani”, spune el.
O altă
mină ce figurează pe lista Ministerului Economiei ca închisă și
conservată de prin 2007 este Bărbăteni, din municipiul Lupeni. Totuși,
abia în prezent se efectuează lucrările necesare, chiar dacă, efectiv,
exploatarea minieră și-a închis activitatea în 2007. De ce se efectuează
abia acum lucrările necesare pentru închiderea și conservarea ei,
nimeni nu poate spune oficial, iar costurile se ridică la 6.185.115 lei.
Nicolae
Drăgoi, directorul general al Companiei Naționale a Huilei, a declarat
că ”nu prea știe” care este mersul lucrurilor, întrucât el a fost numit
în funcție abia la 1 iunie 2012. ”La Livezeni este posibil să se execute
astfel de activităţi, fiindcă lucrările de subteran și le face
unitatea. La Bărbăteni știu că acum se lucrează la închiderea și
ecologizarea ei. Nu prea știu multe detalii, deoarece eu am venit la
conducerea Companiei Naționale a Huilei la 1 iunie anul acesta și
deocamdată nu știu ce s-a întâmplat înaintea mea”, a precizat Drăgoi.
Plăţi ilegale cu nemiluita
În
toată țara, în perioada 2004-2012, sumele menționate mai sus pentru
conservarea, închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere au fost
folosite pentru închiderea a peste 550 de mine și cariere, în
conformitate cu un program al Guvernului aprobat în 1998.
Societățile
care au efectuat lucrările de conservare au fost cele care au și
datorii enorme la bugetul de stat ori de numele cărora se leagă
scandaluri cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii publici.
Acestea sunt CNH, SNC Ploiești, SNLO, CNMPN Remin Baia Mare, CNCAF
Minvest Deva, Slarom București, CNU București, SC Miniera Banat SA
Anina, SC Radioactiv Mineral SA Măgurele, SC Minbucovina SA Vatra
Dornei, SC MOLDOMIN SA Moldova Nouă, Asociația Mineral West Dobrești.
Pentru
lucrările de închidere și ecologizare au câștigat licitații 54 de firme
și companii naționale, nouă dintre acestea fiind din județul Hunedoara,
care au luat, de la stat, aproape 800 de milioane de lei. Totuși, în
urma unui raport al Curții de Conturi pe anul 2010 se arată că
societatea Conversmin a efectuat plăți ilegale, supraevaluate, precum și
lucrări care nu existau în documentele tehnice.
”Auditul arată că SC
Conversmin SA, firma care se ocupa cu închideri de mine și ecologizare,
a acționat în Valea Jiului cu lucrări doar pe hârtie pe bani foarte
mulți, în timp ce CNH era pe moarte. Conform auditului, Conversmin a
redus patrimoniul instituției cu 73,9 milioane de lei, prin
neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri și investiții realizate.
(…) Conversmin a început în perioada decembrie 2008/ianuarie 2009
<marea prăduială>, cu achiziții costisitoare pentru minele din
Valea Jiului. Sumele imense pe care Conversmin pretindea în acte că le
investește pentru ecologizarea minelor au rămas doar pe hârtie, întrucât
ecologizările miniere nu se pot verifica faptic. În realitate, aceste
investiții pentru ecologizări la minele din Valea Jiului erau doar
scurgeri de bani. Acestea, pe lângă multe altele, cu sume năucitoare, au
fost sesizate în anii precedenți, dar cine să ia măsuri?”, scriau în 11
iulie jurnaliștii de la Cronica Văii Jiului.
10 milioane de euro, îngropate de ADS la Constanţa
Aproape 30 de foste întreprinderi agricole de stat de la malul mării au luat calea falimentului sub „atenta” supraveghere a Agenţiei Domeniilor Statului. Înfiinţată tocmai pentru a privatiza fostele IAS, ADS a reuşit ca, în numai trei ani, să producă o pagubă de aproximativ 45 milioane de lei bugetului de stat, suma reprezentând valoarea capitalului social comun al întreprinderilor care au sucombat. Asta fără să mai punem la socoteală cele peste 10.000 de hectare rămase în paragină după falimentarea respectivelor IAS.
Din
judeţul cu cea mai mare suprafaţă irigabilă din România, Constanţa a
ajuns oaia neagră a agriculturii: cele mai multe întreprinderi agricole
de stat în stare de faliment, cea mai mare suprafaţă de teren
necultivată.
Falimentarea agriculturii de stat nu ar fi până la urmă
o problemă, însă lichidarea fostelor IAS este opera Agenţiei Domeniilor
Statului, o instituţie creată în urmă cu 11 ani cu scopul declarat
„privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol”. În urma
incompetenţei ADS a rămas un munte de datorii.
Faliment cu repetiţie
Anul
trecut, ADS Constanţa avea în administrare 29 de societăţi cu capital
de stat din domeniul agricol aflate sub incidenţa Legii 85/2006 privind
declanşarea procedurii de insolvenţă.
Acestora le corespundea un
capital social comun de 45 milioane de lei. De atunci şi până în prezent
numărul acestora a scăzut la 22, dar nu pentru că statul ar fi reuşit
să vândă vreuna, ci pentru că celelalte au fost radiate. Baza de date a
ADS nu conţine, la capitolul „privatizate”, decât două firme din judeţ,
Fruvisat Satu Nou şi
Ostrovit
SA. Într-un cu totul alt registru, în topul terenurilor nevândute,
Constanţa se clasează pe primul loc la nivel naţional, cu cea mai mare
suprafaţă rămasă pârloagă.
Este vorba despre peste 10.000 ha libere
de contract, care, în consecinţă, nu sunt lucrate şi produc pierderi la
stat. Din totalul terenurilor, ponderea o deţin păşunile, cu peste 3.088
ha lăsate de izbelişte. ADS deţine pe litoral 1.123,4 ha de livezi,
345,3 ha de teren arabil, 250,5 ha de vie şi altele. Pe „lista neagră” a
acestei agenţii a statului pe primul loc este Semlact, societate aflată
în faliment, dar care a lăsat statului 6.329,8 ha în localitatea
Săcele.
De asemenea, Vifrucer Cernavodă a lăsat ADS o „moştenire” de
peste 618 ha. Potrivit raportărilor contabile, Vifrucer nu a mai depus
bilanţuri din 2004, după ce a funcţionat timp de cinci ani pe pierdere.
Locul trei îi revine societăţii Adcervil Adamclisi, radiată pe 8
octombrie 2008 şi care a lăsat în urmă 499,5 ha. Urmează o listă
întreagă de IAS falimentare, care, după ce au produs pierderi
considerabile bugetului de stat, continuă să producă găuri negre prin
terenurile nelucrate. Practic, din punct de vedere al privatizărilor,
din 2009 şi până în prezent ADS nu a bifat nici o vânzare de IAS.
Mai
mult, a încurcat rău de tot lucrurile în probleme de fond funciar. Deşi
în baza de date a ADS cele 6416,22 ha figurează ca aparţinând de
localitatea Săcele, în realitate terenul face obiectul unei dispute
între administraţiile vecine cu Săcele şi Corbu. Terenurile Semlact au
făcut de altfel obiectul unor investigaţii amănunţite din partea
Ministerului Agriculturii. Fosta conducere a ADS a semnat o serie de
contracte de retrocedare care ulterior au fost considerate ilegale. De
cealată parte, şi primăria Corbu a împărţit terenuri, astfel că în
prezent situaţia juridică a suprafeţelor este o nebuloasă.
Garanţie cât o garsonieră
Ultima suprafaţă de teren scoasă la vânzare de ADS în judeţul Constanţa aparţine societăţii Pesco din Peştera.
Interesant
este că pentru cele aproape 200 de hectare de teren agricol plus alte
36,7 ha teren neagricol, scoase către concesionare pentru o perioadă de
20 de ani, ADS a fixat o garanţie de participare de 118.808,8 lei,
respectiv aproape 28.000 euro, bani cu care îţi poţi achiziţiona o
garsonieră în municipiul Constanţa. Ofertanţii mai trebuie să achite
aproape 600 de lei pentru caietul de sarcini şi o redevenţă anuală de
125 kilograme de grâu la hectar, respectiv 29,5 tone de cereale pentru
întreaga suprafaţă concesionată.
Şi cum majoritatea fermierilor
constănţeni, din rândul cărora ar trebui să fie selectaţi potenţialii
concesionari, se zbat într- o sărăcie lucie, este exclus din capul
locului ca un agricultor să îndeplinească condiţiile de înscriere la
licitaţie, mai ales în ceea ce priveşte constituirea garanţiei de
participare.
În ceea ce-i priveşte pe investitorii constănţeni din
agricultură, aceştia nu sunt interesaţi să participe la licitaţiile ADS.
„Nu mă interesează (n.r. licitaţiile pentru concesiune). Am o
experienţă destul de tristă.. Am avut în concesiune 500 de hectare pe 49
de ani. Plăteam o redevenţă de 660 kilograme la hectar pentru un teren
de categoria a treia (slab productiv). Am mai avut şi alt teren în
concesiune. Când s-a schimbat guvernarea, mi l-au luat. De fiecare dată
(ADS) m-a dezamăgit. Şi acum sunt societăţi de stat care plătesc o
redevenţă de 200 de kilograme la hectar”, a explicat Gheorghe Lămureanu,
preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Privaţi de
Cereale şi Plante Oleaginoase Constanţa.
El
a mai spus că în actualele condiţii de criză este foarte greu pentru un
investitor din agricultură să bage bani în concesionarea de terenuri,
mai ales dacă a avut un an neproductiv şi trebuie să investească pentru
viitorul sezon agricol. De altfel, ultimul studiu independent realizat
arată că, dintr-un număr total de 4.256.152 exploataţii agricole
existente la nivel naţional, un procent de 90,96% îl reprezintă
exploataţiile de subzistenţă, 7,55% sunt cele de semi-subzistenţă şi
doar 1,49% – exploataţiile comerciale.
Radu Cristescu, afaceri penale
Pe
lângă rapoartele extrem de subţiri de activitate, ADS se mai poate
„lăuda” cu niste afaceri necurate la nivelul conducerii centrale.
Ultimul control efectuat vara trecută la ADS de către fostul ministru
Valeriu Tabără a scos la iveală o mulţime de cumetrii şi ilegalităţi
care s-au soldat cu demiterea conducerii de atunci a agenţiei.
Aşa
cum de altfel a afirmat reprezentantul investitorilor agricoli de la
malul mării, redevenţa se acordă preferenţial. Controlul ministerului a
arătat negru pe alb că o serie de firme ale unor cunoscuţi politicieni
şi oameni de afaceri, au beneficiat de reduceri inexplicabile ale cotei
de redevenţă. Aşa cum a arătat Jurnal de Investigaţii în numărul
precedent, printre clienţii „de casă” se numără Grivco, Agrofarm SRL şi
alte companii ale unor miliardari din agricultură. Potrivit raportului,
prejudiciul produs
bugetului de stat prin concesiuni cu dedicaţie se ridică la ordinul milioanelor de euro.
Raportul
a intrat în atenţia DNA iar preşedintele de atunci al ADS, Radu
Cristescu, a fost demis. Dacă şefii ADS au fost foarte grijulii cu
„băieţii deştepţi”, în schimb la capitolul privatizare nu au mişcat
nimic. Potrivit ultimului raport anual de activitate publicat de ADS,
aferent exerciţiului financiar 2010, veniturile instituţiei s-au
diminuat cu 4,4% (75,13 milioane lei) comparativ cu 2009, atunci când
instituţia a avut încasări de 78,6 milioane de lei. Totodată, suprafaţa
de teren concesionată şi arendată pentru contractele aflate în vigoare a
însumat 282.175 de hectare în 2010.
În 2009, valoarea încasărilor
din concesionare şi arendare a fost de 65,35 milioane de lei, iar
suprafaţa de teren concesionată şi arendată era de 282.674 ha la 31
decembrie 2009. În totalul veniturilor pe 2010, pe lângă încasările din
redevenţă şi arendă, care repezintă principala sursă de venituri, ADS a
încasat bani din vânzările de acţiuni la societăţile din portofoliul
propriu, vânzări de sedii de circumscripţii sanitar-veterinare, vânzări
de caiete de sarcini (?!) şi altele.
Doctoratul, sport național pentru polticieni și infractori
În America de Sud, dacă ai absolvit o facultate te numeşti „doctor”. La fel şi în Italia, „dottore”. Ei bine, şi România a ajuns să fie plină de „dottore”, din cauza corupţiei din sistemul de învăţământ. Comparativ cu Frana, care anual acordă aproximativ 4.000 de titluri de doctor, facultățile din România au reuțit performanșa de a „fabrica” aproape 8.000 de doctori, susț in surse din mediul academic. Cristian David (fost Troacă), Gabriel Oprea,ț Dinel Staicu, Relu Fenechiu, Genică Boerică, dar şi Gigi Kent sunt numai câţiva dintre cei care şi-au însuşit mult râvnitul titlu academic
De la o înepătură politică aruncată de Traian Băsescu la adresa lui Victor Ponta, am ajuns la un adevărat scandal naional care aruncă încă o pată neagră pe calitatea învăământului, i aa mult prea ifonată în ultimii ani.
Pe lista plagiatorilor, care crete de la o zi la alta, se înghesuie minitri, parlamentari, profesori universitari, ofieri de rang înalt, dar i personaje din lumea interlopă. Absolut deloc întâmplător, muli dintre oamenii politici au obinut doctoratele în cadrul Universităii Naionale de Apărare „Carol I”, instituie care înglobează i Colegiul Naional de Apărare. Aceasta după ce au absolvit facultăi particulare aflate, mai mereu, în centrul unor scandaluri legate de modul în care se promovează anii de studiu i, în final, examenele de licenă.
La o trecere rapidă în revistă, se poate observa că foarte muli politicieni au absolvit Universitatea Spiru Haret i ulterior i-au luat doctoratele la Universitatea Naională de Apărare i la Şcoala Naională de Studii Politice i Administrative (SNSPA). Absolvirea Colegiului Naional de Apărare s-a transformat într-un sport naional pentru politicenii români, iar acest lucru a dus la compromiterea instituiei. În condiiile în care accesul cadrelor militare active este tot mai îngrădit (locuri puine i teste pentru admitere), politicienii intră aici pe bandă rulantă.
Printre glorioii absolveni ai Colegiului se numără Gabriel Oprea, Cristian Boureanu, Elena Băsescu, Elena Udrea, Relu Fenechiu, Lia Olgua Vasilescu, Liliana Mincă, Cristian David, Raluca Turcan sau Verestoy Attila. Pentru cei mai muli dintre politiceni, absolvirea colegiului nu este decât o formalitate, care le facilitează înscrierea la doctorat în cadrul Universităii Naionale de Apărare (UNAp) “Carol I”. Muli dintre politiceni nici nu trec pe la cursurile colegiului, dar obligatoriu îi iau diploma, pentru a i-o trece în CV.
UNAp cu NUP
Evident, în acest condiii i Universitatea Naională de Apărare s-a transformat în scurt timp într-o fabrică de doctori.
În anul 2008, procurorii DNA au decis să declaneze o anchetă în care principalii vizai erau generalii Gabriel Oprea i Mircea Murean, la acea vreme rectorul
universităii. Alături de mai muli generali, Oprea i Murean au fost acuzai că au transformat instituia militară de învăământ într-o fabrică de doctori în tiine militare i de profesori universitari.
În condiiile în care elaborarea unei teze de doctorat se întinde pe durata mai multor ani, surse din cadrul academic au declarat pentru Jurnal de Investigaii că la UNAp au fost cazuri în care s-a obinut titlul de doctor doar după un an i jumătate. De subliniat este i faptul că ancheta DNA a fost declanată în urma unor sesizări venite chiar de la persoane din interiorul universităii. Cercetările procurorilor s-au extins rapid, ajungând până în anul 2002. În paralel, i Ministerul Apărării i-a declanat propria anchetă. La presiuni politice, concluziile anchetei derulate de Ministerul Apărării au rămas ascunse undeva într-un sertar, iar peste dosarul instrumentat de cei de la DNA s-a aternut praful. În final nimeni nu a fost trimis în judecată, iar cazul s-a muamalizat. Afacerea putea merge mai departe.
Gabriel Oprea, avansat
Sorii i-au fost favorabili lui Gabriel Oprea, care, în loc să ajungă în faa judecătorilor, a ajuns ministrul Apărării. După o avansare rapidă în ierarhia militară, care a stârnit profunde numulumiri în rândul structurilor militare, fostul obscur ofier de intendenă i-a dorit, evident, i un titlu academic.
Obinerea doctoratului nu a reprezentat nici o problemă, acest lucru realizându-se sub îndrumarea generalului-prieten Mircea Murean. Acoperit cu această hârtie, Gabriel Oprea a poftit la mai mult, adică să fie el însui conductor de doctorate. Prima sa tentativă în acest sens s-a soldat cu un eec, dar a fost ajutat apoi de Costică Voicu, fostul ef al IGP i, ulterior, rectorul Academiei de Poliie “Al. I. Cuza”. Încălcând legea, Voicu l-a ajutat pe Oprea să devină conducător de doctorate la această academie.
Gabriel Oprea nu avea cum să fie conducător de doctorate, pentru că era doar confereniar universitar, iar reglementările legale prevedeau că pentru obinerea acestei calităi trebuia să fie profesor. Oricum, cariera universitară, alături de negoul cu terenuri i grade militare, pare să fie una din marile pasiuni ale lui Oprea, el fiind acum profesor la Universitatea Spiru Haret.
Interlopi notorii, doctori discreiț
Pe lista celor care i-au tras în dreptul numelui prescurtarea “dr.” găsim i personaje celebre ale lumii interlope de ieri i de astăzi. Vă mai aducei aminte de Vasile Gheorghe, celebrul Gigi Kent?
Printre două infraciuni, acest personaj care cu greu lega două cuvinte a reuit să obină i titlul de doctor în economie. Pentru el, mult mai potrivit ar fi fost titlul de doctor în economie subterană. Nici celebrul Genică Boerică, denunătorul lui Adrian Năstase în Dosarul Tamara, nu a putut sta departe de mediul academic i i-a acoperit incultura de fost aprozarist cu un titlul de doctor în drept. Oricum, are tot timpul să mediteze la teza sa de doctorat la răcoare, unde a fost depus 12 ani pentru evaziune fiscală.
Ceva mai încolo, pe aceeai listă a ruinii îl găsim i pe Dinel Staicu, un alt celebru combinator care reuise să se instaleze în fruntea SIF Oltenia. Fostul miliian i, ulterior, patron al echipei de fotbal Universitatea Craiova, i-a cumpărat i el un titlul de doctor în tiine economice. Este adevărat că teza sa de doctorat “Economia subterană în perioada de tranziie la economia de piaă în România”, avea o strânsă legătură cu activităile sale.
Preocupat de dreptate i doctorate s-a dovedit a fi i fostul baron de Gorj Nicolae Mischie, care a obinut titlul de doctor în istoria dreptului. Să intre pe această listă se pregătea să intre i deputatul UNPR (fost PDL) Mihai Boldea, ale cărui îndeletniciri ilegale au fost dezvăluite de Jurnal de Investigaii. Deocamdată, Boldea nu este decât doctorand, pentru că studiile sale aprofundate au fost întrerupe de procurori.
Am mai putea vorbi i despre deputatul PDL William Brânză, autor de cări, doctor i profesor de drept penal i procesual penal. Despre cum au reuit aceti indivizi să obină supremul titlu pe care îl acordă mediul academic ne dă o idee Elena Udrea, care recunoatea senin că alii i-au scris lucrarea de diplomă.
Fabrica de doctori se închide
Începând cu data de 27 aprilie au intrat în vigoare noile reglementări referitoare la structura i coninutul tezelor de doctorat, potrivit Legii Educaiei Naionale (Legea nr
. 8/2011).
În noile condiii, copierea tezei de doctorat nu va mai fi posibilă, pentru că doctoranzii vor fi obligai să-i publice periodic rezultatele cercetărilor în publicaii cotate ISI sau în baze de date internaionale (BDI). Înainte de a fi publicate, ele vor fi verificate de către un comitet de recenzori, contra unei taxe pe care o va plăti doctorandul (circa 500 de euro). În plus, doctorandul ar putea fi chiar invitat la diverse conferine internaionale să-i prezinte rezultatele cercetărilor, ulterior fiind publicate în ISI i BDI.
Evident, în acest caz
doctorandul va avea de achitat, din propriul buzunar, taxele de
participare, transportul i cazarea. Astfel, este practic imposibil ca
sistemul românesc de acordare a doctoratelor să mai reziste în forma sa
de până acum, iar titlul de doctor îl vor obine doar cei care îl merită.
Dacă acum învăământul românesc scoate anual 8.000 de doctori, se
estimează că numărul titlurilor de doctor acordate se va reduce la circa
2.000 după noile reglementări.
Ultimul articol
Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”
Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...
