Spioni francezi, cotonogiți de țăranii bulgari

Autor

-

14 noiembrie 2012

Au vrut să sară cu parașuta deasupra României și la aterizare doreau să facă scufundări. Numai că au greșit locul de aterizare cu 40 de kilometri și pentru această greșeală au plătit scump, fiind cotonogiți de-a binelea de niște săteni care i-au luat drept hoți. Publicația franceză ”Le Point” precizează că cele cinci persoane, care s-au dat drept turiști în căutare de sporturi extreme, erau de fapt spioni ai serviciului francez DGSA, care au dat-o în bară în timpul antrenamentului.

”Situat la 179 km distanță de capitala Sofia, acest oraș (Pleven – n.r.) de 150.000 de locuitori a fost scena unui curios accident pentru cinci persoane care sunt prezentate ca fiind francezi. Surprinși pe timp de noapte și luați drept hoți, conform a cel puțin trei site-uri de informații bulgărești, francezii au fost atacați de sătenii înarmați, care au încercuit autoturismul de teren în care ei se aflau”, precizează ”Le Point”.

Incidentul a escaladat într-o încăierare generală, sătenii făcând uz de armele de foc. În timpul conflictului, doi dintre francezi au fost răniți la picioare, unul s-a ales cu nasul spart, iar ceilalți doi au luat-o la sănătoasa.

În autovehicul și-n apropierea acestuia, bulgarii au găsit calculatoare și o parașută ”tandem”, specială pentru a transporta doi oameni, precum și costume de neopren pentru scufundări, un aparat de fotografiat profesionist și alte elemente ”așezate curios”.

Răniții au fost duși la spital și au cerut să ia legătura cu ambasada Franței, după care au explicat că, de fapt, ei ar fi vrut să facă sporturi extreme și, conform programului, trebuiau să sară deasupra României, însă au aterizat, din greșeală, la 40 de km depărtare de punctul de întâlnire.

Ministrul de Interne bulgar, Tsvetan Tsvetanov, a precizat că cei cinci așa-ziși turiști s-au întors în Franța, după ce au primit asistență medicală corespunzătoare, adăugând că Parchetul este singura instituție care ar putea cere urmărirea penală a acestora.

”Știm că turiștii și alți sportivi extremi pot conduce expediții curioase, dar nu până în punctul de a sări noaptea deasupra României ca să facă scufundări! În plus, să aterizeze în Bulgaria… Potrivit informațiilor noastre, ar fi mai degrabă o misiune de antrenament a agenților din serviciul de acțiune al DGSE, numai că programul nu s-a derulat conform previziunilor”, precizează ”Le Point”.

Și, pentru că publicația franceză ”s-a inspirat” în redactarea materialului din cele scrise de trei bloggeri din Bulgaria, ministrul Apărării din Franța, Jean-Yves Le Drian, nu a dorit să răspundă. La rândul lui, șeful DGSE a precizat, înțepat, că nu comentează ce a apărut pe blogurile din Bulgaria.

Hunedorenii fac ping-pong cu 60 milioane de euro pentru gunoi

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

13 noiembrie 2012

60 de milioane de euro a pierdut localitatea hunedoreană Petrila pentru că a respins un proiect ce prevedea construirea unui deponeu ecologic în zonă. Vestea proastă pentru locuitorii Văii Jiului este că, în viitorul apropiat, tariful pentru un metru cub de gunoi s-ar putea tripla. Astfel, o persoană fizică ar ajunge să plătească 13 lei/mc/lună, iar fiecare firmă ar putea scoate din casierie 110 lei/mc/lună.

În încercarea de a-i îndupleca pe petrileni să accepte amplasarea pe teritoriul administrativ al oraşului a unui deponeu ecologic, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara au promis, dar au și amenințat în același timp.
Au promis că petrilenii nu vor mai plăti gunoiul, iar drumul de centură, precum și cel care duce până la deponeu ar urma să fie asfaltate. Ba, mai mult, au promis și că vor ajuta Primăria Petrila să-și închidă actuala groapă de gunoi, suma necesară ridicându-se la un milion de euro. ”Groapa de gunoi de la Petrila trebuie închisă urgent și este nevoie de un milion de euro. Consilierii locali de acolo ar fi trebuit să se gândească, că noi le puteam închide groapa veche și le făceam și drumul, din banii de la județ. Nu este interesul nimănui de la județ, cum am auzit, pentru că nu noi facem licitațiile”, a declarat Tiberiu Balint, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.
Un alt amplasament pentru construirea deponeului ecologic este Bârcea, aflată la peste 70 km depărtare de Petrila, dar Balint spune că Valea Jiului nu-și va permite să plătească transportul gunoiului pe o asemenea distanță. ”Bârcea, unde va fi construit un alt deponeu ecologic, este la 70 de kilometri de Petrila. Transportul până acolo va costa foarte mulți bani, iar tariful la gunoi va crește de două sau trei ori. Nu cred că Valea Jiului, ținând cont de situația economică în care se află, își permite acest lucru”, susține vicepreședintele CJ.
Și administratorul public al județului, Dan Stoian, a încercat să-i convingă pe petrileni despre necesitatea realizării unui asemenea proiect în localitatea lor. ”Gunoiul nu va putea fi adus sub nicio formă la Bârcea. Noi nu putem accepta un transport de peste 70 km, pentru că acele costuri vor fi imense, iar calculul pe cap de locuitor va fi foarte mare. Și dacă nu-l veți aduce la Bârcea, nu veți putea nici în Gorj și nici în Vâlcea, pentru că nimeni nu va accepta, costurile sunt foarte mari”, precizează Stoian.

Primarul dă din colț în colț

Deși inițial fusese de acord cu amplasarea deponeului pe raza Petrilei, în urma presiunilor la care a fost supus, primarul Ilie Păducel o dă cotită. Brusc, nu mai vrea să se pronunțe, din cauza ”umilinței” la care a fost supus, dar nu se poate abține să nu sublinieze că Petrila este, totuși, cel mai bun amplasament din județ pentru realizarea proiectului.
”S-au strâns peste 7.000 de semnături încă de anul trecut referitor la stoparea proiectului. Am primit și petiții de la oamenii din zonă, care se plângeau că este prea aproape de casele lor. Cei de la Consiliul Județean spun în continuare că la Petrila este singurul amplasament din județ care corespunde legislației europene în vigoare, dar nu mai vreau să mă pronunț, pentru că nu am mai fost de mult așa umilit”, spune Păducel.
De unde va avea bani pentru închiderea actualei gropi de gunoi? Nici el nu știe, dar speră că Divinitatea îi va oferi răspunsul. ”Da, ne trebuie un milion de euro. Este o sumă mare, nu știu de unde vom lua acești bani, dar sunt sigur că ne vom descurca, vom găsi pe undeva fondurile necesare. Dar vă spun, la cât am fost de umilit din cauza acestui proiect, cuvântul <deponeu> va dispărea din vocabularul meu pe veci”, se jură primarul.

Refuză banii, ”pentru că pute”

Consilierii locali din Petrila și-au justificat refuzul, motivând că, în mare parte, mirosul este cel care-i împiedică să accepte o investiție de 60 milioane de euro. Un alt motiv ar fi că vor ca în zonă să construiască un domeniu schiabil.
”Eu nu am fost niciodată de acord cu acest proiect. În primul rând, locația este la câteva sute de metri de casele oamenilor. Noi vrem să construim un domeniu schiabil, nu să transformăm Petrila în groapa de gunoi a județului! Turiștii nu pot veni într-o groapă de gunoi, iar eu am văzut un asemenea deponeu și nu miroase de-ți mută nasul, ci pute de-a dreptul pe o rază de mulți kilometri. Așa că să ne lase cei de la Consiliul Județean cu poveștile astea despre zâne și să nu ne mai bage proiecte pe gât”, a declarat Ioan Temneanu, consilier local din partea PC.
Despre importanța dezvoltării turismului vorbește și consilierul local PSD Gheorghe Bobar. ”Nu puteam fi de acord cu un asemenea proiect. Oamenilor nu li s-a explicat clar ce înseamnă asta, iar anul trecut noi am strâns 7.000 de semnături împotriva proiectului, nu înțeleg de ce odată la trei-patru luni se tot aduce în discuție. Noi vrem să dezvoltăm zona turistică, să transformăm Petrila în stațiune montană, cum sunt Straja, Parângul, Pasul Vâlcan. De ce să primim noi gunoiul județului?”, se întreabă social democratul.
În ședința de Consiliu Local în care s-a tranșat problema deponeului au fost și 30 de petrileni care și-au spus punctul de vedere. Astfel, mai marii CJ Hunedoara au fost acuzați de lipsă de transparență, la pachet cu primarul în funcție.
”Era esenţial să cunoaştem proiectul, să ştim ce conţine el. Mulţi dintre petrileni nu ştiu ce înseamnă deponeu. Preşedintele de la judeţ, Moloţ, să-şi ducă deponeul în Călan şi Hunedoara, nu să facă din Petrila groapa de gunoi a județului”, a declarat Benor Voicescu, unul dintre locuitorii oraşului prezenţi la şedinţă.
Un alt cetăţean, Lazăr Văduva, a precizat că el doreşte să se ţină cont de miile de semnături strânse anul trecut. ”Vrem să se ţină cont de cele 7.000 de semnături împotriva deponeului. Să se ţină referendum, să se sacrifice banii pentru Zilele Petrilei şi să facem referendum. Iar preşedintele Moloţ de ce nu este aici, la şedinţă? El ştie numai să vină să ceară voturi din Petrila”, a spus bărbatul.

Refuzuri cu repetiţie

Administrația județeană nu se află la primul refuz legat de realizarea unui deponeu ecologic. Același gen de conflicte au apărut și în alte zone, Călan și Boșorod, unde primarii au refuzat ca groapa de gunoi ecologică să fie amplasată pe raza localităților lor. Administrațiile locale menționate nu s-au arătat impresionate deloc de proiect și de avantajele acestuia, refuzând de fiecare dată. Mai mult, județul Hunedoara ar putea pierde cei 60 milioane de euro, întrucât și alţi locuitori își strâng rândurile pentru a se împotrivi.
Sute de persoane din satele Băcia, Bârcea Mare, Bârcea Mică, Tâmpa, Petreni și Sântandrei au semnat un memoriu către Ministerul Mediului, prin care arată că și ei sunt împotriva proiectului.
În memoriul respectiv se menţionează că ”distanța dintre deponeu și localitățile menționate este foarte mică, majoritatea oamenilor deținând terenuri agricole acolo; deponeul este prevăzut să depoziteze deșeurile rezultate de pe întreaga suprafață a județului Hunedoara, în consecință, volumul acestora va fi unul foarte mare și, ca atare, pericolul de poluare a mediului este maxim; distanța față de râurile Strei și Cerna și mai ales, de Canalurile Strei și Cerna este mică”, existând riscul ca apa acestora să fie infestată.
”Așa cum s-a scris și în memoriu, acest proiect va afecta starea de sănătate a oamenilor, a mediului înconjurător. Deși se vorbește încă din 2010 despre amplasarea deponeului la Bârcea Mare – Băcia și au fost depuse contestații care arată că acest lucru nu este posibil, Consiliul Județean are inițiativa de a construi deponeul în același loc. Mi se pare că totul este făcut ca o formă de dispreț față de legislația de mediu și față de instituțiile care au declarat că locația menționată nu este acceptabilă”, a declarat Voicu Sala, consilier local în comuna Băcia.
Cu toate acestea, într-o adresă trimisă Primăriei Băcia, președintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloț, dă asigurări că ”obiectivul va fi proiectat și construit astfel încât să corespundă tuturor normelor și normativelor europene de mediu, și să se asigure cel mai înalt grad de securitate, atât pentru personalul de operare, cât și pentru populația din vecinătate”.

Attila Korodi – barbat, laș și duplicitar

Autor

Dănilă Chirovici

-

8 noiembrie 2012

Attila Korodi, fost ministru a Mediului, vrea să obțină un mandat de parlamentar în județul Harghita. Reamintim cititorilor noștri că numirea lui Korodi la Mediu a fost una controversată, având în vedere că la data numirii lui, acesta era acționar în două firme, una dintre acestea specializată în proiecte pe mediu.
În prezent, Attila Korodi se află în plin proces cu firma canadiană Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), fostul ministru fiind acuzat că , în timpul primului mandat la Mediu din perioada 2007-2008, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatării aurului cu cianuri asupra mediului din Roșia Montană.
În luna mai a acestui an, reprezentanții mai multor organizații nonguvernamentale din județul Alba îl acuzau pe Korodi de ”lașitate și atitudine duplicitară”. Aceștia au și protestat în fața Ministerului Mediului, ca reacție la declarațiile legate de faptul că așteaptă un audit judiciar cu privire la eventuala oprire a analizei proiectului minier de la Roșia Montană.
”Noi, comunitatea din Roşia Montană, în aceste vremuri atât de tulburi din punct de vedere politic, venim la Bucureşti să sancţionăm comportamentul iresponsabil al anumitor politicieni români. Este iresponsabil comportamentul dlui fost ministru Attila Korodi, care preferă să îi arunce pe moţii din Roşia Montană într-o nouă perioadă de incertitudine, chiar agonie. Culmea, folosind aceleaşi replici de acum 4 ani, aceleaşi chichiţe juridice menite să întârzie crearea locurilor noastre de muncă. Interesele cetăţenilor români din toate comunităţile locale ar trebui să primeze, nu interesele ascunse ale celor care ştiu doar să blocheze şi să suspende. Interesul dumneavoastră nu este unul ministerial, să ne salvaţi de sărăcie, foamete şi şomaj. Interesul dumneavoastră nu este nici măcar protecţia mediului! Scopul dumneavoastră ne este clar: să ne distrugeţi psihic şi fizic, adâncind sărăcia, foametea şi şomajul din Apuseni. Pentru toate motivele de mai sus, 95% dintre roşieni – români, unguri, romi, indiferent de etnie – nu îl pot ierta pe Attila Korodi pentru laşitate şi atitudine duplicitară de care a dat dovadă în ultimele zile din scurtul său mandat de ministru”, scriau reprezentanții ONG-urilor, supărați pe Korodi.
Democrat liberalul preciza și el, pe blogul personal, legat de numirea lui Korodi la mediu, că UDMR l-a ales ca soluție pentru ca maghiarii să blocheze orice soluție până la alegeri.
”Faptul că decizia în cazul Roșia Montană trenează de aproape un deceniu și jumătate a decredibilizat autoritățile și a descurajat actori economici importanți să se angajeze pe piața românească în proiecte similare.
Numirea lui Attila Korodi e, în acest sens, un risc. Noul ministru al mediului e în proces cu compania care a propus proiectul de exploatare de la Roșia Montană. A fost dat în judecată tocmai pentru că, într-un mandat anterior, tot ca ministru al mediului, a suspendat procedura de evaluare a impactului exploatării asupra mediului. N-ar fi fost rău ca el însuși să anunțe public acest lucru, imediat după numire, precizând astfel care sunt limitele conflictului de interese. Ca ministru, el va fi obligat să dea un răspuns unui investitor potențial cu care se află în proces, nu ca particular, ci ca fost ministru!
Oare de ce s-a legat la cap UDMR? Să fie vorba despre dorința ca, și în această privință, maghiarii să blocheze orice soluție până la alegeri? Așa cum au făcut și cu revizuirea Constituției, și cu reforma administrativă, și cu reforma sistemului de sănătate?”, se întreabă Cristian Preda.

Banii surzilor, afacere de milioane pentru Grecu

Autor

Dănilă Chirovici

-

4 noiembrie 2012

La data de 9 noiembrie 1919 a luat fiinţă, sub patronajul Majestăţii Sale Regina Maria, Societatea Amicală a Surdomuţilor din România. Printre membrii fondatori s-au numărat Alexandru Clarnet, primul preşedinte, prinţul Henry, Vasile Dimitrie-Leonida, Ioan Pantazi, Constantin Ghica. În perioada comunistă a fost, bineînţeles, desfiinţată, considerându-se că în România nimeni nu are probleme şi că, aşa cum nu existau copii orfani, nici surzii nu reprezentau o categorie aparte. În anul 1995 a fost reînfiinţată sub denumirea de Asociaţia Naţională a Surzilor din România, care este afiliată la Federaţia Mondială a Surzilor (WFD) şi la Uniunea Europeană a Surzilor (EUD). La ora actuală ea numără 31.000 de membri împărţiţi în 30 de filiale şi şapte sucursale. Deşi în societatea de azi, zice-se, persoanele cu dizabilităţi sunt tratate cu deferenţa de cuviinţă, pe surzi nu-i aude nimeni. Nu numai că au probleme extraordinar de mari în momentul în care îşi caută un loc de muncă, dar nu sunt reprezentaţi cumsecade în instanţe sau la Poliţie, ca să nu mai pomenim despre cabinete notariale sau medicale. Şi asta în ciuda faptului că Asociaţia Naţională a Surzilor beneficiază de o infrastructură, aşa cum am arătat, bine pusă la punct şi de fonduri substanţiale care provin nu numai de la bugetul de stat.

Surzii sunt, practic, şi muţi, din cauză că nu îşi pot auzi vocea. Unii dintre ei pot articula, cât-de-cât, cuvinte, dar asta numai în urma unor tratamente costisitoare. Însă, în general, scot nişte sunete care extrem de greu pot fi înţelese de către un om normal. Surzii nu pot auzi ştirile şi unii dintre cei care s-au născut cu un astfel de handicap au deficienţe şi cu cititul. De aceea în toate ţările cu care România are parteneriatul euro-atlantic există un buletin de ştiri la televiziunea publică în limbaj mimico-gestual. Şi TVR are unul, numai că nu este la o oră de maximă audinţă ci aruncat, undeva, târziu în noapte.
În România sunt 60 de interpreţi mimico-gestuali. Numărul lor a crescut ca Făt-Frumos, peste noapte, câţi alţii-ntr-un an. Pentru că în 2008 erau numai trei. Nimic de zis, foarte bine că s-a-ntâmplat aşa! Că există încă oameni care să se dedice unei astfel de activităţi, fiindcă, în cazul interpreţilor, beneficiile materiale sunt ca şi inexistente. Pentru ca să devii un comunicator pentru surzi trebuie să faci nişte cursuri autorizate şi să dai examen la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH).
Dar asta se întâmplă abia din 2008!!! Până atunci erau nişte persoane care ştiau limbajul mimico-gestual, învăţat, aşa, care cum a apucat, şi care se puneau la dispoziţia autorităţilor şi a persoanelor cu acest handicap. Ceva-ceva s-a recuperat dintr-o stare de indolenţă şi nepăsare care a durat până acu’ patru ani. Dar chiar şi în ziua de azi situaţia surzilor este una nemeritat de grea. 60 de interpreţi la 31.000 de hipoacuzici… ce să mai zici… În afară de asta, e uşor de imaginat că în instanţă, de exemplu, ambele părţi, inclusiv judecătorul, trebuie să se bazeze exclusiv pe faptul că interpretul traduce exact. Încă o dată, la 31.000 de surzi există 60 de interpreţi autorizaţi.

Între Codul Penal şi Legea 448

Noul Cod de Procedură Penală prevede că în cazul în care o persoană este capabilă să scrie şi să citească nu mai are nevoie de interpret dacă nu poate să audă. Lăsând deoparte scenariul unei proceduri îngrozitor de greoaie şi extrem de birocratice, prevederea din noul Cod Penal este în contradicţie cu legea 448, care, la articolul 68, spune că instituţiile publice trebuie să asigure interpret. Mai trebuie specificat ceva: limbajul mimico-gestual diferă de la o ţară la alta, adică trebuie să ştii româna prin semne, dacă eşti american, pentru că altminteri nu te înţelegi cu nea Ion.
Cert este că persoanele care au acest handicap auditiv în România, în număr de 31.000, sunt lăsate de izbelişte nu numai de o legislaţie indiferentă ci şi de cei care, plătiţi fiind cu bani frumoşi, ar trebui să le reprezinte interesele. Parlamentari, guvernanţi, toţi la un loc şi deasupra lor Asociaţia Naţională a Surzilor din România. Al cărei preşedinte este, din anul 2003 (!), Mihai Grecu. Un personaj extrem de controversat. Este acuzat de faptul că e distant şi „înfumurat” în relaţia cu membrii ANSR. Că nu poate fi găsit, decât cu foarte mult noroc, la serviciu. Dincolo de aspectele astea, poate subiective, rămâne realitatea faptului că pe seama surzilor şi a limbajului mimico-gestual se fac bani frumoşi

Bani de care n-a auzit nimeni

Membrii Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România trebuie să cotizeze cu câte 100 de lei anual. La 31.000 de contribuabili se adună ceva bani.
La care se adaugă subvenţiile de la bugetul de stat. Mihai Grecu a descentralizat filialele ANSR, dar le impune o cotizaţie de 20% din sumele încasate de la cei care au calitatea de membru al Asociaţiei. Ceea ce seamănă cu un fel de bir luat pentru faptul că eşti surd. Însă, chiar dacă nu este aşa, această decizie încalcă articolul 7 alineatul 5 al statutului ANSR care stipulează că fiecare persoană este ”liberă” să-şi aducă, sau nu, contribuţia la îndeplinirea obiectivelor propuse de organizaţie.
Carevasăzică nici vorbă despre obligaţia pe care o au la ora actuală persoanele hipoacuzice din România care sunt membre ale ANSR. Avantajele de care beneficiază pentru cotizaţia de 100 de lei sunt incerte, având în vedere faptul că interpreţi, practic, nu au, iar despre aparate auditive, teoretic, n-ar putea fi vorba atâta vreme cât Asociaţia este a SURZILOR !!!!
Dar chiar şi dacă s-ar pune problema asta, a dispozitivelor de amplificare a sunetelor, ele beneficiază de un regim preferenţial la vânzare şi nu sunt schimbate ca tricourile. Mihai Grecu, însă, se dă, continuu, într-o maşină de la ANSR. Tot el, împreună cu preşedintele ANSR Cluj, Gelu Bogdan, şi cu soţia acestuia, Rodica Bogdan, au înfiinţat Asociaţia Naţională a Interpreţilor în Limbaj Mimico-Gestual. Care a intrat într-un proiect cu Universitatea Babeş Bolyai.
Atestatele pe care le eliberează sunt sub semnul întrebării, şi în urma proiectului cu UBB au rezultat nişte bani din care s-au mai găsit „doar” 20.000 de lei, care ar reprezenta o parte din onorariul lui Mihai Grecu. Mai departe, pe repede înainte: la data de 20 martie 2010 la Cluj a avut loc un protest la care au participat 100 (o sută!!!) de surzi care au încercat să-şi exprime opoziţia faţă de Gelu Bogdan, partenerul de afaceri al lui Mihai Grecu. S-a lăsat cu ieşit pe balcon şi primit delegaţii. Un protest de o asemenea amploare, care are nevoie de un translator, greu de imaginat! Având în vedere că cel care interpreta limbajul mimico-gestual era acreditat de către asociaţia lui Mihai Grecu şi Gelu Bogdan nu se poate porni decât de la prezumpţia de bună-credinţă.
În consecinţă, fără a pune la socoteală subvenţiile de la stat şi accesarea fondurilor europene plus sponsorizările, ANSR este o „afacere” de trei milioane de lei. Cu ce se aleg din asta surzii? Cu tăcerea mormântală cu care îi întâmpină şi autorităţile şi societatea şi cei care ar trebui să le apere interesele.

Grecu se apără

Să „stai de vorbă” cu un surd este o experienţă care te marchează. Prezenţa interpretului în limbaj mimico-gestual devine atât de importantă încât te face să te simţi mic, neputincios, inutil. Vocea ta nu există în urechile interlocutorului, e egală cu zero! Statutul ANSR prevede că preşedintele Asociaţiei trebuie să sufere de acelaşi handicap, însă ceilalţi angajaţi pot să provină din rândul persoanelor care aud. Preşedintele ANSR, Mihai Grecu, spune că subvenţiile pe care le acordă statul Asociaţiei Naţionale a Surzilor nu sunt suficiente. Că filialele acesteia sunt descentralizate şi că li s-a impus un plan de colectare a cotizaţiilor, pentru că trebuie întreţinut un aparat birocratic. Că a aplicat ordonaţa 26 de descentralizare a filialelor dar că filialele trebuie sprijinite „de la centru”. Că actuala criză economică a afectat şi ANSR şi că s-a făcut tot posibilul să se evite un impact major asupra membrilor şi a angajaţilor. Că toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. În fine, că un om care nici măcar nu poate să vorbească la telefon nu are de ce să stea toată ziua la birou.

Parcările-autobază ale lui Sorin Oprescu

Autor

Adrian Bărbulescu

-

4 noiembrie 2012

Nu mai este un secret pentru nimeni că Bucureştii au un deficit enorm de locuri de parcare pentru autoturismele locuitorilor. Rezultatul nepăsării autorităţilor locale, care în 20 de ani au construit o singură parcare subterană, cea de la Universitate. În ultimii ani, primăriile de sector au încercat să mai remedieze problema, amenajând spaţii de parcare printre blocuri şi pe marginea marilor bulevarde. Multe dintre acestea au fost însă ocupate de camioane, microbuze, autocare, rulote sau chiar puncte de lucru ale unor firme. Toate acestea se întâmplă cu complicitatea Primăriei Capitalei, care, deşi are bază legală pentru a a readuce situaţia la normal, se face că plouă.

Şi aşa puţine pentru câte autoturisme sunt în oraş, parcările bucureştene de pe marginea bulevardelor şi-au pierdut destinaţia iniţială, trasformându-se în adevărate autobaze, unde sunt garate camioane, dube, microbuze sau chiar autocare.
Ba sunt chiar cazuri în care unele firme şi-au făcut puncte de lucru în rulotele parcate, neregulamentar, evident, în aceste locuri. În majoritatea cazurilor de acest fel, autorităţile invocă lacunele legislative, spunând că au mâinile legate la spate, neputând acţiona în niciun fel. Ei bine, de această dată lucrurile stau cu totul altfel. Baza legală există, însă Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de Sorin Oprescu, refuză s-o aplice, iar camioanele stau bine-mersi în parcările care ar trebui ocupate de autoturisme. Ba, mai mult, camionagiii respectivi pot fi suspectaţi şi de concurenţă neloială cu firmele de transport care plătesc chirie pentru gararea vehiculelor pe care le operează.

Punct de lucru pe domeniul public

Spuneam că bază legală există. Ei bine, iată ce se stipulează la articolul 1 al Hotărârii nr. 216 din 30 august 2006 a Consilului General al Municipiului Bucureşti: „Pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier şi pietonal, în scopul creşterii numărului de locuri de parcare pentru autoturisme şi a gradului de confort al cetăţenilor, se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t. pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat ale municipiului Bucureşti”. Mai clar de atât nu se poate. Şi totuşi, nimeni nu pare să-şi amintească de prevederile respectivei hotărâri, care mai stabileşte o interdicţie: „Se interzice comercializarea de produse sau servicii direct din aceste vehicule”.
Nici această prevedere nu este respectată. Şi nu mă refer aici la negoţul sezonier, cum ar fi vândutul verzei pentru murat direct din camionul parcat lângă piaţă. Sunt situaţii în care unele firme şi-au statornicit în parcările de pe domeniul public puncte de lucru în adevăratul sens al cuvântului. Un singur exemplu: în parcarea de pe marginea bulevardului Nicolae Grigorescu, între intersecţia cu Liviu Rebreanu şi cea cu Baba Novac, de ani buni funcţionează bine-mersi, într-o rulotă, un punct de lucru al unei firme de tractări auto.
Dar ce sancţiuni ar trebui să se aplice şi cine ar trebui să vegheze la respectarea legii, din moment ce ea există? Ne lămureşte tot textul hotărârii menţionate: „Încălcarea prevederilor art. 1 alin.1 şi alin.3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei. Pentru abateri repetate se poate aplica şi măsura ridicării vehiculului. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin.1 se fac de către ofiţerii şi agenţii de poliţie, personalul Poliţiei Comunitare şi împuterniciţi ai Primarului General, conform competenţelor ce le revin, potrivit legii”.

Poliţia arată spre ograda Primăriei

Ceva amenzi s-au mai dat, susţin cei de la Poliţia Rutieră, însă nu se ştie dacă cei în cauză le-au şi plătit. În răspunsul trimis la solicitarea Jurnalului de Investigaţii, oficialii Poliţiei Rutiere arată că sunt la curent cu situaţia, însă nu pot face mare lucru pentru remedierea ei: „Din verificările efectuate, s-a constatat că utilizatorii ce deţin autovehicule de peste 3,5 tone (societăţi comerciale sau persoane fizice) nu au posibilitatea practică de a parca vehiculele în spaţii special amenajate care să asigure şi protecţia bunurilor. De regulă, aceste vehicule de tonaj mărit sunt staţionate în zonele unde se află sediile operatorilor de transport sau domiciliile şoferilor”. Pe lângă casa omului, pentru ca să nu se mai deplaseze şoferul până la autobază.
De ridicat autovehicule, nici vorbă, iar Poliţia arată cu degetul către Primărie: „Această prevedere nu poate fi pusă în aplicare deoarece autorităţile publice locale nu dispun de mijloace tehnice destinate acestui scop”. În consecinţă, mingea este în ograda Primăriei Capitalei, care, pe lângă faptul că nu a reuşit să se doteze cu utilaje care să permită ridicarea sau tractarea vehiculelor de mare tonaj parcate alandala, nu a respectat nici o altă prevedere a Hotărârii de Consiliu din 2006. Este vorba de articolul 2 al actului normativ, care prevede că „parcarea autovehiculelor cu o greutate mai mare de 3,5 t este permisă numai în autobaze sau în locuri special destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoare sau marcaje avizate de către Comisia Tehnică de circulaţie a Municipiului Bucureşti”. Şi aceste locuri special amenajate lipsesc cu desăvârşire, aşa cum se poate constata dând o tură prin oraş, situaţie confirmată, cum am văzut mai devreme, şi de oficialii Poliţiei Rutiere.

Alina Roman se spală pe mâini

Contactată telefonic de noi, Alina Roman, directorul general al Administraţiei Străzilor, instituţie subordonată Consiliului General al Municipiului Bucureşti, şi-a arătat iniţial întreaga disponibilitate de a ne lămuri cum stau lucrurile. Apoi, în răspunsul scris pe care ni l-a furnizat, s-a spălat pe mâini, aruncând pisica în ograda Poliţiei Rutiere: „Administraţia Străzilor Bucureşti nu are atribuţii de sancţionare a cetăţenilor care circulă pe drumurile publice cu autovehicule care depăşesc masa total maxim admisă pe drumurile din Capitală. De asemenea, ASB nu îi poate sancţiona pe şoferii bucureşteni care parchează în locuri nepermise, aceste atribuţii revenind Poliţiei”.
Întrebată câte sancţiuni a aplicat instituţia sa pentru nerespectarea HCGMB 216/2006, doamna Roman a susţinunt încă o dată, în răspunsul trimis redacţiei noastre, că Poliţia Rutieră este singura care poate acest lucru. Greşit! Domnia sa dă dovadă de o crasă necunoaştere a textului actului normativ la care face referire, adoptat de însuşi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, instituţie căreia îi este subordonată.
Aşa cum am arătat anterior, în textul hotărârii scrie negru pe alb (sau pe galben, dacă luăm în calcul versiunea on-line, prezentă pe site-ul www.pmb.ro) că atribuţii în acest sens au şi personalul Poliţiei Comunitare, dar şi împuterniciţi ai primarului general.

P.S. Deşi am trimis, încă din data de 4 septembrie, o solicitare către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, în care ceream lămuriri legate de această problemă, până la închiderea ediţiei reprezentanţii acesteia nu au binevoit să ne răspundă.

Concurenţă neloială

Dincolo de disconfortul indus bucureştenilor, parcările unor camioane pe domeniul public, fără a plăti niciun fel de taxe, ridică şi o problemă de concurenţă neloială, fiind puse în inferioritate firmele corecte, care-şi ţin vehiculele la autobază, fie ea proprie sau închiriată. „Eu am cheltuieli de 50 de euro pe lună cu parcarea fiecărui autotren, fie că el stă garat sau este în cursă. Este rolul autorităţii locale să rezolve această problemă”, a declarat pentru Jurnal de Investigaţii Ion Lixandru, patronul companiei Romtrailer şi vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). El a adăugat că, prin licenţiere, orice vehicul este obligat să aibă un loc de garare. Ce ne facem însă cu cei care nu şi-au licenţiat camioanele şi fac transporturi la negru? Dragoş Anastasiu, proprietarul Eurolines România, una dintre cele mai mari societăţi de transport auto de persoane, nu se plânge de concurenţă neloială, dar subliniază faptul că este vorba de o lipsă acută de cultură antreprenorială. „Dacă asta au înţeles ei (cei care-şi parcheză camioanele şi autocarele pe domeniul public – n.red.) că trebuie să facă după 23 de ani de capitalism… E o lipsă a oraşului, nu a mea”, ne-a declarat el.

Baronii de Tulcea scârțâie la avere

Autor

Dănilă Chirovici

-

24 octombrie 2012

Anişoara şi Ricu Radu pot fi uşor asimilaţi definiţiei de “baroni locali”. Ei formează una dintre cele mai influente familii din judeţul Tulcea. O familie care deţine trei funcţii publice cu greutate – consilier local, consilier judeţean şi director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Tulcea. Ambii sunt vizaţi de o investigaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate pentru numeroase neconcordanţe în declaraţiile de avere. Despre cei doi s-au interesat şi procurorii anticorupţie, după ce familia a concesionat fără licitaţie un teren de la Primăria Tulcea. Anişoara şi Ricu Radu sunt părinţii cunoscutei vedete TV Alina Radu, asistentă în cadrul mai multor show-uri de televiziune, devenită celebră după ce şi-a operat labiile.

Ea este consilier judeţean din partea Partidului Democrat-Liberal. Este şi preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Tulcea. Înainte de a fi numită la CJAS, Anişoara Radu a condus, pentru o perioadă scurtă de timp, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea. El este “doar” consilier local, din partea aceluiaşi partid. Împreună formează una dintre cele mai influente familii la nivel local. Şi în partid, Anişoara Radu este mai bine cotată decât soţul său. Femeia este vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Tulcea, secretar executiv în Biroul Permanent Naţional al Femeilor PDL şi preşedinte al Biroului Colegial Deputaţial PDL nr. 3 Tulcea. Luna trecută, Anişoara Radu a fost aleasă şi preşedinte al organizaţiei judeţene de femei PDL Tulcea. Ricu Radu este unul din cei 10 vicepreşedinţi ai Biroului Permanent Municipal PDL Tulcea.

Funcţiile politice şi administrative au adus familiei Radu nu numai satisfacţii profesionale, dar mai ales materiale. Afacerile le merg din plin, iar cei doi soţi au pierdut şirul proprietăţilor şi firmelor pe care le deţin. Aşa se face că în declaraţiile de avere ale Anişoarei şi Ricu Radu apar mai multe neconcordanţe. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a autosesizat şi verifică averea familiei Radu.

“Jonglerii” cu firmele familiei

Anişoara şi Ricu Radu deţin nu mai puţin de cinci firme, cu obiecte de activitate diverse, de la construcţii şi fabricarea de mobilă, până la activităţi auxiliare intermedierilor financiare.

Anişoara Radu s-a retras din funcţia de administrator al Easy Credit la 10 ianuarie 2010, cedând funcţia soţului său. Cu toate acestea, în declaraţia de interese completată cu şase luni înainte de această modificare, în iunie 2009, consilierul judeţean a omis să treacă funcţia de administrator al Easy Credit. Anişoara Radu a menţionat în declaraţie că este asociat al acestei firme cu 50% din părţile sociale şi branch manager, adică director de filială. Această funcţie este însă cu totul altceva decât cea de administrator.

La data de 8 august 2008, Anişoara Radu a înfiinţat firma Office Credit SRL, având ca obiect de activitate activităţile auxiliare intermedierilor financiare. În declaraţiile de avere şi de interese din 16 octombrie 2008, Anişoara Radu nu a menţionat calitatea de unic asociat şi administrator al Office Credit SRL.

Narcisa Center SRL, o altă firmă a soţilor Anişoara şi Ricu Radu, nu a apărut niciodată în declaraţiile celor doi consilieri PDL. Înfiinţată în 2006, Narcisa Center a fuzionat, în 2009, cu o altă societate a familiei.

“Radu Ricu şi Radu Anişoara, în calitate de asociaţi în baza Adunării Generale, cu unanimitate de voturi au hotărât: fuziunea prin absorţie de către SC Narcisa Mob Design SRL, în calitate de societate absorbantă, a SC Narcisa Center SRL, în calitate de societate absorbită”, se arată în Monitorul Oficial nr. 177/04.06.2009.

“Amnezia” consilierului local

Consilierul local PDL Ricu Radu a omis şi el să treacă în declaraţiile de avere şi de interese toate firmele familiei. Deşi la 10 ianuarie 2010 el a devenit administrator al Easy Credit SRL, în declaraţia de interese din 3 noiembrie 2010 Radu nu a menţionat această funcţie. Nu este însă singura omisiune. În aceeaşi declaraţie, Ricu Radu a ascuns că este administrator al SC Narcisa Mob Design SRL şi asociat al firmei de construcţii Izo Construct SRL. Nici firmele Office Credit SRL şi Narcisa Center SRL nu au apărut vreodată în declaraţiile de interese şi de avere ale consilierului local.

În declaraţiile de avere depuse de soţii Radu apar şi alte neconcordanţe, care dau de lucru inspectorilor ANI. În 2006, Anişoara şi Ricu Radu au achiziţionat două terenuri agricole în Cataloi şi Somova în suprafaţă totală de 2,3 hectare. Dacă şefa CJAS Tulcea a declarat proprietăţile, soţul său a omis acest lucru. În declaraţia de avere din 10 aprilie 2008 a consilierului local nu apare niciun teren.

Nici în privinţa locuinţelor deţinute cei doi soţi nu cad de acord. În declaraţia de avere din 2009, consilierul judeţean PDL Anişoara Radu a menţionat trei apartamente şi o casă. Soţul său a consemnat în declaraţia de avere din 2008 o casă de vacanţă, una de locuit şi un singur apartament. De asemenea, în cele două declaraţii diferă anii de dobândire a proprietăţilor şi adresele. În declaraţiile de avere din 2009 domneşte aceeaşi confuzie. Anişoara Radu a menţionat trei apartamente şi o casă, iar soţul său două case şi un apartament, cu alte suprafeţe, adrese şi ani de dobândire. În 2010, şefa CJAS Tulcea a trecut la avere o casă şi două apartamente, în timp ce Ricu Radu, două case şi un apartament.

Economiile nevestei

O altă neconcordanţă o reprezintă numărul şi valoarea conturilor din bănci. Anişoara Radu a trecut în declaraţia de avere, din 2010, două conturi deschise la Volksbank, în valoare de 40.000 de euro, respectiv 100.000 de lei.

Ricu Radu nu ştia nimic de economiile nevestei din moment ce a menţionat doar un cont de 26.000 de euro, la aceeaşi bancă. În 2009, apar alte nepotriviri: Ricu Radu a declarat un cont (190.000 de lei), iar Anişoara Radu două conturi (70.000 de lei şi 45.000 de euro). Nici în privinţa datoriilor cei doi nu cad de acord: consilierul local susţine că are doar un credit în valoare de 45.000 de euro, iar soţia sa a declarat în plus un credit de 100.000 de euro.

În ultima declaraţie de avere depusă de Anişoara Radu pe 5 noiembrie 2010, nu mai apare un teren agricol, care nu a fost trecut nici la bunuri vândute. În schimb, în declaraţia de avere a soţului său cele două terenuri se numără printre proprietăţile familiei. Preşedinta CJAS Tulcea şi soţul său nu au putut fi contactaţi pentru a-şi susţine punctul de vedere. După ce a amânat discuţia, pe motiv că este ocupată, Anişoara Radu nu a mai răspuns la telefon.

A votat pentru propria concesiune

Influenţa politică în administraţia locală s-a tradus în beneficii materiale pentru familia de consilieri PDL. Încălcarea flagrantă a legii nu a fost o problemă nici pentru Ricu şi Anişoara Radu şi nici pentru Consiliul Local Tulcea.

La 5 august 2010, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Tulcea, a fost adoptată hotărârea cu nr. 199, privind concesionarea, prin încredinţare directă, a unui teren în suprafaţă de 2.525 de metri pătraţi, din domeniul privat al municipiului, situat pe strada Barajului nr. 4, Tulcea. Beneficiara acestei concesiuni a fost firma Narcisa Mob Design SRL, patronată de familia Radu. Concesiunea s-a făcut pe o perioadă de 25 de ani, consilierul local urmând să plătească doar 14.000 de lei/an. În flagrantă contradicţie cu legea, consilierul Ricu Radu a participat la şedinţă şi a votat în favoarea concesionării terenului către firma sa, potrivit surselor DNA.
Conform Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, consilierii locali care au interese personale în problema supusă dezbaterii nu pot participa la deliberarea şi adoptarea hotărârilor. Mai mult, actul normativ prevede că aleşii locali sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă, ceea ce Ricu Radu nu a făcut, conform procesului-verbal de şedinţă. Culmea, potrivit celor care au asistat la şedinţă, la dezbaterea hotărârii în care avea interes direct, consilierul a cerut chiar lămuriri asupra posibilelor intervenţii ale operatorului de apă al municipiului pe terenul în cauză.

Celebritate tristă

Dacă Anişoara şi Ricu Radu şi-au dobândit notorietatea la nivel local, de fiica lor, Alina Radu, a auzit întreaga ţară. Tânăra nu a dat prea multe motive de mândrie părinţilor săi. După ce a renunţat la postul de director al firmei de mobilă deţinută de familia sa, Narcisa Mob Design SRL, Alina Radu a luat calea Bucureştiului, în căutarea afirmării. În urma unor castinguri în care a contat doar mărimea bustului şi cunoaşterea vocalelor elementare, Alina a fost aleasă asistentă în cadrul mai multor show-uri la televiziuni, printre care Kanal D şi Antena 2.

Ea a devenit celebră după ce presa a relatat că şi-a făcut labioplastie (operaţie de micşorare a labiilor). Tânăra a negat vehement această informaţie, care nu i-a bucurat deloc pe părinţi şi cunoscuţii familiei din Tulcea. Cert este că, în urma dezvăluirilor din presă, Curtea de Conturi a declanşat un control la Casă de Asigurări de Sănătate Tulcea, al cărui preşedinte este mama Alinei, Anişoara Radu. Inspectorii Curţii de Conturi suspectează că o parte din banii pentru operatia de labioplastie a Alinei Radu ar fi fost decontată de CJAS Tulcea.

Remorcajul maritim, o afacere de 100 milioane de euro căpuşată de statul român

Autor

Dănilă Chirovici

-

24 octombrie 2012

Până la momentul în care va încăpea pe mâinile unei societăţi private de management, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa trage, cu acordul tacit al Ministerului Transporturilor, un ultim „tun” pe spatele firmelor private. Noul contract cadru privind activitatea de remorcaj în porturile maritime, aplicat de la 1 august anul curent, nu face altceva decât să mute milioanele de euro din conturile operatorilor din remorcaj în buzunarul statului.

Serviciu de siguranţă. Aşa este catalogată activitatea de remorcaj a navelor în porturile maritime. Pentru că se supune reglementărilor internaţionale, acest serviciu este aproape obligatoriu pentru orice vas care intră sau iese din port.
Până la jumătatea acestui an, în porturile maritime activau trei companii de remorcaj: Coremar SA, fosta companie de stat de dinainte de 1989 şi două societăţi cu răspundere limitată, Canal Service şi Black Sea Service. Prima dintre acestea deţine 16 remorchere de diferite mărimi şi puteri, a doua are nouă remorchere iar ultima şapte. Încasările prestatorilor serviciilor de remorcaj se cifrează la peste 200.000 de euro în fiecare zi numai în portul Constanţa, fără să luăm în calcul manevrele din porturile Mangalia, Midia şi Agigea.
Dacă ne raportăm o medie de zece nave care întră zilnic în portul Constanţa şi tot atâtea care ies şi calculăm un cost de 2.000 – 2.500 de euro pentru fiecare manevră de remorcaj, afacerea se ridică, numai în acest port, la peste 75 milioane de euro anual. La această sumă se adaugă alte câteva zeci de milioane euro reprezentând contravaloarea serviciului de remorcaj în celelate porturi maritime, astfel că întreaga afacere urcă spre 100 milioane de euro.
Pe 1 august 2012, CNAPMC a anunţat în mod public faptul că „pentru efectuarea serviciului de remorcaj nave maritime a fost încheiat un contract cu SC Logistic Remo Services SRL”. Pe lângă societatea nou-născută în remorcajul portuar (SC Logistic Remo Services SRL a fost înfiinţată anul trecut pe 16 decembrie şi are un capital social de 3.000 de lei), CNAPMC a venit şi cun nou contract-cadru în remorcaj, care le- a „mazilit” din capul locului pe cele trei companii de remorcaj existente.

N-ai 17 remorchere? Nu lucrezi în port

Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa susţine că noile criterii minime impuse firmelor care vor să încheie contracte cu administraţia portului nu fac decât să crească gradul de siguranţă al portului.
„Considerăm că am reuşit să facem ceea ce se impunea, desfăşurarea serviciilor de siguranţă într-un cadrul legal”, a precizat Decebal Şerban, directorul general al CNAPMC. Interesant este că una din clauzele speciale impuse prin noul contract face referire la deţinerea unui număr minim de remorchere, în speţă 17, de diferite puteri, specificaţie pe care nici una dintre companiile deja existente pe piaţă nu le poate îndeplini. Şi mai interesant este faptul că „pragul” de 17 remorchere a fost stabilit cu fix un remorcher mai mult decât numărul de nave de acest tip deţinut de cea mai mare firmă din domeniu, Coremar, care, aşa cum am menţionat mai sus, are 16 remorchere.
Mai mult decât atât, cele 17 remorchere, reprezentând standardul minim, nu trebuie musai să fie proprietatea operatorului, ci pot fi închiriate sau utilizate în leasing. Importante este să fie 17. Directorul general al administraţiei porturilor a menţionat că există nemulţumiri din partea companiilor din Portul Constanţa privind noul contract, însă el nu are nici un interes personal în toată această afacere. „Interesul meu este legea. Legea impune siguranţă”, a spus directorul general al CNAPMC.

Banii trec întâi pe la administraţie

Potrivit noului contract cadru, administraţia portului se ocupă din această vară „personal”, dacă putem spune aşa, de gestionarea şi încasarea sumelor pentru remorcaj.
Astfel, bonurile de remorcaj, facturile şi contravaloarea serviciilor în domeniu nu mai sunt contabilizate la companiile operatoare ca până acum, ci direct la CNAPMC, urmând ca, după încasarea de către compania deţinută de stat a contravalorii prestaţiilor de la terţi, aceasta să plătească la rândul său banii către compania de remorcaj, minus o cotă parte, respectiv 0,004 euro/unităţi tonaj brut navă maritimă remorcată.
De asemenea, „plata facturii emisă de către Operator (n.r. compania de remorcaj) va fi efectuată de către CN APM până la data de 20 a lunii în curs numai dacă s-a operat încasarea sumelor de la agent/armator, în caz contrar se vor efectua plăţi parţiale pe măsura încasării sumelor de la agent/armator până la data de 20 a lunii următoare. Dacă agentul/armatorul nu efectuază plata prestaţiilor de remorcaj, CN APM nu va fi ţinută răspunzătoare faţă de Operator pentru neplata, plata parţială sau refuzul la plata prestaţiilor de remorcaj”, se stipulează în noul contract.
Altfel spus, administraţia portului nu răspunde cu nimic în cazul unui diferend între părţi, însă îşi ia cota parte din afacere. Potrivit unor surse neoficale din cadrul CNAPMC, operatorii de remorcaj pot plăti până la 15% din contravaloarea facturii de remorcaj emise pentru o navă către administraţia portului. Ar mai fi de menţionat că acest contract a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă cinci ani, cu acordul părţilor.
O altă prevedere contractuală face referire la faptul că societăţile care asigură remorcajul sunt obligate să investească minimum 10% din venituri pentru retehnologizarea navelor. De asemenea, CNAPMC a stabilit clar că operatorul sau operatorii au dreptul „neexclusiv de a efectua serviciul de siguranţă-remorcaj de manevră nave maritime în porturile Constanţa, Midia şi Mangalia”, respectiv oricând poate veni altcineva, cel puţin din punct de vedere teoretic, să încheie contracte de remorcaj. De altfel, conducerea administraţiei portului şi-a arătat în mod public disponibilitatea de a semna şi alte contracte de remorcaj cu oricine îndeplineşte criteriile impuse, însă, cel puţin până în prezent, nu s-a arătat nici un doritor.

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Sub paravanul siguranţei portuare, invocate de conducerea CNAPMC, se mai ascunde o şmecherie.
SC Logistic Remo Services SRL, noul prestator de servicii de remorcaj din porturile maritime, este în realitate o asiociere între cele trei companii care acţionau în port, Coremar SA, Canal Service şi Black Sea Service. Potrivit unor surse neoficiale, cele trei funcţionează şi îşi împart profitul după un algoritm simplu: la începutul lunii acţionează o companie, la jumătatea luni alta, iar ultima desfăşoară activităţi de remorcaj la sfrârşitul lunii.
Aşadar, în realitate nu este vorba de nici un nou operator şi cu atât mai puţin de remorchere noi. Practic, în porturile maritime activează aceleaşi firme, cu aceleaşi nave, situaţie în care siguranţa portului nu a avut de suferit, dar nici nu a crescut. Singura utilitate, dacă putem să îi spunem aşa, adusă de noul contract este faptul că, prin obligativitatea depunerii la CNAPMC a bonurilor de remorcaj, operatorii acestui serviciu nu mai pot „ciupi” la o manevră de remorcaj, respectiv să asiste gratis o barjă sau o altă navă de dimensiuni mici, ca „bonus” pentru o comandă mai mare. Bonurile de remorcaj pot fi imediat confruntate cu baza de date VTMIS (sistemul integrat de management al traficului maritim operat de căpitănie) şi astfel se pot depista manevrele efectuate, dar care nu au fost înregistrate în bonurile de remorcaj.

Încă un dosar de înșelăciune pe numele lui Boldea

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

22 octombrie 2012

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) îl cercetează pe fostul deputat Mihail Boldea, într-un nou dosar de înșelăciune. În același dosar este cercetat și fratele deputatului, Valentin Boldea, care este acuzat că ar fi cauzat un prejudiciu de 450.000 de euro, înșelând trei ministere: Mediu, Educație și Sănătate.
Miercuri dimineață au fost efectuate șapte percheziții domiciliare la locuințele celor doi, precum și la sediul Direcției de Sănătate Publică din municipiul Galați.
Ofițerii DIICOT arată că Mihail și Valentin Boldea au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat si învinuiţii Mircea Bivol, George Hristu, Andrei Mădălin Petrea şi Eugen Roșu, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale prin creşterea artificială a cheltuielilor aferente unor achiziţii publice şi prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat.

Astfel, membrii grupării au utilizat 8 societăţi comerciale, înregistrând operaţiuni comerciale fictive cu diverse mărfuri, cu societăţi aflate în lichidare sau firme tip ”fantomă”, fapt ce a avut drept consecinţa directa diminuarea cuantumului taxelor datorate bugetului de stat .

În sarcina învinuiţilor se mai reţine că au indus şi menţinut în eroare instituţii de stat – Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Sănătații – cu ocazia încheierii unor contracte având ca obiect reabilitarea unor obiective de interes public de pe raza municipiului Galați (unități de învățământ și unități spitaliceşti), prin modificarea unilaterală a cuantumului cheltuielilor aferente achiziţiilor de materiale și a contravalorii prestaţiilor efectuate, inclusiv prin utilizarea unor documente contabile false emise de către societăți controlate direct sau indirect de către membrii grupării.

Învinuiţii au facturat lucrări şi prestări de servicii la preţuri supraevaluate şi au utilizat în mod ilegal sumele de bani, fără a respecta obligaţiile care le reveneau privind obţinerea şi folosirea acestor fonduri.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este estimat la suma de 450.000 de Euro.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi urmează a fi audiaţi învinuiţii, față de care, raportat la probatoriul administrat, se vor dispune măsurile legale.

Reţeaua de apă din Valea Jiului, capușată de firmele de partid

Autor

Dănilă Chirovici

-

13 octombrie 2012

Proiectele pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canal, finanțate în general din fonduri europene, au devenit o adevărată mană cerească pentru firmele de partid. Licitații aranjate și câștigători aleși din start au ajuns lucruri cotidiene pentru acest gen de afaceri, dar ele au început să-i deranjeze din ce în ce mai tare pe oficialii de la Bruxelles. Ca un avertisment vizavi de modul în care sunt alocate și cheltuite aceste sume, Comisia Europeană a decis chiar suspendarea unor plăți și a obligat autoritățile române să ramburseze unele sume de bani. În prezent, proiecte de sute de milioane de euro destinate reabilitării și extinderii reţelelor de apă și colectare a apelor uzată sunt blocate la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și la diverse instanțe judecătorești, din cauza numeroaselor contestații depuse de firmele participante la licitațiile organizate pentru atribuirea acestor contracte. Invariabil, aceste contestații reclamă lipsa de transparență în organizarea licitațiilor. Mai pe românește, licitații trucate.

Conform unei analize realizate de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu care funcționează în cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, semnarea și derularea celor 11 contracte din cadrul proiectului de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și colectare a apelor uzate în zona Văii Jiului au reușit performanța să înregistrează întârzieri de aproape 300 de zile.
În urma monitorizării referitoare la stadiul aplicării proiectelor, la sfârșitul lunii iulie numai șase din cele 11 contracte fuseseră semnate și acestea după îndelungi contestații. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și Curtea de Apel Alba Iulia au întors de mai multe ori din drum procedurile organizate de compania Apa Serv Valea Jiului SA, după ce au constatat că ele fuseseră organizate în favoarea unor firme sau asocieri de firme reprezentând grupuri de interese din zonă.
Şi ultimele licitații organizate de către compania Apa Serv au ajuns pe masa CNSC și a Curții de Apel Alba Iulia. Este vorba despre procedurile derulate în cadrul proiectelor de extindere și reabilitare a sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Petroșani, proiect estimat la aproape 29 milioane de lei, fără TVA, și cel de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și canalizare în orașul Vulcan, a cărui valoare a fost evaluată iniţial la aproximativ 20 milioane de lei, fără TVA. În vizor s-au aflat firmele Rom Adria Prest Construct SRL şi Termogaz Company SA din Haţeg. De altfel, cele două firme erau clienți mai vechi ai companiei de apă. Astfel, Termogaz Company a reușit în acest an să mai obțină de la compania de apă un contract de 13,3 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea unei stații de tratare a apei, iar Rom Adria Prest Construct a reușit să pună mâna, în cadrul unei asocieri, pe un contract de 9,2 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea staţiei de tratare a apei Jieţ şi sistemele de clorinare pentru localitatile Lupeni, Vulcan şi Aninoasa.

Spaniolii încurcă aranjamentul

În mod normal, dacă putem spune aşa, și ultimele două licitații organizate trebuia atribuite fără emoții celor două companii, dar planurile aranjorilor au fost încurcate de compania spaniolă Tecnicas de Desalinizacion de Aguas SA din Madrid, care au decis, pe ultima sută de metri, să se înscrie în cursa pentru câștigarea contractelor respective.
Evident, oferta înaintată de spanioli a fost respinsă rapid, compania Apa Serv declarând câștigătoare asocierea formată din firmele de casă Rom Adria Prest Construct SRL şi Termogaz Company SA, în ciuda faptului că din dosarul celor două firme lipseau mai multe documente solicitate chiar de organizatorul licitației. Pentru a da însă o tentă de legalitate respingerii ofertei venite din parte companiei spaniole, au fost invocate tot felul de motive, printre care chiar și faptul că spaniolii nu dețin un sediu secundar în România. Un motiv aberant, pentru că legea achizițiilor publice nu impune așa ceva. Dar chiar și așa să fi stat lucrurile, motivul invocat era o pură invenție, pentru că spaniolii chiar aveau, încă din 2010, un sediu secundar în România.
Insistența madrilenilor de a-și demonstra dreptatea a dat în final rezultat, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și, ulterior, Curtea de Apel Alba decizând refacerea licitațiilor, considerând că că acestea au fost vădit părtinitoare. CNSC decidea pe data de 10 august “anularea hotărîrii autorității contractante comunicate prin adresa ASVJA Petroșani nr. 28166/16.07.2012 și a tuturor actelor subsecvente” și “ obligarea autorității contractante să reia procesul de evaluare a ofertelor”. Refacerea procedurilor de achiziţie publică la solicitarea CNSC nu este o noutate petru compania Apa Serv Valea Jiului, ea fiind obligată și anul trecut să reia un astfel de demers, după ce s-a constatat că la licitațiile pentru modernizarea sistemului de canalizare din Petrila și Aninoasa contractual a fost atribuit unei companii care oferise un preț mai mare, iar punctajul de evaluare fusese calculat greșit.

Termogaz, pe lista „campionilor”

Compania Termogaz Company se regăsește pe lista „selectă” a firmelor care au beneficiat de contracte grase din partea Companiei Naționale de Investiții în perioada în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului era condus de Elena Udrea.
Primul contract, în valoare de 4,52 milioane de lei, a vizat construcția unui bazin de înot în cadrul campusului Universităţii de Vest din Timişoara, iar al doilea, care se ridica la 2,92 milioane de lei, a avut ca obiect construcţia unei săli de sport şi a unui teren de handbal la Colegiul Naţional I.I.M. Călin din Blaj. De altfel, acţionarul majoritar al companiei Termogaz, Miron Gărdean este (sau a fost!) un susținător al PDL în perioada în care formațiunea politică s-a aflat la guvernare.
Gărdean este și un apropiat al primarului municipiului Petroșani, Florin Tiberiu Iacob Ritzi, și a fost unul din principalii sponsori ai campaniei sale electorale. O prietenie care i-a facilitat firmei Termogaz Company obținerea mai multor contracte din partea Ministerului Tineretului și Sportului, condus la acea vreme de Monica Iacob Ritzi, soția primarului. Firmele familiei Gărdean nu au ratat în ultimii ani nici afacerile cu Compania Națională Nuclearelectrica, cu Compania Națională a Huilei sau pentru realizarea infrastructurii stațiunii montane Straja din județul Hunedoara.
Cât de bine i-a mers firmei Termogaz se poate vedea foarte ușor din bilanțurile contabile. Dacă în 2007 înregistra o cifră de afaceri de 26 milioane de lei, pentru 2011 a raportat un rulaj de 58 milioane de lei. În tot acest interval însă, profitul net al companiei s-a prăbușit (pe hârtie, evident) în mod surprinzător de la 6,2 milioane de lei la 2,2 milioane de lei. Revenind la contractele firmei, am putea spune serviciu contra serviciu, dacă avem în vedere că familia Gărdean, prin intermediul companiei Aviația Utilitară București, a donat PDL în anul 2008 suma de 40.000 de lei.

Contract fără licitație

La rândul, său firma Rom Adria Prest Construct a reușit să se facă remarcată prin câștigarea unui contract din cadrul unui proiect care viza reabilitarea clădirii unui liceu din orașul Hațeg.
Lăsând la o parte faptul că această clădire este declarată monument istoric și, în consecinţă, Primăria ar fi avut nevoie de o aprobare din partea Ministerului Culturii înainte de a se apuca de lucru, atribuirea contractului s-a făcut fără organizarea vreunei licitații publice. Sprijinul fostului primar al orașului, pesedistul Nicolae Timiș, a fost suficient pentru acordarea contractului de modernizare a clădirii, mai ales că Rom Adria Prest Construct era cunoscută ca „firma de casă” a fostului primar .

Sentinţe judecătoreşti, ignorate de Primăria Galaţi

Autor

Dănilă Chirovici

-

21 septembrie 2012

Refuzul edililor Galaţiului de a lua în seamă cererile gălăţenilor a sărăcit oraşul cu aproximativ 5 milioane de euro. Nemulţumiţii s-au adresat instanţelor şi au fost despăgubiţi. Un gălăţean a încasat de la Primărie 125.000 de euro pentru că funcţionarii institu’iei au refuzat timp de trei ani să îi elibereze un număr poştal. A mai câştigat despăgubiri de 265.000 de euro după ce Primăria i-a refuzat eliberarea autorizaţiei de construcţie. Doi gălăţeni, cărora primarul şi consilierii municipali refuzau să le vândă terenul pe care aveau curtea şi grădina locuinţei, s-au ales cu terenul de 68.000 de euro atribuit gratuit şi un „bonus” de 12.000 de euro, plătit de municipalitate. Altor doi gălăţeni, instanţele le-au acordat despăgubiri de 4,2 milioane de euro, după ce Primăria a refuzat să le retrocedeze 1,5 ha de teren.

Cazul lui Nicolae Popescu e ieşit din comun, deoarece a reuşit să obţină în instanţe obligarea Primăriei Galaţi la plata despăgubirilor pentru că nu i-au fost respectate drepturile.
În 1991, gălăţeanul a înfiinţat firma Lorin SRL, care avea ca obiect de activitate confecţiile metalice. Afacerea mergea bine, aşa că s-a gândit să o extindă prin construirea unei hale. În 1999,

a concesionat pentru 49 de ani o suprafaţă de 758 mp. Lucrurile s-au complicat în momentul în care a solicitat Primăriei autorizaţia de construcţie, iar cererea era tergiversată de funcţionari. Disperat, a intrat în greva foamei, dar asta nu a făcut decât să-l înfurie pe fostul primar Dumitru Nicolae. Aşa că cetăţeanul Popescu şi-a căutat dreptatea în justiţie.
Situaţia era complicată din cauza faptului că terenul concesionat nu avea o adresă poştală. Cum eliberarea numărului poştal întârzia, gălăţeanul s-a adresat justiţiei şi pe 29.05.2008 instanţa a obligat Primăria Galaţi să-i elibereze lui Nicolae Popescu numărul poştal. Primarul Galaţiului nu a fost impresionat nici de această sentinţă.
Au urmat noi procese. În dosarul 959/121/2009, instanţa de la Tribunalul Galaţi a pronunţat sentinţa 379/25.03.2009, prin care dădea câştig de cauză reclamantei SC Lorin SRL Galaţi. Primarul a refuzat să execute şi această sentinţă. Popescu a insistat cu procesele, solicitând şi plata unor daune , pentru că între timp firma sa devenise falimentară şi îşi concediase angajaţii. Prin sentinţa nr 908/26.08.2009, Tribunalul Galaţi a obligat Primăria să-i plătească lui Nicolae Popescu daune de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în emiterea numărului poştal, începând cu data de 29.05.2008, când a fost emisă prima sentinţă.

Penalizări pentru primar

A urmat alt proces. Prin sentinţa pronunţată pe 2 decembrie 2008, Tribunalul Galaţi a obligat Primăria „să emită certificatul de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru intrarea în legalitate privind construcţia hala confecţii metalice şi prelucrări mecanice”.
Nici de această dată primarul nu a pus în aplicare sentinţa. Mai mult de atât, primarul a anulat concesionarea din 1999. O nouă lovitură de teatru s-a produs în dosarul 2952/121/2010, în care, prin sentinţa din 25 aprilie 2012, Tribunalul Galaţi a stabilit daunele care trebuie plătite de Primărie pentru neeliberarea autorizaţiei. „Obligă pe pârât (Primăria Galaţi – n red) să achite reclamantei suma de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de despăgubiri”, se spune în sentinţă. Primarul Dumitru Nicolae a fost obligat de judecători la plata unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere în anularea concesiunii: „În baza art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004, aplică primarului mun. Galaţi, în calitate de conducător al pârâtei Primăria Galaţi, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aferent perioadei 29.05.2008 până la repunerea în situaţia anterioară cu suprafaţa de teren concesionată de 758 mp conform contractului de concesiune nr. 9/30.04.1999”.
Între timp, Nicolae Popescu şi-a văzut afacerea destrămată de ranchiuna primarului, dar a încasat banii care să-i compenseze pierderile. Pentru refuzul de a i se elibera numărul poştal, a încasat de la Primărie despăgubiri de 560.000 de lei. Pentru că Primăria a refuzat să îi lase liber terenul concesionat în 1999, a mai încasat 420.000 de lei, iar pentru că aceeaşi instituţie nu i-a eliberat o autorizație de construcție în termenul prevăzut de lege a mai încasat 700.000 de lei. În total, 1,7 milioane lei, adică aproape 400.000 de euro.

Bani jefuiţi de la gălăţeni

Aceşti bani sunt plătiţi din impozitele gălăţenilor, iar Nicolae Popescu e conştient de acest lucru: “Banii pe care i-am luat eu sunt bani jefuiţi de la gălăţeni. Sunt bani publici şi ei trebuie luaţi

de la primarul Dumitru Nicolae. Primarul mi-a spus în faţă că nu va executa niciodată hotărârile judecătoreşti şi îi voi face plângere penală”, spune Popescu.
Nu este un caz unic la Galaţi. Primăria şi Consiliul Municipal au suferit o înfrângere similară şi în cazul cetăţenilor Vasile şi Costel Cucu. Ei i-au solicitat Primăriei aprobarea de a cumpăra terenul de 548 mp, aferent locuinţei lor din str. Brăilei nr. 204, respectiv curtea şi grădina casei, pentru care plăteau chirie municipalităţii. Primăria nu le-a luat în seamă cererea, s-au adresat instanţei şi în 2007 au obţinut o sentinţă ce obliga municipalitatea să le vândă terenul.
Primăria a refuzat, a urmat un nou proces şi prin sentinţa nr 1884/06.12.2010, Tribunalul Galaţi a obligat administraţia locală să încheie cu cei doi contractul de vânzare-cumpărare pentru cei 548 mp şi i-a aplicat primarului Dumitru Nicolae „o amendă judiciară în favoarea statului, în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, din 07.07.2007”.
Juriştii Primăriei au încercat revizuirea sentinţei, dar în dosarul 713/44/2011, instanţa de la Curtea de Apel le-a respins acţiunea. În plus, Curtea de Apel a obligat Primăria Galaţi la plata sumei de 500 de lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea sentinţei, începând de la data de 03.03.2010. În cele din urmă, terenul a fost vândut la preţul de 125 de euro/mp. I-a costat pe cei doi 68.500 euro. Au făcut o afacere bună, pentru că au încasat de la Primărie daune în valoare de 347.170 lei, adică de aproximativ 81.000 de euro. Deci au primit terenul gratuit şi 12.500 euro cadou de la Primărie.

Neretrocedare de 4,2 milioane de euro

Ar mai fi de amintit şi un caz în care Consiliul Municipal Galaţi a fost obligat să plătească despăgubiri de 4,2 milioane de euro după ce funcţionarii Primăriei au refuzat să ia în consideraţie o

cerere de retrocedare.
În 2001, Eugen Sima şi Cristian Tudose au revendicat un teren de 1,5 hectare, în zona Fileşti. Cererea lor nu a fost luată în seamă nici de funcţionari, nici de primar . În consecinţă cei doi au luat şi ei calea justiţiei. Tribunalul a stabilit că terenul nu mai poate fi restuit pe vechiul amplasament, pentru că acolo sunt blocuri, şi a dispus ca cei doi să primească despăgubiri în bani. Expertul a supraevaluat terenul, de la 300.000 de euro la 4,2 milioane euro. Cazul a fost prezentat de Jurnal de Investigaţii în numărul din februarie 2011. Prin sentinţa 319/20.01.2011, dată în dosarul 2021/121/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin sentinţă definitivă şi irevocabilă, obligând CLM Galaţi la plata celor 4,2 milioane euro.

Marius Stan vrea casă de avocatură

Noul primar, ales pe 10 iunie, Marius Stan, vrea să limiteze dezastrul, prin angajarea unei case de avocatură. „Am constatat că cine vrea să facă bani dă în judecată Primăria şi câştigă. Este un pericol. Sunt situaţii care ne fac să apelăm la o casă de avocatură serioasă care să ne apere interesele”, a declarat Marius Stan. O idee care ar putea fi coroborată cu angajarea de avocaţi ar fi strunirea funcţionarilor din Primărie, pentru ca aceştia să ia în seamă petiţiile gălăţenilor şi să încercere să le şi rezolve.

Casa învăţătorilor şi Căminul Şcolii, tunuri de milioane de euro la Galaţi

Autor

Dănilă Chirovici

-

21 septembrie 2012

Clădirea în care îşi are sediul Casa Corpului Didactic din Galaţi, Casa învăţătorilor după cum era cunoscută în anii ‘40, dar şi o altă clădire, Căminul Şcolii, aşa cum era denumită în perioada interbelică, în valoare de câteva milioane de euro, au devenit proprietatea lui Ovidiu Rădoi, un fost profesor de limba rusă. Ingineria acestuia pare copiată după scenariile tunurilor imobilare ale lui Boldea. Şi-a înfiinţat o banală a asociaţie, a reuşit, cu complicitatea celor de la Cadastru întabularea terenurilor de sub cele două imobile, după care a deschis mai multe acţiuni în instanţă. În 2008, asociaţia lui Rădoi a devenit proprietara imobilului care fusese Căminul Şcolii, de pe str Domnească nr 83, iar în aprilie a devenit şi proprietara Casei Învăţătorilor, imobilul de pe str Gării nr 35, sediul Casei Corpului Didactic. Ambele sunt imobile de patrimoniu şi sunt situate în centrul vechi al Galaţiului.

În aprilie, când toată lumea era captată de bălăcăreala politicienilor, la Galaţi a fost pus punctul final al unui tun imobiliar de milioane de euro, sediul Casei Corpului Didactic (CCD) intrând în proprietatea unei asociaţii obscure.
În ianuarie, directoarea CCD, Doiniţa Popa, încercase să împiedice evacuarea instituţiei şi a făcut recurs, contestând executarea silită la Judecătoria Galaţi. Primul termen în dosarul 1288/233/2012 era pe 9 aprilie 2012. În mod inexplicabil, pe 9 aprilie directoarea Popa nu a mai avut grijă ca CCD să fie reprezentată în proces. Prin acest non-combat, prin care Popa a acceptat ca imobilul să devină proprietatea asociaţiei profesorului de limba rusă, s-au încheiat patru ani de procese.
„În temeiul art 242, alin 1, pct 2 din Codul de procedură civilă, instanţa suspendă judecarea cererii formulată de contestatoare pentru lipsa părţilor”, se spune în sentinţă. În iunie, la conducerea Casei Corpului Didactic a fost numit director profesorul Laurenţiu Ichim. Noul director a fost pus în faţa faptului împlinit.

Imobile din patrimoniul naţional

Imobilul în care e sediul CCD Galaţi face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, fiind înregistrat în Lista Monumentelor Istorice sub codul GL-II-m-B-03049.
Terenul a intrat în proprietatea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui prin actul de donaţie al Primăriei Galaţi nr 515/17.02.1937.

Construcţia clădirii a fost finalizată în anul 1939, fiind realizată prin contribuţia financiară a Băncii Corpului Didactic şi a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui. A costat, la vremea aceea, 5,5 milioane de lei. Aici a funcţionat, până în anii 50, „Casa învăţătorilor din Galaţi şi judeţul Covurlui”. Apoi, imobilul a găzduit biblioteca judeţeană şi inspectoratul şcolar, până în 1990, când a fost reluată activitatea CCD.
Clădirea de pe str Domnească nr 83 este un alt imobil de patrimoniu care a aparţinut Asociaţiei Învăţătorilor. În 1924 a fost cumpărat cu două milioane de lei de către Primăria Galaţi, care l-a donat Asociaţiei Învăţătorilor. A devenit „Căminul Şcolii”, fiind destinat găzduirii învăţătorilor de la şcolile din judeţ care veneau la Galaţi, deseori cu famiile, fie în vacanţă, fie pentru a-şi rezolva diferite probleme profesionale sau susţinerea unor examene. După naţionalizare a intrat în patrimoniul locativ al Primăriei Galaţi, cu destinaţia locuinţă socială.

O „moştenire” extrem de dubioasă

În imobilul de pe str Gării nr 35, „Casa învăţătorilor”, funcţionează din 1990 Casa Corpului Didactic (CCD), redacţia revistei „Şcoala Gălăţeană”, Biblioteca Casei

Corpului Didactic, cu 32.000 volume, casa de ajutor reciproc şi Sindicatul Învăţământului Preuniversitar.
Acum, aceste instituţii riscă să fie aruncate în stradă. Preşedintele asociaţiei care a obţinut proprietatea imobilului este Ovidiu Rădoi, fost profesor de limba rusă. După 1990, a înfiinţat Asociaţia de Întrajutorare Umanitară şi Profesională a Personalului din Învăţământ (AIUPPI), care a preluat rolul Casei de Ajutor Reciproc a cadrelor didactice. Rădoi susţine că asociaţia sa ar fi continuatoarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din judeţul Covurlui şi a Băncii Cadrelor Didactice. Este o „succesiune” dubioasă, pentru că între cele două asociaţii nu este nicio legătură instituţională sau juridică.
La începutul anilor 90, Rădoi a încercat pentru prima oară să obţină în instanţă proprietatea asupra celor două imobile, dar în dosarul 6271/1992 magistraţii de la Judecătoria Galaţi i-au respins cererea ca nefondată. În 2008, Ovidiu Rădoi a schimbat tactica, apelând mai întâi la serviciile Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), condus la acea vreme de Nicolae Reti.
Acesta din urmă a servit interesele mafiei imobiliare, fiind implicat în Afacerea „Aviasan”, tunul imobilar de 70 milioane de euro despre care am relatat în Jurnal de Investigaţii şi în care recent DNA a redeschis cercetarea lui Mihai Boldea şi a complicilor săi. Rădoi s-a prezentat la OCPI cu o copie a actului de donaţie din 1937, prin care Primăria Galaţi a donat Asociaţiei Învăţătorilor terenul pentru construirea „Casei Învăţătorilor”. A dat şi o declaraţie pe propria răspundere că asociaţia sa, AIUPPI, este continuatoarea şi moştenitoarea Asociaţiei Învăţătorilor. În aceste condiţii, OCPI a întabulat terenurile de pe Domnească 83 şi Gării 35 pe numele AIUPPI. În 2008, Rădoi a obţinut, pe Legea 10, proprietatea AIUPPI asupra imobilului de pe str Domnească nr 83, fostul Căminul al Învăţătorilor.

CCD, ameninţată cu evacuarea

Cu întabularea în buzunar, Rădoi a revendicat şi imobilul de pe Gării 35. A deschis acţiune „în constatare”, împotriva Primăriei Galaţi şi a Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar, cerând instanţei să constate că AIUPPI e proprietara imobilului. În dosarul 12092/233/2008, instanţa de la Judecătoria Galaţi s-a pronunţat 2 martie 2010, admiţând cererea lui Ovidiu Rădoi şi suspendând judecarea cauzei. Între timp, CCD Galaţi a solicitat să fie inclusă în dosar ca intervenient, fiind parte direct interesată în judecarea situaţiei juridice a imobilului, numai că instanţa suspendase cauza. Astfel, procesul a fost câştigat de Rădoi, a cărui asociaţie devenea proprietara imobilului.
În 2010, directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu, a făcut recurs, în dosarul 356/233/2010 solicitând rectificarea cărţii funciare, pentru că întabularea s-a făcut în baza unor documente false. Judecătoria a respins acţiunea, CCD a făcut din nou recurs şi dosarul a ajuns la Tribunalul Galaţi. Pe 6 octombrie 2010, tribunalul i-a dat dreptate lui Ovidiu Rădoi, respingând recursul CCD. Devenită proprietara imobilului, în 2011 asociaţia lui Rădoi a cerut executarea silită a CCD. Practic, asta însemna ca instituţia Casa Corpului Didactic să fie aruncată în stradă.
În dosarul 24703/233/2011, executarea silită a CCD Galaţi se baza pe sentinţa nr 6069/31.05.2010, pronunţată în dosarul de executare nr 745/CDC/2011, prin care se dispusese titlul executoriu. Pe 5 ianuarie 2012, instanţa a aprobat executarea silită. Directoarea CCD, Doiniţa Popa, a făcut recurs, în dosarul 1288/233/2012 contestând executarea silită. Primul termen fixat în acest dosar era 9 aprilie 2012. În mod inexplicabil, deşi a făcut recursul, directoarea CCD Galaţi, Doiniţa Popa, nu a mai asigurat reprezentarea instituţiei sale la proces şi instanţa a suspendat cauza pentru lipsa părţilor şi cazul s-a închis. CCD Galaţi este pe punctul de a fi evacuată din sediu.

Intabulare cu iz penal

Cazul are conotaţii penale. În primul rând, OCPI a intabulat terenul în condiţii extrem de dubioase, pentru că numai o instanţă putea stabili dacă există o legătură legală, inclusiv una succesorală, între Asociaţia Învăţătorilor şi AIUPPI condusă de Rădoi.
De altfel, directorul OCPI, Nicolae Reti, şi-a luat unele măsuri de prevedere, pentru că pe decizia din 12.06.2008, emisă de OCPI în Dosarul 24795, nu există semnătura sa, ci a unui funcţionar al instituţiei pe care o conduce. Apoi, în cazul sediului CCD este vorba despre un bun patrimonial al statului, în ultimii ani Ministerul Educaţiei alocând 700.000 de lei pentru reparaţiile imobilului. „În ceea ce priveşte întabularea terenului, noi am adus documente şi subalternii domnului Reti, de la OCPI, ar putea să vă răspundă cum au procedat”, declara în 2010, directoarea de atunci a CCD, Victoria Movileanu.

Zeci de milioane de euro pentru mine închise de două ori

Autor

Anamaria Nedelcoff

-

4 septembrie 2012

Din 2004 până în prezent, statul român a cheltuit pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere din țară nu mai puțin de 637.975.585 de lei, iar pentru conservarea acestora 143.089.668 de lei. În timp ce guvernanții – indiferent de culoarea politică pe care o au – susțin că nu există bani pentru investiții care ar duce la dezvoltarea mineritului (sector care încă mai dispune de resurse naturale importante), statul român se pregătește ca de anul acesta până în 2035 să cheltuiască alți 54.117.080 lei pentru lucrările de conservare a perimetrelor miniere și 2.325.449.542 lei pentru cele de închidere și ecologizare. Iar pentru activitatea de ”monitorizare postînchidere”, același stat se pregătește să scoată din buzunar din 2012 până în 2035 peste un miliard de lei. Și, pentru că mineritul din România încă mai prezintă pentru băieții deștepți o vacă grasă de muls, nu întârzie nici scandalurile.

Nu o dată Conversmin, firma subordonată de Ministerul Economiei, care se ocupă de toate activitățile legate de ecologizare, închidere și conservare a perimetrelor miniere din țară, s-a aflat în plin scandal. Motivul? S-au cheltuit fonduri pentru conservarea, închiderea și ecologizarea unor mine care mai fuseseră închise pe la începutul anilor 90, când guvernanții de atunci au hotărât că trebuie să pună cruce mineritului românesc.
Cele mai recente scandaluri sunt legate de alocarea a zeci de milioane de euro pentru închiderea unor mine din județul Gorj și Hunedoara, mine despre care foști angajați jură cu mâna pe inimă că au participat la închiderea lor la începutul anilor 90.

Bani pentru băieţii deştepţi

Vinovată de toate neregulile din sfera minerească se face ”toată lumea politică de la nivel central”, este de părere Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii.
În județul Gorj, acolo unde activează el, s-au dat anul trecut zeci de milioane de euro pentru trei mine care mai fuseseră închise o dată. ”Este vorba despre trei mine din județul Gorj, Albești, Timișeni și Dragoteși. Minele acestea fuseseră închise o dată în producție, iar acum se închideau în acte. Au fost alocate vreo 10 milioane de euro pentru niște guri de mină care fuseseră închise înainte de 2000. Eu vorbesc acum de Gorj, dar la nivel de țară au fost mult mai multe nereguli, pentru că oamenii de la Conversmin așa lucrează”, a declarat Crețan pentru Jurnal de Investigaţii.
Mai mult, liderul sindical susține că utilajele rămase în minele considerate închise au ajuns, revopsite, în subteranul exploatărilor miniere din Valea Jiului. ”Și pe unde s-au făcut închideri de

mină, au rămas utilaje. Iar acele utilaje au ajuns revopsite în Valea Jiului, prin societăți ale sindicatelor și ale oamenilor de casă ai acestora. La aceste nereguli cel mai mult a lucrat Conversmin, dar din punctul meu de vedere ar trebui să fie verificate și societățile care au lucrat la închiderile, ecologizările și conservarea minelor din toată țara”, mai spune Crețan.
Pentru lucrările de închidere și ecologizare ale minei Albeni II, din județul Gorj, Conversmin a alocat 4.553.811 lei, pentru mina Dragotești- Mătăsari s-au dat nu mai puțin de 36.693.548 de lei, iar pentru închiderea minei Timișeni, Conversmin dă încă 1.209.677 lei.
Constantin Crețan susține că aceste alocări de fonduri nu reprezintă decât bani pentru ”băieții deștepți ai PDL”, în frunte cu democrat-liberalul Marcel Hoară și sindicalistul Marin Condescu: ”Sumele acestea enorme se dau, repet, pentru niște guri de mină care au fost închise practic în urmă cu mulți ani. Aici este mâna lui Marin Condescu și a lui Marcel Hoară, a cărui nevastă este juristă la Conversmin și ei știu toate mișcările. Mă uimește că nimeni nu se sesizează în aceste cazuri”.

Hunedoara, pe urmele Gorjului

În județul Hunedoara, la prima vedere, dracul nu pare atât de negru atunci când vine vorba de închiderea, ecologizarea și conservarea minelor. La Petroșani, spre exemplu, Conversmin a atribuit Companiei Naționale a Huilei, prin încredințare directă, un contract de 234.028 lei în data de 28.05.2012, pentru lucrările de ”închidere subterană pentru obiectivul Mina Livezeni Est”.
De ce a primit CNH contractul? În motivarea lor, cei de la Conversmin precizează că respectivele servicii ”pot fi furnizate numai de un anumit participant, din motive tehnice”. Radu Voina, lider sindical și fost miner, susține că el a participat la efectuarea lucrărilor respective în 1994, pe vremea când figura ca ortac la Livezeni. ”Acel perimetru este închis din 1994, acolo am lucrat și eu la închiderea lui, fiidcă se surpase și nu mai aveai ce să-i faci, trebuia să-l închizi. Cu mâna mea am ajutat la închiderea acelui obiectiv. Acum este vorba doar de spălare de bani”, spune el.
O altă mină ce figurează pe lista Ministerului Economiei ca închisă și conservată de prin 2007 este Bărbăteni, din municipiul Lupeni. Totuși, abia în prezent se efectuează lucrările necesare, chiar dacă, efectiv, exploatarea minieră și-a închis activitatea în 2007. De ce se efectuează abia acum lucrările necesare pentru închiderea și conservarea ei, nimeni nu poate spune oficial, iar costurile se ridică la 6.185.115 lei.
Nicolae Drăgoi, directorul general al Companiei Naționale a Huilei, a declarat că ”nu prea știe” care este mersul lucrurilor, întrucât el a fost numit în funcție abia la 1 iunie 2012. ”La Livezeni este posibil să se execute astfel de activităţi, fiindcă lucrările de subteran și le face unitatea. La Bărbăteni știu că acum se lucrează la închiderea și ecologizarea ei. Nu prea știu multe detalii, deoarece eu am venit la conducerea Companiei Naționale a Huilei la 1 iunie anul acesta și deocamdată nu știu ce s-a întâmplat înaintea mea”, a precizat Drăgoi.

Plăţi ilegale cu nemiluita

În toată țara, în perioada 2004-2012, sumele menționate mai sus pentru conservarea, închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere au fost folosite pentru închiderea a peste 550 de mine și cariere, în conformitate cu un program al Guvernului aprobat în 1998.
Societățile care au efectuat lucrările de conservare au fost cele care au și datorii enorme la bugetul de stat ori de numele cărora se leagă scandaluri cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii publici. Acestea sunt CNH, SNC Ploiești, SNLO, CNMPN Remin Baia Mare, CNCAF Minvest Deva, Slarom București, CNU București, SC Miniera Banat SA Anina, SC Radioactiv Mineral SA Măgurele, SC Minbucovina SA Vatra Dornei, SC MOLDOMIN SA Moldova Nouă, Asociația Mineral West Dobrești.
Pentru lucrările de închidere și ecologizare au câștigat licitații 54 de firme și companii naționale, nouă dintre acestea fiind din județul Hunedoara, care au luat, de la stat, aproape 800 de milioane de lei. Totuși, în urma unui raport al Curții de Conturi pe anul 2010 se arată că societatea Conversmin a efectuat plăți ilegale, supraevaluate, precum și lucrări care nu existau în documentele tehnice.
”Auditul arată că SC Conversmin SA, firma care se ocupa cu închideri de mine și ecologizare, a acționat în Valea Jiului cu lucrări doar pe hârtie pe bani foarte mulți, în timp ce CNH era pe moarte. Conform auditului, Conversmin a redus patrimoniul instituției cu 73,9 milioane de lei, prin neînregistrarea în contabilitate a unor bunuri și investiții realizate. (…) Conversmin a început în perioada decembrie 2008/ianuarie 2009 <marea prăduială>, cu achiziții costisitoare pentru minele din Valea Jiului. Sumele imense pe care Conversmin pretindea în acte că le investește pentru ecologizarea minelor au rămas doar pe hârtie, întrucât ecologizările miniere nu se pot verifica faptic. În realitate, aceste investiții pentru ecologizări la minele din Valea Jiului erau doar scurgeri de bani. Acestea, pe lângă multe altele, cu sume năucitoare, au fost sesizate în anii precedenți, dar cine să ia măsuri?”, scriau în 11 iulie jurnaliștii de la Cronica Văii Jiului.

Ziarul de Investigații

Spioni francezi, cotonogiți de țăranii bulgari

Hunedorenii fac ping-pong cu 60 milioane de euro pentru gunoi

Attila Korodi – barbat, laș și duplicitar

Banii surzilor, afacere de milioane pentru Grecu

Parcările-autobază ale lui Sorin Oprescu

Baronii de Tulcea scârțâie la avere

Remorcajul maritim, o afacere de 100 milioane de euro căpuşată de statul român

Încă un dosar de înșelăciune pe numele lui Boldea

Reţeaua de apă din Valea Jiului, capușată de firmele de partid

Sentinţe judecătoreşti, ignorate de Primăria Galaţi

Casa învăţătorilor şi Căminul Şcolii, tunuri de milioane de euro la Galaţi

Zeci de milioane de euro pentru mine închise de două ori

Rămâi conectat

Ultimul articol

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

Grevă la compania de transport public din Constanța

Fost ministru al Transporturilor, reținut; este acuzat că a încercat să-l mituiască pe directorul...