Vara ambuteiajelor austriece pe podul de la Agigea

Autor

-

12 iulie 2013

Peste 4,7 milioane euro sunt irosiţi în reparaţia podului rutier de peste Canalul Dunăre- Marea Neagră. Lucrările de reparaţii sunt blocate de jumătate de an, iar structura de rezistenţă a podului este în pericol. Modul haotic în care s-au făcut asfaltările au dezechilibrat platforma podului, iar hobanele au cedat. Statul nu mişcă un deget pentru rezolvarea situaţiei iar sezonul estival se anunţă un adevărat calvar pentru şoferii care vin la mare.

Turiştii care vor porni spre litoral cu maşina în această vară trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Vitezei ridicate cu care se circulă pe Autostrada Soarelui i se va opune, chiar la ultimul kilometru de autostradă, un adevărat calvar rutier.
Indiferent cu ce viteză vin maşinile spre mare pe A2, odată ajunse la sensul giratoriu de lângă podul Agigea, vor circula bară la bară, pe câte un singur fir de mers. Reparaţia podului de la Agigea, de peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, ar fi trebuit să se încheie pe 15 martie 2013, însă mai trece încă o vară fără ca autorităţile statului să se ţină de cuvânt.

Blestemul lui Manole şi… Dorel

Podul DN km. 8+ 988, aşa cum este denumit în limbaj tehnic podul de la Agigea, a făcut îniţial parte din cele zece poduri din regiunea Dobrogei ce trebuia modernizate cu fonduri europene.
Conceput la sfârşitul lui 2010, în mandatul fostului ministru al Transporturilor Anca Boagiu, proiectul a îmbrăcat forma unei Hotărâri de Guvern, podului de la Agigea fiindu-i alocat un fond de peste 24 milioane de lei, bani ce urmau să fie asiguraţi în sistem de cofinanţare de către statul român şi Banca Europeană pentru Reconstruţie şi Dezvoltare. Ulterior, din cele 10 poduri, în program au mai rămas doar două, cele de la Agigea şi Giurgeni. Asta pentru că, la acea vreme, ministerul condus de Boagiu nu a fost capabil să asigure procentul de 42% din valoarea toatală a investiţiilor, conform înţelegerii cu BERD.
În fine, chiar şi aşa toată lumea aştepta cu sufletul la gură inaugurarea primului şantier de reparaţii la podul Agigea. Din motive electorale, începerea lucrărilor la pod a fost amânată pentru anul viitor, astfel că abia în vara lui 2011, chiar când podul Agigea a împlinit 28 de ani de la inaugurare, au apărut muncitorii pe şantier. Contractul de reparaţii avea la acea dată o valoare de 4.720.606 euro, cu tot cu TVA, iar executant a fost desemnată compania Bilfinger Berger Baugesellschaft din Austria. Termenul de execuţie a contractului era de 24 de luni, iar obiectivul general al proiectului îl reprezenta efectuarea lucrărilor de consolidare, de reparaţii, înlocuire sistem rutier, parapete şi instalaţii electrice, precum şi consolidarea malurilor.
Numai că, exact ca în legenda Mânăstirii Argeşiului, chiar când e pe cale să împlinească doi ani de la începerea reparaţiilor, podul de Agigea se află într- o situaţie mult mai proastă. În loc să finalizeze lucrările de şantier, construcţorii caută disperaţi soluţii pentru consolidarea sistemului de rezistenţă. Sistemul de hobane (cablurile de susţinere) a cedat la sfârşitul anului trecut iar până la rezolvarea acestei probleme, programul de reparaţii bate pasul pe loc.
„Lucrările de modernizare au fost întrerupte”, a precizat Marin Dima, directorul regional Conszanţa al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Se pare însă că tocmai asfaltarea defectuoasă a căii de rulare a podului a dezechilibrat structura de rezistenţă iar hobanele au început să se fisureze. Specialiştii în drumuri şi poduri susţin că însuşi executantul lucrărilor de modernizare a dat ultima lovitură podului uzat, prin decopertarea asfaltului pe unui singur sens de mers şi redirecţionarea traficului rutier pe celălalt sens.
Astfel a rezultat o diferenţă de aproximativ 200 de tone între laturile podului, greutate care a înclinat calea de rulare a podului şi în final a dus la fisurarea sistemului de hobane. Potrivit specialiştilor, asfaltările repetate şi efectuate în mod deficitar, respectiv straturile de asfalt au fost adăugate unele peste altele, au dus la suprasolicitarea podului. Nu se ştie cu exactitate care au fost cauzele şi dacă podul era deja afectat înainte de demarearea programului de modernizare, CNADNR tace mâlc, însă din modul s-au chinuit la sfârşitul anului trecut constructorii să monteze contra cronometru hobanele suplimentare reiese că podul a fost întradevăr, serios afectat.

Reflectoare de 650.000 euro

Raportul de cost în cazul podului de la Agigea este de 17.746,6 euro pentru reparaţia unui metru liniar de pod.
Spre comparaţie, cu această sumă îţi poţi cumpăra un autoturism din clasa medie superioară sau banii ar fi suficienţi pentru construcţia (atenţie, nu reparaţia) a peste patru metri pătraţi de şosea suspendată la 245 de metri deasupra solului pe celebrul viaduct Millau din Franţa, considerat cel mai înalt pod hobanat din Europa. Minune a tehnicii, viaductul Millau are o înălţime totală a stâlpilor de 343 de metri (puntea, respectiv calea de rulare a maşinilor este deasupra norilor), o lungime de 2.460 de metri, un cost de puţin peste 4.000 euro pe metru patrat şi a fost ridicat în numai patru ani.
Millau a costat peste 320 milioane de euro şi are o garanţie de 120 de ani (!?). La noi, „minunea” tehnicii de la Agigea se mândreşte cu aproape 30 de ani fără nici un fel de lucrări de întreţinere la sistemul de hobane. Cireaşa de pe tort o constituie faptul că, deşi vai de capul lui, cu hobane obosite şi fără banii pentru reparaţii, podul de la Agigea dispune de un modern sistem de iluminare, care include zeci de proiectoare şi sute de becuri. Sistemul de iluminat a fost inaugurat în decembrie 2007 şi a costat nu mai puţin de 650.000 de euro, adică a şaptea parte din costurile programului de modernizare aflat în derulare.
Iluminatul a fost inaugurat cu o ceremonie organizată chiar pe pod, iar şoferii aflaţi în trafic şi care au fost martorii aprinderii primului bec au primit rovignete gratuite din partea conducerii CNADNR. Ce o fi fost în capul şefilor CNADNR atunci când au aruncat pe fereastră această sumă în loc să finanţaze măcar ungerea hobanelor podului, operaţiune pe care mereu au amânat- o din lipsa banilor şi care, dacă ar fi fost făcută periodic, nu s-ar fi ajuns în situaţia de astăzi, nu se ştie. Cert este că podul va intra în sezonul estival cu hobanele betegite.

Întârzieri succesive

După rezolvarea situaţiei critice de la sfârşitul anului trecut, respectiv modificarea părţii superioare a stâlpului principal şi sudarea de noi hobane, suplimentare, conducerea CNADNR a promis că până pe 15 martie podul va fi redat circulaţiei pe ambele sensuri.
Cum însă, după montarea hobanelor suplimentare, nu s-a mai făcut nimic la pod, compania a devansat termenul de finalizare a lucrărilor la 1 Mai. Potrivit specialiştilor consultaţi de Jurnal de Investigaţii, podul nu va fi terminat în această vară. „Chiar dacă se identifică soluţia tehnică pentru schimbarea sistemului de hobane, lucrările vor dura mai multe săptămâni. Nu cred că CNADNR are în prezent banii necesari, iar contractul aflat în derulare a fost blocat”, a precizat, sub protecţia anonimatului, un specialist în construcţii.
De altfel, nu trebuie să fii nici un inginer sau expert în construcţii pentru ca să-ţi dai seama că, în ritmul actual în care continuă, sau mai bine zis nu continuă, lucrările la pod, întreg procesul de reabilitare va dura mult mai mult decât estimările iniţiale. Mai ales că şantierul podului era în continuare blocat la finele lunii aprilie iar circulaţia se desfăşoară cu restricţii, pe doar un singur fir.

Sorin Oprescu, baron peste nouă judeţe

Autor

Adrian Bărbulescu

-

12 iulie 2013

Nouă judeţe, plus Bucureştiul, se vor afla sub stetoscopul lui Sorin Oprescu, care va deveni astfel, din „simplu” primar al Capitalei, cel mai influent baron regional. Primăria condusă de Oprescu se pregăteşte să preia, de la Ministerul Transporturilor, Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB). Numai că edilul nu se mulţumeşte cu actuala arie de acoperire a AMTB, limitată la Bucureşti şi judeţul Ilfov, şi trage sforile pentru a îngloba în aceasta localităţi din alte opt judeţe. Proiectul de lege în acest sens elaborat de Primăria Municipiului Bucureşti aşteaptă momentul prielnic pentru a fi aprobat.

Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB) se pregăteşte să renască precum pasărea Phoenix, resuscitată de doctorul Sorin Oprescu, care astfel va deveni cel mai „greu” baron local din România.
Asta pentru că, alături de Bucureşti şi judeţul Ilfov, în raza de coordonare a Autorităţii vor intra alte opt judeţe: Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Buzău, potrivit unui proiect de lege elaborat de Primăria Capitalei.
Dar să vedem mai întâi cum s-a ajuns în situaţia de a avea, pe hârtie, autoritate metropolitană de transport dar care să fie total nefuncţională. În urmă cu doi ani de zile, la presiunea Fondului Monetar Internaţional, Guvernul Boc a dispus, prin Ordonanţa nr. 21/2011, înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti (AMTB).
Rolul acesteia trebuia să fie coordonarea tuturor modurilor de transport de pe teritoriul Bucureştilor şi al judeţului Ilfov, introducerea unui sistem unitar de taxare, valabil şi la RATB, şi la Metrorex, dar şi la microbuzele şi autobuzele operatorilor privaţi şi la trenurile regionale de călători.

Atribuţiuni doar pe hârtie

Atribuţiuni care au rămas doar în paginile Monitorului Oficial, căci, în practică, transportul public de călători se desfăşoară în continuare haotic, fără niciun fel de coordonare între operatori. Fiecare dintre aceştia are alt sistem de tarifare, se suprapun traseele şi aşa mai departe. De când s-a înfiinţat, AMTB a funcţionat la limita de avarie, în condiţiile banilor insuficienţi primiţi de la bugetul statului şi în lipsa unui algoritm care să stabilească ce contribuţie îi revine fiecărei entităţi administrative – Primăria Municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov şi primăriile ilfovene.
„Menţionăm că niciuna dintre atribuţiile AMTB prevăzite la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, aprobată prin Legea nr. 8 din 6 ianuarie 2012, nu au fost exercitate de MTI (Ministerul Transporturilor şi Infrasctructurii – n.red.), nefiind stabilite ca şi atribuţii, prin niciun act normativ în vigoare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege menţionat. Perfect adevărat, lucru constatat şi de experţii Băncii Mondiale, într-un raport finalizat la finele anului trecut.

Angajaţi puţini şi slab pregătiţi

Specialiştii instituţiei bancare internaţionale au identificat şi cauzele care au dus la nefuncţionarea AMTB. Unul dintre primele motive este lipsa de personal: „Restructurările recente ale bugetului MTI accentuează mai tare anomalia din cotextul dispoziţiilor Legii 8/2012, conform cărora AMTB trebuie să fie finanţată în primul rând şi administrată de MTI”. Apoi, raportul remarcă faptul că „nu numai că personalul total aprobat este inadecvat, dar nici nivelul de remuneraţie implicit al bugetului aprobat nu este la un nivel care să atragă calificările profesionale necesare AMTB”. Cu alte cuvinte, oameni puţini şi slab pregătiţi.
Pe de altă parte, strategia de transport îi revine AMTB, însă alte funcţii de transport urban, cum ar fi managementul traficului, sunt îndeplinite de Primăria Capitalei. Un alt impediment în desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţii AMTB l-a constituit anul electoral 2012, cum remarcă autorii raportului: „Constrângerile asupra bugetului MTI au limitat finanţarea către AMTB, iar anul 2012 fiind an electoral, cu alegeri plasate în ultimele 3 luni ale anului calendaristic, depunerea proiectului de buget nu a fost făcută într-un termen acoperitor pentru funcţionarea corespunzătoare a AMTB”.
Pornind de la cele constatate de experţii Băncii Mondiale, care au sesizat faptul că înfiinţarea AMTB a fost făcută doar de ochii finanţatorilor internaţionali, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, au întocmit un proiect de lege care aşteaptă momentul prielnic să fie aprobat. „Prin prezentul act normativ se aprobă desfiinţarea AMTB din subordinea MTI şi înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti în coordonarea aparatului propriu al autorităţii publice locale a Municipiului Bucureşti, care să funcţioneze ca o autoritate de reglementare şi coordonare a transportului public suprateran şi subteran în corelaţie cu transportul zonal pe calea ferată şi punctele de acces auto spre şi dinspre Capitală”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Doctorul ridică miza

Toate bune şi frumoase, numai că doctorul Oprescu plusează în textul proiectului propriu-zis, extinzând aria de acoperire a noii autorităţi. Iată ce se prevede la articolul 7, alin 1, din document: “Aria de acoperire geografică a activităţii ATMB (Autoritatea de Transport Metropolitan Bucureşti – n.red.) include Municipiul Bucureşti şi localităţi din zona sa regională de influenţă în tranbsport şi anume din judeţele: Ilfov, Argeş, Teleorman, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Dâmboviţa şi Buzău, cu posibilitatea de extindere”.
Deci, în cazul în care proiectul va deveni literă de lege, Sorin Oprescu va fi “jupân” peste municipiul Bucureşti şi peste nouă judeţe. Şi asta pentru că primarul general va deţine controlul absolut al instituţiei.
“Primarul general al Municipiului Bucureşti va asigura conducerea operativă a ATMB, ca preşedinte executiv, care este ordonator principal de credite”, se stipulează la articolul 11. Apoi, se prevede constituirea unui Consiliu de Cooperare Regională (CCR), ca organ deliberativ (pe principiul consiliilor locale). Şi aici, Sorin Oprescu va deţine controlul. Din cei 11 membri ai Consiliului, trei vor proveni din aparatul propriu al primarului general şi trei din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), unde majoritatea aparţine USL. Ministerelor Transporturilor, Dezvoltării Regionale şi Finanţelor le revin câte un membru, în vreme ce administraţiile locale din zona de acoperire a ATMB vor fi reprezentate, în total, doar de doi membri.

Indemnizaţii atractive

Cu certitudine, va fi mare îmbulzeală pentru a prinde un loc în CCR, deoarece indemnizaţiile de şedinţă nu sunt deloc de neglijat – “30% din retribuţia directorului general/preşedintelui executiv al ATMB” (art. 18). Cum, potrivit ultimelor date disponibile, salariul lui Sorin Oprescu este de 4.700 de lei, rezultă că fiecare membru al CCR va încasa 1.410 lei pentru câteva ore de şedinţă.
„Jurnal de Investigaţii” a semnalat încă din toamna anului 2011 faptul că înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti s-a făcut pe picior, fiind incluse în aria sa de acoperire doar Bucureştii şi Ilfovul. Aceasta în condiţiile în care localităţi foarte apropiate de Capitală se află pe razele administrative ale altor judeţe. Este, de exemplu, cazul localităţilor Adunaţii Copăceni sau Bolintin, care se află pe raza administrativă a judeţului Giurgiu, deşi sunt la nici 10 km de Bucureşti.
Însă, în forma propusă de Primăria Capitalei, noua Autoritate pare să concentreze prea multă putere în mâinile unui singur om. Fie că se numeşte el Sorin Oprescu sau altfel.

Străinii dau târcoale aurului dacic

Autor

Dănilă Chirovici

-

1 iulie 2013

După ce a fost exploatat mii de ani, „aurul dacic” din judeţul Hunedoara a devenit brusc neinteresant. Guvernanţii au motivat că e prea scump să-l mai extragă şi au închis una după alta exploatările aurifere. Închiderile s-au făcut însă fără respectarea normelor, în ciuda fondurilor uriaşe pompate în aceste activităţi. Paradoxal este faptul că, după închiderea minelor, preţul aurului a crescut de şase-şapte ori, ceea ce ar fi făcut ca acum exploatările să fie profitabile. De curând, firme străine au început să facă prospecţiuni în zonă

Perimetre aurifere care sute sau mii de ani au asigurat prosperitatea zonelor respective sunt acum circuri ale foamei, de unde hoţii s-au servit în voie. Fostele comunităţi miniere au devenit, peste noapte, zone defavorizate sau sate de vacanţă pentru bogaţi. Blestemul aurului dacic a lovit crunt Ţara Zarandului, considerată nu de mult bazinul aurifer al României.
La Mina Barza, în zona Brad, s-a extras aur timp de 2.100 de ani, până în 2007, când s-a pus lacăt pe exploatarea minieră unde se spune că era cel mai pur aur din Europa. Declinul începuse cu ceva timp în urmă, când numărul angajaţilor s-a tot restrâns, iar în final s-a constatat că aurul dacic era prea scump, iar preţul pe piaţă scăzut.
Florin Cazacu a lucrat 18 ani la această mină şi timp de 10 ani a fost lider sindical, asta până în 2004 când a devenit primar al Bradului. Din important perimetru aurifer, Bradul a devenit mai întâi zonă defavorizată, iar ulterior a rămas şi fără acest statut. „Închiderea Minei Barza a afectat foarte grav nivelul de trai în întreaga zonă. În 1990, aici lucrau 5.000 de oameni şi pe o rază de 40 km exista transport pentru muncitori”, spune Cazacu.
Încă din perioada interbelică se punea problema găsirii unor alternative în cazul în care zăcământul se va epuiza. Într-un document din 1936, societatea Mica, care exploata aurul, menţiona faptul că producţiile mari nu trebuie să bucure conducerile exploatărilor, pentru că, în timp, zăcământul va sărăci. “Trebuie create alternative, pentru ca altă industrie să ia locul acesteia, când va apune”, se arăta în document.
Din păcate, până în 2007, anul în care s-a luat decizia închiderii tuturor exploatărilor aurifere, nimeni nu s-a gândit să creeze alternative în aceste zone monoindustriale şi aici e vorba de Brad, Roşia Montană, Abrud, Baia de Arieş şi alte localităţi. În 1998 s-a creat un statut de zonă defavorizată pentru anumite regiuni care depindeau de exploatările miniere, dar această facilitate nu a reuşit să atragă investitori.
Decizia de renunţare la minerit a fost luată într-un moment total neinspirat. „Imediat după ce au fost închise exploatările, preţul la principalele metale a crescut vertiginos. După închiderea Exploatării Miniere Barza, preţul aurului a crescut de şase-şapte ori, costurile nu au crescut în acelaşi ritm şi astăzi mina ar fi fost rentabilă”, spune Cazacu. În 2006, Mina Barza, care aparţine de Compania Naţională Minvest Deva, a intrat în program de închidere şi ecologizare pentru care au fost alocaţi de la bugetul de stat 14,625 milioane de lei.
Jaf cu banul public, după cum explică Florin Cazacu. „Nici nu a avut loc o închidere făcută după normele tehnice ale unei exploatări miniere. Exploatările au fost părăsite şi a fost declarată procedura falimentului. Minele nu au fost închise, din punct de vedere tehnologic, aşa cum impune legea”, spune actualul primar. El a continuat, arătând că minele au fost părăsite, iar apele au început să se ridice în puţuri. “Au început să scoată fierul vechi, au distrus orice însemna funcţionalitate din punct de vedere tehnologic. Incintele miniere nu au mai fost păzite, iar lichidatorii care au preluat activele minei au avut un singur scop, respectiv să vândă cât mai repede fierul vechi. Hoţii de fier vechi au acoperit marile hoţii ale lichidatorilor”, arată fostul lider de sindicat.

Sat de vacanţă în loc de mină

Un alt studiu de caz în reprezintă zona Săcărâmb, acolo unde se extrăgea un aur atât de special încât a primit numele de „săcărâmbită”, de 24 de karate.
Activitatea în zonă a fost întreruptă definitiv în 2006, iar Săcărâmbul s-a transformat dintr-o zonă minieră într-un sat de vacanţă. Cu vreo 300 de ani în urmă, zona era considerată El Dorado-ul Europei. Aici s-a descoperit unul dintre cele mai bogate zăcăminte de aur şi argint din Europa, aşa că imediat locul a atras muncitori din mai toate părţile fostului Imperiu Habsburgic.
În perioada 1748 – 1876, Săcărâmbul a fost considerat cel mai rentabil complex minier din Europa, de aici fiind extrase peste 40 de tone de aur. Încet – încet zona a devenit pustie, iar activitatea extractivă a intrat în declin. Între 1960 şi 1970, de la Săcărâmb se mai scoteau 200 kg de aur pe an şi mai bine de 2.000 kg de argint, pentru ca în anii ‘80 galeriile să înceapă să se închidă, rând pe rând. În 2006, mina s-a închis definitiv.
Satul nu a murit, iar în urmă cu vreo 10 ani în locul exploatărilor aurifere au început să răsară casele de vacanţă. Acum, în Săcărâmb mai locuiesc permanent doar 165 de suflete, însă vara şi în week-end se mai adună aproximativ 50 de persoane.

Certejul, o istorie prăfuită

O altă filă a istoriei aurifere s-a scris la Certej, acolo unde există doar un perimetru minier neecologizat şi un proiect de redeschidere a unităţii extractive.
Aici s-a extras aur timp de sute de ani, până în 2006, când mina a fost închisă pentru că era neprofitabilă. Altfel spus, costurile de producţie erau prea mari faţă de venituri, aşa că s-a pus lacătul. A rămas însă poluarea, la cote inimaginabile, mai ales vara, când praful se ridică peste comună. „E o poluare excesivă, pentru că nu s-a făcut nici un fel de ecologizare a perimetrului exploatabil la vechea mină. Au început să închidă gurile de mină, dar asta nu înseamnă că au şi tratat acel complex chimic dăunător”, a declarat primarul Petru Câmpian.
Poluarea are drept cauză gurile de mină, incorect închise, prin care la suprafaţă ajung compuşi chimici care omoară fauna piscicolă. Să nu uităm, însă, că pentru ecologizare s-au alocat fonduri importante, pentru ca, după numai câteva luni, guvernanţii să-şi dea seama că lucrările sunt de mântuială. Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de „Închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Certej – Iazurile Valea Mireşului si Valea Mealu, în judetul Hunedoara” a fost anulată de Ministerul Economiei, alături de alte trei licitaţii similare. Licitaţia a fost câştigată de Asocierea Eco Invest SRL – Hidroconstrucţia – TPSUT, cu o propunere financiară de 12,43 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în 18 noiembrie 2011, iar neregulile descoperite de Corpul de control al Ministerului Economiei sunt: diminuarea nejustificată a capacităţii economico-financiare a ofertanţilor şi garanţiilor; firma câştigătoare nu avea obiectul de activitate principal sau secundar care să reprezinte o garanţie a abilităţii de executare a lucrărilor conform cerinţelor din caietul de sarcini; lipsa dovezilor privind experienţa în domeniul închiderii/tehnologizării.

Proiecte independente

În vreme ce aurul dacic este neinteresant pentru statul român, pentru investitorii privaţi zona pare din nou atractivă.
La Certej există un proiect avansat, care presupune procesarea a 45 milioane de tone de minereu cu o concentraţie de 1,8 g de aur pe tonă, precum şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani, adică pe perioada de operare a minei. Reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafaţă totală de 63 ha.
În zona Barza, deşi nu există proiecte de exploatare, sunt, în schimb, prospecţiuni. „Dacă te deplasezi cu maşina prin zonele de deasupra zăcământului, observi că sunt foarte multe semne că zona respectivă a fost prospectată. Ştiu că în zona Rovina, în zona Bucureşcii Bradului există o firmă cu capital străin care a pus în evidenţă un zăcământ destul de mare de aur. Paradoxal, acest zăcământ este undeva la capătul fostului zăcământ Barza. Din punctul meu de vedere, zăcământul Barza ar fi avut rezerve mult mai multe decât cel pus în evidenţă de prospecţiunile acestei societăţi de care vorbeam”, a spus primarul Bradului, Florin Cazacu.

O afacere dubioasă orchestrată de Călin Mitică îmbolnăveşte românii

Autor

Dănilă Chirovici

-

24 iunie 2013

Sute de navetişti care circulă cu trenul se află într-un pericol imens fără ca măcar să o ştie.
Câteva zeci de automotoare care încă se află în circulaţie conţin azbest, o substanţă cancerigenă extrem de periculoasă, interzisă în toată Uniunea Europeană din 2005, susține Antena 3.
Începând cu 2006, CFR Călători a început să aducă, din Franţa, vagoane folosite. Pe atunci, CFR Călători era condus de Alexandru Noapteş, cel care nu şi-a putut demonstra o parte din avere la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, avere care a fost confiscată.
În 2006, la cârma Ministerului Transporturilor s-au aflat democrat liberalii Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu. În total, 38 de garnituri a câte trei vagoane au ajuns pe şinele din România în următorii ani.
Este vorba despre rame electrice Z6100, cunoscute în rândul pasionaţilor ca „franţuzoaicele”. Sună frumos, doar că, la fabricare, vagoanele au fost căptuşite cu azbest. O substanţă cancerigenă interzisă pe teritoriul Uniunii Europene din 2005, iar în Franţa încă din 1997.
Şi totuşi, nimeni n-a ţinut seama de lege. Şi nici nu s-a ostenit să-i informeze pe călători de pericolele la care sunt expuşi, notează jurnaliştii de la Antena 3.
Secretul a ieşit la iveală acum o lună în timpul unor reparaţii la o ramă.
Potrivit prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, aceste particule de azbest se depun în plămâni şi dau o serie de reacţii de apărare care merg de la formaţiuni benigne, aşa zisele plăgi de azbest, până la formaţiuni maligne.
Cu cât expunerea este mai îndelungată, cu atât boala are şanse mai mari să se instaleze. Direct vizaţi de problemă sunt navetiştii.
Trenurile periculoase încă circulă în România. Automotoarele cu pricina au fost subiectul unui imens scandal, preţul lor crescând vertiginos de la intrarea în ţară şi până la achiziţionarea lor de către CFR Călători, aşa cum Ziarul de Investigaţii a scris aici şi aici. De menţionat că de modernizarea automotoarelor s-a ocupat compania clujeană Remarul 16 februarie, controlată de controversatul om de afaceri Călin Mitică.

CFR a pus webcam în Gara, ca să vezi ce întârziere are trenul

Autor

Dănilă Chirovici

-

24 iunie 2013

CFR Călători a instalat o cameră web în Gara de Nord cu scopul de a-şi informa călătorii despre întârzierile trenurilor.
CFR a instalat o cameră web prin care se poate vedea tabela de plecări si sosiri în timp real, cu actualizare la un minut, dar şi întârzierile trenurilor. Pentru a putea vedea această tabelă, trebuie să intraţi pe www.cfr.ro, apoi click dreapta pe Tabela sosiri – plecări Bucureşti Nord. Veţi fi redirecţionaţi către camera web.
Vineri seară, cea mai mare întârziere, de 170 de minute, o avea trenul care venea de la Viena.
Sâmbătă seară, cea mai mare întârziere o avea trenul care venea de la Halta Păuşa, de lângă Căciulata, Jud. Vâlcea, de 200 de minute, deşi distanţa de parcurs este de doar 300 de kilometri. Întârzieri au şi trenurile care vin Turnu Severin, Craiova sau Timişoara.

Rareș Bogdan, concedii de lux alături de Călin Mitică

Autor

Dănilă Chirovici

-

21 iunie 2013

Călin Mitică, afaceristul care a încasat sute de milioane de lei de la CFR a ajuns să obțină influență asupra postului Realitatea TV și să-și trateze cu atenție jurnaliștii protejați. Obiectiv.info publică fotografii din concedii de lux pe care Mitică le-a petrecut alături de realizatorul Realitatea TV Rareș Bogdan.
Sutele de milioane de lei pe care Remarul 16 Februarie le-a obținut de la CFR Călători nu pică din cer. Pentru a avea acces la asemenea contracte, trebuie să ai o istorie o istorie comună și legături puternice la resursele statului.
Călin Mitică, proprietarul firmei acționare la Remarul 16 Februarie, le are pe amândouă: aproape întreaga sa carieră de business se leagă de transportul feroviar, iar conexiunile la resursele CFR-ului sunt mai cimentate decât traversele de cale ferată. În 2008, o altă firmă deținută de Mitică, CFR SIRV, obținea un contract de de 350 mil. euro de la CFR pentru repararea a 300 de vagoane. Cealaltă firmă, Remarul 16 Februarie, câștiga 190 mil. lei pentru vânzarea către CFR Călători a 40 de rame electrice. Și exemplele ar putea continua.

Cu astfel de afaceri, nu e de mirare că Mitică a devenit preocupat de imaginea sa și mai ales de protejarea ei. Deși a infirmat într-o anchetă publicată de Kamikaze, jurnaliștii au demostrat totuși legăturile lui cu stațiile Realitatea TV din Ardeal. Negocierea pentru intrarea în parteneriat cu Realitatea s-a făcut prin intermediul unei alte firme, Presa Zece SRL. Schema a fost descrisă de jurnalistul clujean Rareș Bogdan, asociat cu Mitică în Clever Media, editorul ziarului Ziua de Cluj: „Clever Media nu a preluat nimic. Deci dacă intrăm într-un parteneriat cu Realitatea, intrăm cu Presa Zece SRL, care este vehiculul cu care am intrat și în acționariatul de la NCN (televiziune din Cluj – n.r.), unde deținem 38%. Deocamdată suntem la stadiul de discuții. Presa Zece SRL este coeditor la Ziua de Cluj”, declara Rareș Bogdan în septembrie 2010. Acum, Rareș Bogdan este realizator tv la Realitatea TV în București.
Mai departe: Presa Zece SRL este deținută de un anume Marius Baica și Ramona Valerica Diță. Marius Baica deține și Nova Cominvest, societate care a cumpărat 6,5% din acțiunile Remarul 16 Februarie de la Transferoviar, societăți controlate de Călin Mitică.

Banii Sectorului 3, drenati în latifundiile primarului Robert Negoiţă

Autor

Adrian Bărbulescu

-

20 iunie 2013

Negoiţă. Robert Negoiţă. Investitor imobiliar şi, din vara lui 2012, primar al Sectorului 3 din Bucureşti. I-a succedat lui Negoiţă. Liviu Negoiţă. Ales primar de nici un an de zile, Robert Negoiţă pregăteşte un tun de 100.000 de euro pe an din bugetul primăriei pe care o conduce, bani care vor fi sifonaţi către investitorul imobiliar Robert Negoiţă. Şi, cum orice inginerie financiară de acest fel trebuia să capete un paravan de legalitate, Consiliul Local al Sectorului 3 a apobat înfiinţarea unei ONG, denumită pompos Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti 2020. Prefectul a cerut retragerea hotărârii, primarul a refuzat. Acum, toată tărăşenia se mută în instanţă.

Primăriile comunelor din judeţul Ilfov au terenuri, dar nu prea au bani. Robert Negoiţă este investitor imobiliar, are terenuri în judeţul Ilfov şi are şi bani.
Pentru a le creşte valoarea de piaţă, terenurile respective trebuie racordate la utilităţi. Operaţiune care costă, iar banii ar putea fi plătiţi de investitorul imobiliar Robert Negoiţă. Dar Negoiţă este şi primar la Sectorul 3, funcţie în care a fost ales în vara trecută. Şi atunci, de ce să plătească investitorul Negoiţă, şi nu primarul Negoiţă, mai exact locuitorii sectorului păstorit de Negoiţă? Mai ales că sunt mulţi, aproape jumătate de milion.
Şi tot investitorul Robert Negoiţă mai are şi un complex rezidenţial, tot în judeţul Ilfov. Locuitorii complexului au nevoie de transport în comun, pentru că nu pe toţi îi dau banii afară din casă în aşa fel încât să-şi permită o maşină. În momentul de faţă, transportul este asigurat de autobuze ale RATB, operaţiune care costă, iar banii sunt plătiţi de investitorul Robert Negoiţă. Dar dacă i-ar plăti primarul Robert Negoiţă (a se citi locuitorii sectorului 3)?
În Consiliul Local, primarul are o majoritate mai mult decât confortabilă. Douăzeci de consilieri au fost aleşi pe listele USL, patru provin de la partidul lui Dan Diaconescu Direct şi numai şase sunt membri ai PDL. O majoritate care-i permite primarului să treacă prin Consiliu cam tot ce-i trece prin cap.
Şi aşa s-a şi întâmplat. Pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei din data de 31 ianuarie 2013 a fost inclus proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Bucureşti 2020”. Entitate în care Primăria Sectorului 3 se asocia cu primăriile din Pantelimon, Popeşti-Leordeni, Glina şi Cernica, scopul declarat fiind „furnizarea în comun a serviciilor de utilităţi publice”.

Supărările primarilor ilfoveni

Dar pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile cu primăriile din Ilfov, propun să facem o mică incursiune la Popeşti-Leordeni, oraş (cu numele, că de fapt tot comună este) unde Robert Negoiţă deţine, potrivit propriei sale declaraţii de avere postate pe site-ul de internet al Primăriei Sectorului 3, nu mai puţin de 32 de parcele, însumând 333.844 mp de teren arabil. Acestora li se adaugă alte şase parcele de teren intravilan – încă 21.023 mp.
În aceste condiţii, nu este de mirare că primarul din Popeşti-Leordeni, Petre Iacob, vorbeşte numai la superlativ de Robert Negoiţă: „Avem o relaţie specială, el a fost preşedintele PSD Ilfov. Membru PSD a fost aici, la Popeşti-Leordeni”. Dar să lăsăm osanelele inter-edili şi să vedem ce probleme stringente are Petre Iacob la nivelul oraşului.
Una dintre cele mai spinoase probleme este cea a transportului în comun care să facă legătura cu Bucureştiul. În prezent, transportul este asigurat de RATB, liniile preorăşeneşti 402 şi 414. RATB nu „bagă” însă controlori pe aceste autobuze, iar oamenii consideră că transportul este gratuit (într-adevăr, am constatat şi eu atunci când m-am dus la Popeşti-Leordeni că singura persoană care a validat cardul la urcarea în autobuz a fost subsemnatul). Unii au abonemente, dar nu le validează, aşa că în calcutatoarele RATB se înregistrează că nimeni nu a circulat cu linia respectivă. Alţii pur şi simplu nu validează pentru că nu au chef să dea bani, dacă tot nu vine controlorul…
Dar transportul nu e chiar gratis. Ultima factură lunară sosită de la RATB la Primăria din Popeşti-Leordeni indica de plată suma de 390.000 de lei. Bani pe care bugetul oraşului cu greu îi poate suporta. Primarul a încercat toate mijloacele de a-i sensibiliza pe cetăţeni. A lipit inclusiv afişe prin care cetăţenii sunt îndemnaţi să-şi valideze cardurile, pentru că altfel nu vor mai avea transport public. Degeaba.

Daţi un leu pentru Leordeni

Şi atunci, este de înţeles voioşia cu care Petre Iacob a îmbrăţişat ideea de a se asocia cu fostul său şef pe linie de partid Robert Negoiţă. Zis şi făcut. La finele lunii aprilie, Primăria Popeşti-Leordeni a plătit pentru înfiinţarea ADI suma de 10.000 de lei. Cât a plătit însă Primăria Sectorului 3? „Având în vedere că Primăria Sectorului 3 este o primărie mai mare, ei au o contribuţie mai mare, cu o sumă mult mai mare”, ne spune Iacob.
Dar cât, mai exact? Şi pentru asta îi părăsim pe zarzavagiii din Popeşti-Leordeni şi ne întoarcem la Bucureşti. Suma este indicată negru pe alb la articolul 9 al Hotărârii Consiliului Local al Sectorului 3 nr. 22 din data de 31 ianuarie 2013, actul normativ ce aprobă înfiinţarea ADI: Se aprobă participarea Consiliului Local al Sectorului 3 Bucureşti, în calitatea de reprezentant al Municipiului Bucureşti la patrimoniul iniţial al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti 2020, cu o contribuţie în numerar în valoare de 70.000 de lei”.
La următorul articol, se merge pe principiul „daţi un leu pentru Ateneu”. Cotizaţia anuală a Primăriei Sectorului 3 este stabilită la un leu pentru fiecare locuitor domiciliat în sector. Adică 470.000 de lei pe an, după calculele fostului viceprimar Victor Tărtăcuţă, acum consilier local PDL. Toţi cei şase consilieri PDL au votat împotriva hotărârii, dar au fost înfrânţi de majoritatea USL. Cei patru pepededişti s-au abţinut.

Prefectura sesizează ilegalitatea

Tărtăcuţă a atacat la Prefectura Bucureştilor cinci hotărâri ale Consiliului Local. Alături de HCL 22, au mai fost atacate şi altele, care se refereau la amplasarea de terase prin parcuri, de chioşcuri prin intersecţii şi la ridicarea autovehiculelor staţionate neregulamentar. Instituţia Prefectului a transmis Primăriei că toate cele cinci HCL sunt ilegale şi a cerut anularea lor. Consiliul Local a anulat însă doar patru dintre ele, menţinând HCL 22. În consecinţă, Prefectura se va adresa în contencios pentru a cere anularea hotărârii.
„Ce nu înţelegeţi? Este un business de familie. Nu e firesc să vrei să-ţi facă statul utilităţile la terenurile tale?”, se întreabă ironic consilierul Victor Tărtăcuţă.
Am putea crede că Tărtăcuţă este cârcotaş şi tendenţios, aflându-se acum în opoziţie. Ei bine, chiar şi cei de la „putere” recunosc că miza asociaţiei este aceea de a creşte valoarea unor terenuri, în condiţiile în care, aşa cum am arătat, Robert Negoiţă este mare latifundiar în Ilfov. „Practic, înseamnă utilizarea în comun a teritoriului intravilan, acest buffer dintre zona de margine a Sectorului 3 şi unităţile administrativ-teritoriale din Ilfov, beneficiind de aporturile pe care le pot furniza fiecare dintre părţi: teren, pe de o parte, în Ilfov, care aparţine consiliilor locale din localităţile învecinate, şi, pe de altă parte, finanţarea pe care o primărie mare ca Primăria Sectorului 3 ar putea să o asigure pentru lucrările de infrastructură de adus până la terenurile respective. Scopul asociaţiei este de a demara viabilizarea acestor terenuri în aşa fel încât ele să poată primi fondurile necesare, având în vedere că bugetele localităţilor vecine sunt mici comparativ cu bugetul unui sector. Putem veni cu investiţii în acele zone, în limita în care şi bugetul local o permite”, declara, pentru b365.ro, arhitectul-şef al Sectorului 3, Ştefan Dumitraşcu.
În plus, se pregăteşte şi înfiinţarea unei societăţi de transport public, după cum spune primarul de la Popeşti-Leordeni. De serviciile acesteia nu vor beneficia locuitorii Sectorului 3, care se deplasează cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele RATB, ci ilfovenii. Şi, ca bonus, locatarii din Confort City, complexul rezideţial al fraţilor Robert şi Ionuţ Negoiţă de pe raza administrativă a Popeştiului.
Am încercat în zadar să obţinem un punct de vedere atât de la primarul Robert Negoiţă cât şi de la city-managerul Sectorului 3, Constantin Mitache, membru în Consiliul Director al ADI. Din toată această inginerie, toată lumea are de câştigat. Mai puţin locuitorii Sectorului 3, care sunt consideraţi turci de către primarul Negoiţă. Că, deh, turcul plăteşte.

Schemele hoţiilor de la Loteria Română

Autor

Catalin Antohe

-

20 iunie 2013

Indiferent de puterea politică, Compania Naţională „Loteria Română” atrage căpuşele ca un magnet. În ultimele două luni, mai multe ziare şi posturi TV au bătut monedă pe nereguluile descoperite în 2011. Noi vă prezentăm cele mai „fierbinţi” scheme de fraudare ale Loteriei, care au ieşit la lumină în urma controlului Curţii de Conturi din 2012, documente despre care restul presei vorbeşte doar din auzite.
Ultimul raport al Curţii de Conturi se află acum pe masa de lucru a procurorilor DNA şi conţine isprăvile Loteriei Naţionale din mandatul lui Gheorghe Benea. Afacerile descoperite acum de inspectorii Curţii de Conturi sunt de-a dreptul nesimţite, prejudicierea Loteriei Naţionale cu zeci de milioane de euro fiind flagrantă, la prima vedere. Doar pe vremea lui Nicolae Cristea, directorul de tristă amintire, a mai fost, parcă, atât de evidentă, decizia managerilor Loteriei de a-şi frauda propria instituţie.

Graficele furtişagului

Vă prezentăm trei astfel de exemple. Nu vom insista, deocamdată, asupra numelor de persoane, sau asupra apartenenţei lor politice, o vom face în numerele viitoare.
Nu aceştia sunt atât de importanţi, în primă instanţăm, cât fenomenul. Actorii fraudelor se tot schimbă, furturile continuă. Când vine vorba de bani, interesele nu mai ţin cont de culoarea politică. Şi în acest caz, deşi vorbim de mandatul unui director general, numit de PDL şi susţinut, spunea el, chiar de fostul premier Emil Boc, banii supţi de căpuşele Loteriei s-au dus spre firme în care interesele acţionarilor s-au colorat în galbenul naţional liberalilor.
Pe 5 octombrie 2011, Compania Naţională „Loteria Română” (CNLR) a semnat un contract în valoare de 20,85 milioane de lei cu firma SVF Management Prod Serv SRL (lider în asocierea cu SC Industrial Computer Group SRL), pentru implementarea sistemelor Data Center şi Disaster Recovery. Conducerea CNLR a manipulat datele licitaţiei astfel încât doar SC SVF Management Prod Serv SRL a depus oferta înainte de data limită! Oferta a fost evaluată, verificată şi declarată câştigătoare în aceeaşi zi, iar contractul s-a semnat o zi mai târziu, fără a se mai respecta termenul legal de 11 zile.
Licitaţia a fost contestată şi anulată, pe 21 februarie 2012, de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, dar paguba se produsese deja, prin grija clujeanului Benea: în numai trei luni scurse de la încheierea contractului, Loteria cumpărase deja toate echipamentele pe care trebuia să le achiziţioneze în doi ani. Benea a avut grijă să plătească toţi banii, dar sistemul nu funcţionează nici în prezent. Aceasta pentru că nimeni nu s-a gândit că pentru aparatura pe care au plătit 20 de milioane trebuie şi un sistem de climatizare industrială de precizie.

Criminalitate economico-financiară

În dosarul înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea de Conturi face următoarele menţiuni: ”În circuitul tranzacţiilor comerciale a fost implicată SC Professional Clima Instal SRL care a facturat SC SVF Management Prod Serv SRL produse şi servicii care nu reflectă operaţiuni reale, societatea nedesfăşurând nici o activitate comercială şi neavând personal angajat. La cererea SC Professional Clima Instal SRL, la data de 16.03.2012, după retrageri succesive de sume substanţiale în numerar, contul bancar al societăţii a fost închis, iar la data de 20.09.2012 societatea era în stare de faliment. Retragerile de numerar au fost efectuate de către o persoană, în calitate de împuternicit, care era, în acelaşi timp şi împuternicit administrator al SC Expert Services Company SRL, societatea căreia SC Professional Clima Instal SRL i-a facturat servicii fictive în valoare de 13.369.113 lei. Andreescu Nicolas Brian, angajat al unei cunoscute firme de pază şi protecţie, a fost împuternicit ca administrator al SC Expert Services Company SRL pe o perioadă de numai trei luni, respectiv perioada în care s-au desfăşurat tranzacţiile aferente contractului încheiat de CNLR cu SC SVF Management Prod Serv SRL”.
Descrierea de mai sus a fenomenului economic făcută de experţii Curţii de Conturi arată, aproape fără dubii, existenţa unui grup organizat de criminalitate economico-financiară.

Vodafone, antrenată în afaceri dubioase

Un alt contract extrem de dubios, dar mai ales păgubos pentru bugetul Loteriei Române este cel de prestări servicii, din data de 13 aprilie 2011, în valoare de 57.382.000 lei fără TVA, încheiat între CNLR şi SC Grupul Industrial GIR SA, lider în asociere cu Vodafone România SA.
În primul rând, valoarea de 57,382 milioane de lei era estimată pentru sisteme de comunicaţii pentru 2.160 de locaţii. Numărul de locaţii a scăzut aproape la jumătate, ajungând la numărul de 1.143, dar suma a rămas aceeaşi. În al doilea rând, asocierea GIR – Vodafone a cerut de la Loterie 49,85 milioane de lei. Loteria a zis nu, noi vrem să dăm 57,3 milioane. Şi atât au dat. Încă 7,5 milioane de lei. În al treilea rând, cursul euro a fost stabilit la 4,7 lei, în loc de 4,3 lei, de unde rezultă o diferenţă de aproape cinci milioane de lei.
Apoi, Omnilogic a facturat echipamente către GIR în valoare de 2,36 milioane de lei. GIR a facturat aceleaşi echipamente, către Loterie, cu 6,97 milioane lei (4,6 milioane de lei în plus).
Până la data de 18 iunie 2012, Vodafone şi Romtelecom au facturat către GIR servicii de 5,521 milioane de lei. GIR a facturat-o Loteriei cu 7,35 milioane de lei. În total, Compania Naţională Loteria Română a cheltuit suma de 19,356 milioane de lei pentru produse şi servicii care au costat numai 7,9 milioane de lei, potrivit verificărilor făcute de Garda Financiară.
Cea mai mare parte a diferenţei vine din tranzacţia „fantomă” încheiată cu firma CAF Prodserv (culoarea roşie pe grafic). Aceasta nu are niciun angajat, deci nu putea, în aceeaşi zi, să verifice, să configureze şi să testeze echipamentele. Contractul acesteia cu GIR a fost semnat de acelaşi Andreescu Nicolas Brian, personaj pe care îl regăsim şi în prima schemă.

Acord pentru fraudă

Cea de-a treia schemă este cazul unei căpuşe clasice şi vizează achiziţionarea a 61 de echipamente multifuncţionale A3 (copiator, scaner, imprimantă).
Semnatarul acordului cadru de 5,5 milioane de lei cu Loteria, SC Euroco, avusese o cifră de afaceri medie de 140.000 de lei şi derulase doar două contracte de acest tip, în valoare totală de 3.051 lei. Euroco a fost de fapt, doar un intermediar pentru produsele şi serviciile livrate de societatea Top Edge Engineering şi Xerox România, pentru care a plătit 1,57 milioane de lei, dar a încasat de la CNLR cu patru milioane de lei mai mult. Dar, aşa cum deja am subliniat, Euroco a fost un intermediar, denumirea ştiinţifică pentru „căpuşă”.

Au clonat Coloana şi atât. De la Muzeul lui Brâncuşi, la un colţ înghesuit de expoziţie!

Autor

Dănilă Chirovici

-

2 iunie 2013

Inegalabilul sculptor Constantin Brâncuşi are, la Muzeul Mineritului din Petroşani un colţ doar al lui, organizat de Asociaţia PetroAqua şi reprezentanţii Primăriei Petroşani. Iniţiativa este extrem de utilă pentru că la Petroşani s-a turnat Coloana Infinitului în Atelierele Centrale, devenite ulterior UMIROM, sub supravegherea inginerului Ştefan Georgescu Gorjan. Şi pentru că schiţele originale au rămas acolo, fostul prefect Aurelian Serafinceanu a promis public că va face un muzeu al lui Brâncuşi. Ulterior s-a răzgândit şi a făcut o sală de nunţi şi botezuri!

O copie în lemn a coloanei Infinitului, fotogtafii de arhivă sau numele celor care au lucrat la turnarea Coloanei Infinitului, în Atelierele Centrale Petroşani. Toate acestea se regăsesc, acum, la Muzeul Minierului din Petroşani, unde a fost amenajată o expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi. O operă care străjuieşte municipiul Târgu Jiu, dar care s-a născut la Petroşani, în urmă cu 75 de ani, sub atenta îndrumare a inginerului Georgescu Gorjan, la care chiar s-a mutat pentru o vreme marele sculptor, care, până la acea vreme, realizase mai multe astfel de coloane, dar toate din lemn. Realizarea ei a fost susţinută financiar de societatea care administra la acea vreme unităţile miniere din Valea Jiului, pentru care ACP realiza stâlpi de susţinere şi, ca să poată fi decontată, a fost trecută ca vagonete de mină. În Gorj a fost trecută pe drumul plin de serpentine al Defileului Jiului, nu cu carul cu boi şi cu feciori chinuind, cum spune legenda, ci din trei bucăţi, cu maşinile de mare tonaj ale fabricii, dar într-adevăr cu foarte mult entuziasm. Iar pentru că opera brâncuşiană s-a născut la Petroşani, reprezentanţii Asociaţiei PetroAqua au decis să amenajeze, la Muzeul Mineritului, un Colţ Brâncuşi pentru ca toată lumea să-şi aducă aminte de locul municipiului minier în această poveste despre genialitate. „Pe Brâncuşi îl revendică multă lume, dar nimeni nu poate spune – în afară de noi, cei din Petroşani – că aici a fost făcută Coloana, şi ne mândrim cu asta! (…) Cred că Petroşaniul are nevoie să îşi pună în valoare lucrurile care au fost făcute aici”, a spus primarul Tiberiu Iacob – Ridzi.

Trebuia să aibă un muzeu!

La inaugurarea Colţului Brâncuşi a fost prezentă şi Sorana Georgescu – Gorjan, fiica inginerului care a stat de-a dreapta şi Brâncuşi, şi care este Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani. Aceasta a adus aminte audienţei că Brâncuşi ar fi trebuit să aibă un muzeu, doar al lui, la UMIROM, firma cumpărată de fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Serafinceanu a promis public că va realiza acest muzeu, pe amplasamentul unde se află acum Consulting Business Center, unde funcţionează din plin o sală de nunţi, botezuri şi cumetrii. „În 1994 am fost aici când Forumul Democrat German a iniţiat punerea unei plăci de marmură în memoria celor care au lucrat aici”, a povestit Sorana Georgescu – Gorjan. S-a întors în 2001, atunci când Aurelian Serafinceanu a făcut mare vâlvă în jurul ideii realizării unui muzeu Brâncuşi. La temelia clădirii ce avea să devină „casa” schiţelor originale a fost introdusă o „capsulă a timpului” cu semnăturile tuturor celor prezenţi acolo. Iar de faţă a fost chiar Ministrul Culturii de la vremea respectivă, Răzvan Theodorescu. A fost doar o fanfaronadă. De ce nu s-a mai concretizat ideea, ne explică Ionel Botoroagă, cel care conducea la acea dată societatea patronată de Serafinceanu şi al cărui tată a lucrat la realizarea Coloanei Fără de Sfârşit. „Pe Aurelian Serafinceanu nu l-a mai interesat problema aceasta. (…) Documentaţia originală am lăsat-o acolo, când am plecat în 2005, sper că mai este acolo. Am fost director din 2000 până în
2005”, a spus Botoragă.

Vor să doneze un modul

Tot el conducea societatea şi când ex-prefectul a avut ideea de a turna o clonă a Coloanei. „Noi ne-am apucat să turnăm coloana şi am realizat-o integral. Au vrut să se ducă la Călan, să o toarne la Călan, că noi nu am fi fost în stare. Tatăl meu este pe lista celor care au lucrat la Turnătorie şi a participat la realizarea Coloanei. Am spus că, dacă părinţii noştri au reuşit să o realizeze în 1937, cu tehnologia care era atunci, noi nu putem să o facem? Am avut o ambiţie fantastică”, a povestit Ionel Botoroagă.
Muzeul nu s-a mai realizat, iar clona Coloanei Infinitului a stârnit în jurul ei un imens scandal. În momentul în care s-a început lucrul la realizarea copiei, se intenţiona ca aceasta sa fie donată Guvernului României care, la rândul lui, să o ofere cadou guvernului francez. Ideea clonării Coloanei a stârnit însă numeroase controverse atât pe plan local, cât şi la nivel central sau chiar internaţional. S-a ajuns chiar ca ex-preşedintele CJ Gorj, Nicolae Mischie, să-i ceara ministrului Administraţiei Publice de la acea vreme, Octav Cozmâncă, demiterea prefectului de Hunedoara. De asemenea, Răzvan Theodorescu, declara, referitor la realizarea unei a doua Coloane a Infinitului, ca „este un exerciţiu tehnic” pe care îl interpretează ca un omagiu adus înaintaşilor, „dar care se opreşte aici, la nivelul experimentului”. In ciuda reacţii, copia a fost realizată, iar apoi a fost depozitată într-o hală din incinta uzinei Umirom Petroşani, devenită şi ea istorie între timp. Reprezentanţii Consorţiului Gerom, patronat de Aurelian Serafinceanu, vor să doneze municipalităţii unul dintre modulele copiei, dar primatul Tiberiu Iacob – Ridzi spune că va trebui să ia legătura cu toţi factorii decizionali, pentru a nu stârni un nou scandal. Dacă nu vor exista opoziţii, modulul va fi amplasat în mijlocul unui sens giratoriu, cu o tăbliţă care să povestească despre istoria Coloanei Fără Sfârşit.

Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei, pe urmele cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei

Autor

Dănilă Chirovici

-

22 mai 2013

După cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, alte două monumente istorice extrem de apreciate din judeţul Hunedoara ar putea intra sub patro n ajul UNESCO. Propunerea vine de la membrii comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO.

Discuţiile s-au purtat în cadrul şedinţei Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, iar dezbaterile s-au concentrat pe analiza strategiei de conservare şi promovare a monumentelor de patrimoniu aflate pe Lista tentativa UNESCO. De asemenea, a fost discutată şi oportunitatea depunerii unor alte dosare de candidatura pentru Lista tentativa UNESCO, adică în inventarul proprietăţilor pe care ţara noastră le propune pentru includerea în Patrimoniul UNESCO, printre care Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei. “În cadrul şedinţei, domnul senator Constantin Traian Igaş, preşedinte al comisiei, a subliniat necesitatea susţinerii de către comisie a unor iniţiative legislative de protejare şi conservare a monumentelor de patrimoniu. În acelaşi timp, a fost evidenţiată oportunitatea demarării unei campanii de susţinere a autorităţilor locale interesate de promovarea patrimoniului cultural local”, se arară într-un comunicat remis de Biroul de Presă al Senatului.
Cunoscut şi sub denumirea de Castelul Huniazilor sau Cetatea Hunedoarei, Castelul Corvinilor atrage prin construcţia impunătoare, cu acoperişuri înalte, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre înguste cioplite în piatră şi balcoane împodobite cu dantelărie de piatră. A fost construit în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaşti. A fost una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara şi, din acest motiv, castelul a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări. El devine astfel o somptuoasă locuinţă, nu numai un punct strategic întărit. Cu trecerea anilor, diverşii stăpâni ai castelului i-au modificat înfăţişarea, îmbogăţindu-l cu turnuri, săli şi camere de onoare. După ce şi-a pierdut utilitatea iniţială, castelul a fost restaurat şi transformat în muzeu. Unic în România ca arhitectură, monumentul este vizitat anual de mii de turişti. Până în luna martie 2010, monumentul istoric a fost inclus într-un proiect amplu de restaurare, derulat pe parcursul a 13 ani. Lucrările au fost atunci întrerupte, din cauza unor nereguli în ce priveşte modul în care au fost efectuate. Tot atunci, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a dispus sistarea oricăror lucrări de execuţie şi ar fi trebuit să fie refăcut în totalitate studiul de fezabilitate pentru întreg ansamblul la obiectivul Castelul Corvinilor.
Monument istoric şi de arhitectura laică, Cetatea Devei a fost construită la mijlocul secolului XIII pe Dealul Cetăţii, pe locul unei aşezări dacice şi este menţionată documentar în 1269 cu numele de „Castrum Deva”. Transformată de Iancu de Hunedoara în castel nobiliar, va fi amplificată succesiv în sec. XVI, XVII şi XVIII, ajungând printre cele mai puternice din Transilvania. Fortificaţia a suferit dese asedii din partea armatelor otomane pătrunse în Transilvania (1550, 1552, 1557). În 1784 „ultimatumul” lui Horea a fost remis nobililor refugiaţi în cetate, iar în 1848 a fost sediul trupelor imperiale care au intervenit împotriva revoluţiei maghiare. Aruncată în aer în 1849, cetatea se prezintă azi în ruină, încununând culmea unui deal abrupt. Mai multe centuri de ziduri puternice, ce urmează curbele de nivel sunt întărite cu turnuri pătrate sau circulare şi cu porţi monumentale. În incinta centrală se afla ruinele palatului nobiliar. Şi Cetatea Devei a fost inclusă într-un amplu proces de restaurare.
Pe lista monumentelor aflate sub patronajul UNESCO se află deja complexul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.

Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, groparul celei mai importante firme de utilaj minier

Autor

Dănilă Chirovici

-

21 mai 2013

Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a trecut cu buldozerul peste istoria fostei uzine de reparare şi producere a utilajului minier, UMIROM SA. A muls Compania Naţională a Huilei Petroşani cât a putut prin firma cumpărată în rate, pe care ulterior a tăiat-o şi a vândut-o la fier vechi. Afacerile au fost continuate pe o altă firmă a consorţiului Gerom controlat de Serafinceanu, dar nici aici lucrurile nu merg deloc bine.

Manual de îngropat afaceri altă dată prospere şi de vânzare a lor la fier vechi. Cam la asta se rezumă ce s-a întâmplat la UMIROM după privatizarea societăţii de către fostul FPS. SC „Umirom” SA a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7,9 miliarde de lei vechi, dar şi asta în tranşe. Serafinceanu promitea redresarea societăţii, care înregistra datorii la bugetul de stat, dar în schimb a ales să o îngroape definitiv. „Umirom” avea datorii încă de la privatizare, iar în timp nu a reuşit să se redreseze, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut. Ca să ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri, putem să comparăm datele vremii, raportat strict la salariaţi. În 1977, în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau 3.166 salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216 personal TESA. După privatizarea cu cântec, numărul salariaţilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că toate erau duse la fier vechi şi vândute pe bani care nu au mai fost niciodată reinvestiţi pentru salvarea societăţii. Ar trebui precizat că UMIROM, pe vremea când purta numele de “Atelierele Centrale Petroşani” a fost “maternitatea” Coloanei Infinitului a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, realizată aici în 1937. Documentele şi schiţele celebrei opere expuse la Târgu Jiu ar fi trebuit, cel puţin la nivel declarativ, să fie găzduite într-un muzeu amenajat chiar în incinta UMIROM. Proprietarul uzinei, fostul prefect Aurelian Serafinceanu, promitea public, în 2001, că va înfiinţa la Petroşani Muzeul Coloanei lui Brâncuşi. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar din vechea fabrică s-a ales praful. În mare parte, vechile ateliere au fost tăiate şi vândute la fier vechi. În locul lor ar fi trebuit să răsară o mândreţe de centru comercial, unic la nivelul Văii Jiului, dar şi acesta este un proiect pe care s-a aşternut praful.

Afaceri generoase cu statul din fotoliul de prefect

Aurelian Serafinceanu nu a stat cu mâinile în sân şi a profitat din plin de notorietatea sau, mai ales, puterea politică. În timp ce îngropa UMIROM-ul, care s-a prăbuşit sub povara datoriilor, trecea obiectul de activitate pe alte firme, înfiinţând Consorţiul Gerom. Chiar dacă în acte nu figura printre acţionari şi se prevala deseori de acest aspect, patronatul real era de notorietate. Iar asta însemna contracte grase plătite cu generozitate de la bugetul de stat, pentru marfa care nu odată avea calitate îndoielnică. CNH era practic îngenuncheată de puternicul om politic de la acea vreme şi puţini erau cei care avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Fostul ministru al Industriilro şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tăiat în carne vie şi, după accidentul de muncă de al Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relaţiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetă şi respectiv dovedite a fi desfăşurat activităţi gen căpuşă, printre care şi UMIROM, care îşi trăia fără să ştie ultimele zile, şi SC GEROM INVEST SA. Ancheta s-a finalizat, măsurile au fost prea puţine, iar Gerom s-a reîntors în schemă. Cu moştenirea UMIROM şi practicile nou – dobândite, firmele controlate de Serafinceanu au rămas racordate la banii minerilor. Organele de cercetare penală au avut în lucru un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Minieră Livezeni de către doi dintre partenerii „strategici” ai Companiei Naţionale a Huilei, unul dintre ei fiind SC „Gerom Invest” SA Petroşani. Faptele s-au petrecut în anul 2004 şi au fost descoperite de Corpul de Control al CNH, care a înaintat ulterior dosarul către Poliţia Petroşani. Prejudiciul a fost calculat la acea vreme la 370 de milioane de lei. Procurorii au stabilit că vinovaţi erau doi angajaţi ai EM Livezeni, care au fost acuzaţi de neglijenţa în serviciu. Tot Gerom Invest a fost implicată într-un scandal legat de livrarea unor piese vechi, de această dată la EM Paroşeni, în 2003. În baza unui contract ferm încheiat de CNH cu patronatul firmei, la Paroşeni au fost aduse mai multe repere pentru hidraulică de forţă de la complexurile mecanizate SMA, complexuri aflate deja în funcţiune. Reperele miniere au fost însă refuzate din cauză că prezentau oxidări exterioare evidente. Piesele au fost desfăcute bucată cu bucată şi testate pe standul propriu al CNH în prezenţa membrilor Corpului de Control, iar în urma acestei proceduri, s-a descoperit că, pe lângă oxidarea evidenta, piesele mai fuseseră folosite. „Acarul Păun” a fost, de această dată, un angajat al societăţii care a livrat piesele.

Cântecul de lebădă

Şi, totuşi, în ciuda contractelor suspect de avantajoase, firmele Consorţiului Gerom nu au ştiut să-şi păstreze supremaţia pe piaţa care le primea chiar şi fierul vechi plătit la preţ de utilaj nou, şa cum s-a dovedit. Acum vorbim despre un adevărat declin, iar relaţii comerciale cu actuala Societate a Huilei sunt tot mai puţine. E drept, şi obiectul de activitate al fostei uzine de utilaj minier s-a tot restrâns şi a rămas la doar câteva produse. “Vorbim despre o decădere şi pentru faptul că ei produc doar pentru noi. Nu au reuşit să-şi găsească alte pieţe de desfacere, iar la noi este o restrângere de activitate. S-au restrâns capacităţile de producţie, s-a diminuat personalul, iar necesarul nostru este mai mic”, a explicat directorul SNH Petroşani, Nicolae Drăgoi. Potrivit datelor oficiale, Gerom mai livrează acum minelor din Valea Jiului stâlpi şi grinzi pentru susţinerea mecanizată, transportoare sau piese de schimb pentru vasele de extracţie. Administraţia minieră s-a îndreptat şi spre alte pieţe, cum este cea de profil din Polonia, de unde s-au achiziţionat combinele miniere, echipament sau căptuşeală de fricţiune pentru instalaţiile de extracţie cu roată motoare sau cabluri electrice. Până la urmă, este o licitaţie deschisă pentru orice ofertant, iar preţul şi calitatea primează. Ce spune Aurelian Serafinceanu despre decăderea uzinei şi a afacerii patronate de el? Greu de spus, pentru că este de negăsit. În schimb, am stat de vorbă cu reprezentantul Gerom, Michael Melczer, acre a refuzat să vorbească despre UMIROM, pe motiv că sunt “destul de apăsătoare” problemele curente ca să mai vorbească “despre trecut”. “Din păcate niciun domeniu din ţara asta nu merge bine la acest moment. Noi nu facem notă discordantă din acest peisaj, din păcate. Ca încă mai suntem si mergem înainte, este o minune. Aici se încheie comentariul meu”, a declarat Melczer.

Cartelul veterinarilor merge ca uns. Banii medicilor, dirijaţi de Harbuz către Romvac

Autor

Adrian Bărbulescu

-

10 mai 2013

După ce Ziarul de Investigaţii a dezvăluit afacerile de jumătate de miliard de euro pe care le protejează deputatul Liviu Harbuz, prim-vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari (https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/cartelul-veterinarilor-ne-imbolnaveste-pentru-500-milioane-euro), ies la iveală alte inginerii puse la cale de acesta pentru a umple buzunarele unor apropiaţi. Totul este posibil datorită (sau din cauza!) legii care-i obligă pe medicii veterinari să participe anual la cursuri de perfecţionare, pentru a nu pierde dreptul de liberă practică. Respectiva reglementare le-a picat mănuşă lui Harbuz şi prietenului său Constantin Chiurciu, acţionar şi director general la compania Romvac, informează www.enational.ro. Medicii veterinari care nu vor să piardă dreptul de liberă practică sunt nevoiţi să participe chiar şi la 11 seminarii pe parcursul unui an, pentru a acumula 120 de puncte de „experienţă”. Seminariile sunt organizate de Colegiul Medicilor Veterinari (CMVRO), din fonduri europene şi din bani publici. Organizatoare este firma Romvac, iar Chiurciu, familia acestuia şi unii angajaţi ai săi sunt remuneraţi ca profesori. Bunăoară, pentru sfârşitul lunii în curs Romvac a fost autorizata de CMVRO sa organizeze ediţia a II-a a seminarului „Noutăţi Romvac”. CMVRO, unde deputatul PSD Liviu Harbuz este prim-vicepreşedinte, îi anunţă pe participanţi că, dacă vor participa la seminar, pot acumula între 15 şi 25 de puncte, în funcţie de calitatea deţinută. Prin acest seminar, Chiurciu nu face altceva decât să-şi promoveze propriile produse, racolând clienţi noi pentru firma la care deţine 20% din actiuni şi semnând noi contracte. Adică încasează şi bani şi îşi face şi reclamă, mai notează cei de la www.enational.ro.

Ziarul de Investigații

Vara ambuteiajelor austriece pe podul de la Agigea

Sorin Oprescu, baron peste nouă judeţe

Străinii dau târcoale aurului dacic

O afacere dubioasă orchestrată de Călin Mitică îmbolnăveşte românii

CFR a pus webcam în Gara, ca să vezi ce întârziere are trenul

Rareș Bogdan, concedii de lux alături de Călin Mitică

Banii Sectorului 3, drenati în latifundiile primarului Robert Negoiţă

Schemele hoţiilor de la Loteria Română

Graficele furtişagului

Criminalitate economico-financiară

Vodafone, antrenată în afaceri dubioase

Acord pentru fraudă

Au clonat Coloana şi atât. De la Muzeul lui Brâncuşi, la un colţ înghesuit de expoziţie!

Castelul Corvinilor şi Cetatea Devei, pe urmele cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei

Fostul prefect de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, groparul celei mai importante firme de utilaj minier

Cartelul veterinarilor merge ca uns. Banii medicilor, dirijaţi de Harbuz către Romvac

Rămâi conectat

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...