0 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 128

Șofer al DGASPC Dolj, în arest la domiciliu pentru trafic de influență în legătură cu adopția unui copil

Sursa: google maps

Bani pentru adopția unui copil. Aceasta este ceea ce ar fi cerut și primit un angajat al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dolj în calitate de șofer.

Bărbatul a fost reținut sub acuzația de trafic de influență de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, iar mai apoi a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ieri, Tribunalul Dolj a respins propunerea de arestare a șoferului, iar în schimb a dispus „măsura arestului la domiciliu a inculpatului Mirea Marian pe o durată de 30 zile, de la data de 11.04.2024, până Ia data de 10.05.2024, inclusiv. Impune inculpatului Mirea Marian ca, pe durata măsurii arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul unde locuieşte, situat în municipiul Craiova, strada Bucovina, nr. 17, bloc 133,sc. l,ap. 9,jud. Dolj, fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală şi a judecătorului ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martora Militaru Elena. Desemnează ca organ de supraveghere a inculpatului, IPJ Dolj-Serviciul Supraveghere judiciară, în circumscripţia căreia inculpatul are locuinţa, care va urmări respectarea măsurii şi a obligaţiilor impuse inculpatului.

Pune în vedere inculpatului cazurile şi condiţiile în care acesta poate părăsi imobilul unde execută măsura arestului la domiciliu. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Dispune punerea, de îndată, în liberate a inculpatului, dacă nu e arestat în altă cauză, în vederea punerii în executare a măsurii preventive a arestului la domiciliu”.

Concret, bărbatul în vârstă de 59 de ani, a garantat unei familii că, în schimbul a mii de euro, vor reuși să adopte un copil. Mai precis, ancheta derulată de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dolj, sub coordonarea procurorului de caz a relevat că angajatul DGASPC Dolj „a pretins și primit, în perioada noiembrie – decembrie 2023, suma de 4.500 euro pentru a-și trafica pretinsa influență pe lângă colegi din instituția la care este angajat, în legătură cu urgentarea procedurii de adopție a unui minor”.

DGA precizează și că „în continuarea cercetărilor s-a dispus sechestrul asigurător asupra sumei de 4500 euro obținută prin modalitatea menționată”.

Dîncu nu are prea mare încredere în șansele lui Geoană de a fi președinte de unul singur

Sursa: Facebook

Președintele Consiliului Național al PSD Vasile Dîncu, de profesie sociolog, a analizat astăzi sumar șansele lui Mircea Geoană de a obține votul decisiv la alegerile prezidențiale, în ipoteza unei candidaturi independente.

Declarațiile lui Dîncu au fost făcute la B1 TV, acesta considerând că actualul secretar general adjunct al NATO, dincolo de „o foarte mare încredere” din partea cetățenilor, mai are nevoie și de un partid sau o alianță care să îl susțină.

Social democrații au fost permanent reținuți în a da pronosticuri legate de șansele lui Geoană, în eventualitatea unei candidaturi. Însă, după cum chiar Dîncu a precizat astăzi, acesta este „singurul candidat oarecum lansat” la acest moment.

Și, în plus, există chiar și un sondaj recent realizat de AtlasIntel, pentru Digi24, potrivit căruia cel mai bine clasat posibil candidat la alegerile prezidențiale ar fi Mircea Geoană, urmat de George Simion, Cătălin Drulă și Diana Șoșoacă, în timp ce liderii coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, ar obține sub 10% din voturi.

Evident că acum toată lumea face sondaje, dar în condițiile în care cele două partide importante, PSD și PNL, nu și-au anunțat niciun de candidat, nici candidat comun, nici candidați separați, restul sunt jocuri logice.

Sondajul despre care vorbiți e unul realizat online. Știm că la competențe digitale România e pe ultimul loc în Europa, e foarte greu să faci un eșantion reprezentativ pentru populație.

Mircea Geoană e singurul candidat oarecum lansat și are o foarte bună încredere în acest moment, dar s-a văzut că tradiția în România e că un candidat trebuie să aibă un partid sau o alianță în spate. Vom vedea atunci”, a declarat Vasile Dîncu pentru sursa citată.

Realizările Primarului Clotilde Armand

Clotilde Armand - Foto Facebook


Și ca o aducere aminte. Știați că în cel mai bogat sector în perioada 2021-2022, la Dispeceratul Poliției Locale Sector 1 au fost introduși ”voluntari” (puși la dispoziție de ONG-uri de casă, cel mai probabil apropiații lui Sergiu Moroianu, soțul lui Armand Marie) care preluau sesizările telefonice ale cetățenilor, răspunzând cu ,, Alo Voluntar 42”?

Acest fapt este ilegal deoarece voluntarii au lucrat cu datele cu caracter personal ale oamenilor nerespectând în acest fel legislația în vigoare (GDPR).
Indiferent de motiv atunci când apelezi numărul de telefon al Poliției Locale după ce povestești ce s-a întâmplat, voluntarul x sau y plictisit întreabă ”dar la Politie ați sunat?” Tu zici caă ”da, am sunat și mi-au spus să sun la Poliția Locală că e de competența dumneavoatră. Aaaaa, păi și la Poliția Națională trebuie să vorbiți.” Cam asta face Poliția Locală te trimite de la Ana la Caiafa și rezolvarea problemei ioc deși au salarii de domeniul incredibilului.
Din sursele mele, așa zișii ”voluntari” acum fac parte din echipa de campanie a primarului inculpat Armand Marie și în prezent defilează nestingheriti pe holurile subordonatelor sub atenta coordonare a funcționarului public Ionel Stoica, deși instituțiile publice, prin angajații lor, nu fac campanie electorală iar abuzul de resurse publice pe perioada precampaniei/campaniei electorale reprezintă una din principalele forme ale coruptiei politice, alături de cumpărarea voturilor.

Ce vremuri…

Vedeam polițiști locali pe străzi întru-un număr mare când primărița Armand Marie se certase cu Romprestul și urmăreau oamenii cu scopul amendării care neavând unde să arunce gunoiul, îi pândeau pe la colțurile străzilor că doar nu puteau oamenii să stea cu gunoiul în casă. Și cum îi prindeau, Locala îi amenda! Și acum după ce a tocit scaunul biroului a coborât printre muritori iar după ce i-a amendat se duce la ei la ușa să le ceară votul.
Acum unde mai vedem Poliție Locală? În parcurile de sector? Nu. Pe lângă instituțiile de învățământ? Nu. În piețe sau în zonele aglomerate prevenind furtul din buzunare? Nu. Mai nou, în campania electorală deja începută, polițiștii locali o însoțesc pe primărița Clotilde când merge pe la casele oamenilor să se milogească pentru un vot care să-i dea posibilitatea încă patru ani de a nu face mai nimic pentru sectorul 1.
Surse avizate îmi spun că în prezent, cadrul Politiei Locale sector 1, mașinile abandonate pe domeniul public, sunt aduse în spațiul din Șoseaua Odai nr. 3-5 din cadrul Biroului Auto Abandonate, cu o mașină a unei firme private (cel mai probabil ”de casă”) care le tractează pe baza unui contract deși în cadrul ADP Sector 1 există mașini cu care se pot ridica autoturismele de pe domeniul public.

Aceleași surse spun că în prezent personalul din cadrul Poliției Locale sector 1 duce lipsă de mașini de patrulare iar o mare parte din cele aflate în dotarea instituției sunt foarte vechi și defecte (aer conditionat defect, filtrul de particule înfundat, bază gaze în habitaclu , troncane, etc), iar conducerea Poliției Locale a dispus darea în folosință a unor masini destul de noi, luate de fosta conducere și anume Dacia Duster, Toyota hybrid șefilor din unele instituții din cadrul Primăriei Sector 1 precum și apropiaților lui Clotilde Armand – Dragoș Constantinescu.

Nereguli

Raportul de audit public intern privind consumul de carburant în anul 2023 zace și acum nesemnat în sertarul lui Armand Marie nefiind asumat prin semnătură de către ea aceasta pe motiv că nu e de acord cu concluziile auditorului privind (ne)justificarea și raportarea consumului de combustibil.

Mai mult, pentru că șefa de la audit intern a refuzat modificarea raportului în favoarea apropiaților primarului inculpat (Dragoș Constantinescu), a fost trecută pe o listă scurtă a angajaților ”de detașat” .

Astfel, directorul executiv al Direcției Management Resurse Umane, domnul Stănică Marius, a primit misiunea deloc ușoară de a-și detașa fosta șefă la Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1.
În prezent, aceleași surse susțin că polițiștii locali sector 1 sunt ”terorizați” și detașați care încotro prin toate direcțiile și subordonatele Primăriei Sector 1 chiar dacă nu sunt de specialitate și nu cunosc domeniul de activitate al cesionarului…. lista scurtă a angajaților ”de detașat” este întocmită în funcție de afinitățile conducerii Poliției Locale, Avram Marius Eusebiu și de dispozițiile primite pe whatsapp de la aceeași Armand Marie.
Există multe acțiuni în instanță în care subordonate din Primăria Sectorului 1 au fost date în judecată în acest sens pentru că ”detașații” nu au mai suportat presiunile găștii pe care primarul inculpat o conduce. Cine o să plătească despăgubirile doamnă Clotilde? Din ce bani? Oare nu din banii contribuabililor? Nu din banii cetățenilor care nu au decât obligația de a vă vota o dată la 4 ani? Cine răspunde de pierderea timpurie a unor sarcini în evoluție din cauza stresului și a atmosferei de lucru, doamnă primar?

Dar cu câinii ce ați avut?

Tot la Poliția Locală în perioada 2020 -2022, adăpostul din cadrul Serviciului Poliția Animalelor a fost închis ilegal printr-un Protocol semnat de către Primar și anumite ONG-uri (probabil aceleași ONG-uri ”de casă” care trebuiau să preia și Complexul Multifuncțional Caraiman, noroc cu consilierii locali care s-au opus) printr-un protocol care stabilea închiderea etapizată a adăpostului, ca să nu bată la ochi, prin demolarea boxelor pentru câini după ce acestea erau ”golite” (de-a lungul timpului, pentru a se grăbi procesul de preluare, eutanasierea câinilor fără stăpâni și neutralizarea cadavrelor era metoda cea mai vehiculată de către conducerea vremelnică a Poliției locale, deși câinii nu erau diagnosticați cu boli incurabile).

Doamnă primar, de ce aceste acțiuni de care nu era nevoie? Animalele fără stăpân și fără apărare ce vină aveau? Chiar nici măcar puțină empatie nu aveți? Noroc și-n acest caz că Serviciul Poliția Animalelor din cadrul Poliției Locale sector 1, funcționează în baza unei Hotărâri de Consiliu Local, HCL care nu putea fi anulat de un Protocol.
Deși nu este de bon ton să o spunem….pe coridoarele unor subordonate circulă zvonuri și despre posibile amante, amanți și amantlâcuri în administrația publică. Sursele noastre ne-au declarat că anumiți angajați cu funcții de conducere cărora ”le place viața” au timp suficient pentru întreținerea relațiilor extraconjugale chiar în timpul serviciului. Din considerente ce țin de moralitate, nu vom publica numele „amorezilor”. Ne întrebăm cum se poate ca în asemenea momente de austeritate acești funcționărași de la stat își pot vedea liniștiți de interesele personale în timpul programului.
Mulțumim celor care au avut curajul să ne scrie și să trimită informații și probe care atestă cele publicate.

Înșelăciune cu fonduri pentru stupuri de albine; APIA, prejudiciată cu peste 470 de mii de lei

Sursa: Facebook

Nu mai puțin de 21 de persoane sunt acuzate de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești pentru infracțiuni legate de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instituția prejudiciată este Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care le-a acordat inclpaților fonduri pentru domeniul apicol. Numai că, ulterior, instituția avea să afle că, de fapt, investițiile pentru care fuseseră decontați bani nici nu existau de fapt.

Din ce detaliază procurorii anticorupție, unul dintre inculpați rea cel care avea pusă la punct „schema” prin care ceilalți au obținut peste 470 de mii de lei.

Și, chiar dacă unii dintre inculpați se consideră nevinovați, în cursul anchetei procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu alte cinci persoane, care erau acuzați de aceleași infracțiuni.

În cursul anului 2020, unul dintre inculpați ar fi favorizat obținerea fără drept de către mai multe persoane (printre care și ceilalți 20 de inculpați cercetați în prezenta cauză) a sprijinului financiar oferit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în cadrul „Programul Național Apicol (…) Achiziționarea de mătci și/ sau familii de albine pentru apicultura convențională sau ecologică”, demersuri care ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu instituției menționată anterior în sumă totală de 470.944 lei.

Concret, inculpatul ar fi pus la dispoziția persoanelor respective un număr de 226 de înscrisuri (facturi, chitanțe, bonuri) prin care ar fi atestat în mod nereal faptul că le-ar fi vândut acestora mai multe familii de albine și mătci. Ulterior, persoanele respective ar fi depus acele documente la APIA în vederea obținerii fondurilor nerambursabile.

În schimbul ajutorului acordat, inculpatul ar fi primit de la beneficiarii programului diverse sume de bani ce ar fi fost achitate acestuia după obținea finanțării. De asemenea, în momentul efectuării controalelor de către lucrătorii APIA, inculpatul ar fi pus la dispoziția persoanelor respective proprii stupi cu albine, pe care i-ar fi inscripționat cu numerele stupinelor beneficiarilor pentru a crea aparența că acestea ar fi fost achiziționate în mod real. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, precizează DNA.

Ciolacu anunță scăderea ratei inflației, de la 7,2% la 6,6%

Premierul PSD Marcel Ciolacu a condus astăzi o nouă ședință de Guvern, în care a avut doar vești bune.

Astfel, pe lângă proiectele de ordonanțe de urgență și de hotărâri de guvern, în ședința de astăzi, pe ordinea de zi se află și memorandumuri, nite, informări și puncte de vedere, însă Marcel Ciolacu a dorit să sublinieze la începutul declarațiilor că prima veste cu adevărat bună este scăderea ratei inflației în luna martie, de la 7,2% – cât era în februarie – la 6,6%.

Iar premierul a avut și o explicație pentru această scădere, anume că „prelungirea plafonării la energie și gaze, precum și plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază au fost deciziile corecte”. Ciolacu a avut și promisiuni, respectiv că în continuare vor fi luate „măsurile necesare astfel încât inflația să continue pe acest trend descendent”.

Este dovada cea mai bună că stabilitatea politică la guvernare aduce și stabilitate în economie. Așa am reușit să ducem, în premieră, Produsul Intern Brut, celebrul PIB al țării la peste 1.600 de miliarde de lei anul trecut, față de premieri mai celebri decât mine care aveau un PIB de 1189 de miliarde de lei.

De această dată PIB-ul a crescut cu aproape 40%, 80 de miliarde de euro, iar în 2024 prognoza este că va trece de 1700 de miliarde! Acesta este efectul investițiilor anuale de peste 100 de miliarde de lei, mai ales în infrastructură! Și astăzi aprobăm alte proiecte majore”, a spus premierul.

Ciolacu a dat și exemple, respectiv modernizarea coridorului feroviar Craiova-Turnu Severin-Caransebeș, proiect de 20 de miliarde de lei, și continuarea lucrărilor la Autostrada Moldovei, A7, pe segmentul Pașcani-Suceava.

Fiecare kilometru nou construit are un efect concret în viața românilor: înseamnă afaceri care cresc, produc profit și oferă locuri de muncă plătite corect. (…) Investițiile prin fonduri europene rămân marea noastră prioritate.

Alocăm bani pentru alte 9 proiecte de investiții noi prin PNRR, în sănătate, turism ,cultură și justiție. În plus, sprijinim autoritățile locale să finalizeze proiecte cu bani europeni, folosind împrumuturi din Trezorerie, în limita a un miliard de lei pentru cofinanțări. Așa ne asigurăm că proiectele vor fi gata rapid, cu impact imediat în viața comunităților locale.

Tot cu bani europeni finanțăm un proiect prin care legăm sistemul educației de cerințele reale ale angajatorilor din economie. Investim într-o platformă digitală numită Reconect. Astfel putem monitoriza, și mai ales anticipa și corela eficient oferta din educație cu cererea de pe piața muncii din România.

Nu în ultimul rând, aprobăm azi și reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Deja 9 din cele 20 de instituții centrale ale Guvernului și-au redus structura de personal și vom accelera procesul cu restul ministerelor, ca să ne încadrăm în termenul asumat, de 30 iunie”, a mai anunțat Marcel Ciolacu.

Ateneul Român, considerat marcă a patrimoniului european de către Comisia Europeană

Astăzi, 11 aprilie, Comisia Europeană a acordat Ateneului Român Marca patrimoniului european, considerând că acesta a jucat un rol „semnificativ în istoria și cultura Europei”.

Distincția astfel primită a fost anunțată prin intermediul uni comunicat de presă, cu mențiunea că și alte țări din Uniunea Europeană se pot mândri cu aceeași marcă: Cisterscapes – Cistercian Landscapes Connecting Europe (Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia); mănăstirea San Jerónimo de Yuste (Spania); Muzeul Our Lord in the Attic (Țările de Jos); Teatrul Regal Toone (Belgia); Kalevala (Finlanda); Athenaeum Român (România) și Sant’Anna di Stazzema (Italia).

Marca patrimoniului european este acordată monumentelor, siturilor naturale sau urbane, dar și obiectelor, bunurilor și patrimoniului imaterial. Aceasta recunoaște rolul lor esențial în istoria și cultura europeană, precum și în construirea a ceea ce este în prezent Uniunea Europeană”, se explică în comunicatul de presă.

Până a se ajunge la acordarea titlului, au fost analizate 16 situri preselectate, de către un juriu european de experți independenți. Iar cele 7 situri câștigătoare din anul de selecție 2023 vor primi în mod oficial marca în timpul ceremoniei de decernare a MPE, care va avea loc la Anvers la 17 aprilie 2024.

Pentru a primi Marca patrimoniului european, siturile trebuie să îndeplinească cele trei criterii care au fost introduse atunci când această marcă a devenit o inițiativă a UE: trebuie să își demonstreze semnificația europeană, să aducă la cunoștința publicului european dimensiunea lor europeană și să își demonstreze capacitatea operațională de a desfășura aceste activități.

Siturile care primesc marca trebuie, de asemenea, să participe la activități de colaborare în rețea și la proiecte de cooperare. Procesul de selecție are loc o dată la doi ani. Participarea este deschisă tuturor statelor membre, cu condiția ca acestea să își confirme interesul. Dintre ele, pe baza recomandărilor formulate de juriul european de experți independenți, Comisia Europeană acordă Marca patrimoniului european unui număr maxim de un sit per stat membru participant pe an.

Siturile cărora li s-a acordat Marca patrimoniului european sunt monitorizate pentru a se asigura faptul că îndeplinesc în continuare criteriile pentru care au fost selectate. Monitorizarea are loc o dată la patru ani. O evaluare externă independentă are loc o dată la șase ani”, arată CE.

Edificiu marcant al orașului București, Ateneul Român a fost construit de Societatea Ateneul Român la sfârșitul secolului al XIX-lea pentru a găzdui o bibliotecă publică, conferințe, concerte de muzică clasică, expoziții și alte activități cultural-artistice, în cadrul misiunii sale de popularizare a culturii prin orice mijloace.

Din 1889, Ateneul găzduiește Societatea Filarmonică Română (în prezent Filarmonica „George Enescu”), fondată cu aproape două decenii în urmă pentru a disemina cultura muzicală și pentru a populariza capodoperele compozitorilor clasici.

Aceste societăți culturale și clădirea lor emblematică fac parte din procesul de modernizare a Principalelor Unite Române, care au fost declarate regat în 1881, după ce și-au dobândit independența ca stat față de Imperiul Otoman la sfârșitul războiului ruso-turc (1877-1878). Prin faptul că a găzduit și găzduiește concerte ale unor mari compozitori și orchestre din Europa, Ateneul Român a avut un rol esențial în difuzarea muzicii clasice europene încă de la crearea sa.

Începând din 1958, Ateneul Român găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente muzicale clasice din lume, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, numit în onoarea marelui compozitor român. De asemenea, Ateneul găzduiește conferințe publice cu laureați ai Premiului Nobel, scriitori renumiți și profesioniști din întreaga Europă, scoțând în evidență democrația și valorile europene și promovând cultura și știința”, se mai detaliază în sursa citată.

Rareș Bogdan nu mai vrea uși „ferecate” în PNL pentru PSD; își dorește un parteneriat de 10 ani cu social democrații

Sursă foto: Facebook/Rareș Bogdan
Sursă foto: Facebook/Rareș Bogdan

Parcă nici nu mai știm ce să credem despre europarlamentarul PNL Rareș Bogdan. Ba urăște PSD, ba acceptă un parteneriat, ba și-l dorește, pentru ca mai apoi să revină la punctul „0”.

În prezent, prim-vicepreședintele PNL este ferm convins că parteneriatul actual cu PSD ar trebui să fie unul de durată, care să se întindă pe următorii 10 ani.

Însă, la cât de constant sau fluent a fost Rareș Bogdan de când lumina reflectoarelor cade pe el din postura de om politic, ne putem aștepta să revină din nou și să îi înfiereze pe social democrați.

Așa cum se întâmpla în august 2019, spre exemplu, când, într-un discurs „fulminant”, Rareş Bogdan cerea conducerii PNL de la acea freme să nu îi primească în partid pe aleşii locali ai PSD. Nu e „fake”, e pe bune:

Acum, Rareș Bogdan nu mai e chiar atât de vehement, iar ieri, la Digi 24, a afirmat că își dorește ca împreună cu PSD să continue coaliția de guvernare, pe model german:

„Cam 10 ani de aici înainte, ca în Germania. În coaliția CDU-SPD, din care din când în când mai făcea parte FDP-ul liberal, un fel de UDMR, sigur că altceva, vioara întâi a fost permanent CDU.

Îmi doresc ca vioara întâi să fie Nicolae Ciucă, respectiv PNL, în parteneriat cu SPD-ul – nu al domnului Scholz sau al domnului Schroeder, ci cu al domnului Ciolacu.

Când m-am referit la 10 ani, vorbind despre doamna Merkel, cu regim parlamentar ca și cel german, în care cancelarul are și roluri pe care le are președintele, am vorbit de fapt despre o proiecție de putere pentru 10 ani a unui președinte, Nicolae Ciucă”, a spus Rareș Bogdan.

Trafic de influență de zeci de mii de euro în Vrancea; un bărbat solicita bani și promitea că va rezolva cu permise de conducere sau diplome de bac

sursă foto: DNA

Nu mai puțin de nouă persoane au fost trimise în judecată într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați, în legătură cu presupuse fapte de trafic și cumpărare de influență.

Dintre cei nouă, unul este arestat la domiciliu, iar un altul se află sub control judiciar, precizează procurorii anticorupție, cu explicația că inculpații vor fi judecați la Tribunalul Vrancea pentru trafic de influență și cumpărare de influență, forma participației penale fiind autoratul și complicitatea.

Faptele, arată DNA, s-au derulat pe parcursul anului 2022 și până în 2023. Și, de când au demarat cercetările, „procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență și complicitate la trafic de influență”.

În perioada ianuarie 2022 – octombrie 2023, unul dintre inculpați, singur sau beneficiind de ajutorul a trei complici, ar fi pretins de la mai multe persoane (printre care și cele cercetate în prezenta cauză) foloase necuvenite constând în sume de bani (în total 51.800 euro și 18.003 lei) și alte bunuri în valoare de 1.200 lei, pentru a-și exercita influența pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor funcționari publici pentru angajarea acestora sau a unor rude în cadrul unor instituții publice, pentru obținerea permisului de conducere, pentru obținerea unor diplome de promovare a bacalaureatului etc.

În contextul menționat mai sus, în perioada martie 2022 – octombrie 2023, același inculpat ar fi primit sumele totale de 33.550 euro, 14.618 lei și alte foloase necuvenite în valoare de 1.330 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, detaliază DNA.

Medicul Cîrstoiu, candidat PSD&PNL la Primăria Capitalei, dezamăgit după ce a fost acuzat de incompatibilitate

Sursa: Facebook

Cătălin Cîrstoiu, managerul de spital/ medicul ortoped care candidează la Primăria Capitalei din partea PSD&PNL, se află în mijlocul unui scandal legat de o posibilă incompatibilitate.

Astăzi, Hotnews a publicat o serie de articole cu acest subiect, ceea ce se pare că l-a dezamăgit cumplit pe Cîrstoiu, acesta considerând că o investigație jurnalistică este un atac de campanie.

Tot astăzi, după câteva bâlbe și prezentarea unor fapte eronate, Cătălin Cîrstoiu a postat pe Facebookcâteva cuvinte despre noile (și viitoarele) atacuri” care îl vizează. Pe subiect, Cîrstoiu afirmă că nu este incompatibil:

Nici gând de vreo incompatibilitate. ANI să se pronunțe. Doar instituțiile pot stabili adevărul. Eu îl știu.

Ce frumoase ar fi campaniile electorale dacă nu ar fi murdare. Așa tare sunt speriați contracandidații mei? Sunt convins că mai urmează, teama lor că voi câștiga e mare. Sunt aici. Neclintit”.

Din investigațiile Hotnews ar rezulta că în toamna anului 2020, Corpul de Control al Guvernului a constatat posibila incompatibilitate a prof dr. Cătălin Cîrstoiu, dat fiind că acesta, deși era manager de spital, acorda consultații și la clinica familiei. La acel moment, inspectorii recomandau ca raportul să fie trimis către Agenția Națională de Integritate, dat fiind că „se conturează o stare de fapt prin care sunt încălcate prevederile Legii nr. 95/2006”.

Mai aplicat, „funcția de manager general este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/ și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical desfășurate în aceeași unitate sanitară cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcționare a unității respective, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică”.

Într-un răspuns transmis Hotnews de ANI se arată că, în anul de grație 2024, la mai bine de trei ani de la finalizarea raportului, instituția cnu poate da informații legate de „cauze aflate pe rolul agenției”.

Primar din Bacău, acuzat că a folosit acte false pentru a obține o finanțare de la AFIR

Foto: Cultura la Dubă

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău îl acuză pe un primar din acest județ că ar fi înșelat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru a obține o finanțare nerambursabilă.

Pe numele său Gelu Botezatu, primarul comunei Bârsănești va fi judecat pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în condițiile în care AFIR a considerat că a fost prejudiciată cu peste 11.000 de lei.

Alături de primarul Botezatu, judecată în dosarul trimis pe rolul Tribunalului Bacău va fi și o societate – GIAFLOR PREST SRL, pentru complicitate. Aceasta în condițiile în care deja administratorul acestei societăți a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, acesta admițând că se face vinovat de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în forma tentativei.la tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Faptele, detaliază procurorii anticorupție, s-au derulat pe parcursul unui an. Și, chiar dacă inculpații nu și-au dus până la capăt planul, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 11.900 lei, adică prima tranșă de bani remisă în contextul implementării unui proiect.


În perioada 2020-2021, în contextul implementării proiectului „Construire Centru de Tineret pentru Activități Culturale în comuna Bârsănești, județul Bacău”, inculpatul Botezatu Gelu ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai multe documente inexacte în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene.

Înscrisurile respective ar fi atestat în mod nereal faptul că lucrările din cadrul proiectului ar fi fost executate de SC Giaflor Prest SRL, în realitate acestea fiind executate de alte două societăți comerciale cu încălcarea interdicției de subcontractare totală a lucrărilor, prevăzută de contractul de finanțare nerambursabilă.

Scopul urmărit prin demersurile de mai sus nu a fost realizat, întrucât cererea de plată a fost respinsă de AFIR, motivul fiind identificarea unor neregularități”, precizează DNA.

Ordin pe Unitate: toate tunurile pe Piedone

Cristian Popescu Piedone - Foto Ziarul de Investigații

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a criticat perspectiva unei administrații conduse de Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei, exprimându-se în termeni categorici la conferința de alegeri a PSD București. Declarația sa, făcută în prezența lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PNL și PSD pentru Capitală, sugerează că, din punctul său de vedere, Piedone nu ar avea contribuții semnificative de oferit pentru București, reducând potențialele sale inițiative la „fum de grătare”.

Replica lui Popescu Piedone nu s-a lăsat așteptată și a venit pe facebook în stilul consacrat de mulți ani

”Domnule președinte, Marcel Ciolacu, apreciez și vă mulțumesc de laudatium rostit de dumneavoastră astăzi la conferința PSD București, dar, Marcele, să te citez pe tine, un înțelept în viață…

După ce trece fumul de grătare, ce va rămâne în urmă?? Nimic, ai zis tu. Din cauza fumului de grătare din 9 iunie, nu o să mai vezi drumul către Cotroceni.

Și stai liniștit. Mie nu îmi trebuie politica voastră. Exclus ca în viața mea să candidez vreodată la Cotroceni.

V-am rugat doar să mutați gardul politic de la Primăria Capitalei, acolo unde vă pricepeți voi mai bine să faceți politică: în Parlament, la Guvern și președinție și să lăsați administrația la noi, cei care în 30 de ani am cărat o roabă, am dat o matură, am făcut lucrurile unui gospodar și nu am cerșit niciodată voturi, ci mi le-au oferit datorită muncii văzute.

Marcele, tot în fumul de grătare sunt și cei mai mulți cetățeni, nu doar ai Bucureștiului, ci și ai României, care nu mai pot mânca mușchiuleț ca voi, politicienilor… și mănâncă tradiționalul mic (cel mai ieftin produs găsit în măcelăriile românești) și acela doar în zilele de sărbătoare.

P.S. Indiferent de confruntarea politică din 9 iunie, nu îmi subestima inteligența. Te rog să mă jignești în continuare pe mine, că mai marii tăi consultanți nu ți-au spus că nu jignești fumul de grătare, ci jignești mulțimea oamenilor care de abia își permit 2 mici…

Și stai liniștit, nu-i micul tău, Cîrstoiu, făcut dintr-o carne artificială și nici micul de Nicușor, care nu știe că micul românesc s-ar putea mânca și în terasele din parcurile abandonate de el!

Ura, ura și la gară!

Marcele, sunt un tip de cuvânt și asumat. Am spus că te voi susține pentru visul tău. Dar nu pot să iau ciocane în cap pentru visul meu!”

Prefectul Capitalei: „Retrocedarea Parcului IOR s-a făcut într-o manieră abuzivă, fiind constatat un lung şir de posibile infracţiuni”

Sursa: Captură video

Suspiciuni de încălcări ale legii și posibile infracțiuni comise la momentul în care a fost retrocedat Parcul IOR din Capitală – acestea au fost subiectele unei conferințe de presă susținute de prefectul Rareș Hopincă.

Acum candidat PSD la Primăria Sectorului 2 al Capitalei, Hopincă anunța încă din toamna anului trecut, tot într-o conferință de presă, că Instituția Prefectului a introdus acțiune pentru anularea retrocedării Parcului IOR.

La acel moment, prefectul explica faptul că Adriean Videanu, cel care a condus Primăria Capitalei din aprilie 2005 și până în iunie 2008 a emis cu nerespectarea prevederilor legale aplicabile mai multe dispoziții care au dus la retrocedarea Parcului IOR.

Azi, în conferința de presă, Hopincă a anunţat că există suspiciuni că retrocedarea Parcului IOR ar fi fost realizată cu acte false, după ce a studiat un raport pe care l-a primit de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

Am constatat că există suspiciuni că retrocedarea unei părţi din Parcul IOR a fost realizată prin utilizarea unor documente false. După depunerea acţiunii în instanţă de către mine, în octombrie 2023, pentru anularea dispoziţiilor de retrocedare a Parcului IOR, am solicitat Autorităţii Naţionale pentru Restituire Proprietăţilor (ANRP) să desfăşoare un control de fond pe toate documentele ce au stat la baza celor două dispoziţii pentru retrocedarea unei părţi din Parcul IOR.

Constatările din raport sunt extrem de grave, dar din raţiuni ce ţin de strategia în cadrul procesului, pentru a maximiza şansele de a anula cele două dispoziţii, nu-l voi face public, ci voi cita anumite aspecte din acest raport. Retrocedarea Parcului IOR s-a făcut într-o manieră abuzivă, fiind constatat un lung şir de posibile infracţiuni şi încălcări ale procedurilor stabilite de lege.

Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai grave infracţiuni săvârşite în această procedură este constatarea unor semnături ce par a fi false”, a explicat prefectul, menționând și că va solicita o anchetă penală.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
0 ° C
0 °
-1 °
100 %
1.5kmh
40 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
7 °

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

Un secretar de stat, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), dar și doi directori generali ai instituției sunt, oficial, inculpați într-un dosar privind...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD

După succesul pe care l-au avut grație sprijinului PSD la adoptarea moțiunii simple împotriva ministrei USR Diana Buzoianu, parlamentarii AUR au trecut și la...