Pe ordinea de zi a ședinței de marți, 30 iunie, a Consiliului Județean (CJ) Hunedoara se află, la punctul 10, un proiect de hotărâre care facilitează aducerea colectării deșeurilor din județ în monopolul unei firme controlate de un fost senator PSD, deși pentru o asemenea încredințare a unui serviciu public atât de important ar trebui organizată o licitație. „Proiect de hotărâre privind aprobarea demarării procedurilor de reziliere a Contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în Zonele de colectare 1 Brad, 2 Hațeg, și 3 Centru Județul Hunedoara aferente proiectului <<Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Hunedoara>> și acordarea unui mandat în acest sens”, este titlul proiectului de hotărâre menționat, în care este prevăzută, pentru fiecare din cele trei zone, demararea procedurilor de reziliere a contractelor încheiate între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul lntegrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” în calitate de delegatar și Asocierea formată din SC Brai Cata SRL – SC Ted Trans SRL „prin emiterea notificării de încălcare care să conțină propunerile rezonabile de remediere”. Se mai prevede ca la expirarea termenului de 90 de zile acordat prin notificarea de încălcare ADI să înainteze CJ Hunedoara „un raport privind modalitatea de remediere a obligațiilor contractuale încălcate urmând ca acesta să fie supus spre analiza și dezbaterea consiliului județean care va hotărî continuarea sau rezilierea, după caz, a contractului”. Reprezentantul CJ Hunedoara în Asociația de Dezvoltare lntercomunitară „Sistemul lntegrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” este mandatat susțină decizia CJ în cadrul asociației intercomunitare. Potrivit unor surse din CJ Hunedoara, prin hotărârea ce urmează să fie adoptată de CJ Hunedoara se intenționează eliminarea firmei Brai Cata SRL București, care deține colectarea deșeurilor în cele trei zone, pentru ca întreaga activitate de salubrizare în județul Hunedoara să fie atribuită firmei Supercom SA București, controlată de fostul senator PSD Ilie Ciuclea.
Miza afacerii, exploatarea unui sistem construit în baza unei finanțări europene de 55 milioane euro
Colectarea deșeurilor a devenit o afacere pentru că în sistem sunt vehiculate sume imense, adunate din taxele de salubrizare. Dar când colectarea se face printr-un sistem modern, de zeci de milioane de euro, profitul e asigurat. Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Hunedoara a fost construit în baza unei finanțări europene de 55 milioane euro, obținută în exercițiul financiar 2007 – 2013. Sistemul este administrat prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”, denumită prescurtat ADI. Sistemul cuprinde stații de sortare, de tratare, de compost, precum și un depozit de deșeuri conform normelor europene în localitatea Bârcea Mare. Anual, în localitățile județului sunt colectate aproximativ 110.000 tone de deșeuri. Este un volum de activitate care cu greu poate fi acoperit de un singur operator. Până în 2018, colectarea deșeurilor municipale la nivelul județului Hunedoara se realiza prin intermediul a numeroși operatori de salubrizare, unii cu licență ANRSC, alții fără licență. Județul a fost împărțit în patru zone de colectare a deșeurilor. În trei din aceste zone, „Centru”, „Brad” și „Hațeg”, operatorul este din 2017 Brai Cata SRL București. În cea de a patra zonă, „Valea Jiului”, operatorul este, din 2019, Supercom SA București, firmă care este și operatorul depozitului CMID de la Bârcea Mare.
Afacerile controversate ale fostului senator PSD Ilie Ciuclea
Ilie Ciuclea, fost senator PSD între 2004 și 2008, devenit ulterior vicepreședinte UNPR, este un personaj extrem de controversat, dar nu pentru că și-a permis cumpărarea unui autoturism de lux „Maybach 62 S”, de aproximativ 500.000 de dolari, ci pentru modul în care își derulează afacerile prin firma familiei sale Supercom SA București. Redăm câteva spicuiri din diferite publicații, care nu au legătură cu ce se întâmplă în Hunedoara sau cu politica și care descriu elocvent cum își derulează afacerile Ilie Ciuclea. „Cel mai contestat contract încheiat în 2007 cu administraţia sectorului 2, condusă de Neculai Onţanu, secretar general al UNPR, este autorizaţia de ridicare a automobilelor parcate ilegal. Din taxele percepute pentru ridicarea, transportul şi depozitarea pe 24 de ore, care se ridică la 54 de lei, Supercom ar fi încasat aproximativ 2 milioane de euro” , scria „Monitorul de Cluj” la momentul în care firma lui Ciuclea obținea contractul de salubrizare a Clujului. „Firma Supercom, deținută de Ilie Ciuclea, fost senator PSD, este acuzată că transportă ilicit deșeurile colectate din sectorul 2 al Capitalei, și că le aruncă pe câmpurile din județul Ilfov și din județul Călărași”, scria în octombrie 2019 revista „Q Magazine”. În august 2019, publicația „Gorjeanul”, din Târgu Jiu, relata modul în care firma controlată de Ciuclea a obținut monopulul colectării deșeurilor în județul Gorj la cererea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul Salubrizării (ADIS), de sub autoritatea CJ Gorj: „Toate primăriile din județul Gorj care sunt membre ADIS trebuie să încheie contracte de prestări servicii, pentru colectarea gunoiului casnic, cu societatea Supercom SA București, care aparține familiei lui Ilie Ciuclea, un miliardar de top, fost senator PSD”. Erau precizate și tarifele practicate: 12 lei/lună/gospodărie, fără TVA; 7,16 lei/lună/persoană, fără TVA și 100 lei/mc, fără TVA, pentru agenții economici și instituțiile publice.
Brai Cata SRL, firmă cu capital mixt, româno – italian
Dacă am văzut cum se derulează afacerile Supercom SA, să vorbim și despre Brai Cata SRL. A fost înființată în anul 2000, la Brăila, de oameni de afaceri din Brăila și Italia, pentru a prelua salubrizarea orașului după ce eșuase în derularea acestui serviciu public „Rosalul” lui Prigoană. Firma a asigurat colectarea deșeurilor la Brăila până în 2016, când s-a extins în localități din Vâlcea, Caraș Severin, București și Prahova. În 2017, sediul social a fost mutat în capitală și a urmat extinderea în localități din Timiș și la București, unde a pus în funcțiune a nouă instalație de sortare semi-automatizată cu capacitatea de până la 150.000 tone/an. Tot în 2017 a realizat și extinderea în județul Hunedoara, prin preluarea colectării deșeurilor în cele trei zone.
Pasul 1: Supercom administrează depozitul Bârcea Mare, dar refuză să încheie contract cu Brai Cata
Modul în care Ciuclea a obținut monopolul colectării deșeurilor în județul Gorj se va repeta probabil și în județul Hunedoara. Faptul că firma sa este „în cărți” este dovedit și de faptul că în 2019 a preluat fără licitație colectarea deșeurilor în Valea Jiului și administrarea depozitului de la la Bârcea Mare. Din această poziție a firmei sale, Ciuclea a lansat atacul asupra firmei Brai Cata SRL, care colectează deșeurile din restul județului Hunedoara, din zonele „Centru”, „Brad” și „Hațeg”. Supercom SA a refuzat să mai încheie contract cu Brai Cata SRL pentru depozitarea deșeurilor colectate de această firmă la depozitul de la Bârcea Mare, dar pentru a nu ieși scandal din cauza îngropării sub gunoaie a zeci de localități, deșeurile aduse de Brai Cata SRL sunt totuși primite în depozit, dar numai cu plata cash.
Pasul 2: Brai Cata rămâne fără autorizație de mediu și sare din schemă!
A intrat în joc și Agenția de Mediu Hunedoara, care prin adresa 4.365/21.05.2020 a notificat Brai Cata SRL ca „în termen de 60 de zile de la data încetării stării de alertă, să depună copii ale contractelor încheiate cu operatorul CMID în vederea tratării și eliminării deșeurilor menajere colectate din zonele 1,2 și 3 ale județului Hunedoara”. Cum Brai Cata SRL nu are semnat un contract cu administratorul depozitului de la Bârcea Mare, care este chiar Supercom-ul lui Ciuclea, îi vor fi suspendate autorizațiile integrate de mediu pentru colectarea deșeurilor din cele trei zone și implicit va fi scoasă din colectarea deșeurilor în județul Hunedoara. Cu siguranță că niciun alt operator nu va avea posibilitatea semnării unui contract cu operatorul depozitului și astfel Supercom SA, firma familiei Ciuclea, va deține monopolul gunoaielor în Hunedoara.