După Mariupol, oraşul-port Odesa este următoarea ţintă logică a trupelor ruse.
Afirmaţiile au fost făcute de un fost înalt responsabil din cadrul Comandamentului forţelor comune din Regatul Unit, Richard Barrons.
Oraşul-port, situat în sudul Ucrainei, își construiește fortificații în așteptarea asaltului rușilor
Richard Barrons a declarat într-o intervenţie la BBC Radio 4 că, dacă armata rusă va prelua controlul oraşului Mariupol, din sud-estul ţării, ţinta unor bombardamente intense timp de mai multe săptămâni, aceasta va fi perceput ca un „mare succes strategic” pentru Rusia, arată G4 Media.
“Când ruşii vor simţi că au încheiat cu succes această bătălie, creând coridorul terestru dintre Rusia şi Crimeea (peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014 – n.r.), vor vedea aceasta ca pe un mare succes strategic”, a afirmat fostul responsabil militar britanic, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
Barrons consideră că, după numeroasele bombardamente, trupele ruse se vor îndrepta spre Odesa
Responsabilul a adăugat că, din punct de vedere logic, acesta ar fi următorul lor obiectiv în sudul (Ucrainei) şi se pare că sunt mai multe nave în Marea Neagră care se îndreaptă în acea direcţie.
Fostul comandant militar britanic avertizează că, dacă forţele ruse ar prelua sub control Odesa, acestea ar izola economia ucraineană de Marea Neagră.