Oradea demarează curățenia de primăvara.
Primăria, alături de RER Vest, pornește de astăzi o campanie de igienizare care vizează spaţiile verzi, scuarurile şi aliniamentele stradale, iar în primele două săptămâni din aprilie, în oraş se va desfăşura o nouă campanie de colectare a deşeurilor voluminoase de la domiciliul cetăţenilor.
Prin urmare, primăria din Oradea a transmis, în cursul zilei de joi, 10 martie, un comunicat prin care anunţă programul campaniei de igienizare.
Vor fi colectate deşeurile, iar oraşul va fi ecologizată atât în zonele centrale, cât și în cele periferice
“Lucrările specifice de sezon se vor efectua pe această zonă cu începere din zona centrală spre periferie şi vizează activităţi precum: adunat/colectat deşeuri de pe spaţiile verzi şi locurile de joacă, greblat frunze şi crengi, măturat alei/platforme betonate/asfaltate, golit coşurile pentru deşeuri”, a transmis municipalitatea.
Oradea va deveni un oraş mai verde, vor fi colectate deşeurile, iar asociaţiile de proprietari vor fi sfătuite să întreţină spaţiile verzi
În luna Aprilie, curăţenia pe domeniul public continuă, asociaţiile de proprietari din oraş vor fi îndemnate să întreţină spaţiile verzi şi căile de acces din cvartalele de locuit, se arată în comunicatul publicat de Radio Eco Natura.
De asemenea, aceleaşi măsuri sunt îndemnaţi să le ia şi orădenii care stau la case, în zonele care le înconjoară imobilele. În plus, între 4 şi 15 aprilie 2022, Primăria şi RER Vest vor organiza o nouă campanie de colectare a deşeurilor voluminoase şi periculoase, mai precizează sursa citată.
Concret, echipele de salubritate vor ridica gratuit piese de mobilier, obiecte de uz casnic, covoare, saltele, ambalaje de la produse de igienizare, baterii şi acumulatori portabili, ambalaje de la vopsele, spray-uri sau alte produse utilizate în amenajări interioare.