Sursă foto: www.g4media.ro
Sursă foto: www.g4media.ro

Ieri seară, a fost sesizată răpirea unei minore din localitatea Tălmaciu, județul Sibiu.

În comunicatul Poliției se precizează că fata, în vârstă de 13 ani, ”a fost luată cu forța de patru persoane necunoscute și introdusă într-un autoturism de culoare alb, marca BMW, după care s-ar fi deplasat într-o direcție necunoscută.

Astfel, conform procedurilor, s-a declanșat mecanismul ”Alertă răpire copil”, pentru a fi găsită.

Un detaliu în plus: fata e de etnie rromă.

Într-o societate normală, asta n-ar trebui să conteze. Fata a fost luată cu forța, părinții au reclamat răpirea. Se caută copilul și atât.

Dar dovezile că nu trăim într-o societate normală sunt din ce în ce mai dese. Sau, hai, să nu spun ”normal”, că s-ar putea să lezez pe cineva. Într-o societate empatică. Deschisă. Rațională. Nediscriminatorie.

Răpirea fetei a provocat nu empatie, ci comentarii rasiste

”O fi plecată la sparanghel piranda…”

”Pai ce mirare aveti… ” Obiceiul ”…Haordele, au rapit-o, io trge ” alesul ” si apoi,…dai cocseii zestre, sau nu o mai mariti pe piranda ca nu ti-o mai ia nici un cocardel si o dai la produl…la Jermania ! In 2,3 zile avem nunta sau ” puf”-ul ! Oficial ! Hai tetraele bahtalo !”

La Starea Civilă ați căutat ?…. deja e pe alt nume…”

Sunt doar câteva dintre comentariile la știre. Știre în care se spune clar: fata a fost luată cu forța.

Dar, nu, că stai așa, că se activează patriotul naționalist de serviciu.

Clar fata a căutat-o cu lumânarea. Că a vrut. Că n-a vrut, dar a vrut familia. Că așa e tradiția. Că etnia e de vină. Că, dacă era româncă, mai înțelegeau, dar așa, se știe că la rromi fetele se mărită de tinere.

Dacă fata era româncă, se trezeau, oricum, aceeași comentatori de serviciu.

Fetele din ziua de azi. A plecat în căutare de… La pește ați căutat-o?

Și lista poate continua. Poate că, până la urmă, nu e vorba doar de etnie. Mai e faza și de statutul femeii în societate. Pentru că românul nu se simte cu adevărat român, până nu coclude că ”locul femeii e la cratiță” și că e o deosebire majoră între om și femeie. Poate. Dar asta e deja altă discuție.

Discriminarea din societate

Știrea asta cu răpirea unei minore la care mulți s-au hăhăit nu e singulară. Nici pe departe.

Unul dintre exemplele mai recente e dispariția unei alte fete, tot de etnie rromă, din Galați, care a dispărut. Părinții au raportat dispariția, fata a fost găsită.

Dar comentariile de la știrea aceea au fost la fel de pline de răutate. Ură.

Date cu un sentiment înălțător de superioritate, că vezi, dom`le, ei sunt români. Nu rromi.

Așa, și? Un copil dispărut e un copil dispărut. Și părinții îl caută, la fel cum și-ar căuta oricine copilul, indiferent de etnie/naționalitate. Nu-mi pot da seama de unde acest sentiment de superioritate venit, de cele mai multe ori, din partea unora care nu știu să lege corect două cuvinte. Care au impresia că pământul e plat.

Iar dacă genul acesta de comentarii denotă superioritate, atunci prefer să fiu mai mult decât mediocră. Un mediocru, dar, măcar, om.

Articolul precedentINS: România are un spor natural negativ
Articolul următorPădurile României, complet ignorate: banii europeni există, dar politicienii refuză orice investiţie
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.