Iahtul regal Luceafărul, „pierdut” pe mări de 13 ani

Iahtul regal „Luceafărul” este încă un bun din Patrimoniul Naţional prăduit de clasa politică. Deşi era inclus în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional, iahtul a fost vândut unei firme din Anglia la preţul de 265.000 de dolari, iar în 1999 a fost trecut peste graniţă, în baza unui aviz de „export provizoriu”. Acum, e unul din iahturile de lux ce navigă pe mările lumii, după restaurare fiind evaluat la 44 milioane de euro. Trebuia readus în ţară în august 2000, dar niciunul din cei ce au condus Ministerul Culturii în aceşti 13 ani nu şi-a mai pus problema recuperării navei.

Iahtul Luceafărul a fost construit în 1930 la Şantierul John Brown & Co Ltd, din Clydebank (Scoţia). Primul proprietar al navei a fost lady Annie Henriette Youle, o britanică bogată, care nu s-a uitat la bani, dorind să aibă cel mai luxos iaht din lume.
Nava a primit numele “Nahlin”. A fost lansată la apă în 1930. Are lungimea de 89,3 m, lăţimea de 10,98 m, pescajul de 4,42 m şi un deplasament de 2.017 tone. Atingea o viteză de 17,4 noduri, propulsia fiind asigurată de două motoare cu turbine Brown-Curtis de 2.200 CP fiecare. “Nahlin” avea în dotare echipamente de control şi menţinere a direcţiei de navigaţie, un sistem ce indica gradul de înclinare al navei şi mai multe ambarcaţiuni cu motor.

Amenajări a la Ludovic al XVI-lea

Luxul era subliniat prin decoraţiunile interioare. Din cele două apartamente ale proprietarului, situate la prova, unul era amenajat în stilul Ludovic al XVI-lea, iar celălalt în stilul perioadei William şi Mary.
Şase camere pentru oaspeţi, decorate în stil Ludovic al XVI-lea, se aflau la pupa navei. Sufrageria era decorată în stilul perioadei William şi Mary. La prova se găseau camerele pentru doamne, decorate în stil Adam, şi apartamentele căpitanului. Tot la prova se găseau biblioteca şi fumoarul, lambrisate cu nuc franţuzesc. Nu lipsea sala de gimnastică, foarte bine echipată. Bompresul din prova era ornamentat cu reprezentarea unui indian cu coif cu pene, pictat pentru luptă.
Sub numele de “Nahlin”, iahtul a navigat peste 200.000 de mile pe toate oceanele lumii, în arhipelagul Greciei, în Galapagos, Mexic şi Indiile de Vest, în Hawaii, Australia şi Noua Zeelandă. În 1934 a devenit iahtul Casei Regale din Marea Britanie, fiind cumpărat de Regele Edward al VIII-lea. În 1936, Regele Eduard al VIII-lea şi amanta acestuia, Wallis Simpson, au efectuat, la bordul lui “Nahlin”, o croazieră pe Mediterana. Escapada amoroasă a fost dezvaluită de presa engleză, iar scandalul a produs o criză care a dus la abdicarea lui Edward al VIII-lea. Pe tron a venit regele George al VI-lea, fratele lui Eduard al VIII-lea şi tatăl actualei regine Elisabeta a-II-a. Eduard a plecat în exil, împreună cu iubita sa, care i-a devenit soţie. Acest episod din istoria Angliei e abordat în filmul “Discursul Regelui”.

Cumpărat de Guvernul român

În 1937, iahtul a fost cumpărat de Guvernul Tătărăscu, cu suma de 120.000 de lire sterline, a fost botezat “Luceafărul” şi a fost dăruit Casei Regale.
A avut loc un episod similar celui ce a dus la abdicarea lui Eduard al VIII-lea. În august 1939, regele Carol al II-lea a plecat în croazieră la Istanbul, la bordul iahtului “Luceafărul”, cu amanta sa, Elena Lupescu. Ca „paravan”, la bord se mai aflau Livia Auschnitt, soţia industriaşului Max Auschnitt, şi Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa. Croaziera erotică la bordul iahtului regal, cumpărat de Guvern, a crescut nemulţumirile clasei politice faţă de rege. După un an, Carol al II-lea abdica, pe tron urcând fiul său, Majestatea Sa Regele Mihai. Ca şi Eduard al VIII-lea, Carol al II-lea a părăsit ţara alaturi de iubita sa, Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947.

Transformat în restaurant plutitor

Pe 6 ianuarie 1948, nava a fost naţionalizată de comunişti, fiind botezată “Răsăritul” şi mai târziu “Libertatea”, nume sub care a fost acostată la cheu, la Galaţi, fiind utilizată ca restaurant şi hotel plutitor.
După 1990, nava a făcut parte din activele fostei reţele de restaurante SC Regal SA Galaţi. Din 1948 până în anii 90, nava “Libertatea” devenise simbolul Galaţiului. În 1998, după ce mai multe companii străine şi-au manifestat intenţia de a cumpăra iahtul pentru a-l restaura, iar FPS a anunţat intenţia de a vinde nava ce devenise simbolul Galaţiului, autorităţile locale au încercat să împiedice vânzarea. În şedinţa de pe 18 mai 1998, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a aprobat clasarea iahtului iar prin Ordinul nr 3041/1998, ministrul Culturii de la acea vreme, Ion Caramitru, a dispus includerea navei “Libertatea” în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional.
Singurii oficiali din Galaţi care voiau vânzarea navei „Libertatea” erau directoarea SC Regal SA Galaţi, Elena Trandafir, şi cei ce conduceau sucursalele din Galaţi ale FPS şi SIF 2 Moldova, respectiv Horia Axinte şi Mugurel Trandaf. FPS şi SIF 2 Moldova erau principalii acţionari ai Regal. În AGA şi CA de la „Regal” fusese deja aprobată vânzarea navei.
Directoarea Elena Trandafir a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea deciziei de includere a navei „Libertatea” în categoria „Tezaur”. În dosarul 841/44/1998, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat sentinţa nr 37/25.02.1999, respingând acţiunea Regal SA. Cu toate că Ministerul Culturii câştigase procesul, iar sentinţa era definitivă şi irevocabilă, directoarea a scos la vânzare nava.
Licitaţia a fost câştigată de către Edminston Comp, din Marea Britanie, firma lui Nicholas Edmiston, un broker recunoscut pe piaţa iahturilor. Preţul la care s-a încheiat tranzacţia a fost de 265.000 de dolari. Fostul iaht regal a fost vândut ca fier vechi. Şi noul proprietar, Edminston Comp, a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea ordinului prin care ministrul Ion Caramitru inclusese nava „Libertatea” în Categoria „Tezaur”. În dosarul 1.404/36/1999, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea Edminston. Sentinţa confirma că „Libertatea” face parte din Patrimoniul Cultural Naţional.

Vânzarea iahtului regal, caz penal

Licitaţia pentru vânzarea iahtului „Libertatea” a avut loc pe 16 decembrie 1998. Potrivit contractul de vânzare-cumpărare nr 4206/30.12.1998, Edminston Comp a plătit pentru iaht 265.000 de dolari, fără TVA. Sau 330.000, cu TVA.
Ministerul Culturii a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi plângerea 6.115/28.12.1998, cerând cercetarea penală a celor vinovaţi de vânzarea navei. Au fost anchetaţi directoarea Regal SA, Elena Trandafir, directorul FPS Galaţi, Horia Axinte, şi directorul sucursalei SIF 2 Moldova, Mugurel Trandaf. Dar s-au pus în mişcare influenţele politice PNŢCD-PSD şi dosarul a fost muşamalizat. Pe 22.04.1999 cei trei au fost scoşi de sub urmărire penală. Prin adresa 347/28.06.1999, Ministerul Culturii a contestat rezoluţia, a cerut reluarea cercetărilor, dar cererea a fost respinsă.
Între timp, se făceau pregătiri intense pentru scoaterea navei din ţară. Edminston Comp a cerut Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea unui aviz de export temporar, pentru scoaterea navei din ţară în vederea restaurării la Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie. Avizul a fost eliberat.
După ce i-au fost tăiate catargele la Şantierul Naval Brăila, iahtul a fost dus în Portul Agigea. Pe 25.09.1999, imediat după obţinerea avizului de export temporar, valabil pentru perioada septembrie 1999 – august 2000, iahtul „Libertatea” a fost scos din ţară. Potrivit unor surse din presa britanică, iahtul a fost cumpărat de britanicul William Collier, pasionat de iahting şi de istoria navigaţiei, care l-a restaurat. În vara lui 2010, iahtul “Nahlin” a fost reînmatriculat sub pavilion britanic, cu Glasgow ca port de reşedinţă. Acum, valoarea sa e estimată la 44 milioane de euro, fiind, şi după 80 de ani, unul dintre cele mai luxoase iahturi.

Amnezia lui Kelemen Hunor

Politicienii noştri, indiferenţi la ceea ce înseamnă Patrimoniul Naţional, au tratat cu aceeaşi lehamite şi cazul fostului iaht regal. Nimeni nu a făcut nimic pentru recuperarea navei.
A fost un pic de vânzoleală, după eliberarea avizului de export temporar. Deputatul PSD de Galaţi Sandu Florentin a cerut garanţii că nava va fi readusă în ţară. În şedinţa Camerei Deputaţilor din 18.10.1999, aceste garanţii au fost oferite de cel care era atunci secretar de stat la Ministerul Culturii: Kelemen Hunor.
“Acest aviz este valabil până în 25 august 2000. Până la data aceasta, iahtul trebuie să se întoarcă în România, restaurat, renovat, aşa cum prevede contractul încheiat cu această firmă”, spunea Kelemen. După ce a devenit ministru al Culturii, Kelemen Hunor a uitat de situaţia fostului iaht regal. Radu Enache, purtătorul de cuvânt al ministerului condus de Kelemen, ne declara că „da, nava face parte din Patrimoniul Naţional, trebuie adusă în ţară, dar pentru asta Ministerul Culturii ar trebui să angajeze o casă de avocatură, care să dea în judecată firma, dar ministerul nu are bani pentru aşa ceva”.