Nu mai putin de cinci cantine sociale sunt in subordinea Primariei Municipiului Bucuresti, aici preparandu-se hrana pentru bucurestenii cu venituri mici. La inceputul anului, cantinele deserveau nevoile a 800 de persoane, insa de la declansarea pandemiei, nu mai putin de 3.000 au apelat la ajutor. Astfel, de la sfarsitul lunii martie, DGASMB a gatit si a oferit 160.000 de portii de mancare. Cum nevoile sunt din ce in ce mai mari, Primaria Capitalei a gandit un sistem pentru ca oamenii să poată beneficia mai usor de serviciile cantinelor sociale, astfel incat procedura de depunere a dosarelor a fost simplificata.

M-am aflat astazi la cantina socială Bucur, una din cele cinci cantine sociale ale PMB, care a fost renovată si modernizata de Primăria Municipiului București, prin DGASMB. Aceasta va fi redeschisa in data de 2 iunie.

Din nefericire, in aceasta perioada, foarte multi oameni trec prin momente financiare dificile, au ramas fara loc de munca si chiar nu au posibilitatea sa puna familiei mancare pe masa.

Sunt cazuri dramatice, in multe familii tinere ambii soti si-au pierdut locul de munca si au fost nevoiti sa caute sprijin acolo unde nu a fost niciodata nevoie sa apeleze: la asistenta sociala pentru asigurarea unei hrane zilnice pentru copiii lor!
De aceea, pentru a fi mai eficienti si pentru a putea ajuta cat mai multa lume, am decis ca intreaga activitate a Serviciului de Cantine Sociale sa fie reorganizată, am redus birocratia si am simplificat sistemul de depunere a dosarelor!

Mai mult, oferta gastronomica a fost diversificata si, cu ajutorul unui medic nutriționist, vor fi realizate meniuri dintre cele mai variate, care să cuprindă preparate culinare sănătoase, cu un aport caloric necesar fiecărei persoane în parte”, explica primarul general Gabriela Firea.

Potrivit Cosminei Simiean – directorul general al DGASMB, persoanele interesate pot suna la 0.800 821.218, iar pentru acte necesare si formulare tip pot accesa site-ul www.dgas.ro.

S-a redus birocratia: numarul documentelor necesare a scazut de la 11 la 5, acuratetea informatiilor fiind verificata prin legatura cu institutiile abilitate (ANAF, AMOFM, DITL).
In ultimii ani s-au investit 200.000 de euro in modernizarea si reabilitarea cantinelor;
Cine poate beneficia gratuit de serviciile cantinelor sociale ale PMB: bucurestenii care provin dintr-o familie a caror venituri sunt sub 142 de lei pe luna, pe membru de familie, fie ca este vorba despre pensionari, copii, studenti, persoane cu dizabilitati.
Exceptii: Pentru persoanele care depasesc acest prag de venit, serviciile cantinelor sociale sunt disponibile contra cost, acesta fiind de 30 la suta din valoarea veniturilor realizate, dar nu mai mult de 465 lei/luna.
Meniurile sunt constituite din 2 mese/zi, prânz (felul I, felul II și desert/fruct) și cină, iar vinerea, beneficiarii cantinelor sociale vor primi câte 3 porții din fiecare fel, pentru zilele de sâmbătă și duminică”, a mai dezvăluit Gabriela Firea.

Articolul precedentPSD-ul, interesul, fesul și excesul (de bețe în „roate”)
Articolul următorConsilierul premierului Orban, acuzat că a avut zeci de invitați la o petrecere, încălcând ordonanțele militare. „Condamn ferm minciunile și acuzațiile”