Senatoarea Alina Gorghiu, inițiatoarea proiectului legislativ privind monitorizarea electronică a agresorilor, salută decizia Executivului de a aloca banii necesari pentru achiziționarea dispozitivilor electronice de supraveghere. Mai mult, vicepreședintele PNL a ținut să îi mulțumească Gabrielei Firea, ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, pentru promovarea acestei legi, subliniind că mai sunt și alte legi inițiate de PNL și care ar avea nevoie de promovare.
„Este o mare satisfacție când vezi că Executivul alocă banii necesari pentru o lege a ta! Mai ales când vine vorba de sporirea protecției victimelor violenței domestice! Astăzi, în ședința de guvern, s-a aprobat alocarea, în următorii 4 ani, a sumei de 241 milioane de lei pentru achiziționarea de kituri necesare monitorizării agresorilor cu brățări electronice. Pentru 2022, investiția va fi de peste 32 milioane de lei. În total, 15.000 de astfel de dispozitive vor fi cumpărate”, a scris Alina Gorghiu pe contul de Facebook.
Totodată, senatoarea afirmă că această veste va schimba radical situația multor victime, unele dintre ele pierzând această luptă, deși aveau ordinul de restricția în buzunar. „Știu că pandemia a crescut nivelul de iritare, dar nu este un motiv să îi agresezi pe alții”, a mai scris Alina Gorghiu.
De altfel, aceasta a continuat cu mulțumirile adresate ministrului MFTES, Gabriela Firea, care i-a promovat legea. „A mea și a PNL. Poate ne și pomenește ca inițiatori. Mai avem și altele”, a concluzionat Alina Gorghiu.
Ce zice Gabriela Firea
Gabriela Firea s-a declarat bucuroasă că, „în sfârșit, ținem pasul cu țările din Occident și intrăm în lumea civilizată în ceea ce privește protecția victimelor violenței domestice”, după cum a scris pe contul său de socializare. „Prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, aproximativ 400 de victime ale violenței domestice au fost ajutate și consiliate în cele 42 de locuințe protejate înființate cu fonduri nerambursabile de la începutul programului «Venus – Împreună pentru o viață de calitate în siguranță privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice»”, a scris ministru Gabriela Firea pe Facebook. Mai mult, fostul primar general al Capitalei afirmă că „nu ne oprim aici” și precizează că trebuie să avem programe prin care să prevenim orice act de agresiune. „Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a propus formarea unui grup de lucru din care să facă parte Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății pentru promovarea proiectelor de non-agresivitate”, a conchis senatoarea PSD.
Aproape o mie de kituri de monitorizare electronică vor fi achiziționate în acest an