Presa este, teoretic, cea care ne ține informați.
Cea care relatează, nu insinuează. Cea care ne arată ce se întâmplă, cu surse verificate și știri pertinente. Și nu vorbesc aici despre presa ”de divertisment”, pentru că e normal să existe și ea, ci despre presa ca mod de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în lume.
Suntem din ce în ce mai dependenți de știri. Mai avizi după informație. Mai implicați în realitatea socio-politico-economică. Și ăsta e un lucru bun.
Ce nu e bine e că mulți aleg să se informeze dintr-o singură sursă. Sau două, sau trei, dar care merg pe aceeași linie. Au aceleași simpatii/antipatii. Promovează sau denigrează, în mod constant, aceleași lucruri/persoane.
Presa e obiectivă. Oamenii – nu
Și, până la urmă, și presa e formată tot din oameni. Cu convingeri mai mult sau mai puțin rigide. Mai mult sau mai puțin predispuși la flexibilitate. Mai liberali sau mai conservatori (și nu mă refer la orientarea politică).
O să spuneți că nu e normal ca presa să facă rabat de la principii. Nu e. Dar, după cum spuneam, presa e formată din oameni, iar oamenii sunt diferiți.
Revenind la titlu: Presa poate informa, dezinforma sau alege să nu vorbească despre un subiect.
Și e de datoria fiecăruia dintre noi să facem distincția între aceste trei abordări. Am mai spus: dacă luăm o informație deja mestecată de alții și-o dăm mai departe, cu rangul de adevăr, asta nu înseamnă că e si adevărată. Înseamnă doar că am fost destul de leneși, pentru a nu ne face lecțiile.
Jurnalistul trebuie să se informeze din măcar trei surse; consumatorul de presă – de peste tot
Vi s-a întâmplat să dați peste o televiziune care ridică în slăvi un anumit partid și denigrează, constant, pe un altul? Bineînțeles că da.
Privitor care vrea să fie informat, schimbați canalul. Altă televiziune, aceeași poveste.
Primul gând e că, da, ăla este adevărul.
Și aici intervine problema. Nu vă luați după informația seacă, vă luați după părerea jurnalistului despre informația cu pricina. Adică, după păreristică. Iar asta poate fi, pe termen lung, nociv.
Informația nu trebuie să fie, în niciun caz, păreristică. Informația trebuie să fie seacă. Cu date sustenabile și cu surse verificate. Indiferent de subiect.
Dacă cineva vă spune că o lege (de exemplu) e proastă pentru că – și aici inserați orice părere și-o dă jurnalistul – mergeți și citiți legea. Fiecare paragraf, fiecare alineat. Și, de-abia după ce ați citit-o, formați-vă o părere. Aia este informația pură. Nu ce a spus cutare că presupune legea aia.
E greu, e plictisitor, dar e obiectiv
Într-o societate în care presa are, și ea, simpatii și antipatii, singurul mod de a fi obiectiv e să cunoști toate părerile. Și, pe lângă ele, să te duci la sursa informației. În miezul ei.
Uitați-vă la toate televiziunile, citiți toate publicațiile. Nu vă opriți doar la cele care vă validează simpatiile și antipatiile. Nu vă axați doar pe cele care vă repetă, papagalicește, ceea ce credeți că știți. Nu vă opriți doar la cele care vă confirmă teoriile.
Săpați. Adânc. Pentru că, la fel ca voi, și jurnalistul e tot om. Și poate fi supus greșelii. Poate fi influențat. Poate fi părtinitor. Pe când informația pură nu are nuanțe.
