subventii partide
indemnizație

Doi polițiști din Argeș au fost reținuți la finalul săptămânii trecute, iar ulterior au fost plasați în arest la domiciliu, după ce au fost prinși în flagrant primind mită de la doi șoferi, pentru a le trece acestora cu vederea abaterile la regimul rutieer.

Flagrantul celor doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș – Secția nr. 2 Poliție Pitești – Compartiment Ordine Publică, desemnați ca polițiști rutieri, a fost organizat vineri, de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Aceștia au picat drept în plasă, se arată într-un comunicat, și probabil nu și-au imaginat că sunt filați în momentul în care, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au primit de la doi conducători auto suma de 1.800 lei – câte 900 de lei de la fiecare, pentru ca șoferilor să nu le fie suspendate permisele de conducere ca urmare a săvârșirii unor contravenții la regimul rutier.

Însă polițiștii erau sub lupă deja, dat fiind că, din ce comunică DGA, primiseră cu o lună în urmă 300 de lei de la un alt șofer, în aceleași condiții. Imediat după flagrant, cei doi polițiști au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, iar ulterior au fost reținuți și duși în instanță cu propunere de arestare preventivă.

Chiar dacă magistrații Tribunalului Argeș au respins propunerea, cei doi sunt sub arest la domiciliu pentru 30 de zile și au o serie de interdicții: „Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş de arestare preventivă a inculpatilor Chiliment Dragoş Marian cetăţean român, fără antecedente penale, pentru luare de mită în formă continuată (3 acte materiale) și Matei Eusebiu Ion, cetăţean român, fără antecedente penale, pentru luare de mită în formă continuată (3 acte materiale). Ia față de inculpatul Chiliment Dragoş Marian măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.12.2021 şi până la data de 16.01.2022, inclusiv. Impune inculpatului Chiliment Dragoş Marian obligaţia de a nu părăsi imobilul unde va executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, respectiv Piteşti (…) pe durata măsurii preventive, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Impune inculpatului Chiliment Dragoş Marian pe durata arestului la domiciliu următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu inculpatul Matei Eusebiu Ion, cu persoana vătămată și nici cu martorii – investigatori sub acoperire sub numele Iulia Stan si Popovici Catalina. Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului Chiliment Dragoş Marian, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Ia față de inculpatul Matei Eusebiu Ion măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 18.12.2021 şi până la data de 16.01.2022, inclusiv. Impune inculpatului Matei Eusebiu Ion obligaţia de a nu părăsi imobilul unde va executa măsura preventivă a arestului la domiciliu, respectiv mun. Piteşti, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. Impune inculpatului Matei Eusebiu Ion pe durata arestului la domiciliu următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu inculpatul Chiliment Dragoş Marian cu persoana vătămată și nici cu martorii – investigatori sub acoperire sub numele Iulia Stan si Popovici Catalina. Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului Matei Eusebiu Ion, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. Desemnează ca organ de supraveghere Poliţia mun. Piteşti, judeţul Argeş”.

Articolul precedentÎPS Teodosie argumentează de ce preferă mașinile de lux: ”N-am mașină personală”
Articolul următor„Stat în stat”. Primarul din Sectorul 6, Ciprian Ciucu, vrea firmă de salubritate în subordinea Consiliului Local. Măsura este considerată anti-liberală