Sursa: Shutterstock

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au „stricat” afacerea pe care a pus-o la cale o gălățeancă, care timp de aproape doi ani a strâns sute de euro de la persoane interesate să capete permisul de conducere fără prea mare efort sau interes.

Nu este vorba despre o trimitere în judecată, dat fiind că persoana în cauză a mărturisit în fața procurorilor anticorupție că a încălcat legea, astfel că a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, iar ulterior s-a dispus sesizarea instanței de judecată, pentru a fi analizat.

De altfel, nu este singurul acord de recunoaștere încheiat în acest caz, anterior fiind parafate astfel de documente cu alți șapte inculpați, care au plătit pentru permisele de conducere.

Pe scurt, inculpata care acum a recunoscut că a comis mai multe fapte de trafic de influență „ar fi promis mai multor persoane că își va trafica influența pe care afirma că o avea asupra unui ofițer de poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Galați pentru a le facilita acestora promovarea probei practice a examenului auto și programarea preferențială la susținerea acelei probe”.

Totul s-a întâmplat, potrivit DNA, în perioada noiembrie 2018 – martie 2020, sumele solicitate de aceasta variind între 500-700 euro (în total 3.200 euro), din care a primit 2.500 euro. Însă, pentru că nu și-a dus la capăt promisiunile, iar două dintre persoane nu au promovat proba practică, inculpata le-ar fi restituit cei 900 de euro primiți.

De aici, au intrat pe fir anchetatorii, iar luna trecută, în prezența avocatului, „inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținută în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia”, după cum se arată într-un comunicat DNA.

Concret, pentru toate cele de mai sus, dacă este de acord și instanța, inculpata va fi pedepsită cu 3 ani de închisoare cu suspendare, precum și interzicerea pe o perioadă de cinci ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Articolul precedentGuvernul a adoptat ordonanța care reglementează sistemul de atragere a fondurilor alocate prin PNRR
Articolul următorVasile Dîncu: „Poate nu va mai fi nevoie de taxa de solidaritate”