Fostul președinte al PNL, Ludovic Orban și-a dat demisia din grupul parlamentar PNL, anunțul său fiind fpcut de la microfonul Camerei Deputaților, în urmă cu puțin timp. Acesta consideră că gestul său este o formă de protest, nedorindu-și să fie părtaș la modul de a face politică a celor din actualul PNL.
„Obligația morală pe care o am față de cetățenii care au avut încredere e de a-mi respecta angajamentele pe care le-am luat în campania electorală față de ei. Din păcate, azi nu am altă soluție pentru a fi consecvent în onorarea acestor obligații morale decât de a mă despărți, sper eu temporar, de colegii mei din grupul parlamentar. S-a creat o criză politică artificială din motive pe care nu le-a înțeles niciun cetățean român, sunt convins că mulți nu înțelegeți, a fost făcut praf un partid politic, a fost făcută praf coaliția”, a declarat Ludovic Orban.
Fostul șef al Camerei Deputaților a menționat că nu vrea să fie părtaș la ceea ce se întâmplă în acest moment în PNL, iar gestul său de a face un pas în spate este un gest de protest la deciziile pe care actuala conducere a partidului le ia, mai ales în contextul crizei politice. „În plină criză a fost un circ politic pe care majoritatea populației îl respinge. Nu pot fi părtaș la acest mod de a face politică. Numai lobotomizat aș putea sta complice la acest atentat contra interesului național. Sunt un om care își iubește țara, această decizie este o mică formă de protest”, a mai spus Orban, subliniind că pentru moment nuîși dă demisia și din cadrul partidului căruia i-a dedicat întreaga sa viață matură.
„PNL trebuie să se întoarcă cu față la cetățean”
Mai mult sau mai puțin voalat, Orban a transmis și câteva săgeți spre Palatul Cotroceni, de unde s-ar fi declanșat această degringoladă. „Deputații PNL să renunțe la golf, PNL trebuie să se întoarcă cu față la cetățean și cu spatele la chiriașul de la Cotroceni. Să fim consecvenți angajamentului luat de a dezvolta România. Am construit o coaliție care, de bine, de rău asigura o stabilitate. La ora actuală nu avem nimic, țara plutește în derivă, cel care trebuie să stea la cârmă probabil pescuiește sau a fugit la schi”, a mai spus Ludovic Orban.
De altfel, Ionel Dancă a afirmat recent că mai mulți liberali sunt dispuți să îl urmeze pe Ludovic Orban.
Dancă (PNL) avertizează. Mai mulți liberali îl vor urma pe Ludovic Orban