Patru persoane – o femeie și doi bărbați – au fost reținute în dosarul vaccinărilor fictive din județul Prahova, astăzi acestea fiind duse la instanță cu propunere de arestare preventivă.
Ancheta a început ieri în forță, cu mai multe percheziții și audieri, iar la finalul zilei cei patru au fost puși sub acuzare.
Pentru început, procurorii spun că atât cei patru inculpați cât și alți suspecți din dosar ar fi creat o adevărată rețea pentru a ajuta „coronasepticii” să obțină certificate care atestau vaccinarea împotriva Covid-19, fără ca aceștia să fie vaccinați cu adevărat. Inițial, anchetatorii ar fi avut informații despre astfel de practici în Ciorani, însă se pare că „rețeta” s-a folosit și în alte centre de vaccinare, surse apropiate anchetei arătând că perchezițiile au avut loc în Ploiești, Bușteni, Sinaia și Valea Călugărească.
În total, ieri au fost efectuate un număr de 17 percheziții domiciliare și la sediile centrului de vaccinare și ale cabinetelor medicale individuale ale medicilor de familie, fiind puse în aplicare 35 de mandate de aducere emise pe numele inculpaților și suspecților din prezenta cauză.
„Începând cu luna iunie 2021, inculpații și suspecții din prezenta cauză, profitând de reticența unei părți a populației în privința vaccinării împotriva virusului SARS-coV-2, coroborată cu dorința acesteia de a beneficia totuși de avantajele oferite de certificatul de vaccinare Covid, în condițiile noilor restricții impuse de autorităti, au creat un veritabil circuit paralel de vaccinare fictivă, în conivență infracțională cu personal medical din cadrul unui centru de vaccinare precum și din cadrul mai multor cabinete medicale individuale ale medicilor de familie de pe raza județului Prahova, în scopul obținerii de importante foloase materiale, punând, astfel, în pericol sănătatea populației în condițiile liberei circulații a persoanelor pretins vaccinate.
Inculpații asigurau pentru persoanele interesate obținerea adeverinței care atestă vaccinarea inclusiv prin introducerea mențiunilor în baza națională RENV, fără însă a se proceda la inocularea serului anticovid beneficiarilor.
Prin ordonanțele procurorului de caz din data de 14.10.2021 s-a dispus măsura preventivă a reținerii față de un număr de 4 persoane precum și punerea în mișcare a acțiunii penale față de acestea, urmând a fi prezentate cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova”, au arătat procurorii prahoveni.