Noile restricții ale Capitalei trebuie să mai aștepte

Ședința CMBSU, în care vor fi stabilite reglementările, va avea loc vineri, iar intrarea în vigoare a acestora nu vor afecta desfășurarea congresului liberalilor

Cu o rată de infectare ce se apropie cu pași repezi de pragul de 4 cazuri de infectare la mia de locuitori (mai exact de 3,65 la raportarea de joi), Bucureștiul pare încă departe de impunerea restricțiilor aferente evoluției epidemiologice din această vreme. Iar acest fapt se datorează și modificărilor pe care guvenanții le-au făcut, ridicând pragul la care se impune carantinarea de noapte (restricțiile de circulație pe timpul nopții) de la 4 la 6 cazuri la mia de locuitori.

„Suntem într-o situaţie în dinamică, totul este posibil, dar evident că autorităţile sunt flexibile, se vor adapta la noile realităţi epidemiologice”, a afirmat Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Municipiului București.

Aceasta a precizat că noua Hotărâre de Guvern a fost adoptată, dar că „are reverberaţii asupra unei eventuale reglementări la nivelul municipiului Bucureşti, motiv pentru care am hotărât să aşteptăm convocarea acestei şedinţe a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă până la publicarea în Monitorul Oficial al României a actului normativ adoptat de Guvern cu privire la situaţia epidemiologică”, a mai declarat Mariana Stancu-Țipișcă, subliniind că vineri va fi organizată ședința CMBSU, având în vedere că încă se încadrează în termenul de 48 de ore de la comunicarea ratei de infectare. „Probabil vom organiza mâine şedinţa CMBSU, pentru a se reglementa în detaliu măsurile care se impun, cu luarea în considerare şi a modificărilor normative care au fost aduse astăzi”, a mai adăugat reprezentanta Prefecturii București.

Hotărârea CNSU, publicată în Monitorul Oficial

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat, joi, o hotărâre prin care sunt modificate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de Covid din localităţi. Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după pragul de 6 cazuri la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test Covid pentru a participa la unele activităţi.

Totodată, persoanele vaccinate sunt exceptate de la interdicţia de deplasare în localităţile care au depăşit rata de infectare de 6 la mie, iar accesul în food-court-urile din mall va fi permis doar pentru cei vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală. Guvernul a aprobat hotărârea luată joi de CNSU, aceasta fiind deja publicată în Monitorul Oficial.

AUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”

Articolul precedentAUR: „O țară întreagă este blocată de Congresul PNL”
Articolul următorSindicatul Europol avertizează. Polițiștii nu pot verifica certificatele verzi