Președintele PNL, Ludovic Orban, scoate toate armele la înaintare și încearcă, cât de subtil poate, să-i impulsioneze pe primarii PNL din țară să nu țină prea mult cont de contracandidatul său, premierul Florin Cîțu. „Orice fel de procedură de finanţare a unor proiecte de investiţii, indiferent că este vorba de finanţare prin PNDL, prin Compania Naţională de Investiţii, prin AFM, Fondul de Mediu, prin alte finanţări guvernamentale, se derulează în conformitate cu procedurile legale. Sunt convins că dacă i s-a aprobat un proiect unui primar al PNL, aprobarea acelui proiect s-a făcut în conformitate cu prevederile legale. Ca atare, niciun primar n-are nicio datorie faţă de premier dacă i se aprobă un proiect„, a spus Ludovic Orban, la Botoșani, întrebat de loialitatea pe care unii primari o au față de premierul Cîțu, doar pentru că li s-ar fi aprobat un proiect.
Ludovic Orban: „Nu ştiu dacă există persoane care fac astfel de negocieri”
Ludovic Orban a mai spus, de asemenea că, dacă există persoane care fac astfel de negocieri, ele încalcă legea. „Acordarea finanţărilor guernamentale nu se poate face decât în baza legii şi oricine promite finanţări pentru a obţine voturi încalcă legea. Iar eu sunt convins că majoritatea membrilor PNL, a delegaţilor care vor participa la Congres vor alege în funcţie de candidat, de măsura în care candidatul răspunde exigenţelor pe care le incumbă, le reclamă exercitarea funcţiei de preşedinte al PNL”, a mai susținut liderul PNL.
De menționat că, în urmă cu două zile, Ludovic Orban s-a aflat în Galați, la invitația președintelui filialei locale gălățene, controversatul George Stângă. În urmă cu o lună Stângă își manifesta opțiunea în favoarea lui Florin Cîțu, astfel că la sosirea lui Orban în municipiu, a omis să anunțe presa, aceasta aflând din surse despre eveniment. Cum era de așteptat, presa gălățeană a reacționat.
Citește și: Claudiu Năsui: „Eu nu am intrat în politică ca să fiu ministru și să administrez niște clădiri”