Claudiu Năsui: „Eu nu am intrat în politică ca să fiu ministru și să administrez niște clădiri”

„Dacă noi până în 2024 nu facem aceste reforme electoratul ne va întreba: ați avut un program de guvernare și de ce nu a mers?”, s-a întrebat ministrul Economiei

Sursa Foto: Facebook

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a dat declarații despre situația actuală a coaliției de guvernare. De menționat că, în cursul zilei de ieri, ministrul USR PLUS al Economiei și noul ministru de Finanțe, Dan Vîlceanu, au intrat într-un oarecare conflict, în momentul în carer Vîlceanu a refuzat să ia în calcul promisiunea USR PLUS din campania electorală de la parlamentare: „Zero Taxe pe Salariul Minim”.

Claudiu Năsui: „Avem mai multe politici pe care USR PLUS le-a susținut și reforme reale, unde suntem cumva în impas. Suntem în urmă. Asta e o decizie de luat în forurile statuare ale USR PLUS”

Invitat la Digi24, Claudiu Năsui a fost întrebat dacă USR PLUS are intenția de a ieși de la guvernare. „O întrebare grea”, a răspuns ministrul, adăugând că „nu am intrat în politică ca să fiu ministru și să administrez niște clădiri și să mă uit la dezastru cum se întâmplă. Fie facem reforme, fie nu stăm să punem ștampila ce fac alții. Până la urmă reforma nu e un moft. Pe mine nu mă ajută cu nimic personal. Este un lucru bun pentru România. Dacă am intrat în politică pentru a face lucruri bune pentru România, atunci punem reformele pe locul întâi”.

Claudiu Năsui a adus în discuție inclusiv problema compromisului: „Înțeleg! Nu au vrut partenerii de coaliție, nu le facem. Ne-am angajat pe un program de guvernare. Tuturor ni s-a părut imperfect, pentru că nu era exact ceea ce ne-am dorit nici unul dintre noi. Dar era cel mai bun compromis posibil. Un compromis foarte bun”.

Hai să implementăm ce este acolo! Dacă noi până în 2024 nu facem aceste reforme electoratul ne va întreba: ați avut un program de guvernare și de ce nu a mers? Prefer să nu răspund la această întrebare, să facem pace și să implementăm aceste idei.

Claudiu Năsui

Citește și: Raluca Turcan a găsit vinovatul pentru creșterea prețului la gaz: PSD

Articolul precedentRaluca Turcan a găsit vinovatul pentru creșterea prețului la gaz: PSD
Articolul următorOrban îi îndeamnă subtil pe primarii PNL să nu țină cont de Cîțu
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.