S-a tot auzit, și la noi, în spațiul public, textul cu libertatea.
Bineînțeles că fiecare parte care a scandat, și-a arogat-o, vocal și egoist, doar pentru ea. Libertatea părții care strigă cel mai tare, care se face mai vizibilă, care aruncă cu pietre, care ar muri cu ea de gât, numai să n-o împartă cu alții.
Libertatea de a tăia libertatea altora ”s-a jucat” zilele astea și pe la noi.
În timp ce noi ne certam pe cine are voie să se pupe cu cine și că de ce ăia au mers mai mulți în genunchi, în Afganistan nu se pierde doar libertatea, ci și viața.
Libertatea aia pe care ne certăm noi e mic copil pe lângă Afganistan
Acolo lumea nu se luptă decât pe viață și pe moarte. Pentru că nu există alternativă.
Și, da, au avut și ei libertatea de a se certa pe nimicuri. Până când, în câteva zile, libertatea aia de 20 de ani s-a transformat în istorie. În legea pumnului, legea celui mai puternic, legea celui mai violent. Și, bineînțeles, cum declară talibanii, ”legea cea dreaptă”.
Pentru că așa se întâmplă când cineva își arogă ideea că ar deține adevărul suprem. Nimic altceva nu mai există: nici realitatea, nici libertatea, nici viața altora.
Judecător acolo înseamnă mort
Și nu doar judecător. Educat. Femeie educată. Bărbat care nu vrea să-și ascundă femeia. Oameni care nu vor să se întoarcă la ”legea cea dreaptă”. Oricine nu e de acord cu ei.
”Pentru talibani, simplul fapt de a fi judecător al statului afgan este un motiv suficient pentru ca acesta să fie ucis fără vreun proces judiciar prealabil. Recent, săptămâna trecută, doi bărbați judecători au fost uciși de talibani în momentul în care talibanii au descoperit că ambii erau judecători. Dar pentru femeile judecător pericolul este mult mai mare. Talibanii cred că regulile Islamului interzic femeilor să fie judecător. Nu ne simțim în siguranță și nu mă îndoiesc că, după căderea guvernului, judecătorii – în special femeile judecător – vor fi executați fără un proces”, afirmă judecătoarea Tayeba Parsa.
Și asta se întâmplă pentru că unii cred că adevărul e numai a lor. Că libertatea e numai a lor. Că cine nu e cu ei, e, automat, împotriva lor. Și merită să moară.
Ce învățăm noi de aici?
Că orice e extremist, nu e bun. Că adevărul suprem face victime. Că n-are sens să aruncăm unii în alții cu pietre. Că putem să ne tolerăm. Că binele meu (propriu și personal), nu e răul tău. Asta dacă nu-ți încalcă vreun drept fundamental. Că se poate trăi și fără să ne scoatem ochii unul altuia.
Și, mai presus de toate, că atunci când vorbim de extremism, libertatea poate dispărea în câteva zile. Indiferent de cât te-ai luptat s-o câștigi.
