Consiliul Județean Prahova a aprobat proiectul „Drum expres Găești – Ploiești”. Proiectul va fi depus spre finanțare prin programul P.O.I.M. 2014-2020

Contractul pentru Studiul de Fezabilitate și pentru Proiectul Tehnic de Execuție a fost semnat de către CNAIR în august 2020. Are un termen de implementare de 24 de luni.

Drumul, care va pleca de la Găești, la intersecția cu A1 București – Pitești, va ajunge până la Ploiești, în zona autostrăzii A3. Viitorul drum expres va avea o lungime de aproape 70 de kilometri, dintre care 25% sunt pe teritoriul județului Prahova. Conform proiectului noua șosea va avea 2×2 benzi de circulație. 

Viitorul drum va fi un parteneriat între Consiliul Județean Prahova și Consiliul Județean Dâmbovița

Articolul precedentPreședintele a promulgat legea cu privire la cumpărarea vechimii în muncă
Articolul următorDrum județean reabilitat între Buzău și Prahova
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...