Un nou-născut a fost găsit într-o „cutie pentru bebeluși” a organizației „Moeders voor Moeders” (Mame pentru mame) din Anvers, a declarat vineri primarul Bart De Wever, potrivit RTL. Este vorba despre un băiețel botezat de fiicele primarului cu numele de Finn.
Ultima dată când a fost plasat un bebeluș în această „cutie” datează din 2019. În total, asociația a preluat 19 sugari începând cu anul 2000, când dispozitivul a fost înființat, permițând mamelor aflate în primejdie să-și lase bebelușii, în mod anonim, dar mai ales în siguranță. Ultima oară când a fost lăsat un bebeluş în această cutie a fost în 2019, după ce în 2018 s-a înregistrat un record de abandonuri de la înfiinţarea acestui sistem, fiind părăsiţi patru nou-născuţi.
Exceptând cazul în care mama va intra în contact cu „Moeders voor Moeders”, asociaţia nu ştie de unde provine copilul şi se va ocupa de el până când, după o perioadă de câteva săptămâni, va lansa procedurile de adopţie. Părinţii pot lăsa o piesă de puzzle alături de copilaş, pentru ca bebeluşul să poată fi ulterior identificat, dacă aşa îşi doresc.
Primarul De Wever a reamintit mamei bebeluşului pe contul său de Facebook că, „încă este timp”, pentru a se prezenta şi a lua copilul, pentru moment acesta fiind reprezentantul legal al bebelușului.
În septembrie 2020 a fost autorizată amplasarea unei cutii similare în districtul Evere, din Bruxelles.
Cutii speciale de abandonare a bebeluşilor au fost instalate şi în alte ţări, precum Germania sau Elveţia, şi care operează în mod similar.
Potrivit unui raport privind abandonul copilului și prevenirea sa, realizat de Universitatea din Nottingham, deşi se face adesea presupunerea că mama este cea care părăseşte copilul mic la o „cutie de bebeluși”, există din ce în ce mai multe dovezi că acest lucru nu este neapărat adevărat. „În mod frecvent bărbaţii sau rudele sunt persoanele care părăsesc copiii mici într-un astfel de leagăn, ceea ce ridică întrebări asupra a ceea ce s-a întâmplat cu mama şi dacă ea a consimţit abandonul copilului ei”, se arată în raport.