După cazul jurnalistei Emilia Șercan, amenințată chiar de un om al legii, o altă colegă de breaslă a făcut plângere la poliție în urma amenințărilor primite. Potrivit G4media.ro, jurnalista Diana Oncioiu a fost sunată azi de pe un număr necunoscut, în legătură cu articolele pe care aceasta le documentează despre Biserica Ortodoxă Română. Diana Oncioiu este reporter la Dela0.ro, una dintre organizațiile contributive în cadrul proiectului „Să fie lumină”.
„M…o care ești, ce treabă ai tu cu Biserica? Reporterii p…i. Ce faceți voi? Scrieți despre Biserică. Ce vă interesează pe voi ce fac preoții? Căutați voi. Ce credeți că o să găsiți? Dacă te prind îți rup capul. Spuneți numai minciuni. Vezi că l-am mai rezolvat pe unul când a fost cu… Te prind când ieși din casă și îți rup capul, f…-ți morții mă-tii”, este amenințarea pe care a primit-o jurnalista, conform G4media.ro.