bancomat distrus
Foto: Facebook

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au întreprins ieri o acțiune amplă în cadrul căreia au fost efectuate trei percheziții domiciliare în județele Braşov şi Ialomiţa. Ancheta are în vizor persoane bănuite de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Activitățile au vizat doi bărbați, în vârstă de 20 şi 48 de ani, din Buzău şi Braşov, bănuiți de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 7 pistoale cu glonţ, o armă lungă cu glonţ, două arme cu aer comprimat, 1.197 de cartuşe de diferite calibre, 210 capse genofix, 750 de alice, precum şi mai multe componente de armament (țevi, închizătoare, amortizoare, încărcătoare, dispozitive trăgaci), toate deţinute ilegal.

Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2019, bărbatul din Brașov ar fi achiziţionat arme de la bărbatul din Buzău, dispozitive ce ar fi fost introduse în România, fără drept, de către cel din urmă. În urma administrării probatoriului, cele două persoane au fost reținute şi urmează a fi prezentate instanței, în vederea dispunerii măsurilor legale”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Articolul precedentÎncă o jurnalistă amenințată. Diana Oncioiu a făcut plângere la poliție
Articolul următorPreședintele Iohannis condamnă politicile fiscale