Observator

Autorităţile din Italia au reţinut trei persoane în urma tragediei de duminică din Piemont, în care 14 oameni, între care doi copii, au murit după ce telecabina cu care se deplasau s-a prăbuşit, informează miercuri ANSA şi dpa, citate de Agerpres.

Cele trei persoane, proprietarul societăţii care operează instalaţia de teleferic, Ferrovie Mottarone srl, directorul acesteia şi şeful serviciului operativ, au acţionat „în mod conştient”, potrivit procurorului public din provincia Verbania, Olimpia Bossi.

Procurorul a declarat că, din fotografiile realizate de anchetatori după producerea accidentului, se vede cum sistemul de frânare de urgență părea să fi fost modificat, în sensul că fusese fixată o menghină care a blocat frânele, iar ea a fost lăsată deliberat acolo până la noi reparații. Din investigații a reieșit că acest lucru a fost motivat de necesitatea de a evita întreruperile și blocajele continue ale funcționării telecabinei, relatează La Republica.

Cei trei reținuți ar putea fi acuzaţi de omucidere, distrugere fără intenţie şi vătămare corporală, dar ancheta continuă. Imaginile cu accidentul surprinse de camerele de supraveghere, examinate de procuratură, arată cum, cu puţin înainte ca telegondola să ajungă la destinaţie, pe vârful muntelui Mottarone, un cablu se rupe şi cabina începe să alunece înapoi spre vale, iar câţiva dintre cei 15 turişti cad, a relatat presa locală.

Un copil de 5 ani, singurul supraviețuitor

Singurul supravieţuitor al accidentului este un băieţel de cinci ani, care şi-a pierdut ambii părinţi şi un frate mai mic, dar și străbunicii materni, şi care este internat în stare stabilă la un spital din zonă.

„A petrecut o noapte liniștită și starea lui este stabilă. Acest lucru a determinat echipa de medici să înceapă procesul de trezire a copilului, care constă în reducerea medicamentelor”, declară medicul Giovanni La Valle, scrie La Stampa. Totodată medicii atrag atenția și cu privire la aspectul psihologic, copilul având nevoie de sprijinul psihologilor atât în ​​timpul trezirii, cât și după trezire, dar fiind faptul că acesta rămas orfan. De altfel, pronosticul medicilor este unul rezervat, aceștia tratând situația cu multă precauție.

Procesul fostului premier al Italiei, amânat din motive medicale

Articolul precedentIstoria Jocurilor Olimpice – partea întâi
Articolul următorLiviu Dragnea va afla abia joi dacă va fi liber