Într-o intervenție telefonică live, la Ziua de Cluj, edilul municipiului, Emil Boc, a vorbit despre relația pe care o are cu actuala conducere a PNL, însă și despre persoana care merită toată susținerea din partea acestuia. „Evident, opțiunea mea va fi manifestă, în momentul în care se vor anunța candidaturile. Nu este un secret faptul că sunt un susținător al lui Florin Cîțu, indiferent dacă va candida sau nu. E un om pe care l-am susținut și la funcția de prim-ministru, la funcția de ministru al Finanțelor, deci nu este un secret. Dacă va candida îl voi susține, dacă nu, voi vedea dintre cei care vor candida”, a spus Emil Boc, potrivit sursei citate anterior.
Primarul Clujului s-a săturat de funcții în partid
Fost premier al României în perioada Traian Băsescu, Emil Boc declară că nu-și dorește, în prezent, nicio funcție în partid, adăugând că le-ar fi văzut pe toate. „Dacă pot ajuta partidul din care fac parte, și vreau cu tot dragul să-l ajut, cu ce pot eu, să scoatem tot ce e mai bun din PNL, asta cu siguranță voi face, dar atât”, a adăugat edilul Clujului.
Claudiu Năsui îl apără pe Tolontan, jurnalistul care a intrat în conflict cu primarul Sectorului 4
Emil Boc a ratat intenționat vizita liderului PNL, Ludovic Orban, la Cluj
De altfel, noile declarațiile ale lui Emil Boc nu miră pe nimeni, de vreme ce, ultima vizită a liderului PNL, Ludovic Orban, la Cluj, s-a lăsat cu absența atât a sa, cât și a președintelui Consiliului Județean, Alin Tișe. Ambii și-au exprimat, de-a lungul timpul, nemulțumirile vis-a-vis de politice interne întreprinse de fostul premier, înlocuit acum de Florin Cîțu, cel din urmă având parte de susținerea liberalilor clujeni.